METODOLOGIA INSTRUIRII

METODOLOGIA INSTRUIRII

Obiective:

La sfarsitul capitolului, veti fi capabili:

sa definiti metodologia didactica, strategia didactica, metoda, procedeu didactic, lectia

sa enumerati forme de organizare a procesului de invatamant experimentate la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea

sa argumentati rolul lectiei ca forma fundamentala de organizare a procesului de invatamant

sa precizati criteriul care sta la baza stabilirii tipului de lectie

sa enumerati principalele tipuri de lectie

sa precizati factorii in functie de care se alege o metoda de invatamant;

sa enumerati functii ale metodelor de instruire

sa descrieti principalele metode de predare-invatare (conversatia, problematizarea, brainstormingul, metoda Philips 6-6, studiul de caz, jocul de rol, metoda cubului, metoda predarii invatarii reciproce, expunerea, demonstratia)

sa definiti resursele tehnice din perspectiva structurii procesului de invatamant;

sa clasificati mijloacele de invatamant;

sa enumerati conditii de eficacitate a mijloacelor de invatamant

sa identificati valentele psihologice ale mijloacelor de invatamant

ÑConcepte cheie metodologia didactica, strategia didactica, metoda, procedeu didactic, lectia, sarcina didactica de baza, conversatia, problematizarea, brainstormingul, metoda Philips 6-6, studiul de caz, jocul de rol, metoda cubului, metoda predarii invatarii reciproce, expunerea, demonstratia, mijloace de invatamant, exigente pedagogice, valente psihologice

1. Delimitari conceptuale. Modele si forme de organizare a instruirii

Desfasurarea procesului de invatamant se realizeaza prin derularea unor demersuri specifice catre finalitatile instructiv-educative propuse. In activitatea didactica aceste demersuri poarta denumirea de metode de invatamant (metha - catre, spre, odos - cale, drum). Metodologia didactica se constituie intr-un capitol al didacticii care studiaza natura, functiile si modul de folosire a metodelor specifice procesului instructiv educativ.

Strategia didactica semnifica modalitati de abordare a predarii, invatarii si evaluarii printr-o combinatie optima a metodelor, mijloacelor si tehnicilor de instruire, precum si a formelor de organizarea, prin care sa se poata infaptui obiectivele, finalitatile stabilite la parametri superiori de performanta.

Metodele sunt instrumente de lucru atat ale profesorului cat si ale elevilor. Ele au o sfera de cuprindere a tuturor componentelor procesului didactic, cu implicatii atat asupra predarii, cat si a invatarii si evaluarii. Orice metoda include in structura sa un numar de operatii ordonate intr-o anumita succesiune logica. Aceste operatii, care apar ca tehnici mai limitate de actiune, ca simple detalii sau componente ale unei metode, sunt numite frecvent procedee. In ultima instanta, o metoda apare ca un ansamblu organizat de procedee, care se pot succeda sau relua in functie de o situatie noua.

Modele si forme de organizare a instruirii

Din Antichitate si pana la Renastere (Evul Mediu), organizarea invatarii a avut un caracter predominant individualizat. Epoca moderna cunoaste trecerea spre sistemul clasa-lectie si instruirea pe grupe. Sistemul de invatamant pe clase si lectii este initiat de pedagogul ceh J.A.Comenius, in sec al XVII-lea ("Didactica Magna"-1657).

In ultimele decenii ale sec. al XIX-lea, adepti curentului Educatia noua sesizeaza unele limite ale invatamantului organizat pe clase si lectii si-i opun noi forme de organizare a procesului de invatamant, mai suple si mai apropiate de interesele spontane de cunoastere ale copiilor. Aceasta orientare corespundea spiritului societatii moderne care cerea scolii sa formeze la elevi independenta gandirii, creativitatea, capacitatea de a se integra activ in viata profesionala si sociala.

Astfel, au fost experimentate urmatoarele forme de organizare a procesului de invatamant:

Sistemul Bell-Lancaster sau Sistemul monitorial, aparut in Anglia la inceputul sec. al XIX-lea.

Sistemul centrelor de interes, initiat de medicul-psiholog O. Décroly in Belgia

Metoda proiectelor este varianta americana a centrelor de interes; metoda este initiata de W.H. Kilpatrick in SUA, in secolul al XIX-lea.

Ultimele doua sisteme prezentate cunosc adaptari la nivelul lectiilor prin propunerea de catre elevi a unor teme de referate, microstudii si alte materiale documentare tematice care sa intre in componenta portofoliului si pe care urmeaza sa le realizeze personal sau in echipe de doi-trei elevi pe parcursul unui semestru. Sugestii tematice: "Economia si educatia", "Globalizarea- incotro?", etc.

Sistemul Dottrens, initiat de pedagogul elvetian R. Dottrens in sec. al XX-lea. Este un sistem de invatamant individualizat prin fise de dezvoltare, fise de recuperare, fise de lucru, fise de control.

Sistemul Winnetka, initiat in orasul Winnetka-SUA de Carlton Washburne, in sec. al XX-lea. Este un sistem de individualizare ce promoveaza o educatie progresiva, imbinand activitatea individuala cu cea de grup. Elevul poate fi in clase diferite la discipline diferite, in functie de aptitudini si rezultate, cu conditia ca diferenta dintre aceste clase sa nu fie mai mare de doi ani.

Aceste sisteme, desi initial s-au bucurat de succes, n-au putut fi generalizate, deoarece au dovedit neajunsuri importante care afectau aspecte esentiale ale procesului de invatamant.

Sub influenta curentului Educatia noua, lectia este criticata, apoi cunoaste un proces de optimizare. Este criticata, mai ales, modalitatea de lucru frontala, in care profesorul preda, iar elevul receptioneaza, fara a i se oferi posibilitatea    de a munci independent, de a solutiona probleme prin efort personal, de a descoperi si de a colabora. In urma criticilor de acest tip, educatia scolara este imbogatita prin forme de organizare a invatarii integrate in lectie sau complementare ei, forme care sa sustina interesele si aptitudinile individuale ale elevilor.

In urma numeroaselor critici si incercari spre a fi inlocuita, lectia este, deci, reconsiderata si se impune prin virtutile sale didactice: scop precis, volum de cunostinte bine determinat, organizarea activitatii de cunoastere intr-o succesiune logica.

Abordarea lectiei din perspectiva sistemica, ne permite sa intelegem definirea sa ca microsistem de instruire care reflecta/reproduce in miniatura procesul de invatamant (acesta inteles ca macrosistem de instruire) "de la care imprumuta componentele si caracteristicile sale, intreaga conceptie didactica pe care el se construieste"(I. Cerghit, 1983).

Tipuri de avantaje oferite de organizarea procesului de invatamant ca lectie:

se realizeaza o simbioza dinamica intre principalele componente si activitati ale procesului de invatamant: obiective-continut-metode-mijloace-strategii didactice, pe de o parte si predare-invatare-evaluare, pe de alta parte.

rolul coordonator al tuturor acestor activitati il are cadrul didactic, o persoana formata special in acest sens. Activitatea de predare-invatare este dirijata de profesor; acesta poate alterna mai multe forme de dirijare: dirijare integrala; semidirijare (imbina activitatea frontala cu grupul); activitate complet nedirijata (lucru independent, semidependent). Rolul conducator al profesorului este vazut ca un avantaj; celelalte forme de organizare au esuat tocmai pentru ca au marginalizat rolul acestuia.

Lectia este unitatea pedagogica ce respecta 3 criterii de organizare: logic: sistem de cunostinte structurat; psihologic: respectarea criteriilor cerute de particularitatile de invatare, motivatie, interese; didactic: utilizarea ansamblului de metode si procedee adecvate obiectivelor.

Tipologia lectiei

Lectia cunoaste mai multe forme de realizare, in functie de sarcina didactica de baza ce aduce modificari in structura sa interna. Activitatile didactice de baza sunt:

transmiterea cunostintelor si asimilarea acestora de catre elevi

formarea priceperilor si deprinderilor

repetarea, sistematizarea si consolidarea cunostintelor

verificarea cunostintelor asimilate si aprecierea prin notare

Cea mai importanta este evaluarea performantelor realizate, intrucat presupune: cuantificarea rezultatelor, masurarea si aprecierea lor (operatii ce depind de sistemul de notare, de exigente, de modul de organizare), diagnoza dificultatilor, formularea unor predictii privind etapa urmatoare.

In raport de aceste sarcini didactice, cele patru tipuri fundamentale ale lectiei sunt:

lectia de comunicare / de dobandire de cunostinte

lectia de formare a priceperilor si deprinderilor

lectia de recapitulare, sistematizare si consolidare a cunostintelor

lectia de evaluare

Practica scolara adauga si lectia combinata sau mixta.

2. Metode si tehnici de formare

Intregul proces de formare s-a orientat spre imbunatatirea experientelor de invatare ale elevilor, spre implicarea lor activa in procesul de invatare, prin promovarea unei metodologii de predare-invatare centrata pe elev

Pentru profesor, metoda didactica este un plan de actiune conceput pentru initierea si derularea situatiilor de invatare. Alegerea metodei de instruire se face in functie de doua categorii de factori:

obiectivi (natura finalitatilor; logica interna a stiintei; mecanismele invatarii etc..)

subiectivi (contextul uman si didactic in care se aplica metoda; personalitatea profesorului; psihologia elevului /a clasei), stilurile de invatare ale elevilor, etc.

Functiile metodelor de instruire - generale si specifice

A. Functiile generale:

a. Functia cognitiva: vizeaza organizarea si dirijarea invatarii

b. Functia instrumentala (operationala) - cea de intermediar intre elev si materia de studiat; obiective si rezultate

c. Functia normativa - cea de a arata cum sa se predea, cum sa se invete - astfel incat sa se atinga performantele stabilite

d. Functia motivationala - cea de stimulare a creativitatii, de starnire a curiozitatii si interesului pentru cunoastere (intarirea psihologica a invatarii)

e. Functia formativa - care consta in exersarea si dezvoltarea proceselor psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, in modelarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor si calitatilor morale ale elevilor.

B. Functiile particulare sunt proprii fiecarei metode in parte, determinand specificul fiecareia (vor fi precizate in cadrul metodelor descrise in cele ce urmeaza).

Exista o multitudine de clasificari toate argumentate in mod adecvat, dupa criterii viabile, precum: traditionale-moderne, generale-moderne, generale-particulare, verbale-intuitive, expozitive sau pasive-active etc. De altfel, metodele, ca atare, nu apar in stare pura, ci sub forma unor variante determinate de situatiile concrete ale procesului didactic.

Descrierea principalelor metode didactice

1. Metode dialogate (conversative) - constau in stabilirea unui dialog intre profesor si elevi, in care profesorul pune intrebari pentru: a stimula gandirea elevilor, a asigura insusirea cunostintelor, a fixa cunostintele noi predate

Daca se ia drept criteriu functia didactica pe care o poate indeplini conversatia, atunci distingem urmatoarele variante:

• conversatia de comunicare
• conversatia de repetare si sistematizare
• conversatia de fixare si consolidare
• conversatia de verificare si apreciere
• conversatia introductiva
• conversatia finala

Conversatia poate lua forma discutiilor individuale sau a discutiilor colective (dezbaterile). Scopurile metodelor conversative (dialogate):

1. stimularea gandirii elevilor, astfel incat acestia sa poata descoperi si singuri adevarul, sa motiveze raspunsurile date, sa sesizeze legaturile cauzale dintre cunostinte / fenomene

2. aprofundarea cunostintelor, a problemelor supuse discutiei si chiar, avansarea de noi explicatii / solutii de rezolvare

3. formarea gandirii logice a elevilor astfel incat ei sa poata sesiza care este esenta problemei, precum si logica interna a unei discipline.

4. deprinderea elevilor de a rezolva si singuri o problema de invatare.

Cea mai solicitata metoda este conversatia euristica. Metoda consta in formularea cu abilitate a unor intrebari, in alternanta cu raspunsuri de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informatii.

Conversatia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale intre parteneri, numite "episoade". Fiecare episod este initiat printr-o operatie verbala, in general o intrebare cu rol diferit de la caz la caz.

Intrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinandu-l pe elev sa invinga dificultatile inerente cunoasterii.

Tipurile de intrebari se stabilesc in functie de urmatoarele criterii:

A. Dupa nivelul si modul de adresare:

• Frontala - adresata intregii clase:    De ce ? Din ce motiv ? Care ? Cum ?
• Directa - adresata unui elev anume: Pe ce te bazezi cand afirmi ca ?
• Nedirijata - adresata de un elev profesorului si retransmisa elevului de catre profesor
• De releu - Profesorul preia intrebarea unui elev o dirijeaza spre un alt elev.
• De completare - Raspunsul la o intrebare pusa de profesor este completata de mai multi elevi
• Imperativa - Formulata ca o solicitare expresa, categorica: .
• De controversa - intrebari mascate care solicita elevului un punct de vedere personal

B. Dupa obiective urmarite

• De definire - Ce este .? Care sunt atributele?

• Factuale - Solicita recunoasterea /descrierea unui obiect, fenomen., identificarea unui element
• De interpretare - I se solicita elevului sa gaseasca echivalente verbale care sa exprime

sensul celor invatate: Cum interpretati?

• De comparare - Cere sa fie stabilite asemanarile / deosebirile dintre 2 obiecte, evenimente, fenomene;
• De opinie - Se solicita un punct de vedere personal
• De justificare - Presupune formularea de argumente/a ratiunilor care au stat la baza unor fapte/manifestari

C.Dupa efortul intelectual solicitat elevului:

• Reproductive Solicita mai ales memoria si vizeaza raspunsuri simple
• Reproductiv- Cognitive - Cer o descriere, insistand pe puterea de reactualizare si redare a

cunostintelor

• Productiv - Cognitive - Cer elevului sa explice, sa se mobilizeze, sa plaseze cunostintele in alt

context, sa afle solutii, sa argumenteze, sa compare

• Anticipative - Activeaza imaginatia - Cum prefigurati evolutia
• De evaluare - Solicita emiterea de judecati de valoare cu privire la o stare de fapt
• Sugestiva - Sugereaza sau raspunsul, sau modul de rezolvare,

2. Problematizarea (metoda rezolvarii de probleme)

Problematizarea este considerata una dintre cele mai valoroase metode deoarece orienteaza gandirea

scolarilor spre rezolvarea independenta de probleme. Utilizand metoda in discutie, profesorul pune pe scolar in situatia de a cauta un raspuns pertinent, o solutie pentru problema cu care se confrunta. Punctul de pornire il constituie crearea situatiei - problema, care desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala intre experienta de cunoastere anterioara si elementul de noutate cu care se confrunta scolarul.

Situatia - problema este necesar sa prezinte urmatoarele caracteristici:

• sa reprezinte o dificultate cognitiva pentru scolar, rezolvarea acesteia necesitand un efort real de gandire
• sa trezeasca interesul scolarului
• sa orienteze activitatea scolarului in directia rezolvarii problemei prin activarea cunostintelor si experientelor dobandite anterior.

Problematizarea presupune patru momente fundamentale:

I. punerea problemei si perceperea ei de catre elevi (inclusiv primii indici orientativi pentru rezolvare).

II. studierea aprofundata si restructurarea datelor problemei

III.cautarea solutiilor posibile la problema pusa

a). analizeaza atent si cu discernamant materialul faptic

b).formuleaza ipoteze privind solutionarea problemei si le verifica pe fiecare in parte.

IV. obtinerea rezultatului final si evaluarea acestuia- elevul compara rezultatele obtinute prin rezolvarea fiecarei ipoteze.

Metoda are un pronuntat caracter formativ deoarece:

a) antreneaza intreaga personalitate a elevului (intelectul, calitatile volitionale, afectivitatea), captand atentia si mobilizand la efort

b) cultiva autonomia actionala

c) formeaza un stil activ de munca

d) asigura sustinerea motivatiei invatarii

e) da increderea in sine.

3. Metoda asaltului de idei (Brainstorming - ul)

Este o varianta a discutiei in grup, avand ca obiectiv producerea de idei noi sau gasirea celei mai bune solutii pentru o problema de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.

Cracteristici:

• Se poate organiza cu toata clasa sau doar cu un grup special selectat.
• Ideile sunt avansate (produse) in cadrul discutiilor sau dezbaterilor, valorizarea (evaluarea) lor avand loc la sfarsitul lectiei.
• Metoda ofera elevilor posibilitatea sa se exprime in mod liber, contribuind la formarea si dezvoltarea calitatilor imaginativcreative, a unor trasaturi de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de vedere, vointa etc.

Fazele activitatii didactice axate pe aceasta strategie:

a) impartirea clasei in grupuri de elevi (maxim 10)

b) alegerea unui secretar (care va contabiliza ideile in

ordinea emiterii lor)

c) comunicarea regulilor de desfasurare a activitatii:

• se interzic aprecierile critice, ironizarile, cenzurarile,contrazicerile,obstructionarile
• se exprima liber orice idee care-i trece elevului prin minte (pentru a stimula imaginatia)
• se cere producerea unei cantitati cat mai mari de idei
• se incurajeaza asociatiile originale de idei (pentru a afla raspunsul / solutia)
• fiecare grup va emite cate o idee la o interventie

d) alegerea problemei si prezentarea ei de catre profesor

e) stabilirea, de catre profesor, la sfarsitul actiunii a unui grup de evaluare care vor prelucra ideile, le vor ierarhiza functie de valoarea lor, le vor prezenta

4. Metoda "Phillips 6 - 6"

Metoda contribuie la exprimarea personalitatii elevului si se cupleaza perfect cu prelegerea - dezbatere, dar si cu jocul de decizie devenind - in aceste cazuri - procedeu didactic.

Profesorul are rolul de a dirija invatarea. Aceasta modalitate de lucru asigura abordarea intr-un timp limitat a mai multor aspecte ale unei probleme, facilitand comunicarea, confruntarea si luarea deciziilor.

Procedura:

se imparte clasa in grupe eterogene de cate 6 elevi

• se anunta tema / subiectul
• profesorul explica succint scopul si modul de desfasurare a activitatii, precizand si durata: 4 minute - organizarea; 6 minute - discutii in cadrul grupului; 2 minute - prezentarea raportului fiecarui grup de catre un elev delegat.
• fiecare grup desemneaza un coordonator si un purtator de cuvant
• timp de 6 minute au loc discutii in grup, facandu-si schimb de idei

• se intocmeste (dupa 6 minute) un raport in care se prezinta solutia / rezultatul la care s-a ajuns
• purtatorul de cuvant al grupului prezinta raportul celorlalte grupuri
• profesorul impreuna cu raportorii fac o sinteza a rapoartelor stabilind solutia finala, conform opiniei majoritare.

4. Studiul de caz

este o metoda de explorare directa dar si o metoda actionala

consta in etalarea unor situatii tipice, reprezentative pentru o clasa de fenomene, ale caror trasaturi sunt cercetate

studiul de caz urmareste:

a) identificarea cauzelor care au determinat declansarea fenomenului respectiv

b) evolutia fenomenului comparativ cu fapte /evenimente similare

foloseste atat pentru cunoasterea inductiva (pornind de la premise particulare se trece la concluzii

generale), cat si deductiva (particularizand si concretizand unele aspecte de ordin general)

Etapele prezentarii studiului de caz:

a) descoperirea cazului si intelegerea profunda a acestuia

b) examinarea cazului din mai multe perspective:

teoretica

documentara

practica

c) selectarea metodelor de analiza

d) prelucrarea cazului respectiv

sistematizarea informatiilor

analiza situatiilor prezentate

stabilirea variantelor de rezolvare

e) stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime)

Studiul de caz este o metoda care apropie principiul de invatare de modelul vietii, al practicii, avand mare valoare euristica si aplicativa. Ea ii obliga pe elevi sa caute si sagaseasca mai multe variante de solutionare a problemei in fata careia se afla. In aceasta ipostaza, studiul de caz nu urmareste

dobandirea de noi cunostinte, ci mai degraba aplicarea practica a unor cunostinte insusite deja, in conditii si sub forme noi, impuse de situatia-problema ce urmeaza a fi solutionata prin gandire si

imaginatie.

Aplicarea metodei studiului de caz se poate realiza, in principal, sub forma a trei variante.

Varianta 1: Metoda situatiei (Case - Study - Method) care presupune o prezentare completa a cazului - problema, cu toate informatiile necesare solutionarii. Discutarea cazului incepe imediat dar prezinta dezavantajul ca este mai departe de realitate si obliga educatorul sa-si procure informatiile necesare.

Varianta 2: Studiul analitic al cazului (Incidence Method) presupune prezentarea completa a situatiei existente, dar informatiile necesare solutionarii sunt redate numei partial sau deloc. Aceasta varianta este mai aproape de realitate, obliga la cautarea si procurarea personala a informatiilor .

Varianta 3: Studiul fara prezentarea completa a informatiilor necesare rezolvarii cazului; elevilor li se propun doar sarcini concrete de rezolvat, urmand sa se descurce prin eforturi proprii.

5. Simularea (Jocul de rol)

reprezinta o metoda actionala, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc.

scopul: formarea comportamentului uman pornind de la simularea interactiunii ce defineste o structura / relatie /situatie sociala

in aplicarea acestei metode, se porneste de la ideea ca elevul este un viitor profesionist care, pe langa cunostintele de specialitate, are anumite abilitati, atitudini, convingeri, disponibilitati de

interactiune umana, asumare de responsabilitati etc.

metoda este foarte interesanta deoarece:

formeaza repede si corect anumite convingeri, atitudini, comportamente

asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor

dinamizeaza pe scolar (cognitiv, afectiv, actional) punandu- l in situatia de interactiune.

Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol:

1. identificarea situatiei interumane ce urmeaza a fi simulata (sa fie relevanta)

2. modelarea situatiei si proiectarea scenariului - sunt selectate aspectele esentiale care devin

modele si sunt transferate asupra elevilor (devin roluri de "jucat")

3. alegerea partenerilor si instruirea lor - se distribuie rolurile

4. invatarea individuala a rolului prin studierea fisei data de profesor (15 - 20 minute pentru a se acomoda)

5. interpretarea rolurilor - simularea propriu- zisa,

6. dezbaterea finala - se face cu toti elevii; a interpretarii

rolului; se pot relua acele secvente in care nu s-au obtinut

comportamentele asteptate

Tipuri de jocuri de rol (principale) :

1. jocul de reprezentare a structurilor - folosit pentru intelegerea organigramei unui sistem socio-economic, sociocultural etc.

2. jocul de decizie - elevii primesc roluri menite a simula structura unui organism de decizie.

3. jocul de competitie - se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar.

4. jocul de arbitraj -ajuta la dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce pot apare intre doua persoane, institutii etc.

Metoda cubului - folosita pentru a facilita explorarea unui subiect/situatie din mai multe perspective, in vederea dezvoltarii competentelor necesare unei abordari complexe si integratoare

Etapele metodei:

1. Pe cele 6 fete ale cubului se mentioneaza sarcinile: descrie, compara, analizeaza, asociaza, aplica, argumenteaza.

2. Anuntarea temei/situatiei puse in discutie

3. Impartirea clasei in 6 grupuri, care examineaza tema conform cerintei inscrise pe fata cubului alocata fiecarui grup. Prin brainstorming, elevii emit idei pe care le includ in tema respectiva, in paragrafe distincte.

a) Descrie: culorile, formele, marimile/dimensiunile

b) Compara: asemanarile si diferentele specifice fata de alte realitati

c) Asociaza: tema la ce te indeamna sa te gandesti?

d) Analizeaza: spune din ce se compune, din ce este facut etc.?

e) Aplica: cum poate fi folosita? Ce poti face cu ea?

f) Argumenteaza pro sau contra ei, enumerand suficiente motive care sa sustina afirmatiile tale.

4. Fiecare grup prezinta oral in fata celorlalte grupuri concluziile la care au ajuns (materialul elaborat)

5. Pe tabla, in forma cvasi-finala, vor fi desfasurate concluziile celor 6 grupuri, se comenteaza si, in final, se da un format integrat final lucrarii respective.

7. Studiul in pe grupuri mici

Argumente privind studiul in grupuri mici:

Elevii invata mai bine daca discuta intre ei;

Sensul conceptelor este mai bine conturat prin activitati comune

Dezvolta creativitatea elevilor;

Dezvolta abilitati de comunicare;

Dezvolta increderea in sine;

Marimea grupului:

• Grupuri de 3-5 elevi. Avantaje:
• Elevii se simt mai siguri;
• Ajung mai usor la un punct de vedere comun;
• Se discuta fara un coordonator;
• Fiecare membru poate sa-si spuna punctul    de vedere.

• Grupuri de 8 si peste 8 elevi - se formeaza atunci cand clasa are de rezolvat probleme ce implica doua solutii de tipul da-nu, pro sau contra. Avantajul lor consta in:

o       Creste varietatea ideilor;

o       Activitatea in grup este mai dinamica;

o       In interiorul grupului se exerseaza mai multe roluri.

Exemple de situatii in care se opteaza pentru asemenea grupuri ar putea fi:

o       Cand se practica brain-storming-ul;

o       Cand se lucreaza in cerc;

o       Cand se dezvolta o idee in lant.

8. Metoda Predarii/Invatarii reciproce (Reciprocal teaching - Palinscar, 1986)

Este o strategie de invatare a tehnicilor de studiere a unui text. Dupa ce sunt familiarizati cu metoda, elevii interpreteaza rolul profesorului, dezvoltand dialogul elev - elev.

Metoda invatarii reciproce este centrata pe patru strategii de invatare:

• Rezumarea inseamna expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citit; se face un rezumat.
• Punerea de intrebari se refera la listarea unei serii de intrebari despre informatiile citite; cel ce pune intrebarile trebuie sa cunoasca bineinteles si raspunsul.
• Clarificarea presupune discutarea termenilor necu-noscuti, mai greu de inteles, apelul la diverse surse lamuritoare, solutionarea neintelegerilor.
• Prezicerea se refera la exprimarea a ceea ce cred elevii ca se va intampla in continuare, bazandu-se pe ceea ce au citit.

Avantajele metodei predarii/invatarii reciproce:

− este o strategie de invatare in grup, care stimuleaza si motiveaza;

− ajuta elevii in invatarea metodelor si tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de munca intelectuala pe care le poate folosi apoi si in mod independent;

− dezvolta capacitatea de exprimare, atentia, gandirea cu operatiile ei si capacitatea de ascultare activa;

− stimuleaza capacitatea de concentrare asupra textului de citit si priceperea de a de a selectiona esentialul;

9. Expunerea

Avantajele pe care le ofera prezentarea, expunerea prin intermediul cuvantului rostit si receptat mental prin auz a facut ca metodele expozitive sa fie utilizate in procesul de invatamant, inca de la primele forme institutionalizate de educatie.

Folosirea metodelor explozive prezinta insa dezavantajul ca fac apel la receptivitatea elevilor fara ca ei sa participe activ la elaborarea de noi achizitii, sa-si exerseze gandirea si spiritul critic; activitatea lor este redusa, din care cauza poate sa apara plictiseala si chiar oboseala; se poate instala predispozitia spre superficialitate si formalism in invatare.

Explicatia, o varianta a expunerii, presupune aflarea, pe baza unei argumentatii deductive - de la general la particular - a unor adevaruri noi. Profesorul porneste de la enuntarea clara a unor concepte, reguli, norme, teoreme etc. pe care elevii le cunosc deja, dupa care analizeaza argumentele, premisele sau cauzele, iar apoi prezinta si exemple sau diferite cazuri aplicative, particulare; pe aceasta cale se asigura dezvaluirea sau deslusirea, intarirea si confirmarea celor expuse. Astfel, elevii sunt ajutati sa-si clarifice si sa adanceasca intelegerea unor concepte, reguli, principii, legi etc. prin raportarea lor la structuri de ordin inferior acestora.

10. Demonstratia - presupune a prezenta elevilor obiecte, fenomene, procesele - reale sau fictive - imagini s.a., in scopul asigurarii unui suport perceptiv, pentru usurarea efortului de explorare a realitatii, pentru a asigura accesibilitatea si intelegerea in procesul cunoasterii.

In functie de materialul demonstrativ ce se utilizeaza:

demonstratia figurativa (cu ajutorul reprezentarilor grafice),

demonstratia cu ajutorul desenului la tabla sau cu ajutorul modelelor (fizice, grafice etc.),

demonstratia cu ajutorul imaginilor audiovizuale, demonstratia prin exemple s.a. (Ioan Cerghit).

Conditii care asigura eficienta sporita folosirii demonstratiei:

materialul intuitiv se arata elevilor numai in momentul in care va fi folosit efectiv;

in masura in care e posibil, fara a se forta nota, este bine ca perceperea materialului sa se faca prin intermediul a cat mai multi analizatori;

obiectele si fenomenele sa fie prezentate, de la caz la caz, pe etape, faze specifice dezvoltarii (evolutiei) unui proces;

in dirijarea observatiei sa se porneasca de la perceperea in ansamblu a obiectului, catre partile sale componente, cu sublinierea, pe baza comparatiilor, a unor asemanari si deosebiri si prin raportarea fiecarei parti la intreg;

in timpul demonstrarii sa se asigure angajarea efortului intelectual al elevilor, in scopul formarii si dezvoltarii unor capacitati de cunoastere, a spiritului de observatie; sa se realizeze o explorare perceptiva, mobilizand si exersand procesele de cunoastere.

3.Resursele tehnice

Resursele tehnice contribuie la crearea situatiilor de invatare, la favorizarea unei invatari rapide, constiente, accesibile, sistematice si temeinice. Mijloacele de invatamant constituie una din componentele procesului de invatamant. Constituie un subsistem cu functionalitate precisa, al caror potential pedagogic este valorificat in functie de metodele si procedeele de instruire, pentru realizarea eficienta a sarcinilor proiectate la nivelul activitatii de predare-invatare-evaluare.

Dupa natura si functionalitatea lor, distingem mai multe categorii de mijloace de invatamant:

Mijloacele de invatamant reale, ca mijloace naturale, sunt: obiecte, plante, animale, roci, substante chimice, caiete didactice pentru exercitii. Toate materialele didactice folosite trebuie sa fie de buna calitate, reprezentative, sugestive, bine executate, cu un design corespunzator. Materialele sa se foloseasca cand si cum trebuie. Sa se faca un instructaj corect pentru observarea si pentru folosirea lor.

Mijloacele de substitutie sunt modele obiectuale, grafice, schematice

Mijloace obiectuale: mulaje, corpuri geometrice, machete, steme, peceti etc;

Mijloace iconice (figurative): fotografii, desene didactice, scheme, diagrame, planse, harti, panouri etc. Materialele didactice sa fie corect realizate, sa aiba un aspect estetic; sa se foloseasca la momentul potrivit; sa se explice si sa se demonstreze prin intermediul lor.

Mijloace ideative - conceptele, rationamentele, teoriile. Ele devin suporturi mintale de cooperare pentru insusirea altor cunostinte. Invatarea interdisciplinara obliga la deplasarea invatarii in planuri diferite de cunoastere. Teoriile dintr-un domeniu devin elemente de sprijin pentru teorii din alte domenii. Transferurile cognitive fac posibile colaborarile interdisciplinare. In procesul didactic trebuie sa se elaboreze, sa se construiasca notiunile, conceptele, teoriile; sa se dezvaluie, pe plan mintal, continutul si sfera lor; ulterior numai se definesc si se clasifica (daca este cazul).

Mijloace actionale: modele experimentale, de organizare a experientelor; modele de concepere si realizare a lucrarilor de laborator, atelier, de proiectare, practica in productie; modele pentru simulatoare; modele informatice - calculatoarele. Conceperea si calitatea realizarii lor contribuie la insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor si, mai cu seama, la formarea atitudinilor de cunoastere. Principalele conditii de eficacitate sunt: sa se selecteze modelele de actiune in concordanta cu specificul disciplinelor, varsta si nivelul de pregatire al elevilor; sa fie relevante pentru fe nomenele studiate; sa se asigure invatarea dirijata a modelelor actionale; sa se formeze si sa se consolideze atitudini pozitive de cunoastere.

Mijloacele "Gutenberg" - cartile, cursurile, indrumatoarele, culegerile de texte, culegerile de exercitii si probleme, revistele de specialitate. Se recomanda pentru: formarea deprinderilor de lectura, de studiu individual; formarea sentimentului de respect fata de carti; formarea deprinderilor de folosire a sistemului biblioteconomic, pentru o receptare rapida a informatiilor.

Mijloacele informatice. Calculatoarele. Mijloacele informatice sunt absolut necesare invatamantului. Sunt folosite pentru: instruirea asistata de calculator necesara pentru insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor; exersarea asistata de calculator: pentru fixarea cunostintelor; verificarea asistata de calculator; se realizeaza cu ajutorul programelor pentru testarea nivelului de invatare si pentru evaluarea raspunsurilor pe baza algoritmilor. Calculatorul, cu toate avantajele incontestabile, ramane un mijloc de invatamant integrat sistemului uman de invatare, ramane un auxiliar pretios.

Mijloace de evaluare: modele de evaluare orala - chestionarea individuala si de grup; modele de evaluare scrisa - lucrari de control, teze, teste de cunostinte; modele de evaluare practica - de apreciere si notare a obiectelor sau a activitatilor desfasurate; modele de evaluare informatizata - cu ajutorul calculatorului.

Mijloace tehnice audiovizuale: auditive: discuri, benzi, imprimari radio, casete, compact-discuri, vizuale: folii transparente, diapozitive, diafilme; audiovizuale: filme si montaje de televiziune si prin sateliti, videocasete. Mijloacele auditive se realizeaza cu picup, magnetofon, emitator radio, radio casetofon, casetofon. Mijloacele vizuale se realizeaza prin proiectii fixe: Mijloacele audiovizuale se realizeaza prin priectiile cinematografice si prin emisiunile de televiziune.

Valentele psihologice ale mijloacelor de invatamant

Unii psihologi si pedagogi (Skinner, Galton) contesta utilizarea imaginii audio-vizuale in stadiul conceptualizarii, al elaborarii notiunilor, ideilor; ei vad in utilizarea de imagini si mai ales in abuzul de imagini (imagism) un impediment in calea abstractizarii.

Pedagogia tehnologiei mijloacelor de invatamant recomanda integrarea lor in activitatea didactica pentru valoarea demonstrativa si intuitiva a acestor surse de informare, pentru actualizarea informatiei, pentru avantajul transmiterii unui volum mare de informatie, pentru valoarea lor formativ-educativa.

Exigente pedagogice pentru folosirea si integrarea mijloacelor de invatamant in activitatea didactica. La intrebarea daca mijloacele audiovizuale si mijloacele informatizate, cu toate avantajele reale pe care le prezinta, pot inlocui profesorul si cartea, raspunsul este nu. De ce? Pentru ca dincolo de volum informational, in cadrul relatiei didactice se comunica atitudini si convingeri, se creeaza o ambianta formativa, educativa. Rolul profesorului nu se rezuma la combinarea informatiei care poate fi preluata si executata mult mai bine, mai complet, mai organizat, mai sistematic de catre mijloacele tehnice. Rolul esential al profesorului este acela de a stimula si indruma maturizarea intelectuala si psihosociala a elevului si studentului, de a dezvolta interese, de a forma convingeri. Pentru a nu se    compromite intentia de a asigura un eficient invatamant prin folosirea acestor mijloace, se impun anumite exigente. Materialul pedagogic sa fie de buna calitate - accesibil, relevant, convingator, estetic prezentat. Aparatele utilizate sa fie intr-o stare de perfecta functionare: defectiunile lor produc

ilaritatea si neincrederea in tehnica. Este necesar ca elevii sa se pregateasca pentru receptarea informatiilor, sa stabileasca multe corelatii cu ceea ce s-a invatat anterior, sa se mijloceasca transferurile de cunostinte dintr-un domeniu in altul, sa se mijloceasca studiul interdisciplinar.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale (examen)

Definiti metodologia didactica, strategia didactica, metoda, procedeu didactic, lectia

Enumerati forme de organizare a procesului de invatamant experimentate la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea

Argumentati rolul lectiei ca forma fundamentala de organizare a procesului de invatamant

Precizati criteriul care sta la baza stabilirii tipului de lectie

Enumerati principalele tipuri de lectie

Precizati factorii in functie de care se alege o metoda de invatamant;

Enumerati functii ale metodelor de instruire

Descrieti principalele metode de predare-invatare (conversatia, problematizarea, brainstormingul, metoda Philips 6-6, studiul de caz, jocul de rol, metoda cubului, metoda predarii invatarii reciproce, expunerea, demonstratia)

Definiti resursele tehnice din perspectiva structurii procesului de invatamant;

Clasificati mijloacele de invatamant;

Enumerati conditii de eficacitate a mijloacelor de invatamant

Identificati valentele psihologice ale mijloacelor de invatamant