"Noi" si "Ceilalti". Identitate si alteritate occidentala in viziunea istoricilor bizantini din secolul al XV-lea

- rezumat -

Abordarea unei teme precum "Noi" si "Ceilalti". Identitate si alteritate occidentala in viziunea istoricilor bizantini din secolul al XV-lea se inscrie pe linia preocuparilor pentru istoria vietii cotidiene si a mentalului colectiv care, multa vreme marginale sau complet ignorate, au dobandit astazi o asemenea amploare incat au ajuns, practic, sa fie asociate oricarui tip de explorare a trecutului, fapt evidentiat de expansiunea si popularitatea constanta a acestui gen de cercetari nu numai in orizontul istoriografiei europene, ci si mondiale. Mergand in aceasta directie, un element de noutate al acestei abordari il reprezinta tratarea istoriografiei bizantine, pe un anumit segment de timp, din perspectiva unei istorii care nu este preocupata doar de eveniment, ci si de aspectele ideologice continute in problematica identitatii si alteritatii, de dimensiunea culturala care rezulta din importanta factorilor religiosi si intelectuali esentiali pentru lumea bizantina in chestiunea definirii propriei identitati si a relatiilor cu Ceilalti. Situarea in planul studierii ideologiei politice a acestei perioade intr-un cadru mai larg, cel al mentalitatilor, este justificata prin aceea ca aspectele materiale nu sunt suficiente pentru a urmari indeaproape evolutia unei societati, fiind necesara o abordare mai ampla, care sa vizeze ideile de care este animata lumea bizantina, raporturile cetatenilor cu puterea si autoritatea, rolul si reactiile lor in fata problemelor cu care este confruntata societatea, rezistenta structurilor mentale in fata realitatilor supuse continuu schimbarii.

Am ales secolul al XV-lea intrucat este o perioada in care, lipsit de capacitatea reala de a-si decide singur soarta, Bizantul a devenit mai degraba obiect, decat subiect al evenimentelor care se desfasurau in Balcani si in zona Mediteranei si, din a doua jumatate a secolului al XIV-lea si pana la prabusirea sa, a avut din ce in ce mai putin forta de a-si influenta propriul destin. Din ce in ce mai mult altii erau cei care faceau acest lucru : turcii, venetienii si genovezii, papalitatea. In acest timp, cand Bizantul este din ce in ce mai mult amenintat de inaintarea otomanilor, cand statele ortodoxe din Balcani se aflau practic in imposibilitatea de a-i veni in ajutor, prabusindu-se pe rand sub loviturile "necredinciosilor", atitudinea bizantinilor este marcata de un sentiment de descurajare, dar si de dorinta de salvare, oamenii reactioneaza, dar fiecare potrivit conditiei sale sociale, gradului de cultura si propriilor interese. Astfel, literatura de specialitate insista asupra faptului ca, in ajunul catastrofei, bizantinii erau divizati in doua tabere inspirate de idei politice si religioase diferite: in timp ce gruparea anti-occidentala respingea pretentiile papalitatii de suprematie in intreaga lume crestina si nu trecuse peste resentimentele provocate de comportamentul latinilor in timpul cruciadelor si in perioada care a urmat, o parte a societatii bizantine devine mai putin intoleranta fata de acestia, incepand sa priveasca spre Occident ca spre singura sursa de ajutor militar si chiar sa favorizeze unirea religioasa cu Roma ca mijloc de salvare a statului. Ceea ce ne-am propus sa surprindem in lucrarea de fata este maniera in care sunt priviti occidentalii, lumea occidentala, precum si masura in care sursele narative ale epocii reflecta intr-adevar existenta acestor doua partide, cu ideile si aspiratiile lor, in societatea bizantina a secolului al XV-lea.

O prima problema cu care ne-am confruntat a fost aceea a definirii identitatii bizantine, ce inseamna bizantin si care sunt elementele in raport cu care se defineste pe Sine, in functie de care este conturata si imaginea Celuilat, a occidentalului. Din cateva surse narative realizate in perioade diferite ale istoriei lor, am observat ca bizantinii, in general, constituie o comunitate solidara, animata de propriile valori, desemnandu-se ca membri ai aceluiasi ansamblu politic, religios si cultural : ei sunt de aceeasi credinta, de acelasi neam, cu aceleasi moravuri, depind de acelasi stapan si au aceeasi limba, aspecte pe baza carora am organizat si informatiile din sursele secolului al XV-lea relative la bizantini si occidentali. Totusi, la aceste chestiuni am adaugat si analizarea altor doua concepte fundamentale pentru oamenii evului mediu, si anume timpul si spatiul, parametrii determinanti ai existentei lumii si, totodata, doua modalitati fundamentale de ipostaziere a experientei umane.

Primul capitol, intitulat Literatura culta - literatura populara. Sursele bizantine ale secolului al XV-lea, este consacrat, dupa cum indica si titlul, unei analize cu privire la izvoarele bizantine pe care se bazeaza lucrarea. Prima parte, Autori si opere, pe baza studierii elementelor biografice disponibile, a mediului din care provin, a aspectelor esentiale ale vietii si carierei, cu alte cuvinte a ceea ce constituie biografia elementara a fiecaruia dintre autorii bizantini, cauta sa surprinda elementele de posibila unitate intre acestia, in ce masura ei pot fi considerati reprezentativi pentru diferitele orientari din societatea bizantina, precum si conceptia ideologica si politica in functie de care scrie fiecare. In cea de-a doua parte a acestui capitol, intitulata Literatura populara, ne-am oprit asupra unei alte categorii de surse, la fel de semnificativa, dupa parerea noastra, ca si precedentele. Precizam faptul ca ne-am indreptat atentia in special asupra surselor populare care dateaza din secolul al XV-lea si au fost realizate, marea majoritate, de autori anonimi in limba populara, acesta fiind, de altfel, principalul criteriu pentru plasarea lor in categoria respectiva.

Al doilea capitol, Timp si ideologie in lumea bizantina a secolului al XV-lea, cuprinde, la randul sau, doua subcapitole. Primul, Cadrul temporal al identitatii si alteritatii, analizeaza dimensiunea obiectiva a notiunii de timp, care, chiar daca nu face in mod necesar obiectul studiului de fata, a fost abordata pe de o parte ca o modalitate de a sublinia una dintre manierele lumii bizantine de a-si manifesta individualitatea, prin pastrarea unui sistem cronologic bazat pe calcularea datelor in functie de Facerea lumii, pe de alta parte pentru a evidentia diferitele perspective asupra timpului, caracteristicile acestora si motivele pentru care autorii bizantini se raliaza uneia sau alteia dintre ele. Al doilea subcapitol, Timp si memorie in constructia identitara, este consacrat timpului subiectiv, cel care privilegiaza stabilitatea si traditia si care reflecta modul in care o anumita societate se raporteaza la propriile origini si la trecut sau felul cum isi proiecteaza viitorul, componente importante ale procesului de elaborare a identitatii si, implicit alteritatii. Din acest punct de vedere, trebuie sa evidentiem faptul ca, preocupati sa legitimeze destinul privilegiat al propriului popor si chiar superioritatea acestuia in raport cu celelalte neamuri crestine, autorii acestei perioade, cu exceptia lui Laonic Chalcocondyl, manifesta in scrierile lor o deplina indiferenta fata de originile si trecutul occidentalilor, cu exceptia acelei situatii in care au actionat direct impotriva intereselor bizantine: cucerirea Constantinopolului in 1204. Nimic din istoria lor nu poate fi considerat demn de a fi mentionat de autorii nostri, mai ales in conditiile in care unele informatii ar fi putut pune in discutie originea ilustra si straveche, legitimitatea sau superioritatea bizantinilor, altfel spus elementele care contribuie la definirea propriei identitati.

Capitolul al treilea, Spatiul in imaginarul bizantin al secolului al XV-lea, are la baza constatarea ca istoria oricarui popor este profund inradacinata in spatiu si urmareste sa prezinte maniera in care autorii bizantini contureaza imaginea spatiului propriu si pe a celui apartinand alteritatii, dar si un alt aspect al imaginarului geografic medieval, in general, si anume cel referitor la forma universului. Prima parte, Spatiul identitatii la autorii bizantini din secolul al XV-lea, se concentreaza, pornind de la analiza terminologiei politice utilizate, asupra manierei in care autorii acestei perioade se raporteaza la statul bizantin si la capitala acestuia, si cauta sa evidentieze in ce masura acestia sustin pana la sfarsit ideea universalitatii monarhiei bizantine si pozitia preeminenta a Constantinopolului. O alta problema importanta o constituie maniera in care autorii nostri intregesc spatiul identitatii, caracterizat printr-o arhitectura dominata de orase cu edificii politice, manastiri si biserici, de cetati cu fortificatii puternice, elemente care contureaza imaginea spatiului civilizatiei, in opozitie cu spatiul barbariei. Cea de-a doua parte, Spatiul occidental in viziunea autorilor bizantini, prezinta maniera in care autorii bizantini se raporteaza la spatiul alteritatii occidentale, caracterizat, de asemenea, prin existenta oraselor impodobite cu edificii publice si religioase de acelasi tip cu cele din lumea bizantina; chiar daca diferente exista si, intr-o oarecare masura sunt evidentiate de sursele perioadei de care ne ocupam, ele nu par a fi esentiale.

Capitolul al patrulea, Principii si poporul ales urmareste, prin analiza titulaturii folosite pentru desemnarea imparatului si a calitatilor pe care le avea acesta, modalitatea in care autorii operelor de care ne ocupam se raporteaza la basileul bizantin, cum se constituie si apare imaginea acestuia in scrierile respective, dar si maniera in care sunt vazuti din Bizant principii occidentali, calitatile acestora si criteriile care stau la baza eventualei ierarhizari a lor. Urmatorul capitol, intitulat Noi si Ceilalti: identitate si alteritate in oglinda surselor istorice cauta sa puna in evidenta felul in care identitatea poporului ales al romeilor se defineste in interactiune cu ceilalti, pornind de la analiza terminologiei politico-etnice, de la semnificatia pe care o au, pe de o parte, termeni precum demos, genos sau ethnos, iar pe de alta parte apelativele de romei, latini, franci (sau francezi), englezi, spanioli etc. O atentie deosebita este acordata caracteristicilor fizice si morale, elemente cu un rol important atat in definirea identitatii, cat si in procesul de cunoastere a celuilalt.

Penultimul capitol, Credinta noastra si credinta lor: identitate si alteritate religioasa in secolul al XV-lea este dedicat, in prima parte, felului in care se construieste identitatea religioasa bizantina si, implicit, alteritatea relativa occidentala. Punctul de pornire il reprezinta analiza terminologiei (semnificatia apelativelor de romei, greci si latini) si a traditiei religioase, componente esentiale ale procesului de edificare a identitatii si, respectiv, alteritatii. Cea de-a doua parte, Unirea cu Roma in viziunea autorilor bizantini, in conditiile desfasurarii, in anii 1438-1439, a Conciliului de la Ferrara-Florenta, se concentreaza asupra manierei in care autorii nostri se raportau la o chestiune extrem de importanta pentru omul bizantin al acelei perioade, cea a unirii religioase, permitand evidentierea urmarilor acesteia si a diferentelor dintre cele doua lumi.

In sfarsit, ultimul capitol este consacrat notiunilor de cultura si alteritate in viziunea istoricilor din secolul al XV-lea si abordeaza chestiunile referitoare la apelativul de elen, evolutia si conotatiile pe care acesta le-a cunoscut de-a lungul istoriei bizantine, mai ales in secolul de care ne ocupam, dar si problemele lingvistice, cum sunt vazute in oglinda bizantina cele doua mari unitati lingvistice ce definesc spatiul latin si pe cel grec. Nu in ultimul rand, o chestiune importanta abordata in acest capitol este cea care priveste Sistemul de educatie si centrele culturale evidentiind evolutiile semnificative pe care le cunoaste lumea bizantina din aceasta perspectiva: nu numai romeii sunt inclinati catre studiu si educatie, in general, lumea latina, mai ales Italia, are si ea un cuvant de spus in acest sens si se poate mandri cu personalitati care provoaca admiratia si elogiile autorilor nostri.

In concluzie, putem afirma ca, desi in cea mai mare masura atentia autorilor bizantini din secolul al XV-lea este concentrata, in mod firesc am putea spune, asupra problemelor legate de cuceririle turcilor si pericolul reprezentat de acestia pentru imperiul lor, nu este nici pe departe neglijata de catre acestia problema raporturilor cu lumea occidentala, ceea ce ne permite sa evidentiem, in mod semnificativ, nu numai elementele care definesc identitatea bizantina, ci si maniera in care este conturata imaginea celorlalti, a alteritatii occidentale. Din aceasta perspectiva, se poate afirma ca, dintre doua amenintari, bizantinii au ales-o pe cea mai mica, i-au ales pe cei care, in ciuda diferentelor, sunt de asemenea crestini. Prin urmare, divergentele dintre bizantini si occidentali devin din ce in ce mai putin importante, occidentalii nu se mai situeaza in sfera alteritatii barbare si, chiar daca raman ostili si de temut din unele puncte de vedere, ei constituie o alteritate de dialog. Adevaratii barbari, cei care se situeaza in afara lumii civilizate si care reprezinta alteritatea absoluta, barbara, raman, in mod evident, turcii.