J.j. rousseau - doctrine pedagogice

J.J. ROUSSEAU - DOCTRINE PEDAGOGICE

1. Personalitatea lui Rousseau

Jean-Jacques Rousseau este ganditorul analitic al culturii si al vietii sociale si un teoretician al educatiei care a exercitat, prin ideile sale democratice, o influenta extraordinara asupra civilizatiei moderne.

S-a nascut la Geneva in 1712. A trait saizeci si sase de ani, dintre care multi la Paris.

Doua din lucrarile sale - Contractul social si Emil - aveau sa-i aduca dizgratia autoritatilor de la Geneva: a fost acuzat ca, prin ele, „predica anihilarea tuturor formelor de guvernamant', ca acestea sunt lucrari „indraznete, scandaloase, necredincioase, tinzand sa distruga religia crestina'.

Astfel, Rousseau a fost obligat sa petreaca cativa ani in Germania si Anglia; a murit in anul 1778, in exil.

Pentru a intelege despre ce fel de pretinsa „distrugere' a religiei este vorba, Capitolul VIII - Despre religia civila - din Contractul social este edificator.

„Religia - scria Rousseau - considerata in raport cu societatea, unde este fie generala, fie particulara, poate, la randul ei sa se imparta in doua categorii: anume religia omului si religia cetateanului. Cea dintai, fara temple, fara ritualuri, fara altare, limitata la cultul pur interior al Dumnezeului suprem. Este o interesanta si inteligenta distinctie. Personal, o asociez cu ceea ce numim astazi ecumenismul religios, in sensul ca oamenii, fiii aceluiasi Dumnezeu, se recunosc cu „totii drept frati si societatea care ii uneste nu se dizolva'.

Cealalta religie, denumita particulara de catre Rousseau, „este marginita la o singura tara care da omului zeii sai, patronii sai proprii si are dogmele, ritualurile, cultul sau exterior'. Acest gen de religie unifica cultul divin cu iubirea legilor, a statului, „facand din patrie obiectul adoratiei cetatenilor'. In fapt, insa, este o religie rea din urmatoarele motive:

unul -.„pentru ca se intemeiaza pe eroare si minciuna, inseala oamenii, ii face creduli, superstitiosi';

al doilea - pentru ca aceasta religie „ajunge sa fie exclusiva si tiranica, face ca poporul sa devina intolerant si sangeros, in asa fel incat nu mai viseaza decat omor si masacru, socotind ca desavarseste o actiune sfanta, omorand pe orisicine nu-i admite zeii'.Nu putem sa nu recunoastem aici fundamentalismul religios de astazi, a carui intoleranta este o amenintare la adresa vietii oamenilor si a altor religii;

cel de-al treilea fel de religie, distins de catre Rousseau, „poate fi numita religia preotului', aceasta fiind de asemenea rea, intrucat „il pune pe om in contrazicere cu el insusi'. Se subintelege ca este de prisos orice comentariu aici, realitatea umana inegala a preotilor fiind argumentul justetei acestor considera tii.

Dupa cum se vede, avem de-a face cu o apreciere nedreapta care se inscrie in acelasi registru de consideratii contradictorii si inexacte asupra lui Rousseau, unele chiar umilitoare: a fost invinuit de plagiat; i s-a criticat maniera de gandire (folosirea eseul filosofic) care ar dovedi doar imaginatie si lectura, astfel ca lucrarile sale ar fi ui fel de romane: de exemplu, Contractul social - un roman sociologic; Discurs  asupra inegalitatii dintre oameni- un roman despre umanitate; Emil- un roman despre educatie; Noua Heloise- un roman despre dragoste; i s-a reprosat cai nu a fost capabil sa ofere copiilor sai nici macar o elementara educatie. Si ceea pare trist, un Petre Tutea, in al sau Tratat de antropologie crestina (Editura Timpul, lasi, 1992) se asociaza cu denigratorii lui Rousseau, afirmand ca acesta a sustinut o falsa conceptie asupra naturii si culturii, pentru ca n-a inteles ca om este corupt si bolnav de la natura oarba, indiferenta moral.

2. Marile idei umaniste in creatia lui Rousseau

In ansamblul lor, scrierile acestui ganditor sunt elaborate intr-un moment

istoric distinct de criza sociala si culturala in viata franceza a secolului al XVII lea. Ele aveau sa devina un fel de „biblie' a iacobinilor, ceea ce l-a determini pe W. Windelband sa-l numeasca filosoful revolutiei franceze.

Noi il pretuim pe Rousseau pentru:

-noutatea felului sau de a gandi asupra conditiei umane pe aspecte de

maxim interes, cum sunt instrainarea si tipul de guvernare care sa respec natura omului;

-originalitatea ideilor asupra educatiei si capacitatii de autodepasire si

perfectibilitate.

In aceste doua planuri, Rousseau cauta sa aseze fundamentele unui stat  legitim, asa cum ar trebui el sa fie.

Pe de o parte, Contractul social si Emil cerceteaza conditiile posibilitate a unei societati si a unei autoritati care sa asigure omului ca persoana protectia, libertatea si toleranta universala.

Aceste valori sunt componenente ale teoriei starii de natura a omului s celei de societate elaborate de catre Rousseau.

In stare de natura, oamenii sunt liberi si egali, ei au creat societatea prin

incheierea unui contract. Acest contract este un act voluntar care presupune

existenta in acel moment a unei societati civile. In consecinta, statul a aparut printr-un contract intre popor si cei pe care i-a ales conducatori. Dar exista doua feluri de contracte: unul de asociere (prin care este fondata societatea, altul de supunere (prin care poporul da puterea unui suveran) potrivit cu cerintele ratiunii si ale dreptatii.

Pe de alta parte, Discurs asupra inegalitatii dintre este o scriere despre o

istorie a omului intr-o societate in care inegalitatea sociala si cultural denatureaza omul; aceasta inegalitate a crescut incetul cu incetul, ducand la o stare de razboi permanent intre oameni. Pe aceasta baza, Rousseau emite ideea ca „omul se naste bun, dar societatea il corupe; omul este nascut liber, dar pretutindeni e in lanturi'. Este un enunt care are o conotatie de exceptie, cu implicatii in filosofia educatiei, fapt atestat de inscrierea lui in primul articol al Declaratiei Drepturilor Omului si ale Cetateanului (1789). Rousseau este primul interpret al instrainarii omului, aceasta fiind starea de constrangere externa si interna umana.

Constrangerea externa se prezinta sub forma institutiilor represive ale statului; constrangerea interna se manifesta sub forma intereselor particulare rivale. Amandoua trebuie suprimate, pentru ca sunt potrivnice atat naturii omului, libertatii naturale care confera omului calitatea de om si, deci, capacitatii „de a deveni el insusi', cat si organizarii si functionarii unei societati care sa respecte natura omeneasca. Este societatea in care „nici un cetatean sa nu fie atat de bogat incat sa-l poata cumpara pe un altul si nici sa fie atat de sarac incat sa fie constrans sa se vanda'.

Intr-o astfel de societate, care sa genereze un mod de existenta lipsit de

aservire, omul este gandit de catre Rousseau ca „incoruptibil'; este omul sociabil si cetatean al statului care nu accepta ca o minoritate privilegiata sa traiasca in bogatie si lux, in timp ce majoritatea este lipsita de cele necesare; el considera ca fiecare trebuie sa traiasca in „armonie cu natura si semenii sai'.

Aceasta solutie este in directa legatura cu felul in care Rousseau explica natura omului.

3. Dualitatea naturii umane si scopul educatiei

In Discurs asupra inegalitatii dintre oameni sunt identificate doua componente ale naturii omenesti:

a) omul fizic/natural caruia i-a venit ideea sa creeze statul pentru a-si apara proprietatea; este omul care „are strigatul natural spre libertate', potrivit vointei sale, are sentimente si pasiuni, insa este slab cand este dependent; (aservit);

b) omul metafizic si moral (sau omul rational) care are idei si este capabil de relatii cu altii, este capabil de reflectie si are capacitatea de a se perfectiona ca om.

Aceste componente nu sunt in armonie. Dualitatea naturii umane are o cauzalitate pe care Rousseau o cerceteaza pe larg si constata ca in „starea de natura' omul nu are de-a face „decat cu sine'; el este „un animal stupid si marginit'; numai trecerea la „starea de societate civila' va face din el un om, in sensul ca „asculta de ratiune', nu de instinct si ajunge la o libertate care este ascultare fata de lege. Este, deci, vorba de o stare noua de societate, diferita de cea de pana la el, in care existau conditii de inegalitate abuziva intre oameni, create prin subordonarea omului fata de alt om (ceea ce este impotriva naturii umane) si prin dreptul celui mai tare (care duce la un conflict permanent intre oameni).

Este motivul pentru care Rousseau subliniaza ca trebuie sa cautam primele origini ale deosebirilor ce-i desparte pe oameni. Daca de la natura, oamenii sunt egali intre ei, atunci societatea l-a degenerat pe om; prin privilegiile de care se bucura unii in dauna altora, l-a determinat pe om sa fie „pretutindeni in lanturi'. Metafora „in lanturi' semnifica constrangerile abuzive ale omului. Numai in acest fel „A gasi o forma de asociatiei care sa apere si sa protejeze cu toata forta comuna persoana si bunurile fiecarui asociat si in cadrul caruia fiecare dintre ei, unindu-se cu totii, sa nu asculte decat de el insusi si sa ramana tot atat de liber ca si mai inainte. Aceasta este probelema fundamentala, a carei solutie este contractul social' (J.-J. Rousseau, 1957, p.99).

Acestea trebuie desfiintate; trebuie desfiintata proprietatea obtinuta prin nemunca, trebuie desfiintate toate privilegiile obtinute prin nastere; instinctul trebuie inlocuit prin justitie, iar actiunile umane (oricare ar fi ele) trebuie sa se bazeze pe moralitate.

4. Libertatea autonoma si educatia negativa

Relatia dintre libertate si educatie in conceptia lui Rousseau a fost si este

receptata in diferite feluri. De exemplu, Michel Soetard (1988) - unul din biografii lui Rousseau - constata ca aceasta relatie era in spiritul vremii, tinzand chiar sa devina o moda. La data publicarii lui Emil-in care accentul se pune pe o educatie in acord cu natura umana - de educatie se ocupau filosoful Helvetius, abatele Saint-Pierre, filosoful Condiliac si altii si ei aveau lucrari nu lipsite de importanta.

Meritul lui Rousseau nu consta numai in faptul ca ar fi pus copilul in centrul procesului educativ si ar fi conceput o corespondenta a naturii originale a copilului cu etapele dezvoltarii acestuia. Cele cinci carti sau parti din Emil trateaza cate o etapa a dezvoltarii psihice si sociale a comportamentului uman si fiecareia dintre ele i se atribuie o semnificatie pedagogica: pruncia ca educatie naturala, copilaria, ca educatie negativa, pubertatea, ca educatie a simturilor, adolescenta, ca a doua nastere a copilului, prin intrarea sa in viata comunitara si casatoria, ca proces al diferentelor de educatie intre sexe, drepturi si obligatii maritale.

Meritul sau consta, mai ales, in inovarea educatiei din punctul de vedere al valorii de libertate autonoma si al perfectibilitatii de care omul este capabil spre a fi om.

Astfel, educatia negativa la Rousseau nu inseamna noninterventia educatorului, ci inseamna o educatie conditionata de libertate ca scop si mijloc pedagogic: ca scop in sens de relatie „cu celalalt' care sa respecte natura umana; ca mijloc, in sens de coincidenta a intereselor individuale cu cele ale societatii. Prin libertate autonoma, Rousseau intelege a nu fi supus altuia si a nu supune vointa altuia vointei tale. O libertate autonoma inseamna sa te supui, dar nu ca sluga, libertatea autonoma inseamna respectul legilor.

In Manuscrisul din Neufchatel avem aceasta precizare: „Esti liber, desi supus legilor, nu atunci cand asculti de un om, pentru ca in acest din urma caz asculti de vointa altuia, ci atunci cand asculti doar de vointa publica, care este, in egala masura, a ta si a oricui. De altfel, un stapan poate ingadui unuia ceea ce interzice altuia, pe cata vreme legea, nefacand nici o exceptie, conditia tuturor este aceeasi si, in consecinta, nu exista nici stapan, nici sluga'.

Avem aici argumentatia care il va pune pe Rousseau in situatia sa considere ca eul sensibil al copilului trebuie sa se confrunte cu realitatile dure ale existentei, cu lumea de interese rivale.

Aceasta idee va fi preluata de catre Carl Rogers prin nondirectivismul sau terapeutic, acela al unui „climat' pedagogic permisiv care sa duca la o cunoastere autonoma, personala si autentica.

Cu toata influenta exercitata asupra gandirii pedagogice moderne, Rousseau nu este insa scutit de o anumita obiectie. Anume dezalienarea umana nu poate fi lasata total pe seama naturii umane si a educatiei.

Accesul la libertatea autonoma nu tine in exclusivitate de „inferioritatea' omului. Rousseau incearca sa evite aceasta obiectie prin preocuparea statului, ca institutie, care sa „ocroteasca si sa-i apere pe toti membrii societatii'.