Rationalitate

Rationalitate

Interesul acestei lucrari este conturarea imaginei unei anumite clase, celei mangeriale din Romania. Perimetrul cercetat nu este cel organizational, unde managerul isi exercita profesia. In cadrul populatiei, managerii au o imagine cristalizata deja, care, (plecand de la premise obiective dar si subiective), se suprapune imaginei elitare din Romania. Acest mecanism de perceptie al maselor, determina categoria elitara la randul sau, sa declanseze un alt tip de mecanism: auto-perceptia.

Gandirea stereotipizata, dizolva individualitatea managerului in spatiul extra-organizational conturand o silueta unei entitati. Dincolo de caracteristicile reale, acestei entitati ii sunt atribuite si alte caracteristici: atitudine si comportamente care sunt influentate de valori specifice elitare; mandria managerilor de a face parte din clasa manageriala, care, este asimilata de restul populatiei ca o forma de narcisism de grup. Secretul, minciuna institutionalizata, manipularea, sunt "instrumente" uneori utile in management, alteori, chiar stipulate contractual la angajare. De exemplu, in cadrul negocierii unui contract de afaceri, un manager nu poate, si ar fi chiar impotriva intereselor organizatiei pe care o conduce, sa fie foarte sincer, poate fi obligat de imprejurari sa manipuleze situatia si cu siguranta nu-si permite sa dezvaluie secretele afacerei sale.

Astfelor de mecanisme, le stau la baza diferite tipuri de rationamente, in functie de obiectivitatea sau subiectivitatea individuala. Sociologia, in special sociologia actiunii, cauta sa inteleaga comportamentul actorului social, plecand de la intelegerea "motivelor" acestuia in special cu tendinta de a subscrie la postulatul de rationalitate al actorului social, excuzand ipoteza conform careia "omul este rational", deoarece interesul sociologului este actorul social.[1] Sociologia, considera un comportament ca fiind rational numai atunci cand ofera o explicatie ce poate fi enuntata in felul urmator:"Este comprehensibil faptul ca actorul X s-a comportat in maniera Y; intr-adevar, in situatia in care se afla , avea motive intemeiate sa faca Y". Frontiera intre rational si irational este mai bine conturata de filosoful stiintelor Sir Karl Raimund Popper(n. 28 iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra), filozof englez de origine austriaca, considerat unul din cei mai mari filozofi ai stiintei din secolul al XX-lea. Fondator al rationalismului critic impotriva determinismului istoric, s-a opus oricarei forme de scepticism, conventionalism si relativism in stiinta si in activitatea umana in general, a sustinut ideea unei societati deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice forma. Acesta, propune o definitie mai larga, admitand ca un act poate fi considerat drept rational, din momentul in care actorul social poate sa-i precizeze motivele , oricare ar fie ele. Astfel, o afirmatie de tipul:"Teroristul avea motive sa isi omoare victima, deorece era convins ca . ", poate produce o impresie de absurditate si irationalitate, insa, in opinia lui Popper capata sens: teroristul din exemplu de sus poate fi rational. Din cele expuse, se pot deosebi trei tipuri de definitii ale rationalitatii:

-ingusta- un comportament este rational atunci cand are la baza motive fundamentate in mod obiectiv( inainte de a traversa, privesc la dreapta si la stanga)

-larga- este rational orice comportament ce are la baza niste motive, oricare ar fi natural or (Popper)

-intermediara- este rational orice comportament pentru care se poate oferi o explicatie de forma:" X avea motive intemeiate sa faca Y deoarece . "

Prima definitie privita sub auspiciul rationalitatii subiective, poate clasifica drept irational comportamentul pe care majoritatea oamenilor il poate socoti drept rezonabil. Definitia larga oferita de Popper, are efectul invers, de a considera rational comportamentul terorist. Definitia intermediara, are inconvenientulde a parea derutanta in sensul ca , bazata fiind pe fraza:"X avea motive intemeiate sa faca Y deoarece credea Z" poate avea sens, sau , poate fi lipsita de sens, in functie de natura credintei in discutie. "Rationalitatii", ii este practice imposibil sa-i asociem o definitie conforma, fiind in aceeasi situatie cu conceptul de "adevar".

Expresia de "rationalitate axiologica" a lui Max Weber (1864 -1920) a socat adeptii rationalitatii inguste unde ar fi cu adevarat dificil de acceptat rationalitatea axiologica, deorece, daca motivele actorului social trebuie sa fie obiective, ele nu pot lua forma unor judecati de valoare. Notiunea de rationalitate axiologica capata sens daca este asociata unor afirmatii de tipul:"X avea motive intemeiate sa creada Z, deoarece . " Aceasta teorie semantica a rationalitatii evita excesele teoriei largi si a definitiei inguste. O alta definitie a rationalizarii poate pleca de la notiunile de maximizare sau optimizare, unde optimizarea este o simpla idée regulatoare si ca in practica este deseori dificil, daca nu chiar imposibil sa se precizeze fie si cu aproximatie care este cel mai bun mijloc pentru atingerea unui obiectiv sau pentru cunoasterea clarp a "celui mai ambitios" obiectiv care ni-l putem fixa in functie de mijloacele aflate la dispozitie. Intr-un asemenea caz, in loc sa cautam ce "este mai bine", vom cauta ce este "mai putin rau", solutia"pe care o putem apara", cea de care "nu trebuie sa ne rusinam", cea pe care "nu o vom regreta", intr-un cuvant, cea de care ne putem declara "satisfacuti". Putem vorbi despre rationalitate obiectiva atunci cand actorul social foloseste mijloacele cele mai bune in raport cu niveul cunoasterii in vederea atingerii unui obiectiv. Odata cu notiunea de rationalitate subiectiva, ne indepartam complet de reprezentarea actiunii ca o alegere optima, sau cel putin satisfacatoare, intre mai multe solutii posibile. Actorul social decide sa pornesca de la unul sau mai multe principii ce ii par adaptate problemei care se pune. Actorul social isi mobilizeaza deseori fara a-si da seama tot felul de a priori ce pot fi eficienti in anumite imprejurari, dar sunt mai putini eficienti in altele. De exemplu, daca presupunem ca doi actori sociali A si B intra in interactiune, si ca A nu il cunoaste pe B , pentru a micsora incertitudinea in prima etapa, A va fi tentat sa interpreteze reactiile lui B plecand de la propria sa psihologie, astfel, A , aplica o grila comportamentului lui B, fara a avea nici-o certitudine ca este valabila obiectului sau. In masura in care se utilizeaza notiunea de rationalitate subiectiva, se poate folosi si notiunea de rationalitate cognitiva. Un enunt al rationalitatii cognitive va fi de forma:"X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece Y decurgea din teoria Z; aceasta este bineinteles criticabila, dar X avea motive intemeiate sa creada in ea".

La fel ca si conceptele de "adevar" si "cauza", notiunea de "rationalitate subiectiva" nu poate fi definita, cu toate acestea ele constituie un rol important si insispensabil in discursul stiintific. O alta obiectie adusa acestei notiuni este faptul ca da o extensie prea larga conceptului de rationalitate.

Importanta ratioanlitatii subiective consta in faptul ca simtul comun tinde efectiv sa dea o interpretare rationala comportamentelor al caror sens par evidente, si o interpretare irationala comportamentelor al caror sens il scapa. Stiintele umaniste isi pot demonstra eficacitatea in cea de-a doua situatie, caci adesea, detaliind analiza, interpretarile irationale ale simtului comun sa fie transformate in explicatii rationale. Deoarece stiintele umaniste reusesc destul de greu sa separe influenta simtului comun de explicatiile irationale. Notiunea de rationalitate subiectiva este deci o componenta cruciala ce modifica complet explicatia comportamentelor si a credintelor: in loc sa pornim in cautarea unor cauze(care sa nu fie motive), de indata ce un comportament pare greu inteligibil, acesta notiune ne invita sa ii cautam motive subiective.

Rationalitatea sociala este un tip specific de rationalitate, diferita de rationalitatea stiintifica si de cea a evolutiei biologice. Ea este strategica. Foloseste strategii indirecte si de "asteptare", urmarind nu o maximizare locala a performantelor, cum se intampla in cazul organismelor biologice, ci o maximizare globala. In general, rationalitatea comportamentului animal este de tip parametric, mediul inconjurator fiind considerat constant.

Rationalitatea strategica este, prin urmare, un tip imperfect de rationalitate, care pentru a deveni "perfecta" trebuie sa indeplineasca o conditie cu greu satisfacuta de situatiile sociale in care actioneaza oamenii. Este vorba de faptul ca informatia totala referitoare la "situatia actionala", trebuie sa fie centralizata si distribuita egalitar actorilor, ceea ce este posibil, dupa parerea lui Elster, numai in comunitati sociale relativ restranse si traditionale.

Societatilor moderne le este specifica rationalitatea imperfecta. Conceptul central al teoriei rationalitatii imperfecte ar urma sa fie, afirma sociologul, "autoobligatia", iar teza generala ar putea fi formulata astfel: "autoobligatia reprezinta o cale privilegiata pentru realizarea rationalitatii imperfecte, prin mijloace indirecte." [6] Elementele acestei tehnici, ca directie noua in sociologie si psihologie, ar reprezenta in primul rand, o forma de automanipulare a omului. Concret este vorba de faptul ca, adesea, ratiunea se dovedeste insuficienta pentru a suporta in intregime cursul unei actiuni. Este nevoie de sentimente si credinte, mai persistente si mai puternice uneori, decat argumentele ratiunii, in sustinerea motivatiei unei actiuni. In al doilea rand, rationalitatea imperfecta ar putea utiliza anumite strategii stereotipe de actiune, atunci cand alegerea caii optimale ar necesita prea mult timp si efort. In sfarsit, in al treilea rand, imperfectiunea rationalitatii este generata, in mare parte de ceea ce Elster numeste "inconsistenta in timp a preferintelor", a carei solutie nu poate fi, de cele mai multe ori, decat recurgerea la credinta intr-o valoare preferentiala determinata.

Concluzia autorului este urmatoarea: "o caracterizare deplina a ceea ce inseamna sa fii uman, ar trebui sa includa cel putin trei trasaturi: a) omul poate fi rational in sensul sacrificarii deliberate a gratificatiei prezente pentru cea viitoare; b) el nu este deseori rational, ci manifesta mai curand slabiciunea vointei; c) chiar atunci cand nu este rational, stie aceasta si se poate autoobliga sa se apere impotriva irationalitatii. Este vorba de o rationalitate de grad secundar sau rationalitate imperfecta, care tine cont atat de ratiune, cat si de pasiune. Ceea ce pierde, poate, este sensul aventurii." J. Elster neglijeaza faptul ca intreaga activitate a omului se desfasoara in societate, iar traiectoria ei este dependenta de natura acesteia, de particularitatile si de dinamismul ei. El vorbeste despre rationalitate in afara unei societati umane concrete, folosindu-se de termeni generali si abstracti. Totusi, tehnica rationalitatii imperfecte ramane o schema formala de gandire, care se poate aplica oricarei actiuni sociale concrete, conferind teoriei actiunii, mai mare greutate in cadrul sociologiei generale si acesteia inca un motiv de distantare fata de sociologiile particulare.[7]