Cazul Ungariei - Revolutia la "Masa Rotunda"

Cazul Ungariei - Revolutia la "Masa Rotunda"

Conceptului de revolutie i s-a acordat, de-a lungul timpului, o multitudine de sensuri, conform conceptiei care a prezidat un curent teoretic sau ideologic[1]. In sens general, revolutia reprezinta transformarea deliberata, accelerata, violenta si radicala a unei societati . O revolutie, in sens politic, social, economic este o modificare de ansamblu a unui sistem care, daca este fara intoarcere, este cel putin o rasturnare, lumea pe dos, ca sa reluam titlul unei lucrari clasice despre schimbarile sociale. Revolutia poate fi definita ca orice transformare sociala sau politica majora, suficient de puternica pentru a inlocui vechile institutii si relatii sociale si pentru a initia noi relatii de putere si autoritate . In general, revolutionarii au o imagine - daca nu un program sau o schema detaliata - asupra felului in care ar urma sa arate acea societate noua. Premisa esentiala este ca ea ar trebui sa fie cat mai diferita de vechiul sistem, in toate aspectele sale - economic, politic si cultural .

Exista anumite trasaturi comune tuturor tipurilor de revolutie. In primul rand, revolutia se produce brusc. Procesele gradate de schimbare politica, sociala sau economica ce se desfasoara permanent in toate societatile pot duce si duc la transformari majore, dar nu sunt revolutii. In al doilea rand , revolutia este violenta. Toate sistemele politice recurg, in situatii limita, la utilizarea fortei si, intr-adevar, un sistem politic se defineste prin faptul ca detine monopolul folosirii legitime a coercitiei fizice. In al treilea rand, revolutia inseamna succesiune politica, ea implica inlocuirea unui grup conducator cu altul. In al patrulea rand, revolutia inseamna schimbare. Daca nu se schimba nimic, atunci nu s-a produs o revolutie. Nu s-a ajuns la nici un acord in privinta felului sau a numarului de schimbari care trebuie sa urmeze unei revolutii[5].Cazul revolutiei maghiare din 1989 este unul fericit, in cele ce urmeaza vom incerca sa detaliem aceasta afirmatie urmarind firul evolutiei sale.

In 1988, Ungaria comunista avea o imagine categoric "buna". In parte din acest motiv, a trecut multa vreme pana sa apara o opozitie deschisa la adresa partidului. Disimularea si manevrele discrete pareau preferabile, indeosebi pentru cei care isi aduceau aminte de 1956. Viata in Ungaria lui János Kádár era anosta, dar suportabila. In realitate, economia oficiala maghiara nu statea mai bine decat cea poloneza, in pofida variilor reforme ale Noilor Mecanisme Economice. Economia paralela ("neagra") era, de fapt, cea care le permitea multor unguri sa aiba un standard de viata putin mai ridicat decat cel al vecinilor. Insa, dupa cum indicau statisticile sociologilor maghiari, tara suferea de inegalitati semnificative care afectau nivelul veniturilor, ingrijirea medicala si asigurarea de locuinte; mobilitatea si asistenta sociala erau in urma fata de Vest, iar populatia era afectata de suprasolicitare (multi oameni aveau doua sau chiar trei slujbe), un nivel crescut de alcoolism si tulburari mentale si cea mai ridicata rata a sinuciderii din Europa de Est. Motive de nemultumire existau, insa, nu exista o opozitie politica organizata, schimbarile profunde incepand abia dupa 1988 .

Atunci cand sub influenta factorilor externi si interni s-a ivit o criza economica modesta si consumul populatiei a ajuns la declin, a iesit la iveala faptul ca societatea maghiara nu mai vroia sa accepte continuarea sacrificiilor politice, restrangeri de drepturi democratice, si de libertate. Undeva aici se poate cauta explicatia prabusirii structurii vechi [7].

Catalizatorul schimbarii in Ungaria l-a reprezentat frustrarea comunistilor tineri si "reformisti" (care isi manifestau deschis entuziasmul pentru transformarile facute de Gorbaciov in PCUS) fata de rigiditatea celor batrani de la varful partidului, ei au reusit in cele din urma sa-l indeparteze pe Kádár de la conducere si sa-l inlocuiasca cu prim-ministrul Károli Grósz[8], partizan al liberalizarii progresive, de tip gorbaciovist . Károli Grósz era unul din apropiatii lui Kádár, pe care acesta il pregatise pentru a-i deveni succesor . Inlocuirea lui Kádár este una dintre primele schimbari produse in Europa de Est ca urmare a evenimentelor petrecute la Moscova dupa preluarea puterii de catre Gorbaciov . Consecintele practice ale acestei lovituri interne de partid se limitau la un program economic de austeritate menit sa intareasca "fortele pietei", insa forta ei simbolica era imensa .

Inlaturarea lui Kádár a avut darul sa sugereze ca in viata publica maghiara se petrecuse o mutatie fundamentala - impresie confirmata atunci cand succesorii lui au permis aparitia Fidesz (Alianta Tinerilor Democrati, un grup de tineri disidenti comunisti si necomunisti), ba mai mult, in noiembrie 1988 au autorizat in mod oficial aparitia partidelor politice independente . La inceputul anului 1989 s-au reinfiintat rand pe rand partidele politice din perioada 1945-1948 : Partidul Micilor Agrarieni, Partidul Popular Democrat-Crestin, Partidul Social- Democrat. PSMU era in dezavantaj , dar, prin reformistii din randurile sale, a incercat sa ramana in pas cu evenimentele .

La 11 ianuarie 1989 o initiativa legislativa - Legea asociatiilor - a permis formarea primelor mecanisme cu adevarat democratice pe esicherul partidelor politice din Ungaria, alaturi de sindicatele independente si de asociatiile civice. La 20 februarie, intr-o noua sedinta a C.C. -ului, se consuma si pasul urmator in logica schimbarilor si innoirilor atat de necesare si la Budapesta: a fost prezentat proiectul unei noi Constitutii, in care era acceptata si ideea existentei altor partide, renuntandu-se la monopolul partidului comunist, nevoit sa participe direct la reale competitii electorale . Pe acest fundal, cu cateva saptamani inainte, in aceiasi zi de 26 ianuarie 1989, si Uniunea Sovietica anunta, oficial, retragerea trupelor Armatei Rosii, stationate inca din 1946, operatiune ce trebuia sa se desfasoare, incepand cu luna iunie. Un alt punct de cotitura se consuma in scenariul schimbarii.

In primele luni din 1989, parlamentul comunist a votat o serie de masuri, cum ar fi recunoasterea dreptului la libera asociere, oficializarea tranzitiei catre un sistem pluripartidist si, in aprilie, eliminarea "centralismului democratic" din viata de partid. O initiativa de impact si mai mare - o recunoastere tacita a faptului ca partidul nu mai avea sanse sa-si mentina controlul asupra tarii daca nu se reconcilia cu propriul sau trecut - a fost anuntarea intentiei conducatorilor comunisti ai Ungariei de a reinhuma ramasitele pamantenesti ale lui Imre Nagy. In acelasi timp, Imre Pozsgay si alti reformisti din Biroul Politic maghiar si-au convins colegii sa formeze o comisie de investigatie a evenimentelor din 1956 si sa le redefineasca in mod oficial: ele nu mai reprezentau o "contrarevolutie", ci o "revolta populara impotriva unui regim oligarhic care dezordonase natiunea"[17].

Iesirea Ungariei din comunism a fost, opera comunistilor: abia in iunie, imitand cu buna stiinta precedentul polonez, ei au convocat convorbiri la masa rotunda cu partidele de opozitie. Acest gest a starnit un oarecare sceptism in randurile maghiarilor anticomunisti: pentru ei, reinventarea lui Nagy, ca si executia sa, reprezenta o afacere interna de partid care nu avea mare relevanta pentru victimele fara numar ale comunismului. Dar ar fi gresit sa subestimam forta simbolica a reinhumarii lui Nagy. Prin ea se recunostea un esec si era admis faptul ca partidul a trait, a propovaduit si a impus o minciuna[18].

La 13 iunie debuteaza negocierile dintre putere si opozitie, comunistii reformati, luand deja in considerare necesitatea oricarui tip de alegeri, si concluzionand in urma experientei poloneze, ca ar fi periculos sa se fixeze dinainte proportiile reprezentarii. Cu sistemul lor de organizare cuprinzatoare si omniprezenta, cu lideri bine cunoscuti si cu un program cu adevarat reformator, ei au crezut ca pot invinge sau cel putin ca pot candida foarte siguri in alegerile libere. Era riscant, dar mizele erau mari, principala fiind sa devina primul partid comunist care obtine legitimitatea prin intermediul urnei de vot. La negocieri au fost implicati trei actori: reprezentantii puterii (respectiv conducatorii aripii reformiste din sanul P.M.S.U), organizatiile de masa oficiale (sindicatele, etc.) si opozitia. Propunerile lansate veneau clar pe model polonez: presedintele ales de Parlament, schimbarea Constitutiei. Lucrarile s-au finalizat dupa cateva luni, la 19 septembrie 1989, cu o saptamana mai tarziu de la instaurarea primului guvern necomunist in Polonia, insa reprezentantii Fidesz si SzDSz nu au semnat acordul, iar fortele Opozitiei s-au scindat: pe de o parte - FDM, adeptul formulei de compromis negociat cu P.M.S.U. , iar pe de alta - cele doua formatiuni politice care au propus tinerea unui referendum, populatiei revenindu-i decizia de a se pronunta in legatura cu cateva chestiuni considerate de importanta majora (formula prezidentiala, preluarea de catre stat a proprietatilor detinute pana in 1956, etc.). Referendumul a fost programat pentru sfarsitul lunii noiembrie, in locul propuselor alegeri, care trebuia sa-l propulseze pe I. Poszgay in functia de presedinte al Ungariei.[19]

Un pas inainte in reformarea P.M.S.U l-a constituit publicarea la 19 august, a doua documente-proiect ale C.C. al partidului, elaborate de o comisie condusa de Imre Pozsgay. Primul dintre ele, intitulat "Invatamintele drumului nostru istoric", era o reevaluare critica a istoriei postbelice a partidului, ca argument pentru faptul ca P.M.S.U. renunta la situatia sa de monopol si la rolul de partid al statului, considerandu-se parte a democratiei cu mai multe partide . Cel de-al doilea, "Declaratia-program a P.M.S.U", stipula drept tel strategic trecerea la "socialismul democratic", ce "se fundamenteaza pe consonanta intereselor personale si colective si urmareste realizarea urmatoarelor obiective: Stat de drept pe baza unui consens social larg, distributia echilibrata a puterii, alegeri libere, sistem pluripartidist, reprezentare autonoma si organizatii corporative, apararea minoritatilor etnice, religioase si de alta natura, controlul public asupra sistemului politic, autonomia organelor locale ale puterii.

Realizarea reformelor propuse este pusa in directa legatura cu innoirea partidului si in competitie constitutionala cu celelalte partide. P.M.S.U. va fi un partid socialist, popular si al reformelor, avand o constructie de partid democratica, care sa permita traducerea in viata a principiilor autoorganizarii si libertatii platformelor, organele sale alese fiind controlate de catre membrii de partid, etc[22].

Cum reactiile fata de proiectul noii Declaratii - program au fost contradictorii, publicarea sa n-a facut decat sa accentueze pregnant perspectiva scindarii sale. La finele lunii august, in sanul P.M.S.U. se cristalizasera doua mari tendinte: una conservatoare (de stanga), reprezentata de Károly Grósz, "platforma de unitate marxista" initiata de Robert Ribanski, gruparea fostului secretar al C.C. al P.M.S.U. (eliberat din functie la Plenara din iunie), János Berecz, asociatia "Ferencz Münich" si o grupare condusa de Sándor Peteress; si una moderata (de dreapta), reprezentata de "miscarea pentru o Ungarie democrata", condusa de Imre Pozsgay si "cercurile reformei" .

Sub egida aripii reformatoare din Partidul Comunist, au avut loc lucrarile Congresului partidului din 6-7 octombrie 1989, unde 1.081 delegati au votat abandonarea titulaturii de "muncitoresc", partidul transformandu-se intr-unul Socialist Maghiar[24]. Spre sfarsitul lunii, a fost facut un nou pas inspre schimbare. La randul lor, deputatii, in sesiunea din 17-20 octombrie 1989, au aprobat mai multe articole care echivalau, in fond cu o revizuire a Constitutiei. Iar data de 23 octombrie, memorabila zi a Revolutiei din 1956, devenea sarbatoare nationala a proaspat infiintatei Republici Ungare .

Dar, I. Poszgay, asemenea idolului sau, M.S. Gorbaciov isi pastra conceptiile marxist-leniniste, incercand sa traseze si o linie de demarcatie intre socialismul pe care il dorea continuat si totalitarismul pe care statul deja il cunoscuse in perioada lui János Kádár. Vechiul sistem era declarat "stalinist" si, ca atare, trebuia abandonat, cu ideologia lui cu tot. Se incerca, totusi, pastrarea aceleiasi linii, dar evenimentele vor demonstra ca devenise imposibil, deoarece schimbarea trebuia sa fie totala .

La referendumul din 26 noiembrie, populatia a fost chemata sa-si spuna cuvantul, asupra a patru chestiuni: mentinerea garzilor muncitoresti, desfiintarea celulelor comuniste la locurile de munca, contabilizarea bunurilor partidului si preluarea lor de catre stat, si desfasurarea alegerilor prezidentiale la 7 ianuarie 1990 ( data preferata de Parlamentul pro-Pozsgay). In primele trei chestiuni, pozitia Parlamentului a avut castig de cauza, in vreme ce asupra celei de-a patra, populatia s-a pronuntat impotriva, cu o mica diferenta de voturi, SzDSz si FIDESZ reusind sa obtina amanarea alegerilor prezidentiale dupa alegerile generale .

Ca urmare a acestui fapt, alegerile prezidentiale programate pentru data de 7 ianuarie 1990 s-au contramandat, stabilindu-se, la 21 decembrie 1989, in cadrul unei Adunari Nationale care-si vota dizolvarea, ca data de 25 martie 1990 sa aduca si primele alegeri libere. Rezultatele de atunci au acordat puterea reprezentantilor Forumului Democrat, coalitie de forte ostile socialismului totalitar. Presedintele acestuia. Jozsef Antall, a devenit prim-ministru. Guvernul de coalitie orientat spre centru-dreapta, format din Forumul Democrat Maghiar, Partidul Micilor Proprietari si Partidul Crestin-Democrat, a fost investit in functie de Parlament in ziua de 23 mai 1990. Scriitorul liber-democrat, fost detinut politic, Gönez Árpad, a devenit primul Presedinte al Ungariei democrate

Concluzionand, se poate spune ca rapida reconfigurare a campului politic, urmata de competitia electorala libera si crearea unui sistem parlamentar de tip clasic, fac din cazul Ungariei unul principial diferit de cel al Poloniei. Comunistii reformatori au fost obligati sa treaca la actiune de catre opozitia organizata, care, provocata la randul sau de catre durii din partid, a inlocuit strategia initiala bazata pe compromis, cu una de mobilizare si confruntare electorala lipsita de compromis. Strategia mobilizarii si confruntarii promovata de opozitie a catalizat polarizarea fortelor si a precipitat ascendenta reformatorilor in sanul regimului. Anticiparea, neconfirmata de realitate, a slabiciunii electorale a opozitiei, i-a determinat, la randul sau, pe reformatori, sa treaca de la politica de confruntare la cea de competitie electorala libera. Din acest ultim punct de vedere, cazul maghiar de tranzitie ramane cel dintai care a demonstrat posibilitatea concreta a folosirii alegerilor libere ca solutie pentru abandonarea comunismului .