Analiza gestiunii resurselor umane

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

Munca reprezinta principalul factor al procesului de productie. De aceea, asigurarea la timp a agentilor economici cu forta de munca necesara si folosirea rationala a acesteia, influenteaza hotarator nivelul performantelor economico-financiare inregistrate de acestia.

Obiectivele principale ale analizei gestiunii resurselor umane sunt:

- asigurarea cu personal pe total si pe categorii;

- stabilitatea fortei de munca;

- utilizarea timpului de lucru;

- productivitatea muncii si caile sale de crestere.

1. Analiza asigurarii firmei cu forta de munca

Onorarea obligatiilor asumate de o societate comerciala fata de diversii agenti economici presupune asigurarea cu forta de munca necesara din punct de vedere cantitativ, calitativ si structural.

Pentru analiza asigurarii cu personal se pot utiliza urmatorii indicatori: numarul scriptic de salariati, numarul mediu scriptic de salariati, numarul efectiv de salariati, numarul mediu efectiv de salariati. Cu ocazia analizei asigurarii cu forta de munca este necesar sa se studieze si situatia calificarii personalului pe categorii si pe profesii sau specializari.

Pentru analiza calificarii fortei de munca se studiaza urmatoarele aspecte:

- situatia calificarii muncitorilor si a celorlalte categorii de personal;

- situatia concordantei dintre complexitatea lucrarilor executate si nivelul calificarii fortei de munca;

Pentru aprecierea nivelului calificarii muncitorilor se foloseste coeficientul mediu al calificarii (Kc), stabilit ca o medie aritmetica ponderata, obtinuta prin raportarea sumei categoriilor de incadrare a muncitorilor, inmultita cu numarul muncitorilor din categoria respectiva, la numarul total al muncitorilor:

unde: Kc - coeficientul mediu de calificare;

Ki - categoria de incadrare sau calificare;

Ni - numarul muncitorilor pe categorii de calificare.

Coeficientul mediu de calificare se poate stabili si in functie de timpul efectiv lucrat de muncitorii din fiecare categorie de calificare:

unde: ti - reprezinta numarul de ore-om lucrate de muncitorii cu categoria de incadrare i.

Categoria medie de complexitate sau de incadrare a lucrarilor (Kl) se poate stabili ca o medie ponderata intre categoria de incadrare a lucrarilor (Ki) si numarul de ore-om aferente fiecarei categorii de incadrare a lucrarilor (ti), cu relatia:

Daca intr-o anumita perioada, inseamna ca unele lucrari au fost efectuate de muncitori cu calificare inferioara celei cerute de executia lucrarilor respective, fapt ce poate avea repercusiuni asupra calitatii produselor fabricate si asupra productivitatii muncii. In cazul cand inseamna ca se efectueaza lucrari cu muncitori care au o calificare mai mare decat cea necesara, ceea ce presupune o folosire nerationala a acestora. De asemenea, muncitorii primind o salarizare corespunzatoare categoriei de incadrare are loc o depasire nejustificata a fondului de salarii, care se reflecta negativ in costul produselor.

Folosirea rationala a fortei de munca depinde si de concordanta dintre nivelul pregatirii fortei de munca si nivelul inzestrarii tehnice a muncii.

Inzestrarea tehnica a muncii (It) exprima valoarea capitalului fix ce revine pe un muncitor in procesul de productie si se determina cu relatia:

in care: - valoarea medie a capitalului fix;

- numarul mediu de muncitori din schimbul cu activitate maxima.

Analiza stabilitatii fortei de munca

Pentru caracterizarea miscarii personalului unei firme se pot folosi urmatorii indicatori:

Coeficientul plecarilor caracterizeaza intensitatea plecarii personalului si se stabileste ca raport intre numarul total al salariatilor plecati intr-o anumita perioada de timp si numarul mediu efectiv al personalului din aceeasi perioada (luna, trimestru, an).

unde: P - numarul salariatilor plecati;

- numarul mediu efectiv al personalului.

Coeficientul intrarilor exprima raportul dintre numarul absolut al personalului intrat si numarul mediu din perioada analizata, respectiv:

unde: I - numarul salariatilor intrati in cursul perioadei.

Coeficientul circulatiei totale se determina ca raport intre numarul total al salariatilor plecati si intrati intr-o anumita perioada de timp si numarul mediu efectiv din perioada respectiva.

Pentru caracterizarea intensitatii fluctuatiei se foloseste coeficientul de fluctuatie, calculat ca raport intre numarul salariatilor plecati din proprie initiativa si a celor concediati pentru abateri disciplinare si absente nemotivate intr-o anumita perioada si numarul mediu efectiv al personalului din perioada luata in calcul:

unde: F - numarul fluctuantilor.

3. Analiza utilizarii timpului de lucru al muncitorilor

Pentru analiza utilizarii timpului de lucru se folosesc datele din balanta timpului de lucru al muncitorilor si al celorlalte categorii de salariati referitoare la fondul de timp calendaristic, fondul de timp maxim disponibil, fondul de timp efectiv lucrat si fondul de timp neutilizat, exprimat in zile-om si ore-om.

Fondul de timp calendaristic (Tc) exprimat in zile-om, se determina inmultind numarul mediu de personal cu numarul zilelor calendaristice din perioada respectiva (Zc) (luna, trimestru, an):

,

Pentru exprimarea fondului de timp calendaristic in ore-om trebuie sa se tina seama de durata legala a zilei de lucru exprimata in ore (dz).

Fondul de timp maxim disponibil (Td) se determina scazand din fondul de timp calendaristic, timpul aferent concediilor legale de odihna (Tco), zilelor de repaus si sarbatorilor legale (Trs).

Td = Tc - (Tco + Trs),

Fondul de timp efectiv utilizat (Te) reprezinta numarul de zile-om sau ore-om efectiv lucrate intr-o perioada de timp, indiferent daca sunt normale sau suplimentare si se calculeaza ca diferenta intre fondul de timp maxim disponibil (Td) si fondul de timp neutilizat (Tn):

Te = Td - Tn

Fondul de timp neutilizat (Tn) exprima marimea pierderilor de timp justificate si nejustificate care au avut loc in cursul perioadei analizate.

Pentru caracterizarea gradului de utilizare a timpului de lucru se folosesc mai multi indicatori, ca: indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil; durata medie efectiva a zilei de lucru.

Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Itd) se determina prin raportarea fondului de timp efectiv lucrat la fondul de timp maxim disponibil:

Durata medie a zilei de lucru () caracterizeaza numarul mediu de ore lucrate de un salariat in cursul unei zile. Marimea ei se poate calcula prin raportarea numarului total de ore-om efectiv lucrate (Shn) la numarul de zile-om efectiv lucrate din acea perioada (SZn):

Dupa calcularea duratei medii a zilei de lucru se poate determina gradul de utilizare a duratei medii legale a zilei de lucru ca un raport intre acestea:

in care: dz - durata medie legala a zilei de lucru.

Pentru caracterizarea modului de folosire a fortei de munca si a timpului de lucru al acesteia se poate folosi si coeficientul numarului de schimburi.

Marimea coeficientului numarului de schimburi se poate calcula in mai multe moduri:

a) Prin raportarea numarului de muncitori care lucreaza in toate schimburile la numarul de muncitori din schimbul cu activitatea maxima, care este de obicei schimbul intai:

b) Prin raportarea timpului efectiv lucrat in toate schimburile, exprimat in zile-om sau ore-om, la timpul efectiv lucrat in schimbul cu activitatea cea mai mare:

In vederea aprecierii gradului de utilizare a schimburilor se poate calcula coeficientul folosirii regimului schimburilor prin raportarea coeficientului numarului de schimburi la numarul legal de schimburi:

Pentru marirea coeficientului numarului de schimburi este necesara o repartizare mai judicioasa a numarului de muncitori pe schimburi si asigurarea asistentei tehnice in mod corespunzator in toate schimburile.

Analiza productivitatii muncii

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanti indicatori sintetici ai eficientei activitatii economice a intreprinderilor, care reflecta eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite in procesul de productie.

Principalele obiective ale analizei productivitatii muncii sunt:

a) analiza situatiei generale a productivitatii muncii;

b) analiza efectelor economice ale modificarii productivitatii muncii;

c) analiza productivitatii marginale a muncii;

a) Analiza situatiei generale a productivitatii muncii

Nivelul productivitatii muncii se determina fie ca raport intre volumul productiei si cantitatea de munca cheltuita pentru obtinerea lui, fie prin raportarea timpului de munca cheltuit la volumul productiei obtinute:

In functie de unitatile de masura a timpului de munca, productivitatea muncii poate fi orara, zilnica si anuala.

Productivitatea anuala a muncii se stabileste prin raportarea productiei exercitiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adaugate la numarul mediu al salariatilor sau muncitorilor, adica:

Productivitatea muncii anuale nu evidentiaza influenta numarului de zile nelucrate in timpul anului, iar pentru a inlatura acest neajuns, este necesar sa se determine productivitatea zilnica.

Productivitatea zilnica a muncii se poate stabili fie prin raportarea productiei exercitiului, cifrei de afaceri sau a valorii adaugate la numarul total de zile-om lucrate, fie prin raportarea productivitatii muncii anuale la numarul mediu de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, adica:

sau

unde: - numarul total de zile-om lucrate intr-un an de catre toti muncitorii sau de intregul personal;

- numarul mediu de zile lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana angajata.

Productivitatea orara a muncii, se determina fie prin raportarea productiei exercitiului, cifrei de afaceri sau valorii adaugate la numarul total de ore-om lucrate de catre toti muncitorii sau intregul personal, prin raportarea productivitatii anuale a muncii la numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, sau ca raport intre productivitatea zilnica a muncii si numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-o zi, adica:

; ;

unde: - numarul total de ore-om lucrate de catre toti muncitorii sau intregul personal in perioada analizata;

- numarul mediu de ore lucrate intr-un an de un muncitor sau de o persoana angajata;

- numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-o zi (durata medie a zilei de lucru).

Intre indicii diferitelor forme de exprimare a productivitatii muncii exista urmatoarea corelatie:

O asemenea corelatie reflecta existenta unor rezerve pe linia utilizarii timpului de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numarului mediu de zile lucrate, fie la nivelul duratei medii a zilei de lucru. Pentru a scoate si mai bine in evidenta rezervele de crestere extensiva si intensiva a productivitatii muncii, este necesar sa se studieze legaturile existente intre productivitatea muncii anuala, zilnica si orara. Aceste legaturi se pot exprima astfel:

Schema legaturilor de cauzalitate dintre acesti factori se poate reprezenta astfel:

Stabilirea influentelor factorilor cu actiune directa si indirecta prezentati in aceasta schema factoriala se poate face cu ajutorul metodei substituirilor in lant.

Un alt indicator utilizat pentru caracterizarea eficientei utilizarii resurselor umane este profitul pe salariat (Ps). Utilizarea acestui indicator determinata de limitele indicatorilor productiei. Astfel, daca profitul exprima scopul final urmarit prin activitatea desfasurata, se impune determinarea eficientei utilizarii fortei de munca si pe baza acestuia.

Profitul pe un salariat se calculeaza cu relatia:

unde: Gv - gradul de valorificare a productiei marfa fabricata;

- profitul mediu la 1 leu cifra de afaceri.

In privinta profitului utilizat, cel care exprima mai bine rezultatul activitatii productive a intreprinderii este rezultatul din exploatare si de aceea, mai des folosit este rezultatul din exploatare pe salariat:

,

in care: R - rata rentabilitatii comerciale (vanzarilor).

Potrivit primului model, schema factorilor cu influenta directa si indirecta se prezinta astfel:

Influentele factorilor se calculeaza cu metoda substituirilor in lant:

b) Analiza efectelor economice ale modificarii productivitatii muncii

Modificarea productivitatii muncii se transmite in mod direct si indirect asupra eficientei activitatii intreprinderilor, concretizata in diversi indicatori ca: volumul productiei, numarul de salariati, eficienta folosirii capitalului fix si circulant, costul pe unitatea de produs, profitul, etc.

Productivitatea muncii influenteaza in primul rand volumul productiei. Avand in vedere modalitatile de exprimare a productivitatii muncii si a timpului de munca, legaturile dintre volumul productiei si nivelul productivitatii muncii pot fi exprimate prin urmatoarele modele:

Schematic aceste legaturi de cauzalitate se prezinta astfel:

Pentru a calcula influentele factorilor cantitativi si calitativi asupra modificarii volumului productiei se foloseste metoda substituirilor in lant.

c) Analiza productivitatii marginale a muncii

In urmarirea productivitatii muncii, pe langa nivelul acestui indicator stabilit ca o medie la nivelul unitatii economice, se impune si analiza eficientei consumurilor suplimentare (marginale) de forta de munca, care se apreciaza prin intermediul productivitatii marginale a muncii:

Relatia de calcul a acestui indicator este:

unde: - reprezinta sporul de productie determinat de consumul suplimentar de munca;

- consumul suplimentar de munca;

Wm - productivitatea marginala a muncii.

Pentru urmarirea productiei in functie de factorul munca se poate calcula si coeficientul de elasticitate dintre cei doi indicatori:

Deoarece:

- productivitatea marginala si - productivitatea medie.

Rezulta:

Daca acest coeficient de elasticitate are valori supraunitare (Ke > 1), atunci intreprinderea inregistreaza o crestere a productivitatii medii a muncii pe seama consumului suplimentar de timp de munca.

In conditiile in care coeficientul de elasticitate dintre productie si factorul munca este cuprins intre 0 si 1 se inregistreaza o scadere a productivitatii marginale, iar daca Ke<0, consumul suplimentar de munca duce la scaderea productiei, deci ar fi vorba de o productivitate marginala negativa, aspect neacceptat de nici un agent economic.