Curente si metode in educatia copiilor cu deficiente auditive

Obiective:

Schitarea traseelor educative posibile pentru un copil cu deficiente de auz;

Descriere unor sisteme metodologice cu rol instructiv-educativ si    corectiv-compensatoriu.

Cuvinte cheie:

Oralism, gestualism, educatie speciala, invatamant integrat.

Directii de interventie

Impactul surditatii asupra dezvoltarii cognitive si afectiv‑relationale a fost surprins prin numeroase cercetari. O concluzie care se impune este ca educatia oralista clasica s-a dovedit ineficienta in:

asigurarea unui ritm al dezvoltarii copilului deficient auditiv similar cu cel al auzitorului, inclusiv in domeniul cognitiv si la comunicarii;

rezolvarea problemelor de comunicare ale copilului cu anturajul sau si in satisfacerea necesitatilor informationale;

asigurarea unui nivel satisfacator al limbajului verbal, privit sub toate aspectele sale: lexical, semantic, sintactic, pragmatic, precum si functionalitatea adecvata a acestui limbaj;

domeniul achizitiilor scolare unde o problema aparte este cea dificultatilor intampinate in domeniul lexiei si al grafiei, un numar insemnat de cercetatori fac referire la "analfabetismul" tinerilor surzi.

Toate aceste limitari ale eficientei educative a sistemului oralist au constituit motivele declansatoare pentru numeroase cercetari care si-au propus gasirea de solutii care sa permita surmontarea dificultatilor de invatare in domeniul limbajului verbal, oral si scris, intampinate de catre copiii cu deficienta auditiva.

In cele ce urmeaza, ne propunem sa prezentam o sinteza a modalitatilor posibile de interventie in domeniul deficientei auditive, interventie care sa poata realiza prevenirea sau/si terapia dificultatilor de invatare a limbajului verbal. Sunt posibile doua modalitati de concepere a acestei interventii dupa cele doua axe ale unui sistem de coordonate: axa verticala si axa orizontala.

A.     Abordare diacronica. Momentele interventiei in domeniul deficientei de auz de la nastere pana la inceperea scolii.

Prevenire prin interventia asupra factorilor de risc in producerea deficientelor auditive.

Interventie medicala preventiva.

Se poate realiza prin intermediul vaccinarilor si prin informarea celor interesati asupra factorilor de risc si a modalitatilor de prevenire.

Interventie medicala curativa.

Se realizeaza prin tratamente medicamentoase si/sau chirurgicale.

Depistarea precoce a tulburarilor de auz si de limbaj.

Depistarea neo-natala a tulburarilor de auz prin intermediul screening-ului neo-natal.

Extinderea perioadei de depistari si realizarea de depistari periodice pentru surprinderea tulburarilor aparute mai tarziu.

Diagnosticarea tulburarii de auz si limbaj

Diagnosticarea precoce.

Realizarea diagnosticului diferential.

Extinderea perioadei de diagnosticare (eventuale corectii ale diagnosticului initial sau provizoriu).

Aparatarea

Protezarea adecvata in functie de tipul si gradul deficientei auditive, de prezenta unor malformatii sau particularitati ale aparatului auditiv.

Reglarea si intretinerea protezei.

Interventia pluridisciplinara corectiv-educativa

Interventii specializate (medicala, psihologica, psihopedagogica).

Interventii precoce asupra copilului si a familiei.

Rolul gradinitei si al centrelor educative specializate.

Orientare educativa (alegerea unei scoli si a unei metode).

B. Abordare sincronica. Interventia de specialitate pe perioade de varsta ale copilului

0-3 ani.Perioada interventiei precoce propriu-zise.

In aceasta perioada sunt necesare interventiile de: depistare, diagnosticare, aparatare, consilierea psihologica si psihopedagogica a familiei, stimularea copilului de catre familie (cu sprijin specializat) si de catre specialisti in educatia auditiva, precum si de catre adulti surzi care sa ofere copilului primele elemente gestuale.

3- 6 ani. Perioada interventiei precoce prelungite.

Continuarea depistarilor (tulburari auditive care nu se manifesta de la nastere; tulburari auditive cauzate de anumite boli sau traumatisme.

Evaluarea si diagnoza pe domenii:

auditiv - prin completarea investigatiilor obiective cu cele subiective; confirmari sau modificari ale diagnosticului initial;

nivelul de dezvoltare al limbajului - eficienta codificarilor verbale sau gestuale;

psihologic - evidentierea unor posibile atingeri ale dezvoltarii psihomotrice si intelectuale; evidentierea naturii si gravitatii retardurilor.

Aparatare

Schimbari periodice ale olivelor si chiar ale aparatelor individuale de amplificare daca tabloul deficientei auditive se modifica foarte mult sau daca investigatiile ulterioare arata ineficienta auditiva a protezarii.

Stimulari auditiv-verbale si/sau gestuale

In cadrul familiei, copilul este stimulat prin "baia de limbaj" completata de informatii furnizate prin alte modalitati senzoriale. Daca familia este auzitoare, este benefic sprijinul unui adult surd (instructor pentru surzi) iar daca este surda trebuie sa beneficieze de contacte cu persoane auzitoare.

Interventii educative-reeducative si corectiv‑compensatorii

Se realizeaza in cadrul gradinitelor si/sau a centrelor specializate si vizeaza: educatia auzului, educatia ritmica, educatia grafica si plastica, dezvoltarea bagajului de cunostinte, insusirea uneia sau mai multor forme de comunicare si cel putin a unui sistem de sprijin al comunicarii verbale.

"Scoala parintilor"

Cursuri destinate parintilor auzitori pentru insusirea limbajului gestual si a unui sistem de sprijin al comunicarii. Se deruleaza in paralel cu cele pentru copii pentru a furniza materialul necesar "conversatiilor" dintre membrii familiei.

6-8 ani. Perioada de pregatire si debut a scolarizarii

Evaluari periodice:

ale functiei auditive;

ale nivelului de dezvoltare al limbajului (verbal si gestual);

psihopedagogice;

psihologice.

Antrenamente auditive cu si fara utilizarea mijloacelor tehnice.

Dezvoltarea principalului mijloc de comunicare dar si a celui secundar prin:

folosirea sistemelor de sprijin;

antrenarea diferitelor aspecte: lexicale, sintactice, semantice, pragmatice;

interventii corective in domeniul exprimarii orale;

insusirea sistemului dactil;

insusirea formei scrise a limbajului verbal.

2. Optiuni educative

Dixon-Miller (1990), referindu-se le optiunile educative pentru copiii surzi din Marea Britanie arata ca este foarte dificil pentru parintii copiilor surzi profund sa stie care dintre multimea de instrumente de suport a limbajului si sisteme de semne sunt mai potrivite pentru copiii lor. Ar trebui sa se bazeze pe oralismul pur sau sa caute suport in sistemele de semnelor cum ar fi Signe English sau Makaton? Acestea sunt doar doua din sistemele de semne care sunt folosite pentru a ajuta surzii profund sa dobandeasca limbajul atunci cand se considera ca oralismul pur nu le asigura progresul, in mod adecvat.

Daca pana nu demult alegerea care se punea in fata parintilor si a educatorilor, vizand educatia comunicarii copiilor surzi, era de natura dihotomica, intre educatia oralista si cea gestuala, actual gama optiunilor educative s-a largit foarte mult:

educatie strict oralista

metoda verbo-tonala

educatie bilingva (bimodala sau nu)

comunicarea totala

educatie gestuala.

Sistemele de sprijin pentru comunicarea verbala a acestor copii, atat pentru receptia vorbirii cat si pentru exprimarea orala sunt:

posibilitatile auditive (prin aparatare si antrenare)

lectura labiala

sistemul dactil

Limbajul vorbit completat (LPC) sau Cued Speech

AKA.

3.1. Abordare bi-optionala in educarea comunicarii

Rondal (1987) a incercat sa evite falia dintre comunicarea orala si cea gestuala. Pentru aceasta a propus doua optiuni pentru sistemul francez de invatamant, care se inscriu ambele in filosofia comunicarii totale. In final, alegerea intre acestea trebuie sa o faca familia pe baza informatiilor puse la dispozitia lor de catre persoane de specialitate.

TABELUL I.

Axiologia educatiei comunicarii copilului surd: o ipoteza bi-optionala. (Dupa J. A. Rondal, 1987)

Optiunea nr.1: Oral-gestuala

Pune accentul pe invatarea limbii orale expunand totusi copilul la limba gestuala. In cursul anilor urmatori se trece la utilizarea conjugata a sistemelor LPC sau AKA si la expunerea precoce la limbajul scris cu modalitatile sale productive si receptive.

Este avuta in vedere integrarea copilului surd in mediu vorbitor, inca de la gradinita dar cu sprijin acordat familiei si copilului. Mai tarziu copilul va fi expus la LSF pe care si-o va insusi ca pe o limba, sau va fi expus doar la FS. Invatarea LSF sau FS se face si de catre familie, care trebuie de asemenea sa-si insuseasca LPC sau AKA si sa le practice zilnic, acasa cu copilul. Obiectivul educatiei comunicarii in aceasta optiune este de a face din copii persoane bilingve si bimodale dar mai ales sa poata folosi eficient codul oral.

Optiunea nr. 2: Gestual-orala

Pune accentul pe practicarea limbajului gestual (LSF) si doar apoi pe limbajul oral (cateva ore pe saptamana), fiind nevoie de educatori auzitori daca parintii sunt surzi. Ulterior se invata dactilologia si limbajul scris, in paralel continuandu-se invatarea codurilor verbal si gestual. Integrarea in scoli obisnuite este insotita de prezenta interpretului LSF-oral. Mai tarziu sunt incurajati sa invete FS care are acelasi "vocabular" gestual ca si FS. Copiii trebuie sa aiba contacte si cu mediul vorbitor.

Aceasta formula este dificila si foarte exigenta cu parintii si educatorii, insa aceasta formula bilingva permite selectarea celui mai adecvat cod de comunicare, in care beneficiile copilului sa fie maxime. Oricum, fiecare copil surd, in functie de capacitatile si de motivatiile proprii, va ajunge la un anumit nivel de competenta lingvistica in fiecare din modalitatile comunicative propuse.

Lucrarile contemporane de psiholingvistica indica lipsa oricarui antagonism dintre sistemele paralele de comunicare de care pot dispune in mod simultan persoanele surde sau auzitoare. Dupa Rondal (1987) problema actuala a copilului surd este data nu de aspectele conceptuale cat de cele organizationale. Printr-o ilustrare schematica sustine aceasta opinie.

FIGURA 5. Schema relatiilor dintre doua coduri complementare

FIGURA 6. Schema relatiilor dintre doua coduri complementare

3.2. Alegerea unei forme adecvate de scolarizare

Parintii sunt nevoiti sa aleaga, in functie de ceea ce doresc sa invete copilul lor, intre doua modalitati de scolarizare: cea din cadrul scolilor speciale si cea din cadrul scolilor obisnuite. Alegerea este destul de dificila trebuind sa se tina seama de: distanta la care se afla o anumita scoala fata de casa, de statutul de intern sau extern pe care-l va avea copilul, de avantajele si dezavantajele uneia sau celeilalte forme de scolarizare si nu in ultimul rand de capacitatile si posibilitatile copilului (J. A. Rondal, B. Pierart, 1989).

Educatia anteprescolara acasa

Cea mai mare parte a limbajului de care copiii auzitori au nevoie in viata se invata acasa. Ei merg la scoala cu o baza a limbajului prin intermediul careia profesorii le pot da o educatie. Multi profesori ai copiilor auzitori argumenteaza ca nu exista suficient timp pentru a-i invata pe copii, asa cum si-ar dori ei. Cu atat mai mare este problema profesorilor pentru copii cu deficiente de auz, deoarece ei trebuie sa-i invete in plus limbajul si vorbirea si sa realizeze si antrenament auditiv.

Este vital ca deficientii de auz profund sa invete limbajul cat mai mult posibil acasa, inainte de a merge la scoala. Cercetarile au aratat ca prin expunerea continua la Cued Speech labiolectura imbunatateste comunicarea configurata si nonconfigurata.

Un copil care beneficiaza de Cued Speech acasa devine capabil de labiolectura si fara Cued Speech. Cued Speech da temelia pentru labiolectura persoanelor care nu traduc manual. Multi copii surzi profund pot citi labial de la o varsta foarte mica pentru ca si-au interiorizat limbajul. Ei pot judeca si anticipa la ce sa se astepte sa vada pe buzele vorbitorului intr-o situatie data si apoi sa recunoasca ce s-a spus.

Gradinita

Pentru o parte dintre cei care au beneficiat de educatia precoce, gradinita reprezinta o solutie tranzitorie care permite copiilor sa ramana alaturi de familia lor, spre deosebire de centrele specializate care implica internat. Este un criteriu psihologic foarte important - nesepararea din mediul familial a copilului mic. Va beneficia de gradinita in limitele impuse de handicapul sau. Interventia specializata va fi asigurata prin sustinerea logopedica ce va continua munca inceputa in educatia precoce (J.A. Rondal., B. Pierart, 1989). Colaborarea stransa dintre specialist si profesor (educator) va reduce la minimum dificultatile de comunicare ale copilului. In acest moment copilul incepe sa perceapa "diferenta" sa, iar dificultatile de comunicare sunt percepute devreme ca surse de frustare de catre surd (Colin, 1991). Cunoasterea limbii orale nu poate fi decat inferioara copiilor auzitori cu care traieste; cum nu putem pretinde ca educatoarea sa cunoasca limbajul gestual, sunt incurajate toate mijloacele de care dispune pentru a facilita comunicarea cu ea si cu ceilalti copii. Mediul de comunicare poate fi amenajat evitand situarea copilului prea departe, sau cu ochii in lumina, sau aproape de o sursa de zgomot.

3.3. Scolile speciale si dificultatile scolare ale copilului surd

Populatia din aceste scoli este formata in cea mai mare parte din copii care nu pot urma invatamantul obisnuit din cauza unor pierderi auditive considerabile. Hipoacuzicii raman in cea mai mare parte in scolile obisnuite. Scolarizarea in cadrul unei scoli speciale permite continuarea activitatii inceputa de echipa multidisciplinara implicata in educatia precoce, pentru ca aceste scoli detin specialisti formati pentru acest tip de interventii. Clasele speciale cu efectiv redus (5-6 elevi in Franta, dupa J. A. Rondal, B. Pierart, 1989) faciliteaza invatamantul specializat individualizat, schimburile, contactele personale si prezenta fata in fata. Prezenta ocazionala a parintilor in clase ii familiarizeaza pe acestia cu activitatile scolare specifice.

Proiectul pedagogic este centrat pe insusirea limbajului si a cunostintelor in general. Dificultatile sunt multiple si accentuate la copiii care frecventeaza scoli speciale. Ele releva aceeasi problema: slaba dezvoltare a limbajului oral. Aceasta lipsa in comunicarea cu anturajul auzitor produce un retard care se acumuleaza de-a lungul anilor. Profesorii de la clase obisnuite si speciale semnaleaza mai multe probleme referitoare la: vocabularul restrans, topica frazelor, absenta sau constructia defcitara a subordonatelor etc. Copilul surd poate sa nu aiba decat o vaga idee despre ordinea cuvintelor in fraza.

Ortografia este o alta problema cu care se confrunta, in proportii diferite, acesti copii (Maescu-Caraman, 1980). La matematica se fac referiri despre dificultatile care apar cand se atinge un anumit grad de abstractizare. Ele sunt atribuite mai degraba modului de predare sau metodei, decat copilului.

Pare paradoxal ca surzii sa aiba dificultati in insusirea lecturii pentru ca lectura face apel la un cod in care semnificantii utilizeaza o forma grafica care este perceputa vizual. Totusi statisticile arata "inaptitudinea pentru lectura" a copiilor surzi. 12% dintre adultii cu surditate ating o competenta lingvistica orala completa, dar doar 4% sunt buni cititori (J.A. Rondal, B. Pierart, 1989).

Conrad,1981 (citat de J.A. Rondal, B. Pierart, 1989) arata ca dintre acei copii care poseda cateva trasee auditive - 75% dintre ei au aptitudini pentru lectura iar 25% nu au nici una. Pentru copiii atinsi de surditate completa, autorul afirma ca 55% sunt incapabili sa citeasca atunci cand parasesc scoala. Copilul surd nu citeste pentru ca nu intelege ceea ce citeste. Profesorii trebuie sa construiasca ei insisi texte adaptate.

El explica acest esec prin motivul unei inaptitudini "naturale" pentru lectura, care solicita o activitate lingvistica si intelectuala optima care corespunde unui grad de abstractizare foarte avansat. Autorul sustine ca esecul in lectura se datoreaza pedagogiei invatarii limbajului scris, care nu este adaptata problemelor specifice ale copilului surd.

Includerea in scoli obisnuite

Integrarea totala consta in amplasarea copilului surd intr-o clasa obisnuita dupa ce a trecut/sau nu printr-o clasa speciala. Conditiile sunt: diagnosticul precoce, aparatajul, educatia precoce si participarea activa a familiei. In fapt, pentru a fi integrat trebuie sa aiba un limbaj verbal minim. Integrarea nu este posibila fara implicarea considerabila a parintilor, care trebuie sa continue temele la domiciliu. E nevoie si de o sustinere pedagogica pentru a putea mentine copilul la nivelul scolar al clasei. Educatia speciala va fi continuata de logoped cat va fi necesar, chiar pana la sfarsitul scolaritatii. Profesorul care accepta in clasa sa un copil surd, ar trebui sa cunoasca cate ceva despre surditate si ar trebui sa i se reduca efectivul de elevi.

Integrarea partiala poate fi realizata pentru cateva materii (matematica, istorie, geografie) in cadrul scolii obisnuite (J.A. Rondal, B. Pierart, 1989). Aceasta formula prezinta avantajul de a permite participarea la activitati la care copiii surzi si auzitori au capacitati egale. Permite dezvoltarea contactelor sociale in afara vietii scolare, ceea ce este limitat in cadrul internatului. Ii pregateste pentru intrarea intr-o lume conceputa de, si pentru auzitori. Aceste formule de integrare sunt propuse intr-un cadru de aplicare specializat dar personalizat, gradual si suplu, interschimbabil, in functie de evolutia globala a copilului.

Teme:

Argumentati orientarea educativa a unui copil in functie de diagnosticul acestuia si de posibilitatile de luare in sarcina aflate in localitatea voastra.