NOTIUNI GENERALE PRIVIND OBLIGATIILE CIVILE SI OBLIGATIILE COMERCIALE

SECTIUNEA I. Notiuni generale privind obligatiile civile

A. Acceptiunile termenului obligatie

1001. Acceptiuni. Notiunea de obligatie poate avea, in functie de gradul de cuprindere, un sens larg sau un sens restrans.

In acceptiune larga, prin obligatie se intelege acel raport juridic in continutul caruia se regaseste atat latura activa (adica dreptul de creanta al creditorului) cat si latura pasiva (adica datoria debitorului).

In acceptiune restransa,  prin obligatie se intelege numai latura pasiva a raportului juridic (adica datoria debitorului).

B. Definitie

1002. Definitie. In raport de gradul de cuprindere care se are in vedere in continutul raportului juridic de obligatie, notiunea de obligatie poate fi definita^[1] diferit si anume:

- daca se are in vedere un grad larg de cuprindere privind latura activa si latura pasiva, atunci prin obligatie se intelege raportul juridic in care se regaseste dreptul subiectului activ, adica al creditorului, de a cere subiectului pasiv, adica debitorului, de 'a da', 'a face' sau 'a nu face' ceva sub sanctiunea constrangerii de catre stat in cazul in care executarea nu se face de bunavoie pentru indatorirea corespunzatoare;

- daca se are in vedere un grad restrans de cuprindere limitat la latura pasiva, atunci prin obligatie se intelege raportul juridic in care se regaseste datoria la care este tinuta persoana denumita debitor fata de o alta persoana denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva ('a da' sa 'a face'), fie la o prestatie negativa ('a nu face').

C. Elementele raportului juridic de obligatie

I. Enumerare elemente

1003. Enumerare. Raportul juridic de obligatie are urmatoarele elemente structurale: a) subiectele; b) continutul; c) obiectul.

II. Subiectele raportului juridic civil de obligatie

1004. Subiecte. Pot fi subiecte ale raportului juridic civil de obligatie persoanele fizice si (sau) persoanele juridice.

Subiectul activ se numeste creditor iar subiectul pasiv se numeste debitor.

In afara termenilor generici de creditor si debitor, in cadrul diferitelor categorii de obligatii speciale subiectele raportului juridic de obligatie primesc denumiri diferite (exemplu: vanzator - cumparator, locator - locatar, comodant - comodatar).

Exista situatii in care acelasi subiect al raportului juridic de obligatie sa aiba dubla calitate adica de creditor si de debitor in acelasi timp (exemplu: in contractul de vanzare-cumparare, cumparatorul este debitor pentru plata pretului si creditor pentru dreptul de a primi lucrul cumparat).

III. Continutul raportului juridic civil de obligatie

1005. Continut. Continutul raportului juridic civil de obligatie este format din dreptul de creanta care apartine creditorului si obligatia corelativa care apartine debitorului.

Dreptul de creanta apartine activului creditorului iar obligatia apartine pasivului debitorului.

IV. Obiectul raportului juridic civil de obligatie

1006. Obiect. Obiectul raportului juridic civil de obligatie consta intr-o prestatie pozitiva din partea debitorului (a da,  a face) sau dintr-o abstentiune (a nu face) din partea acestuia.

V. Clasificarea obligatiilor civile

1007. Clasificare. Obligatiile civile se pot clasifica, in raport de anumite criterii, in mai multe categorii.

Potrivit criteriului izvoarelor din care se nasc obligatiile civile pot fi: a) obligatii nascute din contracte; b) obligatii nascute din acte juridice unilaterale; c) obligatii nascute din fapte ilicite (delicte si cvasidelicte); d) obligatii nascute din imbogatirea fara justa cauza; e) obligatii nascute din gestiunea de afaceri; f) obligatii nascute din plata nedatorata.

In raport de criteriul obiectului lor, obligatiile civile pot fi:

- dupa obiectul fiecarei obligatii, exista: obligatia de 'a da'; obligatia de 'a face'; obligatia de 'a nu face';

- dupa pozitivitatea sau negativitatea prestatiei, exista: obligatii pozitive (a da, a face); obligatii negative (a nu face);

- dupa gradul de precizare a obiectului obligatiei, exista: obligatii determinate (de rezultat); obligatii de diligenta si prudenta (de mijloace).

Dupa sanctiunea juridica proprie, obligatiile civile pot fi: a) obligatii civile perfecte (creditorul poate apela la forta statului pentru a obtine prin constrangere executarea); b) obligatii civile imperfecte (nu se mai poate cere executarea silita si restituirea prestatiei dupa ce ele au fost executate).

In functie de opozabilitate, obligatiile civile pot fi:

- obligatii obisnuite (carora li se aplica toate regulile ce reglementeaza raporturile relative);

- obligatii reale (propter rem - care sunt un accesoriu al unui drept real);

- obligatii opozabile tertilor (scriptae in rem - care sunt strans legate de un bun, creditorul neputand obtine realizarea dreptului sau decat de la posesorul actual al bunului).

VI. Izvoarele obligatiilor

a. Notiunea de izvor de obligatie

1008. Notiune. Prin izvor de obligatie se intelege acel fapt juridic generator al unui raport juridic obligational (exemplu: contractul; delictul).

Caracteristica izvoarelor obligatiilor consta in aceea ca stabilesc intre subiectele determinate raporturi juridice concrete de obligatie.

b. Clasificarea izvoarelor obligatiilor

1009. Clasificare. Potrivit prevederilor Codului civil, obligatiile civile pot lua nastere din urmatoarele izvoare: a) contractul; b) quasi-contractul; c) delictul; d) quasi-delictul; e) legea.

In literatura juridica izvoarele obligatiilor civile au fost clasificate^[2] astfel:

- acte juridice - adica acele manifestari de vointa facute cu intentia de a  produce efecte juridice (contractul, actul juridic unilateral);

- faptele juridice - adica acele fapte licite sau ilicite savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care insa se produc in virtutea legii (gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat, imbogatirea fara justa cauza; fapta ilicita cauzatoare de prejudicii).

SECTIUNEA A II-A. Notiuni generale privind obligatiile comerciale

A. Reglementare juridica

1010. Reglementare. Cadrul de reglementare juridica privind obligatiile comerciale este dat de prevederile urmatoarelor acte normative:

- Codul comercial roman, art. 35-39 si art. 42-44, in care sunt reglementate particularitatile obligatiilor comerciale;

- O.G. nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, care reglementeaza conditiile incheierii si executarii contractelor la distanta intre comerciantii care furnizeaza produse sau servicii si consumatori;

- Legea nr. 469/2002 privind unele  masuri pentru intarirea disciplinei contractuale care cuprinde dispozitii privind executarea obligatiilor nascute din contractele comerciale.

B. Definitia obligatiilor comerciale

1011. Definitie. Prin obligatii comerciale se intelege acele raporturi juridice care rezulta din fapte de comert^[3]

C. Elementele raportului juridic de obligatie comerciala

I. Enumerare elemente

1012. Enumerare. Elementele raportului juridic de obligatie comerciala sunt aceleasi ca si cele ale raportului juridic de obligatie civila adica: a) subiectele; b) continutul; c) obiectul.

II. Subiectele

1013. Subiecte. Subiectele raportului juridic de obligatie comerciala pot sa fie persoanele fizice sau persoanele juridice, dar cel putin unul dintre subiecte trebuind sa aiba calitatea de comerciant.

III. Continutul

1014. Continut. Continutul raportului juridic comercial de obligatie este format din dreptul de creanta al creditorului si din obligatia corelativa a debitorului.

IV. Obiectul

1015. Obiect. Obiectul raportului juridic de obligatie comerciala consta in prestatia debitorului

V. Izvoarele obligatiilor comerciale

1016. Categorii. Izvoarele obligatiilor comerciale se impart in doua categorii: a) actele juridice (contractul; actul juridic unilateral); b) faptele juridice (gestiunea de afaceri; plata lucrului nedatorat; imbogatirea fara justa cauza).