Strategii educative

Strategii educative

Traditional, educatia oferita de scoala a fost considerata educatie formala, activitatile educative organizate de alte institutii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept educatie nonformala, iar influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc., educatie informala. Delimitarea intre aceste trei forme ale educatiei este una teoretica, in practica ele functionand ca un complex ale carui granite sunt dificil de trasat.

Strategiile educative ale parintilor

Parintii constituie primul model social de influentare a copiilor, acestia contribuind la formarea conceptiei despre viata, a modului de comportament si de relationare a copiilor.

Modelele educationale adoptate de parinti pot avea influente negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului. Parintii trebuie sa gaseasca un echilibru in ceea ce priveste organizarea si controlul copilului, cerintele adresate acestuia, precum si inlaturarea extremelor. Prin utilizarea unor strategii educationale necorespunzatoare pot apare o serie de consecinte nedorite, in functie de atitudinile parintilor fata de copil, astfel :
- Grija exagerata fata de copii poate avea drept consecinta infranarea initiativei, limitarea libertatii de actiune si a independentei. Prin stabilirea unui program rigid pentru copil, fara ca acesta sa fie consultat, se poate ajunge treptat la instalarea unei tendinte de subevaluare a propriilor sale capacitati de a relationa cu lumea, spiritul sau de initiativa dispare, putandu-se instala o serie de temeri nejustificate, care conduc spre izolarea in sine si aparitia unor complexe fata de cei din jur.

- Severitatea excesiva insotita de amenintari - atat verbale cat si fizice- isi pune amprenta asupra formarii personalitatii copilului. Fortarea acestuia de catre parinti in realizarea diverselor sarcini, care pot fi coplesitoare, cu scopul de a obtine performante, de a fi special, il priveaza pe copil de bucuriile perioadei copilariei, instalandu-se in felul acesta oboseala cronica, ca urmare a epuizarii resurselor energetice. Copilul poate manifesta o atitudine de apatie si indiferenta fata de ceea ce trebuie sa intreprinda, precum si fata de persoanele din jur, revoltandu-se.

- Parintii care isi superprotejeaza copiii, manifestand grija si afectivitate intr-o maniera exagerata, contribuie la crearea unei rupturi intre imaginea de sine a copiilor si posibilitatile lor reale. Astfel, se pot contura atitudini de subevaluare sau supraevaluare a propriilor posibilitati si tendinte de dominare a celor din jur.

- O alta strategie educativa cu influente negative este cea practicata de parintii care isi lasa copiii liberi, fara a exercita nici un control asupra lor. Dat fiind faptul ca parintii au putin timp la dispozitie, copiii au libertate deplina in organizarea programului si in alegerea tipului de activitati pe care doresc sa-l desfasoare.

Pe langa strategiile educationale exercitate, si conduita parentala (unitara si contradictorie) are efecte asupra personalitatii copiilor. Conduita unitara consta in faptul ca ambii parinti manifesta constant aceeasi atitudine in ceea ce priveste educatia copiilor. Totusi, strategia educativa corespunzatoare adoptata de cei doi parinti ofera copilului un climat securizant in care sa se dezvolte armonios.

Cand parintii adopta comportamente diferite, se poate vorbi de o conduita contradictorie in exercitarea influentelor educative asupra copiilor. Astfel, unul dintre parinti poate fi hiperautoritar, in timp ce celalalt poate fi tolerant . Atat in randul mamelor, cat si al tatilor pot fi intalnite cateva profile de comportament parental: tiran, dominator, prieten, demisionar. Astfel, prin combinatie pot iesi diverse profile de influenta educationala care pot crea o serie de efecte educative total diferite.

Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat, in care sa se simta in siguranta. Acest lucru este posibil daca parintii sunt atenti la nevoile copilului, dau dovada de intelegere, sunt calmi si afectuosi, se ocupa de educatia lui, interesandu-se de evolutia lui la gradinita, scoala, participa la evenimentele din viata copilului. In acelasi timp, parintii trebuie sa dea dovada de fermitate, sa stabileasca limite, sa nu lase copilul sa faca tot ce vrea.

Pe langa nevoile de baza ale copilului (hrana, imbracaminte, locuinta, ingrijire medicala, educatie, joaca), satisfacerea nevoilor emotionale este foarte importanta pentru devoltarea armonioasa a personalitatii. Dintre acestea pot fi mentionate urmatoarele :
- Dragoste - copiii au nevoie de dragoste - atunci cand sunt fericiti si cand sunt tristi - adica tot timpul. Aceasta inseamna ascultarea copilul cand isi exprima gandurile si sentimentele, acordarea atentiei cand are nevoie de aceasta. Alternarea comportamentelor de manifestare a dragostei cu cele abuzive sau de neglijare fac ca dragostea sa nu mai fie perceputa ca atare, aparand neincrederea si sentimentul de respingere.

- Onestitate - copiii au nevoie de a cunoaste oamenii si de a avea incredere in ei. Minciuna sau adevarul spus pe jumatate il fac pe copil sa fie confuz.
- Respect - copilul trebuie tratat ca o persoana valoroasa, trebuie lasat sa faca alegeri.

- Intelegere - copilul trebuie ascultat cand vorbeste si are nevoie sa fie inteles.

- Acceptare - chiar si atunci cand greseste copilul nu trebuie respins, acesta are nevoie sa fie acceptat ca persoana.

- Rabdare - copiii au nevoie de timp pentru a-si insusi unele comportamente (pentru aceasta au nevoie de exercitii si explicatii).

- Corectitudine - copiii trebuie sa cunoasca regulile, iar aplicarea lor sa fie constanta si corecta, odata ce acestea au fost stabilite.

- Constanta - comportamentul adultului trebuie sa fie constant in timp si in diferite situatii. Schimbarea regulilor il face pe copil sa fie confuz si nesigur si ii transmite mesajul ca respectarea lor nu este atat de importanta.

- Timp - copilul are nevoie de atentia si compania parintilor.

Personalitatea viitorului adult este determinata de modul in care parintii inteleg sa-l educe si sa-l formeze. Pentru o dezvoltare armonioasa parintii trebuie: sa creeze posibilitatea dezvoltarii normale a copilului, asigurandu-i acestuia sentimentul sigurantei prin oferirea de dragoste neconditionata (copilul trebuie sa aiba constiinta ca apartine cuiva, ca exista cineva caruia ii pasa de el), sa ofere copilului dreptul la reactii proprii (la bucurie, tristete, furie), sa puna interdictii cat mai putine - dar importante, sa constientizeze punctele tari si cele slabe ale copilului, sa nu il minta, sa aiba incredere unul in celalalt, copilul sau nu trebuie sa fie ideal, sa stie ca pedepsindu-l pe copil, nu-l invata decat evitarea pedepsei, sa-si trateze copilul asa cum ar dori sa-l trateze el (reciprocitate). Copilul nu este proprietatea parintelui ci un om care va deveni autonom.

A.    Strategiile educative ale cadrelor didactice

Strategia didactica reprezinta un sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective. Este conceputa ca un scenariu didactic complex, in care sunt implicati actorii predarii - invatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate.

Componente ale strategiei didactice sunt[4]:

sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,

sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,

sistemul mijloacelor de invatamant, respectiv a resurselor utilizate,

sistemul obiectivelor operationale.

Caracteristici ale strategiei didactice:

implica pe cel care invata in situatii specifice de invatare;

rationalizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul/dupa particularitatile psihoindividuale

creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire

presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.

Tipuri de strategii didactice[5]:

strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;

strategii deductive (invers fata de cele inductive): de la general la particular, legi sau principii si concretizarea lor in exemple;

strategii analogice - predarea si invatarea se desfasoara cu ajutorul modelelor;

4. strategii transductive cum sunt explicatiile prin metafore;

5. strategii mixte: inductiv-deductive si deductiv-inductive;

6. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate si algoritmice propriu-zise;

7. strategii euristice - de elaborare a cunostintelor prin efort propriu de gandire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, avand ca efect stimularea creativitatii.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare si invatare (informative si activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-invatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire in ansamblu si nu o secventa de instruire.