ORGANIZAREA STRUCTURALA A INTREPRINDERII

ORGANIZAREA STRUCTURALA A INTREPRINDERII

Conceptul de structura a intreprinderii

Intreprinderea, ca celula de baza a economiei, tinde sa se organizeze in

vederea atingerii scopului pentru care a fost creata, acesta urmarind supravietuirea

si dezvoltarea sa. Pentru a realiza acest scop intreprinderea trebuie sa desfasoare o

activitate eficienta, ceea ce impune o continua adaptare, restructurare si definire a

locului si rolului tuturor elementelor care o compun in procesul de organizare.

Organizarea intreprinderii are doua cerinte principale: o cerinta tine de

asigurarea desfasurarii diviziunii muncii si alta cerinta tine de coordonarea

sarcinilor care trebuie sa fie indeplinite de catre membrii sai.

Din punct de vedere static a organiza inseamna a stabili o ordine, o ierarhizare

a personalului care compune intreprinderea si ordonarea modului de desfasurare a

muncii acestuia.

Din punct de vedere dinamic a organiza inseamna a studia modul de

functionare a intreprinderii, a analiza felul in care sunt puse in miscare mijloacele de

care dispune pentru a atinge obiectivele pe care aceasta si le fixeaza.

Folosirea eficienta a resurselor depinde de cadrul organizational creat in fiecare

intreprindere. Problema fundamentala a organizarii consta in mentinerea

stabilitatii interne a intreprinderii, printr-o continua adaptare a structurilor

acesteia la exigentele pietei concurentiale. Acest proces dinamic se realizeaza in

doua planuri: in primul plan se stabileste cadrul structural de ansamblu, prin care se

proiecteaza structurile organizatorice si de conducere, concomitent cu stabilirea

structurii de productie; in planul al doilea se organizeaza diferitele componente ale

sistemului tehnico-productiv si economico-social (alocarea resurselor si organizarea

folosirii lor eficiente, organizarea sistemului de productie, gestionarea productiei si a

vanzarilor, gestiunea financiara etc.)

- structura este osatura organizarii, este maniera in care

sunt repartizate sarcinile si responsabilitatile

Structura organizatorica - expresie a organizarii intreprinderii

Structura unei organizatii poate fi definita ca o suma totala a mijloacelor

utilizate pentru a repartiza sarcinile diferite si pentru a asigura coordonarea necesara

intre acestea.

Structura generala a intreprinderii cuprinde structura organizatorica si

structura socio-culturala

Structura organizatorica. Poate fi   definita ca reprezentand ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice si a relatiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale intreprinderii

Structura organizatorica este formata din structura functionala si structura

operationala :

a. Structura functionala (verticala) corespunde coordonarii pe verticala a

sarcinilor si cuprinde:

. postul, atribuit unei persoane angajate;

. functia, reprezentata de sarcinile angajatului;

. compartimentul, care este o subunitate organizatorica aflata sub aceeasi

autoritate ierarhica.

Coordonarea sarcinilor si ierarhizarea diferitelor persoane corespunde

structurii verticale a intreprinderii si reprezinta sistemul de comanda al

organizarii. Aceasta structura se realizeaza in functie de tipurile de decizii care se iau

la diferite niveluri ale piramidei ierarhice.

Se pot distinge patru niveluri ierarhice, in functie de amploarea deciziei si de

orizontul de timp pe care-l implica:

. nivelul strategic, unde se iau deciziile care angajeaza intreprinderea pe

termen lung;

. nivelul tactic, care defineste drumul de urmat pentru a atinge obiectivele

fixate anterior;

. nivelul operational , care defineste pe termen scurt atingerea obiectivelor de

mai sus;

. nivelul de executie, unde se realizeaza activitatile de productie implicate

pentru realizarea obiectivelor stabilite.

b. Structura operationala (orizontala), care corespunde diviziunii muncii pe

orizontala si cuprinde functiunile intreprinderii. Structura orizontala

asigura organizarea intreprinderii in raport de omogenitatea si

complexitatea activitatii, pe baza a doua criterii de specializare:

. in cazul cand produsele vandute si pietele sunt relativ asemanatoare,

activitatile se organizeaza pe marile functiuni ale intreprinderii;

. in cazul in care produsele si pietele sunt foarte eterogene, impartirea

activitatilor pe functiuni se face dupa gruparea produselor si a pietelor.

2. Structura socio-culturala a intreprinderii reflecta identitatea intreprinderii,

modul in care aceasta este perceputa in mediul sau si pe care-l poate influenta prin

actiunile de comunicare si relatiile publice. Imaginea intreprinderii se formeaza

prin politicile de relatii publice. La formarea acesteia contribuie intregul sistem

de valori al intreprinderii, format din ansamblul regulilor acceptate de catre

angajati. De-a lungul timpului se formeaza "cultura intreprinderii" care se

exprima prin ansamblul de cunostinte, de valori si comportamente de care dispun

membrii acesteia. Dintre manifestarile "culturii intreprinderii" fac parte:

simbolurile (etichetele), stilul arhitectonic, stilul vestimentar, unele elemente ce tin

de vocabularul intreprinderii, modalitati speciale de transmitere a unor valori si

comportamente catre generatiile viitoare etc. Cultura intreprinderii are un important

rol in procesul de gestiune. O cultura puternica are valori numeroase si acceptate de

personalul sau, ceea ce poate deveni un factor de motivatie profesionala si de buna

gestiune.

Functionarea intreprinderii ca sistem tehnico-productiv necesita un cadru de

reglare a relatiilor care se stabilesc intre diferite subsisteme. Acest cadru se realizeaza

prin intermediul structurii organizatorice. Orice structura organizatorica este o

ierarhie, diferentiata dupa mai multe criterii

. criteriul (felul) produsului;

. criteriul functional;

. criteriul geografic;

. criteriul numeric.

Organizarea ca proces operational prin care se precizeaza si se delimiteaza

responsabilitatile, atributiile, sarcinile concrete necesare realizarii scopului stabilit,

precum si a relatiilor dintre compartimentele si persoanele ce indeplinesc atributii,

vizeaza structura de productie si conceptie si organizarea activitatilor ce tin de

functiunile intreprinderii.

Structura de productie si conceptie este definita prin compo nenta verigilor

de productie, control si cercetare si legaturile intre acestea.

Verigile de productie se regasesc in cadrul unei structuri organizatorice sub

forma de: uzine, fabrici, sectii, ateliere, laboratoare etc., fara personalitate juridica.

Veriga de baza a unei structuri de productie si conceptie este sectia de productie.

Verigile de productie cuprind: sectii de baza, sectii auxiliare, sectii de service, sectii

anexe, ateliere etc. Veriga primara a structurii de productie si conceptie este locul de

munca, reprezentat de o anumita suprafata de productie inzestrata cu mijloace de

productie specifice pentru operatii executate de un lucrator sau grup.

Baza organizarii structurale consta dintr-o buna cunoastere a directiilor si

ritmului de dezvoltare a intreprinderii, a obiectivelor de realizat, a nevoilor de

resurse umane, materiale si financiare, interne si atrase.

Directiile si ritmul de dezvoltare a intreprinderii exprima intr-o forma sintetica

directia si ritmul de dezvoltare a tuturor domeniilor de activitate, incepand cu

productia si terminand cu gestiunea personalului. In dimensionarea proportiilor si

ritmului dezvoltarii se tine seama de variatele conexiuni pe care intreprinderea le are

cu mediul (in cadrul ramurii, cat si in cadrul economiei nationale), conexiuni cu

caracter de subordonare sau de colaborare. Actiunea este deosebit de complexa,

sprijinindu-se nu numai pe informatiile de care dispune intreprinderea, ci, mai ales, pe

informatiile oferite de macro-sistemul, informatii care adesea joaca rolul de restrictii,

deoarece exprima interesele generale ale societatii. Definirea directiei si ritmului de

dezvoltare a intreprinderii presupune fixarea obiectivelor de realizat care se pot

concretiza in:

. asigurarea executarii integrale si ritmice a obiectivelor privind folosirea

capacitatilor de productie si perfectionarea proceselor tehnologice;

. finalizarea activitatii trebuie sa fie caracterizata si de un inalt nivel de

eficienta a folosirii resurselor, nivel dimensionat in functie de modul de

dezvoltare a bazei materiale.

Atingerea obiectivelor fixate reclama determinarea nevoilor de resurse de

munca, materiale si financiare si, mai ales, rationala utilizare a acestor resurse.

Folosirea diferitelor resurse pentru atingerea obiectivelor fixate se infaptuieste prin

organizarea activitatii pe baza principiului autogestiunii.

Prin elaborarea directiei de dezvoltare se determina cativa parametri esentiali

ai elaborarii ulterioare a structurii organizatorice si anume: locul intreprinderii in

complexul macroeconomic national, precizarea problemelor specifice intreprinderii,

elaborarea variantelor principale de dezvoltare si alegerea solutiilor optime.

Fixarea obiectivelor de atins si a liniei generale de dezvoltare are in vedere

trei aspecte importante si anume

. aspectul economic, se refera la utilizarea deplina a resurselor;

. aspectul dinamic, impus de necesitatea asigurarii circulatiei rapide a

informatiilor intre toate nivelurile de dispozitie si executie;

. aspectul democratic, se refera la asigurarea participarii personalului la

luarea deciziilor.

In procesul de organizare se stabilesc principalele categorii de activitati

necesare pentru a realiza obiectivele propuse. Rezultatul organizarii il reprezinta

functiile, activitatile, atributiile si sarcinile. Organizarea este mijloc, nu scop, este

parte dintr-un intreg.

Organizarea reuneste modalitatile de elaborare, adaptare si introducere de noi

concepte si tehnici cu caracter organizatoric; este un proces de diviziune al muncii, de

precizare a atributiilor si sarcinilor ce revin oamenilor atat in munca de executie, cat si

in cea de conducere.

Organizarea creeaza structurile, formele cooperarii intre verigile de

productie

Spiritul de organizare se asociaza cu ordinea, observarea legaturilor dintre

oameni si bunuri, stabilirea unor reguli de munca. Intre organizare si dirijare exista o

stransa legatura, organizarea se refera la pregatirea actiunilor dupa un plan riguros,

dirijarea inseamna sa se asigure o concordanta cat mai deplina intre scopul urmarit si

actiunea reala a obiectului condus.

Organizarea are un rol catalizator, stabilind masurile organizatorice ce

vizeaza eficienta in realizarea obiectivelor. Organizarea are ca scop utilizarea

rationala a resurselor, permitand o mai buna comunicare si intelegere in munca.

Se distinge organizarea procesuala si organizarea structurala.

Organizarea procesuala presupune stabilirea categoriilor de munca si a

proceselor necesare realizarii obiectivelor fundamentale (activitati, atributii, sarcini,

operatii).

Organizarea structurala consta in gruparea functiilor, atributiilor,

sarcinilor si repartizarea lor pe oameni in vederea realizarii obiectivelor. De fapt,

organizarea structurala este o organizare formala. Exista si o organizare informala

care semnifica ansamblul de interactiuni umane cu caracter organizatoric care apar

spontan si natural, elementul de baza fiind grupul de oameni.

In executarea atributiilor de organizare, managerii folosesc structura

organizatorica si sistemul informational in relatia lor reciproca.

Structura organizatorica integreaza intr-un ansamblu unitar elemente umane,

compartimente, relatii si scheme.O intreprindere are mai multe structuri , respectiv:

. structura compartimentelor intreprinderii;

. structura de productie si sortimentala;

. structura procesului de productie;

. structura organizarii productiei;

. structura activelor fixe si circulante;

. structura umana;

. structura organizarii conducerii;

. structura de proprietate;

. structura sistemului informational etc.

Compartimentele pe baza carora se identifica conceptual si in detaliu o structura

organizatorica sunt cuprinse in organigrama intreprinderii.

Organigrama este o reprezentare schematica formala a structurii intreprinderii

care da o imagine exacta a diviziunii muncii si indica ce posturi exista, cum sunt

grupate pe compartimente si sectoare, cum circula informatia intre ele .

Formalizarea organizarii intreprinderii necesita elaborarea a doua lucrari

necesare desfasurarii normale a activitatii personalului

1. Regulamentul de organizare si functionare, care cuprinde:

. date de identificare;

. obiectivele intreprinderii;

. sarcinile angajatilor;

. atributiile organelor de conducere;

. atributiile compartimentelor functionale etc.

2. Fisa postului. Postul este elementul de baza al oricarei structuri

organizatorice. Postul stabileste obiectivele, sarcinile, competentele si

responsabilitatile fiecarui angajat. Competentele au o natura formala

(stabilita pe baza unei anumite ierarhii) si de natura functionala

(profesionala). In definirea unui post un rol important revine stabilirii

corecte a responsabilitatii si ca urmare asumarea acestora in cunostinta de

cauza, ca baza a motivatiei personalului.

Functiunile intreprinderii

Un pas important in organizarea intreprinderii consta in regruparea activitatilor

care au acelasi scop, in vederea desfasurarii normale a ciclului productiv. Aceasta

regrupare se face pe functiuni ce definesc functiile sistemului productiv al

intreprinderii.

In virtutea autonomiei gestionare pe care o are intreprinderea, aceasta isi

construieste o structura orizontala specifica produselor pe care le obtine si pietelor

pe care le vinde sau de pe care se aprovizioneaza cu resurse.

Functiunile intreprinderii, ca si functiile (atributele) conducerii sunt elementele

esentiale ale organizarii structurale si cunoasterea lor temeinica este deosebit de

importanta pentru intelegerea structurii intreprinderii.

Domeniile concrete in care se exercita autoritatea formeaza functiunile

intreprinderii, fiecare functiune referindu-se la gruparea unor activitati omogene

specializate

Functiunile fiind inerente continutului definitoriu al intreprinderii se regasesc in

toate tipurile de unitati, indiferent de nivelul de organizare si de ramura economiei

careia ii apartin: intreprindere, holding, sau grup de intreprinderi apartinatoare

industriei, agriculturii, constructiilor, transporturilor, comertului etc. Ceea ce

diferentiaza functiunile diferitelor tipuri de unitati este numai proportia diferita in care

se dezvolta acestea.

Determinarea si caracterizarea functiunilor de baza ale intreprinderii reprezinta

un domeniu bogat in pareri diferite, adeseori contradictorii, ale specialistilor in

domeniu. Incepand cu F.W.Taylor si mai ales cu Henri Fayol au aparut si

preocuparile pentru organizarea rationala si rentabila a intreprinderilor, deci si

interesul pentru precizarea functiunilor pe care le exercita acestea. Daca Henri Fayol

formulase sase functiuni de baza: functiunea tehnica, comerciala, financiara,

securitate-protectie, contabila si administrativa, alti specialisti in organizarea

intreprinderilor, ca Peter Drucker , F.Nepveau-Nivelle , Y.P.Simeray

J.O.Shanghnessy , P. Racape , Jean Aubert-Krier si altii, tinand mai ales seama de

evolutia care a avut loc in organizarea sociala si economica, nu au retinut decat trei

functiuni: de productie, administrativa si economica. Alti economisti au considerat

valabile functiunea industriala, functiunea comerciala, functiunea administrativa si

financiara.

functiunea intreprinderii este o componenta a

organizarii procesuale, un ansamblu de activitati omogene si/sau complementare,

desfasurate de personal de o anumita specialitate, folosind metode si tehnici

specifice, cu scopul realizarii obiectivelor stabilite

In cadrul intreprinderii nu toate functiunile au aceeasi intensitate de manifestare

in fiecare etapa de dezvoltare a acesteia. Dar realizarea obiectivelor stabilite pentru o

perioada in cadrul intreprinderii depinde de manifestarea in stransa interdependenta a

tuturor functiunilor acesteia, cu intensitati diferite in etape diferite de dezvoltare a

intreprinderii, in functie de etapa de dezvoltare si de nivelul obiectivelor stabilite.

O analiza cuprinzatoare a domeniilor de activitate ale unei intreprinderi, in

conditiile gruparii pe baza legaturilor directe de influenta a unor activitati colaterale

sau a unor activitati care trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu in cadrul fiecarui

domeniu astfel delimitat, conduce la urmatoarele functiuni de baza ale

intreprinderii

1. Functiunea de cercetare-dezvoltare;

2. Functiunea de productie;

3. Functiunea marketing-comercializare;

4. Functiunea financiar-contabila;

5. Functiunea de personal.

In orice intreprindere economica, indiferent de marime, cu activitate simpla

sau complexa, se regasesc aceste forme de activitate, dar au ponderi diferite in

dependenta de specificul activitatii intreprinderii si de alti factori de influenta.

Functiunile intreprinderilor organizate ca societati comerciale in Romania

sunt precizate in Legea nr.31/1990, modificata si completata prin Ordonanata de

Urgenata a Guvernului in anul 1997.

Functiunea de cercetare-dezvoltare

Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde activitati care se desfasoara

in cadrul intreprinderii in vederea real izarii obiectivelor in domeniul obtinerii de

produse noi si a transformarii conceptelor stiintifice in produse sau servicii

utilizate pentru dezvoltarea viitoare

Functiunea de cercetare-dezvoltare se regaseste in activitatile de elaborare a

planului strategic, activitati de conceptie (proiectare si cercetare a produselor, inclusiv

punerea la punct a tehnologiei pentru produsele noi, verificarea in laborator a

comportarii lor si experimentarea diverselor solutii constructive in atelierele de

prototipuri sau in statiile pilot). Din acelasi domeniu fac parte si activitatile care se

refera la controlul tehnic de calitate al produselor care poate si trebuie sa aiba o

influenta activa asupra conceptiei de viitor privitoare la produse. Tot din domeniul

acestei functiuni fac parte si actiunile privind organizarea productiei si a muncii,

dezvoltarea de ansamblu a intreprinderii, cresterea capacitatii de productie, utilarea

intreprinderii corespunzator necesitatilor de fabricatie a noilor produse etc.

Organizarea stiintifica a productiei si a muncii permite o pregatire

corespunzatoare a fabricatiei si imbunatatirea permanenta a acesteia prin mai buna

organizare a conducerii (elaborarea structurilor organizatorice, proiectarea sistemului

informational, elaborarea regulamentului de organizare si functionare), organizarea

productiei (determinarea si valorificarea capacitatilor de productie, organizarea

rationala a pregatirii tehnice a productiei, studii privind metodele de organizare a

productiei, miscarea si manipularea materialelor, semifabricatelor si produselor),

organizarea muncii (diviziunea muncii, organizarea rationala a proceselor de munca si

in cadrul acestora a locurilor de munca etc.), normarea muncii (elaborarea de norme

Unii economisti includ intre functiunile intreprinderii si functiunea de protectie a mediului

unificate, normative, metodologii specifice etc.). Sintetic spus aceasta functiune

cuprinde totalitatea activitatilor ce preced inceperea fabricatiei si care constituie

pregatirea fabricatiei sau a lucrului.

Dezvoltarea de ansamblu a activitatii intreprinderilor este conditionata in mare

masura de rolul si pozitia pe care o are cercetarea stiintifica. De altfel, printre factorii

care evidentiaza cresterea economica a intreprinderilor se situeaza si volumul

cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, precum si numarul persoanelor antrenate in

activitatea de cercetare atat in intreprinderi, cat si in celelalte unitati de cercetare.

Se manifesta tot mai mult in intreprinderi tendinta concentrarii cadrelor cu cea

mai ridicata calificare in serviciile de conceptie. Aceasta concentrare ofera

posibilitatea ca in problemele dezvoltarii capacitatilor de productie, ale perfectionarii

si crearii de noi produse si tehnologii sa se realizeze un volum corespunzator de

productie, pentru ca prin noutatea si performantele produselor si tehnologiilor realizate

sa se mentina competitivitatea intreprinderilor pe plan mondial.

Functiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex, prin faptul ca

se manifesta in toate domeniile. Intre principalele activitati si domenii pot fi

enumerate:

a) cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si introducerea progresului

tehnico-stiintific;

b) investitii si constructii, prin care se asigura transformarea resurselor

materiale, financiare si de munca in capaital fix, prin realizarea de noi

capacitati de productie, modernizare, retehnologizare;

c) organizarea productiei si a muncii, ca ansamblu de atributii in domeniul

introducerii unor noi metode, tehnici, si instrumente de organizare a

activitatii productive;

d) elaborarea politicilor si a strategiilor economice ale intreprinderii.

Functiunea de productie

Functiunea de productie reprezinta ansamblul de activitati de baza,

auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii

produselor, elaborarii lucrarilor, prestari de servicii in cadrul intreprinderii.

Activitatile la care se refera aceasta functiune sunt:

. programarea si lansarea productiei;

. fabricatia sau exploatarea, care consta in transformarea obiectelor muncii in

produse, servicii, lucrari care fac obiectul de baza al activitatii intreprinderi;

. controlul tehnic de calitate al materiilor prime, semifabricatelor, subansamblelor

pe intregul flux de fabricatie, precum si al produselor finite, potrivit metodelor,

frecventei si cu mijloacele prevazute in documentatia tehnica;

. intretinerea si repararea utilajelor in vederea mentinerii acestora in stare de

functionare, a preintampinarii si evitarii pe cat posibil a efectelor uzurii fizice si

morale a acestora;

. exploatarea instalatiilor si agregatelor energetice;

. aplicarea normelor de protectie si igiena a muncii, precum si pentru prevenirea

si combaterea poluarii mediului inconjurator;

ORGANIZAREA PRODUCTIEI

SI A MUNCII

APROVIZIONARE PROGRAMARE PROIECTARE

. organizarea si controlul productiei sub toate aspectele: realizarea ritmica a

productiei, realizarea de produse de calitate superioara, reducerea consumurilor

specifice de materiale, optimizarea stocurilor etc.;

. transportul si manipularea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor,

produselor, pe parcursul fabricatiei si in depozit in vederea livrarii produselor;

. urmarirea realizarii productiei si a celorlalte activitati auxiliare.

. Functiunea de marketing-comercializare

Functiunea marketing-comercializare cuprinde activitatile privind

realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturilor intreprinderii cu mediul

economic, in vederea asigurarii materiilor prime si material elor necesare

productiei, conservarea acestora si a produselor realizate, transportul lor,

desfacerea produselor si serviciilor. Activitatile de comercializare a produselor

trebuie sa se desfasoare pe baza studiilor de piata. Aceste studii orienteaza si

determina, totodata, si activitatea din cadrul functiunilor de cercetare-dezvoltare si de

productie. Raporturile dintre producatori si consumatori, reflectate de studiile de piata,

orienteaza structura productiei si proportiile dintre sortimentele de marfuri cerute de

piata.

Functiunea marketing-comercializare cuprinde trei categorii principale de

activitati:

a) aprovizionarea tehnico-materiala, care are menirea de a asigura complet,

complex si la timp mijloacele de productie necesare desfasurarii neintrerupte

si in bune conditii a procesului de productie;

b) desfacerea, care asigura livrarea produselor, serviciilor si lucrarilor, precum

si incasarea contravalorii acestora, deci trecerea produselor din sfera

productiei in sfera circulatiei;

c) marketingul, care are drept scop crearea si descoperirea necesitatilor

consumatorilor in vederea orientarii productiei spre satisfacerea acestor

necesitati, efectuarea de studii de piata si programe de marketing pe produse

etc.

In conditiile mutatiilor profunde care au loc in relatiile de piata, rolul

marketingului devine prioritar, atotcuprinzator, intrucat pe baza studiilor de piata se

pot cunoaste, sistematiza si interpreta informatiile din mediul economic, in vederea

organizarii activitatii viitoare, a dimensionarii ofertei si a cresterii competitivitatii pe

piata.

Functiunea financiar-contabila

Functiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin care

se realizeaza obiectivele privind obtinerea si folosirea mijloacelor financiare

necesare desfasurarii normale a productiei , inregistrarea si evidenta in expresie

valorica a activitatii economice din cadrul intreprinderii; urmareste utilizarea

eficienta a resurselor; desfasurarea ritmica a activitatii; semnaleaza fenomenele care

influenteaza nivelul profitului si reducerea costurilor, etc.

Functiunea financiar-contabila are implicatii in activitatea generala de

gestiune, in asigurarea fondurilor necesare pentru salarii, materii prime si materiale,

utilaje etc.

Un rol important revine activitatilor ce tin de exercitarea functiunii financiarcontabile

cu privire la contractarea creditelor in momentele potrivite pentru

desfasurarea normala a productiei, folosirea judicioasa a disponibilitatilor banesti,

incasarea creantelor, dimensionarea corecta a rezervelor etc.

Activitatile acestei functiuni se grupeaza in doua categorii:

a) activitate financiara, care se refera la obtinerea si folosirea rationala a

mijloacelor financiare ale intreprinderii, la utilizarea facilitatilor de ordin

financiar, achitarea obligatiilor financiare, contractarea de credite si

rambursarea lor etc.;

b) activitatea contabila, care asigura inregistrarea si evidenta veniturilor si

cheltuielilor, a materialelor si a productiei, calculul costurilor si

determinarea rezultatelor financiare finale, evidentierea modificarilor

patrimoniale in volum si structura.

Functiunea financiar-contabila, prin complexitatea operatiunilor pe care le

ocazioneaza, prin multiplele corelatii pe care le are cu toate celelalte functiuni ale

intreprinderii, se concretizeaza ca o latura bine definita a gestiunii financiare a

intreprinderii.

Importanta gestiunii financiare nu se margineste numai la sfera de activitate

interna a intreprinderii. Procurarea si mai ales utilizarea fondurilor se realizeaza prin

nesfarsitul lant al operatiunilor banesti. In acest sens, marea majoritate a fluxurilor

banesti din economie este tranzitata de gestiunea financiara a intreprinderii. De aici si

rolul esential al intreprinderilor in asigurarea normala a circulatiei banesti in economia

nationala.

Functiunea de personal

Functiunea de personal cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate in

cadrul intreprinderii pentru realizarea obiectivelor in domeniul asigurarii si

dezvoltarii potentialului uman. Functiunea de personal, evidentiata ca functiune

distincta a intreprinderii inca de catre Henri Fayol, capata in conditiile organizarii

stiintifice a productiei o importanta din ce in ce mai mare. Aceasta functiune

concentreaza toata problematica privind asigurarea cantitativa si calitativa a fortei de

munca necesara indeplinirii obiectivelor intreprinderii. Ea se realizeaza prin recrutarea,

pregatirea corespunzatoare si reciclarea periodica a personalului, prin stabilirea corecta

si stimulativa a salarizarii, precum si prin integrarea organica a intregului personal in

sistemul complex de relatii tehnice si social-economice.

Functiunea de personal este hotaratoare si in ceea ce priveste perfectionarea

continua a relatiilor sociale, indeosebi a relatiilor intre personal si conducerea unitatii.

Importanta si complexitatea functiunii de personal este accentuata si de faptul ca ea

trebuie sa asigure, concomitent cu obiectivele mai sus amintite, promovarea initiativei,

ceea ce reclama, pe langa tehnici de organizare a muncii, si tehnici specifice de

psihologie, sociologie, ergonomia muncii.

Principalele activitati care tin de exercitarea functiunii de personal sunt:

. asigurarea cantitativa si calitativa a fortei de munca necesare pentru

realizarea obiectivelor stabilite;

. pregatirea, perfectionarea si salarizarea personalului;

. rezolvarea problemelor de ordin social, raporturile salariati-management

si sindicate-patronat, protectia personalului etc.

In realizarea unui echilibru stabil intre interesele angajatilor si obiectivele

intreprinderii trebuie sa se tina seama de

. mutatiile care au loc in prezent in organizarea interna a intreprinderilor in procesul

de restructurare-privatizare si de ajustare la exigentele pietei concurentiale;

. aparitia unor situatii specifice, determinate de patrunderea progresului tehnicostiintific

si de necesitatile retehnologizarii privind crearea de noi meserii, disparitia

altora, necesitatea specializarii lucratorilor, probleme noi privind calificarea lor etc.;

. necesitatea perfectionarii relatiilor interumane in cadrul organizarii structurale a

intreprinderii;

. modificarile legislative care, in conditiile generate de tranzitia la economia de piata,

au loc in domeniul legislatiei muncii si a salarizarii.

In cadrul functiunii de personal, exercitata de catre Consiliul de Administratie si

compartimentul de resurse umane, se rezolva probleme de mare complexitate.

Functiunile intreprinderii se afla intr-o stransa interdependenta datorita

legaturilor dintre activitatile din intreprindere. Dereglarile aferente in cadrul

unei functiuni atrag un proces de dereglare in lant a activitatii intreprinderii.

Cuvinte si expresii cheie:

structura intreprinderii;

structura organizatorica;

structura functionala (verticala);

structura operationala (orizontala);

structura socio-culturala;

organizarea procesuala;

organizarea structurala;

organigrama intreprinderii;

regulamentul de functionare interioara a intreprinderii;

fisa postului;

functiunile intreprinderii.