Scopurile pedagogice

SCOPURILE PEDAGOGICE

Scopurile pedagogice reprezinta finalitatile macrostructurale care definesc liniile generale de politica a educatiei, elaborate in concordanta cu idealul pedagogic, care orienteaza valoric actiunile de formare-dezvoltare a personalitatii proiectate si realizate in cadrul sistemului de invatamant.

Raportul dintre idealul pedagogic si scopurile pedagogice probeaza capacitatea finalitatilor macrostructurale de a asigura 'orientarea activitatii de educatie, in mod real, cu mijloace luate efectiv pentru a urmari si a evalua' desfasurarea acesteia (Ha-meline, D., 1979, pag. 97).

Idealul pedagogic reprezinta ceea ce Landsheere numea 'o finalitate care marcheaza mai mult intentia fara a garanta o urmarire efectiva a acesteia'. El asigura, insa, activarea scopurilor pedagogice 'care introduc, deja, notiunea de rezultat, cu o anumita gestiune a timpului' (Landsheere, Viviane et Gilbert, 1989, pag.26)

Raportul ideal pedagogic - scopuri pedagogice reflecta logica actiunii educationale, proiectata la nivel social, dar realizata in pian psihopedagogie, in contextul diferitelor politici educationale si scolare/universitare.

Idealul pedagogic intervine ca 'o componenta a sistemului social global' care concentreaza un model de activitate abstract, cu un grad de generalitate maxima. Dimensiunea sa functional-structurala este aproape exclusiv anticipativa. proiectiva, prospectiva.

Scopurile pedagogice reflecta aceasta dimensiune unica a idealului pedagogic prin mijloace specifice, care au un grad mai redus de abstractizare si de generalizare, si un grad mai mare de 'obiectivare' in actiuni de amploare, relevante social, la nivel de politica a educatiei. Dimensiunea lor proiectiva, abstracta, generala - proprie idealului pedagogic - este prelungita, si completata printr-o latura actionala. practica, 'bazata pe o cantitate mai mare de concret'. in timp ce 'idealii!' este al 'epocii istorice', avand in vedere societatea, in ansamblul sau. 'scopurile' vizeaza 'finalitatea unei actiuni educationale' care incearca sa traduca in fapt. - la scara sistemului educational - 'cerintele idealului' (vezi Surdu, Emil, 1995. pag.49-50). Integrate functional in structuri de decizie, relevante social, la nivel de politica a educatiei, scopurile pedagogice 'vehiculeaza secvente ale modelului de personalitate umana asa cum po! fi ele realizate in practica instructiv-educativa' a sistemului si a procesului de invatamant (Cucos. Constantin. 1995. pag.47).

Criteriile implicate in alegerea scopurilor pedagogice pozitive respecta coordonatele specifice teoriei finalitatilor, bazate pe intelegerea corecta a raporturilor general-particular in termeni definitorii la nivelul filosofiei educatiei (vezi Dewey. John, 1992, pag.305-311). in aceasta acceptie scopurile pedagogice pozitive implica:

1)  asigurarea concordantei cu idealul pedagogic, realizabila prin actiuni planificate la nivel de politica a educatiei;

2)  depasirea starii actuale, realizabila prin actiuni de perefectionare, ajustare structurala, restructurare, reformare a sistemului de educatie;

3)  valorificarea potentialului existent, realizabila prin actiuni bazate pe resursele si pe necesitatile interne ale sistemului de educatie;

4)   deschiderea spre diferite alternative operationale, realizabila prin actiuni adaptabile la diferite situatii particulare - evitand 'scopurile care pretind a fi definitive' (Dewey, iotuv, 1992, pag.310).

in mod analogic, pot fi depistati indicatorii care probeaza aparitia sau mentinerea 'scopurilor pedagogice negative', lansate pe diferite circuite ideologice, mascate sau latente:

a)  acceptarea, intretinerea sau chiar incurajarea neconcordantei dintre idealul pedagogic si scopurile pedagogice ale sistemului de educatie;

b) reproducerea starii actuale prin avansarea unor solutii partiale, de corectie sau de ameliorare a sistemului de educatie;

c)  incurajarea dependentei de resursele externe ale sistemului, care pot intretine risipa sau rezolvarea doar a unor probleme pe termen scurt:

d)  inchiderea actiunilor pedagogice in limitele unor proiecte globaliste sau compartimentate, inadaptabile la diferite situatii particulare, proprii fiecarui sistem national de educatie.

Trasaturile esentiale specifice scopurilor pedagogice sunt evidente la nivelul actiunilor de politica a educatiei, proiectate in cadrul modelului teleologic si axiologic de formare-dezvoltare a personalitatii umane pe termen mediu si lung. Aceste actiuni, angajate la scara intregului sistem de invatamant, confera scopurilor pedagogice un caracter practic - strategic - tactic.

a)  Caracterul practic al scopurilor pedagogice vizeaza directiile principale de actiune sociala care sustin politica si planificarea educatiei intr-o anumita etapa sau perioada istorica determinata.

b)  Caracterul strategic al scopurilor pedagogice vizeaza liniile generale de inovatie pedagogica, proiectate pe termen mediu si lung, care sustin functionalitatea de ansamblu a sistemului de educatie, in general, a sistemului si a procesului de invatamant, in mod special.

c)  Caracterul tactic al scopurilor pedagogice vizeaza criteriile de elaborare a obiectivelor pedagogice generale care sustin modelul de proiectare curriculara a planului de invatamant.

Evolutia istorica a scopurilor pedagogice evidentiaza orientarile decisive inregistrate la nivel de politica a educatiei, in special dupa infiintarea, in 1945, a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O. - United Nati-ons Educational Scientific and Culture).

Scopurile pedagogice ale organizatiei pot fi sesizate prin raportare la cele trei programe prioritare, delimitate pana in prezent (vezi Lumea in dialog - UNESCO, in Lumea, ni. 12-13/1993):

a)  'Educatia de baza pentru toti' - proiectata pentru asigurarea accesului fiecarei persoane la 'o educatie de calitate, care sa poata constitui fundamentul unui invatamant permanent, fundament definit de fiecare stat in raport cu situatia sa culturala, sociala si economica';

b)  'Educatia pentru viitor' - proiectata pentru a putea raspunde de astazi la problemele cu care se vor confrunta adultii viitoarelor decenii ale secolului XXI;

c)  'Actiune in favoarea progresului educatiei' - proiectata special pentru a putea facilita 'cooperarea internationala si regionala'.

Cercetarile realizate sub egida UNESCO stimuleaza emergenta unor scopuri pedagogice proiectate mai ales, in sensul, educatiei permanente si al democratizarii sistemelor de invatamant. Ele pot fi sesizate, in procesuaiitatea lor sociala, prin relevarea unor repere istorice semnificative:

- Anul 1970, decretat 'Anul International al Educatiei': lansarea cartii lui Paul Lengrand, 'Introducere in educatia permanenta', care defineste doua scopuri pedagogice fundamentale: pentru evolutia sistemelor moderne de invatamant: 'crearea structurilor si metodelor capabile sa ajute fiinta umana pe tot parcursul existentei sale, in procesul continuu de formare si dezvoltare'; 'pregatirea individului pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul subiect si propriul instrument al dezvoltarii prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire' (Lengrand, Paul, 1973, pag.50).

Anul 1972: proiectarea ideii unei Cetati educative, in cadrul cunoscutului Raport UNESCO, 'A invata sa fii' (elaborat sub redactia lui Edgar Faure), care stabileste scopurile pedagogice ale sistemului la nivelul unor 'fapte care anunta viitorul' in termeni de 'transcendente' orientate spre: dezvoltarea umanismului stiintific, prin stapanirea regulilor stiintifice necesare pentru formarea spiritului stiintific; cautarea unor noi valori, prin actiuni si reflectii necesare pentru stimularea creativitatii; o angajare sociala, prin educatie politica, economica, participativa, internationala, necesara pentru perfectionarea practicilor democratice; o anticipare a omului complet prin 'integralitate fizica, intelectuala, afectiva si etica', necesara pentru intelegerea si transformarea lumii 'cu obiecte si ansambluri tehnologice' (vezi Faure, Edgar. si colab.. 1974, pag. 158-224).

Anul 1979: dezvoltarea unei strategii bazata pe corelatia dintre invatare si munca, proiectata la nivelul urmatoarelor scopuri pedagogice: imbinarea formarii practice a omului cu formarea sa intelectuala; stimularea unui invatamant capabil 'sa permita o rotatie mai puternica a efectivelor', respectand 'mediul natural al copilului si al tanarului'; valorificarea adecvata a raportului dintre cunoasterea abstracta, tehnologie si practica, prin alternanta si deschidere sociala; antrenarea efectiva a elevilor, studentilor si profesorilor la rezolvarea problemelor practice ridicate de viata sociala: economica, politica si culturala (vezi UNESCO, A invata si a munci. 1983, pag.5-28).

Anul 1990: adoptarea 'Declaratiei mondiale asupra educatiei' (la Conferinta mondiala organizata in Tailanda) in conditiile unor transfonnari geopolitice globale, care determina instirutionalizarea unor scopuri pedagogice, 'apte sa raspunda nevoilor educative fundamentale': protejarea invatamantului general, obligatoriu, de baza, prin masuri explicite care vizeaza egalizarea sanselor de acces in termeni de calitate pedagogica si de eficienta sociala maxima; valorificarea deplina a educatiei in calitatea sa de factor esential al progresului social, 'care canalizeaza toate procesele si posibilitatile noi de dezvoltare umana; cresterea ratei de participare a adultilor la procesele complexe de educatie si autoeducatie profesionala si sociala; largirea viziunii despre 'educatia fundamentala', bazata pe: universalizarea accesului si promovarea echitatii; accentuarea rolului invatarii; extinderea mijloacelor didactice esentiale, ameliorarea contextelor de invatare sociala; intarirea relatiilor de parteneriat (vezi WCEFA, 1990).

- Anul 1995: schitarea unui plan pe termen mediu si lung, care cultiva o atitudine fata de 'revolutia informationala', plasata pe axa a doua scopuri pedagogice: formarea capacitatii omului 'de a produce, a trata, a stoca si a utiliza rational informatia' (ceea ce va face diferenta dintre statei; dezvoltarea politicilor generale si speciale preocupate, prioritar, de preintampinarea si eliminarea pericolelor sociale majore, rezultate din amplificarea dezechilibrelor si a excluderilor' (vezi Vaideanu. George, 1996).

Scopurile pedagogice ale sistemului de invatamant din Romania pot fi deduse din Articolul 4 (paragraful 1) al Legii invatamantului/1995 care evidentiaza faptul ca idealul personalitatii autonome si creative implica: insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale; dobandirea capacitatilor cognitive, abilitatilor practice, atitudinilor motivationale si caracteriale, necesare in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic si fizic; asimilarea strategiilor de invatare necesare (auto)instructiei permanente; formarea constiintei morale in spiritul respectarii depline a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului; profesionalizarea tinerei generatii la nivelul ce-

rintelor societatii moderne, informatizate (vezi Legea Invatamantului/Legea nr.85, in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 1, din 5 ianuarie 1996).

Elaborarea scopurilor pedagogice presupune delimitarea criteriilor valorice constante care contureaza, intr-o anumita etapa istorica, liniile generale de proiectare si realizare a politicii educatiei, valabile pe termen mediu si lung prin raportarea sistemului de educatie/invatamant la sistemul politic, la sistemul cultural si la sistemul economic, in cazul etapei istorice actuale, corelatia respectiva implica respectarea tendintelor de evolutie specifice societatii moderne, de tip informational.

1)  Raportarea sistemului de educatie/invatamant la sistemul politic angajeaza operationalizarea conceptului de democratie prin: a) valorificarea integrala a principiilor generale ale democratiei - reprezentarea, separarea puterilor, legitimitatea - in conditiile specifice educatiei (conducerea sistemului de educatie, proiectarea continu-turilor educationale); b) reconsiderarea principiului egalizarii sanselor de acces la educatie in conditiile proiectarii unor scoli la fel de eficiente pentru toti elevii la toate nivelurile sistemului si in mod special in cadrul invatamantului general/de baza (vezi Paun, Emil, 1982, pag.66).

2) Raportarea sistemului de educatie/invatamant la sistemul cultural angajeaza o modalitate pedagogica de abordare a cunoasterii stiintifice, tehnologice, artistice, politice, religioase etc, prin: a) stabilirea criteriului metodologic prioritar de selectie a informatiei: valoarea formativa maxima a acesteia, realizabila in timp si spatiu; mentinerea liniei principale de stabilitate a cunostintelor: linia conceptelor fundamentale, de baza, care au valoarea metodologica si formativa cea mai ridicata.

3)  Raportarea sistemului de educatie la sistemul economic angajeaza doua aspecte de ordin practic: a) verificarea productivitatii educatiei in functie de gradul de integrare sociala asigurat 'subiectilor' la iesirea din sistem, la diferite niveluri de organizare si la diferite intervale de timp; b) verificarea eficientei sociale a educatiei in functie de capacitatea sistemului de promovare periodica in ierarhiile sociale a 'subiectilor' care ating nivelul de educatie cel mai inalt.

Modelul scopurilor pedagogice vizeaza astfel, elaborarea unor solutii macro-structurale care angajeaza la nivel de politica a educatiei: a) raportul dintre democratie si sistemul de educatie; b) raportul dintre evolutia cunoasterii stiintifice si continutul procesului de invatamant; c) raportul dintre cererea/oferta sociala si valoarea personalitatii 'produsa' de sistemul de educatie.

Scopurile pedagogice proiectate in perspectiva reformelor scolare definesc orientarile valorice ale sistemului de invatamant realizabile la nivel de politica a educatiei (vezi Les reformes de l'education: experiences et perspectives, 1980): a) democratizarea educatiei in termenii generalizarii accesului la un invatamant de calitate si ai asigurarii unei conduceri manageriale a tuturor institutiilor scolare; b) modernizarea permanenta a educatiei in sensul respectarii valorilor sale specifice, legate de 'identitatea sa culturala'; c) valorificarea educatiei in sensul progresului social prin promovarea produselor sale superioare la toate nivelurile de varf ale vietii culturale, politice, economice etc.

Conferinta permanenta a ministrilor educatiei din Europa (23-24 martie 1994). care anticipeaza 'o perioade de reforme fara precedent', evidentiaza scopurile pedagogice ale sistemelor moderne de invatamant, in termenii urmatoarelor actiuni sociale: a) educatie pentru democratie; b) educatie pentru valorile umaniste; c) educatie pentru acceptarea diversitatii (culturale, etnice, politice, religioase etc. Vezi Finalitatile pedagogice. Idealul pedagogic, Obiectivele pedagogice