SANATATEA IN CONTEXTUL CULTURII CONTEMPORANE

1.1. Dimensiuni ale conceptului de cultura

Conform definitiei date de DEX, cultura reprezinta "totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in procesul practicii social-istorice, precum si a institutiilor necesare pentru crearea si comunicarea acestor valori"

In general cultura pune in evidenta modalitatea de viata a unei natiuni, evidentiind caile, mijloacele, atitudinea si comportamentul la care recurg indivizii pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta.

Scoala de management comparat centrata pe rolul ,,culturii", a cincia din grupul scolilor de management comparat, este ultima care a aparut dupa anul 1980, iar Geert Hofstede, John Child , Lane Kelly , Reginald Worthley si altii au fost cei care si-au adus aportul substantial in conturarea ei.

Conceptul de cultura nu este definit de catre scoala de management comparat foarte strict, aceasta acceptand toate definitiile date de reprezentantii acestei scoli. Astfel J. Collins in prefata unei cunoscute lucrari arata ca ,,prin cultura se defineste o stare a dezvoltarii intelectuale a populatiei, cultura economica reprezinta o stare a dezvoltarii economice si chiar mai mult: atitudinile, valorile, normele pe care se fundamenteaza activitatile economice si care ajuta la modelarea comportamentului companiei intr-o tara data".

O alta definitie data culturii, dar de data aceasta mai complexa este data de Geert Hofstede potrivit caruia[1] ,,esenta culturii este programarea mentala colectiva prin care un grup de indivizi poate fi diferentiat de altul. Ea este acea parte a conditionarii noastre, pe care noi o acceptam impreuna cu alti membrii ai natiunii, regiunii sau grupului nostru, dar nu cu componentii altor natiuni, regiuni sau grupuri".

Tot Hofstede este acela care delimiteaza patru dimensiuni ale culturii:

individualism - colectivism

distanta fata de putere mica / mare

gradul de evitare a incertitudinii ridicat / redus

feminitate - masculinitate

Ulterior, ca urmare a cercetarilor comune ale lui Michael Bond, profesor canadian la Universitatea din Hong Kong si Geert Hofstede, a fost delimitata o ultima dimensiune culturala si anume abordarea pe termen scurt / lung sau (plasarea in timp a individului) (fig.nr.1.1).

Figura nr. 1.1. - Dimensiunile cultural-manageriale formulate de Geert Hofstede

Sursa: G. Hofstede, Managementul structurilor multiculturale, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Desi exista deosebiri privind definirea culturii, rolul sau este acelasi si anume un rol major in management, fiind instrumentul esential "folosit" pentru intelegerea proceselor manageriale[2].

In ultimii ani, scoala axata pe cultura si-a centrat atentia pe organizatie, pe disecarea fenomenului cultural si abordeaza conceptul si practica viziunii organizationale care reflecta cultura specifica[3].

Conform studiului recent publicat de J. Collins si J. Porras viziunea organizationala cuprinde doua componente esentiale :

filozofia ghid;

imaginea tangibila.

1. Filozofia ghid este compusa la randul ei din:

a). Valorile si credintele de baza ale firmei - care reprezinta perceptele de baza despre cum trebuie condusa aceasta si ce este important in economie si viata. Acestea sunt:

- satisfacerea consumatorilor;

- produse de inalta calitate - pentru a putea fi o mare companie;

- integritatea si prestigiul firmei, care nu trebuie compromise;

- onestitatea, consecventa, sinceritatea - calitati esentiale pentru un manager;

- angajamentele luate trebuie indeplinite;

- actionarea directa , fara ascunzisuri pentru solutionarea problemelor;

- spiritul de echipa trebuie sa predomine (cuvantul noi trebuie sa inlocuiasca cuvantul eu

- stilul este foarte important.

b). A doua componenta a filozofiei ghid este scopul avut in vedere de organizatie prin concretizarea valorilor si credintelor de baza a organizatiei, modalitatea prin care aceasta satisface necesitatile umane .

2. Imaginea tangibila - cuprinde misiunea firmei care reprezinta tinta ce unifica eforturile personalului firmei si descrierea atractiva ce reprezinta o descriere specifica, succinta si angajata a ceea ce se va intampla la finele misiunii.

Pentru a asigura rigurozitate abordarilor centrate pe cultura Kelly Lane[4] stabileste o asa numita procedura care cuprinde patru faze:

definirea de catre analisti a culturii si precizarea elementelor culturii nationale care influenteaza managementul organizatiei;

stabilirea existentei elementelor culturale desemnate in cadrul culturii nationale analizate;

demonstrarea modului in care factorii care alcatuiesc cultura nationala influenteaza comportamentul, structura si managementul organizatiilor si deci cultura organizationala;

luarea in calcul a faptului ca nu toti membrii societatii analizate au aceleasi valori si credinte si ca intensitatea influentei asupra lor este diferita.

Ca o concluzie la cele prezentate, putem afirma ca scoala de management comparat bazata pe cultura detine o pozitie centrala in prezent, de aici decurgand necesitatea si importanta cunoasterii si a utilizarii sale in teoria si practica manageriala.

Cultura sanatatii in contextul culturii globale

Pornind tot de la o definitie data culturii, de aceasta data de acad. Mircea Malita[5] potrivit caruia cultura reprezinta "un sistem de credinte care, potentate de valori specifice, devin atitudini si definesc mentalitati", ajungem iata la sistemele de valori care permit o eficienta analiza a culturilor.

Valorile culturale reprezinta modalitatea prin care se identifica si ierarhizeaza valentele spirituale.

Din cele mai vechi timpuri si pana azi, marii ganditori au acordat o importanta deosebita acestor valori.

Aristotel spre exemplu a considerat ca exista valori primare: -cunoasterea si virtutea si valori secundare : - sanatatea, puterea, bogatia, etc. George P. Murdock[6] a identificat 70 de variabile printre care se numara si medicina, pe care el le considera a fi o prezentare totala a "trasaturilor culturii universale" si care sunt specifice pentru toate culturile.

Cultura generala, inclusiv cultura sanatatii, se formeaza prin instruirea generala a populatiei in setul continuu al generatiilor. Aceasta secventa a culturii generate, ce poarta titulatura specifica ,,de sanatate" mai este si azi considerata ca fiind o activitate de baza si obligatorie a serviciilor de sanatate, in loc sa fie apreciata ca o notiune de ,,pregatire continua", de ,,educatie permanenta", de ,,perfectionare" pe un fond pregatit general in sistemul instructiei publice a populatiei.

Veriga principala pe care ar trebui sa actioneze serviciile de sanatate si cele educationale, pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt si lung privind imbunatatirea starii de sanatate a unei natiuni, este educatia pentru sanatate.

Ca sistem care include constiinta starii de sanatate, educatia pentru sanatate are drept scop cresterea nivelului de cunostinte medicale ale populatiei in domeniul sanogenezei, protectiei mediului si prevenirea bolilor, formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte, care sa promoveze sanatatea, precum si crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si de problemele sanatatii publice.

Putem considera educatia pentru sanatate ca fiind o componenta a instruirii generale, o ramura a culturii umane, una din bazele sanatatii cu un rol deosebit de important in influentarea modului de viata modem, ,,realizarea" de generatii care sa aiba un comportament sanogen.

Sanatatea se ocupa de om cu referire la aspectele fizice, mentale, sociale, emotionale, spirituale si de securitate si drept urmare educatia pentru sanatate reprezinta un proces de o viata, ce tine de la nastere pana la moarte, care incearca sa ajute oamenii sa se schimbe si sa se adapteze la toate stadiile vietii.

Harris si Moran[7] au identificat 8 mari sisteme care formeaza o cultura, cu ajutorul carora se pot identifica similaritatile si diferentierile in cultura universala.

Aceste sisteme sunt:

1 Inrudire (rude);

2.Educatie;

3.Economic;

4.Politica;

.Religii;

6.Asocieri;

7.Sanatate;

8.Recreere .

Iata ca intre aceste sisteme si-a gasit locul si sanatatea, care conform definitiei date de Organizatia Mondiala a Sanatatii (1946) reprezinta ,,starea complexa de bine, fizica, mentala si sociala si nu in ultimul rand lipsa bolii si a infirmitatii".

Ocrotirea sanatatii reprezinta, conform aceleasi surse ,,managementul responsabilitatii sau atentia pentru satisfactia sau starea de bine a altei persoane sau a altor persoane".

Asigurarea unei asistente medicale de calitate si eficienta este o obligatie fundamentala a unei natiuni precum si a organizatiilor, avand ca obiectiv profilaxia, tratarea bolilor, existenta unor servicii publice de ocrotire a sanatatii.

Serviciile de ocrotire a sanatatii, numite si servicii medicale, reprezinta procesele care contribuie la sanatatea si starea de bine a populatiei. Aceste servicii medicale care pot fi acordate in diverse moduri : - in spitale, in ambulator sau la domiciliu, de catre persoane specializate in acest domeniu, constituie avantaje care in final pot capata forma unor recompense.

Serviciile de sanatate trebuie sa asigure convingerea indivizilor ca sunt protejati, iar sanatatea privita ca un tot unitar constituie un element important care influenteaza capacitatea de sanatate a individului si prin aceasta productivitatea muncii, calitatea produselor si serviciilor, deci eficienta economica.

1.3. Globalizarea in domeniul sanatatii

" Odata cu admiterea ca membru al profesiunii medicale :

Ma leg solemn sa imi concentrez viata in serviciul umanitatii.

Voi da profesorilor mei respectul si gratitudinea ce le-o datorez;

Voi practica profesia mea cu constinciozitate si demnitate;

Sanatatea pacientului meu va fi prioritatea mea;

Voi respecta secretele ce mi-au fost incredintate, chiar si dupa moartea pacientului;

Voi mentine, prin toate mijloacele ce-mi stau in putere, onoarea si nobila traditie a profesiunii medicale;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi permite sa intervina intre datoria mea si pacientul meu consideratii de ordin religios, de nationalitate, rasa, politica de partid sau stare sociala;

Voi mentine un respect nestirbit pentru viata umana chiar din momentul conceperii ei, chiar sub amenintare, nu voi folosi cunoasterea medicala contrar legilor umanitatii.

Fac aceste promisiuni in mod solemn, liber si pe onoarea mea".

Pornind de la ,,JURAMANTUL lui HIPOCRAT'- versiunea moderna, adoptata de Asociatia Medicala Mondiala, la Sydney in anul 1968 si avand in vedere scopul nobil al meseriei de medic si anume acela de a asigura si mentine starea de sanatate cu aceleasi metode de tratament si mijloace tehnice, a individului aflat in orice parte a globului, consideram ca se poate vorbi de o globalizare in domeniul sanatatii.

Dezvoltarea intrnationalizarii activitatii economice si integrarii la scara regionala si pe mapamond in contextul globalizarii mondiale, are influente pozitive asupra activitati medicale, favorizand flexibilitatea transferului international de informatii, de forta de munca specializata in domeniul medical, capital, tehnologii, diminueaza practicile protectioniste pe plan international.

Proliferarea internationala a tehnicii electronice de calcul, a tehnologiei informationale, dezvoltarea puternica si rapida a telecomunicatiilor, cercetarile in domeniile medicale, care sunt efectuate de echipe multinationale de cercetatori, fac posibila comunicarea, cooperarea si in domeniul medical indiferent de amplasamentul geografic intr-un timp optim .Toate acestea sunt benefice pentru pacientul care are nevoie de asistenta medicala de inalta calitate.

Referindu-ne strict la domeniul sanitar toate acestea se pot traduce prin:

- asigurarea promovarii conditiilor de viata sanatoasa;

- accesul la ingrijirea medicala a tuturor indivizilor, fara a tine cont de religie, nationalitate, tara de unde provine, rasa etc. si protectia grupurilor defavorizate;

- aplicarea unor tehnici de ingrijire a pacientului la standarde ridicate;

- cresterea responsabilitatii autoritatilor din sanatate in sfera transfuziilor de sange si a transplantelor de organe, prin organizarea unor banci internationale de organe - cu scopul asigurarii calitatii organelor si tesuturilor, precum si pentru prepararea, conservarea si utilizarea calitativ superioara a componentelor sangelui;

- garantarea pe plan global a calitatii medicamentelor, prin elaborarea unor norme comune si obligatorii.

Daca in deceniile anterioare intrarii Romaniei in U.E., dorinta medicilor romani de a se specializa sau de a profesa pe teritoriul altor state presupunea parcurgerea unor proceduri grele si anevoioase, aproape imposibile de echivalare a studiilor, odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, se deschid noi oportunitati si perspective pentru medicii romani, dandu-le sansa de a intra pe o piata a muncii competitive.

Armonizarea legislatiei Romaniei cu legislatia Uniunii Europene

Un capitol extrem de important in cadrul negocierilor purtate de Romania in vederea aderarii la U.E., il constituia recunoasterea reciproca a diplomelor si a calificarilor profesionale, in vederea asigurarii liberei circulatii a serviciilor medicale precum si a persoanelor, care presteaza aceste servicii. Astfel medicii romani vor avea posibilitatea de a profesa pe teritoriul altor state, precum si medicilor din alte tari li se da posibilitatea de a-si practica meseria la noi in tara. Acest lucru presupune, armonizarea legislatiei tarii noastre cu legislatia din U.E., compatibilizarea invatamantului medical, prin asigurarea indeplinirii unor cerinte minime, elaborate in Directivele Comunitare pentru fiecare profesie.

Compatibilizarea invatamantului medical presupune predarea in scoli si universitati a acelorati materii ca si in Uniunea Europeana, cu continut curricular similar si acelasi numar de ore de practica.

Romania a operat toate modificarile necesare si a adoptat masurile care se impuneau in vederea asigurarii dreptului de libera practica a medicilor, cetateni ai statelor membre ale U.E. inncepand cu anul 2007, data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

In ceea ce priveste adaptarea sistemului de pregatire in specialitate a medicilor la cerintele europene, in Romania s-au intreprins pana in prezent urmatoarele :

- nomenclatorul specialitatilor medicale si farmaceutice, a supraspecializarilor si competentelor a fost armonizat cu normele comunitare (Directiva XVE/8306/3/96 a Comitetului Consultativ de Formare a Medicilor din U.E.);

- Ministerul Sanatatii si Familiei recunoaste specializarile efectuate in strainatate de medicii - cetateni ai state lor membre ale U.E.;

- au fost elaborate anterior aderarii Romaniei la U.E. (2005) proiecte de acte normative privind recunoasterea certificatelor si titlurilor care atesta specializarea medicilor - cetateni ai statelor membre ale U.E., precum si infiintarea institutiilor abilitate in recunoasterea dovezilor de specializare pentru aceste categorii profesionale;

- de asemenea au fost elaborate si adoptate proiecte de norme prin care sunt desemnati expertii, reprezentanti ai Romaniei in Comitetele Consultative ale Comisiei Europene, privind formarea medicilor, stomatologilor, farmacistilor, asistentilor medicali, responsabili de ingrijirea bolnavilor .

Recunoasterea acestor profesii se va face in ambele sensuri, atat a romanilor spre Uniunea Europeana, cat si a celor din U.E. spre Romania, insa fiecare stat membru va putea impune anumite restrictii in unele domenii pentru a-si apara piata muncii de eventualele valuri migrationiste.

Obiectivele Organizatiei Mondiale a Sanatatii

Prima rezolutie referitoare la ingrijirile primare de sanatate a fost adoptata in anul 1975, cand a fost lansat conceptul ,,Sanatate pentru toti" - considerandu-se, ca ingrijirile primare de sanatate reprezinta o strategie importanta a acestui obiectiv.

Constituirea internationala de la Alma-Ata din anul 1978 privind ingrijirile primare de sanatate, desfasurata la initiativa O.M.S. si U.N.I.C.E.F., exprima necesitatea interventiei urgente a tuturor guvernelor, pentru protejarea si promovarea sanatatii.

Ingrijirile primare de sanatate reprezinta nivelul principal de contact dintre sistemul de sanatate si individ, familie si colectivitate.

Pentru a putea asigura o asistenta medicala optima, pe langa sistemul medical mai sunt implicate si alte domenii economice si sociale, in special agricultura, zootehnia, industria, educatia, comunicatiile, etc.

Principiile ingrijirilor primare de sanatate conform O.M.S. sunt urmatoarele :

- distributia echitabila - accesul intregii populatii la serviciile medicale;

- implicarea comunitatii in asigurarea propriei sanatati - esentiala pentru bunastarea intregii comunitati;

- cooperarea intersectoriala - diferitele sectoare economico-sociale pot afecta starea de sanatate a populatiei;

- tehnologia corespunzatoare - trebuie sa fie eficienta, disponibila si acceptabila din punct de vedere al costurilor;

- prioritatea in ingrijirile preventive - prin actiuni de educatie pentru sanatate in cadrul comunitatii.

In anul 1993, la Alma-Ata, a avut loc o noua intalnire pe tema ingrijirilor primare de sanatate tot in contextul miscarii ,,Sanatate pentru toti", unde au fost analizate rezultatele obtinute in intervalul 1978 - 1993, dar si neindeplinirile acumulate, astfel au fost actualizate ideile si principiile enuntate in anul 1978.

Dupa cinci ani, in anul 1998, Comunitatea Mondiala, a formulat un nou concept politic - "Sanatate pentru toti in secolul 21", care are drept scop eliminarea inechitatilor in accesul la sanatate a populatiei intregului glob. Astfel, se incearca sa se mentina cel mai inalt grad de sanatate al oamenilor de pretutindeni.

Politica O.M.S. "Sanatate pentru toti in secolul 21" are ca perioada de cuprindere primele doua decenii ale secolului 21 si urmatoarele obiective:

Solidaritate in favoarea sanatatii in Regiunea Europeana;

Echitate in materie de sanatate;

Un inceput sanatos in viata;

Sanatatea oamenilor tineri;

Imbatranirea sanatoasa;

Imbunatatirea sanatatii mentale;

Reducerea bolilor transmisibile;

Reducerea bolilor netransmisibile;

Reducerea patologiei datorata violentei si accidentelor;

Realizarea unui mediu ambiant sanatos si sigur;

Adoptarea unor moduri sanatoase de viata;

Reducerea efectului daunator al alcoolului, drogurilor si al fumatului;

Asigurarea unui cadru favorabil sanatatii;

Responsabilitatea multisectoriala pentru sanatate;

Integrarea sectorului de sanatate;

Management axat pe ingrijiri de calitate;

Finantarea serviciilor de sanatate si alocarea resurselor de care acestea au nevoie;

Dezvoltarea resurselor umane pentru sanatate;

Cercetarea pentru sanatate;

Recrutarea si mobilizarea partenerilor pentru sanatate;

Politici si strategii pentru ,,Sanatate pentru toti".

Programul O.M.S. 'Sanatate pentru toti", cu toate scopurile lui bune, a dus si la aparitia unor probleme din punct de vedere managerial in cadrul sistemelor nationale de asistenta medicala.

In general aceste probleme au aparut in tarile in curs de dezvoltare si ele erau legate de specialistii existenti, de spatiile disponibile pentru desfasurarea activitatii medicale, de materialele detinute - toate acestea datorita resurselor financiare reduse dar si datorita unei politici sanitare deficitare.

Rezolvarea acestor probleme se poate realiza printr-un management al serviciilor medicale dezvoltat pas cu pas, implicand munca in echipa, dezvoltand capacitatile manageriale, profesionale a tuturor membrilor, echipelor implicate in managementul serviciilor medicale.