Motivatia si formarea deprinderilor instrumentale

MOTIVATIA SI FORMAREA DEPRINDERILOR INSTRUMENTALE

Notiunea de motivatie desemneaza aspectul energetic, dinamic al comportamentului unan. Ea este definita ca « o stare de disociere si de tensiune care pune organismul in miscare, pana ajunge la reducerea tensiunii si regasirea integritatii sale »1 Lungu Nicolae,S, Neagoe, M, Verza,E., in Rev. De Educatie Speciala a Persoanelor Handicapate, pg.38, « ca factor psihologic (constient sau nu) care predispune organismul sa savarseasca anumiteactiuni, sau sa tinda catre anumite scopuri » 2. Potorac,E, Relatia dintre nivelul de aspiratie - autoapreciere si apreciere obiectiva, in Revista de Pedagogie nr. 3/1977, sau ca « un ansamblu de factori dinamici care determina conduita unui individ » Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstelor, EDP pg.187.

Invatarea motivationala este implicata in toate formele de invatare. Copiii deficienti intampina dificultati in ceea ce priveste reprezentarea psihica a scopului invatarii, date fiind posibilitatile scazute de sortare si ierarhizare a motivelor oricarei actiuni.

Activitatea intelectuala este direct conditionata si de starile emotionale. Aceste stari emotionale se produc in urma evaluarii, care poate fi negativa si se transforma in pedeapsa si pozitiva cand se transforma in recompensa. Pedeapsa are drept efect starile de neplacere si actioneaza asupra sistemului de stimulare prin inhibitie.Pe plan psihologic starea de neplacere este resimtita ca sentiment de insucces sau frustratie.

In cazul evaluarilor pozitive are loc o traire globala de succes insotita de sentimentul de satisfactie. Succesul sta la baza stimularii invatarii.

In ceea ce priveste motivatia intelectuala, s-a constatat ca este instabila. Predomina motivatia spre activitatile de satisfactie biologica sau instinctuala.

Activitatea voluntara implicata in actiunea de cunoastere este strans legata de tulburarile afectiv-motivationale ale acestor copii. Copilul deficient mintal isi fixeaza scopuri apropiate, imediate, generate de trebuintele sale imediate, iar daca intampina greutati in sarcinile respective, se abate usor de la scopul initial.

Insuccesul il deprima intr-un grad mai mare decat acela in care il incurajeaza succesul, astfel ca, efectul insuccesului asupra rezultatului invatarii este mai mare decat al succesului.

Concluzia practica pe care o desprindem este ca acesti copii au nevoie de multe incurajari in activitatea de invatare , de intariri prin aprecieri pozitive, pentru ca rezultatele bune obtinute conduc la formarea interesului cognitiv.

In cadrul scolii speciale, invatarea decizionala si cea conceptuala raman doar un deziderat. Copiii de aici nu pot sa finalizeze procesul de invatare prin luarea unei hotarari, pentru ca acest lucru presupune o ordonare si o ierarhizare a valorilor, o reflectare corecta a lumii exterioare la nivelul constiintei. Tulburarile gandirii, ale limbajului si ale celorlalte procese psihice nu permit realizarea acestei forme de invatare.

Invatarea pin joc ramane forma cea mai des folosita in invatamantul special, pentru ca ea presupune echilibrarea efortului de a invata cu cele patru tipuri de activitati ale starii de veghe.

Din prezentarea acestor forme de invatare partiala, rezulta ca in scoala speciala se poate aplica printr-o imbinare judicioasa, invatarea reflex-conditionata, invatarea conditional-operanta, invatarea -joc, invatarea-actiune si invatarea motivationala. Obiectivul final al procesului de instruire ramane invatarea in vederea formarii deprinderilor instrumentale.

Pentru o mai buna cunoastere a procesului de invatare in scoala speciala ne vom referi pe scurt si la conditiile necesare realizarii acestuia. Aceste conditii se pot grupa folosind clasificarea lui R. Gagné in doua categorii:

1. Conditii interne sau asa numitele "preconditii ale invatarii" si care sunt: "seturile atentiei", motivatia invatarii si starea emotionala, stadiul dezvoltarii intelectuale.

Invatator - educatorul care lucreaza cu acesti copii trebuie sa cunoasca toti acesti factori, pentru ca acestia constituie factorii starii de pregatire pentru invatare.

2. Conditii externe, care se refera la evenimentele instruirii a caror "functie generala este de a garanta ca desfasurarea in timp si ordinea succesiva a evenimentelor interne sunt favorabile producerii invatarii, precum si pastrarii in memorie si a posibilitatii de transfer a celor invatate".

Prin urmare, in stabilirea evenimentelor care au ca obiectiv formarea deprinderilor instrumentale, invatator - educatorul trebuie sa tina seama de faptul ca elevul deficient mintal intampina mari dificultati in realizarea operatiilor de baza ale gandirii si de faptul ca el intelege greu sarcinile de invatare din cauza modului deficitar in care se realizeaza integrarea cunostintelor noi in sistemul elaborat anterior, asa incat trebuie sa apeleze la acele strategii didactice manite sa compenseze aceste particularitati. Care sunt aceste strategii, voi arata in capitolul urmator.