Contractul de franciza

Contractul de franciza

Contractul de franciza, denumit mai simplu franciza, a cunoscut una din cele mai spectaculoase evolutii dintre toate tipurile de contracte utilizate in domeniul afacerilor internationale.

Succesul extraordinar pe care franciza l-a cunoscut ca instrument de cooperare internationala se explica, in principal, prin actiunea concentrata a doi factori:

primul este tendinta de globalizare a economiei mondiale;

al doilea este tendinta de fragmentare si diminuare a riscurilor in afaceri.

Franciza este, prin excelenta, sistemul cel mai dezvoltat de unificare economica internationala, constituind suportul ideal pentru transferul international de conceptii manageriale, tehnologice si know-how, fiind tocmai conceput pentru a raspunde tendintelor generale de globalizare a economiei mondiale si unificare a pietelor.

Daca primul factor este evident, referitor la cel de-al doilea, hotarator in afirmarea francizei, il reprezinta partajarea si denumirea riscurilor in afaceri, prin aparitia si propagarea internationala a crizelor economice de pe o anumita piata sau dintr-o anumita zona economica care pot fi evidente prin crearea unor politici globale care sa aiba in vedere tocmai gestionarea riscurilor.

Franciza ofera avantajul impartirii riscurilor intre francizori si beneficiari, care sunt doua subiecte de drept comercial independente financiar cu gestiune si contabilitate proprie.

Asa cum se prezinta in momentul de fata, franciza este mijlocul cel mai bun de investire si de restructurare a unei economii nationale, avand meritul de a mobiliza capitalurile locale si in acelasi timp de a sprijini intreprinderile mici si mijlocii, asigurandu-le succesul comercial, asa cum s-a intamplat in Europa Centrala si de Est, care reprezinta in opinia scepticilor piete cu un grad mare de risc.

Disputa referitoare la locul de si data aparitiei permanenta, insa in mod cert si-a cunoscut dezvoltarea si diversificarea in Statele Unite ale Americii, denumita “franchising” care reprezinta o noua forma de distributie plecand de la cuvantul “franc”, de origine franceza.

Legislatia antitrust americana de la inceputul acestui secol interzicea vanzarea directa a automobilelor catre utilizatori, concesiune din care a aparut apoi un contract similar cu cel de franciza.

Incepand cu anii ’50 diversificarea continua a domeniilor in care a patruns noul sistem de distributie cuprinde piata americana a restaurantelor, a inchirierilor de automobile, a hotelurilor, intermedieri mobiliare, confectii, etc.

Din alta perspectiva dezvoltarea necontrolata a acestui sistem a dat nastere si la abuzuri, astfel incat la 21.10.1979, prin legea federala “Full Disclosure Act”, se aduceau numeroase restrangeri libertatii francizorului de a crea si impune beneficiarilor contractele dorite. Acest act normativ impunea francizorului sa furnizeze anumite informatii precontractuale beneficiarului despre modelele, know-how-ul si experienta sa precum si despre trecutul sau juridic.

Tot dupa anii ’50 franciza se dezvolta vertiginos si in Franta.

Astazi pentru pietele in expansiune-emerging market-franciza este cel mai adoptat mijloc de investitie, avand capacitatea de a introduce tehnici, servicii si produse noi si de a mobiliza in acelasi timp capitalurile locale.

Contractul de franciza trebuie mai intai inteles si definit din perspectiva sa economica, cea mai in masura sa ofere o imagine fidela a ansamblului de operatiuni comerciale menite sa dezvolte o activitate economica francizata.

Functia definitorie a francizei consta in aptitudinea acesteia de a transpune pe o alta piata, in aceleasi conditii si parametrii, o afacere care si-a dovedit deja succesul pe o alta piata.

Astfel ansamblul de tehnici si operatiuni comerciale prin care detinatorul afacerii de succes autorizeaza pe un alt comerciant sa inceapa o afacere identica cu a sa, prin folosirea insemnelor comerciale si a experientei sale constituie esenta economica a operatiunii de francizare.

Poate cea mai sugestiva comparatie pe care o putem face pentru a intelege cel mai bine operatiunea de “francizare”, este comparatia cu procedeul clonarii din genetica. Prin francizare se realizeaza un transfer de cunostinte comerciale (know-how) si semne distinctive de la un comerciant la altul, astfel incat cel de-al doilea sa creeze o afacere identica cu a primului.

Definita mai judicios, franciza este o tehnica contractuala prin care revanzatorii, prestatorii de servicii sau fabricantii trateaza cu proprietarii de semne distinctive (embleme, marci) detinatorii de know-how tehnic si comercial, cu scopul de a obtine de la ei comunicarea permanenta de know-how, asistenta tehnica comerciala si dreptul de a folosi semnele lor distinctive.

Franciza a suferit un lung proces de conturare ca figura juridica si entitate distincta de alte figuri juridice cunoscute in marketing-ul distributiei.

Primele incercari de definire a francizei in Europa au fost facute in Franta unde, printr-o hotarare din 29.11.1973 a Curtii de Apel Paris, se definea franciza ca fiind “un contract prin care o intreprindere concede catre intreprinderi independente, in schimbul unei redevente, dreptul de a se prezenta sub denumirea sa sociala si sub emblemele sale pentru a vinde produse sau servicii. Acest contract se insoteste in general, de o asistenta tehnica.

O asemenea definire a francizei nu tinea cont de toate elementele contractului de franciza si in special de aspectele legate de transmiterea catre beneficiar a unui know-how.

Elementele specifice francizei sunt prinse mai bine in definitia data de Asociatia franceza de Nominalizare care arata ca franciza este “o metoda de colaborare intre o intreprindere francizoare, de o parte, si una sau mai multe intreprinderi beneficiare, de cealalta parte. Franciza implica in prealabil, pentru intreprinderea francizoare, detinerea in proprietate a unuia sau mai multor semne de atragere a clientelei (precum, denumirea sociala, numele comercial, embleme, marci), precum si detinerea unui know-how transmisibil catre intreprinderile beneficiare, caracterizandu-se printr-o gama de produse si servicii:

prezentand un caracter original si specific;

exploatat dupa tehnici in prealabil experimentate”.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in decizia din 28.01.1986, adopta o definitie mai detaliata a francizei: “o intreprindere care s-a instalat pe o piata ca distribuitor si care, de asemeni, a putut pune la punct un ansamblu de metode comerciale, acorda in schimbul unei remuneratii, catre comercianti independenti, posibilitatea de a se stabili pe o alta piata, utilizand insemnele sale si metodele comerciale care i-au adus succes”.

Dincolo de metoda de distributie, este vorba de o forma de exploatare financiara, fara angajarea de capitaluri proprii, a unui ansamblu de cunostinte. Acest sistem permite comerciantilor sa foloseasca experienta si metodele acelora care le-au dobandit dupa lungi eforturi si cercetari, in folosul reputatiei firmei.

Curtea, in aceeasi decizie afirma: “contractele de distributie se diferentiaza prin aceasta de contractele de cesiune de vanzare, sau de acelea care leaga revanzatorii selectati intr-un sistem de distributie selectiv care nu comporta nuci utilizarea unui insemn, nici aplicarea unor metode comerciale uniforme, nici plata de redevente in schimbul unor avantaje consimtite.”.

Ulterior s-au incercat si alte definitii.

Astfel, in 1987, Codul deontologic al francizei din Franta contine urmatoarea definitie: “Franciza se defineste ca o metoda de colaborare intre o intreprindere, francizorul, de-o parte si una sau mai multe intreprinderi beneficiare, de cealalta parte. Ea implica pentru francizor:

proprietatea sau dreptul de folosinta asupra insemnelor de atragere a clientelei: marci de fabrica, de comert, de serviciu, embleme, denumirea sociala, numele comercial, alte insemne si simboluri, logos-uri;

detinerea unei experiente, a unui know-how;

o gama de produse sau/si servicii.

Reunirea acestor trei elemente intr-o maniera originala formeaza conceptul “francizabil”.”

In teritoriul de origine, America, franciza a ramas si astazi atasata, intr-o mare masura, de contractele de distributie. Pentru legislatia privind tratamentul proprietatii intelectuale, relativ la regimul federal al taxelor, “franciza” include o conventie care ofera unei parti dreptul de a distribui, vinde, a furniza bunuri, servicii sau facilitati, intr-o zona determinata.

In sistemul de drept romanesc, franciza a fost pentru prima data definita legal in art. 1 din O.G. 52/1997 privitoare la regimul juridic al francizei, publicata in M.O. nr. 224/30.08.1997, modificata si completata prin Legea nr. 79/09.04.1998:

“Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor si tehnologiilor, bazat pe o colaborare stransa si continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.”

Aceasta definitie cuprinde unele elemente specifice din definitiile anterioare insa este deficitara sub mai multe aspecte.

Astfel, partenerii contractului de franciza au o independenta din toate puntele de vedere, nu doar financiar; de asemenea, sunt lasate in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: insemnele de atragere a clientelei; know-how si asistenta tehnica si comerciala.

Pentru a suplini carentele aratate, legiuitorul, intr-o tehnica legislativa alambicata a introdus o parte dintre elementele definitorii ale francizei in definitiile date partenerilor contractuali – furnizor si beneficiar – iar altele sunt prezentate odata cu obligatiile partilor.

Prin Legea 79/1998- pentru aprobarea si modificarea O.G. 52/1997 – definitia francizei a fost modificata si completata.

“Franciza este un sistem de comercializare – bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”

Se constata ca noua definitie nu schimba carentele criticate, lasand ca temei legal pentru delimitarea contractelor de franciza, o definitie sub acoperisul careia isi pot face loc o serie de alte contracte din gama contractelor de distributie – si nu numai – care sunt departe de a se identifica cu franciza.

Au ramas, in continuare, in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: know-how tehnic si/sau comercial; asistenta tehnica si comerciala; folosinta de catre beneficiar a insemnelor de atragere a clientelei ale furnizorului.

Din definitie s-a scos enumerarea care determina obiectele posibile a fi comercializate prin intermediul francizei – “produse, servicii sau tehnologii” – ceea ce este o schimbare buna pentru ca pe de-o parte, enumerarea era inutila – nici un obiect de comercializare nu este de esenta francizei, pe de alta parte, crea intrebari asupra naturii enumerarii.

O definitie legala corecta, in masura sa configureze contractul de franciza de alte contracte de distributie, licente sau cesiuni, isi gaseste utilitatea atunci cand legea impune partilor o anumita conduita – de exemplu, obligatia antecontractuala de informare corecta a beneficiarului de catre furnizor – sau, raportandu-se la legislatia concurentiala, cand prin calificarea unui contract putem intra sub incidenta unei legi prohibitive sau exceptionale.

Doctrina a definit in mod constant franciza reliefand elementele specifice ale acesteia.

Intr-o definitie, se arata ca “acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de proprietate industriala sau intelectuala relative la marci, embleme, sau a know-how-ului, care pot fi combinate cu restrictii asupra livrarilor sau cumpararilor de produse.

Intr-o alta lucrare, se conchide plastic: “a franciza inseamna a permite altora sa reuseasca cum noi am reusit, a reitera o reusita”.

Natura juridica a francizei

La momentul conturarii noii figuri juridice, care este franciza, operau pe piata produselor si serviciilor o serie de contracte menite asigure o buna distributie a produselor si oferirea unor servicii si produse finite de calitate.

Autorii francizei s-au servit de toate figurile juridice cunoscute pana la aparitia ei pentru a oferi un instrument juridic nou, capabil sa combine toate beneficiile contractelor “traditionale”.

In acest fel, intre partile contractante se stabilesc raporturi obligationale complexe care au in comun scopul urmarit de cocontractanti. Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciza intr-o serie de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vanzarea-cumpararea, inchirierea, licentele de nume comercial, de marca, de emblema, design, brevete, know-how, asistenta manageriala, consulting-engenering-ul, distributia, exclusivitatea sunt “contracte” intalnite curent in cuprinsul unei francize.

In lipsa unei reglementari legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligatiile asumate vor fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de baza carora le apartin dupa natura lor. Spre exemplu, drepturile si obligatiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, apartinand furnizorului, vor fi supuse regulilor care guverneaza licentele.

Totusi, cum aratam, toate drepturile si obligatiile au o cauza unica si sunt interdependente, imprejurare producatoare de efecte importante in ce priveste executarea obligatiilor contractuale si/sau neexecutarea voluntara.