Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
Bariere si obstacole ale creativitatii
Un manager creativ cunoaste ca in manifestarea sa, creativitatea poate fi obstructionata de bariere, obstacole de natura interna (tin de subiect) sau de natura externa (tin de mediu, anturaj, chiar de manager). Ca urmare, managerul trebuie sa cunoasca ce factori si fenomene obstructioneaza manifestarea creativitatii angajatilor sai.
Cercetatorii romani ai domeniului (Mihaela Roco, Ana Stoica, Vitalie Belous) au adus contributii de valoare la realizarea unor clasificari ale blocajelor creativitatii in general (Ana Stoica) si ale creativitatii tehnice M. Roco; V. Belous).
V. Belous, de pe dubla pozitie de inventator si inventolog, creator de scoala de inventica, insista, in numeroasele sale lucrari ce prezinta stiinta si arta creatiei in tehnica sau delimiteaza bazele performantei umane, asupra obstacolelor de ordin psihologic, gnoseologic, educational si tehnico-organizatorice care obstructioneaza procesul de creatie spontana sau stimulata. El considera obstacolele de ordin psihologic (intre care enumera: lipsa flexibilitatii, fluenta scazuta, rigiditatea functionala, frica de critica, frica de ridicol, timiditatea, descurajarea si autodescurajarea) ca fiind cele mai importante obstacole in calea creativitatii si performantei umane.
Din analiza vastei literaturi cu privire la obstacolele si barierele ce pot aparea in calea manifestarii creativitatii se desprind cateva idei:
Un blocaj, o bariera este un fenomen, o insusire sau orice conditionare, interna sau externa, care obstructioneaza manifestarea potentialului creativ. Un blocaj, 'o bariera psihologica poate fi orice fenomen care interfereaza sau impiedica abilitatile cuiva in rezolvarea creatoare a problemelor'
Orice insusire a proceselor psihice cognitive, afective, motivationale si conative, ca si anumite trasaturi temperamentale sau caracteriale, pot deveni zavoare sau obstacole ale creativitatii in anumite conditii. Ca urmare, lista blocajelor poate fi foarte mare si este necesara identificarea lor sau a conditiilor in care fenomenele pot deveni blocaje.
Blocajele pot fi recunoscute, intelese si depasite prin antrenament, sustin specialistii, teoreticieni sau practicieni.
Tot atat de importanta ca si clasificarea blocajelor este si problema identificarii lor de catre subiect. In aceasta directie, efortul lui L. Jones, care a elaborat un inventar al barierelor psihologice ce apar in procesul rezolvarii creatoare de probleme, reprezinta o contributie de valoare. Pe baza inventarului, el delimiteaza patru tipuri de bariere ale rezolvarii creatoare de probleme: bariere strategice, bariere de valori, bariere ale imaginii de sine si bariere perceptuale.
Autorul nu se opreste la identificarea si descrierea obstacolelor, ci propune strategii diferentiate de depasire a acestora prin antrenament. Astfel, pentru reducerea barierelor strategice (gradul in care un individ utilizeaza efectiv un stil preferat de abordare a problemelor), el propune brainstormingul, asocierile fortate, cautarea combinatiilor diferite, pentru reducerea barierelor de valori (gradul in care atitudinile, valorile personale si credintele, prin flexibilitate redusa, se constituie ca blocaje ale creativitatii) propune: jocul de rol, simularea, sociograma, ascultarea activa; pentru barierele perceptuale (gradul in care indivizii percep lucrurile intr-un mod rigid, acuitatea senzoriala si de percepere a mediului) se propune: sinectica, sociodrama, vizualizarea, iar pentru reducerea barierelor imaginii de sine (modul in care indivizii se autoevalueaza si isi utilizeaza resursele disponibile) se propune: solilocviul, privirea in oglinda, gandirea pozitiva, sociograma, vizualizarea etc.
Din conceptia cu privire la barierele creativitatii a lui Lee Jones si a strategiilor prin care ele pot fi depasite am conturat ideea ca printr-o inlantuire a metodelor de creativitate intr-un antrenament de grup s-ar putea obtine reducerea unor blocaje sau depasirea lor, rezultatele validand si propunerile autorului.
Activitatea intr-un grup creativ conduce implicit la reducerea blocajelor de natura psihologica interna, cit si la formarea abilitatii de a preveni formarea lor (M. Caluschi, b).
Stilul de comunicare, de apreciere, de evaluare, de antrenare in relatii, de rezolvare a conflictelor, stilul de conducere promovat de manager pot induce obstacole si bariere in calea manifestarii creativitatii angajatilor, dupa cum pot facilita formarea prin creativitate a acestora si angajarea intr-o activitate eficienta in cadrul firmei.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate