GRANICERII DE PE VALEA MUREȘULUI ȘI URMAȘII LOR

GRANICERII DE PE VALEA MUREȘULUI ȘI URMAȘII LOR

In anul 1698, dupa izgonirea turcilor, pe insula dintre Mures si Muresel s-au asezat granicerii sarbi in frunte cu eroul Marelui razboi, obercapitanul Jovan Tekelija. Atunci a fost infiintat orasul militar, cunoscut sub denumirea de Orasul lui Tekelija. Inci de pe vremea familiei Jaksić, pe langa Muresel a existat asezarea sarba Ciucovat. Prin decretul Imparatesei Maria Tereza, in anul 1746 cele doua magistrate sarbe au fost reunite intr-unul unic, al intregului Arad, care a capatat statut de oras cameral.

Prin prevederile Pacii de la Carlovat, malul drept al Muresului, cel revenit Austriei, a fost proclamat zona de frontiera cu Turcia, care pastra Banatul. Prin hotararea Curtii Vieneze, in anul 1701 a fost infiintat Confiniul Militar de pe Mures, cu domeniul de competenta intre Mures si Crisul Alb, avand 27 de santuri graniceresti, in care au locuit 9.000 de militari cu familiile lor: Arad, Arad-Gai, Pecica, Semlac, Seitin, Nadlac, Cenad, Micalaca, Glogovat, Mandruloc, Cicir, Sambateni (Subotita), Paulis, Soimos, Varadia de Mures, Saliste, Petrovo Ostrovo, Cuvin, Siria, Simand, Iratos, Macea, Turnu, Battonya (Batania), Halmagiu, Ineu, Gyula, Szarvas. In functia de comandant s-a mentinut Jovan Tekelija, cel care a fost la originea celei mai iimportante familii nobiliare a Aradului. Remarcandu-se pe vremea Marelul razboi, precum si in vremea rascoalei lui Rakoczi in anul 1706, el a primit din partea imparatului Austriei titlul nobiliar. A fost in fruntea granicerilor de pe Mures in razboiul austro-turc din 1716-1718, cand turcii au fost izgoniti definitiv din Banat. El si urmasii lui, patru generatii, timp de un secol si jumatate, au constituit o familie aristocrata de frunte a Aradului. Ca si comandant i-a urmat fratele Ostoja, apoi fiul Janko. Membrii familiei Tekelija au fost cunoscuti si in Rusia Tarista, ca de exemplu Petar, nepotul lui Jovan, care a obtinut gradul cel mai inalt dintre toti sarbii, cel de general-en-chef. [1]

In anul 1735, rascoala lui Pera Segedinac a zguduit toata zona Muresului. Rascoala iobagilor impotriva exploatarii nobilimii maghiare a fost intr-o dubla legatura cu granicerii de pe valea Muresului. Ca parte a armatei imperiale, au participat la inabusirea rascoalei; unii ofiteri totusi, in frunte cu Pera Jovanović Segedinac, s-au alaturat rasculatilor. Rascoala a fost inabusita brutal, iar pera Segedinac si alti conducatori au fost executati in public

Harta Aradului executata in anul 1752 de catre inginerul militar chezaro-craiesc Suly ne arata un Arad inconjurat de paduri dese, orașul in sine fiind imparțit in patru sectoare: cetatea veche (de la Teba), zona de refugiu sau retirada, orașul sarbesc și orașul german. Orașul sarbesc era locuit exclusiv de sarbi pana la jumatatea secolului al XVIII-lea și avea trei piețe și unsprezece strazi, cuprinzand 157 de case inconjurate de gradini.[2]

Pe tot parcursul existentei Confiniului Militar de pe Mures, militarii sarbi au participat la mai multe razboaie impotriva Turciei, precum si in Europa de Est si de Vest. Ei au adus servicii inestimabile Curtii Vieneze. In urma stabilirii granitelor cu Imperiul Otoman pe Dunare si Sava, Viena a hotarat desfiintarea confiniilor militare de pe Mures si Tisa si infiintarea a doua noi confinii pe Dunare si Sava. In anul 1741 cu toata opozitia granicerilor, confiniile militare de pe Mures si Tisa au fost desfiintate. Militarii sarbi au decis atunci sa emigreze in Rusia ca sa indeplineasca aceeasi misiune de graniceri fata de Turcia, Rusia avand nevoie de militarii sarbi, instruiti si caliti in razboaiele cu turcii.

In anul 1751, la invitatia tarinei Elisabeta Petrovna si cu acordul imparatesei Maria Tereza, granicerii de pe Mures, condusi de Jovan Horvat din Pecica au emigrat in Rusia si s-au asezat centrul actualei Ucraine unde au intemeiat "Noua Serbie".

In anul 1752 alti graniceri mureseni au emigrat in Rusia, condusi de Jovan Sević din Cenad si s-au asezat in Ucraina de est unde au fondat Slavianoserbia.

Unii graniceri mureseni s-au stramutat in Banatul de nord sub conducerea lui Hristifor Kengelac, unde cu acordul imparatesei Maria Tereza au format Districul Privilegiat Velika Kikinda care a dainuit un secol.

Toate aceste migrari au contribuit la rarefierea populatiei sarbe de pe teritoriul fostului Confiniu Militar Muresean. Acest lucru s-a simtit mai putin la Arad, pentru ca aici, in afara granicerilor a vietuit si nobilimea sarba si categoria orasenilor civili. La mentinerea numarului sarbilor la Arad a contribuit cea de-a doua imigrare a sarbilor, din anul 1737, in urma razboiului austro-turc.

Noua cetate a Aradului a fost terminata in anul 1783, in partea Banațeana a Mureșului, pe un fel de peninsula. Sub conducerea generalului Ferdinand Filip Harsch (construcția in sine a durat intre anii 1763-1783). Cetatea a fost construita in cel mai modern stil al acelor timpuri, sistemul Vauban. Pe langa rolul ei militar, cetatea Aradului a fost folosita și ca inchisoare pentru acei ce se ridicau impotriva autoritaților austriece. Aici au fost incarcerați conducatorii rascoalei romanești din Transilvania, Horia, Cloșca și Crișan (1785), prizonierii francezi din timpul razboaielor impotriva lui Napoleon Bonaparte (1793-1815). In timpul Revoluției de la 1848-1849 cetatea devine centrul de rezistența al armatei austriece impotriva revoluționarilor maghiari, iar apoi devine iar inchisoare. Pe perioada primului razboi mondial (1914-1918) in cetatea Aradului sunt inchiși mii de prizonieri sarbi din Bosnia și Serbia, dintre cateva mii vor muri aici și vor fi inmormantați in partea de nord a cetații, pe malul Mureșului. Dupa unele marturii, in cetatea Aradului au fost inchiși 5500 de sarbi, printre care se aflau și 86 erau preoți și aproximativ 400 de copii. Pana la data de 25 martie 1915 și-au gasit aici sfarșitul 1772 de persoane . Aceste cifre marturisesc despre amploarea crimelor asupra sarbilor din timpul primului razboi mondial.

In momentul de fața, la inițiativa Uniunii Sarbilor din Romania, Filiala Arad se incearca o colaborare a autoritaților aradene, romane și sarbe pentru edificarea unui monument in memoria miilor de sarbi care și-au gasit aici odihna veșnica.

Despre faptul ca sarbii au fost un factor social important in Arad stau marturie datele: in secolul al XVIII-lea mulți primari, notari si senatori au fost din randurile acestora.