Relieful structural

Relieful structural

Daca terminologic, relieful structural tinde sa evidentieze rolul preponderent al structurii geologice in reliefogeneza, in realitate, structurile primare rezista foarte putin timp, ele fiind preluate imediat dupa formare, de catre mecanismele sculpturale ale proceselor externe; de mentionat ca aceste mecanisme raman mereu controlate de elementele structurale. Asadar, relieful structural apare derivat din structurile initiale si mereu remodelat.

Daca unele elemente structurale majore sunt mostenite din timpul orogenezei hercinice, etapa hotaratoare pentru relieful structural de pe teritoriul Romaniei o constituie faza geotectonica alpina, a carei evolutie continua si in prezent. Astfel, denivelarile principale ale reliefului si abrupturile suprapuse liniilor de dislocatie majora apartin ciclului morfogenetic alpin.

Structura zonara in sens longitudinal a Carpatilor Orientali evidenta pana la Pasul Oituz si Depresiunea Braovului (cu un ax cristalin, zona de flis in est si vulcanite in vest) se rasfrange in relief prin sisteme de masive si culmi aliniate nord-sud si separate prin depresiuni si vai largi, situatie creata prin evolutia geotectonica a zonei din triasic pana in neogen. Dislocatiile de mare profunzime si regenerarea unor puternice linii de falie confera Carpatilor Meridionali si Muntilor Banatului caracterul de sisteme de munti-bloc. In Muntii Apuseni, masivele Gilau, Muntele Mare, Muntii Meses se impun, de asemenea, ca munti-bloc, limitati de linii de dislocatie. Masivul cristalin al Rodnei din nordul Carpatilor Orientali este un imens horst asimetric, flancul nordic fiind foarte inclinat, in lungul faliei Dragos-Voda.

Unele falii de profunzime cat si lasarile axiale din cadrul ramurilor carpatice au determinat formarea de depresiuni tectonice, care se impun ca elemente structurale in relief: Depresiunea Resita-Moldova Noua; Depresiunea Halmagiu; Culoarul Timis-Cerna; Culoarul Bistrei; Culoarul Hateg-Orastie; Depresiunea Lovistei; Depresiunea Brasov; Depresiunea Dornelor; Culoarul Giurgeu-Ciuc s.a.

Formatiunile cutate de flil cretacic, paleogen si neogen prezinta numeroase adaptari la structura, atat conforme cat si inverse. In Muntii Tarcaului, culmea lungp de circa 20 km dintre Magura Bicazului (1375 m) si Varful Tarhaus (1662 m) se mentine pe sarniera unui anticlinoriu.

In general, intre limitele structural-tectonice majore si limitele orografice principale exista o vizibila concordanta: fruntea "panzei Haghimasului" apare clar exprimata in relief prin abruptul dinspre Depresiunea Trei Fantani; panzele de sariaj alcatuite din formatiuni mai dure se pastreaza sub forma de spinari mai inalte (de ex-emplu, Obcina Feredeului); unele ferestre si semiferestre tectonice se impun in relief prin largirea vailor sau chiar prin depresiuni. In Obcinele Bucovinei si in special in Obcina Mare este frecvent tipul structural de "hog-back"; vaile longitudinale ale Mol-dovitei, Humorului urmaresc linii de contact structural dintre unitatiile invecinate a.a.

Relieful format pe structuri cutate neogene din unitatea pericarpatica ofera numeroase exemple de adaptare conforma la structura. In Subcarpati, depresiunile si culoarele morfologice corespund, in general, unor sinclinorii sau chiar sinclinale si arii afectate de subsidenta: Tazlau-Casin; Niscov; Drajna-Chiojd; Mislea; Polovragi-Horezu; Tismana-Runcu s.a.

Dealurile care inchid depresiunile subcarpatice spre exterior se suprapun unor anticlinorii sau anticlinale: Plesu, care inchide la exterior Depresiunea Ozanei; Corni-Serbesti-Margineni, care inchide o parte a Depresiunii Cracau-Bistrita; Pietricica, ce flancheaza Depresiunea Tazlaului; Istrita, Magura Slatioarei, Voitesti, Sporesti-Baleni, din Subcarpatii de Curbura si Getici s.a.

Samburii de sare din anumite cute subcarpatice au conditionat formarea de butoniere: Cacica, Tg. Ocna, Slanic, Sarata-Monteoru, Ocnele Mari. In Subcarpatii interni un asemenea fenomen, foarte bine reprezentat, se intalneste la Praid.

In Podisul Transilvaniei, elementele structurale cu influente asupra reliefului sunt boltirile de tip dom, samburii de sare din cutele diapire si orientarea slab monoclinala a stratelor sedimentare.

In partea centrala a podisului, intre Mures si Tarnava Mare sunt scoase la zi numeroase aspecte structurale care rezulta din modul de "atac" al raurilor asupra boltirilor de dom. Vaile care se dezvolta in partea axiala a domurilor determina aparitia de cueste semicirculare: Deleni, Valea Sarata s.a. Cand vaile strapung structurile de dom si se extind dincolo de bolta acestora, in relief sunt prezente cuestele "fata in fata": Zau de Campie, Sincai, Sarmatel, Sangeorgiu de Padure.

Depresiunile de contact din partea de sud si vest a Podisului Transilvaniei au caracter evident subsecvent, cu fronturile de cuesta spre centrul bazinului si cu versantii terasati spre munte: Fagaras, Sibiu, Culoarul Muresului dintre Turda si Alba Iulia.

Podisul Somesan, prin alcatuirea sa tipic monoclinala cu strate de calcare, conglomerate si gresii rezistente la eroziune, constituie o unitate morfostructurala a platourilor si cuestelor deosebit de reprezentative, aflate in diferite stadii de evolutie a fronturilor. Glacisurile de revers se muleaza pe suprafata stratelor dure, iar fronturile apar liniare, curbate, in unghi, festonate, in trepte etc.

Monoclinul Platformei Moldovenesti favorizeaza influenta structurii prin frecventa deosebita a asimetriei vailor si pastrarea unor fragmente de platouri structurale. Asemenea platouri, de o netezime remarcabila, se constata pe calcarele si gresiile oolitice din Dealul Mare-Harlau si Podisul Central-Moldovenesc. Cele mai puternice contraste si denivelari ale reliefului se constata in cazul marilor fronturi de cuesta care pun in contact Campia colinara a Moldovei cu Podisul Sucevei, Saua Ruginoasa si Podisul Central Moldovenesc ("Coasta Moldava"); aici denivelarea reliefului poate ajunge la peste 400 m asa cum se constata la sud de Iasi, intre Dealul Paun (406 m) si lunca Bahluiului situata la sub 100 m. O denivelare asemanatoare se constata si intre Dealul Holm si vatra Depresiunii Frumusica.

In toate subunitatiile Podisului Moldovei vaile subsecvente sunt deosebit de frecvente, aparitia cuestelor constatandu-se chiar atunci cand monoclinul este retezat incepand cu un unghi de sub 10 grade. Cuestele Solonet, Ibanesti, Somuz, Jijiei, Bahluiului, Miletinului, Racovei, Lohanului sunt numai cateva exemple de forme structurale caracteristice Podisului Moldovei.

Platouri structurale si alte forme de relief specifice monoclinurilor se intalnesc si in cadrul piemonturilor Candesti si Cotmeana.In Dobrogea de Sud se pastreaza platouri structurale intinse, conservate pe orizonturile de calcare sarmatiene si trepte structurale in profilul vailor.

Masivul Dobrogei de Nord poate fi considerat ca un horst cristalin inconjurat de falii. Relieful este dominat de anticlinalul cutat al Muntilor Macinului, in axul caruia se afla o fasie de roci dure: granite, cuartite, porfire. Mai la sud, Podisul Babadagului se suprapune unui sinclinoriu calcaros, cu aliniamente de cueste si suprafete structurale relativ intinse.