ANARHISMUL - TENDITE CONTEMPORANE

ANARHISMUL - TENDITE CONTEMPORANE

Intr-o lume in care tot mai multe voci vorbesc despre caracterul "machiavellic" al     politicii, intr-o contemporaneitate in care cetatenii isi pierd din ce in ce mai mult increderea in institutiile politice si in care relatiile economice impun valori sociale majoritatii populatiei, se ridica un nou curent de contestare si rezistenta fata de dominatia politica si economica a elitelor nationale sau globale. Ernesto Sábato, unul dintre cei mai lucizi scriitori ai secolului XX, simpatizant al idealismului anarhist, vorbeste in acest sens - in cartea sa de memorii - despre "absolutismul economic" transformat in putere ca despre un "despot invizibil", care "controleaza prin ordine dictatura foamei" si care nu respecta "nici ideologii, nici flamuri" (Sábato, 2005: 103). Intr-un context al politicii globale, in care pare ca singura ratiune de a fi a statelor puternice este aceea de a-si disputa dominatia planetei, Sábato deplange "dezumanizarea umanitatii" si clasarea "demnitatii vietii umane" la un nivel inferior, intotdeauna dupa marile interese de stat, numarul "marginalizatilor", al celor care traiesc pentru a suporta consecintele, fiind de ordinul sutelor de milioane. Indiferenta si auto-suficienta majoritatii celor care detin puterea economica si financiara au avut ca si consecinta devalorizarea vietii omenesti. Drepturile omului exista, dar sunt incalcate de insasi cei care ar trebui sa le apere. Conform acestui argument, asa cum pentru marginalizati nu exista "justitie care sa-i apere", nici pentru marii detinatori de bogatie si de putere nu exista justitie care sa-i acuze (Sábato, 2005: 100-112).

La nivel mondial, ca reactie impotriva globalizarii, impotriva razboiului egoist intretinut de marile puteri, mentionam in continuare alternativa oferita de o miscare de contestare extrem de activa in ultimii zece ani - ATTAC - care, desi nu impartaseste intru totul doctrina anarhista, militeaza impotriva noilor surse de autoritate, de violenta si inegalitate care ameninta libertatea, securitatea, bunastarea si insasi viata fiintei umane a secolului XXI. Globalizarea economica si politica a avut drept consecinta dezvoltarea alternativa a unei intense miscari de contestare a

pietei de capital controlata de marile concerne mondiale si a speculatiilor financiare care produce imbogatiti peste noapte, fapte care au ca rezultat crearea unor discrepante majore intre tarile dezvoltate economic din emisfera nordica si tarile subdezvoltate din Sud. Procesul de globalizare a dus, inevitabil, la eroziunea statului national, dumping social[1], adancirea clivajului intre bogati si saraci, societati multinationale necontrolabile, precum si la degradarea mediului

In cadrul manifestatiilor antiglobalizare se afla miscarea internationala Attac, ce militeaza impotriva dominatiei la nivel international a marilor corporatii si impotriva monopolului impus de acestea pe piata mondiala. Attac - Association for the Taxation of Financial Transactions for the Aid of Citizens - este o miscare internationala militanta care reuneste oameni cu puternice convingeri democratice, ce resimt amenintarea reala a speculatiilor ce se desfasoara pe piata monetara mondiala, procese care produc mari averi facile, in detrimentul producatorilor onesti. Crearea acestei miscari internationale - ce vizeaza controlul democratic al pietelor financiare si institutiilor acestora - a avut loc cu ocazia unei reuniuni internationale desfasurata la Paris, in zilele de 11 si 12 decembrie 1998. Aceasta miscare internationala, care nu poate fi caracterizata ca organizatie in sens strict, isi desfasoara activitatea in afara oricarei structuri ierarhice, centre locale sau reguli rigide de functionare. Attac este o miscare pluralista, care incurajeaza diversitatea si actiunea comuna a tuturor celor care simpatizeaza ii impartasesc nazuintele, fara a limita in vreun fel libertatea de interventie a indivizilor ce adera la aceasta. Aceasta miscare a reusit sa se extinda cu rapiditate, actionand atat in tarile occidentale (in majoritatea tarilor europene), dar si in tari din Africa (Coasta de Fildes, Senegal, Togo), America de Sud (Argentina, Peru, Columbia, Uruguay etc.), Asia (Japonia) si in Orientul mijlociu si Africa de Nord (Tunisia, Liban si Maroc). Attac nu propune eradicarea totala a practicilor speculative, ci punerea in aplicare a ideii economistului american James Tobin - laureat al premiului Nobel pentru economie (1981) - si anume taxarea tranzactiilor speculative ce au loc pe piata monetara[2] (https://www.attac.org/spip.php?article2 accesat 18 iunie 2008).

Globalizarea, transforma societatea intr-un ritm extrem de rapid, fiind "dominata in mod unilateral de interese economice puternice, de marile banci, fonduri de investitii, concerne trans-nationale si de alti mari proprietari de capital" (Consiliul Attac de la Frankfurt/Main, 2002). Avand drept model neo-liberalismul - care preconiza ca problemele sociale pot fi rezolvate daca sunt lasate in grija pietei si a intreprinderilor private - globalizarea promitea ca va aduce bunastarea in lume, bunastare de care majoritatea oamenilor vor beneficia. Insa previziunile actuale contrazic aceste sperante. Declaratia Attac din 26 mai 2002 trage urmatoarele semnale de alarma:

• Clivajul social dintre Nord (dominat de marile piete financiare) si Sud (unde saracia si dumpingul social sunt predominante) a devenit din ce in ce mai adanc. Datorita crizelor economico-financiare "economii nationale intregi sunt ruinate peste noapte si mii de oameni isi pierd locul de munca".
• Saracia exista si in tarile industrializate, nesiguranta sociala, excluderea si nedreptatea fiind in crestere in tarile bogate din Occident. Deoarece sistemele de asigurare sociala sunt privatizate, pensiile, sanatatea si educatia devin marfuri la care au acces doar oamenii instariti.
• Democratia insasi este subminata, pentru ca patronii marilor concerne financiare si marii detinatori de capital dicteaza din ce in ce mai mult in politica - in special in politicile fiscale si economice - amenintand ca, in cazul in care nu vor fi adoptate legi care sa-i avantajeze, isi vor schimba locatia.
• Solutionarea problemelor de mediu este mereu amanata, resursele naturale necesare fiind distruse prin subjugarea lor fata de legile pietei.
• Pluralismul cultural si diversitatea culturala sunt nivelate printr-o industrie a culturii de masa, puterea de sugestie a publicitatii determinand din ce in ce mai mult orientarile valorice si modelele sociale.
• Interesele hegemonice ale natiunilor industrializate bogate vizavi de noile surse de materii prime - petrol si gaze naturale - sunt adevaratele justificari ale interventiilor agresive din tarile lumii a treia. Globalizarea neo-liberala a favorizat destabilizarea politica si a devenit un motiv pentru violenta, razboi si terorism international. Aceste fapte au avut drept consecinta inarmarea globala justificata, militarizarea intensiva si sufocarea drepturilor democratice tocmai in statele unde democratia a fost construita si valorile democratice constituiau valorile de baza ale societatii[3] (https://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_4/attac-erklaerung.htm, accesat 18 iunie 2008).

Attac propune o strategie alternativa la globalizarea neo-liberala, avansand ideea de "ordine economica mondiala, ecologica si solidara" (https://www.attac.org/spip.php?article2 accesat 18 iunie 2008), acest lucru presupunand o cooperare internationala sporita pentru dezvoltarea sustinuta, conform normelor ecologice, atat a nordului cat si a sudului. In acest sens, "trebuie sa existe o miscare sociala puternica, activa la nivel international"(Ibidem). Ca parte integranta a acestei miscari, Attac lupta pentru "o noua ordine mondiala, in care bogatiile vor fi distribuite in mod drept si folosite in mod ecologic" (Ibidem). Sustinand miscarea mondiala pro-pace si anti-razboi, Attac indeamna puterile mondiale sa renunte la "militarizarea politicii externe" si sa adopte "solutionarea pasnica a conflictelor civile"(Ibidem). Strategia Attac, prevazuta in platforma adoptata in 1998, presupune indeplinirea urmatoarelor deziderate:

• Limitarea libertatii de actiune a speculantiilor pe pietele financiare mondiale
• Introducerea unui impozit pe tranzactiile financiare internationale - taxa Tobin.
• Desfiintarea paradisurilor fiscale si o mai mare transparenta a investitiilor in tarile dependente.
• Solutionarea - prin anulare - a datoriilor tarilor in curs de dezvoltare.
• Crearea unui comert mondial corect, care sa fie favorabil intereselor tarilor in curs de dezvoltare si producatorilor din aceste tari, promovat de institutii internationale care sa serveasca aceste scopuri si nu interesele tarilor industrializate, a concernelor si elitelor corupte.
• Instituirea unei reforme democratice a serviciilor publice in scopul asigurarii unei securitati sociale "care sa permita tuturor sa duca o viata demna de orice fiinta umana", respingandu-se privatizarea serviciilor publice si sociale, a sistemului de educatie si sanatate, precum si a sistemului de furnizare a apei potabile.
• "Reglementarea si limitarea puterii concernelor trans-nationale" si a concentrarii puterii economice in folosul acestora.
• Stabilirea unor impozite mai mari pentru intreprinderi si - pe de alta parte - stabilirea unui nivel salarial care sa asigure o existenta decenta angajatilor, o legislatie a muncii in beneficiul salariatilor, precum si drepturi decizionale largite pentru acestia. (Ibidem; https://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_4/attac-erklaerung.htm accesat18 iunie 2008).

La nivel european, Attac a demarat o campanie sustinuta impotriva adoptarii Tratatului de la Lisabona, perceput ca un act ce ar reduce democratia, militarizand Uniunea europeana si permitand marilor companii sa acapareze aproape integral serviciile publice. Attac propune incetarea procesului de militarizare a Europei, reducerea cheltuielilor pentru armament si redirectionarea acestora spre proiecte de utilitate sociala. De asemenea, cere sistarea procesului de privatizare a tuturor serviciilor publice si retragerea acestora de sub dictatura pietei financiare. Problemele arzatoare asupra carora Attac considera ca ar trebui sa se concentreze institutiile europene sunt protejarea drepturilor muncitorilor, solutii concrete legate de somaj si saracie, in scopul eradicarii inegalitatilor si opresiunii, precum si cautarea de solutii imediate pentru contracararea efectelor incalzirii globale. Attac pretinde, de asemenea, revizuirea relatiilor Europei cu tarile in curs de dezvoltare, propunand oferirea de sprijin tarilor subdezvoltate din emisfera sudica si reamintind statelor europene ca adevarata lor prioritate si datorie morala este apararea drepturilor omului, oriunde acestea sunt amenintate, prin actiuni de promovare la nivel mondial a problemelor existente in aceste tari si finantarea unor reforme sociale concrete, in ajutorul populatiilor si nu spre beneficiul guvernelor represive (https://www.france.attac.org/spip.php?article8664 accesat 18 iunie 2008).

Attac se opune limitarii dreptului de organizare a demonstratiilor si dreptului la libera exprimare, respingand totodata criminalizarea miscariilor anti-globalizare, Attac fiind o miscare ce militeaza prin metode eminamente pacifiste. Insa epopeea ciocnirilor acestor militanti contestatari cu fortele de ordine continua si in prezent. Pentru a oferi un exemplu concludent in aceasta directie, ne vom referi la incidentele care s-au petrecut in Bucuresti in data de 2 aprilie 2008, cu ocazia summitului NATO, cand 46 de activisti pacifisti si anti-globalizare, de diferite nationalitati (tineri elvetieni, germani, cehi, polonezi, portughezi, romani si moldoveni), au fost scosi - in mod abuziv - de catre jandarmi si politisti ce faceau parte din Serviciul Politiei de Interventie Rapida, dintr-o hala pe care o inchiriasera in mod legal (Mediafax, 2 aprilie 2008). Acest tip de abuzuri fata de demonstrantii ce militeaza impotriva globalizarii, razboiului si politicilor economice si militare ale marilor state sunt frecvente in prezent, intarind intrucatva - si de fiecare data - conceptia anarhista care declara ca adevarata sursa de violenta este statul si organele sale de creare a unei ordini bazata pe conformare, tacere si supunere.

Actiunile tinerilor contestatari nu au amenintat nici o clipa nici ordinea nici siguranta publica a orasului ce gazduia summitul NATO; cu toate aceste fortele de ordine si securitate s-au sesizat cu mult inaintea desfasurarii evenimentului, planuind intarirea securitatii la frontierele tarii cu scopul de a interzice accesul in tara celor care erau suspectati de aderenta la unele grupari anarhiste. S-a dovedit ulterior ca actiunile pe care le desfasurau activistii anti-NATO erau proponderent artistice - work-shopuri, proiectii de film, intocmirea unor pancarde protestatare de genul "Stop War; Stop NATO" si discutii critice asupra problemelor stringente cu care se confrunta lumea - si vadit non-violente (Mediafax, 2 aprilie 2008). Descinderea in forta a grupurilor de jandarmi si politisti este cu atat mai ilegitima, cu cat principalul motiv invocat de acestia a fost acela ca grupul de contestatari "producea materiale anti-NATO", fara a lua in considerare ca dreptul de a critica si de a demonstra este unul din drepturile civile fundamentale. Organizatii anarho-pacifiste, miscari ecologiste si anti-globalizare au vazut in summitul NATO de la Bucuresti - cel mai mare din istoria organizatiei internationale militare - inca o ocazie de lansare a "proiectilelor critice", indemnand la reflectie comuna si participare organizata, acest tip de proiectile fiind lansate impotriva politicii militariste a Statelor Unite si a cursei inversunate de militarizare a Europei, impotriva discriminarilor de tot felul, impotriva razboaielor nationaliste, impotriva torturii si pentru desfiintarea inchisorii de la Guantanamo Bay. Constientizarea gravitatii situatiei sociale si ecologice a lumii la inceputul secolului XXI trebuie sa constituie punctul de plecare al adevaratelor prioritati ale politicii internationale, aceasta responsabilizare reprezentand, totodata, datoria morala a liderilor marilor puteri mondiale, dar si a fiecarui individ in parte (https://contra-doxa.com/index.php?option=com_content&task=view&id=44&Itemid=44 accesat 20 iunie 2008).

Etichetarea cu termenul de anarhisti a militantilor anti-globalizare care au luat parte la miscarile de contestare ce au avut loc la Bucuresti cu ocazia summitului este in mare parte nefondata, precum extrem de limitata este si atasarea de atribute exclusiv nefaste ideii de anarhism. In prezent, denaturarea termenului de anarhism de la sensul sau initial a determinat o perceptie distorsionata asupra anarhismulului si asupra celor ce impartasesc aceasta doctrina. Opinia publica contemporana percepe anarhismul ca fiind un set de idei ce conduce invariabil la practici criminale, care promoveaza exculsiv violenta, distrugerea ordinii sociale, iar anarhistii sunt perceputi ca sociofobi, mizantropi si extremisti. Aceasta consecinta se datoreaza, bineinteles, dezastrului propagandei prin actiune directa. Insa, asa cum am cautat sa demonstram in acesta lucrare, anarhismul - conceput de Proudhon, Louis Lecoin, Sebastién Faure si multi altii - este o filosofie preponderent anti-violenta, ce promoveaza drepturile inalienabile ale omului, in special dreptul la viata, la libertate si la bunastare a tuturor oamenilor. O societate anarhista nu e posibila fara respectarea acestora, fara pace mondiala, fara solidaritate intre oameni, fara intelegere si empatie. Metoda adoptata in prezent de anarhistii fideli doctrinei clasice este incercarea de subminare a statului si a institutiilor sale represive prin contestare continua si prin discursul de responsabilizare a fiintei umane. Intr-o lume in care coruptia este la ordinea zilei, in care nevoile umane sunt subordonate intereselor statelor, anarhistii se alatura acelora care ii cheama pe oameni sa ia "viitorul lumii in propriile maini" (sloganul Attac).

CONCLUZII

Anarhismul a constituit o adevarata miscare de avangarda in context teoretic, doctrinar si ideologic, manifestandu-se mereu impotriva a tot ceea ce e stabilit, a tot ceea ce e de necontestat, punand probleme noi in legatura cu legitimitatea puterii statale. Curent preponderent intelectual, anarhismul francez a cautat, in ordine istorica, sa ofere o alternativa morala autentica la despotismul monarhic, la morala marii Revolutii, ale carei idealuri au sucombat in teroarea Directoratului, la morala pseudo-egalitara a marilor totalitarisme - fascismul si comunismul - precum si la morala omului unidimensional (Marcuse) al capitalismului neo-liberal.

Pornind de la federalismul proudhonian, sistem bazat pe dreptate sociala si solidaritate intre indivizi, in care adevarata valoare economica o constituie munca, anarhismul a promovat o societate echitabila, in care bunurile sunt impartite tuturor in mod egal, in care privilegiile si ierarhiile nu mai exista si in care demnitatea vietii umane si libertatea individuala constituie valorile primordiale. Anarhistii au stiut sa se sesizeze de fiecare data fata de amenintarea ideologiilor totalitare, fiind printre primii care au tras semnale de alarma atat in privinta ascensiunii comunismului, cat si in privinta pericolului fascist. Mereu atasat curentelor revolutionare si contestatare, anarhismul a vazut in fiecare revolutie si in fiecare razboi de eliberare momentul istoric in care Statul va cadea rapus de vointa de libertate a poporului. Parand ca va cadea pentru totdeauna in uitare si ilegalitate dupa indreptatita esuare a propagandei prin actiune directa, anarhismul a avut puterea si luciditatea sa-si revizuiasca metodele, reorientandu-se spre sindicalism, pacifism si ecologism, atasand acestor miscari elanul non-conformismului revolutionar.

Daniel Guérin (1965: 96) preciza faptul ca "anarhismul nu e o utopie", nici un proiect iluzoriu; o societate a viitorului, bazata pe valori si principii anarhiste este pregatita cu sarguinta in subsolurile societatii, filosofia anarhista exprimand in cel mai clar mod nazuinta de eliberare a oprimatilor si nedreptatitilor. Manfredonia (2001: 121-124) afirma ca dezastrele ecologice, persistenta atitudinilor sexiste si homofobe, revirimentul rasismului, xenofobiei si al neo-nazismului, incapacitatea guvernelor de a rezolva problemele somajului, mizeriei si nesigurantei sociale, constituie, in lumea contemporana, terenuri propice pentru dezvoltarea unor noi miscari de tip anarhist. Deoarece societatile capitalismului avansat s-au dovedit, pana in acest moment, incapabile de a realiza in intregime principiile democratice de dreptate si egalitate, nereusind sa concilieze respectul pentru libertatea personala cu proiectul de realizare a idealului de justitie sociala, anarhismul ramane pana azi in actualitate.

Bineinteles ca doctrinei anarhiste i se pot aduce multe reprosuri, mai ales daca ne gandim la refuzul obstinat de a accepta orice forma de organizare si structura institutionala sau la idealizarea din punct de vedere moral a fiintei umane. Insa merita sa acordam mai multa atentie, inclusiv din perspectiva academica, aceastei doctrine politice, prea adesea nedreptatita si marginalizata, cel putin datorita faptului ca este singura care neaga sistematic necesitatea puterii pentru instituirea ordinii, libertatii si dreptatii sociale. Anarhismul reprezinta contracultura politica, fiind impartasit de cei care refuza sa se conformeze fara a critica si de cei care resimt existenta autoritatii - care de cele mai multe ori oprima si abuzeaza - ca pe o lezare a esentei umane insasi. Dreptatea si ordinea nu pot fi impuse, ci acceptate de toti in mod voluntar. Pacea si bunastarea mondiala sunt scopurile ultime ale anarhismului, insa acestea nu trebuie obtinute prin metode criminale. Filosofia anarhista resimte o deosebita simpatie vizavi de fiinta umana, astfel ca, asa cum spunea Camus, anarhistul "nu se poate pune langa cei care fac istoria, ci in serviciul celor care o indura" (Camus in Sábato, 2005: 58).

In aceasta lucrare am incercat sa infatisam parcursul unui curent socio-politic, ce s-a manifestat pregnant in Franta incepand cu a doua jumatate a secolului XIX, animat de marele spirit intelectual si revolutionar al natiunii franceze. De la Comuna din Paris pana la marea contestare din 1968, de la federalism la sindicalism, de la propaganda prin actiune directa la pacifismul non-violent, anarhismul francez a reusit nu numai sa supravietuiasca vicisitudinilor cu care militantii lui au fost nevoiti sa se confrunte, ci si sa se auto-defineasca ca una din cele mai importante miscari de contestatare. Prin activismul Federatiei Anarhiste franceze, prin publicatiile Le Libertaire si Le Monde Libertaire, si prin vocea anarhismului francez - Radio Libertaire - acest curent de puternica contestare a ordinii politice existente este promovat in constiinta colectiva ca una din principalele alternative radicale la forma dominanta de organizare politica a societatilor contemporane.