Noi solutii pentru perfectionarea cadrelor didactice

Noi solutii pentru perfectionarea cadrelor didactice

In domeniul educatiei moderne din ultimul deceniu o axa de importanta majora este cea a formarii continue a adultilor, care trebuie sa fie in relatie directa cu validarea in serviciu. Gerard Vaysse, unul dintre specialistii de vaza din domeniu, vine sa precizeze ca scopul formarii continue este acela de a pregati cetateni care sa invete de-a lungul vietii, deoarece Europa sec. XXI va fi cea a cunoasterii. Cercetatorul formuleaza ideea ca acest proces presupune o revolutie coperniciana in constiinta profesionala si tinde ca cel implicat sa obtina efecte durabile in practicarea meseriei.

Obiectivele esentiale ale formarii continue in tarile europene sint urmatoarele:

. dezvoltarea individuala si profesionala prin achizitionarea de noi competente (didactica disciplinei, initierea in noile tehnologii);

. sporirea calitatii sistemului educational;

. cunoasterea ambiantei sociale.

Ori, in formarea continua este implicat specialistul care faciliteaza descoperirea cunoasterii de un anumit tip, decriptarea si livrarea ei sau specialistul care o accepta ca pe un remediu pentru carentele formarii initiale.

Perfectionarea cadrelor didactice reprezinta o activitate cu continut pedagogic si social proiectata, realizata si dezvoltata in cadrul sistemului de invatamint, cu functie manageriala de reglare-autoreglare continua a procesului de invatamint, la toate nivelurile sale de referinta (functional-structural-operational). La nivel functional, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de convertire practica a finalitatilor de sistem (ideal, scopuri ale educatiei) in obiective angajate in cadrul procesului de invatamint, in mediul scolar si extrascolar. La nivel structural, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de valorificare deplina a tuturor resurselor pedagogice (informationale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem si de proces. La nivel operational, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de proiectare, realizare, dezvoltare si finalizare a activitatilor specifice procesului de invatamint (lectii, cursuri, seminarii, lucrari practice, ore de dirigentie; activitati extrascolare/cu: elevii, cadrele didactice, parintii, alti reprezentanti ai comunitatii educative; activitati: manageriale, metodice, de asistenta psihopedagogica si sociala, de orientare scolara si profesionala, de consiliere etc.), in conditii optime, corespunzator contextului intern si extern existent, pe termen scurt, mediu si lung.

Analiza activitatii de perfectionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, in general, si de formare continua, in mod special. Formarea constituie functia centrala a educatiei (exprimata ca formare-dezvoltare permanenta necesara pentru integrarea sociala optima a personalitatii umane). Astfel, formarea subordoneaza din punct de vedere functional "invatamintul care nu este decit un caz particular al formarii". Intre educatie si instruire, "matricea sa de functionare se actualizeaza in mod diferit in formarea profesorilor, in formarea adultilor in general sau in formarea elevilor" (vezi Michel, Vial, 1997, pag.18-33).

Conceptul de formare continua defineste liniile pedagogice esentiale pentru activitatea de perfectionare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de invatamint, pe fondul evolutiilor inregistrate in anii 1975-1985, prin consolidarea reformelor deja intreprinse si reevaluarea prioritatilor intr-o societate bazata pe tehnologii avansate. Formarea continua raspunde la aceste evolutii si la problemele lor integrabile in contextul mai larg al educatiei permanente. Depasind semnificatia traditionala, de "remediu la carentele formarii initiale insuficienta pentru intreaga cariera profesionala" (didactica), formarea continua, in acceptia sa (post)moderna, "incepe sa fie conceputa ca un proces de lunga durata si de invatare permanenta", cu doua functii generale: a) perfectionarea si innoirea practicilor profesionale prin "actualizarea cunostintelor insusite in timpul formarii initiale"; b) completarea formarii initiale, inclusiv prin "schimbarea eventuala a orientarii profesionale, cu noi competente sanctionate prin diplome". Aceste functii, accentuate in mod specific la nivelul unor sisteme de educatie, genereaza formule diferite de organizare a formarii continue: formare in timpul profesiei, formare avansata, formare de/pentru (re)calificare. La nivel de politica a educatiei, toate variantele evocate vizeaza perfectionarea personalului didactic. La nivel conceptual, formarea continua "ar putea fi definita drept ansamblu de activitati si de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunostintelor proprii, perfectionarea deprinderilor, analiza si dezvoltarea atitudinilor profesionale" (EURYDICE. Reteaua de Informare despre educatie in Comunitatea Europeana, vezi pag.8, 9).

Obiectivele activitatii de perfectionare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general si specific, fiind exprimate in termeni de formare continua, domeniu in care exista un anumit consens in cadrul sistemelor de invatamint din tarile dezvoltate. Taxonomia rezultata include trei obiective generale:

1) dezvoltarea personala si socioprofesionala a cadrului didactic (obiective specifice:

a) actualizarea competentelor de baza (pedagogice, de specialitate;

b) insusirea de noi competente;

c) aplicarea competentelor de baza la nivelul didacticii specialitatii/specialitatilor;

d) initierea in utilizarea unor noi strategii, metode, mijloace de predare-invatare-evaluare);

2) ameliorarea sistemului de formare continua/institutii, oferta de cursuri, practici pedagogice (obiective specifice:

a) favorizarea interdisciplinaritatii pe fondul valorificarii conceptelor de baza;

b) stimularea cercetarii pedagogice/inovatiei la nivel individual si in grup/echipa;

c) aplicarea paradigmelor educationale la nivelul scolii si al clasei/vezi teoria curriculumului; managementul educatiei;

d) dezvoltarea comportamentelor psihosociale necesare managementului resurselor umane);

3) cunoasterea mediului pedagogic si social ((obiective specifice:

a) favorizarea relatiilor scolii cu diferiti agenti sociali: economici, comunitari, culturali, politici etc.;

b) raportarea sistemului de invatamint la problematica socio-economica;

c) adaptarea la schimbarile socio-culturale specifice societatii postindustriale/informatizate;

d) studierea factorilor psihosociali care influenteaza comportamentele elevilor)

Continutul activitatilor de perfectionare a cadrelor didactice, corespunzator obiectivelor prezentate, include programe (post)universitare de: pedagogie generala (fundamentele pedagogiei, teoria educatiei, didactica generala), didactica specialitatii/metodica predarii, teoria curriculumului, management scolar, formare avansata (la disciplinele de specialitate). Aceste programe, "cele mai frecvente in statele Uniunii Europene" sint realizabile, in universitati si institutii specializate in formare continua, prin: cursuri, conferinte pedagogice, seminarii, stagii intensive si extensive, actiuni practice, invatamint la distanta, universitati de vara, excursii tematice (de documentare, studiu etc.).

Evolutia activitatii de perfectionare a cadrelor didactice are loc pe circuitul metodologic: formare initiala - formare continua - autoformare. Sistemele (post)moderne de invatamint accentueaza continuitatea celor trei secvente de instruire permanenta congruente la nivel de politica a educatiei. Formarea initiala, organizata la nivel universitar pentru toate categoriile de cadre didactice, are un caracter mai deschis, "asociind la competenta disciplinei o pregatire pentru intilnirea cu copii si adolescentii, inclusiv cu cei aflati in mare dificultate scolara". Formarea continua urmareste perfectionarea practicii pedagogice valorificind mai multe modele alternative "care permit aprofundarea reflexiei si consolidarea cunostintelor noi" in situatii diversificate, proprii procesului de invatamint. Autoformarea apare astfel ca o consecinta a sistemului de formare (initiala-continua), expresie a transformarilor inovatoare promovate in cadrul procesului de invatamint, a cercetarilor pedagogice finalizate la nivelul practicii didactice, a normelor sociale care instituie in scoala "o adevarata cultura a autonomiei pedagogice".

Activitatea de perfectionare a cadrelor didactice evolueaza in doua contexte complementare:

a) la nivelul scolii "ca abordare distincta a schimbarii educationale care amplifica rezultatele elevilor si intareste capacitatea scolilor de a face fata schimbarii" (Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.12);

b) la nivelul unor relatii de parteneriat ca raspuns la un ansamblu de cereri sociale, aflate in continua expansiune si diversificare (vezi Zay, Danielle, 1994).

Ca factor intern, perfectionarea personalului didactic contribuie la imbunatatirea culturii scolare, a relatiilor interpersonale, in conditii in care profesorii si elevii promoveaza invatarea prin ei insisi (vezi Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.13). In aceasta perspectiva intervin activitatile curente organizate la nivel de: consiliul profesoral, consiliul consultativ, comisii/catedre metodice, cercuri pedagogice, cabinete de asistenta psihopedagogica, lectii deschise, studiul individual, recenzii, lectorate si conferinte pedagogice.

Ca factor de parteneriat, perfectionarea cadrelor didactice permite reglarea-autoreglarea continua a practicii pedagogice in raport de o pluralitate de roluri asumate sau pe cale de a fi asumate ca urmare a cererii sociale: educator, instructor, metodist, evaluator, cercetator, manager; consilier, animator, agent al comunitatii locale; profesor-autor de lectii/cursuri sustinute in regim de invatamint deschis la distanta (IDD), prin televiziune scolar, Internet etc. Institutiile care pot fi angajate, in acest sens, sint situate la nivelul structurii de conducere si de relatie, proprie sistemelor (post)moderne de invatamint - vezi: consiliile pentru curriculum si evaluare, centrele de instruire profesionala continua, centrele de asistenta psihopedagogica, facultatile, departamentele, editurile - de specialitate, institutele de cercetari, mass media (presa, radio, televiziune, Internet.).

Repere bibliografice:

1. Cahier pédagogiques, nr.335/juin, 1995, La formation des enseignants. I. Les enjeux.

2. Cahier pédagogiques, nr.338/novembre, 1995, La formation des enseignants. I. Les pratiques.

3. Carré, Ph.; Moisan, A.; Poisson, D., L'Autoformation. Psychopédagogie, Ingénierie, Sociologie, Presses Universitaires de France, Paris, 1997.

4. Eurydice, Reteaua de Informare despre educatie in Comunitatea Europeana, Formarea continua a cadrelor didactice in Uniunea Europeana si statele AELS/SEE, Editura Alternative, Bucuresti, 1997.

5. Hopkins, D.; Ainscow, M.; West, M., Perfectionarea scolii intr-o era a schimbarii, Editura Prut International, Chisinau, 1998.

6. Maciuc, Irina, Formarea formatorilor. Modele alternative si programe liniare, Editura Didactica si Pedagogica, RA, Bucuresti, 1998.

7. Pastiaux, E. et J., Précis de pédagogie, Editions Nathan, Paris, 1997.

8. Vial, M., L'Auto-Evaluation entre auto-control et auto-questionnement, Université de Provence, Départament pour les sciences de l'éducation, 1997.

9. Zay, D., (sous la direction), La formation des enseignants au partenariat. Un réponse a la demande sociale?, Presses Universitaires de France, Paris, 1994.