SECOLUL XX

SECOLUL XX

Secolul XX se lasa cu greu cuprins intr-o formula;1) penduland intre manifestari antagonice, este secolul in care democratia s-a generalizat, dar invazia regimurilor totalitare (fascist si comunist) anula, periodic, cuceririle democratiei. Aceasta epoca este interpretata ca una a maselor care au influentat din ce in ce mai mult viata culturala, punandu-si amprenta asupra politicii si a participarii la consum. Industrializarea inceputa in Europa Occidentala in sec. XIX cuprinde acum societatile sudice si sud-est europene, atingand punctul culminant in rationalizarea productiei. Industria isi pierde, in a doua jumatate a secolului, rolul predominant, in favoarea sectorului de deservire a populatiei, marcand tot mai putin realitatea vietii indivizilor. Ultimele decenii au stat sub semnul comercializarii, s-au produs si s-au comercializat multe marfuri, in firme mari, organizate progresiv ca mari intreprinderi. Semiotica si estetica marfii au transformat progresiv cotidianul. In acelasi timp, critica acestei lumi a comertului si consumului face parte din dezbaterile ideologice importante ale secolului XX. Pentru Europa, dar si pentru asa-numita lume a treia, secolul XX este cel al formarii asa-numitelor state nationale, al tentativei de organizare nationala a societatilor si al primatului ideologic al elementului national. 2)Acestor tendinte li se opun internationalizarea economiei, edificarea unor institutii supranationale (Liga Natiunilor, ONU, UE, NATO) si renasterea unor miscari si loialitati regionale. In multe domenii, secolul XX a pendulat intre cei doi poli - inca un motiv pentru a fi numit secolul extremelor.

Aceasta ambivalenta social-istorica si politica au perceput-o si contemporanii, care s-au plans de lipsa unor repere unitare de referinta. Scriitorul Stefan Zzeig preciza la sfarsitul anilor 1930: "Trebuia sa-i dam dreptate lui Freud cand vedea in cultura, civilizatia noastra doar un strat subtire care poate fi strapuns in orice clipa de pulsiunile destructive ale infernului, a trebuit sa ne obisnuim treptat sa traim fara un teren solid sub picioare, fara drept, fara libertate, fara siguranta." Robert Musil a descris in cartea sa Omul fara insusiri aceasta reactie impotriva scepticismului si pesimismului, dand clar semnele aparitiei comunismului si fascismului. In cea de-a doua jumatate a secolului, critica culturii si dezorientarea au cunoscut o noua radicalizare atunci cand, odata cu descoperirea energiei atomice, a devenit posibila autodistrugerea omenirii. Acum apare uciderea in masa, holocaustul si lagarele comuniste de exterminare. Armata intervine mai mult ca niciodata indestinul indivizilor, prin serviciul militar sau prin mobilizare, prin implicarea populatiei civile in razboi.

Intre aceste certitudini si incertitudini se misca figurile sociale care stau in centrul cartii. Ele ilustreaza directii de evolutie din sec. XX, la formarea carora au participat. La baza alegerii lor sta ipoteza ca , in comparatie cu sec. XIX, pozitiile social-economice nu mai definesc singure situatia si perspectivele de viata ale indivizilor. In ciuda gradului mare de industrializare, la mijlocul sec. XX, in Europa, mai multi erau cei care isi castigau traiul din agricultura decat din industrie sau deservirea populatiei. Abia dupa 1950 industria s-a impus ca principal ofertant al locurilor de munca. Intai au migrat de la sat la oras femeile tinere, apoi barbatii, pentru care s-au construit baraci cu chirie la marginea oraselor.

Aceste schimbari din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, care au cuprins atat sudul, cat si vestul si estul Europei, au avut consecinte importante in structura sociala. Proportia populatiei rurale a scazut rapid, nobilimea si-a pierdut orice influenta pe careproprietatea asupra terenurilor i-o procurase pana atunci in cadrul elitelor nationale. Burghezia se dizolva pe rand, in favoarea unui alt tip de capitalism. Dupa primul razboi mondial urmeaza marea ciza economica, urmata de cel de-al doilea razboi mondial. Si clasa muncitoare incepe sa se destrame dupa 1918. Universurile muncitorilor calificati si necalificati, ale celor angajati si ale celor someri, agrari si casnici, barbati si femei, autohtoni si imigranti s-au dezvoltat separat, incat sindicatele si partidele muncitoresti, care nu au tinut seama de aceste modificari de structura, , si-au pierdut progresiv influenta. Odata cu distrugerea cartierelor muncitoresti, cat si cu revolutia culturala din anii 1960 (miscarea hippy, flower-power, beat, feminismul), mediul proletar a pierdut din coeziunea si influenta sa, mai ales in vestul, nordul si sudul Europei. Locul muncitorului a fost luat, progresiv, de cel al functionarului in a doua jumatate a sec. XX , datorita cresterii importantei comertului, tehnicii si administratiei.

Cultura de masa este o caracteristica a sec. XX, care a facut sa apara noi grupe profesionale, individualizarea, orientarea catre consum si birocratizarea. Pentru noile gruprui, originea sociala devine mai putin importanta, in favoarea functiei profesionale. Presa de masa, cinematograful, radioul au transformat majoritatea populatiei in consumatori de cultura. Daca in perioada interbelica vizionarea unei piese de teatru, un abonament la ziar sau cumpararea unui aparat radio cereau un efort mare financiar intr-o gospodarie muncitoreasca, acum lucrurile se schimba. Apare si statutul de star - un tip social care, printr-o comercializare abila, isi vinde bine imaginea si raspunde unor anumite necesitati de identificare din public, incercand sa le corespunda. In cercul lor s-au dezvoltat grupele profesionale ale cameramanilor, tehnicienilor de sunet, figurantilor, negustorilor si tehnicienilor de radiouri si televizoare, al caror numar a crescut simtitor odata cu industria moderna a divertismentului. In randul sportivilor, s-a accentuat cultul starului, legat de o anumita comunitate de suporteri.

Se extinde turismul, forma de relaxare, dar si de culturalizare, datorita reducerii perioadei de lucru si cresterii veniturilor. Aceasta activitate a generat dezvoltarea unui sector foarte important de profituri. Odata cu diversificarea mijloacelor de comunicare in masa, sansele profesionale ale jurnalistilor au devenit mai mari, dar concentrarea financiara a ziarelor, comercializarea posturilor de radio si televiziune au intarit dependenta de sponsori. In locul influentei politice asupra jurnalistilor a aparut progresiv cea economica care limiteaza si orienteaza functia critica.

Stiinta a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, usurand viata oamenilor, dar creand si armele de distrugere in masa. Intelectualul se distinge ca scriitor, artist sau om de stiinta, prin remarcele sale critice la adresa vremurilor. El isi defineste tot mai mult rolul in viata publica, iesind din zona stricta a profesiei. Domenii sociale tot mai largi sunt supuse unor reguli administrative, administratia intervenind tot mai profund in viata oamenilor, astfel ca apar reactii impotriva birocratizarii. Companiile multinationale si transnationale devin stat in stat, cu propriile lor forme de organizare si administrare, cu legi proprii.

Bulversarea societatii a avut si efecte pozitive: odata cu pierderea unor norme comportamentale clare si a unor ierarhii sociale clare, sansele de individualizare au crescut, ca si sentimentul individului ca nu mai poate controla psihic diversitatea care apare. Daca la inceputul secolului a existat o tendinta de a pune accentul pe indvid si pe dorintele sale, in a doua jumatate a sec. XX incepe concomitent o omogenizare progresiva a gustului, a consumului, a stilurilor de viata si obiceiurilor, impuse de moda care uniformizeaza mai mult sau mai putin subtil.

Complexitatea vietii sociale si spirituale a sec. XX, precum si evolutia tehnicilor artistice influenteaza toate deomeniile artei. Avangarda apare din dorinta de a o rupe cu trecutul, cu manifestarile artistice de pana atunci. Dadaismul este cel care cauta intai in poezie o metoda care sa permita relevarea realitatii ascunse din viata inconstienta, v acordand valoare de cunoastere cuvintelor si imaginilor venite din subconstient.Aceasta negare, desi mai mult cu valoare de experiment decat estetica a permis aparitia unor curente complexe: impresionismul, expresionismul, ermetismul, suprarealismul, modernismul, postmodernismul. Programele estetice sunt exprimate prin manifeste literare dadaismul - Tristan Tzara, futurismul - Filippo Marinetti, suprarealismul - A. Breton). Impresionismul militeaza pentru redarea subiectiva a realitatii, inlocuind codurile estetice prestabilite cu individualitatea creatoare. Acest curent se dezvolta ca o miscare opusa naturalismului, sub influenta picturii initial, de unde vine si numele, reprezentat de A. Renoir, C. Monet, C. Pissaro, E. Degas. El urmareste redarea diferentiata a impresiilor, nu in forma clara, conturata, ci cu tehnica picturala a liniilor si punctelor mobile, care sugereaza contururi vagi. Intensitatea impresiei resimtite lasa la o parte orice descriptie si detalii, fiind o orientare estetica metafizica, cu forta imaginativa onirica, nuantand sunetul si culoarea, starea sufleteasca.Postmodernismul reprezinta fragmentarismul societatii in care traim, coplesita de multitudinea de informatii si atitudini sociale. Dostoievski si Cehov deschid drumul literaturii moderne la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, Marcel Proust fixand definitiv mijloacele artei narative moderne sub influenta filosofului Bergson. Proza, dar si poezia si teatrul depasesc analiza rationala, adancind cercetarea subconstientului. Creatiile artistice aprofundeaza directia explorarii zonelor adanci ale psihicului uman, desprinzand noi sensuri filosofice privitoare la destinul uman. Th. Mann creeaza romanul-eseu, iar Kafka traduce o societate care dezabuzeaza fiinta. Absurdul, existentialismul, analiza psihologica si introspectia antreneaza filosofia si psihologia in domeniul artelor. De asemena vechile mituri sunt reluate revalorizator - J. Joyce, Giradoux, O'Neill, Sartre, iar realismul magic sud-american cucereste cea de-a doua jumatate a secolului XX.

Multitudinea de manifestari artistice dovedeste chiar eterogenitatea unui secol care penduleaza intre extreme, care cauta a se regasi intr-o lume cu o varietate de expresii sociale fara precedent.