POLITICA IN DOMENIUL CONCURENTEI

POLITICA IN DOMENIUL CONCURENTEI

n cadrul UE functioneaza piata interna unica, care nu poate fi conceputa, fara o politica in domeniul concurentei, care sa urmareasca urmatoarele obiective:

- sa incurajeze eficienta economica, prin crearea unui mediu favorabil inovatiei si progresului tehnologic;

- sa protejeze interesele consumatorilor prin oferirea posibilitatii de a cumpara produse si servicii in conditii optime (spre exemplu: scaderea tarifelor la serviciile de telefonie; accesul unui numar cat mai mare de persoane la transportul aerian; posibilitatea de a achizitiona un automobil la un pret accesibil, etc.);

- sa previna eventualele practici anticoncurentiale ale societatilor comerciale si ale autoritatilor nationale.

Aceste obiective pot fi realizate insa, numai daca sunt respectate urmatoarele reguli concurentiale:

- combaterea monopolizarii anumitor piete de catre societati, care incheie intre ele acorduri protectioniste - acordurile restrictive si fuziunile;

- prevenirea exploatarii puterii economice a unor societati, in defavoarea altora - abuzul de putere dominanta;

- prevenirea distorsionarii regulilor concurentiale de catre guvernele statelor membre, prin sprijinirea discriminatorie in favoarea anumitor operatori economici publici sau privati - ajutoarele de stat.

Temeiul juridic al acestor reguli concurentiale este reprezentat de dispozitiile Tratatului Euratom (1957) si ale Tratatului CE (1957).

Acordurile restrictive, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate

1.1. Acordurile restrictive

Tratatul CE (in art. 81 alin. 1) interzice acordurile, deciziile si practicile concertate intre societatile comerciale, daca acestea pot afecta comertul dintre statele membre si daca au ca obiect sau efect prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei, in interiorul pietei comune.

Acordul restrictiv reprezinta intelegerea dintre doua sau mai multe societati, concurente sau nu, prin care acestea se obliga sa adopte un anumit comportament, care sa ocoleasca regulile si efectele unei concurente libere pe piata.

Aceste acorduri pot fi exprese sau tacite, bilaterale sau multilaterale, pot fi materializate intr-un contract sau numai intr-un act pregatitor al unui viitor contract (un simplu angajament, lipsit de forta juridica).

Acordurile restrictive pot fi:

a)      orizontale, incheiate in cadrul aceleiasi faze de productie, prelucrare sau comercializare (carteluri). Constituie forme ale acordurilor orizontale:

fixarea preturilor;

interzicerea/blocarea/descurajarea intrarii altor firme;

fuziunea sau achizitia in scopul dobandirii unei pozitii dominante;

intelegeri de cooperare in cercetare-dezvoltare.

b) verticale, incheiate intre societati care opereaza in cadrul unor faze diferite ale procesului economic si comercial si care nu sunt concurente. Constituie forme ale acordurilor verticale:

- fixarea nivelului minim al pretului de desfacere cu amanuntul;

- exclusivitatea comercializarii produselor unui singur furnizor;

- exclusivitate teritoriala - comercializarea fara concurenta intr-o anumita zona (impartirea pietelor);

- bonus-uri acordate in functie de cantitatea vanduta (comerciantul va fi interesat sa vanda mai mult produsele unui anumit producator);

- clauze (ilegale) inserate in contractele de vanzare-cumparare, in temeiul carora detailistul este obligat sa preia spre comercializare si alte bunuri, decat cele care fac obiectul contractului.

Constituie manifestari ale comportamentului anticompetitiv al societatilor comerciale, alaturi de acordurile orizontale si acordurile verticale, preturile de dumping. Acestea reprezinta acele preturi, care au un nivel scazut, dar numai pentru o perioada scurta de timp, fiind menite sa inlature concurenta.

Deciziile asociatiilor de intreprinderi

Constituirea unei asociatii de intreprinderi nu este interzisa, in masura in care prin aceasta nu se aduce atingere concurentei. Este interzisa, insa, fiind calificata ca anticoncurentiala, decizia organului de conducere (adunare generala sau consiliu de administratie) al unei asemenea asociatii, in masura in care obliga pe membrii sai sa adopte un comportament colectiv anticoncurential.

Practicile concertate

Practica concertata reprezinta o varietate a acordului restrictiv, avand o intensitate mai mica decat acesta din urma, de aici derivand si dificultatea deosebirii nete a acestora.

Ca si acordul restrictiv, practica concertata reprezinta o forma de cooperare intre societatile comerciale. Spre deosebire, insa, de acordul restrictiv, practica concertata nu presupune, in mod necesar, o manifestare de vointa, clar exprimata, ci mai degraba o coordonare de fapt a strategiilor comerciale. Un simplu paralelism al comportamentului intreprinderilor nu este de natura sa probeze existenta unei practici concertate, insa, in functie de circumstantele de fapt, poate fi dovedit ca acesta nu este intamplator si ca este menit sa aduca atingere concurentei.

In concluzie, sunt interzise acordurile restrictive, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate, ale caror manifestari sunt:

acordurile orizontale si verticale;

acordurile asupra conditiilor de vanzare;

acordurile care izoleaza segmente de piata (acorduri de reducere a preturilor; acorduri de interzicere, restrictionare sau promovare a importurilor si exporturilor);

acordurile asupra cotelor de productie si distributie;

acordurile asupra investitiilor;

birourile comune de vanzari;

acordurile de impartire a pietei;

pietele colective exclusive;

acordurile ce duc la discriminarea altor comercianti;

boicoturile colective;

restrictiile voluntare (acorduri de neangajare in anumite tipuri de comportamente concurentiale).

1.4. Calificarea unor acorduri sau practici ca afectand concurenta

In calificarea unui/ei acord/practici ca incalcand regulile concurentei pe piata interna a Uniunii, Comisia Europeana foloseste ca reper concurenta rezonabila si nu concurenta perfecta, care este un model ideal. De asemenea, efectele anticoncurentiale ale practicii supuse calificarii sunt analizate pe o piata relevanta (pe un anumit teritoriu, intr-o anumita perioada de timp). Piata relevanta a unui produs este delimitata, luand in considerare alte produse similare, substituibile, adica acele produse spre care se indreapta preferinta clientilor, in conditiile in care produsul initial preferat isi schimba calitatea sau pretul.

Dreptul comunitar interzice, nu numai restrangerile concrete aduse concurentei, ci si pe cele potentiale, mai putin insa pe cele ipotetice.

Obiectivul politicii concurentiale este acela de a asigura o concurenta rezonabila. Numai practicile care depasesc pragul de sensibilitate, afectand notabil concurenta, sunt interzise. Comisia Europeana, preocupata de identificarea unor criterii de determinare a concurentei rezonabile, a dat publicitatii mai multe comunicari, fara caracter obligatoriu, care contin elemente, de care trebuie tinut cont, in calificarea unei practici, ca afectand sau nu concurenta. Spre exemplu, Comisia Europeana considera ca nu afecteaza concurenta pe piata unica, ci dimpotriva au caracter benefic practici precum:

- schimbul de opinii sau de experienta;

- cooperarea in materie contabila;

- executarea in comun a proiectelor de cercetare si dezvoltare;

- utilizarea in comun a mijloacelor de stocare si transport;

- publicitatea in comun.

1.5. Sanctionarea acordurilor care afecteaza concurenta

Sunt interzise de dreptul comunitar, numai acele acorduri care au un impact apreciabil (criteriu care nu are caracter absolut) asupra conditiilor pietei, prin care se modifica apreciabil pozitia pe piata. Acordurile interzise devin nule absolut, fiind desfiintate cu caracter retroactiv. In plus, Comisia Europeana poate propune intreprinderilor amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri sau penalitati de pana la 20% din profitul zilnic, pana la incetarea incalcarii. Comisia Europeana nu poate acorda despagubiri intreprinderilor afectate de incalcarea concurentei.

Paralel, autoritatile nationale sunt indreptatite, atat sa stabileasca penalitati pentru incalcarea concurentei, cat si sa acorde despagubiri pentru intreprinderile afectate de incalcarea concurentei.

1.6. Autorizarea unor acorduri interzise

In temeiul prevederilor Tratatului CE (art. 81 alin. 3), anumite acorduri interzise pot fi autorizate, daca indeplinesc urmatoarele conditii:

- acordul contribuie la ameliorarea productiei sau a distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic ori economic;

- prin acord este rezervata utilizatorilor o parte din profitul rezultat;

- restrictiile impuse intreprinderilor, prin acord, trebuie sa fie proportionale cu nevoile atingerii obiectivelor propuse;

- intreprinderile participante la acord nu trebuie sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pietei produselor in cauza;

- existenta acordului trebuie sa fie notificata Comisiei.

Comisia Europeana poate adopta:

o decizie de exceptare a acordului, din categoria celor interzise (decizia are o durata limitata de valabilitate, de regula, 5-10 ani, putand fi reinnoita sau revocata);

o decizie de atestare negativa a faptului ca un anumit acord sau practica nu incalca dispozitiile Tratatului CE;

o scrisoare administrativa informala, in locul deciziei de exceptare, prin care declara ca nu exista nici un motiv de interventie in activitatea notificata. Desi aceasta scrisoare nu are aceeasi forta juridica ca si decizia de exceptare, jurisdictiile nationale nefiind tinute a o respecta, totusi prezinta importanta practica si in plus are avantajul celeritatii.

Au beneficiat de o decizie de exceptare, spre exemplu:

acordurile de exclusivitate;

acordurile de specializare si cercetare-dezvoltare;

acordurile de franciza;

acordurile din sectorul asigurarilor.

Intrucat in practica sunt intalnite foarte multe acorduri, ce indeplinesc conditiile de a fi exceptate si care prezinta numeroase similitudini, Comisia acorda exceptari pe categorii, sub forma unor decizii de grup. Spre exemplu, nu sunt sanctionate acordurile, deciziile sau practicile concertate din sectorul asigurarilor, care au ca obiect stabilirea in comun a categoriilor de asigurari, a primelor de risc, etc.

Abuzul de pozitie dominanta

Tratatul CE (in art. 82) prevede ca "orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi, in interiorul pietei interne sau intr-un segment important al acesteia va fi interzis, ca fiind incompatibil cu piata interna, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre".

Pozitia dominanta reprezinta, potrivit Curtii de Justitie "o pozitie de putere economica pe care o detine o intreprindere si care ii permite sa afecteze concurenta efectiva de pe piata relevanta, printr-un comportament apreciabil, independent fata de concurentii, de clientii si, in ultima instanta, fata de consumatorii sai".

Principalul indicator al pozitiei dominante este nivelul ridicat al cotei de piata.

Piata relevanta, pe care se manifesta pozitia dominanta, se determina aproximativ la fel, ca in cazul acordurilor, deciziilor si practicilor concertate.

Sunt considerate, de Tratatul CE, abuzuri de pozitie dominanta:

impunerea directa sau indirecta de preturi sau conditii comerciale incorecte;

limitarea productiei, a pietei sau a dezvoltarii tehnologice in detrimentul consumatorilor;

efectuarea de tranzactii echivalente, in conditii diferite, pentru parti diferite;

fortarea celorlalte parti dintr-un contract sa accepte obligatii suplimentare, ce nu fac parte din contract.

Rezulta, asadar, ca Tratatul CE numai exemplifica abuzul de pozitie dominanta si nu-l defineste. A oferit o astfel de definitie, asa cum am aratat, Curtea de Justitie. De asemenea, Curtea de Justitie si Comisia Europeana au completat lista formelor pe care le poate imbraca abuzul de pozitie dominanta.

Pentru existenta abuzului de pozitie dominanta nu trebuie sa existe un element intentional, ci numai unul obiectiv, constand in afectarea concurentei.

Tratatul CE nu prevede, cat priveste abuzul de pozitie dominanta, posibilitatea derogarilor sau exceptarilor.

Fuziunile (concentrarile)

3.1. Notiunea si conditiile fuziunii

Este "incompatibila cu piata interna orice concentrare la nivel comunitar, ce creeaza sau consolideaza o pozitie, ca rezultat al careia este afectata concurenta efectiva pe piata interna sau pe o portiune importanta a acesteia" (Regulamentul nr. 4064/89 privind controlul concentrarilor dintre intreprinderi).

Suntem in prezenta unei fuziuni sau a unei concentrari, in urmatoarele ipoteze:

o societate obtine controlul exclusiv asupra altei societati;

o societate obtine controlul exclusiv asupra unei societati, pe care o controleaza impreuna cu alta societate;

cateva societati preiau controlul asupra unei alte societati existente;

cateva societati creeaza o societate noua.

Comisia Europeana are competenta de a examina fuziunile, mai inainte ca acestea sa aiba loc, pentru a stabili compatibilitatea acestora cu normele de concurenta pe piata interna. Notificarea prealabila este obligatorie. In indeplinirea acestei atributii, Comisia Europeana trebuie:

sa defineasca piata relevanta pentru fuziunea in cauza;

sa defineasca intinderea geografica a pietei respective;

sa evalueze compatibilitatea fuziunii cu piata interna, pe baza principiului pozitiei dominante.

Investigatiile Comisiei Europene se aplica societatilor comerciale din toate sectoarele economice, in ipoteza in care acestea propun o concentrare ce are dimensiune comunitara. Aceasta dimensiune poate fi determinata:

a)      prin definirea unui prag la nivel comunitar;

Constituie, potrivit Regulamentului 4064/89, criterii de definire a pragului la nivel comunitar urmatoarele:

o cifra de afaceri combinata la nivel international a societatilor comerciale in cauza, de cel putin 5 miliarde euro;

cel putin doua dintre societatile comerciale sa aiba o cifra de afaceri la nivel comunitar, de minim 250 milioane euro;

fiecare dintre aceste societati sa garanteze nu mai mult de doua treimi din cifra de afaceri combinata la nivel comunitar intr-un stat membru.

b)      prin definirea unor praguri nationale separate.

Constituie, potrivit Regulamentului 4064/89, criterii de definire a pragurilor nationale separate urmatoarele:

o cifra de afaceri combinata la nivel international de minim 2,5 miliarde euro;

o cifra de afaceri combinata de peste 100 milioane euro, in fiecare din cel putin trei state membre;

o cifra de afaceri individuala, pentru cel putin doua dintre societatile comerciale respective, de minim 25 milioane euro, in fiecare dintre cele trei state membre;

o cifra de afaceri individuala, pentru cel putin doua dintre societatile comerciale respective, de peste 100 milioane euro in intreaga Comunitate.

3.2. Obligatia notificarii

Indeplinind parametrii mentionati, societatile comerciale ce propun fuziuni trebuie sa notifice UE, care va hotari in termen de o luna (ce poate fi prelungit), daca propunerea in cauza consolideaza o pozitie dominanta pe piata relevanta pentru fuziunea in cauza. Dupa caz, Comisia va interzice sau va autoriza fuziunea. Deciziile Comisiei sunt definitive. Comisia poate cere intreprinderilor ce propun fuziunea luarea unor angajamente, de cele mai multe ori referitoare la vanzarea unor active.

In absenta notificarii unei concentrari, Comisia:

poate restabili concurenta, ordonand separarea activelor intreprinderilor care au realizat concentrarea;

poate ordona incetarea controlului.

Ajutoarele de stat

4.1. Notiunea de ajutor de stat

Potrivit prevederilor Tratatului CE (art. 87), "va fi considerat incompatibil cu piata comuna orice ajutor acordat de un stat membru sau din resursele de stat, sub orice forma, care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau productia anumitor bunuri, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre".

Asadar, constituie ajutor de stat (subventie), orice avantaj acordat de stat sau din resursele de stat, care intruneste urmatoarele caracteristici:

confera un avantaj economic entitatii careia ii este destinat;

este acordat selectiv anumitor societati comerciale sau pentru productia anumitor bunuri;

poate distorsiona concurenta si poate afecta comertul dintre statele membre.

Conceptul de "ajutor de stat" a fost interpretat de catre Comisia Europeana si de Curtea de Justitie, intr-un sens foarte larg, acesta desemnand orice ajutor acordat de:

stat;

autoritati, locale sau regionale;

organisme private, asupra carora, insa, statul, o institutie publica sau o autoritate locala sau regionala exercita o influenta puternica, directa sau indirecta.

In practica, un numar foarte mare de masuri de sprijin au fost interzise, intrucat au produs efecte asupra concurentei. Singurul element ce prezinta importanta in calificarea unui ajutor ca fiind anticoncurential este reprezentat de efectele pe care acesta le produce asupra concurentei. Nu prezinta nici o relevanta elemente precum forma, scopul sau motivul acordarii ajutorului.

4.2. Ajutoare considerate compatibile cu piata interna

Totusi, o interzicere absoluta a ajutoarelor de stat nu este posibila, astfel incat Tratatul CE prevede o serie ajutoare, care, cu titlu de exceptie, sunt considerate compatibile cu piata interna. Fac parte din aceasta categorie urmatoarele:

a) ajutorul de stat cu caracter social, acordat consumatorilor individuali, sub garantia nediscriminarii pe criteriul originii produselor in cauza;

b) ajutorul acordat pentru repararea daunelor cauzate de dezastre naturale sau de situatii exceptionale;

c) ajutorul acordat zonelor din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia).

In afara acestora, Comisia poate declara ca fiind compatibile cu piata comuna urmatoarele categorii de ajutoare:

ajutorul pentru promovarea dezvoltarii anumitor activitati sau regiuni;

ajutorul pentru promovarea executarii unui proiect important de interes european sau de remediere a unor perturbari grave in economia statelor membre;

ajutorul pentru promovarea culturii si conservarea patrimoniului;

alte categorii specificate de Consiliul UE.

De asemenea, Comisia este abilitata sa dispuna exceptari pe categorii de ajutoare.

4.3. Obligatia de notificare

Statele membre au obligatia de a anunta si de a cere aprobarea Comisiei, inainte de acordarea unui astfel de ajutor. De la cerinta notificarii pot fi exceptate anumite ajutoare, de catre Comisia Europeana. Fac parte din aceasta categorie ajutoare precum:

ajutorul pentru intreprinderile mici si mijlocii;

ajutorul pentru cercetare si dezvoltare;

ajutorul pentru protejarea mediului;

ajutorul pentru formarea fortei de munca;

ajutorul regional.

Comisia este abilitata sa stabileasca plafonul, sub care ajutorul de stat nu este tinut de exigenta notificarii.

4.4. Sanctiunile ce intervin ca urmare a acordarii unui ajutor incompatibil cu piata interna

Ca urmare a acordarii de catre un stat membru a unui ajutor ce afecteaza concurenta, Comisia va cere statului sa comenteze starea de fapt, intr-un termen de o luna. Daca justificarile statului in cauza nu sunt satisfacatoare, Comisia poate decide:

ca statul sa modifice ajutorul acordat, intr-o perioada data;

ca statul sa elimine ajutorul acordat, de asemenea, intr-o perioada determinata.

In cazul in care statul nu se conformeaza deciziei Comisiei, aceasta sau orice stat interesat poate aduce problema in cauza, in fata Curtii de Justitie. La randul sau, statul care a acordat ajutorul, calificat de catre Comisie ca afectand concurenta, se poate adresa Curtii de Justitie sau Consiliului UE.

4.5. Acordarea de ajutoare intreprinderilor publice

Chiar si intreprinderilor, carora le-au fost incredintate servicii economice de interes general, le sunt aplicabile regulile concurentei de pe piata interna, insa, numai in masura in care aplicarea acestora nu afecteaza indeplinirea sarcinilor atribuite. Sunt reconciliate, astfel, interesele statelor membre, cu interesele Comunitatii.

Pentru a evita, insa, monopolurile cu privire la serviciile de baza de pe intreg teritoriul unui anumit stat, in domenii precum cel al gazelor si electricitatii, al telecomunicatiilor, serviciilor postale si transporturilor, Comisia a urmat o politica de liberalizare.

Conchidem, asadar, ca intreprinderile publice nu sunt sustrase regulilor concurentei aplicabile pe piata interna.

Adoptarea de catre Romania a acquis-ului in domeniul concurentei

De la intrarea in vigoare, in 1995, a Acordului European, regulile de concurenta aplicabile pe piata interna sunt agreate si de Romania, tinandu-se insa cont de incadrarea tarii noastre, in randul regiunilor cu nivel de trai foarte scazut sau avand un nivel ridicat al somajului.

Legislatia romana, in mare masura, este armonizata cu acquis-ul comunitar in domeniul concurentei. Un rol important in acest sens l-a avut adoptarea legislatiei in domeniul concurentei si al ajutoarelor de stat. Institutiile competente in aceasta materie sunt:

Consiliul Concurentei, ca autoritate administrativa autonoma;

Oficiul Concurentei, ca organ de specialitate in subordinea Guvernului.