Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» Studiu de caz privind selectia candidatilor la functia de manager


Studiu de caz privind selectia candidatilor la functia de manager


STUDIU DE CAZ PRIVIND SELECTIA CANDIDATILOR LA FUNCTIA DE MANAGER

Criterii de selectie a managerilor

Selectia resurselor umane este o activitate componenta a functiei de personal sau de resurse umane care consta in alegerea, potrivit unor criterii, a celor mai capabili candidati, pentru desfasurarea unei activitati profesionale.

In societatea contemporana, selectia resurselor umane se efectueaza tinand seama de:

Accelerarea ritmului transformarilor sociale;

Mobilitatea profesionala;



Automatizarea;

Cresterea competentei;

Cresterea concurentei;

Uzarea rapida a cunostintelor.

Selectia de resurse umane trebuie abordata din mai multe puncte de vedere: din perspectiva economica, psihologica si sociologica.

La baza selectiei resurselor umane, stau pregatirea, aptitudinile si capacitatea de munca a candidatilor.

Prin selectia profesionala se asigura folosirea la un nivel superior a potentialului de munca pe baza corelarii calitatilor, cunostintelor, aptitudinilor si deprinderilor la natura si complexitatea cerintelor impuse candidatilor.

Organizatiile, in general, si firmele, in particular, au fost intotdeauna preocupate de selectia resurselor umane si mai ales a managerilor, deoarece aceasta activitate poate deveni costisitoare daca angajeaza persoane care in cele din urma sunt apreciate ca fiind necorespunzatoare postului.

Din acest punct de vedere, selectia resurselor umane poate fi privita ca o activitate de previziune in cadrul careia deosebirile dintre oameni trebuie puse de acord cu deosebirile dintre cerintele postului.

Selectia managerilor potriviti reprezinta o importanta capitala pentru punerea in aplicare cu succes a strategiei organizatiei. Strategia organizatiei poate afecta responsabiliatile postului, iar cerintele postului influenteaza procesul de selectie. Intr-o lume in continua schimbare, managerul reprezinta un factor principal de care se tine seama in elaborarea strategiei companiei.

In ceea ce priveste criteriile de selectie a managerilor, ele prezinta anumite particularitati datorita complexitatii acestora in cadrul organizatiei. Astfel, pentru manageri avem urmatoarele criterii de selectie:

  1. absolvirea unor cursuri organizate de institutii in domeniul managementului si/sau experienta de conducere intr-o companie;
  2. aptitudini legate de procesul decizional;
  3. cunostinte manageriale;

Pentru a asigura succesul intreprinderii, un manager competent trebuie sa aiba urmatoarele cunostinte:

    1. Cunostinte generale de management

organizarea echipei manageriale;

organizarea muncii in conducere;

informatica pentru conducere;

modernizarea procesului de productie;

    1. Cunostinte de management general strategic

cunostinte de consultanta;

insusirea modului de elaborare a documentatiei individuale;

cunostinte in domeniul managementului financiar si comercial.

    1. Cunostinte de managementul resurselor umane, de psihologie
    2. Cunostinte legislative-normative

- sa cunoasca in detaliu contractul de management.

    1. Cunostinte despre teoria negocierii

cunostinte de dreptul muncii;

sa poata elabora prognoze, plan de afaceri si plan de cariera.

  1. elaborarea unor propuneri de restructurare si relansare si a unui plan de afaceri pentru companie, aplicabile imediat, tinand seama de indicatorii de referinta, obiectivele si criteriile de performanta ce trebuie indeplinite conform ofertei adecvate situatiei economico-financiare a companiei.
  2. pregatirea si specialitatea in domeniul afacerii companiei.
  3. cunostinte in domeniul relatiilor internationale, probate prin test.

In final se poate contura un "manager ideal" ales dupa urmatoarele criterii:

  1. Capacitatea de abstractizare, de conceptualizare, de organizare, de integrare a diferitelor date intr-un cadru de referinta coerent.
  2. Gandire sistematica
  3. Capabil sa organizeze si sa integreze intr-un mod creativ: principii, valori, concepte si informatii apartinand unor domenii multiple de activitate.
  4. Toleranta situatiilor echivoce, capacitatea de a suporta confuzia pana la clarificarea momentului. Poate sa lucreze cu o anumita incertitudine, in masura in care exista posibilitatea de a reveni din cand in cand la un punct de reper concret.
  5. Autoritate, puterea de a-si impune punctul de vedere, de a fi respectat, de a-si asuma intreaga responsabilitate. Certitudinea ca isi indeplineste bine atributiile.
  6. Caracter activ - capacitatea de a infrunta problemele si nevoile companiei cu duritate si precizie. Ataca problemele intr-o maniera strategica cu obiective bine definite, situandu-se intotdeauna inaintea concurentilor. Preia problemele intr-o maniera tactica, cucerind noi pozitii si le consolideaza pe cele deja cucerite.
  7. Rationament - capacitatea de a sti in ce moment trebuie sa actioneze. Rationeaza corect, vede in general ansamblul situatiei, dar cu anumite lacune.
  8. Inteligenta - capacitatea de a face abstractii, dar si de a fi practic.
  9. Elocutiunea - care se bazeaza pe inspirarea unor impresii bune, pe comportarea buna in public, avand un vocabular bogat.
  10. Realizarea - orientarea spre resursele companiei mai degraba decat spre propriile dorinte. Este motivat sa progreseze si sa-si vada competenta recunoscuta, realizarile companiei fiind considerate realizari personale.
  11. Energie, rezistenta psihica si mentala, nivel de energie constant, pregatit intotdeauna, nelasand impresia de oboseala, dozandu-si bine eforturile.
  12. Simtul umorului- destinde atmosfera in mod natural, fiind foarte apreciat in societate.
  13. Perspectiva -idei in ceea ce priveste propria cariera, cat si in ceea ce priveste orientarea pe care trebuie sa o urmeze compania.
  14. Perseverenta - capacitatea de a prelua o sarcina si de a o duce la bun sfarsit, indiferent de dificultatile intampinate. Are convingerea ca nicio piedica nu este de netrecut.
  15. Organizare personala - folosirea corespunzatoare a timpului, destul de bine organizat, dar pierde mult timp pentru a cauta informatiile de care are nevoie.
  16. Aptitudini tehnice si manageriale - acesta este un atribut indispensabil oricarui manager
  17. Motivatie si dorinta - managerul trebuie sa doreasca postul pentru ca se potriveste propriilor aspiratii si nu pentru ca este liber sau pentru ca oferta este tentanta.
  18. Aptitudini sociale - managerul trebuie sa dea dovada de adaptabilitate, flexibilitate, sa poata accepta ceea ce i se pare neobisnuit, sa inteleaga de ce oamenii actioneaza in felul in care o fac.
  19. Aptitudini pentru limbi straine - calitate ce faciliteaza comunicarea, creeaza un mediu de comunicare direct si mai prietenos.
  20. Aptitudini diplomatice - managerul devine ambasadorul companiei sale in fata autoritatilor guvernamentale, obtinerea unor conditii favorabile, impun abilitatea de a negocia si rabdarea unui diplomat.
  21. Maturitate si stabilitate emotionala - maturitatea unei persoane implica capacitatea acesteia de a-si cunoaste propriile premise, valori, nevoi, motivatii si defecte. O persoana stabila emotional isi pastreaza echilibrul chiar si in fata celor mai neasteptate si dificile conditii si face fata stresului zilnic.

La functia de manager pot participa la concursul de selectie: persoane fizice romane, straine, dar si persoane juridice, romane sau straine.

Persoanele fizice romane sau straine ce candideaza la concursul de selectie ca manager, trebuie sa indeplineasca, cumulativ, unele conditii minime si anume:

  1. sa aiba pregatirea profesionala atestata prin acte oficiale, corespunzatoare cerintei postului;
  2. sa aiba experienta atat in profesie (5-10 ani), cat si in conducere (2-3 ani) atestata prin acte;
  3. sa fie apt din punct de vedere medical;
  4. sa nu fie in nicio situatie care il face incompatibil functiei de manager, si anume:

sa nu aiba calitatea de manager, cenzor sau administrator la o alta societate comerciala, regie, dovedita prin declaratie scrisa;

sa nu fi suferit condamnari civile sau penale (dovedita prin cazier);

sa nu figureze pe lista managerilor sau administratorilor carora li s-a revocat mandatul ( adeverinta de la Oficiul Roman al Registrului Comertului);

sa nu fi fost sanctionat pentru incalcarea dispozitiilor legale in materie fiscala;

sa nu detina parti sociale sau actiuni la o alta societate comerciala al carei obiect de activitate este asemanator cu cel al societatii comerciale interesate in incheierea contractului de manager.

  1. sa aiba referinte profesionale de la ultimul loc de munca;
  2. sa detina acte de identitate valabile (emise de autoritati competente, pe care sa le prezinte in forma autentica);
  3. varsta optima (35-45 ani);
  4. cunoasterea unei limbi straine de circulatie internationala (sau doua);
  5. cunostinte operare PC;
  6. sa raspunda optim cerintelor de cunostinte si aptitudini stabilite prin fisa postului si care se vor valida prin teste corespunzatoare.




Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate