Analiza si diagnosticul potentialului intern al firmei

ANALIZA SI DIAGNOSTICUL POTENTIALULUI INTERN AL FIRMEI

Utilizarea factorilor de productie ( a potentialului intern) - munca si resursele materiale - genereaza efecte economice la nivelul societatii comerciale. Dupa cum mentioneaza unii autori[1] "in analiza complexa a combinarii factorilor de productie are loc consumarea acestora, obtinandu-se buuri economice sub forma materiala, servicii sau informatii. Întreprinzatorul rational va compara permanent rezultatele dobandite cu factorii de productie utilizati pentru a desprinde concluzii veridice asupra randamentelor factorilor respectivi:"

1) Analiza si diagnosticul potentialului uman si a eficientei gestiunii sale

Evolutia analizei gestiunii resurselor umane are ca punct de plecare cercetarile intreprinse de catre Eric G. Flamholtz[2] la inceputul anilor '70 care introduce notiunea de contabilitate a resurselor umane.

Gosselin si Beausoleil[3] constata ca practicile controlului gestiunii resurselor umane sunt putin raspandite i mai degraba rudimentare. La inceputul anilor '90 practicile de analiza sau evaluare a resurselor umane erau aproape inexistente sau informale. În schimb, sfar itul aceluia i deceniu este marcat de aparitia mai multor demersuri de evaluare a resurselor umane in organizatiile mari. În ultimii ani s-a constatat interesul managerilor fata de contributia crescanda a factorului uman la obtienrea performantelor organizatorice. În fapt, speciali tii in resursele umane trebuie sa demonstreze din ce in ce mai mult valoarea adaugata corespunzatoare gestiunii resurselor umane, dar pentru a arata contributia sa la succesul unei organizatii este insuficienta luarea deciziilor pornind doar de la controlul costurilor (acest control nu se refera insa la evaluarea deciziilor de gestiune, ci mai degraba la respectarea sumei maxime alocate anumitor cheltuieli). Este necesara trecerea la o abordare a resurselor umane prin prisma rezultatelor. De exemplu, in loc sa consideram angajarea unui nou salariat ca un cost (cheltuielile salariale), vom aborda aceasta decizie din punctul de vedere al investitiei totale efectuate in motivarea i formarea adecvata a salariatului astfel incat aceste investitii sa se reflecte in rezultatele intreprinderii.

1.1) Analiza si diagnosticul potentialului uman

Doua aspecte prezinta importanta in procesul de diagonstic al resurselor umane respectiv:

analiza si diagnosticul mobilitatii resurselor umane si

analiza si diagnosticul structurii resurselor umane.

Din punct de vedere al dinamicii (mobilitatii) setul de indicatori utilizat este alcatuit din urmatorii indicatori:

a)     coeficientul intensitatii intrarilor de personal (Ki) - determinat ca raport intre numarul de persoane angajate in firma in perioada analizata (I) si numarul mediu de personal (Ns):

Ki = I/Ns

O valoare ridicata a acestui indicator se justifica obiectiv in cazul in care firma analizata se afla in faza de crestere a afacerii (dezvoltare);

b)     coeficientul intensitatii iesirilor de personal (Ke) - obtinut prin raportarea numarului de angajati care au parasit firma in perioada analizata (E) si numarul mediu de personal (Ns):

Ke = E/Ns

Acest indicator are valori ridicate in perioade de criza in care, ca efect direct al operationalizarii unor planuri de restructurare, numarul de salariati cunoaste ajustari in sens negativ.

c)     coeficientul miscarii totale (Kmt) - determinat prin raportarea sumei intrarilor si iesirilor de personal (I+E) la numarul mediu de personal din firma analizata:

Kmt = (I+E)/Ns

O valoare ridicata a acestui indicator releva existenta unor deficiente la nivelul functiunii de resurse umane deficiente ce pot viza fie procesul de selectie si recrutare de forta de munca fie practicarea unui sistem inechitabil de cointeresare materiala a angajatilor, lipsa programelor de perfectionare, etc.

d)     gradul de stabilitate (Gs):

Gs = 1- Kmt

O valoare cat mai apropiata de 1 a acestui indicator releva un grad ridicat de stabilitate a resurselor umane ceea ce potential genereaza efecte benefice asupra performantelor economico-financiare ale firmei.

1.2) Analiza si diagnosticul eficientei gestiunii potentialului uman

Analiza utilizarii potentialului uman poate fi privita sub dublu aspect, respectiv ca utilizare de tip extensiv (a timpului de munca) si respectiv ca utilizare de tip intensiv (productivitatea muncii).

Analiza utilizarii extensive a factorului uman

Aprecierea utilizarii extensive a factorului uman de care dispune o societate comerciala presupune analiza i diagnosticul folosirii timpului de munca.

Principalele categorii notionale corespunzatoare timpului de munca sunt[4]:

fondul de timp calendaristic (TC) determinat prin multiplicarea numarului mediu de salariati cu numarul de zile calendaristice ale perioadei luate in considerare;

fondul de timp maxim disponibil (TMD) obtinut prin deducerea din valoarea fondului de timp calendaristic a fondului de timp corespunzator zilelor libere de la finele saptamanii, a sarbatorilor legale i respectiv a numarului de zile de concedii de odihna;

timpul efectiv lucrat (TL)

timpul nelucrat din cauze justificate (TNJ) cum ar fi timpul afectat concediilor medicale, concediilor pentru cre terea i ingrijirea copilului, zilele libere acordate pentru evenimente deosebite din viata angajatului (casatorie, deces in familie, etc.), opriri accidentale ale proceselor productive (pene de curent, etc.)

timpul nelucrat din cauze nejustificate (TNN) respectiv timpul de munca nerenumerat generat de absente nemotivate, greve, concedii fara plata.

Analiza statica i dinamica a timpului de munca implica utilizarea urmatorului sistem de indicatori:

a)     gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GTC):

GTC = ( TL/TC )x 100

b)    gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GTMD):

GTMD = ( TL/TMD ) x 100

c)     gradul de neutilizare a fondului de timp maxim disponibil (GNTMD):

d)    gradul de utilizare a duratei medii a zilei de lucru (GZL):

GZL = ( DE/DN ) x 100

unde:

DE - durata efectiva a zilei de lucru;

DN - durata normata a zilei de lucru.

Analiza utilizarii intensive a potentialului uman

Indicatorii clasici folositi pentru aprecierea utilizarii intensive a factorului uman sunt productivitatea muncii i profitul pe salariat. Productivitatea muncii (W) este definita de catre Organizatia de Cooperare Economica i Dezvoltare - OECD - ca fiind raportul dintre un indicator de rezultat (efect) i unul de potential . La nivel macroeoconomic, ca indicatori de rezultate se utilizeaza produsul intern brut (PNB) sau valoarea adaugata bruta exprimarea realizandu-se in preturi constante. Cele mai uzuale forme de masurare a potentialului sunt prin intermediul numarului de ore lucrate (T) sau a numarului de personal utilizat (Ns).

Într-o acceptiune mai larga, productivitatea muncii constituie expresia sintetica a eficientei utilizarii factorilor de productie in cadrul unor activitati care au ca rezultat bunuri economice.

La nivel microeconomic, ca indicatori de rezultate se utilizeaza : productia marfa fabricata (Qf), productia exercitiului (Qex), cifra de afaceri (CA) i valoarea adaugata (VA).

W = (Qf, Qex, CA, VA) / Ns (T)

Formele productivitatii muncii

a)     in functie de intervalul de timp luat in considerare se pot delimita urmatoarele forme ale productivitatii muncii :

productivitatea orara a muncii (Wh);

productivitatea zilnica a muncii (Wz) ;

productivitatea anuala a muncii (Wa).

Modul de determinare a fiecarei forme in parte este redat in cadrul tabelului de  mai jos.

Tabel - Relatiile dintre formele productivitatii muncii

unde :

Nz - numarul mediu de zile lucrate pe an de catre un salariat ;

Nh - numarul mediu de ore lucrate pe zi de catre un salariat (durata medie a zilei de lucru)

Ns - numarul mediu de salariati

b)    dupa forma de exprimare :

productivitate exprimata in unitati fizice;

productivitate exprimata sub forma valorica. Cea mai raspandita forma este cea valorica deoarece permite generalizarea nivelului i a dinamicii acesteia precum i realizarea de corelatii intre diversele laturi ale activitatii.

Productivitatea marginala a muncii se define te ca variatia rezultatului (efectului - Q) generata de modificarea cantitatii de munca (a timpului lucrat - T) sau a numarului de personal (Ns).

Wm = ΔQ/ΔT   sau

Wm = ΔQ/ΔNs.

În functie de dinamica celor doi indicatori pot fi delimitate trei cazuri :

randamente crescatoare : majorarea timpului de munca sau a numarului de salariati determina cre terea intr-un ritm superior a productiei (fabricate sau vandute) ;

randamente constante : majorarea timpului de munca sau a numarului de salariati genereaza sporirea in acela i ritm a productiei ;

randamente descrescatoare : majorarea timpului de munca sau a numarului de salariati conduce la cre terea intr-un ritm inferior sau chiar la scaderea productiei.

Corelatia dintre nivelul productivitatii marginale a muncii - Wm i valoarea medie a acesteia W se sintetizeaza la nivelul indicatorului "coeficient de elasticitate (E)":

E = (ΔQ/Q)/(ΔT/T) = Wm / W

Coeficientul de elasticitate ilustreaza dinamica activitatii generata de majorarea cu 1% a factorului uman consumat.

Modele de tip determinist pot fi utilizate pentru a aprofunda analiza productivitatii muncii. Astfel, surprinderea incidentei modului de utilizare a timpului de munca implica operationalizarea urmatoarei scheme de analiza de tip factorial :

Schema 1

unde :

gi - ponderea detinuta de produsul "i" in total productie;

Whi - productivitatatea orara a muncii corespunzatoare produsului "i".

Luand in considerare interdependenta stransa existenta intre utilizarea factorului material i respectiv a celui uman se poate aplica i modelul urmator de analiza factoriala a productivitatii muncii :

Schema 2

unde :

Mf - valoarea medie a mijloacelor fixe ;

Mfa - valoarea medie a mijloacelor fixe active.

Primul factor pus in evidenta de schema de mai sus este reprezentat de gradul de inzestrare tehnica a muncii (, cel de-al doilea este compozitia tehnologica a mijloacelor fixe, respectiv ponderea detinuta de catre mijloacele fixe active in totalul mijloacelor fixe ( iar ultimul factor exprima randamentul mijloacelor fixe active (Qf/Mfa)

Determinarea influentelor generate de catre fiecare factor in parte asupra modificarii productivitatii muncii se realizeaza cu ajutorul metodei substitutiilor in lant.

Factori care influenteaza nivelul productivitatii muncii

De i, in sens restrans productivitatea muncii reflecta eficienta utilizarii factorului uman, in mod evident, nivelul sau este consecinta actiunii unui ansamblu de factori, inclusiv a celui material.

Un studiu cu privire la dezvoltarea industriei i cre terea performantelor efectuat in Marea Britanie a concluzionat: "Factorii care influenteaza productivitatea muncii sunt aceea i care influenteaza performantele la nivelul global al unei firmei. Ace tia includ: (1) factori fizici i organici, locatia, factori tehnologici; (2) valori culturale, atitudini specifice individului, factori motivationali i comportamentali; (3) factori internationali - de exemplu gradul de inovatie i eficienta al managerilor i respectiv actionarilor firmelor cu capital strain; (4) mediul politico-legislativ precum i capacitatile manageriale; (5) nivelul de flexibilitate pe piata interna a muncii i (6) recompensele individuale i sistemul de salarizare, eficienta demonstrata in procesul de recrutare, pregatire i comunicare cu resursele umane, sistemul de stimulente practicat."[8]

Caile principale de majorare a productivitatii muncii pot fi sintetizate conform schemei de mai jos[9] :

Schema 3

Analiza corelatiei dintre dinamica salariului mediu i cea a productivitatii muncii

Corelarea evolutiei costului factorului uman cu cea a utilizarii intensive a acestuia se realizeaza prin intermediul indicelui de corelatie (Ic) :

in care :

Ismb - indicele de variatie a salariului mediu brut:

Iw - indicele de variatie a productivitatii muncii.

Pentru a genera o influenta favorabila asupra performantei economice se impune respectarea unrmatoarei inegalitati :

Ismb < Iw ceea ce este echivalent cu

Efectul relatiei dintre salariul real i nivelul productivitatii muncii asupra functiei de productie precum i asupra maximizarii profitului a fost analizat de catre Solow[10]. Potrivit acestuia nu productivitatea muncii influenteaza salariul, ci salariul determina productivitatea muncii. Aportul lui Solow este acela ca analizeaza efectele generate de catre salariul real auspra productiei. Conceptul de "salariu de eficienta" a stat la baza dezvoltarii mai multor teorii. Astfel, modelul dezvoltat de catre Shapiro i Stiglitz in anul 1984 se bazeaza pe ipoteza xonforma careia firmele nu pot controla perfect efortul depus de catre angajati. Cu toate acestea, ele vor practica un nivel al salariului numit de eficienta astfel incat sa stimuleze salariatii in depunerea maximului de efort. Shapiro i Stiglitz contureaza o relatie crescatoare intre nivelul salariului i cel al productivitatii muncii. Modelele construite pe conceptul de salariu de eficienta considera ca numai majorarea salariului determina angajatii sa furnizeze un efort suplimentar, cu atat mai mult cu cat ace tia nu intampina dificultati in gasirea unui eventual nou loc de munca.

Daca avem in vedere obiectivul strategic al firmei respectiv maximizarea valorii actionarilor, atunci indicatorul productivitatea muncii prezinta dezavantajul neconectarii directe cu obiectivul mentionat. Pentru a elimina acest neajuns se poate utiliza indicatorul profit (brut sau net) obtinut in medie pe salariat. Analiza de tip factorial urmare te evidentierea mecanismelor de tip cauza-efect in masura sa explice dinamica profitului mediu pe salariat. Complexitatea fenomenului economic la nivel de firma face dificila suprinderea in cadrul unui singur model de analiza a factorilor cu implicatii asupra indicatorului mentionat. De aceea, se recomanda utilizarea mai multor modele de analiza factoriala, pe care le prezentam mai jos:

Schema 4

Schema 5

unde :

pvi - pret mediu de vanzare corespunzator produsului "i" ;

ci - cost unitar al produsului "i".

Cele doua scheme de analiza factoriala de mai sus pun in evidenta corelatia stransa care se manifesta intre profitul obtinut in medie pe salariat i productivitatea muncii, cei doi indicatori cu putere cognitiva ridicata in analiza utilizarii factorului uman. Celalalt model de analiza subliniaza incidenta factorului material asupra modului de utilizare a celui uman.

2) Analiza si diagnosticul potentialului material si a eficientei gestiunii sale

Aprecierea dinamicii potentialului tehnic se bazeaza pe relatia:

Mf = Mfi + I - E

unde:

Mf - valoarea medie a mijloacelor fixe

I - valoarea medie a mijloacelor fixe intrate in patrimoniu in perioada analizata (investitii)

E - valoarea medie a mijloacelor fixe iesite din patrimoniu in perioada analizata (casari, vanzari, transfer cu titlu gratuit)

Din punct de vedere al structurii mijloacelor fixe prezinta semnificatie determinarea ponderilor detinute de catre fiecare categorie de mijloace fixe in total (dupa criteriul duratei normate de functionare) - cladiri si constructii, linii tehnologice, utilaje, mijloace de transport.

Nivelul de uzura al mijloacelor fixe (Gu) la un moment dat releva informatii cu privire la calitatea acestora, stiut fiind fiind faptul ca un nivel ridicat de uzura antreneaza costuri suplimentare:

Amortizare cumulata

Gu = ----- ----- --------- ----- -------- x 100

Valoare bruta imobilizari

Ponderea mijloacelor fixe active in totalul acestora cunoscuta si sub denumirea de compozitie tehnologica (Ct) furnizeaza informatii de tip structural in masura sa evalueaze politica investitionala a firmei:

Mfa

Ct = ------- x 100

Mf

Mijloacele fixe active sunt cele care participa nemijlocit la procesul de productie din cadrul firmei (instalatii de lucru, echipamente, utilaje).

2.2) Analiza si diagnosticul utilizarii potentialului tehnic (a mijloacelor fixe)

Principalul indicator cu putere informationala in aprecierea utilizarii factorului material reprezentat de potentialul tehnic il constituie gradul de utilizare a capacitatii de productie (Gcp) :

unde :

Qef - productia efectiva realizata;

Qmax - capacitatea maxima de productie.

Acest indicator este deosebit de important atat an procesul de dimensionare a investitiilor, cat i pentru asigurarea rentabilitatii activitatii. În acest sens se calculeaza gradul minim de utilizare a capacitatii de productie (Gmincp) respectiv nivelul la care cheltuielile fixe si variabile sunt acoperite integral :

Qmin

Gmincp = ---------- x 100

Qmax

La randul sau productia minima necesara a fi obtinuta este nivelul corespunzator punctului critic al rentabilitatii (pragul de rentabilitate), exprimat in unitati fizice:

unde :

F - suma cheltuielilor fixe (conventional constante) ;

pv - pret unitar de vanzare ;

cv - cheltuieli variabile pe produs.

Situatiile ipotetice ce rezulta din compararea gradului minim de utilizare a capacitatii de productie cu nivelul maxim al acesteia fundamenteaza optiunile posibile pentru firma :

i)      daca Gmincp < Qmax atunci se impun masuri in vederea cre terii gradului de utilizare prin valorificarea tuturor rezervelor, reducerea timpilor morti, aprovizionarea ritmica cu materii prime, materiale, semifabricate i utilitati, etc. ;

ii)    daca Gmincp > Qmax atunci este necesar un management riguros al costurilor pentru diminuarea atat a cheltuielilor variabile, cat i a celor fixe. Daca acest management se aplica iar gradul minim de utilizare este in continuare superior capacitatii maxime de productie, atunci se poate avea in vedere realizarea de investitii concretizate in majorarea capacitatii de productie cu conditia ca nivelul cererii existente pe piata sa sustina productia suplimentara ce va fi realizata.

Indicatorii de eficienta prezinta o importanta aparte i in ceea ce prive te modul de utilizare a factorului uman. Constructia indicatorilor de eficienta se realizeaza prin conectarea unor indicatori de efect (de rezultate economice) cu indicatorii de potential material:

Mfa Qf CA P

P/Mf x 1.000 = ------ x ------ x  ------ x ----- x 1.000

Mf Mfa Qf CA

Semnificatia factorilor din modelul de analiza prezentat mai sus este:

raportul arata compozitia tehnologica a mijloacelor fixe;

raportul Qf/Mfa arata randamentul mijloacelor fixe active;

raportul ilustreaza gradul de valorificare a productiei fabricate;

raportul exprimat sub forma procentuala semnifica rata rentabilitatii comerciale ( a vanzarilor).

De remarcat constructia logica, "in cascada", a ratelor de eficienta a utilizarii factorului material reprezentat de mijloacele fixe, in sensul ca rata de eficienta construita pe baza profitului este dependenta de rata de eficienta determinata pe seama cifrei de afaceri care, la randul sau, este functie de rata de eficienta calculata prin utilizarea productiei fabricate.

Fiecare din factorii de influenta pu i in evidenta de relatiile anterioare reprezinta tot atatea parghii de maximizare a eficientei utilizarii factorului material reprezentat de catre mijloacele fixe.