GLOBALIZAREA - UN FENOMEN DE MAXIMA ACTUALITATE

GLOBALIZAREA - UN FENOMEN DE MAXIMA ACTUALITATE

Societatea in care traim se afla intr-un amplu proces de tranzitie spre o noua civilizatie globala. Desi, la nivel national si regional, diversele tari se confrunta cu o multitudine de probleme specifice ale procesului economic si social, cele esentiale ale dezvoltarii sunt comune, indiferent de regiunea geografica sau gradul de dezvoltare a tarilor. Societatea contemporana a generat probleme cu caracter global, al caror management depaseste frontierele nationale si necesita o larga cooperare a statelor in cadrul relatiilor internationale.

O serie de aspecte ale vietii social-economice din zilele noastre reflecta procesul globalizarii

* natura globala a stiintei si tehnologiei: chiar daca sursele principale ale progresului tehnic sunt concentrate in lumea dezvoltata, cercetarea stiintifica se bazeaza pe resurse globale, iar punerea in aplicare a tehnologiei vizeaza scopuri globale;

* marketingul global: strategia de marketing a firmelor raspunde cerintelor globalizarii si promoveaza acest proces;

* sistemul financiar mondial: economia 'simbolica' mondiala se bazeaza pe o retea care implica, la scara globala, institutiile bancare si agentii pietei de capital, organismele de reglementare nationale, organismele financiare internationale etc.;

* infrastructura de comunicatii: progresul tehnic a permis perfectionarea sistemelor de comunicatii materiale (transporturi), realizarea unei acoperiri mass-media la scara mondiala si, mai ales, instituirea unei retele globale de transmitere/receptie a informatiilor;

* cadrul institutional mondial: o serie de organizatii de natura guvernamentala (sistemul ONU) sau neguvernamentala (ONG) promoveaza dezbaterile si actiunile care privesc problematica globala: poluarea, criminalitatea, subdezvoltarea etc.

Principalele procese economice care sustin tendinta globalizarii se manifesta in domeniile productiei si serviciilor (in principal, financiare), iar forta promotoare fundamentala este intreprinderea transnationala.

In raportul Biroului International al Muncii intitulat L'emploi dans le monde 1996/1997. Les politiques nationales a l'heure de la mondialisation, se mentioneaza ca termenul de mondializare este folosit in lucrare intr-un sens limitat, 'pentru a desemna valul mondial de liberalizare a schimburilor, investitiilor si fluxurilor de capital, precum si importanta crescanda a tuturor acestor fluxuri si a concurentei internationale in economia mondiala.' Se remarca faptul ca si acest document, care emana de la institutia ONU (Organizatia Natiunilor Unite) ce se ocupa de problemele muncii, nu considera ca pietele muncii intra la ora actuala in procesul globalizarii. Raportul respectiv se ocupa pe larg de somaj si alte probleme ale pietei muncii, dar mai ales prin prisma politicilor nationale, In plus fata de raportul FMI (Fondul Monetar International), aici se evidentiaza cresterea importantei si rolului concurentei internationale.

1.1. Globalizarea - Scurt istoric

Formarea pietelor globale ale capitalului financiar, persistenta subdezvoltarii si a saraciei, ratele inalte ale somajului si folosirea insuficienta a fortei de munca, polarizarea bogatiei si a saraciei, traficul si consumul ilicit de stupefiante, crima transnationala, epuizarea resurselor si degradarea mediului inconjurator sunt unele dintre principalele subiecte ale interactiunii economiilor si statelor la nivel international, astfel incat intreaga activitate economica si de afaceri se transforma si se deruleaza in zilele noastre sub impactul procesului de globalizare a economiei mondiale, care, evident, se va prelungi si in sec. XXII. Elementele, trasaturile distinctive si efectele acestui proces sunt puse mai bine in evidenta atunci cand sunt examinate din perspectiva istorica a devenirii lor.

Unii cercetatori considera ca fenomenul globalizarii, manifestat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, poate fi apreciat, din multe puncte de vedere, ca o reluare a tendintei observate inca acum un secol in economia mondiala.

In timpul celor patru decenii dinainte de 1914, dezvoltarea economica mondiala a fost caracterizata prin cresterea rapida atat a comertului exterior, cat si a investitiilor de capital privat, a exportului de capital. In acest timp, interdependentele economice internationale au atins un nivel inalt, fiind impinse inainte, in mare masura, de proliferarea pietelor, progresul rapid al tehnicii, cresterea mobilitatii capitalurilor, expansiunea, cresterea considerabila a investitiilor directe in strainatate.

Cu toate acestea, procesele din economia mondiala dinaintea Primului Razboi Mondial ar putea fi considerate numai in mod fortat ca o 'globalizare' si asemuite cu ceea ce se petrece acum, de vreo doua decenii si jumatate. Pe atunci, insasi economia mondiala de-abia se inchegase ca atare.

Procesele de atunci pot fi considerate ca o prima etapa sau un prim stadiu al evolutiei seculare a economiei mondiale, si anume etapa internationalizarii (Porter Michael, 1990)2. Chiar daca nu se incadreaza in caracteristicile globalizarii, aceste procese au marcat inceputul unor tendinte ce n-au putut fi anulate. Progresul de atunci a fost intrerupt de Primul Razboi Mondial si a fost perturbat pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost marcata de incetinirea dezvoltarii economice sau recuIul ei intr-o serie de tari sub impactul 'marii crize'. Crahuri financiare, politici economice nationaliste, dar si de expansiunea unor trusturi internationale, iar mai tarziu de militarizarea unor economii nationale ce se pregateau de razboi.

In decembrie 1945 se initiaza un nou sistem monetar international, bazat pe stabilitatea ratei de schimb si se creeaza Fondul Monetar International, care are o tripla misiune: sa vegheze la stabilirea ratei de schimb, sa organizeze revenirea la convertibilitate a monedelor si sa ajute tarile cu deficite temporare ale balantelor curente prin imprumuturile pe termen scurt.

Intre 1945 si 1975 productia mondiala creste regulat si puternic, comertul mondial se dezvolta, economiile se deschid progresiv catre capitaluri straine.

Incepand din anii '50, productia mondiala a crescut intr-un ritm fara precedent in istorie. Din 1950 pana in 1990, productia mondiala s-a marit de cinci ori. Beneficiile acestui proces au fost insa concentrate in tarile dezvoltate. In aceste zone, venitul pe locuitor a crescut intr-o perioada de 40 de ani tot atat cat in cei 150 de ani precedenti.

Procesul de liberalizare se desfasoara cu viteze diferite si in modalitati diverse. Liberalizarea multilaterala a comertului mondial a inceput odata cu infiintarea Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT) cu peste cincizeci de ani in urma si s-a accelerat cu incheierea Rundei Uruguay si aparitia Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), succesoare a GATT, dar cu mandat mai lung, in special, in ce priveste reglementarea diferendelor. Totusi, liberalizarea comerciala a fost mai inceata in unele domenii ca serviciile, agricultura, textilele si confectiile.

In ultima runda de negocieri, Runda Uruguay, a fost abordat pentru prima oara subiectul comertului cu servicii. In final insa, pietele s-au deschis mai ales pentru serviciile exportate de tarile avansate - serviciile financiare si tehnologia informatiei - nu si pentru cele de constructii si de transport maritim, in cazul carora tarile in curs de dezvoltare ar fi putut obtine o pozitie mai favorabila .

Tendintele politicilor economice din actuala faza a procesului de globalizare au determinat ca evolutia economica mondiala din ultimele decenii sa fie insotita si de importante schimbari in ierarhia tarilor, in functie de potentialul economic dat, ratele cresterii productiei si veniturilor. Germania a devansat performantele Frantei si Marii Britanii; Uniunea Europeana saluta Statele Unite pentru suprematia mondiala. Realizari economice iesite din comun au fost inregistrate in cele patru tari asiatice, denumite 'micii tigri', precum China, India, Indonezia, Malaysia, tari cu ponderi importante in populatia mondiala, care au cunoscut cresteri economice fara precedent.

Tarile in curs de dezvoltare au inregistrat, in ansamblu, cresteri economice importante, dar acest proces nu a fost repartizat uniform. De exemplu, continentul african este mai sarac decat in anii '704.

Pana a ajunge la actualul stadiu de extindere, intensitate si complexitate, procesul de globalizare a fost precedat in perioada postbelica de cateva etape si schimbari esentiale in domeniul economic, tehnic si social. Intre acestea se numara cresterea fara precedent, ca amploare si ritm, a produsului mondial, cat si cele care au zguduit economia planetara, pentru depasirea carora s-a recurs la metode economice, financiare si inovatii tehnice.

Intre fenomenele cele mai notabile se numara cresterea rapida ca numar, intinderea ariei de cuprindere si diversificarea intreprinderilor multinationale, care-si fac simtita prezenta, impreuna cu marile banci multinationale, pe toate continentele. Activitatea acestor mari actori ai scenei economice internationale este sustinuta de fluxurile investitiilor directe straine, care au crescut simtitor in ultimul deceniu ca volum si pondere in activitatile economice.

Toate aceste schimbari au fost posibile datorita perfectionarii mijloacelor de transport, revolutiei petrecute in domeniul comunicatiilor, transmiterii si prelucrarii informatiilor cu ajutorul satelitilor si computerelor. Colectarea unor volume imense de date despre viata economica, stiintifica, sociala, politica, culturala si difuzarea lor aproape instantanee in cele mai indepartate colturi ale lumii prin diferite canale, cum este internetul, parcurgerea rapida a distantelor cu mijloace moderne de transport - toate acestea fac parte din efectele revolutiei tehnologice si stiintifice actuale, impreuna cu rezultatele uimitoare ale liniilor automatizate flexibile si cu cele promitatoare ale biotehnologiilor. Ele sunt parte integranta si suport al avansarii procesului de globalizare, a problemelor globale, cum sunt explozia demografica, poluarea mediului inconjurator, extinderea saraciei, a somajului si agravarea la scara planetara a altor probleme sociale. Evolutia economiei se impleteste cu aceste probleme si nu poate evita contributia pe care este chemata s-o aduca la rezolvarea lor.

Aceasta a fost marcata in special de modificarea, diversificarea, extinderea, cresterea mobilitatii si influentei interdependentelor dintre economii si dintre fluxurile economice, precum si de ascensiunea unor noi poli de putere.

In decursul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, economia mondiala a trecut printr-o perioada extrem de dificila. La inceput, in anul 1994, s-a declansat criza mexicana, apoi au urmat, intr-o inlantuire ametitoare, criza din Rusia, criza asiatica, criza din Brazilia si criza din Turcia, ce au zguduit echilibrul economic mondial. Triumfator, modelul neoamerican isi proclama hegemonia asupra intregii lumi, dar problemele omenirii sunt departe de a fi rezolvate. 'In ultimii ani ai sfarsitului de secol XX, traim in umbra unui consens aparent irezistibil. Acesta este dat de credinta potrivit careia capitalismul de tip laissez-faire si-a demonstrat atat de limpede superioritatea asupra tuturor sistemelor  economice imaginate, incat orice abatere de la el este, in cele din urma, de neacceptat. In fata cresterii pericolului destabilizarii ordinii internationale din cauza marginalizarii tarilor din 'lumea a treia' si din spatiul ex-comunist, apare necesitatea presanta de a gasi caile pentru a le integra in cadrul economiei globale.,,6

Globalizarea constituie, fara indoiala, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participa la procesul globalizarii este pierdut. Dar, cum se poate supravietui intr-o economie supusa globalizarii? Pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid

Globalizarea economiei reprezinta intrepatrunderea tot mai accentuata a economiilor nationale, reflectata in cresterea, in cadrul fiecarei tari, a rolului schimburilor comerciale, a investitiilor si capitalurilor straine in formarea produsului intern brut (PIB). Aceasta inseamna ca o defectiune cat de mica intr-o tara, respectiv slabirea unei verigi a lantului interdependentelor economice, poate conduce la blocarea intregului angrenaj, pentru ca aceiasi actori sunt prezenti pe toate pietele lumii.

Prin urmare, principala preocupare a specialistilor este de a limita "efectele unui 'accident' asupra altor zone ale planetei. Referindu-se la fenomenul globalizarii, presedintele egiptean Hosni Mubarak declara: 'Statul global a luat foc si nici nu stim de unde s-a aprins. S-a reusit sa se stinga incendiul, dar au ramas cateva focare ce ameninta toata lumea.'

Inca din octombrie 1997, intr-un raport al FMI intitulat 'Perspectivele economiei mondiale', se arata ca riscurile economice majore ale sfarsitului celui de-al doilea mileniu sunt:

riscul 'impotmolirii' tarilor industrializate;

incertitudinile monedei unice europene ( euro);

posibila stopare a fluxurilor de capital catre tarile in curs de dezvoltare.

In prezent, nu exista o definitie a globalizarii intr-o forma universal acceptata, datorita faptului ca globalizarea include o multitudine de procese complexe cu o dinamica variabila, atingand domenii diverse. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie sau toate la un loc.

Pentru Susan George5, globalizarea inseamna ca marile intreprinderi multinationale sunt precum un mecanism destinat a concentra bogatia si puterea in varful scarii sociale, provocand in fiecare zi din ce in ce mai multe excluderi.

Intr-o alta definitie, expusa de Martin Wotf6, globalizarea este un proces de integrare a pietelor pentru bunuri, servicii, capitaluri si, poate, chiar mana de lucru, proces aflat intr-o continua dezvoltare dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Globalizarea se bazeaza in primul rand pe intensificarea relatiilor economice internationale, ce au crescut in medie cu 7% pe an, fata de 2,3% cresterea productiei. O asemenea intensificare a schimburilor se datoreaza in mare masura intreprinderilor multinationale din statele cele mai industrializate.

Globalizarea este, de asemenea, migratia oamenilor in cautarea de salarii mai bune. In sfarsit, reprezinta o accelerare a tranzactiilor pe pietele de schimb, zilnic 1400 miliarde dolari, ceea ce poate provoca insa destabilizarea unor economii nationale, in special a natiunilor in curs de dezvoltare.

Formarea statului global - o mai mare apropiere intre diferite parti ale lumii - odata cu cresterea posibilitatilor de schimburi personale, intelegere mutuala si prietenie intre cetateni internationali si crearea civilizatiei globale. Patru aspecte se refera la globalizarea economica, ce indica patru tipuri de fluxuri peste granite, si anume fluxuri de bunuri/servicii, de liber schimb, fluxuri de persoane (migratia), de capital si de tehnologie.

O consecinta a globalizarii economice este imbunatatirea relatiilor dintre dezvoltatorii aceleiasi industrii din diferite parti ale lumii, dar si o erodare a suveranitatii nationale asupra sferei economice. FMI defineste globalizarea ca fiind 'cresterea in interdependenta economica a tarilor din intreaga lume, prin cresterea volumului si a varietatii tranzactiilor de bunuri si servicii peste granite, fluxul de capital international mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei.

1.2. Limitele conceptuale ale globalizarii

Notiunea de globalism a redeviat de la intelesul de totalitate sau integralitate, la acela etimologic de, interes generalizat la intregul glob terestru, adica planetar, asa cum se foloseste azi in politologie, dupa cum atributul de 'planetar' incepe sa se reindrepte catre sfera cercetarilor spatiale multiple, fara a parasi totusi vocabularul curent al sociologilor si futurologilor.

Conceptia despre 'problemele globale' se revendica de la interesul pe care il prezinta azi in constiinta contemporanilor nostri tot ceea ce influenteaza direct viata social-economica si politica a natiunilor, prosperitatea materiala si progresul spiritual al tuturor membrilor societatii. Ne aflam intr-o perioada in care avem nevoie egala de sinteze integratoare si de viziuni holistice. Cunoasterea umana si-a extins continuu granitele. Azi am ajuns sa vorbim despre 'statul-planeta' si am iesit in spatiul extraterestru. Faptul ca omenirea in prezent se confrunta cu probleme grave este foarte adevarat. Sigur, complexitatea a crescut, de aceea se cer revizuite si optica si instrumentele cu care operam. Intelegerea si stapanirea complexitatii actuale solicita in mod necesar o intelegere a lucrurilor, noi concepte, noi paradigme si noi optiuni.

Unii sustin ca cel mai mare pericol provine din imensul decalaj care s-a instituit prin ruptura dintre progresul tehnologic si cel social. Se afirma ca, in contextul in care capacitatea tehnologica a realizat progrese uriase din antichitate pana in prezent, componenta sociala si etico-morala privita la nivel planetar a progresat foarte putin, daca nu in unele aspecte a regresat chiar, comparativ, de exemplu, cu democratia ateniana.

In articolul Le desamement et la destabilisation de l'economie de i-.arche par les industdes automatiques et spaciales, Franfois Perroux face unele constatari judicioase cu privire la 'inegalitatile structurale dintre natiuni', agravate de introducerea tehnicii atomice si spatiale.

Este un fapt incontestabil ca intre diferitele tari si natiuni exista importante decalaje in privinta potentialului demografic, economic, al resurselor naturale, dar aceasta nu inseamna nicidecum ca tarile mici nu pot ajuta la progresul tehnic, economic si stiintific contemporan.

Evolutia evenimentelor internationale nu confirma afirmatiile lui Perroux, ci, dimpotriva, arata o crestere a influentei tarilor mici si mijlocii in politica internationala, care s-a realizat nu prin renuntarea la suveranitate de catre acestea in favoarea statelor mai puternice din punct de vedere economic, tehnic si militar, ci in conditiile intaririi si apararii ferme a suveranitatii si independentei lor.

In literatura economica se vorbeste mai mult despre depasirea natiunii, devalorizarea frontierelor de stat si erodarea suveranitatii nationale. Unii economisti din tarile slab dezvoltate sustin ideea integrarii regionale pe motivul ca vad in realizarea ei calea pentru infaptuirea industrializarii, lichidarii inapoierii economice si a largirii legaturilor dintre tarile zonelor integrate.

Gonzalo Cevallos arata ca, pe langa factorii enuntati mai sus, trebuie adaugati, 'ca stimulente ale integrarii regionale, o mai buna intelegere a problemelor reciproce, mai ales in ceea ce priveste comertul si platile regionale, imposibilitatea de a le gasi solutii individuale sau prin mijlocul acordurilor bilaterale; gradul avansat de maturitate economica atins de cateva tari doritoare de a incuraja dezvoltarea industriei lor, credinta ca o oarecare complementaritate exista intre economiile diferitelor tari'.

Previziunile asupra viitorului apropiat sunt excelente in tarile Uniunii Europene, adica acolo unde bunastarea se masoara nu numai prin marimea contului bancar al fiecarui cetatean, ci prin standardul sau real de viata.

Dar pe de alta parte, trei miliarde de oameni, deci jumatate din populatia planetei, traiesc cu numai doi dolari pe zi (afirma James Wolfensohn, presedintele Bancii Mondiale). O lume in care ultrabogatii cheltuiesc doar 0,75% din venitul lor ca ajutor pentru tarile sarace este o dovada ca Banca Mondiala nu a reusit in misiunea sa de a eradica, prin globalizare, saracia. Surprinzator, in urma unei anchete efectuate de specialistii Bancii Mondiale in randul a 60.000 de persoane foarte sarace, s-a ajuns la concluzia ca ceea ce ei reclama cu prioritate este nu nevoia acuta de bani, ci aceea de cucerire a propriei lor demnitati.

Odata cu propagarea globalizarii, se evidentiaza o noua trasatura psihologica lumii contemporane, si anume simtamantul incertitudinii asupra viitorului. In trecut, omul nu putea stii niciodata daca tara sa va fi sau nu implicata intr-un razboi, dar azi el are in plus incertitudinea ca nu se stie ce razboi va fi - atomic, bacteriologic etc. In trecut, muncitorul traia cu nesigu­ranta daca in anul urmator va avea de lucru, dar azi el are serioase indoieli daca meseria sa va mai exista in urmatorii zece ani.

Viitorul pune o serie de intrebari specialistilor in economie si in piata de capital. Caci, intr-adevar, cum va fi 'prinsa in ecuatie' cresterea galopanta a populatiei metropolelor 'lumii a treia'? Ce va insemna micsorarea drastica a resurselor energetice si de materii prime? Dar acumularea si difuzarea cunstintelor stiintifice, tehnologice, economice?.

Chiar si cei mai optimisti viitorologi nu pot sa nu admita ca traim intr-o lume imperfecta, confruntata cu prea multe nedreptati, inegalitati, inechitati. Continuam sa asistam la o crestere a dezordinii internationale, asaltata de numeroase crize, inclusiv structurale.

1.3. Globalizarea industriilor si a firmelor

Fenomenul de accentuare a concurentei determinat de cresterea rolului sectorului privat, pe de o parte, si impactul noilor tehnologii, pe de alta parte explica de ce multe firme, piete si chiar ramuri industriale intregi au dobandit un caracter global, in sensul ca activitatile generatoare de valoare adaugata se desfasoara in mai multe tari, atat dezvoltate cat si in curs de dezvoltare precum si in cadrul dar si intre diferite regiuni ale lumii. In multe cazuri politicile de regularizare si mutatiile inregistrate in plan macroeconomic au facilitat drumul spre globalizare. In acest sens, piata tranzactiilor financiare reprezinta un exemplu de piata globalizata in timp ce industria automobilelor si cea a bunurilor de consum electronice reprezinta exemple de industrii globalizate, industrii in care corporatiile internationale integreaza, coordoneaza si controleaza activitatile extranationale  generatoare de valoare adaugata. De retinut este faptul ca una dintre posibilele implicatii ale globalizarii este aceea ca statul natiune isi diminueaza importanta ca arena centrala pentru desfasurarea activitatii economice.

Pe de alta parte, globalizarea industriilor inseamna ca, intr-o buna masura modul in care tarile isi creeaza si dezvolta avantajele comparative se schimba si ele. Astfel, ca rezultat al globalizarii, tarile pot deveni localizari specializate pentru un anumit segment al unei industrii si pot deveni "actori" importanti in industria respectiva. In alte cazuri, tarile dintr-o anumita regiune isi pot dezvolta in mod concomitent un avantaj comparativ intr-o industrie, rezultand un comert intra regional si industrial sporit. In acest fel, sursele generatoare de avantaje comparative - capitalul, know - how - ul, experienta si tehnologia, spre exemplu - sunt transferate dincolo de granitele nationale intr-o masura mai mare, din moment ce tot mai multe tari participa impreuna la diferitele stadii ale procesului de producere a valorii adaugate intr-o anumita activitate. Cu alte cuvinte, globalizarea inseamna ca granitele ce delimiteaza o industrie anume sunt trasate intr-o masura tot mai mare intre state, decat in interiorul lor. Implicatia acestei tendinte este aceea ca, in multe situatii strategiile vizand dezvoltarea industriilor independente indigene nu mai sunt potrivite pentru dezvoltarea unui avantaj comparativ si ca, in alte imprejurari, participarea la industriile globale poate fi un element necesar pentru dezvolatare unei economii competitive.

Fluxurile de bunuri, servicii si tehnologii ce au loc la nivel intra - industrial si dincolo de granitele nationale, fluxului ce caracterizeaza o industrie globalizata sunt intr-o mare masura canalizate prin activitatea corporatiilor multinationale. Este neindoielnic faptul ca aceste corporatii sunt fortele determinante ce se afla in spatele procesului de globalizare a industriilor, desi trebuie facuta o distinctie clara intre industria globala si firmele globale. In definitiv, aceste firme globale sunt cele ce controleaza o pondere tot mai mare nu numai din investitiile si prodictia mondiala, dar de asemenea si din volumul comertului mondial si din fluxurile tehnologice.

In alte lucruri existenta firmelor globale inseamna ca in anumite industrii concurenta se desfasoara mai putin intre tari decat intre firme ce concureaza simultan in mai multe tari. Ca atare, acum este posibil ca astfel de firme sa fie considerate ca "apatride", in sensul ca managementul lor, structura organizationala si activitatile generatoare de valoare adaugata nu mai sunt guvernate de o singura tara.

1.4. Dezbateri privind globalizarea.  Globalizare-antiglobalizare

In acest inceput de mileniu, globalizarea a incetat sa mai fie o problema a economistilor. Acest fenomen, care influenteaza nu numai comertul, ci si  cultura si sanatatea, face valuri.

Dupa unii, calificati drept liberali, globalizarea este o garantie a progre­sui, cu conditia introducerii unor reguli de buna conduita pentru a tempera imputernicia pietelor. Dupa altii, adepti antiglobalizare, liberalismul anilor 90-2000 nu este altceva decat un mijloc pentru capitalism de a-si afirma dominatia in dispretul tarilor mai slabe.

Criticile impotriva FMI vin din partea lui Joseph Stiglitz7, care considera ca gestionarea crizelor in tarile in curs de dezvoltare de catre Fond fost dezastruoasa, caci FMI preia solutii standard, rar sa tina cont de efectele pe care le-ar avea asupra oamenilor din tarile pentru care se discuta aplicarea lor. Stiglitz denunta 'Intelegerea de la Washington', care impune guvernelor sa accepte intrarea libera a capitalurilor straine, ceea ce supune sistemele financiare la socuri insuportabile, le obliga sa adopte o politica monetara si bugetara restrictiva, ce le constrange sa privatizeze anumite sectoare, la nevoile carora piata nu este capabila sa raspunda.

De cealalta parte, personalitati ale FMI considera ca acesta a vegheat la necesarul de cheltuieli publice pentru paturile cele mai defavorizate sa fie rezervat. El s-a straduit sa evite in acelasi timp inflatia si recesiunea profunda, programele sale facand posibila reinstaurarea increderii din partea capitalurilor straine. Dupa economistul american Rogoff8, retetele prescrise de Stiglitz ar fi condus la o inflatie necontrolata, in tarile aflate pe marginea prapastiei, ruinand populatiile cele mai sarace. Astfel, singura politica macroeconomica rezonabila ar fi cea impusa de Fond.

Miscarile antiglobalizare sunt la fel de variate ca si interesele pe care le apara. Intalnim aici sindicate, grupari, ONG-uri9 formate cu ocazia forumurilor, unde se regasesc opozantii unei globalizari liberale. Pentru aceasta ajunge sa fie elaborate platforme comune.

A vand in vedere argumentele aparatorilor globalizarii si ale adeptilor antiglobalizarii, observam faptul ca principiile generoase, avansate si de unii si de ceilalti, trebuie puse mereu in contextele particularizate ale tarilor vizate. Ceea ce se preconizeaza de catre organismele internationale ca un remediu la o criza pe baza exemplului unei reusite din trecut poate fi periculos pentru altii.

In miscarea actuala a globalizarii, detinatorii de capital si managerii par sa aiba un rol foarte important. Frontierele tind sa dispara, mijloacele financiare de care dispun firmele se dezvolta, iar deciziile politice sunt mult influentate de situatia economica interna10. Economistii privilegiaza comportamentele intreprin­derilor si ale consumatorilor, pe cand politologii considera ca actorul principal al relatiilor internationale nu este intreprinzatorul, ci statul. Adevarul se situeaza, fara indoiala, undeva intre cele doua viziuni.

Ca ecou al mondializarii, din punctul de vedere al relatiilor dintre state, regasim o evolutie catre un multilateralism care nu este scutit de tensiuni si conflict. Intr-adevar, rolul vizibil si foarte criticat de opozantii globalizarii al intreprinderilor multinationale nu va putea ocoli ponderea statelor, care raman actori inconturnabili ai globalizarii.

Joseph E. Stiglitz11 afirma ca functionarii internationali - simbolurile anonime ale ordinii economice mondiale - sunt atacati pretutindeni, intalniri altadata lipsite de interes ale unor tehnocrati discutand chestiuni banale, cum ar fi cea a imprumuturilor concesionale si a contingentelor comerciale, au devenit in prezent scena luptelor de strada aprinse si a marilor demonstratii. Protestele prilejuite la intalnirea de la Seattle in 1999, a membrilor Organizatiei Mondiale a Comertului au constituit un soc. De atunci miscarea a devenit si mai puternica, iar furia s-a raspandit. Practic, orice intalnire mai importanta a membrilor Fondului Monetar International, Bancii Mondiale sau Organizatiei Mondiale a Comertului este acum scena unui conflict.

Globalizarea a facut sa scada sentimentul izolarii resimtit in multe tari in curs de dezvoltare, multi oameni din aceste tari avand acces la cunoastere intr-o masura mult mai mare decat cei mai bogati oameni din lume in urma cu cativa ani. Chiar si atunci cand globalizarea isi arata latura sa negativa, exista si anumite beneficii. Se poate ca noile firme straine sa afecteze interesele intreprinderilor aflate in proprietatea si sub protectia statului

Cei care critica globalizarea ignora prea adesea beneficiile sale, sustinatorii ei au adoptat insa o atitudine si mai putin echilibrata, daca se poate spune asa. Pentru ei, globalizarea (care este asociata in mod obisnuit cu acceptarea capitalismului triumfator de tip american) inseamna progres; tarile in curs de dezvoltare trebuie s-o accepte, daca vor sa se dezvolte si sa lupte impotriva saraciei. Pentru multi oameni din aceste tari insa, globalizarea nu a produs beneficiile economice promise.

Accentuarea separatiei dintre cei avuti si cei saraci a facut sa creasca numarul persoanelor din 'lumea a treia' aflate intr-o stare de crunta saracie, traind cu mai putin de un dolar pe zi, in ciuda repetatelor promisiuni de reducere a saraciei facute in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, numarul persoanelor sarace a crescut in realitate cu aproape o suta de milioane. In acceasi perioada, venitul mondial total a crescut in medie cu 2,5 pe an.

In 1990 existau 2,718  miliarde de oameni care traiau cu mai putin de doi dolari pe zi. In 1998, numarul celor saraci care traiau cu mai putin de doi dolari pe zi era estimat la 2,801 miliarde­.

Nu doar in liberalizarea comertului, ci si in celelalte aspecte ale globalizarii, demersuri aparent chiar bine intentionate au esuat adeseori. Cand proiecte destinate agriculturii sau infrastructurii, recomandate de Occident, elaborate cu sprijinul consultantilor occidentali si finantate de Banca Mondiala sau de altcineva dau gres, populatia saraca a tarilor in curs de dezvoltare este obligata in continuare sa returneze imprumuturile, cu exceptia cazului in care datoriile sunt sterse sub o forma sau alta.

Daca in mult prea multe situatii beneficiile globalizarii au fost mai mici decat afirma partizanii acesteia, pretul platit a fost mult mai mare, caci mediul inconjurator a fost distrus, viata politica viciata, iar ritmul rapid al schimbarilor nu a permis tarilor sa se adapteze la noul sistem de valori. Crizele care au adus cu ele o crestere semnificativa a somajului au fost urmate la randul lor de problemele cu actiune pe termen mai lung ale faramitarii sociale ­incepand cu violenta urbana din America Latina si mergand pana la conflictele etnice din alte parti ale lumii, cum ar fi cele din Indonezia.

Aceste probleme nu sunt noi, reactia tot mai vehementa a oamenilor impotriva politicilor care stau la baza globalizarii reprezinta insa o schimbare semnificativa. Timp de decenii, strigatele saracilor din Africa si din celelalte tari in curs de dezvoltare ale lumii de cele mai multe ori nu au fost auzite in Occident. Cei care lucrau in aceste tari stiau ca ceva nu merge cum trebuie, cand au constatat amploarea crizelor financiare si cresterea numarului saracilor. N-aveau insa cum sa schimbe regulile sau sa influenteze institutiile financiare internationale carora le scriau. Cei care apreciau valorile democratice au vazut cum 'principiul conditionarii' - conditiile pe care creditorii internationali le impuneau in schimbul ajutorului lor - submina suveranitatea nationala.

Trebuie amintit ca si Romania a renuntat recent in mod formal la acordul cu FMI, deoarece s-a considerat pe buna dreptate ca cerintele le acestei organizatii sunt exagerate si nu pot fi indeplinite de economia romaneasca obosita dupa indelunga perioada de tranzitie.

Vreme de decenii, populatiile din tarile in curs de dezvoltare s-au revoltat in momentul in care programele de austeritate ce le-au fost impuse s-au dovedit a fi prea dure, insa, de cele mai multe ori, protestele lor n-au fost auzite de Occident. Ceea ce este nou este valul de proteste din tarile dezvoltate.

Aceste proteste au provocat o ampla analiza introspectiva din partea celor aflati la putere. Chiar si politicieni conservatori precum presedintele Frantei, Jacques Chirac12, si-au exprimat ingrijorarea in legatura cu faptul ca globalizarea nu contribuie la imbunatatirea vietii celor care au cea mai mare nevoie de beneficiile promise de aceasta . Este evident pentru aproape toata lumea ca undeva s-a facut o mare greseala. Practic, peste noapte, globalizarea a devenit cea mai arzatoare problema a timpului nostru, fiind dezbatuta in salile de consiliu, paginile ziarelor sau scolile din lumea intreaga.

Nemultumirea la adresa globalizarii provine nu atat din faptul ca teoria economica este pusa mai presus de orice, cat mai ales din faptul ca o anumita conceptie economica - fundamentalismul despre piata - este pusa inaintea

Globalizarea si integrarea economica imprima o mai mare coeziune asupra economiei mondiale, conducand la crearea unor posibilitati mai bune, in vederea rezolvarii unor probleme globale, care preocupa comunitatea internationala in ansamblul ei, pe baza interdepen­detelor si conlucrarii intre natiuni.

In ultimele decenii ale secolului al XX -lea, liberalizarea activitatilor economice a constituit preocuparea de baza a politicilor economice in marea majoritate a statelor lumii. Practic, toate guvernele, intr-o masura mai mare sau mai mica, au intreprins masuri pentru intarirea rolului intreprinderilor private

Dintre masurile care au avut ca obiect liberalizarea politicilor economice merita a fi mentionat ca in tarile dezvoltate s-a urmarit reducerea rolului statului in organizarea si managementul intreprinderilor; tarile aflate in tranzitie dupa 1990 au adoptat legislatii pentru iezangajarea statului din sectorul productiei de bunuri si servicii; in tarile in curs de dezvoltare cu economiile cele mai dinamice, cum sunt cele din Asia de sud­ est, liberalizarea a avansat, pas cu pas, prin masurile guvernamentale de deschidere a pietelor concurentei intre competitorii interni si externi, in vederea pregatirii firmelor locale pentru penetrarea ulterioara pe pietele straine.

Toate tarile au urmarit ca relatiile economice externe sa devina partea componenta cea mai dinamica a procesului de liberalizare, intrucat liberalizarea comertului exterior si a investitii lor de capital poate constitui un mijloc mai eficient de alocare a resurselor, principala cale de dinamizare a economiei si a cresterii bunastarii generale. In sistemul concurential, consumatorii pot beneficia de produse de mai buna calitate, la preturi mai accesibile. In acelasi timp, mobilitatea capitalului, insotit de tehnologia corespunzatoare, poate ajuta atat tarile care, prin comportamentul de acumulare a capitalului, nu pot asigura procesul investitional, cat si pe cele cu rate inalte de acumulare a capitalului, pentru gasirea de debusee pentru plasarea acestuia in alte tari.

1.5. Procesul de transnationalizare

Sistemul economic al industrialismului era bazat pe sistemul national: piete nationale, monede nationale, guverne nationale, politici nationale etc. Adevarul este ca, pe masura ce tranzitia spre societatea informatizata prinde tot mai mult contur in realitatea curenta si nemijlocita, sistemul national este supus unor presiuni tot mai puternice.

Un ansamblu de forte actioneaza pentru transferarea puterii politice in jos, dintre statul national spre regiuni si grupuri subnationale. Alte forte cauta insa sa deplaseze puterea in sus, de la natiune spre organisme si organizatii internationale. Toate aceste forte determina subminarea pozitiei statului national la scara planetara.

Mai mult, actiunea lor este amplificata de aparitia uneor agenti care opereaza pe scena mondiala. Trebuie subliniat, in primul rand rolul corporatiei multinationale. Aceasta modifica pozitia statului national prin proportiile pe care le-a atins si care ii permit sa preia chiar si unele din atributele statului national.

Pe scena mondiala se afirma si alte forte cum ar fi: grupurile sindicale multinationale, miscarile religioase, culturale, etnice, antinucleare, ecologice, "europartidele" vest europene, care se propaga si se interconecteaza intre ele pe deasupra granitelor internationale. In paralel cu toate aceste forte, prolifereaza rapid "asociatiile multinationale neguvernamentale".

In 1963 existau 1300 de organizatii de acest fel. Pe la mijlocul anilor '70 existau 2600, iar in anii '80 erau inregistrate 4500. inseamna ca la fiecare trei zile, in medie, ia nastere o noua astfel de organizatie. Iata cateva exemple: Crucea Rosie Internationala, Federatia Internationala a Femeilor Juriste, Federatia Internationala a Intreprinderilor Comerciale Mici si Mijlocii, etc.

In concluzie, procesul de transnationalizare se realizeaza in primul rand crearea si exercitatea acestei veritabile retele de agenti transnationali. Efectul cu bataie lunga a actiunii acestor agenti noi duce la dislocarea sistemului national, a  carei infrastructura - axata pe natiune - nu mai poate sa regleze si sa stapaneasca procesele tranzitiei spre societatea informationala. Motorul intregului proces este corporatia multinationala si prin acesta, in ultima instanta, capitalul investitional international.

Actiunea firmelor pe plan extranational are astfel loc pe baza unor structuri functionale circumscrise unor strategii mondiale elaborate de organizatii "fara frontiere" in legatura cu care este dificil de identificat un spatiu teritorial unic (juridic, tehnologic sau economic). De exemplu, cartile de credit constituie un tip de serviciu conceput la scara planetei pentru o piata mondiala specializata cu o mare valoare adaugata, bazata pe integrarea noilor "familii" tehnologice (informatica, telecomunicatii). Este vorba deci de o piata administrata de organizatii mondializate. Un caz similar il constituie retelele de restaurante de tip "fast-food" (Mc Donald's sau Quick) sau gestiunea traficului transoceanic.

Ca fenomen caracteristic expensiunii extrateritoriale a capitalului investitional si financiar, transnationalizarea a pus in mare masura sub semnul intrebarii unitatea si coerenta principiilor, regulilor si modurilor de organizare si de valorificare a resurselor (materiale si nemateriale ale sistemului numit "national", stat national, economie nationala, moneda nationala, drept national, suveranitate nationala, banca nationala, educatie nationala, cultura nationala).

Transnationalizarea merge insa mult mai departe: miza ei reala si grava o reprezinta sfarsitul nationalului si inceputul erei postnationale. In acest fel, prin procesul de transnationalizare se stabilesc raporturi total noi intre stat si intreprinderi, intre puterea economica si puterea politica.

Hotararile majore care modifica prezentul si modeleaza viitorul (adica cele cu privire la alocarea resurselor tehnologice si financiare intr-una sau alta dintre tari sau intr-o regiune a lumii) sunt luate acum de catre marile intreprinderi mondiale (Olliveri, Alcatel, IBM, Mitsubishi, Thonson, Siemens, Societe Generale, etc).

Dar statele detin inca mijloace considerabile ale interventiei asupra dezvoltarii tehnologice si economice. Numai ca acum, prin procesul de transnationalizae, intreprinderea este pe cale de a deveni organizarea de pilotare si de gestiune a economiei mondiale cu sprijinul statelor (guvernelor) locale, acestea din urma jucand astfel rolul de "complice" constiente si voluntare.

Noua alianta  state - intreprinderi se bazeaza deci pe o dubla dependenta, pe de o parte, intreprinderile au nevoie de state "locale" (nationale) pentru a face fata competitiei pe pietele mondiale si pentru a se "transnationaliza" ele insele; pe de alta parte, statele "locale" au nevoie de intreprinderi multinationale (corporatiile multinationale) pentru a se perpetua cu informatii politice si sociale "locale" (nationale), deoarece capacitatea statului de a asigura statului de a asigura dezvoltarea social - economica nationala este legata direct de succesul, reusita comericiala pe piata mondiala a corporatiilor nationale mondializate (multinationale).

Intreprinderea isi asuma, astfel, prerogativele statului, iar statul se comporta din ce in ce mai mult ca o intreprindere care sprijina transnationalizarea firmelor sale "nationale". De aici rezulta o inversare a rolurilor subiectilor cu vocatie particulara (corporatiile multinationale) sunt cele care dirijeaza si orienteaza actiunea subiectilor cu vocatie generala, reprezentanti ai interesului public.

Procesul de transnationalizare tinde astfel sa duca la aparitia unei societati civile multinationale, adica a unor principii si sisteme de valori precum si a unor forme de expresie si organizare a vietii colective pe o baza planetara. Totusi aceste posibilitati, nu trebuie sa creeze impresia ca procesul de transnationalizare este rectiliniu, uniform si necontradictoriu. Asistam si la fenomene care, nu numai in tarile postcomuniste, dar si in unele tari occidentale - Anglia, Franta, etc, ne arata faptul ca statul national joaca inca un rol important.

1.6. Romania in contextul aderarii la Uniunea Europeana

Apartenenta tarii noastre la UE asigura o imbunatatire continua a calitatii vietii, prin asigurarea unor standarde inalte in ceea ce priveste sanatatea, protectia sociala, siguranta la locul de munca, protectia mediului etc. In acelasi timp, toti cetatenii UE au dreptul la protectie consulara si diplomatica, atunci cand viziteaza tari din afara Uniunii.

Avantajele si constrangerile14 pe care Romania le poate avea in urma aderarii sale la Uniunea Europeana se pot grupa in trei domenii: avantaje economico-sociale; avantaje in domeniul agriculturii si avantaje date de accesul la fondurile structurale colaterale.

Avantajele economico-sociale ale aderarii sunt, in principal, urmatoarele:

cresterea economica;

cresterea investitiilor straine directe, crearea unei noi structuri de productie, care sa permita fabricarea unor produse finite, cu valoare adaugata mai mare si calitate superioara, conform standardelor UE;

protectia sporita a consumatorilor (fiind, ca viitor stat membru, monitorizati de Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentara

cresterea economiilor si investitiilor populatiei, micsorarea fiscalitatii prin politici de impozitare mai relaxate; extinderea pietei de capital (noi fluxuri de capital, diversificarea produselor financiare);

dezvoltarea afacerilor si a sectorului privat; stimularea concurentei, ceea ce conduce la scaderea preturilor;

acces pe piata muncii din statele UE;

imbunatatirea substantiala a standardului de viata.

' ,

Este necesar de subliniat faptul ca aceste avantaje vin insotite si de cateva plangeri, si anume: presiunile concurentiale ale pietei unice; necesitatea modernizarii tehnologice etc., toate acestea putand duce, pe termen scurt, la cresterea somajului, odata cu structurarea intreprinderilor si a unor intregi sectoare industriale.

In prezent si in viitor, ca urmare a colapsului regimurilor totalitare din fostele tari socialiste din Europa Centrala si de Rasarit si din fosta URSS si a angajarii lor pe calea dezvoltarii economiei de piata, procesului de globalizare a economiei mondiale i s-au deschis noi posibilitati de extindere si intensificare.

Economiile din aceasta zona parcurg transformari radicale, determinate de procese ce interfereaza: trecerea la economia de piata moderna, integrarea in economia mondiala, aflata ea insasi in curs de globalizare, si integrarea in Uniunea Europeana, la care unele tari in tranzitie au statut de asociat, iar altele au capatat unda verde pentru a deveni membre cu drepturi depline.

Potrivit datelor Raportului FMI din mai 1997, celor 28 de economii in tranzitie, care in 1989 aveau o populatie de 410 milioane de persoane, le reveneau, in 1996, la un loc, 4,2% din produsul mondial brut si 4,2% din exporturile mondiale, ceea ce este departe de potentialul economic al pietelor, resurselor naturale si de forta de munca pe care ele il poseda. In perioada anilor 1990-1995, PIB-ul acestui grup de economii a inregistrat constant ritmuri negative.

Romania, din pacate, contrazice aceasta tendinta prin rezultatele deplorabile inregistrate in 1997. In acest an, dupa patru ani consecutivi de crestere, PIB-ul Romaniei a cunoscut o scadere notabila de 6,6% (de aproape doua ori mai mare decat se prognozase), productia industriala s-a redus cu aproape 6%, valoarea bruta adaugata in servicii s-a diminuat cu peste 11 %. Declinul a fost marcat, de asemenea, pe de o parte, de comprimarea volumului investitiilor cu 19%, iar pe de alta parte, de reducerea vanzarilor de produse alimentare (-32%) si a celor nealimentare (-27%), sernnificand o contractare majora a consumului productiv si personal, a pietei interne in ansamblu. Cresterea cu peste o jumatate de milion a numarului somerilor si depasirea numarului de salariati de catre cel al pensionarilor denota dezechilibre ingrijoratoare in utilizarea fortei de munca. Peste toate acestea, rata anuala a inflatiei s-a ridicat spectaculos la 155%, lovind cu flagelul ei veniturile populatiei si activitatile economice. Celelalte economii in tranzitie, in aceasta perioada, au avansat mai mult, marindu-se decalajele existente intre ele.

In Romania, ca de altfel si in alte tari in tranzitie, multe intreprinderi cu capital de stat sau majoritar de stat au un viitor cu totul incert. Pana acum ele au fost implicate in procesul asa-numitei reforme doar prin efectele mecanismelor puse in miscare la nivel macroeconomic, urmand sa fie vizate direct numai odata cu extinderea proceselor de privatizare, eficientizare si restructurare la nivel microeconomic. Nu este de mirare ca, in asemenea circumstante generale, strategiile multor intreprinderi sunt orientate spre asigurarea supravietuirii, iar nu spre dezvoltare15.

Factorul forta de munca nu mai este simplu reprezentat de numarul de salariati, de exemplu, ci de un indicator complex, care combina acest numar cu numarul anilor de educatie, cu numarul perioadelor de specializare, cu gradul de cultura sau cu numarul orelor efectiv lucrate intr-o perioada de timp data.

Marin Dinu si Cezar Mereuta16 aratau ca punctele critice ale manage­mentului intreprinderilor romanesti identificate se cantoneaza in jurul:

echilibrului financiar rezultat de numarul insuficient de specialisti in finantele de firma si de patrunderea cu mare intarziere a metodelor si tehnicilor de analiza financiara multicriteriala;

capacitatii de adaptare a pietei, reflectata de lipsa agresivitatii din strategiile de marketing si a cercetarii calificate a pietei, respectiv de neglijarea diversificarii canalelor de distributie;

tehnologiei, deoarece analizele-diagnostic au condus la concluzia ca, pe langa competenta 'hard' a potentialului nostru industrial, multe dintre problemele care franeaza accesul industriei noastre la competi­tivitate trebuie cautate in componentele 'soft', in elementele de organizare si conducere a proceselor;

lipsei de preocupare pentru productivitate, concretizata in utilizarea incompleta si, mai ales, dezordonata a fortei de munca, ceea ce a condus la lungirea excesiva a ciclurilor de fabricatie si la lipsa de transparenta a procesului industrial;

lipsei de orientare strategica a activitatii de cercetare-dezvoltare, concretizata in esecul initiativei de innoire a ofertei de produse catre piata;

calitatii, concretizata prin faptul ca asigurarea calitatii nu este o actiune conjuncturala, realizata in principal pentru 'linistirea clientului exterior', ci, intai de toate, un instrument care trebuie sa asigure managementul firmei ca activitatea de productie se desfasoara astfel incat obiectivele de eficienta sa fie atinse; resurselor umane, concretizata in faptul ca aplicarea cu precadere a strategiilor de supravietuire in intreprinderi a influentat considerabil, in sens negativ, calitatea acestora; deteriorarea semnificativa in preocuparile intreprinderilor pentru pregatirea fortei de munca.

Intreprinderile din economiile in tranzitie au fost aruncate in mediul competitiei interne si internationale, cu handicapul de a nu fi facut exercitiul concurential. Ele intra in competitie cu firme din alte tari, care au structuri organizatori ce flexibile, trecute prin diferite incercari, dispun de forta de munca si departamente functionale, apte sa faca fata exigentelor unor piete raspandite in diverse zone ale lumii, au mai multa experienta in manevrarea afacerii, strategii diferentiate pe produse si regiuni geografice. In timp ce efectele globalizarii se vad in schimbarile din politicile sociale ale tarilor occidentale, Europa Centrala si de Est cauta solutii de crestere a bunastarii. Diferentele dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca reprezentante in primul rand ale modelului european, si cele ale FMI, reprezentante ale modelului american, sunt adesea evidente si greu de gestionat de tarile in tranzitie.

Si Romania, ca fosta tara comunista aspiranta la un destin capitalist, aflata in plin proces de integrare, dar in acelasi timp in plina criza a tranzitiei, resimte acut problemele sociale majore si nevoia unui sistem coerent, institutionalizat, de abordare a acestora, nevoia unui stat al bunastarii de tip modem, eficient, ca raspuns la criza sociala generala pe fondul costurilor mari ale tranzitiei.

Masurile pe care ar trebui sa le ia Romania in perioada urmatoare trebuie sa imbine prioritatile legate de problematica interna, de problemele sociale majore anterior ignorate sau prost rezolvate, cu prioritatile legate de integrarea sa treptata in spatiul nou european si mondial marcat de alte reguli la care trebuie, de asemenea, sa se adapteze.