Conditiile si formele raspunderii juridice

conditiile si formele raspunderii juridice

CONSIDERATII GENERALE

Intalnita in toate ramurile dreptului, notiunea de raspundere juridica sugereaza ideea de sanctiune sau reparatie[1] Ea da expresie unui raport social sanctionat din punct de vedere juridic, in baza caruia o persoana se afla intr-o relatie de obligatie fata de o alta persoana careia ii datoreaza satisfactie sau repararea unui prejudiciu ce i l-a cauzat[2].

Fiind o categorie istorica, raspunderea juridica este o institutie vie care s-a format si a evoluat odata cu societatea omeneasca. Departe de a se fi despartit pe de-a-ntregul de influenta moralei, la baza ei aflandu-se si azi notiunea de morala si greseala, anumite aspecte ale raspunderii reclama, pentru corecta lor caracterizare, sa se recurga si la alte notiuni cum sunt cele de garantie, de asigurare, de socializare a riscurilor sau de asistenta.

In dreptul mediului, raspunderea juridica este azi o institutie care se aplica din ce in ce mai mult datorita multiplicarii si diversificarii riscurilor ecologice, a inmultirii prejudiciilor aduse mediului si a cresterii gravitatii lor determinate de adancirea crizei ecologice mondiale, agravata de consecintele industrializarii si automatizarii, de aplicarea tehnologiilor de varf in multe domenii ale activitatii umane, fara suficiente si severe mijloace de protectie a mediului, de exploatarea nerationala a resurselor naturale, precum si de alti factori dependenti de politica dusa in acest domeniu de fiecare tara. Angajarea unor astfel de activitati de catre state si de catre persoane private duce la provocarea de pagube ecologice intentionate sau accidentale cu un grad ridicat de risc si periculozitate pentru mediul natural si antropic. Aceasta situatie a determinat aparitia si diversificarea tehnicilor de reparatie, stabilirea unor reguli speciale ale raspunderii si adoptarea unor masuri menite sa asigure aplicarea principiului general recunoscut, conform caruia „cel ce polueaza trebuie sa suporte consecintele actiunilor sale cu impact negativ asupra mediului”.

In tara noastra, reglementarea raspunderii juridice pentru neres-pectarea normelor de drept al mediului isi are sediul in Legea protectiei mediului nr. 137/1995, completata cu reglementarile sectoriale, speciale, care determina actiunile (inactiunile) prin a caror savarsire se contravine cerintelor ecologice, atragand una sau mai multe dintre formele acestei raspunderi.

Categoriile de raspundere care sunt aplicate pentru incalcarea dispozitiilor legale cu privire la protectia mediului inconjurator sunt: raspunderea civila, contraventionala si penala.

Raspunderea civila delictuala

In dreptul mediului, prin raspunderea civila delictuala se sanctioneaza, in general, o conduita reprobabila, antisociala, a subiectelor de drept, persoane fizice si juridice, care prin faptele lor licite sau ilicite (comisive sau omisive) produc pagube elementelor de mediu sau mediului in ansamblul sau[3].

Prin consacrarea in Legea Fundamentala a obligatiei statului de a „reface si ocroti mediul inconjurator, precum si de a mentine echilibrul ecologic”, s-a creat cadrul juridic general pentru ocrotirea si prin mijloace de drept civil a victimelor actiunilor prin care se aduc prejudicii ecologice.

Termenul de „refacere a mediului inconjurator” mentionat de textul constitutional se poate interpreta nu numai din punct de vedere al contributiei statului la restabilirea echilibrului ecologic, ci si in sensul interventiei institutiilor civile in solutionarea delictelor civile prin care s-au cauzat prejudicii mediului.

Un alt text constitutional care se refera nemijlocit la protectia mediului este art. 46 alin. 6, in care se consacra obligatia specifica pentru protectia mediului inconjurator, prevazandu-se ca „dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la reglementarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului”. De asemenea, in aliniatul 4 al aceluiasi articol, se mentioneaza ca „Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii”. Pe baza acestui text, credem, ca orice autoritate publica va putea fi actionata in justitie pentru daune aduse mediului (sau componentelor acestuia) in situatiile expres specificate de text, adica prin „folosirea subsolului oricarei proprietati imobiliare” pentru lucrari de interes general.

Temeiul juridic al raspunderii civile pentru prejudicii cauzate mediului este Legea protectiei mediului care, in art. 81, ridica la rang de principiu caracterul obiectiv al raspunderii pentru prejudiciu.

Raspunderea civila se particularizeaza in dreptul mediului pana la nivelul reglementarilor sectoriale. Ca urmare, cerintele protectiei mediului, in conditiile pericolului poluarii, presupun o diligenta rezonabila (suficienta si necesara) in exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor privind utilizarea durabila a mediului.

Functiile raspunderii civile (normativ-educativa, functia preventiva si cea reparatorie), ca si principiile clasice ale raspunderii civile se vor aplica si in dreptul mediului pentru situatiile in care acest fel de raspundere intervine, ca urmare a nerespectarii reglementarilor legale referitoare la conservarea, dezvoltarea si protectia mediului si nu exista sau nu contravin reglementarilor speciale in domeniu.

Pana in prezent, in domeniul protectiei mediului s-a apelat mai mult la doua institutii clasice de drept civil si anume: a) la normele referitoare la raporturile de vecinatate, a caror esenta priveste concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluarii, stabilindu-se atat limitele admisibile ale poluarii, cat si obligatia corelativa ca daunele sa fie suportate de cel ce polueaza; b) norme care reglementeaza raspunderea civila reparatorie.

Aplicarea normelor dreptului civil in materia raspunderii pentru prejudicii aduse mediului se face prin adaptarea lor la particularitatile raporturilor juridice de drept al mediului.

a) Subiectele indreptatite la repararea daunelor aduse mediului. Prin definitie, mediul natural nu este subiectul victima care sa reclame reparatiunea, ci o valoare fundamentala care este ocrotita pe plan intern si international, prin lege. In cadrul dreptului intern, acest subiect poate fi statul, o unitate administrativ-teritoriala, persoana fizica sau juridica publica sau privata, caruia i s-a produs un prejudiciu ca urmare a nerespectarii normelor de protectie a mediului.

Progrese notabile s-au inregistrat in cazul in care, legea a recunoscut asociatiilor neguvernamentale dreptul de a actiona pentru obtinerea repararii vatamarilor cauzate intereselor colective (cum este cazul OUG nr.195/2005)

Pe plan international, subiectul indreptatit la reparatiune este, in principiu, titularul mediului, adica statul - in cazul in care mediul afectat se afla sub jurisdictia nationala sau comunitatea internationala - in cazul in care mediul afectat are statutul „patrimoniului comun”. Statul apare nu numai ca subiect de drept asupra unui „patrimoniu”, in cadrul limitelor jurisdictiei sale, ci si ca subiect avand misiunea protectiei mediului si a conservarii resurselor acestuia, chiar dincolo de aceste limite.

b) Persoana responsabila. Tinand seama de faptul ca legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu este destul de greu de stabilit, datorita mai ales caracterului difuz al daunelor, intr-un mare numar de cauze reglementarile juridice au constituit un responsabil determinabil, in mod prealabil realizarii pagubei.

Dintre sistemele mai des folosite in acest domeniu, mentionam: a) desemnarea inainte de producerea prejudiciului a persoanei responsabile, care este obligata sa subscrie o garantie (de exemplu, in cazul raspunderii pentru daune nucleare); constituirea unui fond de indemnizare a victimelor din contributiile depuse de poluatori; prin intermediul reglementarilor fiscale; b) desemnarea victimei.

Ca principiu general, despagubirea trebuie facuta de catre autorul daunelor.

c) Particularitatile elementelor constitutive ale raspunderii civile delictuale in dreptul mediului. Pentru angajarea raspunderii civile delictuale trebuie sa fie intrunite cumulativ, urmatoarele elemente:

- savarsirea unei fapte ilicite;

- producerea unui prejudiciu,

- intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate;

- culpa autorului faptei ilicite.

In dreptul civil, aceste elemente se cer a fi cumulativ intrunite nu numai cand raspunderea este pentru fapta proprie, ci si atunci cand se raspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate de lucruri si animale.

In ceea ce priveste elementele constitutive clasice, ale oricarei situatii de raspundere civila delictuala, mentionate mai sus, in dreptul mediului acestea prezinta o serie de particularitati, pentru a caror intelegere trebuie sa facem, desigur, referire la dreptul comun.

Dupa cum s-a aratat in literatura juridica, cuvantul „fapta” poate avea atat un inteles restrans - ca o manifestare perceptibila simturilor noastre, adica gandirea exteriorizata, materializata, cat si un sens mai larg, care cuprinde pe langa manifestarea externa a omului si efectele acesteia, concretizate, pe planul dreptului, in modificarea unor raporturi sau situatii juridice existente.

Fapta are un caracter ilicit atunci cand contravine normelor dreptului obiectiv si in acelasi timp, incalca si dreptul subiectiv al persoanei prejudiciate[4].

In dreptul civil, regula este a raspunderii numai pentru fapte ilicite. Cu privire la caracterul ilicit, Codul civil (art. 998) se refera la „orice fapta a omului”. Plecandu-se de la aceasta formulare care leaga raspunderea delictuala de orice fapta pagubitoare a omului, savarsita fie intentionat, fie din neglijenta sau imprudenta, s-a cautat sa se desprinda prin analiza normelor legale implicite care, fie ar consacra o multiplicitate de indatoriri speciale preexistente (Planiol), fie ar statornici obligatii legale generale, cum ar fi aceea de a urmari intentionat pagubirea altuia sau aceea de a activa in viata sociala cu prudenta si diligenta unui om rational aflat in aceleasi conditii exterioare.

In dreptul mediului, faptele generatoare de raspundere includ fie conduite ilicite prin care se produc pagube mediului si reprobabile prin ilicitatea lor, fie o seama de activitati curente, normale, licite per se, dar care pot constitui uneori cauze ale vatamarilor produse mediului.

Daca prima categorie de fapte atrage raspunderea pe temeiul culpei (raspunderea subiectiva), cea de a doua, in afara oricarei culpe, angajeaza raspunderea pe temeiul riscului (raspunderea obiectiva).

d) Formele raspunderii civile delictuale; particularitati in dreptul mediului.

1.     Raspunderea obiectiva

Pana la aparitia Legii nr. 137/1995 si mai apoi OUG nr.195/2005, dat fiind faptul ca proba culpei[5] este greu de facut in cazul prejudiciilor cauzate mai ales prin poluare, datorita naturii diverse a poluantilor, a modului lor de raspandire si remanenta, a naturii contaminarii etc. In literatura juridica unii autori s-au pronuntat pentru reglementarea generala a raspunderii pentru prejudicii cauzate mediului, pe baza principiului raspunderii obiective, a unei raspunderi in solidum a coautorilor prejudiciului, legitimarea procesuala activa a oricarui cetatean, precum si pentru definirea notiunii de „dauna ecologica” astfel incat sa cuprinda si daunele indirecte, dat fiind raportul de cauzalitate foarte relaxat in acest domeniu.

Astfel, adaptandu-se prevederile Codului civil si considerand ca o paguba adusa mediului poate fi produsa si ca urmare a viciului ascuns al lucrului (mijloc de productie, instalatie de depoluare sau de reducere a poluarii etc.) de care cei ce il folosesc nu au cunostinta, situatie care exclude raspunderea civila pe temeiul culpei, in practica, problema raspunderii a fost solutionata pe baza dispozitiilor art. 1000 alin. 1 C.civ., ca raspundere obiectiva.

Angajarea raspunderii pe acest temei, adica pentru prejudiciul cauzat de un lucru, iar nu in baza art. 998, 999 C.civ., prezinta pentru victima avantajul de a nu trebui sa dovedeasca culpa celui chemat sa raspunda pentru consecintele negative ale activitatii sale. Aceasta solutie garanteaza intr-o masura mai mare, in conditii de proba mai putin dificile, dreptul la despagubire al persoanei prejudiciate. Dovada trebuie facuta in sensul ca activitatea celui chemat sa raspunda i-a creat reclamantului un prejudiciu. Aceasta proba o data administrata, caracterul cauzal al participarii se presupune cat timp nu se dovedeste contrariul, respectiv, ca participarea nu a fost cauzala, prejudiciul datorandu-se fortei majore, faptei tertului sau culpei persoanei pagubite.

In interpretarea art. 1000 alin. 1 C.civ., in doctrina, s-a reflectat atat conceptia subiectiva a raspunderii civile delictuale intemeiata pe culpa prezumata a persoanei chemata sa raspunda pentru fapta lucrului (activitatea poluanta), cat si pe conceptia obiectiva care exclude ideea de culpa dovedita sau nedovedita si situeaza obligatia de reparare a prejudiciului pe taramul raspunderii obiective, fundamentata pe riscul activitatii desfasurate.

2. Raspunderea subiectiva

Raspunderea subiectiva pentru pagube produse mediului se aplica rar, reclamantul (victima) trebuind sa dovedeasca ca i s-a cauzat un prejudiciu real, direct si personal, culpa autorului faptei, precum si raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Proba culpei este greu de facut in cazul prejudiciilor cauzate prin poluare. Totusi, prin exceptie de la principiul raspunderii obiective consacrat in Legea protectiei mediului, reglementari speciale prevad, in anumite domenii, raspunderea civila subiectiva, care prezinta insa unele particularitati.

3. Raspunderea rezultata din tulburarile aduse starii de vecinatate

Plecand de la adevarul ca viata si societatea impun si suportarea unor inconveniente „normale” care decurg din starea de vecinatate, ca exista o serie de poluari si daune admisibile pana la o anumita limita, doctrina si practica juridica au considerat ca atunci cand aceste limite sunt depasite se naste dreptul la reparatie prin institutia raspunderii civile delictuale.

Jurisprudenta straina a admis, de asemenea, ca tulburarile pot rezulta si din exercitiul legitim al dreptului de proprietate, nu numai dintr-un exercitiu culpabil. Asemenea acte, intrucat produc vecinilor neajunsuri excesive, pe care acestia nu trebuie sa le sufere, dau nastere unei obligatii de garantie sub forma unei raspunderi fara culpa.

Tinand de anormalitatea pagubei, caracterele obiective sunt in functie de timp si de gravitate. O dauna permanenta, fie pentru ca este definitiva si perpetua, fie ca se prelungeste ori se reinnoieste devine sursa de indemnizare. Este necesar insa si caracterul obiectiv legat de gravitate, pentru ca numai reunirea ambelor elemente da nastere la despagubiri.

Dreptul la despagubire se fundamenteaza din punct de vedere juridic pe dreptul fiecaruia de a nu fi privat, in tot sau in parte, de valoarea unui bun ori a unei situatii si de avantajele pe care le poate avea de aici si nu pe conduita autorului daunei.

In dreptul nostru, prima obligatie concreta in materie de servituti determinata de vecinatatea terenurilor, prevazuta in Codul civil art. 578, stipuleaza ca locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg din locurile superioare, fara ca mana omului sa fi contribuit la aceasta”.

Obligatiile speciale de vecinatate au ca scop, mai intai, de a evita consecintele daunatoare ale vecinatatii, iar apoi, in caz ca ele s-au produs, de a repara daunele respective. Este modul de a mentine relatii normale intre vecini, mai ales in ceea ce priveste exploatarea terenurilor lor.

Pentru rezolvarea unor relatii conflictuale, proprietarul are de ales mai multe variante: el poate sa se opuna unor actiuni care ar fi permise prin dreptul de proprietate sau sa tolereze astfel de actiuni ale vecinului daca nu aduc prejudicii.

Natura juridica a relatiilor de vecinatate este cea a servitutilor naturale si legale. In literatura noastra juridica[6], s-a sustinut in legatura cu servitutile, ca acestea nu sunt in fond servituti propriu-zise, ci un numar de obligatii juste impuse proprietarilor pe cale naturala sau legala, ca reguli de buna vecinatate.

Ele sunt in realitate, marginiri ale dreptului de proprietate care deriva din raporturile firesti de buna vecinatate si se aplica oricarui fel de drept de proprietate.

Normele bunei vecinatati actioneaza asupra componentelor de mediu (naturale si antropice) si ai titularilor acestor componente, ca titulari de mediu, care au o capacitate juridica ecologica.

In dreptul mediului, normele juridice ce intra in structura conceptului juridic al bunei vecinatati sunt chemate sa asigure, atat la nivel national cat si la nivel international, cooperarea subiectelor raporturilor juridice de protectie a mediului in scopul promovarii conceptului dezvoltarii durabile.

3. Raspunderea pentru prejudicii aduse mediului conform O.U.G. nr.195/2005

Temeiul juridic al raspunderii civile pentru prejudicii cauzate mediului[7] este, asa dupa cum am aratat, legea protectiei mediului OUG nr.195/2005, care in art. 96 statueaza si forma raspunderii civile pentru incalcarea prevederilor legale, atat ca obligatie de internalizare a costurilor poluarii, cat si ca fundament al raspunderii pentru prejudiciile efective cauzate prin poluare, precum si numeroase obligatii juridice privind protectia resurselor naturale si a biodiversitatii; protectia apelor si a ecosistemelor acvatice; protectia atmosferei; a solului si a monumentelor naturii; protectia asezarilor umane.

Incalcarea oricareia din aceste obligatii poate cauza prejudicii insemnate componentelor de mediu, atragand raspunderea juridica a celor vinovati.

Ca urmare, cerintele protectiei mediului, in conditiile pericolului poluarii, presupun o diligenta rezonabila (suficienta si necesara) in exercitarea obligatiilor privind utilizarea mediului[8].

Prejudiciul este definit ca fiind „ efectul cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de poluanti, activitati daunatoare, accidente ecologice sau fenomene naturale periculoase” .

Din aceasta reglementare rezulta ca sunt supuse regimului special de raspundere daunele provocate sanatatii umane sau bunurilor, produse de poluanti, activitati daunatoare, accidente ecologice sau fenomene naturale periculoase si daunele cauzate direct mediului ca atare.

Raspunderea obiectiva are la baza ideea de risc si de garantie, existand si obligativitatea asigurarii dar numai pentru activitatile generatoare de risc major.

4. REGLEMENTARI CU CARACTER SPECIAL IN DREPTUL MEDIULUI CU PRIVIRE LA RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA

a) Raspunderea civila in domeniul daunelor nucleare

In conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris asupra raspunderii in domeniul energiei nucleare, 1960, a Conventiei privind raspunderea civila pentru daune nucleare de la Viena, 1963 si a Protocolului comun referitor la aplicarea acestor conventii, adoptat la Paris in 1988, documente pe care Romania le-a ratificat prin Legea nr. 106/1992, a fost adoptata Legea nr. 703/2001, completata de Legea nr.470/2004 privind raspunderea civila pentru daune nucleare.

Potrivit legii (art. 3 lit. d) prin dauna nucleara se intelege:

1. orice deces sau orice ranire;

2. orice pierdere sau orice deteriorare a bunurilor;

3. orice pierdere economica care rezulta dintr-o dauna la care s-a facut referire la pct. 1 si 2, neinclusa in aceste prevederi, dar este suferita de o persoana indreptatita sa ceara despagubiri in ceea ce priveste o astfel de pierdere;

4. costul masurilor de refacere a mediului inconjurator deteriorat in urma producerii unui accident nuclear, daca o astfel de deteriorare este semnificativa, daca astfel de masuri sunt luate sau urmeaza sa fie luate si daca nu sunt incluse in pct. 2;

5. orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un deces economic fata de orice utilizare a mediului inconjurator, datorita deteriorarii semnificative a mediului si daca nu este inclusa la pct. 2;

6. costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de astfel de masuri.

Operatorul unei instalatii nucleare este tinut sa raspunda obiectiv si exclusiv pentru orice dauna nucleara, daca s-a dovedit a fi provocata de un accident nuclear survenit la instalatia sa, ori implicand un material nuclear care provine din aceasta instalatie sau este trimis catre ea.

In ceea ce priveste sistemul de despagubire, Legea nr. 703/2001 limiteaza raspunderea operatorului pentru fiecare accident nuclear la un plafon maximal care nu poate fi inferior de echivalentul in lei a 300 milioane (art. 8 alin. 1).

b) Raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase

Invadarea pietei cu produse defectuoase calitativ si cresterea alarmanta a cazurilor de imbolnaviri, precum si de producere a altor prejudicii, au determinat reglementarea distincta a raporturilor juridice dintre producatori si persoanele vatamate ori prejudiciate de produsele defectuoase puse in circulatie, stabilirea raspunderii pentru pagubele generate de aceste produse, precum si a procedurii de reparare a pagubelor.

Conform Legii nr.43/2002 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, aceasta raspundere speciala, obiectiva, are o serie de reguli derogatorii de la dreptul comun, dintre care mentionam: producatorul, asa cum este inteleasa aceasta notiune, potrivit actului normativ mentionat, raspunde atat pentru prejudiciul actual, cat si pentru cel viitor cauzat de defectul produsului sau.

c) Raspunderea juridica reglementata de art. 14 alin. 1 din Legea fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr. 103/1996, republicata si actualizata.

Legea nr. 103/1996, prevede in art. 14 alin.1 ca: „Raspunderea civila pentru pagubele cauzate de vanatul din speciile prevazute i anexa nr. 1 revine gestionarului fondului de vanatoare, iar pentru cele cauzate de vanatul din speciile prevazute i anexa nr. 2, autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura”.

5. RASPUNDEREA CONTRAVENTIONALA IN DREPTUL MEDIULUI

Raspunderea contraventionala ocupa un loc important in sistemul reglementarilor privind raspunderea juridica, avand un rol economic si totodata constituind un serios mijloc de prevenire.

Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, republicata si actualizata privind regimul juridic al contraventiilor, “contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, prin hotarare a Guvernului ori prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau sectorului Municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti”.

In raport cu actele normative care le prevad si sanctioneaza, contraventiile sunt: a) contraventii privind legea generala in materie; b) contraventii prevazute de legile speciale privind protectia diferitilor factori de mediu; c) contraventii cuprinse in diferite acte normative care privesc, sub diferite aspecte si protectia mediului, in general sau a componentelor acestuia. Sanctiunile contraventionale sunt, potrivit legii, principale si anume: avertismentul, amenda contraventionala; obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii si inchisoarea contraventionala, daca nu exista consimtamantul contravenientului pentru prestarea unei activitati in folosul comunitatii si, complementare care constau in: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii; suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati; inchiderea unitatii; blocarea contului bancar; suspendarea activitatii agentului economic; retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior temporar sau definitiv; desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala (art. 5).

6. RASPUNDEREA PENALA

Evolutia spectaculoasa a dreptului mediului sub presiunea crizei ecologice generalizate, pe de o parte si preocuparile tuturor statelor lumii de a proteja mediul inconjurator, pe de alta parte, au pus in evidenta insuficienta si ineficacitatea normelor de recomandare in acest domeniu, precum si a formelor de raspundere civila si contraventionala. In aceasta situatie, s-a recurs la incriminarea actiunilor de poluare, elaborandu-se reglementari pe sectoare protejate, in care sunt prevazute numeroase infractiuni. In acelasi timp, in tot mai multe tari, codurile penale cuprind un capitol distinct de infractiuni ecologice.

S-a ajuns astfel, la “imbogatirea” fenomenului criminalitatii cu un nou sector de fapte socialmente periculoase si anume, “infractiuni ecologice” care pot si trebuie sa fie studiate dintr-o perspectiva sectoriala, dar cu o viziune globala cand este vorba de aprecierea pericolului acestor infractiuni si a strategiilor de prevenire si contracarare a lor.

7. ROLUL CORPULUI DE CONTROL ECOLOGIC SI AL ACTIUNILOR DE VOLUNTARIAT IN PREVENIREA SI SANCTIONAREA FAPTELOR REPROBABILE LA ADRESA MEDIULUI

Prin Hotararea de Guvern nr. 440/2005[9], a fost infiintata reorganizata Garda Nationala de Mediu, organ de control ecologic, cu statut specific, care functioneaza in cadrul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, a inspectoratelor de protectie a mediului judetene si respectiv al Municipiului Bucuresti, precum si in cadrul Administratiei Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii”.

Potrivit art. 2 alin.2 din Hotararea de Guvern nr. 440/2005, Garda Nationala de Mediu are in subordine 8 comisariate regionale ale Garzii  Nationale de Mediu, institutii cu personalitate juridica a caror structura organizatorica include 41 de comisariate judetene, Comisariatul Municipiului Bucuresti si Comisariatul Rezervatiei Biosferei 'Delta Dunarii', organizate ca servicii fara personalitate juridica in cadrul comisariatelor regionale de care apartin.

Prin structurile sale specifice, Garda de Mediu desfasoara activitati de prevenire si sanctionare a contraventiilor si de sesizare a organelor de urmarire penala in cazul infractiunilor din domeniul protectiei mediului, cu impact regional sau transfrontier, care pot afecta sanatatea populatiei si calitatea factorilor de mediu, pe intregul teritoriu al Romaniei.

Garda Nationala de Mediu are atributii in aplicarea politicii Guvernului in materia prevenirii, constatarii si sanctionarii incalcarii prevederilor legale privind protectia mediului, apelor, solului, aerului, biodiversitatii, precum si  a celor prevazute in legile specifice domeniului controlului poluarii industriale si managementului riscului, fondului de mediu si altor domenii prevazute de legislatia specifica in vigoare, inclusiv privind respectarea procedurilor legale de emitere a avizelor, acordurilor si autorizatiilor de mediu si gospodarire a apelor emise de autoritatile competente, potrivit legislatiei in vigoare, pentru reglementarea proiectelor, programelor si activitatilor specifice acestor domenii.