Un peste superb: symphysodon discus

UN PESTE SUPERB: SYMPHYSODON DISCUS

Visul de a avea in acvariu un discus, de a creste si mai ales de a-l reproduce, il are orice acvarist incepator sau avansat. Acest peste superb, din toate punctele de vedere: forma, marime, culoare, comportament reprezinta o culme a mandriei acvariului nostru, culme pe care de multe ori n-o putem atinge. Pentru creste acest peste ne trebuie practica in acvaristica de mai multi ani, insotita de acumularea unor cunostinte teoretice, pe care cei mai multi dintre noi nu le avem. Nu este suficient sa avem un acvariu, apa, cateva plante, un vibrator si eventual un incalzitor cu sau fara termostat, sa ne putem permite sa cumparam doi sau patru discusi si gata suntem crescatori de discusi. Nu suntem crescatori de discusi, desi poate pana acum i-am avut in acvariul nostru.
 Literatura despre acest peste s-a imbogatit mai ales in ultimii 10-15 ani, dar majoritatea acvaristilor nostri nu au acces la ea, lucru de altfel tot atat de adevarat ca si in cazul altor specii. Avem in tara si in Bucuresti cativa crescatori care reproduc curent acest peste care inainte de revolutie ajunsese la un pret modic, pe care si-l putea permite oricine. Dar sa ne intoarcem la conditiile necesare discusului, conditii pe care este obligatoriu sa le indeplinim. Sigur avem nevoie de un acvariu, dar nu orice fel de acvariu, apa, dar nu orice fel de apa, temperatura, dar nu la fel ca si pentru ceilalti pesti, ci una mai ridicata intre 28-31° C si care trebuie mentinuta constanta cu ajutorul unui termostat. De ce necesita discusul, spre deosebire de alti pesti, o ingrijire atat de riguroasa? Prin ce se deosebeste el de ceilalti pesti de acvariu, chiar provenind din acelasi biotop cu ei?
 Discusul este un peste care are o continuitate doar de 50-60 ani in acvariile noastre, vorbesc de discusii importati salbatici (primul import a avut loc in anul 1921), iar reproducerea lui in captivitate s-a realizat doar de circa 35-40 de ani. Nu atat reproducerea este dificila, cat mai ales conditiile speciale pe care trebuie sa i le oferim, conditii asemanatoare celor din biotopul natural, dar mai ales cresterea puietului care este realizata diferit de a celorlalti pesti. Totul la discus este diferit: de la apa la hrana, la reproducere cat si la boli (unele dintre ele sunt specifice numai discusului). Deci sa vedem ce stim despre discus.
 Aria de raspandire. In general, cand aducem in acvariu un peste, ne intereseaza sa stim din ce zona a globului provine, pentru a sti ce conditii sa-i oferim. Discusul provine din zona Amazonului, mai precis dintr-un areal cuprins intre cativa afluenti ai lui: Rio Negro, Rio Madeira, Rio Trombetas, Rio Urubu, Rio Purus, Rio Albacaxis. In biotopul natural sunt mai multe varietati de de discusi:
- Symphysodon aequifasciata axelrodi (discus maro)
- Symphysodon aequifasciata haraldi (discusul albastru)
- Symphysodon aequifasciata aequifasciata (discusul verde)
- Symphysodon discus Heckel (discusul originar salbatic).
Varietatea coloristica este mult mai mare, dupa parerea lui Herbert Axelrod. Acesta in urma unor expeditii de colectare a discusilor in zona Rio Negro - Rio Abacaxis a prins acelasi tip de discusi in aceleasi locuri, de unde a tras concluzia ca fiecare habitat isi are propriul sau tip de discus.
 Discusii sunt pesti timizi, chiar si in biotopul natural. Traiesc in locuri destul de adanci, de cel putin 2 m, cu o apa linistita, iar locul trebuie sa fie bine protejat cu o vegetatie abundenta, care sa-i permita sa gaseasca locuri pentru ascuns. Aceste locuri nu sunt niciodata in albia raului, ci in lagune (igarape). In timpul zilei discusii stau pe fundul apei si doar noaptea urca spre suprafata.
 Apa: sa vedem care sunt caracteristicile apei in biotopul natural al discusului. Aceasta este o apa foarte saraca in substante minerale si organice. Una din explicatii ar consta in faptul ca bazinul Amazonului este format in mare parte din granit, calcarul fiind foarte rar intalnit. Diversele masuratori ale duritatii apei au dus la urmatoarele rezultate: in afluentii Rio Branco si Rio Negro, duritatea a fost cuprinsa intre 0-0,27° dGH, iar in zona cu apa limpede din Rio Purus (langa Beruri), biotopul discusului maro si albastru, duritatea a fost de 0,6° dGH. Valorile pH-ului se situeaza in zonele acide: 4,5-6,5. De aici putem trage concluzia ca apa din biotopul natural se aseamana foarte mult cu apa distilata. Cu aparatura foarte sensibila putem determina urme de substante minerale si organice. Una dintre greutatile (insuccesele) reproducerii initiale (nereusite) a fost reprezentata de necunoasterea acestor caracteristici, deoarece intr-o apa bogata in saruri, prin osmoza, acestea penetreaza in peretele celulei distrugandu-i nucleul, icrele albindu-se (deci mor), iar bacteriile specifice apelor dure vor infesta icrele bune. Lipsita de substante minerale si organice, apa din biotop este bogata in schimb in fier, dar efectul biologic al fierului nu se stie exact.
 Concluzia pe care o putem trage este ca apa din biotopul natural al discusului, fiind foarte pura, determina necesitatea utilizarii unei ape cu o aceeasi calitate si in acvariile noastre. Revenind la calitatea apei din acvariu, ea trebuie sa fie o apa dulce, usor acida, foarte moale si lipsita de substante minerale si organice. Vorbind despre apa, o alta caracteristica importanta a ei este temperatura. La masuratorile efectuate in biotopul natural, s-a constatat o variatie intre 28-31° C. Asta nu exclude faptul ca in acelasi anotimp, acelasi loc si aceeasi adancime, in alt an s-a masurat o temperatura de 25,4° C. Se apreciaza ca temperatura apei scade cu 1° C la fiecare 0,5 m adancime.
 Hrana. Pentru a creste discusi, a avea pesti cu o sanatate perfecta si pentru a-i aduce la maturitatea sexuala, consideram ca hranirea este factorul determinant (desigur, asociata si cu ceilalti factori). Alegerea hranei, calitatea, cantitatea si mai ales diversitatea ei sunt preponderente, ele influentand toate fazele vietii lor. Nu trebuie uitat ca majoritatea bolilor intestinale de care sufera discusii isi au originea in hrana. La hranire, trebuie sa tinem cont si de dimensiunea hranei. In general gura pestilor, comparativ cu corpul, este relativ mica, deci mancarea oferita trebuie sa aiba dimensiunile potrivite. Nu de putine ori am vazut un peste, luand o inghititura, apoi dand-o afara si iar inghitind-o.
 In biotopul natural, discusul are posibilitatea sa-si aleaga hrana, dar in acvarii este la mana noastra. Colectorii de discusi au observat pestii pascand o 'iarba biologica' formata din alge filamentoase si in care se gasesc multe unicelulare si pluricelulare, larve si insecte acvatice. Din nou, concluzionand, putem spune ca in biotopul natural pestele are posibilitatea sa-si aleaga hrana dintr-un sortiment foarte bogat, lucru pe care trebuie sa-l asiguram si noi in acvarii. De multe ori suntem siliti sa ne recoltam hrana vie pentru pesti din ape mai mult sau mai putin poluate. Daca nu avem de ales, va trebui ca inainte de a o da ca hrana s-o alegem si s-o curatam. Este recomandabil ca hrana recoltata din aceste zone sa fie congelata din motive profilactice. Congelarea hranei nu-i schimba cu nimic calitatea nutritiva. Trebuie sa evitam colectarea hranei ca: tubifex, larve de tantari din zonele de deversare ale abatoarelor, laptariilor, fabricilor de bauturi spirtoase, desi de multe ori numai aici o gasim din abundenta.
 In conditiile noastre, nu avem prea multe feluri de mancare de ales. Atata timp cat nu exista magazine de acvaristica de unde sa putem cumpara o hrana vie garantata, culturi de Enchytraeus, sau o hrana uscata special facuta pentru discusi, ne vom mai chinui. Cu un singur magazin in Bucuresti si cu o piata dezorganizata, in care vanzatorul ne face o favoare vanzandu-ne iarna o gramajoara de tubifex negru si inghetat, la un pret astronomic, ne va fi greu sa crestem orice peste, dar mai ales discusi. Pana acum am vorbit numai despre hrana in general, dar sa trecem la hrana pe care o putem gasi la noi si sa vedem cum putem s-o facem utilizabila pentru pestii exotici in general si pentru discusi in special:
 Tubifex-ul: proaspat recoltat, trebuie tinut in vase cu suprafata mare, putin adanci si in care curge o suvita subtire de apa in permanenta. Din cand in cand, vom ravasi gramada de tubifex si vom indeparta namolul eliminat de viermi. Dupa ce-i tinem asa 4-5 zile ii putem da ca hrana la pesti. In acest interval viermii au capatat o culoare rosu aprins, dupa care ii congelam.
 Daphnia vie: dupa recoltare vom separa daphnia vie de cea moarta, pe care o vom arunca. Daphnia vie va fi tinuta cateva ore in apa proaspata, dura si usor sarata 2-3%. Sa nu va fie teama ca va muri deoarece acesti pureci de apa suporta o salinitate de 4%. Se va tine cont ca daphniile congelate au un efect laxativ, deci se va da in cantitati limitate si numai asociate cu alt fel de hrana.
 Larvele de Chironomus: aceste larve de tantari cunoscute si sub numele de viermi de namol, vor fi tinuti intre bucati de carpa de bumbac, albe si curate. Carpele se vor umezi usor cu apa proaspata si vor fi tinute intr-un loc rece si intunecos. Bumbacul prin proprietatile sale absorbante, va absorbi mucusul si dejectiile viermilor.
 Larvele de Corethra: sunt printre cele mai bogate in substante nutritive si vor fi conservate in apa curata si proaspata. Acestea ca si larvele de tantari anofeli contin un hormon numit 'ecdyson', care asociat unei proteine de genul 'vitellogenina' au rolul de a stimula maturarea ovariana a femelelor.
 Artemia salina: o consider ca hrana cea mai curata, cea mai sanatoasa si cea mai bogata in substante nutritive. Cei care traiesc in zone cu lacuri suprasaturate in sare: Cojocna (langa Cluj), Ocna Sibiului, Techirghiol, Lacul Sarat (langa Braila) isi pot procura la o singura recoltare hrana proaspata pentru o perioada mai indelungata. Acesti crustacei vor fi recoltati si odata adusi acasa vor fi spalati cu apa curata si apoi se vor congela. Se vor da ca hrana numai atat cat consuma pestii la o masa.
 Hrana uscata: discusii nu sunt mari amatori de hrana uscata, dar de multe ori neavand la indemana hrana vie, vom fi fortati sa le dam si hrana uscata. Multe firme care produc hrana deshidratata vitaminizata, au creeat o hrana deshidratata speciala pentru discusi, ca si pentru alte specii: SERA, SERA FLORA, TUBIPAN, SERA - larve proaspete de tantari, TETRA CICHLID, TETRA MIN, BIO MAN. Toate acestea vor fi date alternativ cu o hrana vie. Speram ca aceasta hrana uscata de calitate s-o gasim in curand si in magazinele noastre de specialitate.
 Inima de vita: una din mancarurile preferate de discusi si foarte comoda pentru un acvarist este inima de vita. Fiarta sau cruda, congelata si data printr-o razatoare mica este bine apreciata de discusi.
 Toate aceste mancaruri se vor da alternativ, iar masele cu tubifex nu vor fi mai dese de 2-3 ori pe saptamana. Daca dam ca hrana Enchytraeus sau Grindal, datorita bogatiei lor in lipide acestia trebuie dati cu zgarcenie mai ales in cazul reproducatorilor. Dezavantajul hranirii in principal cu inima de vita o reprezinta faptul ca discusii nostri vor avea un colorit mai intunecat.
 Reproducerea. Pentru a sti daca putem reproduce discusii pe care-i avem trebuie mai intai sa stim daca avem o pereche. Cum procedam pentru a afla asta? De la inceput trebuie spus ca diferenta intre sexe este foarte grea la adulti si imposibila la puiet. De cele mai multe ori dimorfismul sexual este evident doar pentru masculi si are la baza criterii anatomice. O prima deosebire a sexelor o putem face la masculi dupa cocoasa frontala, de origine grasa. Un alt indiciu, destul de nesemnificativ, ar fi ca la inotatoarea dorsala, ultimele radii sunt mai lungi si moi. Aceste aspecte nu sunt vizibile la toti masculii, dar este sigur ca toti pestii care au aceste caracteristici sunt masculi. In afara perioadei de reproducere exista o alta metoda de determinare a sexelor, dar este neconvenabila pentru pesti si greoaie pentru acvarist. Pentru aceasta trebuie cercetate organele genitale ale pestilor. Pestele este scos din apa si tinut in mana cu ajutorul unei carpe din bumbac moale si se examineaza cu lupa organele genitale. Insa cel mai sigur, dimorfismul sexual apare in momentul depunerii icrelor. Acesta se manifesta prin aparitia unui spermiduct la mascul (in forma conica) si al unui oviduct la femela (de forma unui trunchi de con).
 Discusii ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 15 luni. Daca suntem siguri ca avem o pereche, indiferent de metoda folosita pentru a determina acest lucru, atunci sa cream perechii toate conditiile necesare reproducerii. Vom cauta sa le oferim un acvariu numai pentru ei, bine plantat cu o apa corespunzatoare: duritate mica, temperatura de 29-31° C, o aerisire si o filtrare buna. Trebuie sa le oferim si multa liniste, deoarece o sperietura (un zgomot, o lumina aprinsa) poate conduce la mancarea de catre parinti a intregii ponte. Dar sa presupunem ca toate lucrurile au decurs bine, ca cei doi parinti ingrijesc icrele aerisindu-le si dupa circa 56 de ore icrele au eclozat. Dupa eclozare, parintii iau larvele si le lipesc pe spatele frunzelor, iar dupa 4-5 zile puii inoata liber. Acum incepe calvarul. Am asigurat toate conditiile pentru ca parintii sa-si hraneasca puii sau nu? Sa presupunem ca da si atunci ii vom vedea pe cei doi parinti inotand linistiti inconjurati de pui. Se observa ca puii stau lipiti de epiderma cate unui parinte pe rand. De ce? Pentru ca vreme de doua saptamani puii se hranesc cu un mucus produs de parinti. La un studiu al epidermei, vom observa ca aceasta este la fel la cele doua sexe. Astfel epiderma este formata din doua zone: una de profunzime si alta de suprafata. In stratul de profunzime are loc inmultirea celulara, in timp ce in stratul de suprafata se stratifica materialul celular produs, rezultand o componenta mancata de pui. Structura epidermei este specifica numai pentru discus. Aceasta secretie (mucus), contine hidrati de carbon si grasimi in concentratie mica si prin absorbtia lui, stomacul puietului nu este blocat, lucru usor realizabil pentru ca pancreasul puilor nu furnizeaza intestinului enzimele necesare digestiei. In intestinul puilor s-a gasit o flora intestinala bogata. Pe suprafata epidermei parintilor s-au descoperit bacterii epifitice, care probabil ca sunt o componenta a hranei puietului si care au rol important in cadrul primei formari bacteriene in intestinul puilor.
 In aceasta perioada pielea parintilor este foarte sensibila si se va evita atingerea brutala a lor. in stomacul puilor s-au casit si bucati fine din pielea parintilor, distrugerea acestui strat de epiderma fiind controlata hormonal. Dupa trecerea acestor doua saptamani de hranire de pe parinti (specifica numai discusului), vom incepe sa le dam si alta hrana, ca Artemia salina, insa numai concomitent (puii se vor hrani si de pe epiderma parintilor si cu hrana suplimentara oferita de noi). La 3-4 zile dupa cele 2 saptamani, timp in care puietul a inceput sa manance si altceva decat mucusul de pe parinti, vom separa puietul de parinti. In momentul separarii puii sunt destul de mari. Puii se hranesc alternativ de pe ambii parinti, dar niciodata de pe amandoi in acelasi timp. Cand unul din parinti si-a epuizat resursele de mucus, celalalt parinte se aseaza sub el, cel de sus se scutura usor, semn ca puii trebuie sa se desprinda si cad pe parintele de dedesubt. dupa cateva zile de la separarea puilor, perechea poate depune din nou.