ASCENSIUNEA REGATULUI MACEDONIEI

ASCENSIUNEA REGATULUI MACEDONIEI

In timp ce Grecia inregistra efectele conjugate ale depopularii (Atena si-a vazut efectivele mobilizabile scazand de la 40.000 la mijlocul sec.V, la 30.000 in anul 360), ale confruntarilor sociale si politice care marcau viata cetatilor si ale crizei morale pe care au instituit-o razboaiele si zguduirile de la inceputul sec.IV i.Chr., o noua putere se afirma in nordul lumii grecesti: regatul Macedoniei.

1. Conditiile naturale

Marginita la sud de Thessalia si Epir, la nord si nord-est de Tracia, iar la vest de Illyria, Macedonia era o regiune mai mult muntoasa in partea de nord si de ses in sud. Aceasta structura a reliefului explica, in mare masura, bogatiile solului si subsolului, precum si ocupatiile locuitorilor. In afara de cresterea animalelor si de agricultura, o mare dezvoltare a cunoscut mineritul, ca si exploatarea si prelucrarea lemnului.

In ce priveste caracterul etnic al macedonenilor, pana astazi dainuie inca mari controverse. Desi regii se considerau greci, pe baza unei genealogii complicate, macedonenii sunt pentru grecii din timpul razboiului peloponesiac si chiar din timpul lui Filip, niste barbari, deci negreci .

Stiinta moderna, punand in studiu izvoarele literare, arheologice, epigrafice, numismatice, fara sa reuseasca sa rezolve definitiv problema, a impus parerea potrivit careia macedonenii, inruditi la origine cu grecii, iar ulterior izolati de lumea mediteraneeana, au suferit o puternica influenta etnica si lingvistica, traca, epirota si illyrica.

2. Organizarea social-economica si politica

Evolutia societatii macedonene, in mare asemanatoare cu a celorlalte asezari grecesti, a fost mult intarziata fata de acestea. La la sfarsitul sec. V i.Chr., cand Atena cunoaste semnele crizei polisului, Macedonia mai pastra inca in organizarea sa social-economica, urme ale structurilor gentilice, iar pe plan politic ramasite ale regalitatii homerice si ale aristocratiei gentilice.

De la sfarsitul sec.V i.Chr., Macedonia cunoaste o ridicare constanta si rapida. Dintre imprejurarile externe, la ridicarea Macedoniei au contribuit razboiul peloponesiac si luptele pentru hegemonie dintre statele grecesti. Rezultatul confruntarilor a determinat slabirea acestora si a permis amestecul, tot mai insistent, al Macedoniei in problemele grecesti. Acest fapt s-a produs inca din vremea lui regelui Archelaos (419-399 i.Chr.), care manifesta un interes deosebit pentru cultura greaca, la curtea lui traind Euripide si Zeuxis. Strans legate de puterea centrala, unele cetati s-au constituit dupa modelul grecesc, cea mai importnata fiind Pella, capitala regatului. Urmeaza apoi o perioada de anarhie, creata de confruntarile dintre aristocrati, sub Ptolemaios (369-365 i.Chr.) si Perdicas III (365-359 i.Chr.), careia ii pune capat Filip II. La inceput tutore al tanarului rege Amynthas IV, pe care l-a eliminat, noul suveran era inainte de toate un razboinic macedonean, caruia nu-i lipseau nici inteligenta, nici geniul diplomatic, nici tenacitatea in a-si realiza planurile sale. De aceea, intr-un anumit sens, adevaratul creator al statului macedonian poate fi socotit Filip II (357-336 i.Ch.), care reuseste sa se impuna in lumea greceasca, pe care o va supune, dandu-i o alta organizare si o noua orientare.