ACTINIU (Ac)
Scurt istoric : Actiniul a fost descoperit in 1899 de
tanarul chimist francez André Louis Debierne , in varsta de 25 de ani
, care functiona ca preparator la Institutul "Charles Friedel" si era
prieten al familiei Curie .
Derbiene , lucrand cu
pamanturi rare , reuseste sa obtina un element
radioactiv pe care il numeste Actiniu . In 1902 F.O.Giessel , ocupandu-se
de separarea lantanului de ceriu , descopera un element nou pe care-l
numeste emaniu . Se constata insa ca elementul emaniu era
de fapt actiniul lui Debierne . O jumatate de secol acest element a
ramas o curiozitate de laborator si abia in 1949 s-a constatat
ca actiniul este de 150 de ori mai radioactiv decat radiul si
totodata o importanta sursa de neutroni . Numele provine de la
grecescul akis , aktinos care inseamna raza .
Obtinere : In cadrul prelucrarii
minereurilor de uraniu , o parte importanta de actiniu se
concentreaza impreuna cu lantanul si pamanturile rare in
fractiuni ramase de la prelucrarea radiului . In trecut , separarea
actiniului era dificila si consta in cristalizarea fractionata
a unor compusi ai lantanului actinifer . Ulterior s-au dezvoltat metode de
extractie (extractantii folositi sunt de tipul solutiilor
benzenice de tenoiltrifluoracetona) si de schimb ionic ce folosesc
schimbatorii de ioni (de tip Dowex-50 in forma de amoniu) . In cadrul
prelucrarii minereurilor de uraniu , o parte importanta de actiniu se
concentreaza impreuna cu lantanul si pamanturile rare in
fractiunile ramase de la prelucrarea radiului . Cantitati
ponderabile de actiniu se obtin pe cale artificiala , iradiind 
Ra cu neutroni termici .In
stare metalica , actiniul se obtine prin reducerea florurii de
actiniu (AcF ) cu vapori de
litiu , la 1000-1275 
C in vid , sau a clorurii de actiniu (AcCl ) cu vapori de potasiu la 350C .
Utilizari : Ca element , actiniul nu are
aplicatii comerciale semnificative , prezentand doar interes
stiintific . Sub forma de triflorura , actiniul se
intrebuinteaza la confectionarea surselor de neutroni de
laborator .
