Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» Importanta comunicarii in relatia profesor-elev


Importanta comunicarii in relatia profesor-elev




Importanta comunicarii in relatia profesor-elev

Introducere

Prezenta lucrare isi propune trasarea ideilor principale care stau la baza relatiei profesor-elev, subliniind importanta comunicarii in cadrul acesteia . De-a lungul celor 12 ani de scoala am observat o tendinta de subminare a importantei comunicarii in procesul educativ, motiv pentru care am ales sa studiez comunicarea in cei 3 ani de invatamant universitar .

Astfel, prezenta lucrare are ca punct de pornire lucrarea mea de licenta si consider ca pentru o intelegere mai ampla a acestui subiect este necesara aprofundarea unor cunostinte de consiliere pedagogica .

La baza lucrarii stau 4 ipoteze care sunt prezentate pe larg in partea a doua a lucrarii, si pot fi sintetizate astfel:

tratarea cu superficialitate a comunicarii in invatamant

manifestarea unor sentimente negative de catre elevi fata de cadrele didactice

indiferenta profesorilor in practicarea meseriei lor

Proiectul este unul de cercetare si e format din doua parti, cea teoretica si cea practica in vederea unei prezentari concrete a subiectului . Prima parte cuprinde trei capitole - Comunicarea pedagogica, Psihologia pedagogica si Deficientele comunicationale in relatia profesor-elev - in vederea prezentarii abilitatilor necesare meseriei de profesor pentru evolutia benefica a elevilor dar si a unor defecte profesionale ale cadrelor didactice . Partea practica incepe prin prezentarea ipotezelor lucrarii si a metodelor de cercetare folosite pentru a observa veridicitatea acestora . Pentru sustinerea in practica a ideilor prezentate teoretic am folosit doua metode de cercetare, si anume: chestionarul adresat elevilor si interviul pentru profesori .

Lucrarea de fata propune abordarea principiilor comunicarii in psihopedagogie, domenii care se completeaza reciproc . Elementul de noutate al lucrarii aduce in atentie o teorie partial acceptata in cercurile didactice potrivit careia rezultatele scolare sunt puternic influentate de tehnicile eficiente de comunicare abordate de dascali dar si necesitatea prezentei unui consilier scolar in orice institutie de invatamant .

I .             Partea teoretica

1 . Comunicarea pedagogica

Importanta comunicarii este un subiect intens dezbatut, comunicarea fiind omniprezenta in viata oamenilor . Insa, numeroasele definitii oferite comunicarii omit aspectul cel mai important al acestui procedeu accentuand, caracterul informativ si subminandu-l pe cel relational .

Interactiunea umana este necesara si indispensabila existentei individului, ocupand un loc important in piramida nevoilor realizata de Maslow[1] . Cele mai importante nevoi, aflate la baza piramidei, sunt regasite si la animale, insa nevoia de comunicare si apartenenta la un grup fac diferenta . Importanta comunicarii este o tema extrem de discutata si reprezinta subiectul numeroaselor studii de specialitate, toate ajungand la aceeasi finalitate: comunicarea este mereu prezenta in viata omului, avand loc in fiecare moment al vietii sale, in toate domeniile . Comunicarea pedagogica ocupa un rol central, perioada scolara fiind cea mai importanta in viata fiecaruia in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, intrucat reprezinta perioada de dezvoltare, formare si adaptare la viata sociala . Cu toate acestea, exista numeroase lacune in comunicarea cu copiii, motiv pentru care societatea se confrunta cu numeroase probleme in invatamant .

"Scoala este institutia destinata de societate sa faca instructie si educatie organizata tinerilor generatii . "[2] Definitia se refera exclusiv la procesul instructiv-educativ al scolii, dar aceasta are numeroase alte obiective, culminand cu cel mai important, si anume: invatarea comunicarii . In acest sens, afirmatia facuta de Lee Iacocca este foarte reprezentativa: "Cel mai important lucru pe care l-am invatat in scoala a fost sa comunic . " Scoala ocupa un rol primordial in viata oameniilor si prezinta numeroase functii, dar cu toate ca importanta acestui organism social este recunoscuta pretutindeni, in ultimii ani centrul de interes s-a mutat si asupra asistentei psihopedagogice si consilierii scolare care au un rol fundamental in formarea elevilor .

Comunicarea eficienta in procesul educational presupune atat o pregatire intelectuala a profesorilor cat si una psihologica . Pregatirea psihologica la randul ei presupune detinerea anumitor cunostinte de psihologie in vederea cunoasterii si intelegerii elevilor, incercand totodata obtinerea unui feedback pozitiv din partea acestora .

2 . Psihologia pedagogica

Stiinta cea mai importanta pe care se bazeaza procesul instructiv este psihologia, reusita unei comunicari pedagogice eficiente fiind imposibila fara studierea acesteia . Un profesor bun se distinge atat prin calitatile pedagogice cat si prin cele psihologice . Procesul invatarii la copii este unul de maxima importanta pentru profesori, iar psihologia din ultimii 60 de ani incearca sa inteleaga acest proces . [4]

Importanta psihologiei pentru profesori a fost exprimata de catre cele mai reprezentantive figuri ale pedagogiei ruse si sovietice . K . D . Usinski sustine ideea conform careia orice profesor trebuia sa stapaneasca perfect psihologia[5] . Lucrarea sa "Omul ca obiect al educatiei ", a fost dedicata pedagogilor si dezvolta ideea conform careia psihologia ajuta pedagogia atat in procesul instructiv cat si in cel educativ . Astfel, psihologia are un rol deosebit de important in invatamantul primar, pentru predarea scrisului si al cititului, notiuni elementare insa foarte importante pentru elevi, dar si in liceu pentru intelegerea sentimentelor si parerilor adolescentilor, astfel ca prezenta unui consilier scolar apare ca fiind absolut necesara .

Psihologia pedagogica presupune intelegerea modului de gandire a elevilor si cunoasterea personalitatii acestora si a particularitatilor fiecaruia in parte . De asemenea, profesorul trebuie sa dobandeasca asa numitul "tact pedagogic" care inseamna atitudinea binevoitoare fata de elevi . Privitor la acest aspect, Usinski sustine ca "[] studiul psihologiei si lectura operelor psihologice, indreptand gandirea omului asupra proceselor din propriul sau suflet, pot contribui mult la dezvoltarea tactului psihologic la om . "[6]

Stapanirea psihologiei pedagogice este o etapa esentiala in meseria de profesor, fiind cheia succesului unei comunicari eficiente cu copiii . Totodata, procesul de invatare este practic imposibil fara cunoasterea si intelegerea psihologiei copiilor, motiv pentru care profesorii trebuie sa dobandeasca atat cunostinte pedagogice cat si psihologice .

3 . Deficiente comunicationale in invatamant

Scoala are un rol extrem de important in formarea copilului, iar profesorul ocupa un loc central in aceasta evolutie . Meseria de profesor se obtine cu usurinta dar maiestria pedagogica si experienta se dobandesc in timp prin interactiunea constanta cu copiii . Un profesor bun este considerat a fi unul care detine mai multe cunostiinte decat cele prevazute de programa scolara, cunoaste si intelege psihologia elevilor sai, are o atitudine binevoitoare si detine tactul pedagogic[7] .

Insa, in zilele noastre sunt putini acei profesori care intrunesc toate aceste calitati, motiv pentru care exista numeroase deficiente in evolutia si dezvoltarea armonioasa a copiilor . De asemenea, numerosi elevi au marturisit ca nu pot comunica cu profesorii lor, ceea care intareste ideea sustinuta anterior si anume ca este extrem de importanta prezenta unui consilier sau psiholog al scolii .

Invatamantul romanesc este in prezent tensionat din cauza grevelor tot mai dese ale profesorilor cauzate de criza economica . Tocmai din acest motiv, elevii nu gasesc mereu intelegere la cardele didactice care adopta in general, o atitudine indiferenta fata de problemele lor . Astfel, indiferenta este una din cele mai mari probleme de abordare ale profesorilor in invatamantul romanesc . Printre multimea de competente si aptitudini necesare profesorilor, cea mai importanta este competenta pedagogica care cuprinde "capacitatea de a intelege elevul si de a patrunde in lumea sa interioara"[8] . Cu toate acestea, exista putini profesori care sunt interesati de problemele si parerile elevilor, motiv pentru care dezvoltarea acestora este periclitata .

Lucrarea "De ce merg unii elevi incruntati la scoala?" cuprinde declaratiile elevilor referitoare la acest subiect, toate ajungand la aceeasi concluzie: indiferenta cadrelor didactice afecteaza evolutia copiilor . Astfel, exista numeroase afirmatii ale copiilor potrivit carora: "ar trebui sa existe mai multa intelegere din partea profesorilor, mai multa rabdare, toleranta, mai putina indiferenta" .

Indiferenta profesorilor afecteaza in mod special elevii claselor primare precum si adolescentii, intrucat acestia au mare nevoie de un profesor implicat si interesat de problemele lor, comportamentul rece si distant avand efecte negative asupra elevilor . Pentru solutionarea acestei probleme, este necesara atentionarea profesorilor si prezentarea efectelor negative pe care le are un astfel de comportament .

De asemenea, exista profesorii care adopta un stil autoritar[10] care, de cele mai multe ori, are efecte negative asupra copiilor . Un comportament dur si autoritar al profesorului are efecte negative asupra tuturor copiilor intrucat acestia isi pierd increderea in ei si ajung sa le fie frica de cei care ar trebui sa ii indrume . Aceasta problema are repercusiuni mari asupra dezvoltarii armonioase a copiilor, motiv pentru care unii parinti sunt dispusi sa amane scolarizarea copiilor . Astfel, parintii chestionati au marturisit ca autoritarismul, rigiditatea si lipsa de flexibilitate in relatia profesor-elev sunt probleme majore care afecteaza personalitatea elevilor .

O alta metoda de abordare care determina carente in relatia profesor-elev este permisivitatea . Cu toate ca in opinia copiilor profesorul ideal este unul cat mai tolerant si permisiv, aceste atitudini in exces declanseaza un comportament libertin al elevilor . In majoritatea cazurilor, elevii ai caror profesori au manifestat un comportament excesiv de tolerant s-au dovedit a fi extrem de indisciplinati . Aceasta este o problema serioasa in invatamint, elevii devenind tot mai agresivi, mai nerespectuosi si iresponsabili, psihologii considerandu-i vinovati pe profesori in mod special . Atitudinea indiferenta, mult prea exigenta sau dimpotriva, prea toleranta, afecteaza dezvoltarea intelectuala si psihologica a elevilor .

Astfel, un bun profesor trebuie sa aiba o influenta benefica asupra evolutiei elevilor sai, sa aiba capacitatea de a adopta o autoritate moderata si sa priveasca cu toleranta problemele elevilor sai . Nu exista un stil standard pe care profesorii ar trebui sa-l urmeze, dar este preferabil ca un profesor sa actioneze in functie de nevoile elevilor sai si sa isi urmeze cu strictete rolul de educator si indrumator .

II .       Partea practica

4 . Ipoteze

Partea teoretica prezinta necesitatea unei comunicarii eficiente in relatia profesor-elev, accentuand atat calitatile necesare cadrelor didactice in aceasta profesie cat si deficientele comunicationale existente la nivelul relatiei, in vederea imbunatatirii acestui proces . Astfel, in partea practica am incercat dovedirea aspectelor mentionate anterior, pornind de la patru ipoteze principale:

Prima ipoteza a prezentei lucrari de cercetare porneste de la ideea ca profesorii submineaza importanta comunicarii in procesul educational .

A doua ipoteza are la baza teoria conform careia elevii manifesta sentimente de repulsie fata de scoala, in mod special din cauza profesorilor si a metodelor acestora de abordare .

A treia ipoteza este indiferenta profesorilor fata de elevii lor si dezinteresul fata de acestia, de problemele si sentimentele lor .

Pornind de la aceste premise, am folosit doua metode de cercetare, si anume: chestionarul pentru elevi, avand ca scop examinarea opiniei elevilor fata de profesorii lor si interviul pentru profesori avand ca obiectiv cercetarea parerilor asupra relatiei profesor-elev prin prisma cadrelor didactice .

Metodele de cercetare selectate presupun o evidentiere concreta a partilor componente in relatia analizata, cercetarea fiind posibila doar prin observarea parerilor cadrelor didactice fata de elevii lor dar si fata de invatamant in general . De asemenea, evidentierea gandurilor si sentimentelor elevilor este eminamente necesara pentru intelegerea modului de desfasurare a relatiei dintre profesori si elevi in invatamantul romanesc .

5 . Chestionarul

Chestionarul contine 29 de intrebari iar tehnica de structurare a acestuia este cea a palniei, presupunand trecerea de la aspectele generale la cele particulare[12] . In ceea cepriveste esantionarea, acesta este simpla, aleatorie, fiecare elev avand astfel o anumita probabilitate pentru a fi inclus in esantion .

Astfel, au fost aplicate 30 de chestionare, la toate clasele de a 9-a din cele doua unitati scolare - Liceul Teoretic "Nicolae Balcescu" si Colegiul Tehnic "Napoca"- cate 5 elevi din fiecare clasa, alesi in mod aleator . Cele doua unitati scolare au fost alese pentru a chestiona atat elevii unuia dintre cele mai bune licee din Cluj cat si pe cei ai unei scoli cotate mai slab .

Rezultatele obtinute in urma chestionarului adresat elevilor pot fi sintetizate in modul urmator:

  • Din punctul de vedere a elevilor, profesorii sunt foarte putin implicati in evolutia lor, indiferenta fiind trasatura care ii caracterizeaza cel mai bine . Defectele principale ale profesorilor sunt considerate a fi indiferenta si exigenta .
  • Elevii cred ca profesorii nu comunica suficient cu elevii lor, o atitudine deschisa si prietenoasa motivandu-i pe acestia sa invete . Lipsa comunicarii este considerata o problema esentiala in invatamantul romanesc .
  • Elevii manifesta in general sentimente negative fata de profesorii lor intrucat considera ca acestia sunt dezinteresati, dar cu toate acestea majoritatea sunt mutumiti de scoala in care studiaza .

Astfel, rezultatele confirma ipotezele lucrarii de fata insa trebuie luat in considerare faptul ca acestea ilustreaza exclusiv punctul de vedere al elevilor . Pentru intelegerea clara a modului de desfasurare al orelor dar si al relatiei profesor-elev, este esentiala si evidentierea parerilor profesorilor .

6 . Interviul

Dupa analizarea opiniilor elevilor prin metoda chestionarului, este absolut necesara si evidentierea parerilor cadrelor didactice . Interviul de cercetare este tehnica de obtinere a unor informatii prin intrebari si raspunsuri, in vederea verificarii ipotezelor .

Tipul de interviu ales este cel structurat, cu 11 intrebari deschise pentru o evidentiere cat mai clara a parerilor si a fost aplicat la 6 profesorii din cele doua licee vizate . Intrebarile sunt formulate cat mai succint si sunt relativ putine pentru a nu plictisi persoanele intervievate fiind realizate in acelasi timp in vederea obtinerii unor pareri clare care sa confirme sau sa infirme ipotezele prezentei lucrari de cercetare . Interviul adresat prezinta opiniile profesorilor si modul in care acestia percep relatia pe care o au cu elevii lor . Rezultatele interviului contrazic unele rezultate obtinute prin chestionar, lucru care dovedeste perceptia diferita a relatiei profesor-elev prin prisma fiecarei parti .

Concluziile pe care le putem observa in urma analizarii interviurilor, sunt urmatoarele:

Toti profesorii considera ca relatia lor este una favorabila cu elevii, fapt care influenteaza in mod cert rezultatele scolare ale acestora .

Profesorii considera ca menirea profesorilor este aceea de a contribui la formarea personalitatii elevilor, in acest sens dirigintele avand un rol esential . In plus, toti profesorii sunt de parere ca problemele personale ale elevilor afecteaza situatia lor scolara .

Profesorii confirma existenta a numeroase probleme in invatamantul romanesc . Din aceasta concluzie se poate observa nemultumirea crescanda a cadrelor didactice fata de sistemul educational

Interviul adresat profesorilor prezinta o perceptie foarte diferita de cea a elevilor, cadrele didactice considerand ca relatia lor este una pozitiva cu elevii lor in timp ce elevii manifesta sentimente negative fata de unii profesori și de metodele acestora de abordare .

Concluzii

In exercitatea meseriei de profesor, stapanirea unor bune tehnici de comunicare este esentiala, intrucat identificarea modului de gandire a copiilor si adolescentilor precum si abordarea acestora se completeaza reciproc . Este necesar ca scoala sa reprezinte pentru elev o a doua familie iar profesorul sa exercite rolul unui parinte spiritual .

Carentele comunicationale sunt notabile in invatamant iar majoritatea sunt datorate lipsei comunicarii sau atitudinii defectuoase a profesorilor fata de elevii lor . Dascalii ocupa un rol esential in formarea elevilor, motiv pentru care o atitudine indiferenta are efecte negative asupra elevilor si asupra sentimentelor acestora .

Rezultatele obtinute in urma aplicarii metodelor de cercetare și care prezinta puncte de vedere diferite in ceea ce priveste desfasurarea relatiei profesor-elev sunt urmatoarele:

Comunicarea are loc strict in timpul orelor;

Profesorii adopta o atitudine indiferenta, rezultata din raspunsurile elevilor;

Elevii manifesta atitudini negative fata de scoala, ca urmare a comportamentului profesorilor - din punctul lor de vedere - insa, acestea apar, in opina profesorilor, din cauza sistemului educational din Romania sau ca urmare a educatiei primite in cadrul familiei;

Totusi, concluzia principala la care am ajuns in urma prezentei lucrari de cercetare este necesitatea intelegerii psihologiei elevilor indispensabila unei comunicari eficiente . Astfel, importanta psihopedagogiei este de neconstestat pentru evolutia armonioasa a elevilor, iar acest domeniu a cunoscut o ampla dezvoltare si in invatamantul romanesc .

Bibliografie

I . PUBLICATII:

  1. Universitatea "Babes - Bolyai" Cluj Napoca, Facultatea de Istorie - Filozofie, "Pedagogia" partea II, Editura Uz Intern, Cluj Napoca, 1975
  2. DAVITY, Joel R . si BALL, Samuel, "Psihologia procesului educational", Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978
  3. LEVITOV, N . D . , "Psihologia copilului si Psihologia Pedagogica", Manual pentru insitutele pedagogice, Editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963
  4. IANCU, Stela, Psihologia scolarului, "De ce merg unii elevi incruntati la scoala", Editura Polirom, Cluj . Napoca, 2000
  5. DROBOT, Loredana, "Pedagogie sociala", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2008
  6. CHELCEA, Septimiu, "Initiere in cercetarea sociologica", Editura Comunicare . ro, 2004

 

Anexa 1

CHESTIONAR    PENTRU ELEVI

1 . Esti multumit de scoala in care studiezi?

  1. Da
  2. Nu
  3. Nu stiu/ Nu raspund

2 . Pentru tine scoala reprezinta:

A . ocazia de a-ti imbogati cunostintele

B . o necesitate

C . o obligatie

D . Altceva, si anume:__________ ______ ____ ___________________

3 . Ce ai schimba in invatamantul romanesc?

A . modul de predare

B . materiile

C . structura orarului

D . Altceva, si anume:__________ ______ ____ ___________________

4 . Intr-un cuvant, cum ti-ai caracteriza profesorii?

A . prietenosi

B . comunicativi

C . exigenti

D . indiferenti

E . Altfel, si anume: __________ ______ ____ _____ _______ ______ ______

5 . In opinia ta, menirea profesorului ar trebui sa fie:

A . oferirea informatiilor

B . pregatirea elevilor pentru societate

C . educarea elevilor

D . Alta, si anume:  __________ ______ ____ _____ _______ ______ ______

6 . Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un profesor?

7 . Care consideri ca este defectul cel mai mare al unui profesor?

8 . Care este motivul pentru care nu iti plac anumiti profesori?

A .     sunt indiferenti

B .     nu comunica suficient cu elevii

C .     sunt prea exigenti

D .     vorbesc urat cu elevii

E .      Altul, si anume : __________ ______ ____ _____ _______ ______ ______   

9 . Dupa parerea ta, comunicarea dintre profesori si elevi se desfasoara:

A . strict in timpul orelor

B . atat in timpul orelor cat si in afara lor

C . Nu stiu/ Nu raspund

10 . Numeste primele trei materii preferate:

11 . Ai vreo materie pe care o preferi datorita profesorului?

A . Da

B . Nu

C . Nu stiu/Nu raspund

12 . Crezi ca profesorii explica suficient materia?

A .     Da

B .     Nu

C .     Nu stiu/ Nu raspund

13 . Crezi ca profesorii sunt interesati de problemele tale personale?

A . Da

B . Nu

C . Nu stiu/ Nu raspund

14 . Te-ai simtit vreodata neindreptatit din cauza unui profesor?

A . Da

B . Nu

C . Nu stiu/ Nu raspund

15 . Consideri ca pedepsele si recompensele sunt spre binele elevilor?

A . Da

B . Nu

C . Nu stiu/Nu raspund

16 . Dirigintele este pentru tine:

A . un simplu profesor

B . o persoana foarte importanta in viata ta

C . o persoana neinsemnata

D . Altceva: __________ ______ ____ _____ _______ ______ ___________

17 . De ce materie e dirigintele?

18 . Cum se desfasoara orele de dirigentie?

19 . Care este media ta pe ultimul an?

20 . Crezi ca elevii primesc notele pe care le merita?

A . Da

B . Nu

C . Nu stiu/ Nu raspund

21 . In cazul elevilor premianti, consideri ca meritul cel mai mare il are:

A .     elevul

B .     profesorul

C .     ambii

D .     Nu stiu/ Nu raspund

22 . Cum pot fi elevii motivati sa invete?

23 . Participi la activitati extrascolare?

A . Da

B . Nu

24 . Alegi materiile optionale in functie de profesori?

25 . La absolvirea liceului, cel mai mult iti vor lipsi :

A . profesorii

B . colegii

C . nimeni

D . Altcineva: __________ ______ ____ _____ _______ ______ _________

26 . De ce?

27 . Sex:

A . M

B . F

28 . Varsta: __________ ______ ____ _____ _______ ______ _________

29 . Scoala: __________ ______ ____ _____ _______ ______ _________

Anexa

INTERVIU PENTRU PROFESORI

1 . Considerati ca aveti o relatie buna cu elevii dumneavoastra?

2 . Care credeti ca e secretul unei comunicari pozitive in relatia profesor-elev?

3 . Credeti ca o relatie benefica intre profesori si elevi influenteaza rezultatele scolare ale acestora? Motivati:

4 . Care credeti ca este cauza sentimentelor negative ale elevilor fata de scoala?

5 . Ce ati schimba la elevii dumneavoastra?

6 . Care credeti ca este responsabilitatea profesorilor fata de elevi?

7 . Care este atmosfera dominanta in timpul orelor dumneavoastra?

8 . Cum credeti ca poti fi elevii motivati sa invete?

9 . Credeti ca problemele personale ale elevilor pot avea efecte asupra situatiei lor scolare?

10 . Credeti ca dirigintele are un rol important in invatamant?

11 . Care considerati a fi problema majora in invatamantul romanesc la ora actuala?



Piramida lui Maslow este o piramida a trebuintelor clasificate in functie de nevoile umane, cele de la baza piramidei fiind absolut necesare existentei umane, iar cele de la varf fiind mai slabe, specifice fiecarui individ .

Universitatea "Babes - Bolyai" Cluj Napoca, Facultatea de Istorie - Filozofie, Pedagogia partea II, Editura Uz Intern, Cluj Napoca, 1975, p140

Joel R . Davity si Samuel Ball, Psihologia procesului educational, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978,p5

Prof . N . D . Levitov, Psihologia copilului si Psihologia Pedagogica, Manual pentru insitutele pedagogice, Editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, p5-6

Ibidem, p7

Stela Iancu, Psihologia scolarului, "De ce merg unii elevi incruntati la scoala", Editura Polirom, Cluj . Napoca, 2000, p68

Loredana Drobot, Pedagogie sociala, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2008, p106

Stela Iancu, Psihologia scolarului, "De ce merg unii elevi incruntati la scoala", Editura Polirom, Cluj . Napoca, 2000, p70-72

Septimiu Chelcea, Initiere in cercetarea sociologica, Editura Comunicare . ro, 2004, p105





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate