RAPORT DE CERCETARE

GRANT AT 2004: MODELE DE EDUCATIE NONFORMALA PRIN PRACTICARA EXERCITIILOR FIZICE DESTINATE COPIILOR DEFAVORIZATI SOCIAL IN VEDEREA DEZINSTITUTIONALIZARII

Introducere.

Romania parcurge un complex proces de aderare la Uniunea Europeana, proces ce presupune asimilarea orientarilor de politica sociala privind respectarea drepturilor copilului, formulate in diferite documente internationale. Protectia copilului aflat in dificultate constituie o prioritate a politicilor sociale actuale care subliniaza importanta asigurarii unor conditii de viata si de dezvoltare sanogene.

Rezultatul central al reformei sistemului de protectie a copilului aflat in dificultate vizeaza diminuarea ponderii ingrijirii de tip rezidential si dezvoltarea unui sistem alternativ destinat ingrijirii copilului aflat in dificultate, centrat pe cresterea si multiplicarea de servicii comunitare, de prevenire a abandonului si institutionalizarii.

Ca un raspuns la problematica institutionalizarii copiilor abandonati de catre familie sau dati spre ingrijire statului, sistemul de protectie a elaborat si dezvoltat o strategie ce vizeaza crearea de structuri alternative de ingrijire a copilului aflat in dificultate. Copilul aflat in dificultate a fost, pentru o lunga perioada de timp, protejat in casa de copii; astazi, copiilor li se ofera alternativele: caselor de tip familial, a asistentei maternale sau a familiei de plasament.

Fiecare model prin specificul sau incerca sa refaca, intr-un mod artificial (casele de tip familial) sau natural (asistentul maternal sau familia de plasament), structura familiei; numim artificial deoarece avem o mama si un tata social care lucreaza si locuiesc impreuna cu copii in casa de tip familial; si natural deoarece familia asistentului maternal sau de plasament este natural constituita, mult mai autentica si mai apropiata de realitatea copilului nascut si crescut in familie. La baza acestor modele sta principiul egalizarii sanselor.

O alta trasatura comuna a celor trei, o constituie reducerea si constanta figurilor de atasament, de referinta pentru copil, indiferent de specificul, particularitatea situatiei sale psihosociale.

In demersul nostru, vizam prioritar pregatirea copilului in reintegrarea sa sociala din amplul proces al dezinstitutionalizarii, pentru a facilita trecerea de la casa de copii catre unul dintre modelele alternative de protectie si ingrijire. Obiectivele specifice tintesc o serie de achizitii psihosociale ce vor servi drept suport in adaptarea si ancorarea copilului in noul mediu familial, scolar si, nu in ultimul rand, comunitar.

Daca dezinstitutionalizarea si crearea de forme alternative de protectie si ingrijire a copilului aflat in dificultate (centrul maternal pentru preventia abandonului timpuriu al copilului, case de tip familial, reteaua de asistenti maternali profesionisti, centre de zi, centre de asistenta si sprijin, etc.) a fost si este o prioritate, in ceea ce priveste pregatirea copiilor pentru o astfel de schimbare nu sunt formulate strategii clare.

Asadar, dezinstitutionalizarea este un proces amplu care trebuie sa cuprinda si un demers personalizat de interventie educationala destinat cresterii capacitatii de adaptare a copiilor la aspectele de dinamica sociala evidentiate in mediul de viata al copilului defavorizat social.

Fundamentarea teoretica.

Problema copilului institutionalizat si a efectelor acestei masuri asupra cresterii si dezvoltarii lui constituie o preocupare permanenta a specialistilor, pe plan national si international. Includerea copilului in centrul de plasament il poate priva pe acesta de satisfacerea unor trebuinte primare (de ingrijire, securitate afectiva) si psihosociale (de apartenenta, identificare, comunicare). Consecintele se vor manifesta pe plan biologic, motric si psihic, si vor fi cu atat mai severe, cu cat varsta la care are loc separarea copilului de familie este mai mica.

Importanta cunoasterii particularitatilor de dezvoltare ale copiilor institutionalizati este data de faptul ca ele constituie puncte de reper pentru specialistii angrenati in procesul instruirii si educarii copiilor si asigura premisele unei interventii adecvate a acestora. Una dintre cauzele care imprima personalitatii copiilor institutionalizati un caracter specific, comparativ cu personalitatea copiilor de aceeasi varsta, care se dezvolta in mediul familial, se refera la intreruperea sau deteriorarea relatiilor parinte-copil, urmata de institutionalizarea acestuia din urma. Acest lucru reprezinta o situatie frustranta, generatoare de dezechilibre biologice si psihice, cu consecinte grave asupra dezvoltarii copilului.

Includerea copilului in cadrul leaganelor sau caselor de copii il poate priva pe acesta de cele mai multe ori de satisfacerea unor trebuinte primare (de ingrijire, securitate afectiva), precum si a celor psihosociale (de apartenenta, identificare, comunicare). Consecintele se vor manifesta pe plan biologic, motric si psihic, si vor fi cu atat mai severe, cu cat varsta la care are loc separarea copilului de familie este mai mica.

Caracteristicile dezvoltarii copiilor institutionalizati reprezinta puncte de reper pentru specialisti. Ele insa nu sunt prezente in mod obligatoriu la toti copiii institutionalizati, fiecare dintre acestia fiind o persoana distincta asupra careia ansamblul ereditate - mediu - educatie actioneaza in mod diferit.

Consecintele institutionalizarii in planul dezvoltarii cognitive a copilului se manifesta cel mai adesea prin retard mintal, exprimat printr-o capacitate intelectuala sub valorile medii si disfunctii in doua sau mai multe dintre urmatoarele arii de adaptare: comunicare, autoingrijire, autoservire, deprinderi sociale, de securitate a propriei persoane, dobandire a autonomiei, deprinderi profesionale si de timp liber.

Dupa ce au fost identificati factorii care pot determina deficienta mintala, se incearca gasirea unor masuri de contracarare a acestora, astfel incat segmentul de populatie afectat sa fie cat mai mic.

Pentru ca si dezvoltarea motorie sa evolueze normal este necesar ca toate sistemele fundamentale ale organismului sa se dezvolte fara probleme. In conditiile deficientei mintale usoare se inregistreaza anumite dizarmonii intre laturile personalitatii, precum si o serie de probleme in planul motricitatii.

Activitatea motorie a deficientilor mintal constituie o particularitate a acestora ce decurge din starea de maturatie a sistemului nervos si din gradul de dezvoltare fizica. Intr-o oarecare masura, copilul deficient mintal este in mod egal un deficient motor (J.Benos), dar asa cum organizarea mintala este diferita structural si functional de cea a copilului normal, la fel si planurile motric si psihomotric sunt diferite.

La nivelul deficientei mintale usoare, diferentele in dezvoltarea motorie fata de normal sunt mai ales de natura calitativa decat cantitativa. Tulburarile care pot aparea la nivelul psihomotricitatii sunt cu atat mai pregnante cu cat gradul de deficienta este mai profund.

Ca urmare a studiilor efectuate in leaganele de copii, s-a ajuns la concluzia ca doar 7,5 % dintre acestia prezinta un nivel normal al dezvoltarii psihomotrice si socioafective (E.Macavei, 1989). Spitz, citat de M. Dumitrana (1998), vorbeste despre afectarea comportamentului de relationare cu adultii necunoscuti a copilului din institutii. El semnaleaza fie o apropiere rapida si nediferentiata fata de un adult necunoscut, fie o evitare anxioasa a acestuia ceea ce indica un aspect de dezorganizare la nivelul comportamentului social relational. Experienta sa interrelationala il face sa fie sceptic si neincrezator fata de promisiuni, de forme de angajament, dar cu toate acestea este capabil sa se ataseze de o prima persoana cu care vine in contact.

Alte elemente de neadecvare constau in participarea scazuta sau lipsa de initiere a jocurilor sociale, precum si raritatea aparitiei jocului spontan. C. Dragoi (1981), observa ca 72% dintre prescolarii institutionalizati se joaca singuri, iar in activitati, in general, nu au parteneri; comportamentul este dublat de o atitudine pasiva. Un procent mare indica un comportament ratacitor, definit de autorul citat ca neapropiere fizica a unuia fata de altul.

Studiile prezentate in literatura au dovedit, de asemenea, ca intarzierile se mentin si la varsta scolara. Aceste intarzieri, si nu deficiente, pot fi recuperate in timp, prin eforturile comune ale copiilor si ale celor care ii educa. Copiii din clasa I inregistreaza dificultati in insusirea scris - cititului, in ritmul si randamentul invatarii, dar s-au constatat si dificultati de incadrare in colectiv, copiii din centrele de plasament fiind adesea respinsi de ceilalti si indepartati din cadrul activitatilor specifice varstei, inclusiv de la jocuri.

Interesante sunt si reperele ce trebuie avute in vedere in ceea ce priveste expansivitatea sociala. In cazul copiilor institutionalizati se remarca o expansivitate pozitiva, doresc stabilirea de relatii cu subiectii din familii organizate, au capacitate de a se atasa de altii si de a colabora.

Bazandu-ne pe concluziile exprimate in literatura de specialitate, care subliniaza 'tulburari in comportamentul social ca urmare a inabilitatilor de a forma si pastra relatii cu adulti sau copii' (M.Dumitrana, 1998), cercetarea noastra urmareste inclusvi identificarea unor caracteristici psiho-sociale si comportamentale ale copiilor institutionalizati si a modului in care acestea influenteaza participarea lor la activitati de educatie fizica si sport.

Ipotezele cercetarii.

Aspectele asupra carora ne-am indreptat atentia in prezentul proiect au fost cele legate de efectele practicarii exercitiilor fizice in grupuri comune de copii institutionalizati - copii din familii, asupra dezvoltarii personalitatii celor dintai. Ipotezele a caror verificare ne-am propus sa o realizam au fost ca asemenea forme de organizare a exercitiilor fizice pot conduce la cresterea calitatii vietii copiilor defavorizati social, prin mentinerea si ameliorarea starii de sanatate si a capacitatii de efort fizic si creeaza conditii favorabile dezinstitutionalizarii, prin cresterea capacitatii de relationare sociala a acestora.

Obiectivele si sarcinile cercetarii.

Obiectivele generale au vizat :

cunoasterea nivelului de dezvoltare fizica si psihomotrica a copiilor si constituirea grupelor de lucru ;

elaborarea strategiilor didactice corespunzatoare modelelor de educatie nonformala si verificarea eficientei acestora ;

analiza datelor obtinute si redactarea raportului final.

Obicetivele specifice au urmarit

dezvoltarea capacitatii de efort a copiilor institutionalizati, in vederea adaptarii la conditiile vietii sociale oferite de reintegrarea familiala;

dezvoltarea capacitatiide relationare sociala in situatii noi, varianile, cu copii de aceeasi varsta ;

asigurarea unor contacte sociale diversificate oferite de contextul practicarii formative si competitionale a exercitiilor fizice.

In vederea verificarii ipotezelor, au fost stabilite o serie de sarcini, si anume:

• consultarea si studierea literaturii de specialitate existenta, in legatura cu tema abordata;
• cunoasterea metodelor de cercetare care pot fi utilizate in realizarea studiului;
• alegerea si stabilirea numarului de subiecti;
• investigarea propriu-zisa a subiectilor;
• centralizarea si prelucrarea datelor;
• interpretarea datelor;
• alcatuirea programelor educationale.

Esantionul

In cercetare au fost inclusi 15 copii, cu deficienta mintala usoara si medie, cu varste cuprinse intre 7 si 9 ani, inscrisi in programele de plasament ale Centrului de Servicii Sociale "Sf.Ecaterina" din Bucuresti. Includerea lor in esantion s-a realizat pe baza selectiei realizate de echipa interdisciplinara a centrului de plasament. Criteriile au fost varsta copiilor si starea lor de sanatate. De asemenea, au fost evaluati 12 copii din clasa I (Scoala nr.142, s.6, Bucuresti), cu varste cuprinse intre 7 si 8 ani. Alegerea clasei respective s-a realizat prin tragere la sorti.

Metodele de cercetare utilizate au fost: experimentul constatativ, observatia psihopedagogica, ancheta sociala, probe pentru evaluarile psihologica (Testul Matricilor Progresive Raven Color), sociala (Test sociometric). Probele au fost aplicate individual, pe fondul activitatilor ludice desfasurate cu copiii.

Variabila independenta (invocata), a fost reprezentata de particularitatilor psiho-sociale ale copiilor, iar variabila dependenta, comportamentul manifestat de copii in timpul lectiilor, comportament inregistrat in fise de observatie ce au cuprins urmatorii itemi: reactii de cooperare agresivitate, reactia la anuntarea sarcinilor motrice, respectarea regulilor de desfasurare a exercitiilor fizice, maniera de realizare a sarcinilor motrice. Acestor comportamente li s-au asociat punctaje de la 1 la 5, conform intensitatii reactiei sau corectitudinii comportamentului.

Probele motrice aplicate ambelor grupuri de copii au fost: saritura in lungime, orientarea in spatiu (spre dreapta si spre stanga) si coordonarea oculo-segmentara

Alaturi de metodele mai sus mentionate au mai fost utilizate:

studiul documentelor de specialitate (cu ajutorul informatiilor dobandite am realizat fundamentarea teoretica a lucrarii, in care am insistat asupra cunoasterii particularitatilor de crestere si dezvoltarea a copiilor institutionalizati; am acordat o atentie deosebita literaturii de specialitate care scotea in evidenta consecintele pe care conditia de "copil institutionalizat" o are asupra dezvoltarii acestuia);

convorbirea. Instrument de investigatie specific anchetei sociale, convorbirea a sustinut prezenta cercetare prin intermediul informatiilor pe care le-am obtinut despre copiii inclusi in esantion. Din convorbirile dirijate, purtate cu educatoarele am aflat numele subiectilor, varsta acestora, date privind situatia lor familiala.

metoda statistico-matematica. Aplicarea acesteia ne-a permis interpretarea diferitelor date obtinute din aplicarea testelor, permitandu-ne caracterizarea si compararea celor doua grupuri, de control si experiment. In vederea interpretarii datelor au fost calculati urmatorii parametri: parametrii tendintei centrale, care evidentiaza valorile centrale si tendinta acestora de a se deplasa in cadrul sirurilor (media aritmetica, mediana, modulul); Parametrii de dispersie, pe baza carora poate fi apreciat gradul de omogenitate a grupurilor de subiecti (abaterea medie, abaterea standard, coeficientul de variabilitate etc.); evidentierea diferentelor dintre grupuri si dintre variabile prin teste de semnificatie (care se aplica pentru fiecare din indicatorii calculati).

Etapele cercetarii.

Etapa I. Desfasurata in lunile ianuarie - februarie a fost dedicata studiului bibliografic al materialelor de specialitate.

Etapa II. S-a desfasurat in luna februarie si a fost destinata evaluarii copiilor cuprinsi in esantion si alcatuirii programului de lucru.

Etapa III. A cuprins lectii desfasurate in perioada martie - iulie 2004 si octombrie - decembrie 2004 si a vizat aplicarea programului educational.

Activitatile motrice s-au desfasurat in salile din cadrul complexului central al ANEFS, cu o frecventa de o lectie pe saptamana. In perioada 15 iunie - 4 iulie 2004 s-au desfasurat lectiile de inot, in cadrul Complexului Sportiv Tineretului.

Continutul programului educational.

Programul educational conceput pentru a fi aplicat in cadrul activitatilor fizice a avut la baza folosirea jocului de miscare, ca metoda si mijloc de instruire in educatie fizica si sport. Valorificand tendinta naturala de miscare a copilului, jocul constituie unul dintre cei mai importanti factori care stau la baza procesului de formare si dezvoltare a personalitatii umane.

Jocurile de miscare utilizate au fost selectionate in functie de contributia lor formativa. Astfel, au fost folosite jocuri pentru formarea deprinderilor motrice fundamentale, pentru dezvoltarea capacitatii motrice, jocuri combative, precum si jocuri destinate corectarii unor atitudini fizice deficiente.

O atentie deosebita a fost acordata jocurilor desfasurate in echipe comune, alcatuite din copii si adulti. Prezentarea acestor jocuri a fost realizata in lucrarile publicate de membrii echipei de cercetare.

In cadrul activitatii destinate initierii copiilor in practicarea inotului, au fost folosite atat jocuri de acomodarea cu apa, cat si jocuri pregatitoare pentru insusirea tehnicii inotului.

Rezultatele cercetarii si interpretarea lor

1. Pentru identificarea diferentelor existente intre nivelul de dezvoltare al copiilor institutionalizati si al celor din familii, a fost realizata o testare motrica, care a evidentiat aspectele de care trebuia sa se tina seama in alcatuirea programului educational.

Se constata, astfel, ca:

Ø      In cazul sariturii in lungime, omogenitatea ambelor grupuri de copii este mare, coeficientii de variabilitate incadrandu-se intre valorile 0 - 15%;

Ø      In cazul orientarii in spatiu spre dreapta, omogenitatea grupului de copii normali este mare (14,89%), iar cea a grupului de copii cu nevoi speciale este mica (intre 25 - 35%);

Ø      In cazul orientarii in spatiu spre stanga, omogenitatea grupului de copii normali este moderata (15,93%), iar cea a grupului de copii cu nevoi speciale este mica (31,89%);

Ø      In cazul coordonarii oculo-segmentare, ambele grupuri au o omogenitate mare.

In ceea ce priveste testarea initiala atat a copiilor cu deficiente, cat si a celor normali:

v     La saritura in lungime, media grupului de copii cu deficiente este cu aproximativ 15% mai mica decat cea a grupului de copii normali;

v     La orientarea spatio-temporala, media grupului de copii cu deficiente este cu aproximativ 27% pentru partea dreapta, respectiv cu 31% pentru partea stanga, mai mica decat cea a grupului de copii normali;

v     La coordonarea oculo-segmentara, media grupului de copii cu deficiente este cu aproximativ 20% mai mica decat cea a grupului de copii normali.

Din aplicarea testelor de semnificatie a reiesit existenta unor diferente semnificative la pragul p intre cele doua grupuri de copii, diferente care au si impus abordari diferentiate ale copiilor prin prisma structurii miscarii si dozarii efortului.

Aceste aspecte au stat la baza selectarii si dozarii exercitiilor propuse copiilor in cadrul activitatilor fizice. Principalul aspecte urmarit a fost acela al accesibilitatii sarcinilor motrice pentru intregul grup de copii, atat pentru activitatile din interior, cat si pentru cele in aer liber.

Din aplicarea testului de inteligenta si interpretarea rezultatelor, a rezultat nota standard medie a grupului din punct de vedere a dezvoltarii mintale fiind de 7.1, fapt ce ne-a permis sa afirmam ca s-a lucrat cu un grup de copii cu deficienta mintala medie.

Aplicarea testului sociometric ne-a permis evidentierea unor trasaturi psiho-individuale. Dintre acestea ne-am oprit asupra expansiunii sociale deoarece in literatura studiata au existat mai multe referiri. Obtinerea unor valori scazute ale indicelui de expansiune sociala, in cazul esantionului nostru (contrar datelor din literatura) (0.22, pentru alegerea partenerilor de joc si 0.26, pentru coechipieri), se explica prin faptul ca esantionul era constituit din copii proveniti din grupe diferite (conform organizarii din centrul de plasament) si alegerile lor s-au limitat la colegii pe care ii cunosteau mai bine. Aceasta ar putea fi si explicatia pentru valoarea scazuta (0.15) a indicelui de coeziune a grupului.

Remarcam insa ca majoritatea copiilor si-au exprimat preferinta de a fi insotiti la activitatile de educatie fizica de toate educatoarele de la grupa lor (in numar de 4, pentru fiecare grupa) (media grupului a fost de 3,5 alegeri). In ceea ce priveste cei 3 profesori cu care au lucrat, copiii s-au atasat rapid de acestia (media alegerilor fiind de 2.6).

Observam insa ca, desi la 3 lectii au participat mai multi adulti (desfasurandu-se activitati comune copii - studenti - profesori), un singur copil din 15 si-a exprimat dorinta de a mai lucra cu "studentii".

Date interesante ne-au fost furnizate de analiza protocoalelor de observatie, in care au fost consemnate comportamentele manifestate de copii de-a lungul lectiilor. In ceea ce priveste agresivitatea copiilor (notata pe o scala de la 5 la 1), s-a obtinut o medie de 3.60, pe fondul unei variabilitati foarte mari a rezultatelor (Cv>20). Practic, a fost vorba doar de cazuri izolate de astfel de manifestari, majoritatea copiilor dand dovada de o buna capacitate de relationare cu ceilalti, in conditiile oferite de practicarea exercitiilor fizice.

Aceeasi medie buna a fost obtinuta in ceea ce priveste capacitatea de cooperare (verificata mai ales in sarcini privind organizarea spatiului de lucru si a materialelor) (x=3.5). In jurul acelorasi valori s-au situat si mediile asociate comportamentelor privind reactia la anuntarea sarcinii motrice (x=4) si maniera de rezolvare a sarcinilor motrice (x=3.5). Aceste valori dovedesc faptul ca activitatile au reusit sa capteze atentia copiilor, ca au fost accesibile si, in acelasi timp, atractive.

Valori mai scazute ale mediei rezultatelor s-au inregistrat la respectarea regulilor de desfasurare a actiunilor motrice (x=2.5). S-au evidentiat de fapt, dificultatile pe care acesti copii le au in ceea ce priveste organizarea proceselor cognitive si a functiilor psihice.

Pentru toate aspectele analizate s-au obtinut coeficienti de variabilitate cu valori mai mari de 20%, fapt ce denota lipsa de omogenitate a grupului.

Aplicarea testelor de semnificatie a corelatiilor dintre valorile obtinute la diferiti parametri analizati, au scos in evidenta corelatii medii (0.5, la p=0.05) intre expansiunea sociala pozitiva a copiilor si comportamentul general manifestat in cadrul lectiei. Prin intermediul acestei relatii se poate sustine ideea exprimata in literatura de specialitate in legatura cu dorinta copiilor de a participa la activitati de grup si usurinta cu care pot realiza acest lucru.

Lipsa de corelatie intre ceilalti parametri reprezinta un argument in plus in ceea ce priveste nevoia de abordare individuala a fiecarui copil, in sensul cunoasterii particularitatilor sale, psiho-sociale si motrice. In acelasi timp, lipsa de corelatie constituie si consecinta eterogenitatii dezvoltarii personalitatii copiilor cu deficienta mintala.

Concluzii

Activitatea desfasurata in cadrul acestui grant a permis validarea ipotezelor de lucru in sensul confirmarii posibilitatii de interventie eficienta asupra unor componente ale personalitatii copiilor institutionalizati. Experienta dobandita de copii in cadrul acestor activitatile fizice favorizeaza participarea lor la programele de reintegrare sociala prin faptul ca a fost creata disponibilitatea de a depune efort fizic, in mod constient, ca directie de autocunoastere si autodepasire, si prin faptul ca a oferit criterii de apreciere a persoanelor - cadre didactice sau studenti, cu care copiii au venit in contact, in functie de tipul de activitate desfasurata (activitati gimnice, ludice, inot). Timpul relativ redus de interventie a permis doar crearea unor premise pentru ca implicarea copiilor in alte tipuri de programe sa se realizeze eficient.

In urma participarii la aceste activitati au fost identificati copiii cu calitati reale pentru practicarea unor ramuri de sport (dans sportiv, inot), care au fost indrumati catre sectii de initiere ale cluburilor sportive.

Datele obtinute din acest studiu, corelate cu conditia de institutionalizare si varsta copiilor, ne-au permis formularea unor prioritati in organizarea si desfasurarea activitatilor de educatie fizica la aceasta categorie de copii:

folosirea unor metode de disciplinare pozitiva, in vederea asimilarii mai usoare a regulilor de desfasurare a exercitiilor;

evitarea furnizarii unor sarcini motrice diferite copiilor, in favoarea lucrului cu aceeasi sarcina motrica, dar cu dificultate adaptata nivelului fiecarui copil in parte;

angrenarea suplimentara a copiilor in lectie, prin incurajarea lor in a propune jocuri si exercitii;

organizarea instruirii astfel incat ponderea sa fie in favoarea obiectivelor cognitive si afective (caracter terapeutic-compensator).

De asemenea, consideram ca aceste indicatii sunt valabile si pentru alte tipuri de activitati, pe care copiii le desfasoara in cadrul centrului de plasament.

Experienta acumulata in urma conducerii activitatilor motrice desfasurate cu copiii institutionalizati, cu deficienta mintala, ne-a permis sa formulam o serie de indicatii metodice, a caror respectare conditioneaza eficienta acestor activitati:

Sa se demonstreze mai mult si sa se explice mai putin;

Sa se transmita lent si clar indicatiile legate de executie;

Sa se puna accent in executie pe 2-3 elemente;

Sa se reduca indicatiile verbale pe cat posibil;

Sa se repete demonstratia si sa se reia anumite indicatii, in vederea atenuarii greselilor tipice;

Sa se utilizeze strategii de invatare multisenzoriale, in care accentul sa se puna pe utilizarea conducerii manuale prin miscare;

Sa se structureze atent continutul fiecarei lectii;

Sa se schimbe frecvent continutul instruirii in cadrul aceleiasi lectii;

Sa se impuna reguli simple in executia sarcinilor motrice si a jocurilor alese;

Sa se stabileasca sarcini motrice constand din miscari simple;

Sa se utilizeze materiale intuitive: afise, ilustratii, in vederea facilitarii intelegerii actiunilor motrice;

Sa se denumeasca intotdeauna miscarea care se invata, astfel incat pentru ca subiectii sa-si formeze un vocabular minimal de specialitate;

Sa se includa structuri ritmice in cadrul lectiilor, in vederea cresterii atractivitatii acestora;

Sa se asigure asistenta executiilor copiilor (daca este necesar);

Sa se lase subiectii sa repete de mai multe ori actiunile reusite, asigurand astfel dezvoltarea increderii in fortele proprii si al sentimentului de satisfactie;

Sa se intareasca si sa se incurajeze permanent raspunsurile subiectilor, stabilind anumite standarde de comportament, apreciind aspectele pozitive;

Sa nu se utilizeze activitati care sa implice eliminarea subiectilor pe parcursul desfasurarii diferitelor jocuri dinamice.

Bibliografie

BIRCH, A., Psihologia dezvoltarii. Editura Tehnica, Bucuresti, 2001

Centrul de pregatire si sprijinire a reintegrarii si integrarii copilului in familie. CRIPS, 2000

CIOLCA, C., Jocul de miscare in kinetoterapie. Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2005

DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activitatilor motrice. Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1999

Dumitrana, M., Copilul institutionalizat. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998

Ghid metodologic pentru organizarea si desfasurarea activitatilor de educatie fizica si sport la copiii institutionalizati de 7 - 14 ani (programe si aplicatii). ANEFS, 2001

HORGHIDAN, V., Metode de psihodiagnostic. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

MACAVEI, E., Familia si casa de copii. Editura Litera, Bucuresti, 1989

MUSU, I., TAFLAN, A. (coord.), Terapia educationala integrata. Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1997

NICOLA, I., Tratat de pedagogie scolara. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996

PAUNESCU, C., MUSU, I., Psihopeadgogie speciala integrata. Editura ProHumanitate, Bucuresti, 1997

PAUNESCU, C., Terapia educationala a persoanelor cu disfunctii intelective. Editura ALL, Bucuresti, 1999

POPESCU,G., PLESA, O., Handicap, readaptare, integrare. Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1998

Protectia copilului intre rezultate obtinute si prioritati de viitor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului. Guvernul Romaniei, 2003

RADU, Gh., Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

RADU, Gh.(coord.), Introducere in psihopedagogia scolarilor cu handicap. Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1999

RADU, I.D., Educatia psihomotorie a deficientilor mintal. Indrumator metodic. Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 2000

SINCLAIR, W.A., ARNJEIM, D.D., Physical Education for Special Populations / a developmental, adapted and remedial approach. Prentice Hall, Inc., Englewood Cliffs, New Jersey, 1985

STANESCU, M., Didactica educatiei fizice. Note de curs. ANEFS, 2004

STANESCU, M.M CIOLCA, C., URZEALA, C., Jocul de miscare - metoda si mijloc de instruire in educatie fizica si sport. Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2004

SERBANOIU, S., Lectia de educatie fizica. Editura Fagaras, Bucuresti, 2002

TEODORESCU, S., BOTA, A., STANESCU, M., Educatie fizica si sport adaptat - pentru copii cu deficiente mintala si senzoriale. Editura Semne, Bucuresti, 2003

URZEALA, C., Jocul de miscare - metoda si mijloc de formare a deprinderilor motrice fundamentale. Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2005

VLAD, E., Evaluarea in actul educational-terapeutic. Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1999