Cooperare si confruntare in relatiile sovieto-anglo-americane

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative

Facultatea de Stiinte Politice

Introducere in Relatiile Internationale

Cooperare si confruntare in relatiile

sovieto-anglo-americane

-referat-

Cooperare si confruntare in relatiile sovieto-anglo-americane

Istoria relatiilor sovieto-anglo-americane este una caracterizata de neprevazut si intorsaturi de ultim moment in special in ceea ce priveste implicarea URSS. Nici nu putea fi altfel daca ne gandim la puterea acestor parti. Marea Britanie, dominata de stabiliatate, era principalul centru de putere al Europei de Vest, sovieticii dominau Europa de Est intr-un mod covarsitor, in special daca ne gandim la aparitia Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1922, ce cuprindea tari atat din Europa cat si Asia. In ceea ce priveste Statele Unite ale Americii, acestea au devenit cel mai mare pol de putere al lumii odata cu intrarea in primul Razboi Mondial de partea Antantei, hotararea aceasta aducand victoria de partea aliantei mentionate. Ulterior, in cadrul Conferintei de pace de la Paris, presedintele american Woodrow Wilson a avut un rol dominant datorita "celor paisprezece puncte" prezentate de el anterior, ce au devenit baza termenilor capitularii Germaniei. Asadar, dupa primul Razboi Mondial, SUA au capatat un statut ce si-l mentine pana astazi.

Inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial au existat antecedente in ceea ce priveste relatiile de cooperare sau de confruntare dintre aceste trei mari puteri.

Pactul Ribbentrop - Molotov este un element esential. Pactul, semnat la 23 august 1939 la Moscova, de catre Viaceslav Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice si Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich in prezenta lui Iosif Vissarionovici Stalin reprezenta un pact de neagresiune intre cele doua parti. Pentru a-si asigura pozitia in Est, Stalin s-a intors impotriva vechilor aliati.

In cadrul razboiului, desi initial , URSS-ul a respectat Pactul Ribbentrop - Molotov, a anexat tarile baltice, precum si Basarabia si Bucovina de Nord, la 22 iunie 1941 se alatura Aliatilor. In urma atacului de la Pearl Harbor de la 7 decembrie 1941, SUA renunta la neimplicare si intra in razboi. Alianta neoficiala a celor 3 mari puteri formata din Uniunea Sovietica, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii a devenit tot mai stransa pana la inceputul celei de-a doua jumatati a razboiului, iar deciziile celor trei au hotarat in cele din urma strategia Aliatilor in timpul razboiului pe tot globul.

Insa, asa cum am mai spus relatiile intre aceste mari puteri nu au fost intotdeauna relatii de cooperare, existand numeroase situatii incordate in special cand venea vorba de teritoriile asupra carora URSS dorea sa-si exercite influenta, cat mai puternic. De multe ori, satatele occidentale erau nevoite sa faca concesii in favoarea URSS pentru a-si pazi in final propriile interese. Cel mai bine reflecta aceasta stare de lucruri impartirea autoritatii intre Rusia si Marea Britanie in cazul Romaniei si al Greciei.

Stalin, acuzat fiind de faptul ca ar incerca sa raspandeasca mesianismul revolutionar in tarile din Est si ca va impune in aceasta zona regimuri comuniste cat mai repede cu putinta, declara ca nu va folosi in nici un caz forta armatelor rusesti in folosul unor astfel de scopuri. In perceptia occidentalilor, URSS abandonase, sau era pe punctul de    a o face, ideea de raspandire a revolutiilor si intrase in jocul clasic al politicii de putere. In lumea diplomatilor si a oamenilor politici apuseni erau larg raspandite doua opinii : cooperarea dintre Marea Britanie, S.U.A. si URSS, ce formau "Marea Alianta", trebuie mentinuta peste orice incidente de parcurs si Uniunii Sovietice trebuie sa i se faca concesii rezonabile pentru ca si ea va intelege sa faca, la randul ei, concesii partenerilor occidentali.

In proiectele de organizare a lumii postbelice, elaborate la Foreign Office si Departamentul de stat se lua in consideratie ca o mare putere, ca Uniunea Sovietica, avand, in afara acestui statut, si o contributie masiva la razboiul impotriva Germaniei, trebuie sa beneficieze de un brau de securitate, alcatuit din state, mai mult sau mai putin clientelare, cu o politica in acord cu interesele Uniunii Sovietice.

Moscova urmarea ca aliatii apuseni sa nu intreprinda nimic fara acordul ei in zona pe care o considera ca apartinea sferei sale de influenta, ceea ce nu o impiedica, insa, sa se angajeze in negocieri bilaterale, ca acelea romano-sovietice de la Stockholm, fara a-i informa pe anglo-americani.

De indata ce a aflat ca grupul "Autonomous" intrase in contact cu reprezentanti ai guvernului Antonescu, Molotov a trimis, la 29 aprilie 1944 lui Churchill un mesaj redactat in termeni aspri, in care a acuzat guvernul britanic ca a trimis in Romania o echipa semioficiala, avand misiunea de a negocia in secret un acord cu regimul Antonescu. Mesajul sovietic l-a iritat pe Churchill care i-a raspuns lui Molotov, respingand acuzatia si subliniind rolul pe care Londra il recunostea Moscovei: "V-am spus deja ca va consideram conducatorii nostri in problemele romanesti." Asadar, rusii doreau sa limiteze la minimum implicarea aliatilor sai in zona lor de influenta iar acestia din urma acceptau acest lucru.

In conditiile extinderii sferei de influenta a URSS-ului, pentru Marea Britanie se intrezarea o probleme importanta, aceea a Greciei. Daca Romania cadea definitiv in mainile rusilor acestia aveau calea libera catre Grecia si, implicit, canalul Suez ce reprezenta principala legatura a Coroanei britanice cu Asia, asadar o pozitie strategica esentiala. Pentru ca situatia sa fie si mai grava, Grecia, tara aflata sub atenta supraveghere a englezilor, se confrunta cu posibilitatea unui razboi civil, ca urmare a eforturilor comunistilor de a-si asigura controlul puterii. Astfel, la 5 mai 1944 se propune impartirea responsabilitatilor intre URSS si Marea Britanie in ceea ce priveste Romania si Grecia. Acordul de procentaj prevedea ca in Romania influenta sa fie de 90% din partea URSS si 10% Aliatii, in timp ce in Grecia, Marea Britanie era cea care domina, in timp ce Rusia se multumea cu o influenta minora. In ciuda unor proteste initiale, Roosevelt si Departamentul de Stat accepta aceasta situatie care garanta pentru moment linistea, fiind de altfel valabil pentru o perioada de trei luni, incepand cu luna iulie, pentru a vedea evolutia evenimentelor.

La 23 august 1944, intervine insa o schimbare a starii de fapt. Intreg dispozitivul german din Europa de sud-est s-a dezagregat, armata sovietica avand astfel drumul deschis spre Balcani, deci si spre Grecia. La 9 octombrie 1944 a inceput vizita lui Churchill la Moscova, care avea sa se prelungeasca     pana la 19 octombrie. Ea avea loc atunci cand evolutia situatiei din Balcani provoca cele mai vii aprehensiuni la Londra, iar termenul de valabilitate al acordului anglo-sovietic pe trei luni expira.

In zilele urmatoare, un reprezentant al Marii Britanii si Molotov au purtat discutii asupra modificarii procentelor scrise de Churchill. Din protocolul acesteai discutii reieseau 4 chestiuni esentiale:

Era vorba de un acord neformal intre Marea Britanie si URSS, fara participarea SUA.

Acordul nu avea nici un termen de expirare.

In toate variantele luate in consideratie, preponderenta sovietica in problemele Romaniei a fost evaluata la 90%, la fel ca cea britanica in Grecia.

In formula finala, Uniunea Sovietica a castigat procente noi, in raport cu cifrele scrise initial de Churchill: in Bulgaria si Ungaria ea a obtinut 80%.

Churchill nu l-a informat pe Roosevelt asupra continutului exact al acordului de procentaj, limitandu-se sa-l prezinte in termeni generali. Atat premierul britanic cat si dictatorul sovietic erau convinsi ca, intocmai ca si la sfarsitul primului razboi mondial, SUA isi vor retrage imediat trupele din Europa la incheierea operatiunilor militare, lasandu-i astfel pe ei doi sa reglementeze problemele Europei de est si de sud-est.

Inca de la 4 octombrie 1944, Roosevelt il avertizase pe Stalin ca, desi absent la discutiile ce urmau sa inceapa la Moscova, Washington-ul considera ca "in acest razboi global, nu exista efectiv nicio problema, politica sau militara, in care Statele Unite sa nu fie interesate". In ciuda acestei declaratii atat de categorice, in lunile urmatoare, Roosevelet nu va interveni in problemele sud-est europene, lasand Marea Britanie si Uniunea Sovietica sa actioneze potrivit intelegerii din octombrie 1944. Acordul de procentaj a fost pus la incercare imediat. Si pentru un timp s-a dovedit eficace. Churchill a ordonat armatei britanice sa suprime rezistenta armata a stangii impotriva Casei regale de la Atena. Stalin si-a onorat intelegerea sa cu Churchill si a pastrat tacerea asupra Greciei. Cand Stalin a intervenit in Romania, in februarie 1945, pentru a instala acolo un guvern dominat de comunisti, Churchill nu a reactionat.

Inca din primele zile de dupa 23 august 1944, a devenit limpede ca    "the first say" in problemele romanesti apartinea Uniunii Sovietice. Conventia de armistitiu semnata la Moscova in noaptea de 12-13 septembrie 1944 a consacrat aceasta situatie de facto, in textul conventiei de fiecare data cand a aparut termenul de "Inaltul Comandament Aliat", imediat s-a adaugat in paranteza "sovietic" . De altminteri, in timpul discutarii conditiilor de armistitiu la Moscova, ambasadorii Marii Britanii si SUA nu au intervenit decat pentru a confirma adeziunea lor la pozitia sovietica. Actiunile rusilor au dus in cele din urma la instalarea guvernului Groza, sustinut de sovietici. Legata prin acordul de procentaj, Marea Britanie nu s-a opus la instalarea acestuia, avand in vedere ca Stalin nu ii mai sprijinea pe comunistii greci. Cand Londra a schitat o impotrivire, presa sovietica a inceput sa publice articole despre situatia din Grecia si guvernul Majestatii Sale a inteles aluzia. Solicitat de Churchill sa actioneze pentru a limita imixtiunea sovietica in Romania, Roosevelt nu a reactionat. In opinia lui, in conditiile desfasurarii razboiului, si tinand seama ca "rusii au avut de la inceput controlul nediscutat asupra Romaniei, aflata de-a lungul cailor de comunicatie, este dificil sa se conteste motivatia de necesitate militara si securitate, pe care ei o folosesc pentru a justifica actiunea lor " ; in al doilea rand, pentru Statele Unite prioritatea trebuia acordata Poloniei, unde Londra si Washingtonul incercau sa se asigure de participarea guvernului polonez din exil la guvernul instalat de sovietici.

Inaintea incheierii armistitiului din 13 septembrie 1944, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, Molotov, insistase ca presedintele sovietic al Comisiei Aliate de Control in Romania sa fie investit cu autoritate deplina in conducerea treburilor din aceasta tara. Cand ambasadorii american si britanic au obiectat, el a subliniat ca in Italia decizia finala a Comisiei revenea americanilor si britanicilor; in mod analog, in Romania, o natiune in intregime in zona de operatiuni a armatei sovietice, presedintele sovietic al Comisiei trebuie sa aiba control deplin. Totusi aveau dreptul sa-si exprime opiniile. Desi nemultumite, in cele din urma puterile vestice au cedat.

Reprezentantul american in Comisia Aliata de Control in Romania spera sa poata colabora cu omologii sai britanic si sovietic dar situatia era foarte neclara. In timp ce Schuyler isi preagatea misiunea a avut intrevederi cu oficiali romani, britanici si cu generalul Serghei Vinogradov, adjunctul presedintelui Comisiei, deoarece majoritatea atributiilor presedintelui Tolbuhin fusesera preluate de acesta. Cu cateva ore inainte de aceasta intalnire Schuyler s-a confruntat cu prima problema majora. Rica Georgescu, director al operatiunilor Companiei de petrol Romano-Americane, aflate in proprietate americana l-a anuntat ca reprezentantul sovietic al Comisiei prezentase la Ploiesti companiei niste instructiuni scrise pentru incarcarea unor mari cantitati de pompe si de alte materiale de exploatare petrolifer, care urmau sa fie trimise in Rusia. Ordinul stipula ca astfel de echipamente, care venisera din Germania, erau captura de razboi si ca, in termenii armistitiului, ele trebuiau sa fie predate Uniunii Sovietice. Dupa consultarea cu omologul britanic Schuyler a hotarat ca trebuia sa actioneze. Insa, in ciuda incercarilor sale, dar si ale ambasadorului american la Moscova situatia nu s-a rezolvat in favoarea americanilor.

Comisia era dominata de reguli foarte stricte insa nu au existat motive reale de incordare intrucat reprezentantii SUA si Marii Britanii primeau informatii despre actiunile acesteia ce prezentau interes pentru guvernele acestor tari.

Acordul de procentaj implica si cazul Iugoslaviei, unde simbolul numeric 50-50 era menit sa constituie baza unei actiuni comune si a unei politici convenite intre cele doua puteri strans implicate, URSS si Marea Britanie, astfel incat sa favorizeze crearea unei Iugoslavii unite, dupa reunirea tuturor elementelor de acolo impotriva invadatorilor nazisti. El este menit sa previna conflictul armat intre croati si sloveni pe de o parte si elementele numeroase si puternice din Serbia, pe de alta parte, si sa genereze o politica comuna si amicala fata de maresalul Tito, asigurandu-se , totodata, ca armele furnizate lui sa fie folosite impotriva inamicului comun nazist si nu pentru scopuri interne.

Asadar relatiile sovieto-anglo-americane, desi nu de putine ori au fost contradictorii, au sfarsit prin a fi de fapt dominate de concesii reciproce in functie de propriile interese. Acest lucru a fost posibil in special datorita faptului ca interesele acestor mari puteri nu se suprapuneau in ceea ce priveste teritoriile dar si pornirii comune a acestora impotriva nazismului si expansiunii acestuia sun Hitler.

Bibliografie: CHIPER Ioan, CONSTANTINIU Florin, POP Adrian, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo - americane (1944 - 1947), Editura Iconica, Bucuresti, 1993