Determinantele si caracteristicile educatiei: caracter socio-istoric,national-universal si international si caracter prospectiv

Determinantele si caracteristicile educatiei: caracter socio-istoric,

national-universal si international si caracter prospectiv

Caracterul socio-istoric al educatiei rezulta din interdependenta existenta intre educatie si social. Educatia se supune legilor de dezvoltare a socialului, dar nu este o prelungire a sistemului social, ci o componenta cu un continut si o structura interna care se diferentiaza de alte fenomene sociale.

Educatia este o actiune sociala care mijloceste relatia dintre individ si societate, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul socialului si invers.

In ce priveste istoricitatea ei, sistemele de educatie se schimba in functie de tipurile de societate. Educatia a capatat forme de realizare diferite si finalitati diferite in raport cu momentele istorice.

Caracterul national-universal al educatiei

Din punct de vedere formal, educatia se realizeaza in structuri nationale. Limba produce structuri mentale care determina dimensiunea etnica si nationala oricarei influente bazate pe comunicare.

Caracterul national al educatiei se situeaza la interferenta conceptului de cultura cu cel de educatie.

Din punct de vedere universal, educatia prezinta caracteristici de continuitate pe tot parcursul evolutiei societatii umane. Ea este cosubstantiala cu societatea, determinandu-i progresul. Din punct de vedere international, acest caracter al educatiei se realizeaza prin studiul limbilor straine, a literaturii universale, a istoriei universale, a geografiei, prin structura, obiective si continut. Ea incearca sa raspunda noilor realitati internationale.

Caracterul universal al educatiei

Prin continut, obiective si prin structura sa, educatia trebuie sa raspunda realitatilor internationale.

De la definitia problematicii lumii contemporane, caracter prin globalitate, universalitate, complexitate, caracter prioritar (explozia demografica, degradarea mediului, conflictele nationale, interetnice, problema inarmarii s.a.m.d.), educatia si-a construit modalitati proprii de raspuns prin definirea "noilor educatii" sau a unor noi tipuri de continuturi: - educatie ecologica, educatie pentru pace, pentru participare si democratie, educatie demografica, educatie pentru schimbare si dezvoltare, educatie pentru comunicare si mass-media, educatie nutritionala, educatie economica si casnica moderna, educatie pentru timpul liber, educatie interculturala, educatie privind drepturile fundamentale ale omului s.a.m.d.

Modalitatile practice prin care aceste noi educatii sunt implementate in programele nationale sunt urmatoarele:

introducerea lor ca discipline distincte (aceasta forma poate conduce la supraincarcarea programelor scolare);

crearea de module specifice tematicii noilor educatii cu abordare interdisciplinara, dar in cadrul disciplinelor traditionale;

Ex: La disciplina traditionala, biologia: gestiunea resurselor naturale

3. infuzarea si introducerea de mesaje ce tin de aceste noi continuturi in cadrul disciplinelor clasice (cea mai frecventa, eficienta, greu de realizat)

Caracterul prospectiv al educatiei

Presupune faptul ca educatia ocupa un loc central in posibilitatea de anticipare a viitorului. Orice evolutie sociala si economica viitoare depinde de progresele si de resursele intelectuale si umane ale societatii. Educatia isi propune sa creeze oameni pentru societati care nu exista inca. Prin urmare, ea se raporteaza la cerintele viitoare ale societatii. Acest fapt presupune o schimbare de paradigma in educatie prin intelegerea acestui fenomen social ca fiind capabil sa creeze indivizi adaptabili, responsabili, capabili de rationamente anticipative si de invatare inovatoare.