Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Caderea Frantei a avut un impact deosebit asupra Balcanilor, state de aici fiind aliate traditionale ale Occidentului, dar lasate acum la bunul plac al dicatorilor Hitler si Stalin. Prima victima a fost Romania nevoita sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei in urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, dar si partea de nord-vest a Transilvaniei potrivit prevederilor dictatului de la Viena din 30 august 1940. O data cu disparitia Romaniei Mari era consemnat si falimentul regimului personal al regelui Carol II, silit sa renunte la tron in favoarea fiului sau Mihai si a generalului Ion Antonescu, noul dictator de la Bucuresti. Prima sa initiativa externa a fost ralierea la puterile Axei; astfel, trupele germane au intrat in Romania cu scopul declarat de a proteja campurile petrolifere de pe Valea Prahovei.
Daca Romania trecea in mod deschis de partea Axei, in schimb Turcia va semna un pact de ajutor reciproc cu Marea Britanie si Franta. Potrivit documentului, semnat inca de la 19 octombrie 1939, Ankara urma sa beneficieze de intreg ajutorul celor doua puteri daca era atacata de alt stat european. Astfel, Turcia a reusit sa-si asigure neutralitatea pe parcursul conflictului.
La 28 octombrie 1940, armata italiana ataca Grecia, stat care-si proclamase neutralitatea, chiar in timpul unei intalniri dintre Hitler si Mussolini ce se desfasura la Florenta. Ducele dorea astfel sa-i arate partenerului german ca si el este capabil de actiuni in forta si ca este un aliat demn al Axei. In plus, Ducele dorea sa-i raspunda Führerului cu aceeasi moneda: "Hitler ma pune totdeauna in fata faptului implinit. De aceasta data ii voi plati cu aceeasi moneda: va afla din ziare ca am intrat in Grecia", ii va spune Mussolini lui Ciano inca de la 12 octombrie.
Din pacate pentru el, rezistenta trupelor grecesti e una darza, seful guvernului elen, generalul Metaxas, respingand ultimatumul italian. Problemele italienilor se vor complica datorita interventiei unitatilor britanice, care, la 30 octombrie, vor intari garnizoana din insula Creta, precum si din alte insule din Mediterana.
Pentru italieni, salvarea a venit din partea Germaniei, dar Hitler va plati un pret imens prin faptul ca interventia din Balcani a condus la intarzierea atacului contra Uniunii Sovietice. Situatia s-a complicat datorita evolutiilor din Iugoslavia. Dupa ce, la 25 martie 1941, Iugoslavia adera la Pactul Tripartit, in urma unei lovituri de stat desfasurate la Belgrad intre 26 si 28 martie, printul Paul va fi inlocuit cu tanarul rege Petru II. Un nou guvern condus de generalul Simovici va proclama neutralitatea Iugoslaviei. Prin urmare, la 6 aprilie, germanii vor declansa o puternica operatiune ofensiva, maresalul von Brauschitsch beneficiind si de interventia concomitenta a trupelor bulgare si ungare. Belgradul este atacat cu salbaticie de Luftwaffe, numai in prima zi fiind inregistrati 17.000 de morti, si este cucerit la 10 aprilie. In mod semnificativ, pentru prima data de la inceperea celui de-al doilea razboi mondial, presa sovietica va acuza Germania.
La 17 aprilie, guvernul Simovici era nevoit sa capituleze, Iugoslavia fiind dezmembrata, dupa ce Croatia si-a proclamt "independenta" inca de la 13 aprilie, sub domnia ducelui de Spoleto. Dictatorul tarii era insa Ante Pavelici, liderul miscarii fasciste ustaŝa, in timp ce Macedonia era trecuta sub tutela coroanei italiene. Ulterior, pe intreg teritoriul iugoslav se va declansa o puternica miscare de partizani, care va pune mari probleme ocupantului german. Trebuie subliniat ca rezistenta avea doua segmente importante, unul condus de comunistul Tito, celalalt de colonelul Mihailovici, seful cetnicilor. Ambele grupari erau active inca din vara lui 1941, dar divergentele dintre ele erau atat de grave, incat s-a ajuns chiar la confruntari reciproce.
Continuand ofensiva, trupele germane vor ocupa Salonicul inca de la 9 aprilie si vor trece linia fortificata Metaxas. in fata infrangerii iminente, premierul Koryzis se sinucide, la 18 aprilie, iar regele George II este obligat sa se refugieze cu avionul in insula Creta, in urma capitularii de la 23 aprilie. Atena fiind cucerita patru zile mai tarziu. Din nou blitzkriegul face ravagii. In doar 23 de zile, Iugoslavia si Grecia erau ocupate, ambele state inregistrand grele pierderi umane si materiale.
Controlul german in Balcani a fost consolidat de indrazneata operatiune aeropurtata demarata la 20 mai, ce a condus la ocuparea insulei Creta. Trupele generalului Student aveau misiunea sa-i elimine pe britanici din zona, in special pentru protejarea petrolului romanesc, vital in perspectiva atacarii Uniunii Sovietice, aerodromurile de aici fiind excelente baze de lansare spre Valea Prahovei. Dupa lupte crancene, Student a ocupat Creta, insa pretul platit a fost excesiv, de ambele parti. Pentru Hitler au contat disparitia a 170 de avioane si imensul consum de benzina. Este unul din motivele pentru care Führerul a refuzat sa avizeze un nou desant aerian in insula Cipru.
Totusi, desi controla importanta regiune strategica a Balcanilor, Hitler pusese deja in pericol campania rusa prin timpul pierdut aici. Mai mult, Stalin reusise o lovitura diplomatica prin semnarea unui tratat de neutralitate cu Japonia, la 13 aprilie 1941, asigurandu-se astfel ca nu va duce un razboi pe doua fronturi in cazul unui atac german pe care serviciile secrete il anuntau ca fiind iminent. Cat despre Mussolini, dupa esecurile din Balcani el ii demonstrase lui Hitler ca nu poate fi un aliat de nadejde, armata italiana nefiind pregatita pentru a face fata rigorilor razboiului modern total.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate