Tara Vrancei - Geografie Culturala

Tara Vrancei - Geografie Culturala

Nu doar cunoscuta,ci si renumita,Tara Vrancei,exercita o mare putere de atractie datorita stravechilor traditii de cultura si civilizatie populara.Descoperirile arheologice,alaturi de documente istorico-etnografice si marturiile lingvistice, demonstreaza continuitatea de viata si cultura din perioada oranduirii comunei primitive pana in zilele noastre.

Vrancea este atestata intr-un document scris in limba Latina, o scrisoare datata 2 iulie 1431,in care numele este scris ca fiind Varancha.Istoricii si cercetatorii sunt de parere ca acest cuvant face parte din patrimoniul lexical traco-dac, "vran" insemnand padure/munte.Poate acest lucru explica de ce in scrierile timpului,Vrancea mai era numita si "Pamantul cu paduri bogate" sau "Pamantul Negru",caci solul e bogat,iar padurile,care acopera aproape 38% din suprafata de judetului,reprezinta una dintre cele mai importante averi naturale ale judetului.Intinzandu-se la cotitura Carpatilor Orientali,judetul Vrancea reprezinta un veritabil nod de legatura intre cele mai mari provincii istorice:Moldova,Tara Romaneasca si Transilvania.

In epoca contemporana,a fost simbolul Unirii dintre Moldova si Tara Romaneasca din 24 ianuarie 1859,prin care s-au pus bazele statului roman;in timpul Primului Razboi Mondial,in iulie-august 1917,victoriile purtate asupra Germaniei pe campurile de lupta de la Marasti si Marasesti au dus la desavarsirea Statului Unitar Roman,la 1 Decembrie 1918.

Ca zona etnografica,Tara Vrancei este mai putin intinsa decat teritoriul administrative al actualului judet;in consecinta,cel care doreste sa cunoasca judetul Vrancea in ansamblul sau va trebui sa strabata sin alte localitati in afara celor care sunt situate in Tara Vrancei.

In contextual culturii populare romanesti,Tara Vrancei s-a evidentiat de-a lungul timpului ca o zona folclorica marcata de puternice caractere specifice,care a adauugat tezaurului culturii nationale valori spirituale de o incontestabila prenitate.Inscrisa in coordinate geografice,istorico-sociale si economice particulare,urmand un ritm de evolutie proprie,Tara Vrancei ne ofera,in perspectiva istorica,imaginea unei unitati culturale initial mai putin receptive influentelor exterioare,cu o evolutie mai lenta si,in consecinta,pastratoare a unor forme de viata materiala si spirituala traditionale.Desigur,aceasta observatie,care se refera la un trecut mai indepartat,nu exclude existenta unui permanent contact,pe toate planurile,cu zonele limitrofe.De remarcat insa ca marea lor majoritate,produse culturale de provenienta exterioara,preluate prin procesul natural de circulatie,au fost adaptate unor modele culturale locale,traditionale,care in aces fel s-au dovedit forta si vitalitatea.

Arhitectura populara traditionala

In Tara Vrancei se mentin si azi elemente caracteristice ale vechilor asezari de razesi.In unele localitati se pot remarca aspecte specifice in structura asezarii:de exemplu,in Tulnici si Barsesti,vatra satului este separate in intregime de hotarul satului.Alte localitati,ca Nereju si Naruja,au structura satelor de tip rasfirat,atat de raspandita in zona noastra carpatica.

Lemnul si piatra existente din abundenta in zona Vrancei au constituit principalele materiale intrebuintate la ridicarea unei case.Atat la constructiile vechi,cat si la cele noi,temelia este intotdeauna din piatra luata de pe prundul apelor.

Constructia propriu-zisa incepea in momentul in care lemnarii gratareau casa,operatie ce consta in asezarea talpilor pe bucati de lemn(chitusi),indepartati in momentul in care piatra umplea spatiul dintre pamant si talpi.Urmatoarea operatie consta din umplerea cu pamant a golurilo ramase in interiorul talpilor,inclusiv a celor interioare ce delimitau incaperile,operatie numita in trecut "pomostirea" casei.Munca grea si obositoare,baterea pomostelii era usurata printr-o petrecere oferita de proprietar tinerilor din sat dup ace casi "I se lua apa"(era acoperita).In sunetul fluierului si al cimpoiului,tinerii batatoreau pamantul,gazda urmand doar sa lipeasca cu lut suprafata incaperilor.

Peretii caselor din zona Montana sunt din barne,in binecunoscutul sistem al cununilor orizontale incheiate la capete.La cele doua extremitati ale fatadelor,capetele barnelor sunt lasate mai lungi pentru a forma un adapost numit "zaplaz".

Acoperisul caselor este in patru ape si are invelitoare din sindrila batuta in forma solzilor de peste.In trecut,fixarea capriorilor si invelitul casei erau operatiuni foarte dificile,deoarece,fierul fiind foarte scump,cuiele intrebuintateerau din lemn de tisa,battue apoi in gauri facute cu sfredelul.Dintre elementele definitorii ale acoperisului amintim cucuveaua,pe unde iesea fumul.

Planimetria caselor variaza de la o singura incapere la doua sau trei;locuinta monocelulara(sau "odaia")este suplimentata cu inca o camera,tinda/camara care,in timp,devine spatiu de locuit. Astfel,apar casele cu trei camere (camera de zi,camera de curat si tinda/camara),carora li se adauga prispa,libera sau inchisa.Stalpii care marginesc prispa fac parte din piesele care apartin aculpturii,atat prin tehnica de lucru,cat si prin faptul ca, odata detasati din cadrul constructiei,pot fi considerati din punct de vedere estetic opere de sine statatoare.

Varietatea si frumusetea sobra a decorului stalpilor inflorati sau "crestati",cum se numesc in graiul locului,se datoreaza elegantei volumelor distincte create de sculptura(mar,floare, solzi de peste),care contine in germene elemente ale coloanei clasice(baza,fus si capitel).Aceste caracteristice sunt intregite de motivele realizate prin crestatura propriu-zisa(linia simpla,cercul,crucea,soarele,dintii de lup),fiecare din ele inscriindu-se intr-un cod de insemne stravechi in arta noastra populara.

Interioare

Frumusetea caselor taranesti nu consta numai intr-un exterior ce denota un dezvoltat simt artistic,ci si intr-un interior fascinant,ce pare a sta sub semnul lui utile dulci.Obiectele de mobilier,reduse ca numar,au functionalitate multipla,atat utlitara,cat si estetica.O vatra si un cuptor,patul dispus de-a lungul peretelui,o masa inalta si o alta mica,rotunda,cu trei picioare scurte,cateva scaune joase,o lada de zester asezata la capatul patului,un "coltar"(dulap de vase) si paretare dispuse de-a lungul peretilor camerei alcatuiesc interiorul usual al locuintei vrancene,el oglindind starea sociala a taranului intr-o epoca anumita.Asadar,in camera de toate zilele,mobilierul este simplu si fara realizari artistice,punctele de rezistenta ale interiorului fiind vatra,patul si coltul de lavite.Vatra si cuptorul polarizeaza recipiente,vase si accesorii,indispensabile traiului familial: sistare,putinei,oale,linguroaie etc.Important este ca si razboiul de tesut,a carui prezenta in casa era semn de bunastare.

O parte din blide mai sunt randuite si pe politele blidarului asezat in general dupa usa.Coltul patului este pus in valoare de cele doua randuri de paretare si de suita de servete de sub grinda,expuse sub forma de fluture.

Dintre obiectele de mobilier,cea mai importanta piese este lada de zester,care are valoare plurifunctionala.Este,in primul rand,obiect d uz casnic pentru pastratul broderiilor,tesaturilor,podoabelor sau costumelor,dar,in acelasi timp,are o functie economica si sociala,deoarece face parte in mod inevitabil din dota fetelor.Lazile de zester din Vrancea sunt confectionate din lemn de fag,din bucati detasate care se imbuca una in alta sau sunt fixate in cuie din lemn in locurile de rezistenta.Din punct de vedere morphologic,lada de zestre se incadreaza tipului cu capac plan.Ornamentatia este raspandita pe capac,pe aripile laterale ale capacului,pe fete sip e picioare in diferite motive:linii intretaiate,linii in zig-zag,cercuri,semicercuri,rozeta inscrisa in cerc.

Dintre textilele pentru ornamentat interiorul se remarca paretarul(laicerul).Piesele mai vechi sunt de dimensiuni mari cu o latime de 60 de cm,cu colorit vegetal si chimic.Vrastele (dungile)delimiteaza campuri ornamentale ce se succed la distante egale.Dintre motivele traditionale amintim:roata in butuci,motivul greblei(cheptani),motive geometrice stilizate (rombul),motive florale stilizate,motive avimorfe,motivul carligul ciobanului,unda apei.Dintre toate acestea,un motiv deosebit este creanga,posbila interpretare locala a pomului vietii;ca si in alte zone din Moldova,ramurile crengii se termina printr-o floare stilizata.O alta interpretare a crengii,numita "blendeac",are ramurile simple,arcuite,care par asemanatoare unei pasari cu aripile in zbor.

O trasatura stilistica a paretarelor deriva si din paleta lor coloristica.Cea vegetala se inscrie in tonuri calde,de la galben-verzui la castaniu,iar tonurile tari,de la mov la vanat,culoare numita in Vrancea morojin.Culorile chimice aduc cu sine rozul,rosul,portocaliul,verdele si albastrul inchis.Unele din acestea sunt obtinute cu ajutorul unor minerale.

Tot rol decorative au si stergaree;acestea sunt tesute in doua ite cu urzeala din bumbac,cu campul central ornamentat in vraste,iar in capete ornamentatia este realizata cu alesaturi in general geometrice,motive florale stilizate etc.;ele sunt asezate deasupra oglinzii si a icoanelor si ideplinesc functie estetica.

Costumele populare

Vrancea face parte din categoria zonelor etnografice in care populatia din mediul rural continua sa poarte la evenimente speciale costumul traditional specific.Forma sa este sculpturala,compozitia e simpla si clara;prin croiala,el subliniaza forma corpului,fara sa o artificializeze.Acest costum se purta,in aceeasi compozitie,si la munca si in zilele de sarbatoare.Portul popular este compus,in cazul femeilor,din camasa,bete si catrinta cu un pliu in fata,marama si opinci,iar in cazul barbatilor,din camasa,brau,itari,gluga,opinci;iarna se purtau pieptare,bundite,flanele si cojoace.Este de notorietate faptul ca in Vrancea s-au mentinut piese de port ce au asemanari cu unele piese de costum de pe monumental de la Adamclisi.Asa sunt,de exemplu,camasa incretita la gat,denumita adesea de literatura etnografica de specialitate si "camasa dacica",apoi itarii foarte lungi,stramti pe picior si incretiti ca un fel de armonica,gluca de lana utilizata si azi de ciobani,atat pentru a-I apara de intemperii,cat si pentru a-si transporta hrana.Ornamentarea costumelor taranesti a suferit schimbari odata cu trecerea timpului,dar si din cauza evolutiei societatii.Motivele portului popular sunt geometrice(valul,cercul si spirala), vegetatie(floare,frunza,pana),zoomorfe (cornul berbecului); decorul este rezultatul unei stilizari pana la forma schematica de linii drepte.Principalele culori folosite pentru infrumusetarea costumului popular sunt alb,negru si rosu;mai tarziu au fost introduce galbenul,albastrul si verdele,in timp diversificandu-se si mai mult paleta cromatica.

Mestesuguri artistice

Oua incondeiate

Din punct de vedere ornamental,oualele incondeiate din Vrancea se incadreaza stilului specific moldovenesc,fiecare culoare si fiecare rand de linii ornamentale simbolizand ceva:linia dreapta-viata;linia dreapta orizontala -moartea;

Linia dubla dreapta-eternitatea;linia cu dreptunghiuri -gandirea si cunoasterea;linia usor ondulata-apa;spirala-timpul; dubla spirala-legatura dintre viata si moarte.In ceea ce priveste culorile, rosul simbolizeaza soarele,focul,dragostea;negrul- eternitatea,statornicia;galben-lumina,bogatia recoltelor,tineretea; verdele-forta naturii,rodnicia,speranta;albastru-sanatatea, seninul cerului.

Tehnica de incondeiere este aceea a "crutarii fondului".Cu ajutorul chisitei,o teava scurta de alama sau din tabla,cu diametru de grosimea unui ac,avand in interior un fir de par de porc si prinsa perpendicular pe un maner de lemn,se traseaza pe ou,cu ceara de albine topita,un grup de linii ce vor ramane albe dup ace oul se introduce intr-o baie de vopsea de culoare deschisa,de obicei galbena.Un alt rand de linii ornamentale,trasate cu ceara,cu chisita,vor cruta ornamentele in galben,dupa ce oul se va introduce in alta baie de culoare,verde sau rosie.Ultima culoare este de obicei,albastrul sau negrul.Oul este tinut apoi la caldura,pentru a se topi ceara.

Tipare de cas cu crestaturi ornamentale

Sunt de doua feluri:

-tipare rotunde,cu care se preseaza casul pe o singura fata;

-papusarele dreptunghiulare,care imprima modelul pe ambele parti.

La papusare,structura compozitiei ornamentale se polarizeaza in jurul "coarnelor berbecului"(simbolul fertilitatii),element ornamental mult mai potrivit formei alungite a obiectului,insa aproape intotdeauna imbinat si cu rozeta,pe care o incadreaza.

Alteori,printr-o tratare simbolica,figureaza trupul uman,de unde si numele de "papusi de cas".Astazi se mai lcureaza inca cu tipare de cas la Nereju si Negrilesti.

Masti

Mastile cu functie ritualica sunt cele mai importante dn punct de vedere artistic.mastile funerare inchipuie trena funebra de stramosi ai decedatului,care vin sa asiste la funeralii.Numele lor de "unchesi" confirma semantic referentul.Alcatuite din piei netabacite de animale domestice sau din bucati de lemn moale cioplit grosolan,ele schiteaza figura omeneasca in structura ei genuine:capul printr-o forma ovoidala,ochii holbati prin doua gauri rotunde,gura crispate printr-o trasatura transversala,pletele prin calti si barba printr-o blanita.In ansamblul ei,constructia mastilor de unchesi tinea in trecut de arta funerara,grava si solemna;in vremea noastra tine de arta groteasca,satirica si caricaturala a mascaradelor viale de Anul Nou.Mastile reprezinta chipuri de baba,unchias,ursarita,paznic si altele,care au starnit hazul atator oameni la claci sau la sarbatorile de iarna.Celebru este Serban Tertiu,care a invatat meserie de la tatal sau,alt creator popular de renume,mos Pavel Tertiu,care, la randul lui a fost ucenicul bunicului sau dupa mama,Ion Amariei Ursu.Acesta confectiona masti pentru oamenii care insoteau mortul,precum si pentru copii,de Anul Nous au pentru flacaii care frecventau clacile.Fetele torceau canepa,iar flacaii veneau mascati avand la ei fluiere,cavale si laute si intr-o adevarata scena de comedie,strigatele si cimiliturile se succedeau una dupa alta,unele scornite chiar atunci.

Coreologie

-dansuri rituale cu masti.Chiparusul este jocul preferat de la priveghiuri.Cei ce-l joaca sunt de obicei mascati,aduna jucatorii in jurul focului,asezati n arc de cerc.Focul se aprinde in mijlocul curtii si reprezinta focul purificator al carui combustibil cosnta in obiectele personale ale defunctului sau defunctei,portiuni din gardul gospodariei si chiar din resturile lemnoase ale sicriului. Cel care este in capul sirului(starostele) are in mana un ciomag,cu un cam cu doua fete,reprezentand binele si raul,ziua si noaptea,viata si moartea.Jucatorii sunt asezati unul in spatele altuia si de obicei sunt legati cu un lant,care simbolizeaza lantul vietii.Cel din spate tine pe cel din fata lui de curea sau de haina.

Cel din capul si cel din coada sirului sunt de obicei cei mai voinici.Dupa ce s-au asezat,incep sa joace alergand inainte,dupa ritmul muzicii.De la o vreme insa,incep sa joace alergand cei din spatele sirului incep sa smuceasca in dreapta si in stanga,joaca neregulat,cautand sa faca astfel incat sa-I tranteasca pe cei din capul sirului pe foc.Cand nu izbutesc,cei din capul sirului o cotesc spre stanga inapoi,vrand sa ajunga cu tot sirul la cel din urma.Daca ajung acolo,incep sa izbeasca cu ciomagul la cel din urma sirului.Acestia negresit cauta sa fuga si,neavand in alta parte incotro sa o ia,trebuie sa sara peste foc.Dansurile rituale din jurul focului,din ritualurile de inmormantare din Vrancea,sugereaza ideea nevoii de purificare prin fum si foc a defunctilor,pentru a putea fi primiti de catre stramosii lor,in lumea de dicolo.

-dansuri populare traditionale

a)dantul miresii este o hora speciala de flacai si fete,care se joaca inainte de a se porni la biserica.In mijlocul horei se pune un sistar cu apa.Lautarii canta,hora se invarteste,iar mireasa de cate ori trece pe langa sistarul cu apa,ameninta cu piciorul spre el,dar nu-l rastoarna.Aceasta se intampla de trei ori.Cand a treia invartitura in hora s-a terminat,s-a terminat si hora.Atunci mireasa ia sistarul cu apa de jos si cu el ameninta spre mire de doua ori,iar a treia oara arunca apa spre el.Daca mirele nu se fereste,este udat.In timpul cand mireasa ameninta spre mire cu apa,aceasta ameninta si el cu un bici spre mireasa,de doua ori,iar a treia oara,daca poate,o loveste cat mai tare.Mireasa negresit se fereste si fuge.Dar,daca o loveste,e semn ca in casa barbatul va avea comanda;daca,din contra,mireasa uda pe barbat cu apa cu care arunca spre el,atunci e semn ca femeia va fi cea care va avea cuvantul hotarator.

b)hora satului,ca forma de manifestare artistica si sociala,detine si astazi in unele sate vrancene(Coza,Vrancioaia,Paltin,Naruja) un rol deosebit de important.Ea este spectacolul artistic spontan pentru privitori si mijloc de exprimare emotional-estetica pentru dansatori,constituind un prilej de destindere,de distractie dupa zile incordate de munca.In semnificatiile ei profunde,hora satului era,si este si astazi,un obicei cu functie ceremoniala premaritala,fiind contextual social cel mai important in care tinerii ce fac parte dintr-o anumita grupa de varsta isi afirm public optiunile in vederea constituirii unui nou nucleu familial. In acelasi timp,hora satului poate fi privita si ca expresie a raporturilor sociale existente si stabilite prin traditie in cadrul unei colectivitati,ca prilej de valorizare a individului in raport cu grupul sau de varsta si sex.In trecut,hora satului se desfasura cu periodicitate,in fiecare duminica,de-a lungul intregului an,exceptand perioadele de interdictie religioasa(posturile), ca si perioadele in care aveau loc nuntile.De asemenea,hora satului era prilejuita de marile sarbatori calendaristice,in principal Craciunul si Pastele,capatand in aceste cazuri o amploare deosebita.In zilele noastre,hora duminicala si-a pierdut mult din caracterul periodic,fiind organizata din ce in ce mai rar.Hora satului este o manifestare diurnal.Ea incepe dupa amiaza,pe la pranz si se incheie odata cu asfintitul soarelui.In trecut,hora satului se desfasura afara,in fata hanurilor sau a carciumilor,in special vara,uneori chiar si iarna,permitand prezenta unui numar mare de participanti active,ca si a unei numeroase asistente.

Se remarca tendinta actuala de a transforma hora in manifestare nocturna,si aceasta din momentul in care ea este tot mai frecvent organizata in spatii inchise.O data cu trecerea timpului,hora satului a fost inlocuita cu balul.Echivalent modern al horei satului,balul este in principal o manifestare nocturna si se desfasoara in spatii inchise.Fata de hora satului,balul are o participare mai redusa numeric,dar este mai eterogena din punct de vedere al compozitiei sociale.Aceasta este si cauza pentru care la aceasta ocazie dansurile moderne sunt tmai frecvente,iar repertoriul traditional,redus la jocurile de baza:sarba.hora.

Obiceiuri calendaristice

Pe langa cele cu arie larga de manifestare,precum colindatul, plugusorul,jocul Caprei si al Ursului,in zona Narujei se mergea in a doua zi de Paste cu Valaritul.Dupa Inviere,imediat ce primeau binecuvantarea preotului la biserica,flacaii puneau o naframa sau un steag intr-un bat si mergeau de la casa la casa,cu precadere acolo unde sunt fete de maritat,spre a anunta gazdelor Invierea.In structura cetei de valari se intalnesc elemente de organizare ierarhica a participantilor si anume:seful velar (vataful),"fratele" sefului velar si zaraful.Urarea este rasplatita de gazed cu bani,vin,colaci si oua.Tinerii si in special fetele aveau obiceiul sa alerge sis a se ascunda spre a nu fi gasiti de valari care uneori ii urmaresc ore intregi ca sa ii prinda.Obiceiul se incheie cu o petrecere la o casa dinainte stabilita,uneori se face si o impartire a darurilor primate

Prinsul suratelor(Suratia) era un obicei calendaristic practicat de tinerele fete.In prima zi de Paste,fetele nemaritate se adunau acasa la una dintre ele si pregateau o masa cu oua rosii,pasca si colacei speciali.Dupa ce faceau schimb de oua incondeiate,colacei si stergare brodate in casa,fetele se prindeau "surate pana la moarte" si isi promiteau sa nu se dusmaneasca si sa nu-si fure una alteia iubitii.La masa era invitat un singur barbat instarit,ales de comun accord dintre gospodarii satului pentru a pecetlui juramantul.Prin suratie,se creeaza sau se consolideaza legatura intre fete apartinand aceluiasi grup de varsta.

Boteitul oilor

Satenii din comuna Negrilesti sarbatoresc in luna mai boteitul oilor,o traditie de secole,care precede scoaterea mioarelor la munte.De ziua Sfintilor Cosntantin si Elena,cand,potrivit traditiei,ciobanii urca turmele la munte,toti oamenii se aduca in fata bisericii din sat,unde sunt aduse si sfintite oile,intr-o slujba religioasa ampla.Ei primesc binecuvantarea pentru a fi feriti de vitregiile vremii si stihiile padurilor in lunile cat stau in munte, pana la Sfantul Dumitru,cand ciobanii se reintorc.Astfel,prin boteitul oilor transhumanta este plasata sub semnul binecuvantat al grijii divine,care se revarsa deopotriva asupra oamenilor si animalelor.

Asadar,arhitectura traditionala,interioare calde sip line de suflet, costume populare uluitor de frumoase,mestesuguri pastrate din stramosi,piedaje datatoare de pace interioara-aceasta e Tara Vrancei,punct de reper valoric pentru orice roman.

Sculpturi in lemn si tiparele de cas cu ornamente specifice la Negrilesti,creatori de masti la Nereju,fluierasi si buciumasi la Spulber,muzeu etnografic la Paltin,valari la Naruja,biserica veche de lemn la Vrancioaia("Sa stie decandu s-au sfintitu biserica aceasta ombla valiatu 1778 si era domn Ghica Voda Protopop era Neculaiu Vidrascu").folclor literar si musical in satele ascunse in munti (Coza,Plostina,Muncei,Herastrau,Valea Neagra),toate construite,maim ult decat o bogatie nationala,un tezaur European.

Bibliografie :"Tara Vrancei!Cine am fost.Cine suntem.Cine vom fi?" -Carmen Ion.

Editura Andrew-2007