STRATEGII SI STILURI DE PREDARE - INVATARE

SCOALA CU CLS. I-VIII VILCELE, JUD. OLT

ANUL SCOLAR 2007 - 2008

SEMESTRUL I - IANUARIE 2008

CONSILIU PROFESORAL

STRATEGII SI STILURI

DE PREDARE - INVATARE

REFERAT

1.CURRICULUM SI INSTUIRE

2. STRATEGII DIDACTICE

2.1. CONCEPTUL DE STRATEGIE

2.2. TIPURI DE STRATEGII

3. STILURI DE PREDARE-INVATARE

3.1. DEFINIREA STILULUI EDUCATIONAL (DE PREDARE)

3.2. TIPURI DE STILURI DE PREDARE-INVATARE

1.CURRICULUM SI INSTUIRE

Un curriculum proiectat, indiferent in ce maniera conceptuala sau varianta de organizare,se cere a fi realizat adecvat, printr-un proces de invatamant concret.

Aceasta realizare a constituit mereu una din preocuparile de baza ale didacticii, conturandu-se astfel ca o sinteza(teoretica si practica) a modului cum se respecta caracteristicile procesului de invatamant. Mai ales acelea care tin de desfasurarea sa propriu-zisa.

Astfel problematica instruirii s-a conturat in jurul acelor caracteristici care se refera la predare, invatare, interactiunea profesor-elevi, conducere a activitatii, la evaluare si reglare.

De aceea, intelegem instruirea ca modalitatea de concepere si realizare a triadei predare-invatare-evaluare, intr-un curriculum scolar proiectat.

Curriculum actual este orientat catre realizarea de obiective, prioritar axate pe formarea-dezvoltarea elevilor. Atunci si mijloacele instruirii nu se vor mai centra pe insusirea cunostintelor in sine, ci pe prezentarea, exersarea de experiente, situatii, actiuni variate corespunzatoare acestor obiective, in orice componenta a educatiei.

Cum un curriculum, conceput ca un proiect de formare-dezvoltare, articuleaza intr-un sistem coerent, dinamic si functional elementele procesului de invatamant, atunci si instruirea este mai mult fundamentala pe relatia echilibrata predare-invatare-evaluare.

Pe acest fond, pe drumul de strabatut intre obiective, continuturi (experiente de invatat) si rezultate finale, la care participa echilibrat binomul profesor-elev, se interpune metodologia de instruire si de educare. Ca sistem de operare concreta, strategie didactica, metodologia va face apel la anumite metode si procedee, mijloace de invatamant, forme de organizare a activitatilor, moduri de relationare profesor-elevi, moduri manageriale de conducere a actiunilor.

Asa cum precizeaza I. Cerghit, metodologia ,,se refera la ceea ce profesorul si elevii intreprind in comun in vederea producerii invatarii dorite.vine sa mijloceasca si sa faciliteze interactiunea dintre elev si continutul de studiat, sa determine organizarea si trairea acelor experiente de invatare care semnifica producerea schimbarilor dorite" in personalitatea elevilor.

2. STRATEGII DIDACTICE

2.1. CONCEPTUL DE STRATEGIE

Intrat destul de recent in limbajul didacticii, conceptul de "strategie" didactica a putut fi raportat la abordarea situationala a procesului de invatamant, pornind de la studiile psihologice asupra obiectivelor si rezultatelor invatarii. Intre acestea sunt cuprinse si strategiile cognitive ca deprinderi, capacitati care guverneaza comportamentul de invatare, de utilizare a rationamentelor in argumentare, de ordonare a operatiilor specifice si de utilizare a modelului gasit in rezolvarea situatiilor asemanatoare sau situatii problematice.

In plan didactic, strategia face parte din metodologia, arta profesorului de a conduce, rezolva situatii de instruire. El foloseste in sistem elementele procesului de predare - invatare - evaluare, pentru realizarea obiectivelor intr-o anume maniera, optiune procedurala, mod combinativ, stil de coordonare, model de rezolvare tipica si optimala. Este asadar un fapt de management institutional.

Caracterizata, in esenta, ca modalitate de combinare, o maniera de abordare a predarii - invatarii, de organizare a demersurilor pentru realizarea obiectivelor, strategia ofera criterii pentru construirea actiunilor, situatiilor de instruire prin:

alegerea orientarii spre un anumit tip, forma, modalitate de predare si invatare, de conducere a acestora,

alegerea ansamblului optim de metode, mijloace, forme de organizare, care vehiculeaza continuturile invatarii; indicarea conditiilor, resurselor minime necesare in atingerea unui obiectiv sau a unui grup,

conceperea, proiectarea pe secvente a predarii - invatarii - evaluarii sau printr-o anume inlantuire, ordonare a acestora; gasirea solutiei adecvate de definire, alegere, corelare a situatiilor rezultate din raportarea la obiective, anterior precizate,

realizarea de combinatii variate ale acestor elemente ale procesului instruirii, atat la nivel global(macroproiectare), cat si la nivelul unei situatii concrete de predare, invatare(microproiectare), pe un obiectiv operational,

indicarea unui anumit mod de introducere a elevului in situatia creata, de indrumare a lui in rezolvarea sarcinii, pana la finalizarea, evaluarea ei;

raportarea acestei combinatii la alte conditii determinate-nivel initial de pregatire al elevilor, timp acordat, moment de incepere, loc intre celelalte situatii, conditii materiale

formularea unei variante, solutii cu caracter de decizie, dupa prelucrarea informatiilor acumulate asupra componentelor necesare situatiei, privind tipul, organizarea, desfasurarea acesteia

posibilitatea de detalierea componentelor sale in actiuni, operatii delimitate(procedee), care sa sporeasca gradul de precizie, de control, de prevenire a abaterilor, de eficientizare; posibilitatea profesorului de a dirija evolutia situatiei, de a sesiza factorii perturbatori si de a interveni, a gasi solutii de adaptare sau de alegere a altei modalitati ad-hoc

a antrena elevii dupa particularitatile lor, a-si afirma creativitatea, stilul de predare, de conducere a actiunii

indicarea modului adecvat de punere a elevului in contact cu obiectivele urmarite, cu continutul, cu sarcinile concrete, cu conditiile de realizare, cu criteriile de evaluare, cu tipul de invatare si valorificare a experientei anterioare

formularea chiar de ipoteze de cercetare a optimizarii instruirii, prin introducerea, experimentarea de noi combinatii metodologice, organizatorice

delimitarea gradului, formei, extinderii dirijarii elevilor in antrenarea, rezolvarea, generalizarea rezultatelor, in implicarea lor in situatiile specifice de invatare

sprijinirea profesorului in gasirea raspunsurilor la problemele ce si le pune in actiunea de proiectare didactica, de definire si combinare a situatiilor de instruire-evaluare solicitate

unificarea criteriilor, adaptarea lor in stabilirea strategiei de rezolvare a situatiei: conceptia profesorului, obiectivele, continutul informational, tipul de experienta e elevilor, normativitatea respectata, resursele didactico-materiale, timpul dat.

Asadar, rezulta ca strategia nu poate fi limitata numai la metode, ci se impune nevoia de cuprindere si a mijloacelor de invatamant ca auxiliare ale metodelor, dar si forme de organizare a activitatii elevilor(frontala, independenta sau pe grupuri omogene sau eterogene) si a activitatii generale(in clasa, in afara clasei, in afara scolii).

2.2.TIPURI DE STRATEGII

Diversitatea situatiilor rezultate din raportarea la obiectivele instruirii, obliga profesorul la o grupare a lor, dupa obiectivele dominante, continutul invatat, resursele disponibile, timpul precizat, nivelul elevilor.

Rezulta astfel categorii, tipuri de strategii definitorii pentru situatiile globale ce vor fi proiectate, ce vor imprima o anumita structura desfasurarii activitatii, alegerea unei anumite variante procesuale si metodologice, posibil insa de adaptat pe parcurs.

Literatura de specialitate inventariaza tipuri variate de strategii didactice clasificate astfel:

A)    dupa activitatea dominanta in procesul instruirii

- de predare :- de prezentare, de urmarire a unor norme, prescriptii, reguli de tip algoritmic,   

prin expunere, explicatie, demonstratie, programare, exercitiu;

- de activizare a elevilor in predare, prin intercalarea procedeelor sau

metodelor participative, a muncii independente sau in grupuri mici;

- de combinare a celor doua modalitati de predare, in variate proportii

de asamblare;

- de combinare a predarii in mod expozitiv cu sarcini de invatare euristica, prin

metode expozitiv-euristice(povestire, explicatie,conversatie, problematizare,

descoperire, demonstratie, modelare, observatie, studiu pe manual, aplicatii)

- de invatare: - algoritmica: - prin imitare de modele date

- prin repetare, exersare, memorare

- prin receptare, reproducere

- prin cunoastere concret - intuitiva

- prin algoritmizare, pas cu pas

- euristica: - prin observare nemijlocita

- prin rezolvare de probleme deschise

- prin experimentare

- prin dezbateri, dialoguri euristice

- prin cercetari in grup

- prin simulare, modelare, aplicatii

- prin tehnici de creativitate s.a.

- mixta : - prin combinarea celorlalte moduri

- de evaluare: - initiala, continua sau sumativa

- de verificare prin metode specifice:observare, chestionare orala, lucrari

scrise sau practice, teste docimologice, examene

- de masurare, notare a rezultatelor

- de interpretare, apreciere calitativa

- de stimulare, de ameliorare, de prognosticare

B) dupa natura obiectivelor dominante:

- de realizare a scopurilor:    - predominant informative

- predominant formative

- predominant educative

- in combinatii variate a lor

- de realizare a obiectivelor operationale: - cognitive

- atitudinale

- psihomotrice

- combinate

- de realizare a obiectivelor specifice temelor, domeniilor

C) dupa modul de dirijare al invatarii

- de dirijare, pas cu pas

- de semidirijare

- de noninterventie partiala

D) dupa tipul de rationament abordat:

- de predare- invatare inductiva

- de predare- invatare deductiva

- de predare- invatare transductiv

- de invatare prin analogie

- de combinare a rationamentelor

E) dupa categoriile de actiuni predominante

- bazata prioritar pe actiunea de comunicare

- bazata prioritar pe invatarea prin cercetare

- bazata prioritar pe actiunea practic-aplicativa

- bazata prioritar pe actiuni programate

- bazata prioritar pe ameliorarea rezultatelor(de corectare, de ameliorare, de recuperare, de compensare, de dezvoltare)

- bazata pe adaptarea la schimbarii, prin utilizarea de transferuri(procedee, tehnici, algoritmi, metode, exemple)

Orice strategie este concomitent tehnica si arta educationala., alegerea si folosirea oricarui tip de strategie depinzand in mod hotarator de pregatirea si personalitatea profesorului, intr-o activitate didactica acesta putand utiliza o combinatie de strategii, de situatii corespunzatoare pentru a creste eficienta actiunilor si calitatea rezultatelor.

3. STILURI DE PREDARE

3.1. DEFINIREA STILULUI EDUCATIONAL (DE PREDARE)

Functiile de predare exercitate de cadrul didactic se realizeaza si se exprima prin comportamente de predare specifice si stiluri de predare.

Stilul de activitate didactica desemneaza felul in care cadrul didactic organizeaza si conduce procesul de invatamant presupunand anumite abilitati, indemanari sau priceperi din partea acestuia.

Stilul didactic are un caracter personal fiind oarecum unic pentru fiecare invatator si profesor. El devine o constanta sui-generis a personalitatii lui, reflecta conceptiile si atitudinile pedagogice ale acestuia, competenta si capacitatea lui profesionala. Stilul este o forma de exprimare a originalitatii cadrului didactic si o sursa generatoare de noi practici didactice.

Stilul educational, in raport cu dimensiunile personalitatii, evidentiaza ceea ce este specific fiecarui profesor, nota sa personala in realizarea atributiilor, pe care le incumba propriul statut, si difera de la profesor la profesor - I. Iorga.

Stilul educational este un mod propriu de comportare, atitudine fata de probleme, obiective, actiuni, factori, criterii de evaluare, o impletire specifica a insusirilor, capacitatilor, competentelor ce alcatuiesc profilul sau, dar manifestate acum in actiune.

In raport cu actiunea eficienta, stilul educational reprezinta un mod specific de a aborda educatia, elevii, situatiile de invatare, valorile disciplinei sale, de a manui metodele si procedeele, de a utiliza programele scolare, tehnologia didactica, asa cum arata G. Vaideanu.

Este, asa cum arata A. Dragu, linia directoare, adecvata rezolvarii problemelor didactice concrete; un anumit mod de a concepe organizarea invatarii, de a conduce comportamentele elevilor, in conditii de maxima eficienta.

In raport cu factorii determinanti, stilul educational, in opinia lui A. Dragu, este un set de acte, un repertoriu de comportamente, atitudini si tehnici structurate intr-un sistem utilizat in realizarea obiectivelor educatiei.

Asa cum arata I. Nicola, eficienta stilului educational nu poate fi apreciata in sine, ci prin raportarea la factorii generatori care tin de personalitatea profesorului si de contextul psihosocial in care se integreaza.

Stilul managerial, in raport cu dimensiunile personalitatii, reprezinta comportamentul concret al managerului/liderului, modul in care se raporteaza la sarcini, derivate din obiectivele organizationale, la indivizii si grupurile care fac parte din organizatie. Mai poate fi considerat un aspect al conducerii operationale - leadership, asa cum arata S. Iosifescu.

In opinia lui F. Fiedler, stilul managerial reprezinta tendintele fundamentale care motiveaza comportamentul managerului. El ramane constant, dar comportamentul se schimba prin modificarea situatiilor externe, a sarcinilor.

In raport cu actiunea eficienta, stilul managerial reprezinta o preocupare pentru definirea strategiei generale si a celor functionale in realizarea obiectivelor, a organizarii realizarii lor, a analizei cauzelor functionarii sistemului; a lua operativ decizii optime, a organiza aplicarea lor, a exercita controlul sistemului, in baza aplicarii stiintei, logicii, principiilor rationale, prin participare, a comunica pentru prevenire si combatere, a utiliza eficient resursele umane - I. Petrescu.

Asa cum arata E. Mihuleac, stilul managerial arata modul de lucru al managerului ca expresie a personalitatii, a originalitatii sale, in legatura cu mentalitatea, experienta, rutina, deprinderile de munca, a priceperii de rezolvare si se concretizeaza in reguli, conditii si cerinte specifice.

In raport cu factorii determinanti, stilul managerial reprezinta un set de constante asociate comportamentului, care sunt situate la regiunea de contact cu credintele; arata adaptarea la cunoasterea realitatii unitatii, pe baza culegerii informatiilor, relatiilor directe.

In opinia lui C Zamfir, stilul managerial rezulta din combinarea particularitatilor dimensiunilor conducerii: capacitatea profesionala, capacitati organizatorice mentinerea climatului favorabil eficientei, modalitati de motivare, atitudinea fata de performanta, delegarea autoritatii, practici de decizie, principialitate si corectitudine, centrarea pe om, controlul, atitudinea fata de nivelul ierarhic superior.

Pentru formarea profesorului - manager prin cunoasterea acestor stiluri si posibilitati de combinare, absolut necesara practicii sale, acesta trebuie sa porneasca de la cunoscut(stilurile educationale) la cele intuite, mai putin cunoscute si abordate de catre acesta(stiluri manageriale).

Dupa parcurgerea diferitelor tipuri, profesorul - manager va recunoaste:

ca are elemente din fiecare, unele aflate in prim-plan, altele nu(dupa situatie);

ca unifica cele doua categorii chiar la nivelul unei activitati(lectii) in diferitele ei secvente;

ca, mai mult sau mai putin, le adapteaza la particularitatile clasei si activitatii;

ca isi poate defini singur un profil propriu ca profesor-manager, utilizand combinarea si adaptarea celor doua categorii de stiluri si variantele lor;

ca poate sa-si generalizeze experienta, propunand si alte criterii, alte combinatii specifice profesorului-manager, pana la generalizarea teoretica(prin cercetare ameliorativa).

Se constata ca, totusi, intre criteriile de ordonare a stilurilor educationale, se regasesc si multe apropieri de specificul managerial. Dar nu rolul de conducator general al profesorului este explicit, dominant, ci cel educational propriu-zis, cel operational.

3.2. TIPURI DE STILURI DE PREDARE-INVATARE

Cadrele didactice eficiente si-au elaborat intotdeauna propriile lor stiluri de predare.

Diferitele stiluri se pot constitui in functie de cateva dominante sau aspecte constante care pot sa caracterizeze conduita cadrului didactic ca de exemplu:

- deschidere spre inovatie - inclinatie spre rutina;

- centrare pe angajarea elevului - substituirea invatarii cu predarea.

- centrare pe continut - preocupare pentru dezvoltarea elevului;

- apropiat (afectiv - distant (fata de elevi);

- permisiv-autoritar (in relatiile cu elevii);

- nivel inalt de exigenta - exigenta scazuta;

- prescriptie (dirijare riguroasa)- independenta

Stiluri educationale propriu-zise

a)      dupa modul de concepere a activitatii didactice:

centrat pe procesul de acomodare, de trecere de la experienta concreta la experimentarea activa;

centrat asupra procesului de gandire convergenta, situat la limita dintre experienta activa si conceptualizare;

centrat asupra procesului de acomodare, situat la limita dintre conceptualizare si observarea reflexiva;

centrat asupra procesului de gandire divergenta, situat la limita dintre observarea reflexiva si experienta concreta(S. Cristea).

b)      dupa pozitia partenerilor in instruire

centrat pe profesor;

centrat pe elevi;

centrat pe interactiunea profesor - elevi

c)      dupa modul de combinare a stilului personalitatii si al muncii educative(A. Dragu):

tipul A - eficient, unitar, puternic;

tipul B - ineficient, diviziv, slab;

tipul C - rigid, diviziv, puternic,

tipul D - dependent de circumstante, unitar, slab.

Trebuie mentionat ca aici apar ca dominante relativ stabile si cu o mare expresivitate: empatia, dragostea de copii, capacitatea de anticipare si prevedere a comportamentului elevilor, echilibrul afectiv. Iar altele sunt marginale, dar necesare in exercitarea profesiunii: energia, perseverenta, capacitatea de organizare, consecventa, obiectivitatea.

Stilul muncii profesorului este analizat aici prin prisma unor dimensiuni de esenta: cultivarea capacitatilor intelectuale, a motivatiei invatarii, a atitudinii afective, a atitudinii cognitive, a atitudinii evaluative, transmiterea cunostintelor, individualizarea, relatiile profesor - elevi, cultivarea interesului pentru obiectul predat, educarea disciplinei.

d)      dupa modul de organizare a instruirii:

centrat pe relatia rezultate - actiunea elevului - actiunea profesorului;

centrat pe antrenarea, supervizarea elevului;

centrat pe relatia instruire dirijata - autoinstruire

e)      dupa gradul de concepere, implicare in educatie

apropiat - distant;

metodic, sistematic - neorganizat;

stimulativ - rutinar

f)        dupa structura personalitatii didactice

informational - predomina volumul de informatii, eruditia, transmiterea;

formativ, educativ - predomina comunicarea, persuasiunea, indrumarea.

g)      dupa componentele personalitatii profesorului

cognitiv - dominant intelectual, prin logica argumentarii, limbaj stiintific;

afectiv - cu implicare afectiva, participare;

volitiv - cu impunerea organizarii, metodologiei.

h)      dupa mobilitatea comportamentului didactic

rigid, inflexibil, cu respectarea constanta a normelor;

adaptabil, permisiv, cu receptivitate, perfectionare, concesiv.

i)        dupa abordarea relatiei pedagogice:

din perspectiva cognitiva: tipul structurant(ofera informatia gata elaborata, structurata, cu dirijarea stricta a asimilarii), tipul stimulant(cu accent pe activitatea independenta a elevilor, pe acer o indruma si o stimuleaza);

din perspectiva operationala: stil de dirijare si stil de ghidare, orientare;

din perspectiva socioafectiva atitudinala: stil ordonat si stil acceptant;

intr-o matrice, din intersectia celor trei criterii, rezulta opt spatii comportamentale in relatiile cu elevii.

j)        dupa tipul de relatii profesor - elevi(R. Lippitt, R. White):

autoritar - conducere ferma, continua;

democratic - bazat pe cooperare, stimulare;

noninterventionist, permisiv, liber

k)      dupa notele dominante ale personalitatii in predare(E. Noveanu):

proactiv, cu initiativa, stimulant, organizator, obiectiv

reactiv, flexibil, usor influentabil, fara obiective clare, cu redusa vointa de realizare a lor;

ultrareactiv, extremist, cu exagerarea diferentelor dintre elevi si strategiile specifice.

l)        dupa gradul de consolidare a unor comportamente tipice drept clisee, in cunoasterea reciproca profesor - elevi(A. Neculau):

profesori care "pastreaza distanta" formala si afectiva, in sprijinul obtinerii autoritatii;

cu "comportamentul popular", prin familiaritate;

cu comportament "prudent", de retragere si expectativa, de neincredere;

profesori "egali cu ei insisi, indiferent de imprejurari

cu comportament de "dadaceala", de neincredere in elevi.

m)    dupa combinarea intre angajarea personala si colaborarea cu elevii

organizatoric;

participativ;

realist in rezolvarea situatiilor;

intreprinzator;

maximalist in urmarirea rezultatelor

n)      dupa gradul de generalitate strategica(D. Potolea):

individuala, cu marcarea identitatii proprii;

grupala, pentru profesori cu stil asemanator;

generalizata, cu includerea conducerii in strategia educationala.

o)      dupa modalitatea de folosire a experientei

rutinar, bazat pe utilizarea acelorasi scheme didactice, experiente;

creativ, inventiv, receptiv, cu noi abordari.

p)      dupa combinarea comportamentului orientat pe relatii si pe sarcini

de indrumare;

de antrenare;

de incurajare;

de atribuire roluri

q)      dupa disponibilitatea, capacitatea de comunicare

comunicativ, deschis;

rezervat, reticent, cenzurat;

necomunicativ, monologat, distant

r)       dupa modul de adresare in comunicare

direct, cu antrenarea elevilor;

indirect, fara antrenarea elevilor.

s)       dupa particularitatile comportamentului afectiv

rece, distant, obiectiv, realizat stiintific;

impulsiv, coleric, imprevizibil,

pasional, impresionant, expresiv, debordant;

echilibrat, agreabil

t)        dupa manifestarea empatiei(S. Marcus):

empatic;

reflexiv;

analogic;

detasat

u)      dupa intelegerea si realizarea evaluarii(I.T.Radu):

fetisizeaza evaluarea, pentru afirmarea autoritatii;

subestimeaza rolul evaluarii, nesistematic, superficial, inabil;

recurge la "generozitate", "intelegere";

cu exigenta rationala, obiectiv.

v)      dupa deontologia profesionala

responsabil, serios, exigent;

detasat, indiferent, cu respectarea stricta a normelor;

neglijent, cu mascarea iresponsabilitatii.

w)    dupa rezolvarea conflictului intre asteptarile personale si presiunile rolurilor(E. Paun):

stil normativ, cu maximalizarea rolului si expectantelor sale, centrat pe realizarea performantei, a obiectivelor;

stil personal, cu maximalizarea caracteristicilor de personalitate, descentralizarea autoritatii, orientarea spre grup, flexibilizarea relatiei cu elevii;

stil tranzactional, ca intermediar, dupa situatie, intre celelalte stiluri, cu conceperea educatiei ca o tranzactie dinamica intre roluri si personalitati, in jurul scopurilor date.

Un bun cadru didactic este acela care este capabil de o mare varietate de stiluri didactice, avand astfel posibilitatea sa-si adapteze munca sa diferitelor circumstante, sa confere predarii flexibilitate si mai multa eficienta.

Bibliografie:

- Elena Joita, Curs de pedagogie scolara, Reprografia Universitatii din Craiova, Craiova, 2001

- Elena Joita, Management educational. Profesorul manager: roluri si metodologie, Ed. Polirom, 2000

- I. Nicola, Tratat de pedagogie scolara, E.D.P.,Bucuresti, 1996