Jocul ca forma de activitate umana

1 JOCUL CA FORMA DE ACTIVITATE UMANA

Psihologia, pedagogia si fiziologia se ocupa, printre altele, si de observarea, descrierea si explicarea jocului animalelor, al copiilor si al adultilor, cautand sa stabileasca natura si semnificatia acestuia si sa indice locul lui in planul vietii.

In incercarea de a determina functia biologica a jocului, unii autori il considera descarcarea unui surplus de forta vitala; altii sunt de parere ca orice fiinta vie, cand se joaca, manifesta un spirit de imitatie congenitala; altii, ca este un exercitiu de pregatire pentru activitatea ceruta de viata, un exercitiu de stapanire de sine, etc. Unii autori ii cauta esenta in tendinta omului de a domina, de a-i intrece pe ceilalti; altii il considera mijloc de contracarare a unor porniri daunatoare sau ca o umplutura necesara intr-o activitate orientata prea unilateral, sau ca indeplinirea unor dorinte care nu pot fi satisfacute in realitate.

Indeplinirea, evenimentele, activitatile, obiceiurile si mentalitatea din familie si societate, din mediul rural sau urban, determina unele modificari in structura de ansamblu a jocurilor.

Jocul contribuie in mare masura la angajarea copilului intr-o comunitate multilaterala, generata de subiectul ales si de rol. Prin joc copilul isi insuseste cunostinte cu privire la profesiuni, activitati, conduita umana. Se poate spune ca jocul este o scoala a vietii, care stimuleaza capacitatea de a trai, o activitate complexa care reflecta lumea si societatea.

P.F.Leshaft sustine ca 'jocul este un exercitiu care pregateste copilul pentru viata', este 'oglinda mediului in care traieste si se dezvolta copilul'.

Maxim Gorki evidentiaza scopul social al jocului, prin intermediul caruia ''copii cunosc lumea inconjuratoare in primul rand si in modul cel mai usor, prin joc'.

Jocul reprezinta pentru copii o sursa inepuizabila de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, formeaza si dezvolta caractere, deprinderi, inclinatii, aspiratii. Totodata, jocul reflecta influenta societatii in care traieste copilul, fiind conditional social-istoric. Pentru o justa intelegere a esentei acestuia, opinam pentru incadrarea lui in fenomenul mai larg al adaptarii la mediu.

Odata cu evolutia si dezvoltarea copilului, comportamentul ludic in viata de relatie cu partenerii de joc sufera modificari importante. Copilul adopta o conduita ludica complexa care nu poate fi intalnita la nici un animal.

Jocul, ca si distractiile, impregneaza intreaga viata, fiind domeniul particularizarii expansiunii personalitatii si a fortelor ei, dar si a disponibilului de trebuinte culturale si sociale.

Jocul ii procura omului adult placere, il distreaza si il amuza. El contribuie insa si la dezvoltarea si reantrenarea tonusului, la anularea oboselii, putand fi folosit si ca instrument psihoterapeutic. Jocul nu se confunda cu placerea desi prin joc se obtine placere - o placere insa de natura morala deosebita, de exemplu, de placerea de a manca o prajitura. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si respectarea anumitor reguli, pentru ca in final sa se poata realiza o actiune generatoare de satisfactii.

Adultul se afirma prin intermediul activitatii pe care o desfasoara, pe cand copilului mic i se ofera aceasta posibilitate doar prin joc. Mai tarziu el se face remarcat si in activitatea scolara dar jocul ramane un mijloc de afirmare imediata, directa, in timp ce rezultatul final al invatarii este tardiv.

La tinerii casatoriti care au copii, jocul isi reia locul important in viata lor, acum avand un pronuntat caracter educativ. Se reface astfel un ciclu al vietii si se reechilibreaza relatia munca-joc.

Activitatea ludica si loisir-urile se pot desfasura in familie si in afara acesteia. Ele asigura descarcarea tensionala acumulata in activitatea profesionala si social-culturala, crearea de emotii stenice, deconectarea, relaxarea, rnanifestarea atitudinilor si aptitudinilor si chiar a unui surplus de energie. Astfel se refac fortele pentru activitatea profesionala si se afirma trasaturile de personalitate.

Oricat ar fi de ocupat, omul isi creeaza si trebuie sa-si creeze timp pentru distractie si relaxare.

La o comparatie a jocului cu munca nu se constata diferente esentiale intre cele doua forme de activitate umana. 'Un joc bun seamana cu o munca buna, un joc prost cu o munca proasta'. Jocul bun pretinde, in primul rand, efort. Totusi, jocul se deosebeste de munca: in timp ce munca reprezinta participarea omului la crearea valorilor sociale, materiale si culturale, jocul nu urmareste astfel de obiective decat in mod indirect, pregatindu-1 pe om pentru munca din punct de vedere fizic si psihic, dezvoltandu-i calitatile necesare in procesul muncii. Jocul are deci la origine munca.

Neputand munci alaturi de adult, copilul imita la inceput activitatile desfasurate de acesta. El reproduce adesea ceea ce ar dori sa fie in realitate. Principalul subiect ales de copil il constituie, de obicei, mediul apropiat, viata de familie si din gradinita. Copii se joaca de-a mama si copii, de-a bucataria, de-a gradinita, de-a doctorul, etc. Jocul are un caracter imitativ, initiativa participantilor fiind redusa.

Uneori la baza jocului sta o poveste, un film, etc. Jocul are subiecte presupun roluri, reguli si solutii de joc. Ele devin mijloace de educatie in masura in care sunt judicios organizate de adulti.

Jocurile didactice si cele de miscare au si ele o larga raspandire la aceasta varsta. Primele sunt folosite la prescolari, ca si la scolarii mici, cu scop instructiv-educativ. Prin intermediul lor, elevii dobandesc cunostinte, le aprofundeaza si le fixeaza aplicandu-le in situatii variate, isi dezvolta spiritul de observatie si orientarea in spatiu, gandirea si imaginatia, atentia si memoria, iar dintre trasaturile caracteriale, independenta, perseverenta, stapanirea de sine, vointa, spiritul colectivist, simtul raspunderii, etc.

Atunci cand jocul se desfasoara in grup, copilul trebuie sa fie ajutat sa evite neantelegerile si certurile generate de manifestarile de egoism, incapatanare sau neancredere in ceilalti.

Atunci cand jocul implica intrecerea intre doua grupuri, trebuie dezvoltate conduita corecta, disciplina, atitudinea justa fata de adversar, capacitatea de a intelege atat succesul cat si insuccesul.

Jocul este deci un mijloc important de pregatire a copilului pentru munca, invatatura sau activitate sociala.

PRINCIPALELE MOMENTE DIN EVOLUTIA JOCULUI, LOCUL SI ROLUL JOCURILOR DINAMICE IN ACTIVITATILE SPECIFICE INVATAMANTULUI PRIMAR

Ca forma de activitate, jocul are o structura si o functie sociala ce infrumuseteaza si completeaza viata, fiind indispensabil atat individului, ca functie biologica, cat si societatii datorita valorii sale ca mijloc de exprimare, ca functie culturala. 'Cine spune joc, spune, totodata efort si libertate si o educatie prin joc trebuie sa fie o sursa atat de efort fizic, cat si de bucurie morala.' (Jean Chateau)

Jocul a fost prezent in diferite etape, in toate timpurile si la toate popoarele cu epoci de stralucire si perioade de decadere.

Practicat fie empiric sau stiintific, pus uneori in slujba idealurilor de libertate si solidaritate, a servit cultului frumosului, a fost pretuit sau persecutat, intr-o anumita perioada a fost un privilegiu al claselor dominante, pentru a deveni astazi un simbol al tuturor.

Educatia fizica si sportul se constituie intr-o activitate specific umana, nu poate fi redusa la practica exercitiilor fizice, ea cuprinzand toate functiile vietii de nutritie si de religie, igiena individuala si colectiva.

Originea jocului o putem corela cu aparitia omului, deoarece jocul il intalnim la toate popoarele vechi, precum si la toate populatiile primitive, fiind considerat o necesitate materiala a omului. La oamenii primitivi nu exista o deosebire intre miscarile de munca si cele de joc. Executate prin mecanismul aceluiasi aparat psihomotor, actiunile de joc reflectau procedeele de munca, constituind insa si un mijloc de educare a muncii si unul de educatie fizica. Ambele deprinderi - munca si jocul - foloseau aceleasi obiecte.

Treptat, tematica jocurilor a inceput sa se separe. Jocurile si-au amenajat terenuri speciale de joc. Apoi jocurile au capatat caracter de competitie si au devenit un domeniu independent de activitatile utile. In America, caracteristice pentru aceasta perioada erau jocurile de aruncare a sulitei si jocurile cu minge, avand un caracter sacru, mingea fiind simbolul soarelui. Foarte iubit la greci era 'sferistica', jocul cu mingea, denumit asa de la 'sfera'=minge. Medicii il recomandau pentru ca intarea membrele, iar mingea contribuia la castigarea gratiei corporale.

Jocurile cu mingea sunt cele considerate si acum cele mai vechi, cele mai populare si cele mai variate dintre jocuri. Jocul cu mingea este eminamente sportiv si el se juca si se joaca inca numai pentru placerea propriu-zisa. O minge a fost gasita intr-un mormant al unui faraon egiptean; un regulament militar al Chinei antice, pomeneste despre aceasta; in 'Odiseea' aflam cum Ulise aruncat de furtuna pe insula feacilor a privit cu placere cum Nausicaa, fiica regelui, se juca cu mingea impreuna cu insotitoarele sale; in termele romane, jocul cu mingea sub diferite forme si nume, alcatuia unul din exercitiile cele mai obisnuite; in Evul Mediu la francezi a ajuns sa fie considerat jocul mingii batute cu palma 'jeu de paume'- joc national; in Anglia jocul cu mingea avea o forma primitiva, deosebita de cea a jocurilor moderne, de obicei luau parte la joc totalitatea locuitorilor satului ori orasului impartindu-se in doua echipe. Acestia loveau mingea aruncand-o peste strazi si case si urmareau sa o scoata afara din oras prin una din portile care era aparata de cealalta echipa. Jocul nu avea reguli, era permis orice mijloc de lupta, ceea ce favoriza accidentele. Cand incepea lupta, locuitorii isi baricadau usile si ferestrele, negustorii isi inchideau pravaliile pentru a evita pagubele; in secolul al XVI-lea, in timpul domniei regelui Carol al VIII-lea, mare amator al jocului cu mingea, a fost inventata racheta care avea forma patrata si maner lung, acest joc devenind jocul claselor nobile.

Datorita necesitatii si dorintei nobililor de a juca la adapost de privirile

poporului, a aparut sala de joc. In 1452 insa, toate salile care nu erau frecventate de nobili au fost inchise.

Mingile erau de diferite marimi, confectionate din piele groasa, lana sau stofa si umplute cu materiale tari: pietricele, nisip, rumegus de lemn sau chiar pilitura de fier sau cu fulgi sau seminte de smochine. Mingea se arunca cu bratul sau se lovea cu palma, cu pumnul sau cu piciorul. Copiii jucau mingea prin aruncare si prindere ori 'de-a calare', pe spinarea unui coleg de joc.

Pentru a ne putea da seama de raspandirea si pasiunea jocurilor cu mingea in Franta, aflam ca in anul 1292, in timpul lui Filip Cel Frumos, erau la Paris 13 fabricanti de mingi, pe cand librarii, vanzatori de carti erau decat 8. Mingile fabricate aici erau cautate in Anglia, Germania, Spania, aceasta capatand o reputatie internationala. In 1596, la Paris, erau 520 de sali de joc, bine dotate, a caror administrare si exploatare dadea de lucru la 7000 de persoane. Jocul a devenit spectacol public, s-au adaugat galerii pentru spectatori in sali. Treptat, jocurile au luat o amploare deosebita ajungandu-se in zilele noastre sa se castige sume uriase din urma spectacolelor date pe terenurile de sport.

Un fenomen extrem de important care nu trebuie uitat sunt Jocurile Olimpice. Inca din cea mai veche perioada, jocurile de intrecere au fost legate de cultul mortilor si de sarbatorirea eroilor, avand un caracter sacru. Cele mai insemnate jocuri de intrecere erau: Jocurile Olimpice, pitice, istmice, nemeinice, panatenee, fiecare avand caracteristici proprii in ceea ce priveste periodicitatea, genul jocurilor si detaliile concursurilor. Peste toate se inalta Olimpia, arena sacra, lacasul celor mai importante, celor mai pretuite, celor mai celebre jocuri, raspandind lumina vechii civilizatii elene peste tot pamantul grecesc si de-a lungul veacurilor.

Jocurile Olimpice se tineau odata la patru ani, durau cinci zile si incepeau in prima saptamana cu luna plina, dupa solstitiul de primavara. Timp de 1172 ani s-au

desfasurat fara intrerupere, in pofida tuturor calamitatilor naturale sau a zguduirilor politice din acea perioada. In prima zi a jocurilor avea loc procesiunea concurentilor si depunerea juramantului la altarul lui Zeus. Jocurile propriu-zis incepeau a doua zi dupa ce se constituiau perechile de lupta. Jocurile continuau in zilele a treia si a patra cu sariturile si aruncarile si se termina cu lupta. Urmau apoi pugilatul si pancratiul (combinatie a luptei de tranta cu pugilatul), considerate exercitii grele. Jocurile din stadion se incheiau cu alergarea atletilor inarmati. Dupa aceste probe atletice, jocurile se mutau la hipodrom, unde se tineau intrecerile de calarie si de care. Ziua a cincia era ziua incoronarii invingatorilor. Avea loc o ceremonie solemna la templul lui Zeus, iar invingatorii erau ridicati la rangul de eroi nationali, aproape semizei.

Dupa perioada de maxima inflorire corespunzatoare 'secolului lui Pericle, odata cu marea criza a sistemului sclavagist din secolul IV i.d.Cr, locul omului armonios dezvoltat este luat de cel ce se pregateste unilateral si se specializeaza intr-o anumita directie. Apar atletii profesionisti, principiile ce calauzeau desfasurarea intrecerilor olimpice incep sa fie incalcate. Se semnaleaza incercari de obtinere a victoriei prin mituirea adversarului sau prin influenta organizatorilor.

In perioada de aur a Jocurilor Olimpice premiul era o simpla, dar nepretuita si plina de semnificatii cununa din ramuri de maslin, acum sportivul este tentat sa invinga pentru a intra in posesia unor substantiale premii materiale.

Dupa cucerirea Greciei de catre romani (secolul II i.d.Cr) Jocurile Olimpice isi pierd menirea educativa, capatand un pregnant caracter de spectacol. Oranduirea feudala a reusit partial, sa le treaca sub tacere, dar nu le-a distrus. De abia in perioada burgheziei, marii pedagogi (1632-1704) au lansat pentru prima data ideea unei renasteri a Jocurilor Olimpice, fara a starni prea mult interes.

Dupa o munca de 6 ani (1875-1881) echipa arheologului german Ernest Curtius a reusit sa scoata la lumina o bogata colectie de obiecte ca: statui, vase, placi cu diferite inscriptii, etc. Succesul lui 1-a indemnat pe baronul francez Pierre de Coubertin sa 'resuscite spiritul si splendorile' Olimpiadei, sa dea viata olimpismului. Astfel 'Jocurile' au fost reluate dupa aproximativ cincisprezece secole, sub deviza: 'Pace intre popoare!'

Jocurile Olimpice urmaresc unirea sportivilor amatori din toate tarile, fara deosebire de culoare, religie sau apartenenta politica, in intreceri pasnice a contribuit la cimentarea pacii si intarirea relatiilor de buna intelegere intre popoare.

Toate miscarile jocurilor sunt o dovada de utilitate, ele dezvolta

functiunile motrice, perceptiile, senzatiile, atentia, gandirea, imaginatia, excita aparatul senzorial si pe cel motric. Miscarea este strans legata de sanatate, de senzatia libertatii, a multumirii pentru infrangerea unui obstacol, a superioritatii lumii inconjuratoare.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Prezenta lucrare isi propune sa evidentieze acele jocuri dinamice, care, printr-o folosire sistematica pot contribui la organizarea pregatirii micilor elevi din invatamintul primar. Datorita polivalentei jocurilor dinamice, subiectul poate fi interesant si pentru alte cadre de specialitate care se ocupa de instruirea copiilor: profesori de educatie fizica, invatatori, educatori, antrenori de diferite ramuri de sport, precum si tuturor activistilor din domeniul educatiei fizice si sportului care se ocupa de aceasta latura importanta a educatiei.

Jocul ofera acestora o complexa posibilitate de observare a psihicului si a caracterului copiilor si ocazia de a lua masuri de inlaturare sau cel putin de diminuare a unor aspecte morale precum: susceptibilitatea, iritabilitatea, incapatanarea. Prin intermediul jocurilor se creeaza o apropiere si o relatie eficienta intre antrenori si elevi.

Pentru ca jocurile sa-si mentina mereu latura pozitiva, este important sa li se acorde o atentie deosebita. Ele trebuie sa aibe intotdeauna o utilitate fizica si psihica, sa fie distractive, sa incerce curajul tineresc, sa stimuleze memoria, gandirea, atentia, imaginatia, vointa.

La aceasta varsta, copilul traieste mai intens in cadrul jocului decat in realitate, insa mediul ambient exercita totusi o influenta dintre cele mai puternice asupra jocului copiilor, jocurile dinamice fiind considerate drept mijloace ale educatiei fizice cu importante valente formativ-instructive.

Ele aduc un aport considerabil si valoros la indeplinirea sarcinilor educatiei fizice scolare, permitand manifestarea diversa a deprinderilor motrice de baza si utilitar aplicative a calitatilor motrice, psihice si caracteriale.

Pentru ca situatiile sunt in continua schimbare, prin jocurile dinamice utilizate se dezvolta la copii creativitatea, spiritul de initiativa, impunandu-se o analiza mintala rapida, o mobilizare rapida a fortelor, orientare in spatiu, puterea de a lua singuri decizii rapide si eficiente.

Deoarece cele mai multe jocuri dinamice sunt desfasurate sub forma de stafete si pe baza de intrecere, aparitia stresului, a oboselii sunt inlaturate de multe ori datorita dorintei copiilor de a castiga, a combativitatii si-a dorintei de a arata tot ce pot mai bine si mai rapid. Aceste jocuri sunt foarte utile deoarece ele ajuta copii sa lupte in conditii de stres, de timp limitat, de intrecere, sa lupte in limitele regulamentului impus si sa castige. Un rol important aici au profesorii care trebuie sa intervina, sa corecteze greselile pentru ca jocul sa fie invatat corect. Parcursurile aplicative au si ele un rol foarte important, ele contribuind la dezvoltarea indemanarii, vitezei, rezistentei, fortei, stimulandu-i pe copii si creand un climat emotional favorabil.

Datorita caracteristicilor de forma, continut si efect, jocurile dinamice pot fi folosite de la cea mai frageda varsta. Prin prezenta lor in educatia fizica si sportiva, ele constituie un mijloc de rezolvare a sarcinilor motrice cat si o posibilitate de afirmare si dezvoltare a personalitatii.

Jocul ofera copiilor o multime de impresii, care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, maresc capacitatea de intelegere a situatiilor complexe, favorizeaza dozarea fortelor, creeaza capacitatea de concentrare, de supunere la reguli, stimuleaza dorinta de a reusi, ingeniozitatea in rezolvarea diverselor probleme.