AMERICA - IERI SI AZI

SECOLUL XIX

a)     Tanara republica americana

In 1789, George Washington a devenit primul presedinte al Statelor Unite ale Americii. Republica nou formata era o uniune de 13 state, foste colonii britanice. Fiecare din acestea a renuntat la o parte din puteri in favoarea guvernului federal, continuand insa sa-si desfasoare propriile afaceri si sa-si formuleze propriile legi.

In ciuda existentei unei Constitutii Americane scrise, argumentele privitoare la limita drepturilor federale si a statelor aveau sa afecteze permanent istoria Statelor Unite.

Partidele politice si-au facut in curand aparitia in Statele Unite, refectand o mare varietate de interese. Totusi, un factor constant in viata americana era tendinta spre democratie. In ciuda opozitiei politicienilor din clasele superioare si a intereselor constitutionale, pana in 1830, aproape toate statele au devenit democratice. Toti barbatii albi aveau dreptul de a-si alege conducatorii.

Statele Unite au ramas neutre in razboaiele dintre Franta si Marea Britanie, insa cand unul dintre combatanti incerca sa-l blocheze pe celalalt, impiedicand astfel comertul liber al navelor americane, situatia devenea incendiara. In final, interferentele britanicilor in sistemul naval american a dus la razboi (1812-1814) care, desi dramatic, nu a fost decisiv. Dupa aceste evenimente, disputele anglo-americane au fost rezolvate prin negocieri.

Intre timp, Statele Unite pornisera o expansiune spre vest si sud, colonistii extinzandu-si teritoriile. Fiecare zona nou cucerita era organizata intr-un teritoriu controlat de guvernul federal; apoi teritoriul devenea un stat cu guvernare proprie. Pana in 1921, existau deja 24 de State Unite.

In 1803 Napoleon a vandut Louisiana, iar Florida a fost obtinuta in 1819 de la Spania. cand statele latino-americane de la Mexic la Argentina si-au castigat independenta, presedintele James Monroe a declarat in 1823 ca Statele Unite nu vor tolera nici o interventie sau colonizare europeana pe continentul American. Acest lucru a devenit celebru sub numele de Doctrina Monroe.

In 1845, SUA a anexat Texasul si a pornit un razboi expansionist (1846 1848), in care mexicanii au fost infranti si nevoiti sa cedeze teritorii intinse, inclusiv New Mexico si California.

Pana la inceputul anului 1800, opinia publica americana s-a intors impotriva sclaviei. Atitudinea sudistilor s-a schimbat in momentul in care sudul si-a dezvoltat o economie bazata pe cultivarea bumbacului. Nordul industrial si sudul agrar au devenit societati foarte diferite, cu atitudini divergente - fata de sclavie, printre altele. In anul 1830 a fost infiintata miscarea abolitionista din nord. Membrii radicali ai acesteia nu doar s-au agitat impotriva continuarii existentei sclaviei, dar au organizat o "cale ferata subterana" , ce-i ajuta pe sclavi sa scape si sa ajunga in siguranta in Canada.

La mijlocul anilor 1850 un adevarat razboi civil a aparut intre gruparile pro si contra sclaviei in zona ce avea sa fie cunoscuta sub numele de "Kansas-ul Insangerat".

In 1860, alegerea lui Abraham Lincoln ca presedinte a fost atat de insuportabila statelor din sud, incat acestea au hotarat sa paraseasca Uniunea, precipitand un razboi civil tragic.

b)     Razboiul de secesiune

Initial, statele s-au unit ca entitati suverane, formand Uniunea si au cedat o parte din puterile lor guvernului central care avea sediul in Washington D.C. In februarie statele au format propria uniune, numita Confederatie. Lincoln a sustinut cu convingere ca Uniunea era "indisolubila" si nici un stat nu avea dreptul sa se separe de aceasta; in aceste conditii, statele confederate au fost considerate rebele. Teoretic, aceasta - nu sclavia - a fost motivul declansarii Razboiului de secesiune.

Lincoln nu a adoptat o atitudine agresiva, dar a autorizat o incercare de a aproviziona garnizoana din Fortul Sumter, o fortificatie a trupelor federale in portul Charlester - cel mai mare oras al celui mai crud stat al sudului, Carolina de Sud.

Drept replica, fortul a fost fortat sa se predea prin bombardare, iar razboiul a izbucnit. Virginia, Arkansas, Tennessee si Carolina de Nord s-au alaturat Confederatiei.

Initial, nici una dintre parti nu anticipase un razboi lung, iar Lincoln formase o armata de 75.000 de voluntari. In iulie 1861 armata Uniunii a fost invinsa la Bull Run. La sfarsitul razboiului    armata Uniunii avea 1.000.000 de soldati, iar armata Confederatiei numara 500.000 de soldati. Razboiul civil a fost primul razboi modern intre doua mari armate.

Cea mai mare parte a razboiului s-a desfasurat intr-o arie limitata la Virginia, Maryland si sudul Pennsylvaniei, o localizare importanta deoarece cuprindea doua capitale: Washington D.C. si Richmond, Virginia. In 1862 nici una dintre armate nu a reputat o victorie decisiva in acest sector.

Dupa o confruntare istorica intre cuiasarate, flota Uniunii a inceput sa ocupe pozitiile cheie de pe coasta, blocand Sudul. In mai 1862, New Orleans, situat la gura de varsare a fluviului Mississippi, a fost cucerit printr-o lovitura indrazneata. Fortele navale au cooperat cu armatele Uniunii aflate in campanii in Kentucky si Tennessee, crescand reputatia generalului Ulysses S. Grant. Efortul lor a culminat cu cucerirea orasului Vicksburg in iulie 1863, Nordul astfel separand statele Arkansas, Louisiana si Texas de restul Confederatiei.

In anul 1863 invazia lui Lee in nord este oprita de infrangerea la Gettysburg. Urma triumful lui Grant la Chattanooga. In 1864, in mai, Grant mai poarta batalii sangeroase impotriva armatei lui Lee; desi nici una din batalii nu a fost decisiva, ele au slabit armata Confederatiei in mod dramatic. Intre timp Sherman porneste intr-un mars spre mare, devastand totul in calea sa si taind Confederatia in doua, dupa ce cucereste Atlanta.

In 1865 Confederatia s-a prabusit. Fortele lui Lee erau prinse intre cele ale lui Grant si cele ale lui Sherman. In 3 aprilie cade orasul Richmond. Lee s-a predat la data de 9 aprilie la Tribunalul din Appomattox; Ulterior si alte armate confederate i-au urmat exemplul. Razboiul de secesiune a costat 600.000 de vieti si a lasat Sudul ruinat.

c)     America dupa Razboiul de secesiune

In 14 aprilie 1865, dupa 5 zile de la terminarea razboiului de secesiune din america, presedintele Abraham Lincoln a fost asasinat. Ramane insa indoielnic daca Lincoln ar fi putut evita ciocnirile care au urmat dupa infrangerea Confederatiei Sudice. Dupa ce li s-a dat permisiunea de a se reorganiza, statele din sud au emis imediat legi de limitarea a drepturilor negrilor. Acest lucru a iritat in asa masura pe republicanii radicali, in majoritate in Congresul SUA, incat acestia au impus un nou program - cunoscut sub numele de " Reconstructie" - asupra sudului.

Nevoit sa accepte drepturile electorale ale negrilor si egalitatea nominala cu acestia, statele din Sud si-au reluat libertatea de a actiona in anii 1870 si, in ciuda legilor au descoperit cai de reinstalare a suprematiei albilor.

Intre timp, SUA a intrat intr-o perioada de avant economic fara precedent. In urmatoarele decenii, zone intinse ale tarii au fost cultivate, iar bogatiile lor agricole si minerale au fost exploatate.

O mare parte din populatie ocupa Vestul pana atunci "Salbatic", iar in anii 1890 granita a disparut. In anii 1900 populatia a crescut la 75 milioane, si s-au fondat repede mari orase cum ar fi Chicago. Numarul inventiilor a crescut - americanii au inventat masina de scris, telefonul, fonograful, masina cu motor si aeroplanul. In anii 1880 SUA producea mai multe bunuri manufacturate decat orice alta tara.

Guvernele federale si de stat au contribuit la dezvoltarea economica a SUA, subventionand construirea unei retele de cai ferate nationale si cedand pamanturi pionierilor, prin Legea Funciara din 1862. Insa avantul economic din America se afla in special sub controlul intreprinderilor private. Aceasta a fost epoca magnatilor, printre care John D. Rochefeller, Andrew Carnegie si J.P. Morgan, si giganticele companii industriale, precum Standard Oil.

La fel ca in Marea Britanie, industrializarea a provocat multe probleme (saracie, exploatare si mahalale), intensificate de rapiditatea procesului, dificultatea de a respecta reglementarile de stat si coruptia administratiilor locale.

In anii 1890 o parte din populatia americana incepuse sa se revolte. Fermierii nemultumiti au format miezul noului Partid al Poporului, insa pozitia anti-oraseneasca a populismului a ingradit impactul acestuia. Sindicatele nu luau masuri impotriva patronilor care erau pregatiti sa puna capat grevelor, cu ajutorul trupelor de stat. Un alt grup exploatat era cel al emigrantilor care venisera in valuri in SUA. Irlandezii si germanii care venisera in anii 1840, au fost urmati, in 1880, de evrei, italieni si alte nationalitati din Europa de est. Fugind de saracie si persecutii, ei vedeau in SUA " Pamantul de Aur" , dar la inceput au fost pusi la munci ieftine pentru afaceri si industrie, fiind uneori supusi unor conditii chiar mai rele decat cele pe care le lasasera in urma. Cu toate acestea, in timp, milioane de oameni, inclusiv imigranti, au beneficiat de expansiunea si productia industriala, simbolizata de Modelul T al lui Henry Ford, prima masina ieftina, larg accesibila.

Intre principalele obiective ale reformatorilor se aflau trusturile - grupuri de intreprinderi - care controlau toate industriile si abuzau de puterea pe care o detineau. Unele masuri antimonopol si alte activitati reformatoare au avut succes, in special de-a lungul campaniei lui Theodore Roosevelt, presedintele american din 1901-1909.

Roosevelt a intensificat rolul crescand al SUA pe scara internationala. Inainte sa devina presedinte, s-a implicat profund in razboiul americano-spaniol din 1898, in urma caruia SUA a obtinut dominatia in Cuba si controlul asupra insulelor Filipine, Guam si Puerto Rico. In acelasi an s-au anexat insulele Hawaii.

Roosevelt a actionat decisiv asupra Canalului Panama. Cand negocierile cu Columbia au intrat in impas el a incurajat o revolta panameza, a impiedicat Columbia sa o inabuse, apoi a infiintat o zona de canal in Panama controlat de SUA. Deschiderea canalului in 1914 a adus mari beneficii comertului SUA si international.

Activitatea diplomatica insemnata a lui Roosevelt a facut din SUA o putere respectata, insa americanii nu doreau sa se implice in conflictele europene, ramanand neutra in 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial. Abia in 1917, dupa ce submarinele germane scufundasera cateva nave americane in incercarea de a-i epuiza pe Aliati, SUA a intrat in razboi. Deoarece aceasta insemna ca in cele din urma Aliatii trebuiau sa castige, efectul - mai mult moral decat militar - a fost decisiv.

Presedintele SUA, Woodrow Wilson, a insistat ca pacea ulterioara sa fie bazata pe autoconducere, insa multe dintre obiectivele sale au fost zadarnicite. La fel s-a intamplat si cu planul sau de a integra SUA in Liga Natiunilor: Congresul l-a respins iar americanii au revenit la o politica de "izolare".

SECOLUL XX

a)     Marele crah financiar

In 1918, Europa a inceput sa-si revina treptat dupa ravagiile Primului Razboi Mondial. Existau mari dificultati de revenire la normal, in special in Germania infranta, unde se confruntau gruparile politice inarmate iar cresterea inflatiei din perioada 1922-1923 spulberase economiile clasei mijlocii. Insa, pana la sfarsitul anului 1920, situatia economica parea sa se fi stabilizat peste tot. prosperitatea era inegala - nu au fost niciodata mai putin de un milion de someri in Marea Britanie, intre cele doua razboaie mondiale - iar in cateva tari, inclusiv Marea Britanie si Germania, cereau imprumuturi SUA pentru plata datoriilor de razboi, care erau in marea lor majoritate sume de bani imprumutate de la alti creditori americani. Insa, de vreme ce economia SUA prospera, nu pareau sa existe pericole in astfel de dependente financiare.

Ramanand neatinsa de razboiul care le afectase profund pe concurentele sale, SUA mergea inainte, dand nastere unei societati de consum opulente. Datorita cresterii productiei, exporturile si veniturile populatiei, pareau sa nu existe limite ale unei viitoare expansiuni, iar optimismul american era afectat de valorile crescande ale actiunilor vandute pa Wall Street, principala bursa de actiuni din New York. De vreme ce valorile actiunilor cresteau din ce in ce mai mult, sute de mii de oameni au ajuns la concluzia ca achizitionarea de actiuni era o metoda sigura si usoara de a face bani. Regulile pietii de actiuni le-au permis persoanelor detinatoare de capital putin sa cumpere "on the margin" - platind o suma mica de bani - si, in consecinta, noile companii proliferau; uneori, un grup de noi companii putea fi infiintat doar cu ajutorul capitalului unei singure companii. In timp ce totul mergea bine, fragilitatea acestor aranjamente nu parea importanta, iar cererea ridicata de actiuni a dus la cresterea continua a preturilor acestora.

Pana in 1928 si 1929, preturile actiunilor au crescut uluitor. Apoi, in septembrie 1929 acestea au inceput sa scada. Actionarii s-au alarmat, fiind in cele din urma cuprinsi de panica. In 24 octombrie, zi care avea sa fie numita "Joia Neagra" , 12.000.000 de actiuni au fost date spre vanzare - iar acesta era doar inceputul. Lucrurile au inceput sa se schimbe lumea grabindu-se sa vanda actiuni, micsorandu-le preturile pentru a putea vinde mai mult.

Pana la sfarsitul anului, "Prabusirea" a ruinat multi indivizi si multe institutii, subrezind increderea natiunii. Acesta nu a fost sfarsitul, desi panica vanzarii actiunilor incetase, preturile au continuat sa scada inca timp de aproape trei ani.

Minele, fabricile si magazinele erau afectate in mod direct sau indirect de Criza, deoarece companiile au dat faliment, iar bancile si intreprinderile solicitau inapoierea imprumuturilor acordate. Prabusirea increderii publice a afectat in special bancile, ale caror depunatori se grabeau sa-si retraga economiile; prin urmare, in jur de 5.000 de banci americane au fost inchise.

Pe langa aceasta, reducerea puterii de cumparare a oamenilor a atras dupa sine inchiderea altor intreprinderi. Numarul somerilor din SUA se ridica la 13000000 sau mai mult iar lipsa adaposturilor si saracia erau obisnuite. Aceasta a fost Marea Criza care nu a durat luni de zile, ci ani.

Economiile tarilor europene au fost curand afectate de Marea Criza, dar impactul deplin al acesteia nu a fost simtit decat in 1931. In mai, falimentul marii banci austriece Kreditanstalt a atras dupa sine prabusirea economica a Europei Centrale. Germania, care depindea de imprumuturile si investitiile americane care disparusera atunci, a fost lovita din plin, numarul de someri ajungand in cele din urma la 6.000.000. Criza Marii Britanii urma sa se declanseze dupa cateva saptamani si chiar si tari mai putin industrializate, cum erau Franta si Italia, au fost grav afectate.

Diminuarea cererii de cafea, zahar, bumbac si matasuri a dus la saracirea tarilor de la Brazilia    pana la Japonia.

In Germania, Criza a generat nemultumirile care i-au adus pe Adolf Hitler si pe nazisti la putere. In mod poate accidental, Hitler a adoptat politica economica promovata in Marea Britanie de economistul John Mainard Keynes - care stipula ca guvernele trebuiau sa cheltuie, nu sa economiseasca, incepand lucrari publice de mari proportii, care vor asigura locuri de munca si vor pune economia pe picioare. Nazistii cheltuiau bani multi pe armament, refacerea drumurilor, pentru promovarea planurilor de cucerire ale lui Hitler, dar rezultatul a fost cel prezis de Keynes: somajul facea parte din trecut iar Hitler era privit de restul populatiei ca un facator de minuni.

In SUA, electoratul, satul de prezicerile presedintelui Hoover ce sustinea ca prosperitatea era foarte aproape, l-a votat pe Franklin D. Roosevelt ca presedinte.

Spre sfarsitul anului 1930, lucrurile s-au imbunatatit, desi numarul somerilor era foarte ridicat. Economia mondiala si-a revenit complet doar dupa 1939, cand razboiul a asigurat locuri de munca pentru toti.

b)     Al doilea razboi mondial

Administratia SUA in timpul presedintelui Roosevelt urmarea cu neliniste evenimentele din Asia de Est. Cand Japonia s-a aliat cu Germania nazista si Italia fascista, SUA a trecut de partea Chinei. Cand japonezii si-au stabilit baze puternice in Indochina Franceza, americanii au interzis exportul de combustibil aviatic si deseuri de metale de calitate superioara spre Japonia. Lista exporturilor interzise s-a marit treptat in septembrie 1940 pana in ianuarie 1941. Cand japonezii au incercat inlocuirea transporturilor americane prin abordarea olandezilor, presiunea diplomatica americana i-a obligat pe acestia sa le refuze ajutorul.

In iulie 1941, Indochina a fost ocupata de japonezi. SUA a blocat finantele Japoniei si a impus un embargo comercial total. Japonezii au incercat negocierea ridicarii embargoului, insa pentru aceasta SUA le-a cerut sa evacueze China. Japonia era gata de razboi.

In 7 decembrie 1941, Flota Americana din Pacific, ancorata in Pearl Harbor, Oahu, a fost bombardata de japonezi. Colonia britanica Malaezia a fost atacata din Thailanda, iar colonia americana Filipine a fost de asemenea invadata. In 15 februarie 1942, trupele britanice din Malaezia s-au predat, urmate in 9 martie de Indiile din Est si in 8 aprilie de Filipine. Japonezii detineau acum controlul asupra Pacificului de est. Aceasta era o realizare militara si navala fara precedent.

Cu toate acestea, in incercarea de a scapa dintr-o fundatura, si anume de China, Japonia a intrat cu buna stiinta in alta. SUA era o putere economica de patru ori mai mare decat Japonia si chiar daca aceasta intra in razboi impotriva Germaniei, ii ramaneau inca destule resurse impotriva Japoniei. Japonezii sperau, la fel cum facusera in China, ca o campanie reusita va duce la negocierea unui tratat de pace. Cu toate acestea, americanii, la fel ca si chinezii, nu doreau sa intre in acest joc.

In 7-8 mai 1942, a avut loc prima lupta in Portul Moresby in Marea Coralilor. Aceasta a fost si prima lupta aero-navala dintre fortele americane si cele japoneze. Pierderile inregistrate in randul japonezilor i-a determinat pe acestia sa abandoneze operatiunea. In 4 iunie 1942, patru avioane militare japoneze au fost doborate in lupta de la Midway, iar forta aero-navala japoneza a pierdut foarte multi piloti. SUA a pierdut un singur avion militar. Desi la acea vreme nu era inca evident, aceasta a fost batalia decisiva a razboiului din Pacific. Marina japoneza nu si-a mai revenit.

Din martie pana in noiembrie 1943, in zona din jurul Noii Guinee, insulelor Solomon si Noii Britanii a fost centrul operatiunilor militare. Aliatii voiau sa inlature amenintarea japoneza asupra Australiei odata pentru totdeauna. Pana la sfarsitul anului 1943, operatiunile navale si raidurile de bombardament asupra bazelor japoneze din zona au indeplinit acest obiectiv.

In noiembrie 1943, campania americana desfasurata intre micile insule ale Pacificului a debutat cu debarcarea fortelor navale in Tarawa, in arhipelagul Gilbert. Insulele Marshall au fost atacate in februarie 1944. Aceste lupte au fost foarte dure, japonezii fiind gata sa lupte pana la ultimul soldat.

Marina japoneza a incercat sa schimbe rezultatul bataliei de la Midway in iunie 1944, cand a luptat cu flota americana in Marea Filipine. Pilotii japonezi, insa, erau atat de lipsiti de experienta incat au fost rapid doborati.

Submarinele marinei SUA nimicisera marina comerciala japoneza. Petrolul si cauciucul din Indiile de Est si din Malaezia nu au putut fi transportate peste ocean spre uzinele din Japonia, iar bombardierele americane ii loveau pe japonezi din bazele aflate in Mariane. In octombrie 1944 americanii au invadat Filipine, iar ramasitele flotei japoneze au fost in sfarsit spulberate in lupta de la Golful Leyte.

In februarie 1945, insula Iwo Jima a fost capturata de americani, iar bombardierele acestora o loveau la o distanta foarte mica de insusi teritoriul Japoniei.

In aprilie 1945, a fost cucerita insula Okinawa. Japonezii au rezistat in mod fanatic, iar civilii erau pusi sa lupte inarmati cu sulite. Misiunile de bombardare sinucigase, cunoscute sub numele de "kamikaze", erau desfasurate impotriva uriasei armate americane aflate in Okinawa. In ciuda acestor fapte, insula nu a putut fi recuperata.

In 6 august 1945 SUA a lansat o bomba atomica asupra orasului Hiroshima, urmata apoi, in 9 august, de alta la Nagasaki. In 15 august, imparatul japonez Hirohito se adresa poporului sau: "Intorsatura pe care a luat-o razboiul nu este neaparat in favoarea Japoniei". Apoi a anuntat ca Japonia se va preda. Al doilea razboi mondial luase sfarsit.

c)     Razboiul rece

Un potential conflict exista inca inainte de cel de al doilea razboi mondial, dar a fost tinut sub tacere datorita politicii de neimplicare a SUA si a preocuparii URSS-ului pentru problemele sale interne, ceea ce insemna ca Europa continua sa fie arena principala a disputelor politice. Apoi, in timpul razboiului, SUA si URSS au luptat impreuna impotriva puterilor fasciste. Dupa infrangerea Germaniei Naziste, Europa era ruinata si in scurt timp a devenit clar ca statele europene nu se mai puteau compara cu fortele SUA si URSS-ului, devenite cunoscute pe plan mondial ca "supraputeri".

Pentru pastrarea unui control total Statele comuniste s-au izolat de restul lumii, si termenul de "Cortina de fier" a fost popularizat de Winston Churchill, pentru a desemna frontierele acestora; in consecinta "din spatele Cortinei de fier" semnifica "in interiorul blocului comunist". Churchill a fost unul dintre primii sustinatori ai razboiului rece, dar in 1947 Truman, presedintele SUA, preocupat fiind de securitatea Greciei si Turciei, a anuntat "Doctrina Truman". SUA a fost de acord sa sprijine natiunile libere care "luptau impotriva incercarilor de subjugare din partea minoritarilor inarmate sau a presiunilor externe". Aceasta insemna ca SUA va actiona pentru restrangerea expansiunii comunismului: dictaturile nord comuniste asupra "popoarelor libere" erau tolerate si intradevar au fost adeseori sprijinite de SUA in timpul razboiului rece, mai ales in tarile sarace, unde politicile democratice ar fi putut aduce la putere un guvern comunist sau procomunist.

SUA au venit in ajutorul Europei devastate de razboi cu un program de ajutorare (Planul Marshall, 1948-1952) care grabea procesul de refacere postbelica si facea mai putin posibila exploatarea comunista a celor nemultumiti.

Ruptura dintre blocul Sovietic si "occident" (cum erau denumite tarile coalitiei condusa de SUA) a fost completa odata cu blocada Berlinului, din 1948-1949. Aceasta a avut loc ca urmare a divizarii Germaniei ocupate intre SUA, Marea Britanie, Franta si URSS. Sectorul sovietic fusese deja inclus in frontierele comuniste, dar el mai cuprindea si o parte din capitala istorica, Berlin, si ea a fost impartita intre puterile ocupante. Berlinul de Vest era un avanpost al capitalismului in interiorul blocului sovietic, fiind o sursa de tensiuni si dispute. Nemultumirile au fost atat de mari incat, in iunie 1948, sovieticii au decis sa izoleze capitala prin intreruperea traficului feroviar si rutier. Raspunsul occidentului a fost un transport aerian de proportii uriase, care aproviziona Berlinul de Vest cu bunuri si alimente, pana la ridicarea blocadei de catre sovietici.

In 1949 au fost constituite Republica Federala Germana (Germania de Vest) si Republica Democrata Germana (Germania Comunista de Est). In acelasi timp s-a fondat si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) , care reunea SUA, Canada,    si puterile vest europene intr-o alianta militara. Admiterea Germaniei de Vest in NATO, in 1955, a determinat crearea unei aliante similare in est - Pactul de la Varsovia. Desi liniile ostilitatilor erau clar demarcate si fiecare parte se inarma, nu s-a ajuns la un razboi propriu zis.

Probabil cea mai grava criza postbelica a avut loc in Cuba. In 1959, revolutionarul cubanez Fidel Castro a preluat controlul asupra insulei; apoi in urma unor dispute cu SUA, s-a mutat in tabara comunista. SUA nu a agreat prezenta unui aliat sovietic in aceasta regiune considerata intotdeauna ca facand parte din sfera sa de influenta; in plus, Cuba se afla la o distanta extrem de mica fata de coasta SUA. Apoi dupa esecul rusinos al unei invazii a SUA in Cuba, sustinuta de oponentii exilati ai lui Castro, pe insula au fost instalate rachete sovietice.

Cand SUA au descoperit ce se intampla, presedintele John F. Kennedy a ordonat o blocada navala pentru a impiedica alte rachete sovietice - care se aflau deja pe drum - sa ajunga in Cuba. Pentru o perioada de timp s-a crezut ca temutul razboi mondial era pe punctul de a izbucni; dar in cele din urma URSS a fost de acord sa-si retraga rachetele. Aceasta a fost o infrangere pentru sovietici, dar Kennedy a evitat sa il umileasca pe Hrusciov.

Sub conducerea lui Leonid Brejnev (1967-1982) arsenalul nuclear al URSS a atins o marime comparabila cu cel al SUA; flota sovietica a fost si ea extinsa iar influenta sovietica parea in continua crestere, deoarece in numeroase tari din lumea a treia a fost impus prin interventie sovietica directa sistemul partidului unic. In schimb, SUA se impotmolise in Vietnam, implicand tot mai multe trupe si echipament militar, fara a reusi sa infranga guerilele din Vietnamul de Sud, sustinute de statul comunist din nord. Distrugerile din Vietnamul de Nord datorate unor serioase bombardamente ale SUA au revoltat paturi largi ale opiniei publice, in timp ce esecul politicii adoptate a avut un efect demoralizant asupra SUA.

Adevaratele slabiciuni ale URSS-ului au devenit evidente la inceputul anilor 1980, cand presedintele american Ronald Reagan, un anticomunist convins, a intarit programele militare americane care au culminat cu propuneri de instalare a unui sistem balistic in spatiu - proiectul " Star Wars".

Avand in vedere ca URSS insasi o luase spre drumul democratiei, controlul Partidului Comunist devenea din ce in ce mai slab iar economia se afla in ruina, URSS devenise mai degraba un prieten ce trebuia ajutat decat un dusman de infruntat. In decembrie 1989, Gorbaciov si presedintele SUA, George Bush, au anuntat de comun acord sfarsitul razboiului rece.

SUA ASTAZI

Ronald Reagan a fost un presedinte popular pe aproape intreaga perioada a celor doua mandate ale sale ( 1981-1989), in ciuda scandalului "Irangate". Politica sa de reducere a taxelor si a cheltuielilor federale parea sa genereze o prosperitate moderata, reducand atat inflatia cat si somajul. Existau ingrijorari privind rezultatele reducerii cheltuielilor militare, care au dus la crearea unui deficit bugetar imens ( veniturile guvernamentale nereusind sa acopere cheltuielile guvernamentale). Dar SUA parea sa fie inca intr-o forma buna pentru alegerile prezidentiale din 1988.

Rezultatul a fost ca George Bush , vicepresedintele lui Reagan, a fost bine plasat pentru a deveni candidatul republican, invingandu-l cu usurinta pe democratul Michael Dukakis. Se presupunea ca Bush va adopta politici conservatoare, similare cu cele ale lui Reagan, si in campania electorala el a facut o promisiune impresionanta care la ajutat sa castige: "Fiti atenti la mine: nu vor fi noi impozite!".

Relatiile dintre SUA si URSS devenisera mai cordiale spre sfarsitul perioadei Reagan si ca urmare a reformelor interne introduse de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Apoi in primul an al mandatului lui Bush (1989) in Europa de Est comunismul s-a prabusit fara interventia lui Gorbaciov. URSS devenise nu doar mult mai democratica ci si mai slabita. Acesti factori dau stat la baza intalnirilor navale de la Malta, dintre Bush si Gorbaciov, in decembrie 1989, cand s-a pus capat oficial razboiului rece.

Acesta nu a fost inceputul unui parteneriat egal, deoarece Gorbaciov era preocupat de dificultatile de acasa, care au culminat cu incercarea de lovitura de stat din august 1991 si de dezintegrare a URSS-ului, la patru luni dupa aceea. Fosta Uniune Sovietica a incetat sa mai fie o rivala a SUA si a ramas doar o "problema" prin faptul ca necesita sprijin economic ca sa-i asigure stabilitatea.

Prin urmare, cu arsenalul acumulat in razboiul rece si cu toate aliantele militare neatinse, Statele Unite ocupau o pozitie de lider fara rival.

Acest fapt pare sa-i fi scapat lui Saddam Hussein, dictatorul irakian, atunci cand, in august 1990, a invadat Kuwaitul (chiar daca anumite dovezi sugereaza faptul ca ar fi fost indus in eroare de catre contactele sale americane sau ca ar fi inteles gresit ceea ce acestia ii transmiteau.).

Razboiul din Golf a fost evenimentul principal al presedintiei lui Bush - devenit acasa si mai putin popular in urma victoriei dobandite cu putine pierderi din partea SUA si deoarece majoritatea costurilor fusesera platite de Arabia Saudita si de Kuwait. La inceputul anului 1991, un sondaj ii oferea lui Bush un procent de adeziune de 90% fara precedent si parea sigur ca la urmatoarele alegeri va obtine cel de-al doilea mandat de presedinte.

Administratia lui Bush a mai avut alte cateva realizari. A negociat reducerea arsenalelor nucleare ale SUA si URSS. Israelienii si palestinienii fusesera in sfarsit convinsi sa-si discute diferendele fata in fata, chiar daca primele rezultate nu au fost incurajatoare. In decembrie 1991, dupa negocieri indelungate a fost eliberat ultimul ostatic american din Liban.

Cu toate acestea, la inceputul anului 1992, - anul alegerilor - popularitatea lui Bush scazuse din cauza deteriorarilor economice fata de care presedintele parea neputincios. Perceptia generala era ca acesta ar fi fost indiferent fata de afacerile interne ale tarii fiind interesat doar de politica externa. Cu siguranta, principala masura din domeniul intern, pe care oamenii si-o reaminteau cel mai bine, a fost introducerea in iunie a unor noi taxe - incalcand direct spusele lui Bush "fiti atenti la mine" - pentru a combate deficitul.

La acea data SUA trece prin recesiune. Falimentele s-au inmultit, somajul a crescut si saracia era in crestere. Anul 1992 a fost dezastruos pentru afaceri, cu falimentul faimoasei companii aviatice TWA, cu pierderi imense ale firmelor Ford, General Motors si IBM si devalorizarea internationala masiva a dolarului. Recesiunea a adus in centrul atentiei si problemele mai ascunse, printre care cea a sanatatii (scumpa si necorespunzatoare), cresterea criminalitatii (in 1991 peste    24.000 crime) si escaladarea tensiunilor interetnice.

Intre timp, incepuse cursa pentru alegerile prezidentiale. Pozitia inferioara a lui Bush s-a vazut in succesul relativ al rivalului republican Pat Buchanan in alegerile "primare" care desemneaza candidatul unui partid. Totusi, Bush a devenit candidatul republican. Democratii l-au ales pe Bill Clinton, guvernatorul statului Arkansas, dar campania a fost complicata de candidatura omului de afaceri milionar Ross Perot.

Bush argumenta cu experienta sa politica mai vasta, dar Clinton parea favorit. Intrebarile referitoare la viata particulara si a opozitiei sale fata de razboiul din Vietnam, au aparut ca piedici, dar accentul pus pe problemele interne a convins electoratul. Se pare ca Bush a pierdut si in urma dezvaluirilor, facute cu cateva zile inaintea alegerilor, privind rolul lui in scandalul "Irangate". In ziua alegerilor, 3 noiembrie, Clinton a iesit invingator cu aproape 45 mil. voturi, fata de cele 39 mil. ale lui Bush. Surprinzator, 19,7 mil au votat pentru Perot, demonstrand ca mai multi oameni erau dezamagiti de politicieni si partidele traditionale.

In campania sa, Clinton a atras cu abilitate multe grupuri sociale cu necesitati contradictorii. In ianuarie 1993, dupa preluarea mandatului, primele sale masuri i-a dezamagit inevitabil pe multi, mai ales ca initiativele indraznete deschideau drumul unor compromisuri acceptabile de Congres. In termeni economici, el a redus deficitul bugetar si a creat conditii pentru relansarea economiei.

In ciuda legislatiei sociale variate, primul mandat al lui Clinton nu a facut progrese prea mari in reforma sanatatii promisa in alegeri.

In alegerile din 1994, esecurile politicii lui Clinton, scandalurile din viata sa personala si o afacere dubioasa privind o proprietate ("Whitewatergate") i-a ajutat pe republicani sa castige controlul in Congres, limitand puterea prezidentiala.

Candidatul republican la presedintie, Robert "Bob" Dole, erou ranit in cel de-al doilea razboi mondial, nu a reusit insa sa impiedice realegerea lui Clinton in noiembrie 1996. Astfel, Clinton a devenit primul presedinte democrat reales de la Franklin D, Roosvelt (1936) incoace. Reputatia lui Clinton a fost insa amenintata serios de procesul privitor la afacerea Watergate, investigatiile legate de strangerea de fonduri pentru partid si scandalul Monica Lewinski.

Securitatea nationala a devenit un subiect principal dupa bombele de la World Trade Center (1993) si Oklahoma City (1995). Se vede vulnerabilitatea SUA nu numai fata de terorismul international dar si fata de cel intern provocat de aparitia unor grupari teroriste extremiste.

In noiembrie 2000 a fost ales presedinte George W. Bush, fiul fostului presedinte Bush. Deja presedintia lui George W Bush a fost incercata de atacul terorist din 11 septembrie 2001, de razboiul din Afghanistan impotriva terorismului si de cresterea tensiunilor din Golf.