CREATIVITATE SI SPIRIT CRITIC

Creativitatea ca si componenta a educatiei intelectuale este una din problemele centrale ale cercetarilor psihopedagogice din ultimii ani. Pe fondul marii diversitati de opinii care sta la baza studierii acestei probleme, se pot delimita trei directii in abordarea si analiza fenomenului creatiei: din perspectiva produsului creat, a procesului de creatie si a personalitatii creatoare.

Produsul creat desemneaza rezultatul procesului de creatie. El se concretizeaza fie in ceva material (obiect, inventie), fie in ceva spiritual (formula, teorie). Pentru ca acest produs sa poata fi apreciat creativ, trebuie sa incumbe doi parametri: originalitate si utilitate sociala. Originalitatea se exprima prin noutate si unicitate. De aici incep, insa, comentariile: un produs poate avea valoare de noutate si unicitate in raport cu societatea ca un tot sau doar in raport cu individul care l-a creat. În primul caz, creativitatea ar fi proprie numai acelor persoane care aduc o contributie singulara si originala intr-un domeniu sau altul al culturii materiale si spirituale a societatii.

Daca un produs este original doar in raport cu individul, atunci creativitatea poate fi considerata o facultate general-umana.

Care sunt criteriile de apreciere a originalitatii unui produs? Wilson, Guilford si Christensen au scos in evidenta trei criterii:

un raspuns este cu atat mai original cu cat el este mai rar in populatia considerata;

un raspuns este cu atat mai original cu cat este mai ingenios (apreciat ca atare de un grup de judecatori cu un real spirit critic);

un produs este cu atat mai original cu cat el asociaza elemente de cunostinte sau date de experienta mai indepartate.

Utilitatea sau eficienta produsului este parametrul care impune acestuia o finalitate practica. Un produs al creatiei trebuie sa raspunda unor nevoi umane, sa fie aplicat in folosul omului.

O alta directie de abordare a creativitatii este cea din perspectiva procesuala. Ocupadu-se de procesul creatiei psihologii considera ca el parcurge mai multe etape: prepararea, incubatia, iluminarea si verificarea (in conceptia lui G. Wallas).

Prepararea este etapa in care se contureaza problema, se aduna informatiile in legatura cu ea si se intrezaresc eventuale piste de abordare.

În etapa incubatiei asistam la o intensa activitate psihica in cea mai mare parte la nivelul subconstientului care consta in    analiza si compararea datelor, selectarea critica a lor, in revenirea continua asupra lor chiar si in momentele in care subiectul este concentrat asupra altor probleme, in framantari si tensiuni interioare. Un rol important il joaca in aceasta etapa procesele asociativ afective care intretin si angajeaza intreaga personalitate in vederea rezolvarii problemei.

Iluminarea consemneaza aparitia brusca si surprinzatoare a solutiei. Totul se restructureaza, obstacolele sunt inlaturate, rezolvarea devine iminenta.

În etapa verificarii se produce testarea si validarea solutiei.

Evident ca din punctul de vedere al pedagogiei ne intereseaza mai mult creativitatea din perspectiva personalitatii, ca atribut fundamental al acesteia. Prin aceasta prisma, ea este o capacitate generala a psihicului uman ce consta intr-o rearanjare a elementelor campului de constiinta pentru a descoperi solutii originale solicitarilor externe. Se insista asupra genezei creativitatii, a angajarii personalitatii in directia descoperirii unor posibilitati originale de raspuns. Nu se face deosebire intre creativitatea copilului si cea a unui creator autentic prin prisma noutatii rezultatului. Aceasta capacitate se poate dezvolta la orice persoana intr-un grad mai mare sau mai mic in functie de interactiunea factorilor care concura la aparitia si exprimarea ei.

Pentru a intelege mai bine mecanismul creativitatii este necesar sa analizam mai intai care sunt factorii creativitatii. În literatura de specialitate sunt consemnate doua categorii de factori: psihici (subiectivi) si sociali (obiectivi). La randul lor, factorii psihici sunt divizati in trei grupe: intelectuali, aptitudinali si nonintelectuali.

În legatura cu factorii intelectuali, se iau in consideratie calitati ale gandirii cum ar fi: fluiditatea, flexibilitatea, caracterul divergent, originalitatea, spiritul critic si imaginatia creatoare. Fluiditatea se refera la bogatia si usurinta cu care se realizeaza asociatii intre elementele campului constiintei, la capacitatea de a produce un numar mare de cuvinte si expresii. Flexibilitatea, considerata ca principalul factor psihic cognitiv al creativitatii, consta in posibilitatea restructurarii usoare a vechilor legaturi temporare, a asociatiilor, in conformitate cu conditiile schimbatoare ale mediului, in modificarea rapida a directiei gandirii, in reorientarea ei pe alta pista, impusa de datele noi aparute intre timp. Originalitatea se exprima prin noutatea si ineditul raspunsurilor sau solutiilor, prin ingeniozitatea formularii lor. Spre deosebire de gandirea convergenta care urmeaza o cale unidirectionala, constituita dintr-un numar finit de trepte, pentru a ajunge la o solutie unica si sigura, gandirea divergenta este orientata in directii diferite si exploreaza mai multe piste posibile pentru rezolvarea problemei. Aceasta calitate a gandirii care antreneaza inclusiv gandirea critica, favorizeaza procesul rearanjarii elementelor in campul constiintei descoperind solutia cea mai eficienta.

Imaginatia creatoare consta in elaborarea unor imagini noi pe baza prelucrarii datelor anterioare si releva prezenta unei corelatii intre imaginatie si gandirea intuitiva.

Gandirea intuitiva ajunge in mod brusc la solutia unei probleme, de multe ori sarind peste anumite trepte intermediare. "Intuitia implica actul de a prinde sensul, semnificatia sau structura unei probleme sau situatii fara o sprijinire explicita pe aparatul analitic corespunzator" (J. S. Bruner). În concluzie, cele doua modalitati, analitica (intemeiata pe logica) si intuitiva (intemeiata pe imaginatie) sunt complementare. Intuitii profunde se pot face de catre cei care au material informational si stapanesc structura interna a acestuia, fapt ce le permite sa intrezareasca rapid ipoteze si solutii noi, dupa cum rezultatele gandirii intuitive urmeaza sa fie supuse controlului, verificate si explicate logic sau experimental pentru confirmarea sau infirmarea lor. Aceasta se face ulterior prin metodele gandirii analitice.

În categoria factorilor aptitudinali sunt incluse inteligenta si aptitudinile speciale.

Tot mai multe date experimentale conduc spre constatarea ca creativitatea nu este atat de dependenta de inteligenta, asa cum se considera pana nu de mult, si ca, in consecinta, marimea coeficientului de inteligenta nu se afla intr-o corelatie liniara si univoca cu gradul de creativitate al individului respectiv (R. B. Cattel)

În directie opusa, prezenta aptitudinilor speciale este semnificativ relevanta in diverse domenii ale creatiei artistice, stiintifice si tehnice. Anumite calitati ale proceselor psihice cognitive (perceptia, reprezentarea, memoria, limbajul, etc.) stau la baza aptitudinilor intelectuale. Pentru memorie s-au constatat deosebiri in functie de materialul memorat: imagini, cuvinte, numere, figuri geometrice etc., deosebiri determinate de procesul senzorial prin care se percep informatiile: memorie vizuala, memorie auditiva, memorie chinestezica. Pentru limbaj s-au pus in evidenta anumite calitati cum ar fi: usurinta de a utiliza cuvintele dupa o regula data, capacitatea de a reproduce cat mai multe cuvinte dintr-o categorie data intr-un interval de timp, viteza de construire a unui discurs coerent, capacitatea de a descrie cat mai cursiv o pictura sau un tablou, etc.

Din categoria factorilor nonintelectuali sau de personalitate fac parte cei motivationali, atitudinali, temperamentali si caracteriali. Inventarierea trasaturilor de personalitate ridica multe probleme de natura metodologica intrucat ele se afla intr-o continua transformare, nu pot fi izolate si masurate cantitativ.

În fine, creativitatea este influentata si de factori sociali. Atitudinea societatii fata de fenomenul creativ se exprima prin masurile intreprinse in directia manifestarilor creatoare ale membrilor ei.

"Confruntarea creativa cu prezentul - in pofida necontenitelor transformari sociale - inseamna a determina viitorul" (E.Landau).

Potentialul creator al elevilor

Ca formatiune psihologica, creativitatea este proprie tuturor copiilor, in limitele dezvoltarii normale. Pe masura dezvoltarii ontogenetice se contureaza treptat, conducand astfel, la diferentierea si individualizarea personalitatilor creatoare, fiecare dispunand de o dominanta specifica in functie de ponderea si modul in care se coreleaza factorii implicati, de experienta acumulata si de contextul social si de climatul psihosocial in care se manifesta. În aceasta prisma a devenirii, creativitatea presupune anumite premise psihofiziologice care, subsumate si angrenate in procesul dezvoltarii, vor conduce la conturarea si exprimarea ei ca dimensiune proprie individului respectiv.

Fiecare copil dispune de un potential creator, respectiv de anumite trasaturi sau insusiri favorizante ale actului creator. Deosebirile se exprima prin intensitatea cu care se manifesta acest potential si prin domeniul in care se aplica.

Detaliind aceste insusiri putem distinge, pe de o parte, cele care se refera la intelectul copilului (procese de cunoastere, aptitudini, tehnici intelectuale, etc.) iar pe de alta parte cele care se refera la fantezia si imaginatia sa (gandire intuitiva, sensibilitate fata de nou, spontaneitate). Cele doua categorii de insusiri nu evolueaza in mod liniar si in acelasi ritm.

O intensa dezvoltare a gandirii convergente, intemeiata pe rationament si spirit critic, poate inabusi exprimarea spontaneitatii si intuitiei imaginative. Relatiile tensionale dintre ele se restructureaza pe masura dezvoltarii ontogenetice a copilului in functie de factorii externi care intervin. Unii cercetatori sunt de acord ca, pe masura trecerii de la un stadiu la altul spontaneitatea si fantezia sunt inhibate si subordonate instantelor rationale. Gandirea si spirtul critic al copilului franeaza uneori creativitatea dar intr-o masura mai mica decat pe un adult. Cu cat varsta este mai mica, cu atat spiritul creator se manifesta mai liber. Asemenea fenomene sunt puse pe seama contextului psihosocial si a organizarii procesului instructiv-educativ.

Potentialul creativ cunoaste o dinamica specifica de-a lungul dezvoltarii ontogenetice si imbraca nuante individuale de la o persoana la alta.

Strategia educarii creativitatii

Esenta strategiei educationale intreprinse in acest sens consta in centrarea ei pe dezvoltarea personalitatii creatoare a elevilor. Aceasta strategie presupune dua coordonate complementare, descoperirea potentialului creativ si promovarea unor modalitati care sa stimuleze trecerea de la creativitatea potentiala la cea manifesta. Pedagogic vorbind aceasta nu inseamna a-l forta pe copil sa devina un mic geniu sau un inventator de lucruri noi, ci de a-i modela personalitatea in sensul cerintelor integrarii creatoare in viata sociala.

Identificarea elementelor potentialului creativ presupune multa atentie si preocupare din partea profesorului. La nivelul scolii ea se realizeaza cu precadere prin observatii curente, la lectii si in afara lor. Indicatorii plauzibili ai acestui potential sunt produsele activitatii lor si comportamentul adoptat in anumite situatii.

Conform observatiilor unui pedagog cunoscut, d-na Ana Stoica, portretul unui elev creativ ar fi caracterizat prin urmatoarele conduite: capacitate de patrundere si prelucrare a materialului, posibilitatea restructurarii personale si rapide a datelor, spirit independent si critic, preferinta pentru complexitate, dispozitia de a-si asuma riscuri, relativa indiferenta fata de impresia pe care o produce asupra profesorilor, colegilor, nesociabilitate, increzator in sine, nonconformism intelectual, un nivel superior de aspiratii, interese variate, curios si activ. Constelatia si ponderea diverselor coduite difera pentru fiecare caz in parte.

Un alt aspect important al problemei este ca rezultatele scolare, consemnate in note nu reflecta nivelul creativitatii. Ele se bazeaza preponderent pe memorare, reproducere, repetare, structuri algoritmice, in timp ce creativitatea presupune intuitie, fantezie, originalitate, etc.

Modalitati de promovare a creativitatii in procesul de invatamant

Existenta unui echilibru intre cultura generala si cea de specialitate constituie un factor stimulativ pentru elementele potentialului creativ al elevilor. Cultura generala prin constelatia de informatii pe care o asigura acopera o zona mai larga a acestui potential amplificand in acest fel probabilitatea stabilirii unor asociatii noi si a elaborarii unor produse creatoare. Ea ofera continutul informational cu care elevii urmeaza sa opereze in activitatea de invatare. De cele mai multe ori procesul creator rezulta din combinarea si recombinarea unor informatii din domenii diferite, uneori chiar opuse. Or, ingustarea sau restrangerea campului informational, printr-o specializare exagerata si timpurie, nu face decat sa diminueze activitatea creatoare.

Raportand acest continut informational la factorii potentialului creativ vom constata ca in mod direct sau indirect el ofera prilejul exersarii, indeplinind astfel o functie declansatoare si dinamizatoare. Fenomenul nu se declanseaza in mod spontan, de la sine ci trebuie stimulata din exterior. Diversificarea    stimulilor are loc prin extinderea registrului informational si constituie un factor propulsor din acest punct de vedere.

Întregul demers tehnologic intreprins de profesor trebuie subordonat antrenarii si exersarii potentialului creativ al elevilor, astfel incat acestia sa adopte o atitudine creatoare in activitatea pe care o desfasoara. Iata cateva principii orientative:

Se recomanda ca prin strategia adoptata profesorul sa ofere camp de manifestare a spontaneitatii si initiativei elevilor. Strategia permisiva este indiscutabil superioara celei inhibitive si coercitive.

Folosirea unor metode si procedee speciale pentru declansarea si stimularea diversilor factori ai potentialului creator. În ansamblul strategiei didactice adoptate, profesorul poate apela la modalitati care sa vizeze in mod deosebit unul sau altul din factorii psihici ai creativitatii (gandire, aptitudini, imaginatie, motivatie, caracter etc.)

Preocuparea profesorului pentru prevenirea si inlaturarea eventualelor blocaje ce ar putea interveni in exprimarea creativitatii elevilor. Blocajele pot fi subiective, ce tin de personalitatea elevului sau obiective, ce tin de conditiile de mediu.

Alternarea judicioasa a relatiei dintre competitie si cooperare in procesul de invatamant constituie un alt principiu orientativ in adoptarea unei tehnologii didactice favorizante dezvoltarii creativitatii.

Se impune ca tehnologia didactica sa se concentreze asupra procesului creativ si nu a produsului sau. Profesorul urmareste trecerea de la creativitatea latenta la cea manifesta.

Relatia profesor-elev este cea care concentreaza si confera valente educative sporite tehnologiei didactice. Acestea depind in mod hotarator de atitudinea profesorului fata de conduita elevilor creativi. Aceasta conduita se manifesta in mod spontan, necontrolat si aleatoriu, de fiecare data cu manifestari inedite si raspunsuri originale lasand impresia unui nonconformism.

În spiritul pedagogiei relatia profesor-elev trebuie sa fie mutuala, deschisa unui dialog permanent, sa faciliteze instalarea unui climat psihic caracterizat prin tonalitate afectiva pozitiva, stimulatoare a exprimarii creatoare a elevilor.