 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
BREVIAR DE ISTORIE A RROMILOR DIN ROMANIA
DE LA PRIMA ATESTARE LA DEZROBIRE
1385, octombrie, 3, prima atestare documentara a robiei rromilor pe teritoriul romanesc (Dan Voievod intareste dania de "40 salase de atigani', daruiti de domnitorul Vladislav, cu aproximativ 20 ani inainte, manastirii Vodita)
prima atestare a vanzarii de robi lautari
Dumitru se vinde 'dirept un cal si dirept 600 bani (aspri) si mi-au dat fier, 20 oca, drept 200 bani, de mi-am facut ciocane si mi-au dat o pereche de foi drept 1 galben, si am mai luat eu Dumitru tiganul ughi sase de m-am platit de un Turc, ce mi-a cazut asupra'
Ionascu, fecior lui Ursu Piscoaei, este vandut 'drept un poloboc de miare, pretuit drept zece galbeni, cu feciorii lui ce-i va avea'
starea materiala paupera a robilor face ca Pravila lui Vasile Lupu sa stipuleze: "Tiganul, sau tiganca lui, sau copilul, de va fura o data sau de doua ori si de trei gaina, gisca sau alt lucru micsor, sa se iarte; iara de va fi alt lucru mai mare furat, sa sa cearte ca si fiece fur'
anul atestarii robiei rromilor in Ardeal
in Sobornicescul Hrisov se intareste interdictia casatoriei mixte: 'De se va dovedi, dupa facerea nuntii, ca unul dintre soti este rob, se desparteste nunta indata, ca si cum s-ar fi intimplat moarte'
1783, iunie, 19, dezrobirea rromilor din Bucovina
Iosif, 'tiganul de pe Cris', din localitatea Cioara, este martirizat, alaturi de Horea, Closca si cei 40 de capitani
Iosif al II-lea desfiinseaza robia in Ardeal
rromii din Ardeal sunt acceptati in scoli si biserici
, recunoasterea dreptului la libertate a primului 'jurist' rrom, Stan Stoica
, egumenul manastirii Govora da 'o fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama'
, in Codul Calimach se intareste interdictia casatoriilor mixte: 'Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie'
, un taraf de lautari, in timpul revolutiei conduse de Tudor Vladimirescu, este masacrat alaturi de 'batalionul sacru'
in cadrul Falansterului din Scaieni / Prahova, edificat de Theodor Diamand, conform ideilor fourieriste, rromii sunt considerati egali in drepturi
in Regulamentul Organic se stipuleaza ca 'Tiganul este o persoana ce atarna de altul cu averea si familia sa' (cap. II)
1844, ianuarie, 31, eliberarea robilor domnesti si manastiresti, in Moldova
1847, februarie, 11, eliberarea robilor domnesti si manastiresti, in Tara Romaneasca
1848, iunie, 26, revolutionarii pasoptisti declara dezrobirea robilor boieresti / particulari
1855, decembrie, 22, abolirea robiei rromilor, in Moldova
1856, februarie, 20, Abolirea robiei rromilor in Tara Romaneasca
(extrase din Breviarul de istorie a rromilor din Romania, elaborat de Vasile Ionescu, www.romanothan.ro)
LEGIUIRE PENTRU EMANCIPATIA TUTUROR TIGANILOR
DIN PRINCIPATUL ROMANESC
Barbu Dimitrie Stirbei, cu mila lui Dumnezeu Domn Stapanitor a toata Tara Romaneasca
8/20 februarie 1856
Art. 1 Robia este desfiintata. Oricare tigan se afla astazi in acesta categorie sa libereaza si sa va inscri indata intre dajnicii Statului.
Art. 2 Despagubirea ce sa acorda proprietarilor sa hotaraste a fi de galbeni zece pentru fiecare individu.
Art. 3 Despagubirea se va plati in bani gata pana la suma de galbeni cinci sute negresit in cei dintaiu doi ani, incepand de la aceia care voru fi avand de la una pana la cinci familii de tigani, si treptat de la sase familii in sus pana la implinirea de galbeni cinci sute. La intamplare cand fondul intocmit n'ar incheia suma cu care s'ar plati numarul familiilor zise mai sus, atunci Vistieria se va imprumuta spre intampinarea acestor plati cu desavarsire; iar ceilalti proprietari cu sume mai mari vor primi obligatii ale Statului de cate galbeni doa sute fiecare si cu dobanda cinci la % pe an, care se va incepe de la iulie 1857 si se va plati regulat pe fiecare an la sfarsitul anului. Plata capitalului se va urma, asemenea, regulat pe fiecare an, potrivit cu fondul anual, tragandu-se sorti cu trei luni inainte asupra numerilor obligatiilor ce au a se plati.
Art. 4 Proprietarii care vor fi avand de la una pana la douazeci familii de tigani, vor fi datori ca in termen de sase luni de la promulgarea acestei legiuiri sa adreseze la Vistierie lista exacta de tiganii lor, cu aratare precisa de sexul, varsta si locuinta lor, ca dupa aceasta sa se faca cuvenita cercetare si sa se indeplineasca indata cerutele formalitati pentru despagubire. Care din acesti proprietari nu se vor conforma cu acesta oranduiala vor pierde dreptul despagubirii. Sub aceeasi osanda se indatoreaza si proprietarii care vor fi avand mai mult de douazeci familii de tigani, sa'si infatiseze listele de catagrafie negresit pana la inceputul anului 1857.
Art. 5 Dajdia ce se va incepe a se implini de acum pe seama Statului de la acesti desrobiti se va uni cu fondul destinat prin legiuirea din anul 1847 pentru desrobire. Se va adauga la acest fond si dajdia tiganilor celor vechi ai Statului, incat venitul de la toti dajnicii tigani, de orice origina, va avea destinatie una si aceeasi cu totul osebita si spetiala. Drept aceia toti dajnicii tigani, afara de lei trei la cutia satului, ramanand aparati de darile de orice fire, la care sunt supusi ceilalti birnici de obste, analogul acestor dari il vor raspunde tot la casa fondului de despagubire. Numarul familiilor de tigani ce astazi se afla dajnici ai Statului fiind de 18.621 si dajdia lor de orice fire socotinduse pana la lei 50 pe an, casa despagubirei se inzestreaza astazi cu un fond anual de lei 931.050, pe langa care se adaoga si venitul de la toate familiile de tigani ce acum se libereaza, precum si alt fond ce dupa imprejurari se va inlesni.
Art. 6 O casa deosebita se va tinea pentru acestu fond subt osebita administratie, in capul caria se va afla Prea Sf. Parintele Mitropolitul si alti cinci membri boeri din cei mai notabili ai tarii. Aceasta va aduna venitul de la dajnici ca un fond sacru cu totul osebit si neintinat cu nici un alt venit sau cheltuiala a Statului pana la totala desfacere a despagubirei proprietarilor. Aceasta administratie va garanta catre Statu fiinta in realitate a individelor desrobite si catre proprietari indeplinirea dreptului ce li se cuvine.
Art. 7 Pentru proprietarii care vor aduce ofranda, daruind liberarea tiganilor lor fara despagubire, se va zicea osebita condica in care se va inscri numele lor cu litere de aur si se va pastra impatrit exemplar: unul la Mitropolie in Arhiva, iar celelalte trei la Episcopie. Aceia care vor libera fara despagubire asemenea individe si vor vre a fi aparate de orice dare pana la sfarsitul periodului catagraficesc ce va urma dupa cel de acum sau pana la 1iu ianuarie anul 1865 li se va primi cererea si liberatilor li se vor da de Vistierie acte spre a fi nesuparati pana la aratatul soroc. Tiganii, cati sa afla astazi statorniciti cu case de locuinta sau bordee, prin sate, vor ramanea tot acolo unde se afla, inscriindu-se la tablele dajnicilor acelor proprietati. Iar cei care sunt preumblatori fara locuinta statornica, sa se aseze prin sate unde ei chiar vor voi a'si alege locuinta; cu indatorire a'si face lacase statornice. Asemenea sa se ia masuri si pentru cati se afla prin curtile proprietarilor lor, a se statornici de administratie ori prin orase, ori prin sate, dupa libera lor vointa, indatorandu-se a le fi stiuta si chezasuita locuinta, spre a nu se preumbla ca vagabonzii aducand vatamare in sotietate.
Cu aceasta oranduiala asezandu-se odata toti tiganii liberati, dupa aceasta legiuire, nu se vor putea stramuta de la lacasurile lor respective timp de doa periode catagraficesti, conform § 14 de la Art 143 al legiuirii din anul 1851.
O zi de solemnitate publica se va hotara in care sa se celebreze pe fiecare an in eternitate acest act al desfiintarii sclaviei din Printipat. In aceasta zi se va face slujba mare in toate bisericile si se vor citi numele tuturor acelor binefacatori care vor fi daruit liberarea sclavilor, cerandu-se pentru dansii binecuvantarea cerescului parinte. Guvernul va da tuturor acelor generosi proprietari cate o diploma de multumire publica spre a se tine minte in a lor familie, din generatie in generatie, nobilul sentiment al acelor daruitori.
Osebit de aceasta, guvernul va considera cu recunostinta orice ofranda se va aduce cu daruirea de robi din partea oricui. Iar pentru mai mari daruri, guvernul va face si rasplatiri potrivit cu sacrificiul ce se va aduce pe altarul umanitatii.
Iscalit
Prez. Divanului Nifon Mitropolitul Ungrovlahiei
ISTORIE ORALA
Mama mea si tatal meu nu au mai fost robi
Bunicul bunicului meu trudea pe pamantul manastirii Comana. Mama mea si tatal meu n-au mai fost robi, dar au fost saraci. Tatal meu n-avea pamant si vie, n-avea vaci, nici boi, nici magari si nici porci, nu avea nimic. Ca sa poata trai, munceau cu bratele la tarani. Vara taiau graul si secara si sapau porumbul cu sapa. Noi, cei mici eram bolnavi si zaceam de friguri. Pe deal era o biserica domneasca unde noi, cei mici, mergeam la Pasti si taranii ne imparteau bucate. Mai jos de biserica curge Argesul tulbure. Pe malul cu nisip ne jucam vara si ne scaldam in apa, ne balaceam la soare si ne ascundeam in stuf. Mama m-a invatat sa dau in carti si mai stiu si acum sa joc cu cartile. Cand eram fata mare a inceput razboiul cel mare. Nemtii au venit la noi, in tara noastra. Atunci a venit un ordin de la rege si ne-a dus pe noi, tiganii, departe, intr-o alta tara, tocmai in Rusia, la Bug. Intr-o zi am auzit niste copile si fete care vorbeau tiganeste, ca noi. Am vorbit cu ele si le-am dat in carti. Asa ne-am facut prietene. In satul de langa Bug, am stat doi ani, pana cand rusii i-au batut pe nemti si acestia au fugit in tara lor. Atunci am venit si noi in tara noastra, de unde plecaseram. M-am casatorit in Comana cu barbatul meu si amandoi am muncit si am putut sa ne facem o casa. Am avut doi copii, care au invatat carte. Cel mai mare este inginer si vine la noi, de la Bucuresti, cand si cand. Acum suntem batrani, dar tot muncim. Barbatul meu lucreaza garduri de fier la sateni, iar eu muncesc la fabrica, in Jilava. Cand imi aduc aminte de mama mea, seara, mai iau cartile si mai dau in carti. Barbatul meu rade de mine si asa ne trecem timpul.
(relatare culeasa de Petre Copoiu, de la rromii din neamul ursarilor din Comana, judetul Giurgiu, In 1960)
ROMII: DE LA ROBI LA CETATENI
Nicolae Gheorghe
Eseu despre inceputul discursului civic despre romi in Principatele Romane si despre semnificatia desfiintarii robiei romilor in contextul international al 'integrarii europene' a Tarilor Romane, la mijlocul secolului al XIX-lea
I. Institutia robiei romilor cazuti in « tiganie » in istoria sociala a Principatelor Romane
II. Gandirea 'abolitionista' a generatiei de la 1848: Desfiintarea robiei romilor: ' o zi de serbare..' in zorii statului roman modern
III. Motivele principale ale discursului public despre desfiintarea robiei romilor
1. Opinii privind originea robiei romilor/ tiganilor
2. Valoarea muncii si contributia economica a robilor romi
3. Vectorii reformei sociale: desfiintarea robiei tiganilor si iesirea din serbie a taranilor
4. Pentru o cetatenie completa: sanse egale de munca pentru romii emancipati din robie
IV. Desfiintarea robiei romilor, catalizator al formarii societatii civile si mentalitatii moderne in societatea romaneasca
1. Romii si imaginarul colectiv al secolului al XIX-lea: proiecte de organizare sociala a societatii romanesti
2. Reformarea juridica si constitutionala a statului roman
3. Revolutia sufleteasca a romanilor si ' descoperirea romilor': romii - parte a natiunii politice, multiculturale a statului romanesc modern
V. Dezrobirea romilor si 'integrarea europeana' a Principatelor Romane. Semnificatia internationala a desfiintarii robiei
VI. Robii romi - participanti la lupta pentru dezrobire
VII. In loc de Incheiere: ganduri razlete, peste vreme, la aniversarea iesirii din robie a romilor
I. Institutia robiei romilor cazuti in 'tiganie' in istoria sociala a Principatelor romane
O parere privind originile robiei romilor in Principatele romane
In decembrie 1855 si in februarie 1856, organele administrative ale Moldovei si Valahiei - denumite in mod curent ca Principatele Romane - au proclamat abolirea totala a robiei romilor in aceste tari. Importanta semnificatie istorica a acestor evenimente nu se limiteaza numai la romii care traiesc in Romania, ci si la romii vorbitori ai dialectului zis « vlah » al limbii romani, care traiesc in Europa Centrala si Occidentala, precum si in cele doua Americi, ai caror stramosi au emigrat din actualul teritoriul romanesc, dupa abolirea robiei. De aceea, de exemplu, in martie 1982, la Paris, Centrul International al Romilor, sau acum, in februarie 2006, asociatii ale romilor din Franta organizeaza celebrarea emanciparii romilor din robie.
Abolirea robiei romilor a fost un proces lung si dificil. Un moment initial al acestei lupte a fost marcat de Revolutia de la 1848 din Valahia (Tara Romaneasca). Printre alte reforme initiate de revolutie, a fost si cea de a proclama eliberarea romilor detinuti de persoane private, de boieri, asa-zisii « tigani boieresti ». Revolutia din Tara Romaneasca a fost infranta si romii emancipati s-au intors la fostii lor stapani. Dar lupta lor curajos organizata, pentru apararea emanciparii lor din robie, a exercitat o mare presiune asupra evenimentelor politice ce au urmat. In final, robia a fost abolita si romii au capatat drepturi civile depline. Participarea masiva a romilor la Revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca reprezinta una din cele mai semnificative manifestari politice ale lor, din toate tarile europene. Orice comemorarea a Revolutiilor europene din 1848 se cuvine sa aminteasca si de revolta masiva a romilor impotriva statutului lor de subordonati, din timpul Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca.
Toate aceste comemorari reprezinta pentru romii de astazi indemnuri pentru a atrage atentia opiniei publice spre evenimentele legate de robia romilor si spre istoria lor in general. Noi trebuie sa consideram aceasta ca o parte din datoria noastra si sa "colectam noi insine" fragmentele de istorie de la toate comunitatile mai mari sau mai mici ale poporului nostru raspandit in intreaga lume.
Aceasta lucrare reprezinta o tentativa de a trata problema controversata si inca obscura referitoare la originea si cauzele robiei romilor in Principatele Romane.
La inceput voi reaminti ca, in actualul text, "statul roman" se refera la entitatea politica formata prin unirea a unor provincii istorice si geografice, care, o perioada indelungata, au fost entitati politice autonome si anume Tara Romaneasca, Moldova istorica, inclusiv Basarabia si Bucovina, Transilvania si Dobrogea.
Romii au fost inregistrati de timpuriu in toate aceste provincii: la 1385, in Tara Romaneasca, la 1402, in Moldova, la 1417, in Transilvania. Dar ei au avut statut si destine diferite in aceste provincii si circumstantele politice si economice generale au fost diferite. In Transilvania, ei erau "oameni liberi" din punct de vedere juridic. Prin contrast, romii care veneau in Tara Romaneasca si Moldova cadeau intr-o forma de dependenta economico-juridica care, treptat, s-a transformat in robie, in institutia social-juridica a robiei, care a luat sfarsit abia la jumatatea secolului al XIX-lea. Dar care era cauza robiei in aceste tari?
Un rezumat al migratiei romilor care au cazut in robie in Principatele Romane
Simpla conjunctie intre cuvintele "robie" si "rom" pare a fi un paradox, daca nu chiar o imposibilitate, avand in vedere ca robia denota cea mai rea forma de dependenta intre doua persoane si legarea cuiva de un loc fix. Poporul romilor si felul de viata al romilor sunt considerate ca un puternic simbol a vietii nomade, al libertatii si al persoanelor care nu sunt legate decat reguli acceptate in mod liber si care urmeaza obiceiurile comunitatii lor.
Si totusi, una dintre caracteristicile istorice ciudate ale comunitatilor de romi asezate in granitele Principatelor Romane este experienta lor de mai bine de trei sute de ani de a trai in robie, o stare juridico-sociala echivalenta formelor moderne de sclavie din alte parti ale lumii, o situatie care a continuat pana la mijlocul secolului al XIX-lea .
Robia romilor in interiorul Principatelor Romane a fost mai curand o experienta unica si exceptionala in istoria generala a poporului de romi. Cu toate ca aveau o pozitie sociala umila in multe alte tari, numai in Principatele Romane erau ei definiti colectiv si ereditar ca o categorie sociala de tip casta, numita robie. Din punct de vedere juridic, acest statut era interpretat ca o forma distincta de dependenta personala fata de un posesor care in mod formal era imputernicit cu drepturi depline (in afara dreptului de a-i ucide fara a fi pedepsiti) asupra persoanelor, familiilor si bunurilor robilor lor romi numiti « tigani ».
Daca acest gen de sclavie era unic in istoria poporului romilor, suntem indreptatiti sa ne intrebam asupra originii acestei institutii: de ce au cazut romii in robie si de ce s-a intamplat aceasta numai in Principatele Romane?
Raspunsurile la aceste intrebari se gasesc in circumstantele istorice concrete ale migratiei romilor spre teritoriile romanesti, ca si in caracteristicile economice, politice si culturale ale societatii din aceste teritorii din vremea aceea si de evolutia ei urmatoare, dar autori diferiti au abordat in mod diferit aceste probleme, conform informatiilor generale referitoare la istoria romilor si, de asemenea, conform atitudinilor si pozitiilor ideologice fata de poporul romilor si de cultura lor.
Deci, exista unele teorii care argumenteaza ca Principatele Romane, in special Moldova, erau "portile" pentru intrarea romilor in Europa, pentru ca, asa cum se presupunea, romii ar fi venit pe urmele armatelor tatare, care au invadat Europa de Est in secolele al XIII-lea - al XIV-lea. S-a presupus ca strabunii romilor erau deja in postura de sclavi ai tatarilor. Cand au fost infranti, conducatorii tatari au lasat probabil pe sclavii/robii lor pe campul de lupta, in special pe teritoriul moldovean, care era apropiat de locurile de tabara ale tatarilor din Crimeea. Se presupune, in continuarea acestei argumentari, ca robii romi au trecut de la fostii lor stapani la cei noi, proprietarii de pamant sau boierii care ar fi fost deci "imputerniciti" in mod special de a-i pune in robie pe romi, pentru ca acestia din urma erau " prizonieri de razboi ".
In diferite variante, aceasta teorie este prezenta destul de frecvent in istoriografia romana, care incearca sa explice anumite realitati istorice precum:
Unii istorici au adaugat teoriei mentionate mai sus cateva noi argumente, care aratau ca romii ar fi fost sclavi dintotdeauna. Chiar si in limba medievala indiana, spune aceasta teorie, ei ar fi facut parte din caste inferioare, paria, si de aceea nu erau respectati de catre populatia din jurul lor. Asadar, "romii au fost nascuti in robie" si statutul lor ca robi/sclavi in societatea romaneasca ar fi fost in "beneficiul" lor, din moment ce astfel au fost acceptati de catre stapanii lor si de ceilalti oameni, avand o utilitate economica si sociala recunoscuta. Acest argument particular este nu numai eronat din punct de vedere istoric, ci reprezinta si o prejudecata rasiala si etnica, pentru ca incearca sa explice institutia practica a robiei romilor in cadrul societatii romanesti feudale ca decurgand dintr-o inferioritate sociala atemporala, aistorica; explicatia unui fapt istoric si cultural in circumstante particulare se face printr-o presupusa incapacitate a romilor de a fi liberi, incapacitate "innascuta" si mostenita a populatiei de romi.
Cercetarile recente despre originea romilor si migratia lor din India ne ajuta sa evaluam critic si sa respingem astfel de argumente bazate pe prejudecati si preconceptii. Exista argumente serioase care-i prezinta pe romi ca descendenti ai tuturor castelor si sub-castelor indiene din vremea migratiei lor istorice spre Asia centrala si apoi spre Europa, inclusiv ai populatiilor ce formau castele comerciantilor sau ale razboinicilor din India acelei vremi, secolele ale IX-lea si al X-lea. Aceste fapte arunca, de asemenea, o noua lumina asupra controversatei probleme a robiei romilor in Principatele Romane.
Dupa opinia mea, stramosii romilor erau oameni liberi. Ei au fost parte dintr-o organizatie complexa si elaborata social si dintr-o cultura a carei prezenta legitima este bogatia si unitatea limbii romani, diversitatea obiceiurilor lor combinata cu constiinta puternica de a apartine aceluiasi popor, in ciuda spatiului si a timpului care separa comunitatile romilor raspandite acum in intreaga lume. De asemenea, este argumentat in mod consistent ca stramosii romilor au emigrat din caminele lor indiene exact pentru a evita un statut umilitor de "prizonieri de razboi si de sclavi", dupa invaziile repetate ale lui Mahmud Ghaznavi in nordul Indiei. Acum este acceptat faptul ca cea mai mare parte a migratiei romilor a urmat un drum lung prin Asia Centrala pana in Bizant si apoi catre teritoriile balcanice; de aici, ei s-au raspandit in valuri succesive de migratie, incepand din secolele al XIV-lea si al XV-lea, catre Europa de Est, Centrala si Occidentala, in cautarea unor oportunitati economice si a unui tratament administrativ mai bun.
Tarile Romane au fost printre primele in care s-au stabilit grupuri de romi care au migrat; de aceea ei au fost prezenti si inregistrati pe teritoriile romanesti, dupa cum se presupune, din secolul al XII-lea. Pentru ca valul de romi care traversa Dunarea catre Principatele Romane era continuu, numarul lor in aceasta regiune a crescut simtitor. La migratia initiala spontana, mai tarziu s-a adaugat inca una: in timpul numeroaselor razboaie din teritoriile din sudul Dunarii, principii sau voievozii romani in mod frecvent au luat un mare numar de romi din Balcani, aducandu-i inapoi in Principatele Romane, in Tara Romaneasca si apoi in Moldova. Un document ne spune ca au fost adusi cu forta din Bulgaria in Tara Romaneasca 11.000 - 12.000 persoane, fara bagaje sau animale, care aratau ca « egiptenii »: se presupune ca aceste persoane erau romi.
Un document inregistreaza, de asemenea, ca principele moldovean Stefan cel Mare, in urma unui razboi din care a iesit victorios cu vecinii sai din Tara Romaneasca (1471), a transportat in Moldova peste 17.000 romi sau « tigani » pentru a le folosi forta de munca. Poate ca aceste cifre sunt exagerate; oricum, ele arata valoarea economica ridicata asociata « tiganilor ».
Deci, chiar daca este posibil ca o parte din romii din Moldova sa fi venit in urma migratiei ramurii din Crimeea a romilor, urmand eventual rutele comerciale deschise de armatele tatare, evidenta istorica sugereaza ca marea majoritate a romilor a imigrat in teritoriile romanesti din regiunile din sudul Dunarii, asa cum au facut si alte grupuri de romi, care s-au raspandit in Europa Centrala si de Vest. La fel ca toate rudele lor care au ajuns in diferite tari europene, romii au ajuns in Tarile Romane in a doua jumatate a secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, erau oameni liberi si au ramas oameni liberi o buna perioada de timp pana sa cada in robie. O dovada in sprijinul acestei afirmatii este faptul ca, de-a lungul intregii istorii medievale a Principatelor romane, a existat un numar mic, dar constant de romi liberi, reamintind, atat fratilor lor ajunsi in robie, cat si expertilor lipsiti de prejudecati din ziua de azi, statutul initial de oameni liberi al romilor, care, mult mai tarziu, au devenit legati ca robi / « tigani ». Presupunand ca poporul romilor a intrat in Europa pe urmele tatarilor(ai caror sclavi ar fi fost deja), ne putem intreba de ce romii nu au fost sclavi/robi in celelalte tari ale Europei de Est si Centrale, tari care au fost, de asemenea, invadate de tatari si care aveau, de asemenea, obiceiul de a-i trata pe " prizonierii de razboi" ca sclavi. Dar, pe de alta parte, daca romii au venit in Principatele Romane ca persoane libere, de ce au devenit robi/sclavi? De ce sunt inregistrati « tiganii » ca robi in primele documente care le mentioneaza prezenta in Principatele Romane?
Robia romilor ca parte a structurii Principatelor Romane in perioada medievala
Dupa parerea mea, cauza aducerii romilor in robie in Principatele Romane nu-si are originea nici in hazardul migratiei lor in teritoriul romanesc, nici in anumite caracteristici etnice "inferioare", dupa cum se mentioneaza si se argumenteaza in teoriile bazate pe prejudecati.
Dimpotriva, statutul de dependenta al romilor si mai tarziu cel de robie in aceste tari este strans legat de structura puterii si de procesele de formare a structurii claselor in societatea medievala romaneasca. Prezentarea acestui intreg proces depaseste intentia lucrarii de fata. Pot mentiona numai, ca un cadru teoretic general, teoria istoricilor sociali (H.H. Stahl, in principal) care au studiat controversele referitoare la taranii lipsiti de pamant si «cazuti» in situatia de serbie catre zorii istoriei moderne a Principatelor romane. Conform acestei teorii, taranii « pamanteni » traiau initial ca oameni liberi si in posesie colectiva ("devalmasa") a pamantului satelor lor; exploatarea fiscala mereu crescanda de catre grupul boierilor, reprezentati colectiv de catre principele local, a dus treptat la « legarea lor de pamant » ca serbi si, treptat, la deposedarea lor de pamant si la aducerea la o stare de dependenta economica si juridica tot mai puternica de proprietarul astfel imbogatit prin abuz.
In timp, Principii locali, in special in Tara Romaneasca, au transferat catre anumiti boieri si anumite manastiri, dreptul de a colecta darile (tributul) din satele mentionate anterior. Boierii si manastirile au luptat pentru a transforma treptat acest drept in dreptul asupra pamantului si mai tarziu si asupra persoanelor care erau ini'ial libere. Ca urmare, a aparut o clas[ de tarani lipsiti de pamant si dependenti, in perioada secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea in Principatele Romane. Acest proces local a fost parte a unui proces mai amplu in intreaga Europa de Est, unde taranimea a trecut prin experienta care a fost denumita " a doua servitute", care insemna o exploatare puternica a muncii taranului printr-un sistem de munca obligatorie si mai tarziu munca de corvoada, ambele reprezentand o forma de semi-robie (economistul si sociologul I. Wallerstein a denumit acest tip de exploatare " munca constransa creatoare de recolta").
Dreptul asupra pamantului nu era numai conditia de baza a libertatii sociale si juridice, ci reprezenta si baza «cetateniei», ca sursa si garantie a drepturilor in relatiile cu entitatile politice existente in perioada respectiva. A fi «pamantean», sau «nativ» in Principatele Romane insemna sa fii proprietarul unei bucati de pamant. Persoanele nou-venite in teritoriile romanesti, « veneticii », erau impiedicati de a avea acces la dreptul de a poseda pamant, astfel incat, "straini" fiind, ei deveneau prin lege persoane dependente fata de principele local, relatie materializata prin plata unor taxe specifice catre acesta. Aceste taxe platite de straini erau corespondentul tributului colectiv platit de sate ca expresie a "pamanteniei" lor. Principele era considerat proprietarul de drept al intregului teritoriu al Principatelor Romane. In mod similar, acelasi Principe era considerat "proprietarul" nominal al strainilor stabiliti in tara sa, care erau tratati ca parte a « proprietatii » principelui.
Fara a da alte amanunte despre istoria sociala a Principatelor Romane, trebuie numai sa adaugam ca, in aceste tari, exploatarea taranimii si formele specifice pe care le-a luat " a doua servitute" erau mult mai aspre decat cele din alte regiuni ale Europei de Est. Aceste fapte erau legate atat de organizarea sociala specifica a tarilor romane, cat si de dependenta lor externa de Imperiul Otoman si, mai tarziu (in timpul primei jumatati a secolului al XIX-lea) de dependenta fata de Imperiul Tarist « protector ».
Toate aceste caracteristici generale ale Principatelor romane au avut consecinte specifice asupra situatiei sociale si a tratamentului administrativ al imigrantilor romi in teritoriile romanesti. Putem vedea acum ca robia romilor in Principatele romane era parte si segment a structurii generale de clase a societatii romane feudale. Statutul lor de robi se adauga celui al serbilor romani si, impreuna, ei formau cel mai de jos strat al ierarhiei sociale feudale. Existau diferente intre serbia taranilor romani si robia sau « tigania » romilor, dar, in principal, ambele categorii sociale erau parte a aceluiasi sistem al "celei de-a doua servituti"; taria exploatarii lor si tratamentul lor administrativ erau similare, pana in punctul in care anumite grupuri de romi (care, in mod formal, juridic si fiscal, erau robi) aveau conditii de munca si viata mai bune in comparatie cu cele ale anumitor grupuri de serbi romani si erau ceva mai "liberi" in privinta posibilitatii mobilitatii rezidentiale.
In timpul campaniei pentru abolirea robiei romilor, la mijlocul secolului al XIX-lea, un poet si publicist roman de renume a evocat in mod sugestiv "( . ) sentimentul de fraternitate care i-a miscat pe descendentii shudras indieni si pe cei ai imparatului roman, colonistii lui Traian: se sprijineau unii pe altii si purtau impreuna dificultatile acestei tari si impreuna purtau pe umerii lor povara feudalismului boieresc". Daca insa robia romilor era numai o varianta a relatiilor generalizate de servitute din Principatele Romane, de ce numai romii erau in pozitia de robi, si de ce a fi « tigan » echivala cu statutul juridic de rob? Ce rol a jucat etnicitatea lor in procesul inrobirii lor?
Un "scenariu" al caderii romilor in robie in Principatele Romane
Caderea romilor in robie in Principatele Romane nu a fost un eveniment formal izolat, inregistrat ca "document istoric". A fost mai curand un proces in timp, care s-a desfasurat paralel cu procesul transformarii taranilor romani, a « pamantenilor », din oameni liberi in serbi legati de pamant. Retinand detaliile mentionate anterior despre migratia romilor in Europa si despre structura sociala in Romania medievala, putem "reconstrui" acum principalele directii ale procesului de cadere in robie al romilor in Principatele Romane.
Impinsi de migratia lor vestica din zona balcanica spre regiunile din nordul Dunarii si central-europene, grupuri de migranti romi au venit in teritoriile Tarii Romanesti si, mai tarziu, ale Moldovei si Transilvaniei. Ei au fost atrasi catre aceste regiuni de economia infloritoare a secolelor al XIII-lea - al XVI-lea a entitatilor politice in curs de formare pe actualele teritorii romanesti. In acele vremuri, un comert puternic lega aceste teritorii cu regiunile mediteraniene (la Apus) si cu Orientul Apropiat si Indepartat. Grupurile de romi nomazi au gasit aici conditii bune pentru practicarea mestesugurilor de prelucrare a metalelor, a lemnului etc. sau pentru a desfasura propriul lor comert cu animale (asa dupa cum arata primele inregistrari despre romii din Moldova). Aceste bune oportunitati economice explica de ce multi romi au preferat sa-si limiteze nomadismul la teritoriile romanesti si de ce alte migratii spontane spre aceste teritorii au continuat in secolele al XIV-lea - al XVI-lea.
In plus fata de aceste conditii economice bune, migrantii romi au primit un tratament administrativ destul de bun, pentru ca aptitudinile lor erau necesare si legile in aceasta perioada de inceput a feudalismului statelor romanesti erau destul de favorabile. Ca toti ceilalti straini stabiliti pe pamantul romanesc, migrantii romi trebuiau sa plateasca un tribut anual (taxe) catre Principii locali, acceptand astfel dependenta fata de ei, in schimbul protectiei oferite de Principi si de clasa boierilor, care, la acea vreme, erau, in principal, o clasa de militari. In acest fel, grupurile de romi nomazi au intrat in legatura de dependenta fiscala fata de principii din Tara Romaneasca si Moldova, care reprezentau autoritatea publica in acele timpuri. Dar aceasta era o dependenta limitata in schimbul unor taxe clare: bani, aur, munca, bunuri. Grupurile de romi se bucurau de un grad semnificativ de libertate, dupa obiceiurile si standardele (dreptul obisnuielnic) din acele timpuri. Erau liberi sa-si pastreze ocupatiile si sa circule prin tara pentru a le practica. Si-au pastrat obiceiurile, viata lor de comunitate si liderii lor. Era ca un fel de "contract" intre principii romani si sefii romilor, un contract benefic pentru ambele parti. Aceasta situatie este dovedita istoric prin tratamentul asa numitilor "tigani domnesti", romii care se aflau in proprietatea Principelui si, mai tarziu (in secolul al XVIII-lea), ai statului; ei erau cei mai numerosi si si-au pastrat drepturile si privilegiile pana la mijlocul secolului XIX ,,cand a fost abolita institutia juridica a robiei. Romii apartinand acestor grupuri au ramas nomazi pana in anii de dupa al doilea razboi mondial, cand s-au sedentarizat sub presiunea actiunilor administrative initiate de statul roman post-belic. Ei inca pastreaza obiceiuri si norme de organizare sociala care se disting puternic de ale majoritarilor si reamintesc de modul specific de viata din secolele trecute, al grupurilor de romi venite de timpuriu pe teritoriile romanesti. Obiceiurile si, mai ales limba romani vorbita de ei, se aseamana cu cele ale grupurilor de romi instalate pe teritoriul altor state, unde nu a existat forma extrema de dependenta a robiei.
Situatia la care se face referinta ca fiind « robie », in cazul acestor grupuri de romi care apartineau principelui era, repet, reprezentata doar un fel de dependenta administrativa si fiscala; implica putina (sau chiar deloc) dependenta personala umilitoare evocata si documentata ca « robie ».
Mai mult chiar, viata de zi cu zi a romilor era, din anumite puncte de vedere, mai buna decat a taranilor romani traind in aceeasi zona, pentru ca acestia erau legati de pamant si exploatati puternic, in timp ce romii nomazi erau liberi sa se miste prin toata tara si mestesugurile lor erau bine platite. Romii care au trait intr-adevar in « robie » erau aceia care apartineau celorlalte doua categorii de proprietari de pamant: boierii si manastirile.
Dupa cum am amintit mai inainte, regula si obiceiul erau in aceste tari ca Principele sa improprietareasca manastirile Bisericiii Ortodoxe si pe boieri cu pamant, cu diverse bunuri, vite etc., ca si cu dreptul de a strange taxele din satele de tarani liberi (care, mai tarziu, au cazut si ei « in serbie » si au fost legati de pamant. Ca parte a proprietatii principelui (pentru ca erau straini in Principatele Romane), familiile si grupurile de romi (numiti in documente ca "satre" si « salase »), erau, de asemenea, dati la manastiri si boierilor, ca servitori care sa asigure munca si mestesugurile necesare in economia agricola din acel timp. De aceea primele inregistrari despre romi in Principatele Romane apar chiar in astfel de acte de danie (documente de donatie), care, prin continutul lor juridic si prin finalitati, subliniau pozitia de subordonare, de dependenta a grupurilor de romi. Dar in cazul romilor (ca si in cazul satelor donate cu tot cu tarani), ceea ce Principii donau manastirilor si boierilor nu era dreptul de proprietate (in sensul modern al termenului) asupra persoanelor, ci dreptul respectivelor manastiri sau respectivilor boieri de a strange taxele (in munca, bani si produse), pe care romii erau obligati sa le plateasca principelui. Ceea ce era transferat de la principe la proprietarii particulari era relatia de dependenta, care era limitata si care includea elemente de libertate, precum si anumite drepturi.
Dupa parerea noastra, primele inregistrari referitoare la romi in Principatele Romane ne spun ca, in acele timpuri (secolul XIV), romii erau intr-o pozitie de dependenta (ceva aproape "normal" in organizarea sociala a acelor timpuri), dar nu neaparat intr-o pozitie de "robie" (in sensul sclaviei moderne), dupa cum pretind unele teorii pe care le-am mentionat in primul capitol al acestui document.
Lucrurile s-au schimbat considerabil in perioada urmatoare, in secolele XV-XVI, cand boierii si manastirile au incercat sa transforme drepturile lor asupra bunurilor si privilegiilor donate, in sensul unor drepturi de proprietate personala. Acest proces a avut loc in perioada in care nivelul tehnologic al economiei agricole interne era scazut si nevoia de forta de munca era permanent in primejdie din cauza fluctuatiilor demografice, datorate atat razboaielor numeroase purtate de Principatele romane, cat si incercarilor individuale ale taranilor localnici de a scapa de diversi proprietari de pamant. In acest context, grupurile de romi ofereau proprietarilor feudali in curs de formare, perspectiva unei forte de munca sigure, ieftine si calificate. Romii erau numerosi, erau printre putinii care posedau mestesugul prelucrarii metalelor si lemnului in sate si pe domeniile feudale.
Manastirile si boierii au obtinut de la principe dreptul de a transforma dreptul de a colecta taxele de la romi, care reprezentau o garantie a libertatii lor, in dreptul de a le limita libertatea prin aceste taxe. Manastirile si boierii plateau taxele pentru romii asezati pe domeniile lor in schimbul stoarcerii de la ei a din ce in ce mai multa munca si din ce in ce mai multe servicii. In timp, dependenta care initial era limitata si contractuala, a fost transformata intr-o dependenta nelimitata si care se mostenea ereditar fata de proprietarii feudali; acestia au reusit sa subordoneze in mod similar si unele sate "devalmase " de tarani, care initial fusesera libere. Pentru ca romii erau dati acestor proprietari impreuna cu bunuri, inclusiv cu pamant, animale etc., indivizii romi au inceput sa fie considerati ca bunuri economice si tratati din punct de vedere juridic ca "obiecte" mai curand decat ca persoane. Fiind considerati ca "proprietate personala " a boierilor, acestia din urma s-au simtit indreptatiti sa-i foloseasca pe romi pana la abuz, sa exercite un control aproape total asupra persoanelor lor, ca si asupra bunurilor romilor, in afara de dreptul formal de a-i ucide fara a fi pedepsiti (cu toate ca s-au inregistrat si astfel de cazuri). Tratati in majoritate ca obiecte, romii erau cumparati si vanduti, transmisi ca mostenire si zestre. Au fost cazuri cand proprietarii i-au schimbat pe romi cu alte bunuri, precum cai si vite, case si gradini, unelte domestice etc. Pentru ca puterea si drepturile proprietarilor asupra servitorilor lor romi au crescut, situatia celor din urma s-a inrautatit, ajungand aproape de statutul si tratamentul a ceea ce noi denumim azi robie, in sens de sclavie, ca termen juridic si ca institutie sociala.
Procesul de inrobire al romilor a inceput in secolul al XVI-lea si a atins apogeul la sfarsitul secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea. In acele timpuri, termenii de "rob" si « tigan » devenisera echivalenti si erau folositi pentru a denumi romii si statutul lor social subordonat. Aceasta a fost o perioada de intrare a Principatelor romanesti pe pietele europene capitaliste de cereale si vite, o perioada in care marii proprietari de pamant se preocupau sa asigure o forta de munca numeroasa necesara unei agriculturi nu de subzistenta, ci orientata catre formele incipiente ale economiei de piata de tip modern. In aceasta perioada, taranii autohtoni aflati in relatie de « serbie » (servaj) au trecut printr-o deteriorare a statutului lor, devenind din ce in ce mai dependenti de proprietarii de pamant, pana la punctul de a fi de asemenea tratati, in unele situatii, ca « robi ». Sate de tarani romani dependenti au fost de asemenea, schimbate, cumparate si vandute. Taranii erau legati in mod colectiv, solidar sau « devalmas » de pamantul « mosiei » lor (adica al mostenirii lor, transmisa genealogic) si de aceea nu era posibil pentru un proprietar sa-i separe pe tarani si familiile lor de pamantul pe care il lucrau. In contrast, grupurile de romi (indivizi si familii) erau legati de persoana proprietarului. Acesta este un alt fapt care explica de ce servitutea prin care au trecut grupurile de romi era mult mai puternica, apropiindu-se, treptat, de robie.
Dar acest proces de inrobire graduala a afectat in grade diferite diversele categorii sau grupuri ocupationale de romi. De exemplu, "tiganii domnesti" , adica romii aflati in registrul fiscal al Principilor, erau mult mai liberi decat « tiganii manastiresti » sau cei « boieresti ». De asemenea, « tiganii manastirilor » erau tratati si exploatati mai rau decat « tiganii boieresti », pentru ca manastirile aveau mai putini tarani localnici care sa le lucreze campurile. Printre « tiganii boierilor », cei care lucrau in agricultura, asa-zisii « tiganii de camp » aveau o viata mai grea decat « tiganii de curte », cei care realizau felurite lucrari legate de gospodaria si de viata cotidiana a proprietarilor. Printre cei din ultima categorie erau multi mestesugari, care erau in general mai bine tratati. Un mare numar de romi traiau in orase, avand de aceea acces mai usor la resursele urbane, decat populatia care traia in zonele rurale. Numeroase grupuri de romi au devenit sedentare prin forta robiei, cu toate ca cea mai mare parte a lor, mai ales « tiganii domensti », si-au pastrat viata nomada. Toate aceste diferente au influentat semnificativ dinamica sociala si culturala a diverselor grupuri de romi. Ceea ce este iesit din comun in cazul istoriei romilor in Principate Romane este faptul ca, in ciuda grelelor conditii de viata, ei au reusit sa mentina, sa reproduca si sa imbogateasca mostenirea lor culturala si identitatea distincta. De aceea multi dintre romii din Romania de azi, descendentii fostilor robi, au obiceiuri culturale si viata comunitara distincte, ca si o puternica identificare ca romi. Dar, desigur, sunt variatii de la grup la grup in ceea ce priveste obiceiurile culturale distincte si intensitatea identificarii lor ca romi. O parte a acestor variatii poate fi atribuita experientei stramosilor lor ca romi, despre care am vorbit pe scurt mai inainte.
Putem acum sa rezumam cateva concluzii ale argumentelor prezentate pana acum. Contrar anumitor teorii cu privire la originea robiei romilor in Principatele Romane, consider ca grupurile de romi au venit de timpuriu in Principatele Romane printr-o migratie spontana, ca mestesugari nomazi si comercianti. Cand au ajuns pe aceste meleaguri, ei erau oameni liberi si si-au pastrat statutul de oameni liberi sau un statut de dependenta limitata cam 150 - 200 de ani dupa sosirea lor in Principatele Romane. « Caderea lor in robie » a fost un proces gradual de transformare inceata a dependentei fiscale initial limitate a romilor fata de Principii romani intr-o dependenta personala nelimitata fata de marii proprietari de pamant, manastiri si boieri. Formal vorbind, intregul proces de inrobire al romilor a fost un abuz al proprietarilor de pamant, fara nici o baza legala sau imputernicire; o practica repetata, un abuz permanent intarit a devenit cu incetul o situatie "de fapt", un fel de "obicei al pamantului". Mult mai tarziu, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, acest obicei a fost « scris » si transcris in "Codul Robiei" reprezentat de Codurile de legi oranduite de domnii fanarioti, Mavrocordat, Caragea, Callimach, indeosebi si reluate, partial, in Regulamentele organice, interpretarea sa depinzand de interesele proprietarilor.
Cauzele robiei romilor rezida din pozitia lor ca grup strain, « venetic », care a patruns intr-o societate de tip agrar organizata pe dreptul de proprietate in devalmasie a pamantului, exercitat de « pamanteni », baza economica a ceea ce mai tarziu a devenit « cetatenia » in statul roman modern. Accesul mediat la proprietatea pamantului, mediat prin comunitatea genealogica (reala sau fictiva) a satului devalmas i-a impiedicat pe romi, ca si pe alti straini, sa aiba propria lor parcela de pamant, conditia de libertate si dreptul la "cetatenie" completa si drepturi civile in formele statale incipiente sau mature ale Principatelor romane.
Aceste fapte specifice organizarii sociale de pe teritoriile romanesti au fost combinate cu resursele generate de aptitudinile si ocupatiile specifice ale romilor - prelucrarea metalelor, a lemnului, cautarea aurului in nisipul raurilor, muzica, forta de munca propriu-zisa, resurse valorificate in mod special intr-o societate cu o agricultura inapoiata din punct de vedere tehnologic. Solutia pentru pastrarea aptitudinilor romilor si a fortei de munca, din ce in ce mai necesare atunci cand economia agrara romana s-a orientat spre o economie de piata, a fost mentinerea romilor intr-o dependenta personala asemanatoare care a evoluat, treptat, spre robie. In societatea romana medievala diviziunea sociala a muncii se interfera cu o diviziune etnica a muncii, a statutului si privilegiilor. Intr-o astfel de societate, ceea ce erau atributele cultural-etnice ale romilor au devenit sursele rolului lor economic si mai tarziu, ale statutului de subordonare social-juridica. Numele lor etnic peiorativ tigan - adus sub forma de "atingani" din teritoriile de la sudul Dunarii - a ajuns sa dobandeasca, in acest proces, semnificatia sociala de rob (sclav), o categorie subordonata, asadar inferioara pe scara ierarhiei sociale. Ceva similar era adevarat si pentru serbii localnici al caror nume etnic "ruman" denumea, in Tara Romaneasca, pe taranii dependenti, lipsiti de pamant, in timp ce clasa care detinea pamant, din acelasi pachet etnic, se identifica cu elita politica straina, cu turcii sau cu functionarii lor cosmopoliti, grecii. Mai tarziu, numele de "ruman" s-a transformat in apelativul etnic-national de « roman », cu derivatele sale.
Urmand directia argumentelor mentionate anterior este mai usor de inteles ca robia romilor in Principatele Romane era un fenomen mai curand exceptional, daca tinem cont de istoria romilor in alte tari. Dar era aproximativ "normal" tinand cont de imprejurarile economice, politice si culturale ale Principatelor Romane, in care diferitele forme de dependenta personala si sociala ale categoriilor sociale existente reprezentau o regula. Mai mult chiar, dependenta politica a Principatelor romane de Imperiul Otoman si mai tarziu de Imperiul Rusiei tariste explica, printre alti factori, mentinerea, in aceste tari, a structurilor sociale feudale - incluzand robia romilor, pana tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Separat de aceste imprejurari particulare, unice, robia romilor in Principatele romane pare sa fie numai un capitol in lunga istorie a suferintelor si discriminarii poporului rom de-a lungul intregii sale istorii in Europa moderna. Grupurile de romi din alte tari europene nu erau vandute si cumparate cum erau rudele lor din Principatele Romane, dar erau expuse prejudecatilor etnice si discriminarii, hartuielilor, expulzarilor, pedepselor crude si chiar exterminarii colective. "Pilonii" Europei medievale - Biserica Catolica, breslele, aristocratii feudali se temeau deopotriva si ii dispretuiau pe romi si au dus o politica permanenta de izolare si marginalizare a lor, in diverse tari. Programele "iluministe" pentru "civilizarea" fortata a romilor, concepute si aplicate de Maria Tereza si Josif al II-lea, de Carol al V-lea sau Caterina au avut aceleasi efecte ca si sedentizarea fortata prin inrobire a grupurilor masive de romi din Principatele Romane.
Dupa cum am evidentiat deja, in timp ce romii erau inrobi-i din cauza aptitudinilor lor si a fortei de munca necesare in Principatele Romane ramase in urma din punct de vedere economic si tehnologic, alte grupuri de romi au fost marginalizate si stigmatizate ca vagabonzi, nomazi si "paraziti" in tarile vest-europene, exact din cauza aptitudinilor lor si a fortei de munca, care nu erau necesare in societatile si economiile occidentale mai avansate tehnologic si orientate deja catre capitalism.
Cu toate acestea, intr-un cadru comparativ mai larg, institutia robiei nu a fost unica in Principatele romane. Robia a inflorit in ultima perioada a Imperiului Bizantin pana la sfarsitul secolului al XIII-lea. In Imperiul Otoman, prosperul comert cu sclavi a continuat pana aproape de sfarsitul secolului XIX. Un comert cu sclavi similar pe Marea Neagra si Mediterana faceau si orasele italiene, spaniole si portugheze, cu sclavi provenind din Europa de Est, pastrand o vie "traditie" europeana care a explodat mai tarziu in forma comertului trans-oceanic cu sclavi africani catre cele doua Americi. In final, toata taranimea Rusiei a fost intr-o situatie similara robiei pana pe la 1865.
Avand toate aceste fapte in minte, nu este de mirare ca migrantii romi au devenit subordonati in Principatele Romane care au mostenit destul de multe din institutiile bizantine si ale tarilor din imprejurimi. Departe de a "mosteni" robia din istoria lor trecuta indiana, migrantii romi in secolele al XIII-lea - al XV-lea, in Europa de Est au cazut intr-un model de "pura" extractie europeana, de recrutare a muncii prin inrobire fortata (sa nu uitam ca au existat si forme de inrobire voluntara, prin contract, asa cum arata A.Gebora in lucrarea sa despre « Robia in Transilvania ») si prin discriminare culturala, institutii pre-existente, ca practici sociale si ca institutii de drept, in raport cu migratia economica a romilor.
Robia romilor in Principatele Romane in timpul secolelor XVI-XIX si statutul lor de subordonati in alte tari est-europene erau doar variante ale sistemului generalizat de "munca fortata pentru recolte" ("forced cash labour") si de a "doua robie", specifice acestor regiuni ca si altor regiuni din lume care erau incorporate ca economii si societati "periferice" in cadrul "sistemului mondial capitalist" in expansiune (Immanuel Wallerstein).
Considerata ca atare, robia romilor in Principatele Romane apare ca un capitol in plus in lunga istorie a asupririi si robiei, din epoca "clasica" pana la "robia moderna" practicata in America si in Indiile de Vest. De asemenea, emanciparea romilor din robie in secolul XIX apare ca parte a miscarii mai largi, internationale, de abolire a sclaviei. Aceasta miscare a schimbat viata si istoria milioanelor de oameni in lume si a pregatit terenul pentru luptele lor in viitor pentru afirmare etnica si pentru drepturi civice.
Consider ca este bine sa facem astfel de analize comparative pentru a descoperi si expune punctele comune dintre istoria romilor si a altor popoare intr-o lume care, de asemenea, s-a transformat dinspre felurite statut-uri de dependente personale, imbinate in ierarhiile specifice lumii feudale sau capitalismului american - incluzand si felurite forme de sclavie/robie, catre statutul de cetatenie si acces egal la drepturi, specific lumii moderne si indeosebi celei de azi (cel putin, in sfera idologiei).
Romii de astazi din Romania au dezvoltat o mobilitate sociala deosebita, in timp ce si-au pastrat elementele culturale distinctive si constiinta etnica. Lectia primita de la strabunii lor robi a fost aceea a unei opozitii continue impotriva oricarui abuz, subordonare sau discriminare. Descendentii fostilor robi s-au alaturat acum miscarii internationale a romilor pentru afirmarea culturii lor proprii, a limbii romani si a accesului egal la drepturile civice intr-o lume care continua sa reproduca elemente de subordonare sociala si discriminare culturala mostenite din multiplele istorii sociale locale bazate pe dependente si ierarhii de grup.
II. Gandirea 'abolitionista' a generatiei de la 1848. Desfiintarea robiei romilor:' o zi de serbare pentru patrie'
Dainuind aproape cinci secole ca relatie juridica si sociala, robia romilor patrunsese adanc in ordinea sociala feudala din cele doua Principate, in relatiile economice si in structurile administrativ-juridice, in viata cotidiana si in mentalitatea proprietarilor de robi, a romilor insisi (ca « tigani ») si a celorlale categorii sociale.
Fiind strans legata de problemele mai generale ale societatii feudale si ale privilegiilor proprietarilor de pamant, de serbi si de « tigani », robia romilor era greu de inlaturat dintr-o data. De aceea desfiintarea robiei a luat caracterul unui anevoios proces politic, constituit dintr-o succesiune de evenimente si actiuni, direct sau indirect legate de robia propriu-zisa. Acest proces s-a desfasurat treptat, sinous, pe durata a mai bine de trei decenii, inregistrand framantarile politice, contradictiile sociale si schimbarile de ansamblu ale societatii romanesti din Principatele romanesti in decursul acestei perioade.
La 8/20 Februarie 1856, Divanul obstesc al Tarii Romanesti vota o lege care declara ca "Robia se desfiinteaza" in intregul Principat, dupa ce la 10/22 Decembrie 1855 o lege Similara din Moldova proclama in preambulul ei ca: "Robia se desfiinteaza pentru totdeauna din principatul Moldovei, toti acei care vor calca pamantul Moldovei sunt oameni liberi".
Se consfintea astfel juridic incheierea unui indelung proces, dintre momentele caruia amintim:
Fiecare dintre momentele acestui dificil proces al dezrobirii a facilitat precizarea programului politic al generatiei care a infaptuit revolutia de la 1848, Unirea celor doua Principate si dobandirea independentei Romaniei la 1877 / 78. Desfiintarea robiei romilor a devenit astfel o parte componenta a vastului program de transformare a societatii, de democratizare a institutiilor ei, de modernizare a mentalitatilor si a spiritului public din cele doua Principate.
Infruntarea de interese si dezbaterile publice legate de desfiintarea robiei au oferit oamenilor 'de progres', un prilej favorabil, uneori chiar un simplu pretext, pentru abordarea unor probleme mai complexe ale societatii romanesti a timpului si pentru afirmarea unor idei care, altcumva, nu puteau trece de cenzura severa a presei, supravegheata atunci cu atentie de catre puterile 'suverane' sau 'protectoare' ale Principatelor, Imperiul Otoman si respectiv, Imperiul Rusiei tariste. Asa cum spunea o voce a vremii, desfiintarea institutiei robiei: '() insemneaza ca un pas mai mult se face pe calea progresului, ce insemneaza ca pasul ce se face va sa traga inca dupa sine un sir de asemenea pasuri, spre imbunatatirea starii sociale a tarii noastre.'
Ideea dezrobirii romilor era deopotriva o consecinta, o « beneficiara » a programului mai general de reforme sociale, dar si o purtatoare a acestuia, fiind uneori inainte-mergatoare reformelor mai adanci, deoarece intrunea mai lesne consensul public altminteri atat de divizat de interesele de grup.
Iata de ce masurile de desfiintare a institutiei robiei, fie partiala, ca in 1844 si 1847, fie completa, precum in 1855-1856, au fost primite cu mult entuziasm de catre membrii progresisti ai clasei politice, de « reformatorii » si protagonistii « tranzitiei » institutiilor politice ale vremii. La randul lor, Domnitorii 'perioadei regulamentare' neputand actiona pentru imbunatatirea situatiei taranilor clacasi, lasati la discretia proprietarilor de pamant de catre Regulamentele Organice, isi disputau prioritatea initierii uneia sau alteia din aceste masuri. Eliberarea robilor clerului si ai statului in 1844 era considerata drept un act dintre cele mai insemnate ale epocii, iar in 1847 domnitorul G. Bibescu motiva votarea masurii similare prin 'prilejul de a dobandi unul din cele mai mari drepturi ale omenirii si posteritatii recunostinta'.
Ziua de 28 noiembrie 1855, cand domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a initiat proiectul Legii privind eliberarea robilor particulari, era socotita '( . ) o zi de serbare pentru patrieinsemnand cea mai frumoasa pagina pe progresul neamului romanesc', 'o zi de libertate ce rasari pe frumosul ceriu al Moldovei'. Desfiintarea robiei era '( . ) o mandra fapta a istoriei contemporane a poporului roman, care astfel poate zari marele sau viitor, caci ea e mandru si mare pas catre dansul', si "un triumf castigat de armele civilizatiei asupra unuia din dusmanii societatii.'
Legea pentru desfiintarea robiei in Tara Romaneasca prevedea la randu-i ca '( . ) o zi de solemnitate publica se va hotari, in care sa se celebreze in eternitate acest act al desfiintarii robiei din principat'.
Ulterior, printr-o hotarare a Sfatului Administrativ al Tarii Romanesti, aceasta zi era fixata pentru 8/20 februarie, deoarece, in acea zi a anului 1856, domnitorul Barbu Stirbei intarise Legea pentru desfiintarea robiei, dandu-i astfel forma definitiva.
La 1855, M. Kogalniceanu considera actul desfiintarii robiei drept '( . ) convictia inimii, a logicii, dorinta cea mai vie a existentei mele'. Mai tarziu, memorand infaptuirile politice ale generatiei sale, Kogalniceanu situa emanciparea robilor drept una din 'cele trei date mari din istoria contemporana a Romaniei', alaturi de masura emanciparii taranilor, desfiintarea privilegiilor boieresti si proclamarea libertatii politice si civile pentru toti fii Romaniei.
Aceasta semnificatie complexa a emanciparii robilor romi a facut ca fiecare moment important al realizarii ei sa fie insotit de o ampla discutie publica asupra masurilor mai generale ce urmau a se stabili pentru schimbarea atitudinilor fata de romii emancipati, pentru integrarea lor civica, in noua lor conditie de oameni liberi, de cetateni cu drepturi egale cu ale celorlalti locuitori, cu 'pamantenii'.
Dezbaterea publica a fost mai intensa in Moldova unde, in 1855, a luat forma unei adevarate 'campanii de presa', dar a fost prezenta si in Tara Romaneasca, precum si in unele ziare din Transilvania, cum ar fi Telegraful si Gazeta de Transilvania.
Discutia publica asupra desfiintarii robiei a prilejuit exprimarea unor atitudini si diseminarea de informatii istorice si economice care, citite acum, dezvaluie o viziune coerenta, o 'gandire abolitionista romanesca', parte integranta a gandirii sociale si politice romanesti din prima jumatate a secolului XIX si componenta importanta, insuficient analizata inca, a ideologiei generatiei de la 1848.
Fara a urmari un plan sistematic dinainte elaborat, dar beneficiind de efectul cumulativ al scrierilor unor personalitati importante ale vietii politice si culturale ale vremii, precum si de cercetarile sistematice ale unor istorici de prestigiu precum Kogalniceanu sau A. Papadopol-Calimah, gandirea sociala si publicistica, solicitate de infaptuirea desfiintarii robiei, au examinat o mare diversitate de probleme legate de originea istorica a institutiei juridice a robiei, de locul si de relatiile ei cu celelalte categorii sociale in cadrul diviziunii sociale a muncii si a sistemului feudal.
Analiza acestei institutii particulare a istoriei sociale si politice romanesti era incadrata intr-un program politic de ansamblu, generat de angajarea ganditorilor progresisti ai vremii in disputele pentru reformarea societatii Principatelor romane, pentru democratizarea si modernizarea institutiilor lor, pentru afirmarea si dobandirea autonomiei politice a statului roman.
In acest text, ne-am propus expunerea si analiza unora dintre motivele (ideile) de baza ale 'discursului public' privind desfiintarea robiei romilor, cu scopul:
a) de a contribui la completarea imaginii asupra evolutiei ideologiei romanesti din anii 1840-1860;
b) de a ilustra un stil de gandire si un anumit fel de a ' vorbi' despre romi,
c) de a plasa 'discursul' intr-un context politic esential pentru formarea statului modern al Romaniei: cel al reformei institutiilor sociale si al afirmarii publice a obiectivului eliberarii Principatelor romane de sub dominatia unora dintre marile puteri politice ale vremii, Imperiul Otoman si Rusia tarista, prin cautarea sprijinului celorlalte mari puteri, a statelor Europei Occidentale, al caror sprijin il cautau animatorii proiectatului stat roman suveran.
III. Motivele principale ale discursului public despre desfiintarea robiei romilor: originea institutiei robiei; contributia economica a muncii robilor 'tigani'; infratirea lor prin munca cu taranii romani 'legati de pamant'; relatia dintre abolirea clacii taranilor si desfiintarea robiei romilor
Ideea desfiintarii robiei si a eliberarii robilor tigani a fost afirmata, aparata si argumentata printr-o polemica sustinuta cu mentalitatea si cu opiniile marilor proprietari de robi (Domnitorul, ca reprezentant al statului; manastirile; boierii) care incercau sa justifice mentinerea robiei sau, cel putin, amanarea acesteia.
In aceasta polemica, parte a luptei mai cuprinzatoare pentru reformarea societatii romanesti, intelectualii si presa progresista de la mijlocul secolului XIX, denuntau caracterul istoric, temporar, al institutiei robiei, socotita pana atunci ca fiind 'naturala', 'fireasca', existand din totdeauna, deoarece, se credea ca 'tiganii erau nascuti pentru a fi robi'.
Inca in lucrarea sa despre romi/tigani din 1837, M.Kogalniceanu era preocupat de cunoasterea istoriei romilor ca popor, in scopul de a convinge opinia publica europeana despre necesitatea desfiintarii robiei. El ironizeaza, in prefata lucrarii, pe europenii care formau societati filantropice pentru abolirea robiei uitand ca '( . ) in sanul propriului lor continent, in Europa, exista 400.000.de tigani care sunt sclavi' ale caror obiceiuri si situatia sociala starnesc o curiozitate pasagera, fara ca 'nimeni sa-si dea osteneala de a civiliza acest popor'
Desi publicata in strainatate, lucrarea lui Kogalniceanu nu a ramas fara ecou in randul carturarilor si oamenilor politici progresisti din tara. In memoriile sale, C. Negruzzi, pe atunci deputat in adunarea obsteasca a Moldovei, noteaza interesul pe care lectura cartii lui Kogalniceanu l-a stimulat pentru situatia robilor tigani, pana la punctul de a intocmi un discurs in favoarea eliberarii lor din robie. Informatii privind istoria romilor din Principate si originea istorica a robiei lor apar frecvent in presa din Moldova in preajma votarii legii pentru emanciparea tiganilor; vom reproduce cateva dintre ele in randurile ce urmeaza.
III.1. Opinii privind originea institutiei robiei romilor si construirea lor ca "tigani" in istoria sociala a celor doua Principate
Intr-un comentariu al Gazetei de Moldova la Ofisul princiar din 28 noiembrie 1855, privind desfiintarea robiei tiganilor, este mentionata originea indiana a romilor, migratia lor in intreaga lume.
Situatia lor sociala in Moldova, ca robi, este comparata cu relatiile juridice de servaj ale taranilor autohtoni, ambele institutii juridice, robia si serbia, fiind denuntate ca abuzuri. In Moldova, romii '(..) au cautat adapost, siguranta si ospitalitate() unde pentru asta binefacere i-au prosforat (jertfit) a lui serbie', datina care 'se abatu de la buna cuviinta si Tiganii, ca Ilotii Lacedemonilor, au fost la noi tratati nu ca oameni, ci ca un lucru'
Aceasta conditie sociala a dus la privarea lor de 'dreptul libertatii individuale si ii lipsea de binefacerile invataturii religiei si a moralurilor si au abatut al lor firesc talent si ghibacie catre fapte prin care ajunsese a fi de ovelirea (dispretul) omenirei si de sarcina publica, chiar spre dauna proprietarilor'.
Regulamentele Organice al celor doua Principate - cu perspectiva lor aristocratica, tintind sa justifice interesele boierilor proprietari de pamant si de robi - socoteau ca robii sunt 'de povara si de sminteala ceealantei lacuinti a tarii.' Cauza 'relelor'generate de romii inrobiti, de « tigani » ar fi fost, dupa autorii Regulamentelor, in 'modul de viata' al unora dintre ei, al nomazilor, in 'nestatornicia' lor si mai ales '() in privire ca departarea tiganilor de dogmele sfintei noastre religii este una din pricinile salbaticiunii si a nelegiuitelor fapte'. Relatiile de proprietate in cadrul carora robia « tiganilor » era posibila nu erau puse in discutie, ci dimpotriva, intarite, Regulamentele consemnand obligatia robilor « tigani » de '( . )a fi indatorati la slujba stapanilor lor', robii fiind ca o proprietate particulara.
Spre deosebire de solutiile paternalist-conservatoare preconizate de Regulamentele Organice pentru 'imbunatatirea' soartei « tiganilor » robi ai statului, un articol (citat mai sus) din Gazeta de Moldova, ziarul care exprima opiniile promotorilor modernizarii, cauta cauza comportamentelor de dezorganizare sociala din randul robilor in conditia lor juridica de oameni tratati prin abuzul proprietarilor 'ca un lucru', ca sclavi. Solutiile Regulamentelor Organice sunt criticate in mod direct: '() Ingrijirea Regulamentelor Organice de a regla soarta tiganilor si emanciparea celor ai statului si a manastirilor introdusese o anomalie in drepturile lor, incat numele de "tigan" tot era echivalent cu cel de sclav.'
Se argumenteaza astfel necesitatea desfiintarii robiei, eliberarea romilor robi ai particularilor, care erau cei mai numerosi si a caror emancipare punea in discutie problema generala a raporturilor de proprietate feudala si a privilegiilor clasei boieresti.
Referindu-se la istoria romilor si a robiei lor in tarile romane, istoricul si publicistul Th. Codreanu, redactorul ziarului 'Zimbrul', noteaza, intr-un articol aparut in acest ziar, 'originea orientala' a romilor: '() un neam care la ivirea sa in Europa nicaieri nu afla un azil mai ospitalier decat in Tarile Romane', dar care 'deodata se pomeni sub jugul robiei, sub jugul feudalismului boieresc ' ; de aceea ei 'au suferit cele mai avare schingiuiri'. Subliniind in mod clar relatia dintre robia romilor ca "tigani" si organizarea sociala feudala, Th. Codreanu afirma: '() Cat timp au fost tiganii serbi (in sens de robi - nota autorului), atat de mult a tinut si feudalitatea romana in principate'. Similar, alte articole, aparute in aceeasi perioada, denuntau robia 'tiganilor' drept o 'practica abuziva', 'semnul veacurilor de violenta si de tiranie feudala'
III.2. Valoarea muncii si contributia economica a robilor romi
Prezentarea originii istorice a robiei romilor lor ca 'abuz' din partea boierilor, ca 'abatere' de la datinile si 'buna cuviinta' a poporului roman, era insotita, in presa de la mijlocul secolului XIX, de evidentierea contributiei economice a muncii romilor ca robi, a « tiganilor », de-a lungul timpului.
Romii au adus o contributie insemnata in istoria sociala si economia Principatelor romanesti, cu variatii ce au reflectat profilul si dezvoltarea de ansamblu a economiei din Principate de-a lungul timpului. Clarificarea acestei contributii economice a constituit argumentul de baza al revendicarii eliberarii lor de catre actorii modernizarii politice de la mijlocul secolului XIX. Dreptul la eliberarea din robie a romilor era justificat prin traditia muncii lor prin care devenisera 'legati cu Moldo-Romanii'; argumentarul dezrobirii « tiganilor » era valabil si pentru desfiintarea clacii taranilor romani, reforma pe care Gazeta oficiala nu o putea aminti decat aluziv, criticand relatiile de proprietate feudala care-l faceau pe taranul roman clacas, ca si pe rob, 'osandit la serbia care l-au lipsit de libertatea de a-si alege un alt patron, dupre alegerea sa'.
Valoarea economica a robilor « tigani », ca forta de munca ieftina, incepuse sa scada in prima jumatate a secolului XIX, ca urmare a schimbarii tipului de exploatare agricola a proprietatilor boieresti, prin utilizarea intensiva a muncii taranilor clacasi si prin patrunderea activitatilor de tip industrial.
Acest nou tip de exploatare agricola era mai bine consolidat in Moldova decat in Tara Romaneasca, situatie ce a influentat, printre altele, si atitudinea proprietarilor fata de munca robilor « tigani » si fata de mentinerea robiei in general. De altfel, proprietarii din Moldova au acceptat cu mai multa usurinta ideea desfiintarii robiei particulare si au renuntat cu mai multa generozitate la despagubirile oferite de stat prin legea din 10 decembrie 1855.
In acest context economic si socio-cultural de ansamblu, cand valoarea muncii robilor era in scadere - fapt reflectat si in scaderea pretului lor la vanzarile / cumpararile de robi ce aveau inca loc -, multor spirite ale vremii, indeosebi proprietarilor conservatori, li se parea ca utilitatea economica a muncii robilor ar fi fost redusa dintotdeauna, ca robii « tigani » erau 'intretinuti' cu hrana si imbracaminte pe cheltuiala proprietarului, aducandu-i acestuia mai degraba paguba decat castig. Robia era prezentata si aparata astfel ca fiind favorabila « tiganilor » si n-au lipsit opinii dupa care pentru romi, ca "tigani", robia ar fi fost de preferat 'libertatii' pe care o aveau taranii clacasi.
Polemizand cu astfel de opinii, adeptii modernizarii economice si sociale a Principatelor au evidentiat utilitatea economica a muncii prestate de robi stapanilor lor de-a lungul veacurilor; prin calitatile lor de mestesugari priceputi sau de lucratori agricoli, romii inrobiti ca « tigani », alaturi de taranii « rumaniti » sau inserbiti, au adus o contributie economica insemnata, cu variatii ce au reflectat profilul si dezvoltarea de ansamblu a economiei din Principate de-a lungul timpului.
Punerea in evidenta a acestei contributii economice a constituit argumentul de baza al revendicarii eliberarii lor de catre clasa reformatorilor politici de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Un comentariu aparut in 'Gazeta de Moldova', in 1855, afirma ca robii isi castigasera dreptul la eliberare '( . ) prin purtarea jugului in curs de patru secole', iar G. Sion, in articolul 'Cauza sclavilor' publicat in acelasi an in 'Zimbrul', ii indemna pe proprietari sa renunte la despagubirea oferita de stat pentru eliberarea robilor lor, deoarece acestia, '() printr-o robie indelungata, si-au rascumparat de zece, de douazeci, de cincizeci, de o suta de ori pretul lor (daca poate sa se mai pretuiasca sufletul omului)!' La fel, N. N. Rucareanu, preocupat de emanciparea robilor din Tara Romaneasca inca de la 1844, se intreba oarecum retoric, in numele proprietarilor, '( . ) cum ne vom putea lipsi vreodata de aceste foloase insemnatoare' aduse de munca si darile robilor « tigani », sugerand unele masuri economice insotitoare ale actului politic al dezrobirii, precum: '( . ) emancipatii nu numai sa nu-si paraseasca mestesugurile lor de fer, arama, os, s.a., ci mai vartos proprietarul sa-i indemne si pe ceilalti conlocuitori a invata de la dansii ceea ce nu stiu, sa sileasca a spori si a imbunatati instrumentele, incat vreodata, cand vom fi si noi insine mai liberi, inteleg cand vom avea putere, mijloace si bani indestui (caci ce este ne-averea? un sclavagiu; ce este neputinta? o supunere ) si vom aduce industria in patria noastra, acesti oameni sa fie mai bine preparati si prevazuti de a pune in lucrare progresul lor'
Proprietarii de robi erau pe deplin constienti de valoarea economica a robilor « tigani », desi contributia muncii lor era diferita de la un proprietar la altul, nu numai in functie de numarul robilor, ci si de priceperea stapanului de a le valorifica munca. Pentru multi, indeosebi pentru boierii mari, robii « tigani » erau parte a 'etichetei' lor: numarul lor trebuia sa arate rangul pe care il detineau sau, de exemplu, « zestrea » pe care o dadeau fiilor si fiicelor lor atunci cand se insurau/maritau. Pentru alti proprietari, indeosebi pentru cei modesti, intretinerea robilor era mai costisitoare decat folosul adus de munca lor ieftina; cand renuntau la despagubirea oferita de stat, renuntau la un numar mic de robi, admitand insa, cum spunea un astfel de boieras ca 'toata averea sa nu consista decat in acesti robi'. Proprietarii mari consimteau numai la 'injumatatirea averii lor'.
Un Nicolae Baleanu din jud. Dambovita insa, stiuse sa-si folosesca mai bine forta de munca a robilor romi: in 1848, cand guvernul revolutionar provizoriu al Tarii Romanesti declarase eliberarea robilor, se impotrivise plecarii « tiganilor » pe care ii avea in lucrarea fabricii de postav din acest district si care se ridica la un numar destul de mare. Acestia protestasera fata de proprietar care, spune documentul, '(..) acum ii cere a-i avea in lucrare cu plata si nevroind in nici un chip a primi invoire despagubitoare sub pretext ca sa mai asufle din maltratatia ce a avut in robia lor '.
Eliberarea « tiganilor » robi ai statului Moldova, la 1844, prilejuieste lui N. Istrati o 'Disertatie in privinta tiganilor' aparuta in Gazeta de Transilvania. Autorul, bun cunoscator al relatiilor dintre proprietarii de pamant si tarani, se dovedeste a fi si un bun cunoscator al obiceiurilor si indeletnicirilor diferitelor neamuri de romi, pledand in favoarea calitatilor lor de muncitori agricoli sau de mestesugari. El critica opinia celor care '( . ) vor crede ca, incat se vor atinge de statornicirea tiganilor statului, oricare cercare se va zadarnici..' deoarece "tiganii" ar fi "nededati cu munca campului, (), nestatornici si fara inclinare spre munca. () Insa aceste pareri sunt foarte gresite" si, pentru a-si intemeia argumentul, analizeaza diferentiat situatia specifica celor doua categorii de "tigani" fosti in proprietatea statului: lingurarii si ursarii. In cazul primilor (robii lingurari, 2925 familii cu 10.051 suflete) '()sunt veacuri intregi de cand s-au domesticit (in sens de statornicit, sedentarizat - nota autorului) si s-au stabilit pe la sate, ei astazi nu mai au nici o deosebire de clacasi, prin urmare Comisia (de statornicire a tiganilor emancipati - nota autorului) cu acestia, ca si cu cei manastiresti, nu va avea altceva a face decat a le imparti locuri de hrana dupa asezamant, ca si celorlalti locuitori si sa desfiinteze tocmelile ce au cu proprietarii, carii pe unele locuri foarte-i impovareaza si-i asupresc'.
Cat priveste romii ursari, modul lor de viata nomad se datora nu indaratniciei sau lipsei de inclinare pentru munca campului, caci ei '() s-ar fi statornicit nu asa cu greutate, cand pe o parte amarata stare de azi a taranilor nu i-ar fi degustat si nu i-ar fi inspaimantat cu totul; iar pe de alta parte, daca ocolasii si alti slujbasi privind la interes in parte (taxele platite de 'tiganii statului' - nota autorului) nu le-ar fi dat sa inteleaga ca dezrobirea este o masca si ca ei au a ramanea robii proprietarilor particulari unde se vor aseza'. Si in cazul acestui neam de romi, N. Istrati arata ca ( . ) sunt cativa muncitori si harnici. La unii sunt stari (bunuri, averi) insemnatoare' si autorul exemplifica cu un caz concret: pe langa munca campului 'fiecare are inca 2, 3 mestesuguri, de unde li s-au insusit lor numirea lor de mesteri inca pe timpul cand strabunii nostrii romani au trebuit sa se ocupe numai de arme ca sa-si apere vetrele domestice de navalirea gintelor barbare si sa pastreze deviitorilor clironomie (mostenire) o patrie'. Date fiind calitatile lor de lucratori agricoli si de mestesugari, N. Istrati propune ca sedentarizarea ursarilor sa fie facuta prin a 'li se da pe seama lor, cu un pret potrivit, una din acele multe mosii ale manastirilor ce se zic inchinate, unde sa se aseze cu totii, platind in termen potrivit suma banilor cat va costa mosia.', ei fiind 'in stare a raspunde asemenea suma de bani'. Autorul prezinta in detalii un calcul economic al unei astfel de intreprinderi lasata pe seama administratiei irimilor eliberati din robie, aratand cat de realizabila ar fi aceasta, daca n-ar fi fost '() piedica ce vor a prepune unii, ca s-ar intampina la statornicirea acestor tigani'. Astfel de piedici erau inventate de '()acele duhuri neimpacate firesce in sine chiar', care 'au fost si sunt vrajmase oricarei reforme si declarati impotrivitori la tot pasul ce se face in cilivizatie si in cultura, c-au fost si sunt in toate miscarile povatuiti din sistem (de statul nou, de dupa Regulamentele organice ce le apara interesele - nota autorului) si nu de princip'. In acest punct al Disertatiei sale, autorul polemizeaza violent cu acele 'duhuri ruginite' ce defaimasera gestul tinerilor moldoveni care, in frunte cu M. Kogalniceanu, omagiasera actul domnitorului M. Sturdza si al Adunarii obstesti a Moldovei, care adoptasera Legea emanciparii tiganilor manastiresti si apoi a celor ai statului; acele « duhuri ruginite » ii acuzasera pe tinerii modernizatori de lingusire si de interese materiale. Articolul se incheie cu o clara delimitare a pozitiilor de grup si de clasa in contextul luptelor politice in cadrul carora emanciparea robilor « tigani » era, dupa cum am aratat, doar un obiectiv partial intr-un program politic mai cuprinzator. Celor care-i criticasera pe tinerii liberali entuziasmati de emanciparea tiganilor manastiresti, celor care, dupa opinia clara a autorului articolului, faceau parte 'dintr-un clas privilegiat a stapani fara vreo conditie pamanturi, dobitoace si oameni', N. Istrati le adreseaza o raspicata formulare a clivajelor si a conflictelor de grup ce caracteriza clasa politica romaneasca la aceea vreme: '( . )Dumneavoastra sunteti fiii altui veac, ai altei varste, ai altui duh ca si ai altei clase'.
O data mai mult, problema emanciparii si statornicirii romilor nomazi nu era considerata, de catre adeptii reformelor, ca o problema de corectare a 'modului de viata' al « tiganilor », ci ca o problema de critica si de schimbare a raporturilor sociale, a marii proprietati boieresti, in primul rand.
Am prezentat si am citat pe larg 'disertatia' lui N. Istrati deoarece acest text arata cat de preocupata era constiinta publica reformatoare de la mijlocul secolului al XIX-lea de problema emanciparii romilor din robie, ca « tigani » si de ceea ce astazi s-ar numi 'integrarea lor sociala', corespunzator relatiilor sociale generale specifice epocii de atunci si pornind de la o buna cunoastere a obiceiurilor si a ocupatiilor fiecarui grup sau 'neam' de romi si a diferentelor dintre acestia.
In plus, analiza acestui text arata mai clar decat altele similare, tipul de 'discurs public" asupra locului romilor in economia si societatea perioadei cercetate, modul in care se impleteau diferitele motive si obiective ale gandirii si ale actiunii grupului politic ce urmarea sa reformeze societatea romaneasca dupa un program liberal.
Studiul lui N. Istrati se ocupa in mod direct de problema particulara a emanciparii romilor / « tiganilor » din robie, dar, pe parcursul argumentarii, aduce in discutie principalele preocupari sociale ale vremii si ne arata care era repertoriul intelectual al sustinatorilor reformei institutiilor economice si sociale ale vremii si, in sens mai larg, al reformei spiritului public:
'Disertatia in privinta tiganilor' preciza, in acest fel, un intreg program politic, o atitudine, o stare de spirit care treptat aveau sa schimbe institutiile feudale existente, pregatind nasterea statului roman modern.
Discursul lui N. Istrati si al generatiei sale argumenta polemic si convingator locul pe care romii emancipati de robie urmau sa-l aiba in noua societate, liberi pe munca si persoana lor, alaturi de taranii clacasi fata de care, cel putin unii dintre romi, nu mai au nici o deosebire culturala. Integrarea robilor romi, a 'tiganilor' in economie si societatea romaneasca, contributia lor la dezvoltarea acesteia a constituit baza dobandirii libertatii politice, a 'impamantenirii' lor (termenul ce denumea atunci statutul de « cetatenie ») si a 'fratiei' cu poporul roman in numele caruia guvernul provizoriu de la 1848 proclama: 'Timpii de robie au trecut si tiganii de astazi sunt fratii nostrii'
III.3. Vectorii reformei: iesirea din robie a romilor / « tiganilor » si iesirea din serbie a taranilor autohtoni
Serbia taranilor romani si robia romilor ca "tigani" erau componente ale relatiilor economice, juridice si sufletesti generate de marea proprietate feudala reprezentata de Domnitori, de boieri si de manastirile Bisericii ortodoxe. Fiecare masura de reformare a uneia din aceste componente a proprietatii feudale a pregatit calea pentru reformarea celorlalte, in contextul general al schimbarilor impuse de aparitia si consolidarea relatiilor moderne de productie, bazate pe proprietatea individuala de tip burghez si pe integrarea economiei Principatelor in piata capitalista europeana.
Desfiintarea 'rumaniei' si a 'veciniei' la mijlocul secolului al XVIII-lea a constituit si inceputul drumului catre desfiintarea treptata a robiei, idee subliniata de M. Kogalniceanu, preocupat de a incadra actul emanciparii robilor « tigani » in lupta politica pentru reformarea sociala si modernizarea statului roman.
In ianuarie 1844, ziarul Propasirea redactat de M. Kogalniceanu, omagia actul eliberarii robilor clerului si ai statului printr-un numar special, tiparit pe hartie verde, culoarea sperantei, propunand ca data a desfiintarii complete a robiei ziua de 6 Aprilie 1849, cand se iimplineau 100 de ani de la iesirea din serbie ('abolirea robiei' spune autorul) a taranilor sau « vecinilor » din Moldova, la 1749.
Aceeasi 'serie istorica' o sustinea si istoricul Th. Codrescu, ca moment al sfaramarii lanturilor 'uracioasei sclavii din toata Moldova'.
La randu-i, emanciparea tiganilor la mijlocul secolului XIX era considerata de A. Russo intr-un articol publicat in Steaua Dunarii, condusa tot de Kogalniceanu, drept 'o dezrobire ce ne va duce la alte dezrobiri ce stau in naravurile noastre, desi sub alte numiri'. Aceste 'alte numiri' erau raspicat rostite in 'Hronica' aparuta in Romania Literara, la cateva zile dupa articolul lui Russo: '( . ) astazi cade si se desfiinteaza robia cea neagra, maine cauta sa cada si sa se desfiinteze serbia cea alba(), caci altminteri cum vom putea incepe a fi o societate?' intemeiata pe 'principii de dreptate si umanitate', cum specifica paragraful imediat anterior al articolului.
Provocarea la adresa marii proprietati boieresti era directa, incat aceasta profetie, abil strecurata intr-un articol ce lauda o masura inteleapta a guvernului de atunci, n-a scapat atentiei cenzurii, ducand la suprimarea aparitiei revistei[2] lui Alecsandri care, prin insusi titlul ei, 'Romania Literara', propunea la acea epoca un veritabil program politic pentru realizarea unitatii nationale intr-un stat modern.
III.4. Pentru o cetatenie sociala completa: sanse egale de munca pentru romii emancipati din robie
Completarea libertatii individualea romilor, emancipati de robie, cu o reforma radicala in regimul proprietatii, era parte a 'nodului gordian' ce, dupa expresia lui Kogalniceanu, trebuia taiat: proprietatea feudala nu facea posibil 'a intemeia si in Romania brate libere si proprietate libera' , scopul economic si politic al burgheziei romane, in plina afirmare, ideal din perspectiva caruia '() interesul proprietarului si a unei intelepte economii de stat este de a mari numarul de muncitorilor liberi, nu insa numarul cersitorilor si al sclavilor', cum arata un articol din 'Zimbrul', numit 'Chestia robilor' . Autorul acestui articol era preocupat si de adoptarea unor masuri de educatie publica a emancipatilor pentru a-i forma ca muncitori disciplinati, potriviti pentru o economie de tip nou, capitalist, care sa inteleaga '() ca prin munca li se sporeste priceperea si imbunatatirea materiala'.
Desfiintarea robiei crea nu numai sansa formarii unor muncitori liberi si orientati spre munca, ci si a educarii unei noi rationalitati sau mentalitati economice, de tip burghez, la fostii proprietari. Pe acestia incerca A. Russo, in articolul citat, sa-i convinga ca robii, ca bun economic, alcatuiau un 'capital greu de a se preface', in vreme ce '(..) prefacerea robiei in bani (prin despagubirea ce urma a fi platita de stat) este un folos mai simtitor decat robia', plata despagubirilor urmand a fi efectuata printr-un sistem de credit public, inceputul unui sistem financiar modern ce pregatea astfel '() mijloace pentru toate marile imbunatatiri ce ne asteapta'[5].
IV. Desfiintarea robiei romilor, catalizator al formarii societatii civile si mentalitatii moderne in Principatele romane
IV.1. Romii si imaginarul colectiv al secolului al XIX-lea: proiecte de organizare sociala a societatii romanesti, in legatura cu emanciparea romilor
Preocuparea pentru reformarea economiei si societatii romanesti pe baze noi este prezenta si in Memoriul adresat de Theodor Diamand, la 1841, guvernului moldovean, preocupat atunci de punerea in aplicare a prevederilor Regulamentelor organice privind statornicirea (sedentarizarea) « tiganilor » nomazi, fosti robi ai statului. In aceasta reforma, care in Moldova, spre deosebire de Tara Romaneasca, debuta mai tarziu si fara prea multe rezultate, Th. Diamand gaseste pretextul si prilejul formularii uneia dintre cele mai consistente utopii sociale ale sale, inspirata de teoriile lui Charles Fourier, privind organizarea pe baze 'societare' a societatii romanesti.
Diamand propune organizarea tiganilor, impreuna cu alte 'multe familii sarace' in 'colonii agricole-industriale', organizate dupa principii similare 'falansterului de la Scaieni', ce esuase in Tara Romaneasca, prin anii 1830. Avantajele economice si detaliile administrative sunt acum mai bine argumentate si precizate pentru a convinge autoritatile si a le obtine cooperarea intr-un proiect ce avea ca scop declarat 'imbunatatirea starii morale si materiale a tiganilor' si a 'moralului claselor de jos' in general. Aceste « colonii » ce urmau sa inceapa modest (in forma unei actiuni pe care azi am numi-o de ' asistenta sociala' si de ' integrare sociala a marginalilor') aveau ca scop, in formularile lui Diamand, dezvoltarea unei industrii romanesti, 'economisirea de timp, de brate si de combustibil, valorificarea resurselor naturale interne, modernizarea tehnicilor de exploatare agricola, imbunatatirea comertului intern si extern si a balantei de plati', pe scurt, "dublarea venitului proprietatii in mai putin de cinci ani'.
Aceste reforme radicale ale intregii economii si societati erau prezentate in maniera tipica socialismului utopic, intr-un proiect privind imbunatatirea modului de viata al romilor nomazi, problema concreta ce preocupa administratia vremii. Nu cunoastem reactia guvernului moldovean la memoriul lui Diamand, dar stim ca, in legatura sau nu cu acesta, incepand cu anul imediat urmator, la 1842, eforturile administrative pentru sedentarizarea nomazilor s-au intensificat.
Tot de pe o pozitie socialista, dar de factura romantica si cu un mai pronuntat caracter de critica sociala, Cezar Bolliac a aratat un interes constant in activitatea sa politica, publicistica si literara, problemelor eliberarii robilor romi si imbunatatirii vietii lor, ca parte a procesului inlaturarii sistemului feudal de exploatare a muncii si de inlocuire a lui cu o economie si societate moderna "Tiganul si clacasul / au fost gandirea mea" marturisea el, intr-o confesiune poetica, sintetizand astfel crezul social al unei intregi generatii de militanti pentru revolutionarea societatii feudale.
Urmand acest crez, in 1835 si 1836, Bolliac a adresat Memorii unor personalitati politice din Tara Romaneasca si Moldova, in vederea desfiintarii robiei[7]; el protesta impotriva diferitelor mizerii indurate de robii tigani in poezii precum 'Fata de boier si fata de tigan' sau 'Tiganul vandut' (1843); a facut parte din Comisia pentru eliberarea robilor, in timpul guvernului revolutionar provizoriu din Tara Romaneasca, la 1848; a cantat bucuria celor eliberati din robie in poezia 'O Tiganca cu pruncul sau la statuia libertatii in Bucuresti' dupa ce incurajase agitatia politica printre robi, in perioada premergatoare revolutiei.
Constatam astfel ca, de pe pozitii politice si ideologice diferite (general-liberale, socialist-utopice, socialist-romantice) robia romilor, a "tiganilor", ca si serbia sau claca taranilor romani, erau criticate ca elemente definitorii ale unui sistem feudal de organizare a muncii si a societatii ce trebuia inlocuit printr-o economie si o societate noua, de tip burghez-capitalist sau de tip socialist, vag conturat.
IV.2. Argumente pentru reformarea juridica si constitutionala a statului roman
Realizarea unora din aceste utopii sociale in cursul secolului al XX-lea a avut efecte adverse, unoeri de-a dreptul tragice pentru categorii si grupuri diferite de romi, descendentii celor "eliberati" din robie in grade diferite in cursul secolului anterior.
In plan european, ideile "sedentarizarii" si "colonizarii" pentru munca a romilor nomazi au fost experimentate, fragmentar, de regimul "monarhiilor illuminate" ale Habsburgilor; au fost imaginate de utopiile socialiste ale secoluluil XIX-lea ; au fost "decretate" de comunismul stalinist in Uniunea Sovietelor incepand cu anii 1930 ; au fost puse in practica in mod sistematic si pe scara europeana de statul Germaniei naziste prin deportarea si apoi exterminarea in lagarele de concentrare a sintilor si romilor din teritoriile administrate, ocupate, sau influentate politic de Reich-ul german, national-socialist; au fost impuse romilor din statele comuniste est-europene, dupa cel de-al doilea razboi mondial; sunt evocate, in anii din urma, de unele partide politice de dreapta din statele post-comuniste, unele din ele devenite, recent, membre ale Uniunii Europene.
In Romania contemporana, aceste idei au fost puse apoi in practica cu miljoacele aparatului de stat ale guvernarii Antonescu ; deportarea in Transnistria, in anii 1942-1944, a vizat intreaga populatie a romilor nomazi din acea vreme, descendentii fostilor "tigani domnesti" din cele doua Principate, precum si descendentii grupurilor romilor din Transilvania, care reusisera sa se sustraga masurilor de sedentarizare practica de monarhiile iluminate ale Habsburgilor, in secolulul al XVIII-lea. Actiunile deportarii si asa-zisa sedentarizare si « impamantenire » in Trasnistria idei ramase oarecum in inertia aparatului de stat al Romaniei moderne au fost insa justificate cu idei preluate din teoriile rasiale si rasiste despre promovarea « natiunii de singe « a romanilor si a Romaniei, idei contemporane, daca nu chiar direct inspirate din teoriile care au justificat Holocaust-ul evreilor si romilor.
Ramane ca imaginarul colectiv al societatii romanesti de azi, la 150 de ani de la desfiintarea robiei romilor, sa « prelucreze » aceasta istorie incalcita, contorsionata, cu momente tragice, a practicilor administratiei de stat a Romaniei moderne si contemporane fata de romii dezrobiti treptat si incomplet prin dezbaterile de idei si prin actiunile politice pe care le evocam acum.
Critica sistemului economic si social feudal, prin intermediul criticii robiei "tiganilor" si a revendicarii desfiintarii ei, era continuata si prin critica institutiilor politice si juridice ce intareau si legitimau sistemul de inegalitati si privilegii din care facea parte si robia. Emanciparea robilor devenea parte a programului liberal care milita pentru realizarea egalitatii politice in fata legii a tuturor locuitorilor tarii. Caci robii faceau si ei parte din acel 'mozaic social' (C. Bolliac) reprezentat de diferitele categorii sociale si fiscale instituite de Regulamentele organice, categorii ce semnificau inegalitatile sociale, politice si juridice caracteristice unei societati feudale aflate in tranzitie spre o noua ordine institutionala.
Asa cum proprietarii de robi, majoritatea boieri, se aflau 'deasupra' legilor generale ale statului, ca privilegiati, robii acestora, « tiganii boieresti » se aflau 'dedesubtul' acelorasi legi (de ex. ambele categorii sociale nu plateau impozit catre stat), ca persoane cu capacitate juridica incompleta, cu statut de 'bun economic', aflat in proprietatea altcuiva. A lupta impotriva robiei insemna, implicit, a lupta impotriva intregului sistem de inegalitati politice feudale, in primul rand impotriva privilegiilor boieresti din semnul si 'eticheta' carora faceau parte si numarul robilor, al « tiganilor » aflati in stapanire. Sa amintim ca 'aici se socoteste drept eticheta ce completeaza dignitatea unei persoane ca sa-si faca servitia prin sclavi' (serviciul casnic - nota autorului).
Din perspectiva formarii unui stat democratic, modern, robia aparea revolutionarilor de la 1848 si faptuitorilor unirii politice a Principatelor drept 'o pata neagra in ordinul nostru social ', 'o monstruoasa anomalie ', 'o stare injositoare omenirei care tine in injosire acest neam interesant (tiganii)", "semnul cel de pe urma al barbariei".
Proclamatia de la Islaz, la 1848, declara printre altele ca: 'Poporul roman leapada de pe sine neomenia si rusinea de a tine robi si declara libertatea robilor celor particulari', iar M. Kogalniceanu, in Dorintele partidei nationale in Moldova, afirma ca 'un stat constitutional cu robi ar fi o monstruozitate'.
Robia romilor devenise, la un moment dat, simbolul pastrarii neatinse a proprietatii boieresti si a ordinii sociale instituite prin Regulamentele Organice. Putem intelege de ce, dand curs intereselor proprietarilor, care stapaneu deopotriva pamant si robi, un Decret al fortei de ocupatie (ce reprimase revolutia din 1848) si al Caimacanului instalat de acesta, ii readucea pe « tigani » in robie ca 'facand parte a proprietatilor particularilor', caci dezrobirea lor 'atinge neaparat chestia prosperitatii tarii'.
In 1855, cand elibera fara despagubire robii familiei sale, anticipand astfel cu cateva luni legea desfiintarii robiei particulare, Vasile Alecsandri dovedea, pe langa cunoscuta sensibilitate poetica, si o clarvazatoare intuitie politica, definitorie pentru intreaga sa generatie. Alecsandri isi insotea gestul cu o declaratie publica ce avea sa se bucure de un larg rasunet in constiintele de cele mai diferite orientari politice si ideologice: 'in fata viitorului statornic de fericire si de demnitate ce ni se deschide inaintea noastra, (), cand neamul romanesc este chemat a lua randul pe langa celelalte neamuri care se bucura de bucuriile unei intelepte libertati, (), robia este cea mai uracioasa pata care dezonoreaza inca patria noastra in veacul acesta de propasire'.
Ajunsi la maturitatea programului lor politic si preocupati de realizarea autonomiei statale, modernizatorii Principatelor nu mai acceptau nici o limitare a drepturilor cetatenesti, a libertatii individuale si a egalitatii in fata legii. Robia era situatia-limita a negarii acestor drepturi, 'constiinta negativa ' a principiilor pe care ele se intemeiau.
Un moment important al criticii bazelor social-politice ale robiei era contestarea legitimitatii ei ca principiu de drept, critica intemeiata pe argumente teoretice si juridice preluate din arsenalul rationalismului si iluminismului, din teoriile dreptului natural si al drepturilor gintelor. Singurul temei legal al robiei era mostenirea lasata de trecut, 'obiceiul pamantului', dreptul obisnuielnic, transcris si consfintit prin diferitele legiuiri, coduri de legi, care, in principiu, reprezentau interesele clasei boieresti. Codurile 'moderne' ale lui Caragea si Calimah pastrasera aceste 'obiceiuri' legate de robia « tiganilor », incercand o vaga corelare a lor cu principiile rationale de drept. Pentru codul Calimah, in vigoare pana la mijlocul secolului XIX, robia era 'impotriva driturilor firesti ale omenirii ', dar ea era acceptata in virtutea obiceiului pamantului.
Pentru o constiinta coerent moderna, la inceputul secolului al XIX-lea, asa cum era un Eufrosin Poteca, format la scoala ideilor rationalismului francez, '() oricine poate sa inteleaga libertatea de obste a omenirii nu mai poate suferi a fi rob el insusi, nici a tine pe altii in robie'. Nu numai pe temei religios, '.dar insa si politiceste, socotindu-se robia e lucru foarte vatamator si barbar'. La mijlocul secolului, legitimitatea dreptului obisnuielnic privind robia este contestata complet si radical, ca fiind o 'practica abuziva ', un drept 'atat de marsav si neomenesc' (G. Sion), 'un obicei de mare paguba sufletelor noastre, ramas fiind de la stramosi ca un blestem asupra capetelor noastre' (M. Kogalniceanu).
Argumentul de drept era si el intemeiat pe o conceptie mai generala despre om si umanitate. Pentru Alexandru-Papadopol Calimah, libertatea face parte din conditia naturala a omului si a popoarelor, din definitia lor. A fi rob, a supune pe cineva robiei insemna a-l priva pe om de conditia lui esentiala, a-l trata ca pe un lucru, a-l face ne-om. Robia aparea ca 'imposibilitate logica' si de aceea '() cuvintele rob si drept sunt cu totul contrazicatoare, se desfiinteaza unul pe altul '.
Contestandu-se dreptul proprietatii asupra robilor, era contestat si corpus-ul de legi in care acest drept figura. Se admitea principiul relativitatii normelor de drept si necesitatea modificarii lor atunci cand interesul public o cerea (Papadopol-Calimah). Mai radical, C. Bolliac cerea « sa se arza Arhondologia, Regulamentele organice, Pravila lui Caragea, Condica criminala de la 1851", principalele instrumente de drept ale ordinii sociale feudale, doarece, printre altele, ele prevedeau si dreptul de a vinde si cumpara oameni ca pe vite, de ale desparti familiile prin vanzari si mosteniri.
Desfiintarea robiei « tiganilor boieresti », eliberarea robilor aflati in proprietatea unor persoane particulare ridica o dificila problema privind raportul dintre dreptul public si cel particular, constituind una dintre primele interventii ale statului in sfera proprietatii private, principiul de baza al oranduirii feudale, dar si al noii oranduiri burgheze. Despagubirea platita de stat era forma de pastrare nestirbita a principiului proprietatii private. Dar acest drept al proprietarilor la despagubire era si el contestat, atat pe principii morale, caci insemna 'o precupetie a sufletelor omenesti', cat si pe considerente istorico-economice: proprietarii erau indemnati, am vazut, sa se multumeasca cu munca facuta de robii «tigani» in cursul celor patru secole de robie.
Interesul acestor idei, argumente si atitudini legate de institutiile robiei romilor si de desfiintarea ei, ca institutie juridica, depaseste cadrul strict al acestei institutii, fiind relevant pentru gandirea politica generala a epocii si mai ales pentru discutia mai larga si mai aprinsa in jurul desfiintarii clacii si a improprietaririi taranilor.
Si in cazul complicatei 'chestiuni taranesti', argumentele urmasera o structura similara: cercetarea originii istorice a proprietatii solului la diferite categorii de proprietari; socotirea proprietatii boieresti ca abuz si contestarea legitimitatii ei de drept; afirmarea dreptului taranilor la desfiintarea clacii si la improprietarire fara despagubiri.
Odata mai mult reiese ca problema desfiintarii robiei romilor era asimilata unei strategii de actiune si unui mod de gandire general, corespunzator problemelor esentiale ale epocii; dezbaterea problemelor specifice legate de desfiintarea robiei contribuie la clarificarea si mai buna elaborare a unor detalii si nuante ale acestei strategii generale de actiune si gandire, utile in abordarea si rezolvarea pe mai departe a problemelor politice fundamentale ale vremii. Discutarea intensa a problemei desfiintarii robiei devenea astfel, un exercitiu civic care a contribuit la articularea gandirii politice si la inchegarea unui program de actiune coerent pentru reformarea societatii romanesti.
IV. 3. Revolutia sufleteasca a romanilor in prima jumatate a secolului al XIX-lea si 'descoperirea romilor'; romii - parte a natiunii politice, multiculturale, a statului romanesc modern
Am incercat sa trasam contururile 'gandirii abolitioniste romanesti', articulata in dezbaterea despre desfiintarea robiei romilor. Mersul general al ideilor, mentalitatilor si constiintelor intre inceputul si mijlocul secolului XIX poate fi urmarit, 'masurat' si prin intermediul 'barometrului' sensibil al atitudinilor fata de robii « tigani ».
Ca forma a relatiilor de dependenta personala absoluta, relatiile sociale si sufletesti purtate prin robia romilor, provoca constiintele cu o contradictie, generata de dubla ipostaza si statut al robului de:
a)' bun economic' asemanator altor 'lucruri/obiecte' aflate in proprietatea cuiva;
b) 'persoana umana', asemanatoare antropologic si cultural cu oamenii liberi, inclusiv cu proprietarul sau.
Accentul pus pe una sau alta din aceste laturi, perceperea robului ca individ si ca membru al unui grup mai larg, in constiinta celorlalti si in propria-i constiinta, reflecta si se afla in relatie cu institutii si motive culturale integrate in practica sociala de ansamblu din care fac parte atat robii si proprietarii de robi, cat si celelalte categorii sociale de oameni aflati in grade diferite de libertate si de dependenta unii in raport cu altii. Fara a intra acum intr-o astfel de investigatie, amintim aici cateva directii de analiza, legate de modificarile si evolutia spiritului public, a mentalitatilor exprimate prin concepte precum cele de 'umanitate", 'om', 'popor', 'patrie', 'natiune'.
La inceputul secolului XIX, ca in tot cursul perioadei feudale, existenta si contemplarea robiei romilor nu produsese nimanui 'tulburari de constiinta' (D. Bolintineanu), ele fiind considerate ca firesti si nedreptatite; robii romi, ca «tigani», erau perceputi mai degraba ca lucruri, ca obiecte (desi, prin deriziune parca, numarul si pretul lor erau raportate la 'sufletele' lor), iar 'tiganii', ca grup social, cu anumite caracteristici culturale si morale, erau perceputi mai mult in ipostaza 'animalitatii ' si 'salbaticiei' lor.
Tot pe la inceputul acelui secol al XIX-lea insa, urmare a unei influente iluministe incepute cu un secol in urma, se infiripa conceptul unei 'fratii crestine' intre robi si oamenii liberi care facea dificila, dar deloc imposibila, relatia de robie intre proprietar si rob.
Religia crestina a avut intotdeauna o atitudine ambivalenta fata de robie, tolerand-o si justificand-o, in sensul ca suntem cu totii «robii lui Dumnezeu», dar si criticand-o pe temeiul egalitatii tuturor fiintelor omenesti in fata Creatorului.
Patrunderea conceptiilor rationaliste si iluministe, de orientare laica, a permis largirea perceptiei despre om si umanitate pana la identificarea robului ca fiinta umana pe deplin indreptatita si apta de libertate, acordata pe temeiul egalitatii civile, politice a tuturor cetatenilor unui stat in fata legilor lui.
Acest moment de 'mutatie' in mentalitatea publica romaneasca, petrecut catre mijlocul secolului al XIX-lea, a facut posibila juridic eliberarea romilor din robie si condus la inceputul perceperii lor ca persoane umane si cetateni in statul romaneasc (perceptie aflata inca in curs de clarificare, acum, la inceputul secolului XXI).
Aceasta perceptie noua proiectata atat asupra persoanelor, fostii robi, cat si asupra romilor ca grup istoric si cultural particular, a facut posibila 'descoperirea' calitatilor lor: calificarile apte de productie economica, sensibilitatile artistice, insasi umanitatea lor.
Este cautata cu interes istoria proprie acestui grup (vezi scrierile lui Kogalniceanu si Papadopol-Calimah), caracteristicile si diferentele culturale proprii diferitelor sub-grupuri de romi, rezultat al istoriei lor specifice, diferentiate, din istoria institutilor sociale si a moravurilor societatii romanilor.
Apar preocupari pentru cunoasterea caracteristicelor etnice ale acestui popor, precum la Vaillant in studiul limbii si mai limitat, la M. Kogalniceanu si pentru re-prezentarea lor cu mijloacele artei, precum la Gheorghe Asachi, in 'Idilul' sau Tiganii. Sunt formulate intrebari privind statutul politic al acestui neam de oameni in structura sociala a societatii romanesti, la N. Rucareanu si in cadrul nascandei natiuni romanesti, gandita atunci ca natiune politica si nu etnica, precum in secolul al XX-lea; la acea vreme nationalitatea sau 'pamantenia' era interpretata ca o cetatenie, derivata din dreptul pamantului, jus solis, si nu din vreun presupus drept al sangelui - vezi presa din perioada revolutiei din 1848, din Tara Romaneasca.
Daca in miscarea lui Mitita Filipescu de la 1848, boierii si supusii lor nu erau inclusi in notiunea de 'popor' deoarece unii erau considerati ca privilegiati, iar ceilalti erau considerati inapti de exercitiul politic, 'Constitutiile' urmatoare care prevedeau eliberarea robilor «tigani» le acordau si acestora statutul de cetateni. Romii, erau astfel considerati ca parte a statului roman proiectat prin gandirea politica ca un stat modern, in care se asigura libertatea si egalitatea in drepturi a persoanelor, gandite ca indivizi si nu ca membrii unor 'stari juridice' - vezi, din nou, descrierea 'Mozaicului social', facuta de Bolliac.
Integrarea romilor in societatea romaneasca moderna, acceptarea umanitatii lor s-a realizat, in mentalitatea vremii, prin innoiri ale sufletului individual si prin notiuni politice ce dezvaluie caile prin care spiritul public al vremii isi cauta clarificarea si racordarea la spiritul modernizator al vremii, cel al veacului european al XIX-lea. Se vorbeste acum de o 'fratie' si o 'infratire' a robilor romi cu locuitorii autohtoni, cu 'pamantenii', care, cu mai putin o suta de ani inainte, in vremea domniei lui Mavrocordat, insistau ca 'rumania' sau 'vecinia lor' sa nu fie confundata cu 'tigania' romilor robi. 'Infratirea in munca' a taranilor romani si a robilor romi era invocata in sprijinul emanciparii acestora din urma; era evocata, de exemplu, de o Hronica aparuta in Romania literara, revista condusa de Vasile Alexandri, care vorbea de 'acel sentiment de omeneasca fratie ce-i anima pe stranepotii Sudranilor Indiei, concetateni cu stranepotii colonilor lui Traian", care 'amandoi intr-o frateasca unire s-au imbratisat si au purtat impreuna greutatile pamantului acestuia si impreuna au purtat pe umeri feudalismul boieresc, pana in ziua de astazi ce se ataca zorile zilelor de libertate si de dreptate menite neamului romanesc.'
Termenul de fratie avea semnificatii sociale si politice complexe la mijlocul secolului XIX, reprezentand una din multiplele influente primite si asimilate de ideologia generatiei de la 1848 din partea ideilor revolutiei si ale socialismului francez, oferind unul din argumentele fundamentului economic al solidaritatii sociale. « Tiganii » constituiau inca, la acea vreme, categoria sociala cu cel mai scazut statut social, segregati formal, juridic, de restul societatii, prin asezamintele juridice de la sfarsitul secolului XVIII si prin codurile lui Caragea si Calimah, inca in vigoare in cursul anilor '50 ai secolului al XIX-lea.
Dreptul romilor de a fi considerati parte integranta a societatii, ca cetateni, era argumentat si prin incercarea de a prezenta consecintele'pozitive' ale robiei: ziarul oficial Gazeta de Moldavia arata ca: 'emanciparea tiganilor a devenit la noi o chestiune importanta din cauza numarului lor si a relatiei in care se afla legati cu Moldo-Romanii. Prin alte parti, cetele acestei ginte (neam) traiesc izolate de societate si se sustin mai mult prin dibacii neiertate (ocupatii ilicite - text francez), decat prin aceea a manelor sau prin osteneala. La noi insa, cei mai multi din tigani ce facu parte din economia casnica, plinesc prin osteneala interesuri materiale pentru care domnii lor se grijesc a-i nutri si a-i imbraca, incat aceasta cheltuiala raspunde desi nu intrece la o simbrie regulata '.
Din perspectiva acestei reforme a spiritului civic (sumar ilustrat in randurile anterioare), putem intelege entuziasmul aproape general al opiniei publice de la mijlocul secolului XIX, care vedea in desfiintarea robiei nu numai folosul direct de care beneficiau cei aproximativ 200.000 de romi aflati atunci in Principate, ci si folosul economic, politic si moral al intregii societati. Asa cum noteaza Theodor Codrescu in ajunul emanciparii robilor din Moldova, 'Numele de tigan ajunsese a insemna in limba romanului, fiinta omeneasca supusa vecinicei degradari' (subliniere in textul original).
Eliberarea romilor din institutia robiei «tiganilor» insemna nu numai reabilitarea demnitatii lor de oameni, ci si restaurarea integritatii notiunii de om si umanitate in constiinta politica si morala romaneasca. De aceea, opinia publica vedea in desfiintarea robiei un prilej de 'a ura (felicita) pe societate pentru reforma morala ce se infaptuia astfel". 'Caci daca prin aceasta masura Tiganii au scapat de jugul robiei, societatea nu mai putin s-au mantuit de jugul mantuirii nemorale' generata de robie, de comportamentul unor oameni care nu erau 'rai de la natura' dar care 'lipsiti de tot felul de invataturi', dispretuiti si defaimati de proprietarii lor, se razbunau prin 'veninul ' ce-l puneau in 'casnica lor relatie' cu proprietarii lor, cu fiii acestora, a caror educatie revenea aproape exclusiv robilor. Desfiintarea robiei urma sa fie insotita de masuri mai ample in vederea educarii noilor cetateni liberi, articolul citat indemnand guvernul sa actioneze pentru 'a deschide junimei tigane de ambele sexe, portile asezamintelor de invatatura', astfel incat 'prin o inraurire binefacatoare atat a guvenului cat si a societatii, tiganii sa se emancipeze si de viciile lor '.
Eliberandu-i pe robi din 'casnica lor relatie' cu proprietarii, desfiintarea robiei antrena si o reforma a modului de viata cotidian, a obisnuintelor vietii de zi-cu-zi, lasate mostenire de dominatia turca, de perioada domniilor fanariote indeosebi. Cu sarcasm, G. Sion descrie efectul vestii de eliberare a robilor, care 'a cazut ca o bomba pentru ca sa turbure mai multe sute de case', care se intrebau 'cum vor trai fara tigani' caci, spune mai departe articolul, 'cum se poate boier fara tigani, fara bivoli si fara casa sindrilita?'. Fostii proprietari trebuiau 'sa renunte la treburile casnice facute de tigani si sa le faca singuri, cu sudoarea fruntilor'.
Robia, cu foloasele si relatiile sociale generate de ea, patrunsese adanc in ordinea sociala a Principatelor, in obisnuintele vietii zilnice, in caracterul si gusturile clasei privilegiate si a imitatorilor ei; aceste obisnuinte si gusturi culturale opuneau ideii dezrobirii o rezistenta mai puternica chiar decat interesele economice, legate de proprietate.
Militand pentru desfiintarea robiei, actorii pentru reforma si progres ai epocii erau angajati intr-un efort de schimbare si modernizare complexa si completa a repertoriului de simtiri, de motive ideologice si culturale din spiritul public, a constiintei morale si a inertiei vietii de zi cu zi. Acest efort avea ca scop scoaterea societatii romanesti din cercul influentelor orientale, plasarea ei pe orbita politica europeana.
Europa insemna, pe atunci ca si acum, nu atat o realitate geografica 'congelata' in contururi desenate de frontiere politice, artificiale. Granitele politice si spirituale erau atunci, ca si acum, relative si mobile, ele se apropiau de Carpati si Dunare, oferind speranta si sansa realizarii si pe acest pamant, a unei ordini politice noi de tip modern, a statului civic, de drept, cu toate libertatile politice insotitoare, cu o noua conceptie despre om si umanitate, cu o noua sensibilitate si cultura a vietii cotidiene.
Mentinerea robiei romilor era un semn al departarii de aceasta Europa, un simbol al subordonarii Principatelor unor puteri straine, ce aparau ordinea sociala veche din care robia era parte integrata. 'Ati prefera sa faceti parte din mojicii innobilati ai Rusiei in loc de a va prinde in hora popoarelor civilizate?' intreaba Sion pe proprietarii de robi. Intrebarea i-a nelinistit si i-a lezat pe proprietarii de robi, dupa cum nota cronicarul evenimentelor de atunci, redactorul ziarului in care aparuse articolul lui Sion. 'Protipendada s-au alarmat si prin cinci boieri mari au aratat ca sunt nemultumiti de impunsaturile Zimbrului' de aceea, 'spre a linisti deputatiunea boiereasca', domnitorul Grigore Ghica a indicat secretariatului de stat sa trimita redactiei ziarului un protest fata de articolul ce cuprindea 'oarecari ziceri de natura a provoca ura in contra uneia din clasele societatii'.
Desfiintarea robiei nu s-a realizat numai prin aplauzele entuziaste ale formatorilor opiniei publice din acele vremuri, ale autorilor articolelor de ziar. Desfasurarea ei lenta, treptata, reflecta apriga infruntare de interese, opozitia proprietarilor si a protectorilor ei din afara, rezistenta unor institutii si obisnuinte pe care trecerea timpului parea ca le face de neinlocuit. De aceea, infruntarea in jurul cauzei dezrobirii romilor a constituit unul din terenurile conflictului politic general intre 'clasele societatii', prilejuind afirmari si delimitari de pozitie, afinitati de idei si de grup, probarea consecventei unui mesaj si a unui program politic.
Sa reamintim invectiva adresata de N. Istrati in 'Dizertatia in privinta tiganilor' din 1848 (cand se eliberasera robii manastiresti si ai statului in Moldova), acelor 'spirite ruginite', 'duhurile neimpacate () si vrajmase oricarei reforme () ce se face in civilizatie': 'Dumneavoastra sunteti fii altui veac, ai altei varste, ai altui duh ca si ai altei clase'
V. Dezrobirea romilor si 'integrarea europeana' a Principatelor romane. Semnificatia internationala a desfiintarii robiei "sclavilor tigani"
Ca orice reforma sociala a vremii, actiunea pentru desfiintarea robiei a dobandit sens si in contextul eforturilor elitei politice a Principatelor pentru formarea unui stat unitar, autonom, "emancipat de sub dominatia si influentele straine'.
Generatia care a infaptuit unirea politica a Principatelor romane a crezut cu devotiune in unitatea dintre libertatile si egalitatile politice pe plan intern cu suveranitatea politica pe plan extern.
In 1834, Ion Campineanu impropietarea taranii de pe mosia sa, elibera robii si renunta la privilegiile rangului sau boieresc, ca semn de protest fata de ordinea sociala instituita de Regulamentele organice, sub protectoratul Rusiei tariste. Votarea legii pentru eliberarea robilor manastirilor pamantene si a celor 'inchinate' din Moldova in ianuarie 1844, era perceputa in constiinta publica a vremii ca o provocare politica adresata pro-consulului rusesc, Dascof, venit la Iasi ca sa influenteze alegerea unui mitropolit sau episcop pro-rusesc, favorabil ideii unirii Bisericii moldovene cu cea de la Moscova.
Entuziasmul tineretului liberal de atunci era motivat si de aceasta semnificatie politica a legii votata de Adunarea obsteasca a tarii, iar prilejul era folosit pentru a indemna la unirea spiritelor si realizarea unei cauze comune, 'slobozenia unui popor intreg', a carei ilustrare era dezrobirea robilor romi.
Cativa ani mai tarziu, la 1855-1856, contextul international de dupa razboiul Crimeii a fost folosit de elita politica a Principatelor pentru a opune capat protectoratului rusesc si perioadei regulamentare. Deciziile privind eliberea robilor aflati in proprietatea particularilor au fost luate in explicita legatura cu interesul politic national, clar formulat de clasa politica interesata de obtinerea suveranitatii Principatelor romane, printr-o abila folosire a argumentului abolirii «sclaviei tiganilor» in contextul geo-politic al vremii.
Votand Legile privind desfiintarea completa a robiei romilor, Divanurile obstesti ale celor doua principate isi afirmau si exercitau dreptul de a promulga Legi, drept interzis de umilitoarea Conventie de la Balta-Liman, marcand astfel iesirea de facto de sub protectoratul rusesc, inainte ca aceasta realitate politica sa fie consfintita prin conferintele internationale care au urmat.
La putin timp dupa votarea Legii din Moldova, preotul Josafat Snagovineanul fostul membru al Comisiei pentru eliberarea robilor, instituita de guvernul provizoriu al revolutiei din Tara Romaneasca, la 1848 rostea la Paris o insufletita cuvantare, in fata unei adunari intrunite pentru a sarbatori o 'indoita binefacere': 'abolirea protectoratului rusesc si emanciparea sclavilor nostri tigani'. Vorbitorul afirma: 'Eu nu deosebesc ideea eliberarii tiganilor de aceea a propriilor noastre eliberari, caci tot aceasi mana de fier apasa asupra lor ca si asupra noastra. ( . ) Robia nu mai are dara protector.'
Opinia publica internationala era astfel informata asupra uneia din cauzele indelungatei mentineri a robiei romilor in Pricipatele romane, pana la mijlocul secolului al XIX-lea: subordonarea politica a Tarilor pe plan extern nu permitea infaptuirea unei reforme sociale innoitoare si umaniste pe plan intern. In diferite forme, robia, ca institutie juridica, exista atat in Rusia tarista (unde servitutea taranilor rusi, considerata o adevarata robie, a fost desfiintata abia in 1865), cat si in Imperiul Otoman, unde comertul public cu robi s-a practicat legal sau ilegal pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Pentru elita politica a vremii, libertatea sociala, in care se inscria eliberarea robilor romi, nu putea fi dobandita fara suveranitatea politica a Principatelor.
La putin timp dupa eliberarea robilor particulari, in ianuarie 1856, in Moldova era votata si Legea pentru Desfiintarea cenzurii, un pas mai departe pe calea afirmarii autonomiei legislative a statului.
Votand aceste legi in mijlocul dezbaterilor dintre marile puteri politice si militare ale vremii, preocupate printre altele si de viitorul politic al Principatelor, acestea isi dovedeau capacitatea politica de a folosi contextul international in scopul realizarii unor reforme sociale modernizatoare. Prin desfiintarea robiei si a cenzurii, Principatele voiau sa arate opiniei publice internationale hotararea de a folosi instrumentul statului suveran in scopul promovarii pe plan intern a unor libertati social-politice cu caracter liberal.
'Un popor care mentine sclavia merita a fi asezat in randul popoarelor osandite' celebra formula a istoricului francez de Maistre, reluata si de A. Papadopol Calimah oferea si solutia pentru reversul acestei situatii: un popor care desfiinta institutia robiei din ordinea lui juridica interna isi legitima astfel dreptul de a fi asezat in randul popoarelor libere. Gandul acesta era clar exprimat de M. Kogalniceanu in 1848, in lucrarea 'Dorintele partidei nationale in Moldova', in care cerea desfiintarea robiei, intrebandu-se: 'am mai putea rabda pata de a avea robi, noi, care vom fi o natie libera?'. Tot Kogalniceau, in 1855, re-innoia argumentul pentru desfiintarea robiei romilor: 'cel mai bun chip de a constata in fata Europei dreptul nostru de autonomie este cel de a-l intrebuinta pentru a intemeia in tara o stare sociala si politica care sa ne puie in asemanare cu familiile cele mari ale lumii civilizate adica introducand libertatea, dreptatea si egalitatea Europei.'
Pentru cetateanul roman de azi, la inceputul secolului al XXI-lea, desfiintarea robiei romilor poate fi perceputa ca o reforma sociala minora, poate importanta la vremea ei, dar nu esentiala.
La mijlocul secolului al XIX-lea insa, in contextul geo-politic al vremii, desfiintarea robiei romilor avea o importanta publica cu totul deosebita, cel putin pentru elita intelectuala si politica, angajata in formarea statului roman modern si independent. Pentru 'oamenii de progres' ai vremii, realizarea acestei reforme depasea sfera categoriilor direct afectate de ea (robii si proprietarii lor), devenind un moment si un simbol al unei vointe si al unui ideal politic ce urmareau realizarea programului liberal in totalitatea lui: democratizarea institutiilor politice, dobandirea unitatii si autonomiei statului roman. Despre aceste semnificatii politice ale desfiintarii robiei romilor scriu chiar documentele administratiei de stat, la mijlocul secolului XIX.
In Ofisul domnesc al domnitorului Grigore Ghica, din 28 noiembrie 1855, ca si in cel din 5 decembrie 1855, mentinerea robiei in Principate era considerata ca fiind 'in nepotrivire' nu numai cu dogmele crestine si cu principiile de umanitate, dar si cu 'vitalul interes de stat'; desfiintarea robiei era, astfel, o 'chestie umanitara in intaiul ordin', a carei rezolvare era 'in imprejurarile de fata dictata si de intelepciunea statului' 'si priveste cu deosebire la demnitatea tarii'. De aceea, 'in mijlocul reformelor ce au inceput a se realiza si a celor ce viitorul reclama, privim ca aceasta chestie este una dintre cele ce trebuie a merge inaintea oricarei alta'.
Sfatul administrativ din Tara Romaneasca recunostea si el, in Jurnalul sau din 1855, ca mentinerea robiei are o 'anomalie sociala' ce trebuia grabnic inlaturata. Importanta 'vitala' a desfiintarii robiei era amplificata in contextul international si de pozitia specifica a Principatelor in cadrul 'problemei orientale' ce se discuta pe atunci. 'In momentul cand Europa arata un interes atat de viu pentru Principate si mediteaza regularea soartei lor, este de datoria patriei noastre ca si ea sa faca de la sine un pas inainte'
Initiativa proprie a Principatelor in actul emanciparii robilor, infaptuirea de la sine a acestei reforme democratice si umanitare faceau parte atat din calculul politic in urmarirea interesului national, cat si din «lectia invatata» de clasa politica din istoria deceniilor anterioare: dupa pacea de la Adrianopol, cele doua tari romane a trebuit sa accepte amestecul Rusiei tariste ce-si legitimase «protectia prin modernizarile promovate de Regulamentele organice. 'Mai bine este de a face ceva, chiar atunci cand ne-ar costa sacrificii cat de mari care sa provina din buna voia noastra, lucru prin care vom mari opinia strainilor despre maturitatea noastra politica, decat a astepta minutul cand un amestec strain se va crede indriduit a intreprinde organizarea noastra launtrica', afirma un articol aparut in Zimbrul.
Sacrificiul' invocat era in primul rand de ordin financiar, fiind reprezentat de sumele prin care statul urma sa-i despagubeasca pe proprietarii de robi, pentru a nu stirbi principiul proprietatii private a acestora. Desi unii proprietari, indeosebi cei din Moldova, au renuntat la aceste despagubiri, totusi sumele platite de stat au fost destul de mari, indreptatind critica lui C. Bolliac dupa care 'vistieria va simti mult durerile ranei', prin varsarea sumelor catre 'indrituitii' la despagubiri.
Castigul politic obtinut prin decizia de eliberare a robilor romi depasea cu mult valoarea pierderilor finaciare; important era faptul ca 'Moldova, care aspira la onorul de a intra in cercul de familii europene la care o indrituiesc a ei pozitie si interesul comun, a scuturat amu de la sine cele de pe urma semne ale barbariei'. De aici si indemnului adresat de G. Sion proprietarilor de robi: 'nu domnitorii, ci noi toti, boieri si proprietari de tigani, reprezentanti ai civilizatiunii si renasterii patriei noastre, suntem datori sa facem pasul acesta ca sa aratam lumei ca meritam o viata nationala, o existenta politica, un viitor de progres, un respect in dreptul gintelor'. Acest mesaj politic n-a intarziat sa fie receptat de catre presa internationala si opinia publica favorabila Principatelor. Ziarul 'La Presse d'Orient', din 3 ianuarie 1856, elogia masura intreprinsa prin abolirea robiei considerand ca: 'Actul important al emanciparii sclavilor din Moldova e de natura a atrage nu numai privirile, ci si simpatia Europei intregi asupra acestui Principat.'
Actul politic al desfiintarii robiei era de asemenea popularizat prin multe din numeroasele lucrari de istorie sau de informare generala asupra Principatelor, publicate in strainatate, in Franta indeosebi, de catre prietenii constanti ai cauzei politice a romanilor, multi dintre ei fiind atat participanti directi la framantarile politice si miscarile revolutionare din cele doua Principate, cat si autori ai unor lucrari despre istoria, limba si obiceiurile romilor, precum Vaillant, Fr. Colson, Ubicini, P. Battailard.
Informarea opiniei publice internationale asupra desfiintarii robiei in Principate, in cadrul amplei propagande in favoarea acestora, urma sa implineasca si un obiectiv de «imagine» cum am spune azi, facand ca strainii: 'sa inceteze odata si cat mai curand de a ne infrunta, ca nu facem cat putem pentru a intra si noi in marea familie a neamurilor civilizate a Europei'. Se urmarea, deci, atat obtinerea unei 'aburiri de favor' din partea marilor puteri ale vremii, cat si probarea vointei si a capacitatii elitei politice autohtone de a infaptui prin propriile-i mijloace, cu sacrificii financiare chiar, modernizarea institutiilor social-politice ale statului suveran ce se proiecta. Printre reformele administrative ce urmau a fi implinite, desfiintarea robiei romilor era'din cele ce trebuie a merge inaintea oricarei alteia'.
Sa amintim ca la acea vreme, in deceniile de la mijlocul secolului al XIX-lea, Anglia, Franta si mai apoi elita din nordul Statelor Unite ale Americii erau intens preocupate, politic si diplomatic, de limitarea si interzicerea comertului cu sclavi in diferite parti ale lumii; aceasta era obiectivul principal al miscarii pentru drepturile omului urmarite cu mijloacele diplomatiei de stat.
Folosirea termenului de 'sclavie' in articolele de presa si chiar in textul legiurilor privind desfiintarea robiei romilor, deschidea cale libera patrunderii in Principate a ideilor liberale, europene si a criticilor adresate tuturor formelor de dependenta personala, robiei «tiganilor » in mod explict, dar si 'robiei taranilor clacasi'. Se marca totodata astfel si o contributie proprie a Principatelor la o campanie internationala de drepturile omului, dictata de interesul politic al vremii: pe termen scurt, iesirea Principatelor din sfera de dominatie si de influenta a Rusiei tariste si pe termen mediu, obtinerea independentei si recunoasterea internationala a suveranitatii regatului Romaniei. Desfiintarea institutiei robiei romilor era, asadar, o contributie care, pornita din initiativa proprie a celor doua tari romane, realizata cu unele sacrificii, situa Principatele impreuna si egal cu tarile civilizate ale vremii. Aceasta idee, parte a constiintei clasei politice la aceea vreme, era limpede formulata de A. Papadopol-Calimah in finalul studiului sau istoric si politologic privind dezrobirea sclavilor: 'prin dezrobire, astazi poporul roman va sta mandru si egal inaintea Europei, daca egalitatea nu sta numai in egalitatea materiala, ce mai vartos in egalitatea sentimentelor!'
Ideea unirii politice a celor doua Principate romane si cea a desfiintarii robiei romilor, aparent atat de departate intre ele, au fost puse in legatura explicita de catre cei care au fost 'campioni ai progresului', ai modernizarii societatii si statului in formare, Romania. Ziarul 'Steaua Dunarii' condus de M. Kogalniceanu, in jurul caruia se grupasera cele mai active si radicale forte sustinatoare ale unirii politice a celor doua Principate, inscrisese in programul sau si cauza dezrobirii romilor. Cand publica in ziarul sau Jurnalul si Hotararea Sfatului Administrativ al Tarii Romane privind desfiintarea robiei, Kogalnicenu gasea prilejul unui amplu comentariu istoric pe tema 'acestei legi impuse principatelor de la intemeierea lor ( . ), legea destinului istoric comun, in bine si in rau, legea unirii lor. In fata unor co-partasi in bine si in rau a unei tendinte de a asimila, de a se uni in toate, cum putea dara robia, desfiintata in Moldova, sa urmeze inca de a face parte din ordinul social al Valahiei?'
Succesiunea masurilor de eliberare treptata a robilor, in adoptarea carora fiecare Principat era fie initiator fie imitator al celuilalt, era pentru Kogalniceanu dovada unei vesnice emulatii ce se intemeia intre ambele tari, in intreaga lor istorie, emulatie culturala si sociala ce-si astepta desavarsirea prin unirea politica.
Pentru un moment istoric, pentru cateva constiinte publice, drepturile romilor la libertate individuala si interesul romanilor de a-si forma statul propriu, prin unirea fragmentelor de teritoriu aflate sub felurite stapaniri si sfere de interese, au coincis si au luat forma unor actiuni politice eficiente.
Aceasta combinatie de interese politice, benefica si pentru romi si pentru societatea de ansamblu si pentru interesul de stat, nu s-a mai repetat in anii care s-au scurs dupa dezrobirea romilor, a « tiganilor » particulari », in anii 1855 / 1856.
Un moment istoric similar, se contureaza insa acum, in anii de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si in anii ce vor urma imediat acestui act. « Criteriile de la Copenhaga » (1993) ce stau la baza politiicii de largire a Uniunii Europene au precizate, printre altele si prin « principiii de imbunatatire a situatiei romilor » a tarilor candidate la UE (adoptate la Summit-ul UE de la Helsinki, Decembrie 1999), ce fac parte, ca un paragraf distinct, din capitolul « criteriilor politice » referitoare, printre altele, la punerea in practica a drepturilor omului si a drepturilor minoritatilor. Raportele de progres al Comiei Europene privind apropierea tarilor candidate de standardele politice, de acquis communautaire , ale UE , includ, incepand din anii 1997, aprecieri si recomandari precise privind masurile de combatere a discriminarii si a rasismului fata de romi, ca premiza a imbunatatirii situatiei sociale ale acestora.
Anul 2006 este an crucial pentru integrarea Romaniei in UE. Ramane de vazut daca discursul public si definirea « . vitalului interest de stat » in acesti ani vor reusi sa declanseze masuri politice, de stat, privind imbunatatirea situatiei romilor din Romania. Este o provocare pentru elita intelectuala si politica de azi, inclusiv pentru elita politica a romilor insisi, de a percepe problema romilor din Romania de azi intr-un fel ce poate repeta, eventual, succesul elitei politice ce a creat statul roman modern, folosind abil circumstantele politice ale acelei vremi. Sa luam aminte asadar, la spusa Ofis-ului domnesc de la 5 Decembrie 1855, mai sus citat :
' . in mijlocul reformelor ce au inceput a realiza si a celor ce viitorul reclama, privim aceasta chestie ca una dintre cele ce trebuie a merge inaintea oricarei alta'.
VI. Robii romi - participanti la lupta pentru dezrobire
Romii au fost beneficiarii reformei civice si ai confruntarilor politice dintre diferite segmente ale clasei politice din Principatele romane care au dus la desfiintarea robiei; dar au fost si actori, participanti activi la miscarile politice ale vremii, inclusiv la evenimentele prin care s-a realizat unirea celor doua Principate. Fostii robi emancipati, acum cetateni liberi, afirmau intr-un 'Jurnal al Brezlei dezrobitilor' din Iasi, la 4 septembrie 1857 ca: (..) 'Impreuna cu starostele nostru urmeaza a face parte la alegerile orasenesti pentru a fi votat in divanul ad-hoc'.
In contextul reformelor politice si civice de la mijlocul secolului al XIX-lea si-au gasit implinire si sens istoric diferitele forme de protest, de lupta a romilor de-a lungul vremii istorice a robiei lor. Robii romi n-au fost numai o marfa amorfa, inerta, resemnata in suportarea unei vieti de mizerie; supusi 'unei crunte exploatari', 'tratati deseori ca animalele', impotrivirea robilor, fuga lor de la proprietari au constituit principala forma de limitare a obligatiilor de munca impuse de proprietarii feudali.
Fuga n-a fost insa singura forma de protest. In ciuda opiniilor de la acea vreme ca robii "tigani' sunt 'nascuti pentru a fi robi', 'inapti de libertate', 'multumiti cu starea lor de robie', romii n-au incetat sa-si caute libertatea prin fuga, prin insotiri cu oameni slobozi (liberi), prin eforturi individuale de 'iertare de robie' prin rascumparare, sau prin participarea lor, ca grup, la actiunile politice prin care s-a faptuit desfiintarea robiei ca institutie.
In deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea acest protest s-a diversificat si s-a amplificat. Documentele vremii mentioneaza 'jeluirea' la oficialitati impotriva abuzurilor proprietarilor sau a arendasilor; alaturarea la cetele de haiduci; sprijinirea si participarea voita, deliberata la actiunile revolutionare de la 1848. La 1830, ne informeaza Vaillant, romii robi incercasera intr-un mod original sa-l convinga pe Kiseleff sa le redea libertatea oferindu-i in schimb 'atat aur cat poate duce un cal'; numai impotrivirea boierilor, care pierdusera deja dreptul de a avea scutelnici, l-ar fi impiedicat pe generalul rus sa dea libertate acelui 'rand de oameni'.
Cerinta lor de imbunatatire a vietii pare a fi avut ecou in randuielile Regulamentelor organice, prin includerea masurilor de sedentarizare si colonizare pe mosiile boieresti a romilor nomazi, robi ai satului, o masura influentata, probabil, de informatiile lui Kiseleff despre politica de stat fata de romii din Imperiul Habsburgic din vremea Mariei Tereza si a lui Iosif al II-lea, din secolul al XVIII-lea.
De aceasta masura beneficiau insa tot boierii, asa cum remarca istoricul francez F.Colsson, participant si observator direct al vietii politice din Principate. Nevoind sa slujeasca intereselor boierilor, multi dintre romii nomazi, indeosebi cei din neamul laietilor, numiti si netoti, s-au impotrivit colonizarii, preferand sa se alature puternicelor cete formate din taranii clacasi fugiti si ei de exploatarea boiereasca si care, cele din Carpatii Moldovei indeosebi, purtau un veritabil 'razboi de gherila' cu fortele inarmate ale carmuirii. Un ecou literar al acestor realitati istorice gasim in cartea «Pretul Libertatii » scrisa de Mateo Maximoff, invatatul rom caldarar, membru al unui vestit grup de romi care, dupa dezrobire, a plecat in Basarabia si apoi, fugind de revolutia bolsevica de la 1917, s-a stabilit intr-o suburbie a Parisului, la Romainville si a continuat sa vorbeasca o limba romani inca plina de cuvinte din dialectul caldararesc din Romania.
Robii statorniciti pe mosiile boieresti din Tara Romaneasca au simtit repede povara impusa de lacomia arendasilor, iar reclamatiile multor asemenea dajnici la Vornicia temnitelor (care administra, pe atunci, pana la 1843, actiunea sedentarizarii nomazilor), obliga acest oficiu al statului sa-i roage pe proprietarii de mosii 'sa stavileasca lacomia arendasilor.'
In preajma actiunilor de eliberare a robilor manastiresti si ai statului, in cursul anilor 1844 si 1847, in cele doua Principate a crescut si agitatia robilor impotriva asupririi boieresti, incurajati fiind si de luptatorii pentru reforme, intre care M. Kogalniceanu si C. Boliac. S-au produs razvratiri locale si proteste violente contra proprietarilor sau arendasilor.
In contextul framantarilor sociale si politice din Moldova anului 1846, 'radicalul' Constantin Negruzzi se gandea sa atace orasul Iasi cu ajutorul' () tinerilor si a 400 de tigani inarmati'. Razvratirile locale ale robilor romi au devenit, in cursul revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, o adevarata 'miscare sociala' pentru eliberarea din robie. Documentele Revolutiei de la 1848 relateaza pe larg entuziasmul cu care romii s-au indreptat cu miile spre Bucuresti ca sa-si dobandeasca «certificatele de eliberare» din robie, oferite de Guvernul provizoriu al revolutiei.
Generalul Gheorghe Magheru stransese, se stie, o armata proprie si astepta, la marginea Craiovei, hotararea Guvernului provizoriu al revolutiei de a rezista la interventia trupelor Imperiilor, aliate de asta data. In randurile acestei armate se aflau si numerosi romi, emancipatii din robie, aflati pare-se sub ordinul unui conducator ad-hoc, ce impresiona prin statura lui uriasa. Dar generalul Magheru a trebuit sa renunte la planurile sale militare, cedand presiunii celorlati conducatori ai revolutiei, poate mai intelepti, constienti de inegalitatea fortelor sau poate doar mai dispusi spre compromisuri, stiind slabiciunile interne ale unei clase politice fragile, inca legata de statu quo-ul ordinii sociale ce le garanta proprietatile si «eticheta», inclusiv prin numarul «tiganilor» inrobiti.
Romii eliberati pentru o scurta perioada au revenit la vechea lor stare juridica si la stapanii lor obisnuiti, multi dintre ei platind scump cu batai si alte asupriri, indrazneala de a-si fi cautat libertatea promisa si acordata de junimea revolutionara a vremii.
Dupa cativa ani insa, la 1855 si 1856, robia romilor aflati in proprietatea particularilor, a boierilor, avea sa fie desfiintata prin Hotararile adoptate separat, dar una dupa alta, de catre organele legiuitoare si de catre Domnii celor doua Principate, la datele pe care le comemoram acum.
VII. In loc de Incheiere: ganduri razlete, peste vreme, la aniversarea a 150 ani de la iesirea din robie a romilor si a 158 de ani de la revolutiile europene de la 1848
Dupa anul 1990, odata cu recunoasterea romilor ca minoritate nationala in Romania post-comunista, asociatiile romilor au initiat aniversarea 'iesirii din robie' a romilor, in luna Februarie a fiecarui an.
Actul politic al desfiintarii robiei, ca institutie juridica in Principatele Romane, promulgat in perioada decembrie 1855 - februarie 1856, face parte din memoria noastra colectiva, din istoria poporului nostru, al romilor, in Romania, in Europa si in intreaga lume - vezi cartea lui Jan Hancock: The Land of Pain.
Multi dintre romii eliberati din robie au migrat in Europa occidentala si apoi in 'lumea noua', formand comunitati care si in prezent pastreaza elemente de limba si cultura 'valaha' sau chiar un dialect complet al limbii romane - cazul 'baiesilor' sau 'rudarilor' raspanditi in Peninsula balcanica, in Ungaria si in SUA.
Textul de mai sus utilizeaza o informatie culeasa, preponderent, din ziarele ce apareau la mijlocul secolului al XIX-lea; textul, redactat in anul 1980, NU este o lucrare de istorie a dezrobirii romilor.
Acum, cititorul din Romania beneficiaza de o lucrare sistematica, cea a lui Viorel Achim: 'Istoria tiganilor din Romania', care include si un capitol despre Desfiintarea robiei tiganilor. Studiul lui Achim pune in evidenta si limitele actiunii generatiei de la 1848 in privinta romilor dezrobiti: actul desfiintarii robiei nu a fost insotit de masuri de improprietarire a dezrobitilor, astfel incat 'marginalizarea' romilor in societatea romaneasca s-a reprodus pana in zilele noastre.
Am constatat 'ruptura de limbaj' intre militantii romi si majoritari in felul de a gandi si a 'vorbi' despre romii din zilele de azi. Putem astfel explora 'partea intunecata' a spiritului public al Romaniei zilelor pe care le traim, zona subconstientului individual si colectiv in care isi au radacina prejudecatile, stereotipurile negative, intoleranta fata de diferenta cultura, tradusa deseori prin xenofobie sau chiar rasism.
Intre revolutiile europene de la 1848 si anii pe care ii traim acum, la inceput de secol si de mileniu, au intervenit ideologiile nationaliste, cele doua razboaie mondiale, tragedia Holocaust-ului, fragmentarea lumii in timpul razboiul rece, reprimarea libertatilor individuale in numele binelui colectiv promovat de comunismul totalitarist, costurile tranzitiei in Europa de rasarit.
Romii din Romania si din lume au petrecut si ei aceste drame, impreuna cu altii si separat, in felul lor. Miscarea contemporana pentru drepturile omului este preocupata acum de combaterea manifestarilor, renascute, de rasism, xenofobie, intoleranta, antisemitism, nationalism agresiv. Ne-am gandit, in contextul unei tranzitii pline de confuzii, ca lectura articolelor scrise la mijlocul secolului al XIX-lea ar putea sa contribuie la refacerea, in mentalitatea publica, a legaturii dintre 'problema romilor' si procesul politic al reformarii morale si civice a unei Romanii confruntate cu sperantele si esecurile unei noi 'integrari in Europa'.
Poate ca prestigiul de care se bucura generatia de la 1848 in constiita de sine a romanilor ar putea sa ne incite pe cei care scriem (ziaristi, oameni politici, militanti civici) la afirmarea acum, la inceputul secolului XXI, a identitatilor etnice, a romanilor si a romilor, intr-un proces politic civic, de construire a unui spatiu public comun, democratic, fara discriminari, tolerant si deschis pentru diversitatea culturala, religioasa, de apartenenta politica. Lectura randurilor pe care le-am reprodus in textul nostru ar putea, totodata, sa ne ajute pe noi, urmasii romilor dezrobiti acum 150 ani, sa masuram efectele evenimentelor lumii asupra sufletelor noastre si asupra celorlalti din jurul nostru.
Desfiintarea robiei 'tiganilor' a fost parte componenta a procesului de modernizare a societatii romanesti, la mijlocul secolului al XIX-lea si de constituire a statului roman autonom si mai apoi, suveran si independent. Clasa politica a vremii a prezentat, explicit, hotararea de a desfiinta robia 'tiganilor' din Principatele romane ca o contributie la miscarea internationala de combatere a comertului cu sclavi si a institutiei robiei, in spiritul idealurilor Revolutiilor europene si americane de afirmare a drepturilor omului si ale cetateanului.
Reconstituirea 'discursului abolitionist', pentru desfiintarea robiei 'tiganilor' din Principatele romane, poate fi acum, in 2006, o contributie la campania europeana de lupta impotriva rasismului, intolerantei, xenofobiei, anti-semitismului. Lectura discursului public, al presei, de la mijlocul secolului al XIX-lea a lasat asupra autorului acestui text (poate si asupra altora) impresia unui deja vu, deja connu: este ca si cum, in acesti ani, noi, romi si ne-romi, am resimtit din nou nevoia unei 'iesiri din robie', o robie mai confuza, ce nu tine de segregari juridice explict formulate prin Coduri de legi; traim, parca, o 'robie' a spiritului data de intoleranta fata de Altul, o intoleranta adanc patrunsa in mentalitati, in stereotipurile de gandire, de vorbire si de simtire, o intoleranta exprimata, printre alte forme, si de felul in care simtim si vorbim despre 'tiganii' de astazi. Din nou, s-ar parea ca este dorita o schimbare de mentalitate, inclusiv schimbarea modului de a scrie si a vorbi despre romi in societatea de azi din Romania.
O astfel de innoita revolutie sufleteasca ar face parte din procesul de reformare sociala si politica a 'tranzitiei'', a carei miza, pentru Romania de azi, este, iarasi, 'integrarea in Europa'. Integrarea intr-o Europa care si ea parcurge momente oarecum similare celor din vremea revolutiilor de la mijlocul secolului al XIX-lea.
In acest inceput de mileniu, participam cu totii la o noua revolutie politica: cea a construirii unei Europe unitare prin valori si institutii democratice; o Europa completa, prin includerea tuturor entitatilor geo-politice, a tuturor popoarelor si culturilor care si-au format state nationale, dar si a minoritatilor nationale, etnice, lingvistice, religioase; o Europa non-rasista. O Europa preocupata de recuperarea multi-culturalitatii si a tolerantei pentru Altii, dupa ce a reactionat cu exces de violenta la 'Strainii' inventati de nationalismul agresiv, incearca acum sa ofere o sansa si pentru romi, popor care traieste in diaspora mondiala si care este epitomul multi-culturalitatii, al capacitatii de adaptare la medii politice si culturale diverse.
Unii dintre noi, descendentii comerciantilor veniti din India stramosilor nostri, socotesc ca Europa a devenit o a doua patrie-mama. Intr-o astfel de Europa, unele asociatii ale romilor si-au propus auto-devenirea ca minoritate europeana, o alternativa politica la minoritatile nationale 'clasice'. Consiliul Europei si Parlamentul European au receptat acest mesaj si l-au recunoscut atunci cand, in unele documente, romii sunt considerati a fi ' un adevarat popor european', o minoritate transnatioanla.
Statul Romaniei de dupa decembrie 1990 este confruntat cu provocarea integrarii sale in structurile Uniunii Europeane; pentru consolidarea pozitiei la Consiliul Europei, la OSCE.
In acest proces politic de reformare profunda a valorilor, institutiilor politice si a economiei tarii, situatia actuala a romilor din Romania este perceputa deseori ca un obstacol. Agenda 2000, documentul Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Eurtopene prin includerea statelor din Europa centrala si rasariteana, in capitolul privitor la evaluarea situatiei politice din aceste tari, este explicita in acest sens: drepturile omului, in cazul romilor, nu sunt respectate in mod egal, in fata legilor tarii, precum in cazul altor cetateni apartinand fie majoritatii, fie altor minoritati nationale din Romania. Situatiile generate de tranzitia economica duc, in cazul romilor, la degradarea conditiilor de viata zilnica, a starii de sanatate, a scolarizarii copiilor, a accesului la munca si la protectia sociala. Cazurile de violenta fata de romi gasesc, in discursul autoritatilor locale si ale presei, justificari care amintesc, peste timp, de vorbele prin care, adeptii robiei 'tiganilor' justificau aceasta institutie.
Initiativele Guvernului Romaniei in problemele specifice romilor inclusiv prin propuneri legislative, nu sunt la fel de clare, ferme si eficiente precum programele altor state vecine, din Europa centrala. Este ca si cum romii, 'tiganii', constituie din nou 'o pata rusinoasa', o piedica, un 'balast' pentru o Romanie ce are nevoie de 'aburirea de favor' din partea acelei Europe de care a fost rupta, si care se vede din nou, ca un fel de 'ruda saraca' a Europei, de la care asteapta recunoastere si solidaritate. Este ca si cum am simti, din nou, o provocare politica si morala, asemanatoare aceleia traite de elita intelectuala si politica de acum 150 de ani.
Am transcris cateva fragmente ale acestui discurs, pentru a evita simpla lui copiere, din ignoranta; poate reusim, romani si romi, sa innoim si inaintam cu ceva in reforma sufleteasca care precede si insoteste evenimentele politice si actele legislative. Vorbele spuse si scrise acum 150 ani par sa indemne clasa politica din Romania de astazi sa fie la fel de indrazneata si inovatoare in initiativele ei fata de reformarea situatiei social-politice a romilor, asa cum au fost predecesorii de la mijlocul secolului al XIX-lea. Ei, intelectualii si politicienii de atunci, erau confruntati cu problema formarii si recunoasterii internationale a unui stat roman independent: simpatia si sprijinul politic al Europei acelei vremi au fost castigate, printre alte reforme, si prin Desfiintarea robiei 'tiganilor' si acordarea cetateniei depline pentru romii din Tara Romaneasca si din Moldova.
O sansa de a repeta un astfel de gest moral si politic curajos o ofera provocarea adresata clasei politice din Romania de azi. Avem acum imaginatia si curajul de a ne asuma aceasta provocare?
Am putea, cred, sa gandim aniversarea desfiintarii robiei romilor din Principatele Romane ca inceputul acelei Campaniei pentru combaterea formelor actuale de rasism, intoleranta, discriminare, excludere sociala a romilor, pe care o recomanda Adunarea Parlamentara a Consilului Europei, in raportul si in Rezolutia privind respectarea de catre Romania a angajamentelor sale politice de respectare a drepturilor omului. O Campanie care sa fie orientata spre 'iesirea din robia' in care traim, poate fara sa ne dam seama, datorita prejudecatilor rasiale si spre integrarea comuna, a Romaniei si a romilor din Romania, in spatiul politic european.
Si daca, totusi, ne-am ambitiona sa participam la o 'mare istorie', asa cum au tresarit sufletele junimei din generatia de la 1848?
De la
robi la cetateni romani si prin Romania la cetatenia
europeana.
Theodore Valerio - Esclave Tsigane
DE LA TIGAN LA CETATEAN
Iulius Rostas
In lupta lor pentru dezrobirea spirituala a romilor, activistii romi au la dispozitie numeroase modele de urmat: miscarea de eliberarea a indienilor de colonialismul britanic condusa de Gandi, miscarea sionista, miscarea sud-africanilor pentru inlaturarea apartheid-ului condusa de Nelson Mandela sau chiar miscarea de eliberare nationala a romanilor din Transilvania de la mijlocul secolului XIX si inceputul secolului XX.
Insa miscarea sociala cu relevanta cea mai mare pentru situatia romilor din Romania pare a fi miscarea pentru drepturile civile a african-americanilor din Statele Unite ale Americii inspirata de actiunile parintelui spiritual Martin Luther King. Fiul unui pastor baptist, provenind dintr-o familie de clasa mijlocie, urmand studii teologice si ajungand pastor, Martin Luther King a reusit prin discursurile si actiunile sale sa inspire si sa mobilizeze mii si sute de mii de african-americani, dar si albi, care sa lupte pentru drepturile lor. A facut acest lucru prin organizarea unor actiuni de masa in comunitati locale alese in functie de problematica abordata in mod precis si unde presiunea african-americanilor devenea insuportabila. Metoda folosita a fost actiunea de masa non-violenta, agresiva spiritual, dar nu fizic, focusata pe problematici clare, corespunzand nevoilor comunitatii locale. Metoda a fost inspirata din actiunile lui Mathama Gandi care a condus poporul indian spre independenta. Mai mult, prin actiunile organizate pe problematici singulare in diverse orase din sudul Statelor Unite, a reusit sa atraga atentia intregii lumi asupra luptei pentru egalitate rasiala din America, conectand-o cu contextul international si lupta pentru eliberare si emancipare a altor popoare.
Relevanta pentru activistii romi din Romania a miscarii pentru drepturile civile este determinata si de existenta a numeroase asemanari si deosebiri intre situatia actuala romilor si cea a african-americanilor in SUA din anii 1950-1960. Membrii ambelor grupuri au fost sclavi, cu mentiunea ca romii au fost pentru o perioada aproape dubla; ambele grupuri au de infruntat probleme similare: somaj masiv, access limitat la educatiei si alte servicii publice, segregarea in cartiere si in educatie; saracie extrema; o miscare divizata si un anumit grad de resemnare printre membrii grupurilor; prejudecati similare fata de membrii celor doua grupuri si internalizarea acestora de catre membrii grupurilor; acestea sunt cele mai izbitoare asemanari.
Exista insa si diferente semnificative intre situatiile celor doua grupuri in ce priveste baza sociala, institutii sociale si mecanisme de reglaj social disponibile membrilor celor doua grupuri, politici publice diferite. In privinta bazei sociale, african-americanii beneficiau de o oarecare concentratie geografica si o pondere semnificativa in totalul populatiei. Culoarea constituia un criteriu clar de delimitare a grupului in cazul african-americanilor. La romi, culoarea nu este un criteriu clar aplicabil pentru delimitarea limitelor grupului, unii romi putand fii asimilati altor etnii. Nivelul de scolarizare in randul african-americanilor era mult mai mare decat in cazul romilor. Analfabetismul a fost redus la 5% la inceputul anilor '60, conform lui Martin Luther King si erau peste 1600 de absolventi african-americani ai unor programe de doctorat.
African-americanii aveau propriile biserici care serveau ca loc de intalnire si dezbateri. La romi, acest lucru este abia intr-o faza incipienta, insa romii beneficiaza de un suport mult mai mare din partea institutiilor internationale. Mai mult, african-americanii nu puteau folosi institutiile democratice ale statului pentru promovarea propriilor interese decat limitat[8]; romii in schimb pot participa in alegeri si vota fara restrictii majore si, intr-un numar oarecare, sunt prezenti in structurile administrative ale statului.
In privinta politicilor publice, abolirea sclaviei in Statele Unite ale Americii a fost urmata de perioada Reconstructiei in care african-americanii, desi pentru o perioada scurta, s-au bucurat teoretic si practic de toate drepturile. In Romania, dupa dezrobire, romii nu au beneficiat de drepturi ca cetateni nici teoretic si nici practic. Prin reforma agrara de la 1864 romii nu au fost improprietariti, fiind considerati oameni liberi. Abia prin Constitutia de la 1921, romii s-au bucurat de drepturi, cel putin teoretic. Al doilea razboi mondial a constituit un punct de reper pentru ambele grupuri, dar cu semnificatii diferite. Pentru african-americani, care au luptat in armata SUA si au contribuit la victoria aliatilor, acesta a constituit un punct forte pentru cererile lor viitoare in privinta drepturilor civile. Pentru romi, unii dintre au luptat pentru armata romana, razboiul a insemnat incercarea de exterminare ca si grup indezirabil. Politicile comuniste de asimilare care au urmat celui de-al doilea razboi mondial pana la 1989 au condus la aparitia unui mic strat de intelectuali romi si la un nivel mai bun de trai pentru romi, dar a dezradacinat numeroase comunitati si au fost subminate cultura si traditiile romilor. Este totusi semnificativ de mentionat ca in SUA, segregarea era legiferata, facand mai usor identificabil inamicul si tinta. In Romania, segregarea este urmare a diverselor practici. Totusi, spre diferenta de african- americani, romii au o limba comuna, element semnificativ in construirea unei identitati.
Se poate obiecta la acest tip de analiza, dat fiind contextele diferite pentru situatia celor doua grupuri. Cu toate acestea, analiza este valida pentru ca sunt comparati romii si african-americanii in termeni de miscari sociale si nu in functie de date empirice, indicatori masurabili. Desigur, contextul este diferit si tocmai de aceea miscarea pentru drepturile civile nu poate si nu trebuie copiata. Insa ea poate servi ca sursa de inspiratie pentru unele actiuni viitoare ale miscarii romilor in termeni de metode folosite, stil de conducere, mobilizare, cai de influentare a agendei publice.
Liderii african-americanilor au reusit sa construiasca un climat de incredere si sa insufle sentimentul ca schimbarea sociala e posibila. Increderea maselor a fost castigata atat prin exemplul personal, cat si prin faptul ca au propus o agenda care raspundea nevoilor comunitatilor respective. Insa ceea ce a dus la mobilizarea unui numar semnificativ de sustinatori in diverse actiuni a fost discursul promovat de liderii miscarii pentru drepturile civile, cat si de cei care se situau pe alte pozitii si aveau o viziune diferita despre comunitate, schimbare sociala si metodele folosite. Acest discurs a fost unul identitar, analizand si re-interpretand istoria comunitatii, exprimand o viziune alternativa asupra conditiei de sine, evolutiei comunitatii si indivizilor si valorizand cultura si traditiile comunitatii. Acest discurs provoca versiunea si prejudecatiile societale, refuzand multe aspecte ale discursului societal internalizate de multi indivizi. Dincolo de diferentele dintre diversi lideri proeminenti ai african-americanilor, mentalitatea celor in numele carora vorbeau si actionau a fost principala tinta. Orice schimbare majora a statutului african-americanilor in societatea americana era conditionat de o schimbare de mentalitate si atitudine a membrilor comunitatii. Practic, acesti lideri au construit si reinventat o noua identitate a african-americanilor, vizibila si in schimbarea optiunilor privind denumirea comunitatii si a membrilor sai de la "negro" si "black" la "afro-american" si apoi la "african-american". Schimbarea mentalitatii de sclav si de opresat, promovata de multi albi, precum si de structurile sociale si internalizate de membrii comunitatii, schimbarea imaginii perceptiei de sine dintr-un "nimeni" in "cineva" constituia baza reinventarii unei noi identitati si a emanciparii african-americanilor. Emanciparea legala era urmata de emanciparea spirituala oferindu-li-se oamenilor simpli un nou sens al demnitatii.
Martin Luther King nu a fost un lider ales de catre mase. Calitatile oratorice, argumentarea logica, disponibilitatea spre sacrificiu personal, credinta in justetea actiunilor intreprinse si dragostea fata de Dumnezeu si oameni au fost elementele care l-au distins de alti lideri ai miscarii pentru drepturi civile, au inspirat masele si au impus respect pana si din partea administratiei prezidentiale. Pentru eforturile sale, Martin Luther King a primit premiul Nobel pentru pace in 1964 si a platit cu viata, fiind asasinat la 4 aprilie 1968. Ca un semn de recunostere a rolului jucat in istoria Statelor Unite ale Americi, a treia zi de luni din ianuarie a fost declarata sarbatoare nationala ca ziua Martin Luther King.[9]
In discursurile sale, Martin Luther King identifica mai multi factori care au condus la schimbarea de atitudine a african-americanilor si dorinta de schimbare sociala.[10] Accesul sporit la educatie, urbanizarea si mobilitatea sociala in crestere, scurta experienta din perioada Reconstructiei ce a urmat razboiul civil si cand african-americanii s-au bucurat de toate drepturile, unele cercetari despre istoria african-americanilor care promovau un discurs identitar, presiunea si dezumanizarea datorata sistemului segregationist si increderea in justitie ca forta a universului care va inclina balanta de partea celor opresati. Decizia Curtii Supreme a Statelor Unite din cazul Brown vs. Board of Education of Topeka din 17 mai 1954, prin care segregarea in educatie a fost declarata neconstitutionala, a reprezentat un impuls major pentru liderii african-americanilor si lupta pentru emancipare spirituala.
Dar discursul identitar este mult mai degraba identificat cu Malcolm X. Chiar destinul personal simbolizeaza lupta pentru emancipare spirituala a african-americanilor.[11] Ca un semn al opresiunii inaintasilor si imposibilitatea de cunoastere aprofundata a originilor stramosilor, Malcolm a renuntat la numele de familie, vazut ca un simbol de putere al stapanilor sclavilor si l-a inlocuit cu litera X, ca simbol al rupturii cu situatia de cetatean de mana a doua. In discursurile sale, bazate pe o interpretare radicala a istoriei si evenimentelor, Malcolm X glorifica originile africane ale stramosilor, condamna in termeni duri institutia sclaviei si rolul diverselor institutii in mentinerea la un statut inferior a african-americanilor. In acelasi timp, Malcolm critica internalizarea experientelor opresiunii care determina o lipsa de initiativa a comunitatii si complacere in situatia data, propunand suprematia african-americanilor in locul suprematiei albilor. In viziunea sa, problemele african- americanilor puteau fi rezolvate doar prin separarea de opresori, inclusiv teritoriala. Apararea drepturilor si promovarea intereselor comunitatii includea dreptul la auto-aparare, iar obiectivele puteau fi atinse prin orice mijloace necesare.
Prin discursurile sale, Malcolm a provocat fundamentul societatii americane, o tinta a criticilor aspre fiind crestinismul, vazut ca o ideologie opresanta promovata de albi peste tot in lume pentru a-si impune dominatia. Critica sa dura si foarte solid argumentata a crestinismului si a rolului sau in opresarea african- americanilor a condus la o re-evaluare a relatiei dintre biserica si enoriasi in multe comunitati. Ceea ce a dus la un sprijin limitat pentru viziunea sa a fost respingerea oricarei colaborari cu albii si critica radicala a crestinismului. Cu toate acestea, Macolm reprezinta un reper in ceea ce priveste lupta pentru emancipare spirituala a african-americanilor, iar actiunile sale, mult prea adesea asociate de catre criticii sai cu violenta, sunt reevaluate si reconsiderate.[12]
Spatiul nu permite o analiza profunda a miscarii pentru drepturi civile din SUA. Sunt mii de carti care analizeaza din diverse perspective aceasta miscare. Intentia a fost de a schita cateva directii de actiune pentru activistii romi in lupta lor pentru dezrobirea spirituala a romilor. Daca exista o formula care sa subsumeze eforturile activistilor romi aceasta ar fi construirea unei noi identitati.
Un obiectiv al activistilor romi ar trebui sa fie dezvoltarea unui discurs identitar pentru a mobiliza comunitatile de romi. Acest fapt presupune studierea istoriei romilor si comunicarea rezultatelor cercetariilor maselor largi. Eforturile de standardizare a limbii romani trebuie impulsionate. Limba joaca un rol esential in construirea unui discurs identitar, iar activistii romi au cel putin obligatia morala de a folosi aceasta limba in public ori de cate ori au ocazia. Mai mult, propagarea ei prin sistemul educational trebuie extinsa. O alta directie ar fi reevaluarea culturii traditionale. Unele dintre obiceiuri trebuie adaptate noului context social. Activistii romi trebuie sa dezvolte un cadru conceptual ca sursa a discursului public. Aceste concepte vor trebui impuse in discursul public despre romi. Un prim succes in acest sens a fost obtinut prin impunerea folosirii de catre institutiile statului a denumirii de rom si nu de tigan.
Activistii romi trebuie sa propuna diverse strategii de schimbare sociala. Indiferent de diversitatea acestor strategii, elementul comun va trebui sa fie interesele oamenilor simpli agregate in interese generale. Orice agenda va trebui sa tina cont de nevoile acute din comunitatile de romi. Doar asa se construieste increderea intre lideri si mase. Doar asa se poate face schimbarea sociala. Doar asa se poate face emanciparea spirituala a romilor simbolizata de transformarea de la tigan la cetatean.
In contextul emanciparii robilor, au existat si unele initiative, personale sau institutionale, ce au premers legiferarilor finale, cele din anii 1855 - 1856. Cele mai importante dateaza din anul 1714, cand domnitorul Nicolae Mavrocordat a desfiintat, in Moldova, dajdiile si din 1766, cand domnitorul Moldovei Grigore III Ghika a emis o anafora pentru eliberarea robilor. In aceeasi perioada, in Tara Romaneasca, Constantin Mavrocordat, tot printr-o anafora domneasca, acorda dreptul de a nu mai fi despartiti robii (copiii de parinti ori sotii intre ei). Astfel de gesturi de generozitate1 aveau sa se produca pana spre anul 1843, cand, in Tara Romaneasca, se adopta prima lege ce avea sa contribuie, desi in mica masura, la dezrobirea robilor rromi.
Daca in mai toate tarile Europei de Vest, inca de la primele aparitii ale 'bohemienilor' (romilor), au fost emise legi drastice prin care li se interzicea rromilor popasul indelungat in localitatile de pe teritoriul lor, in Principatele romane romii au fost acceptati si tinuti intr-o indelunga si rusinoasa cursa a robiei, aproape o jumatate de mileniu. Aceasta segregare umana avea sa fie inlaturata definitiv abia la jumatatea sec. al XIX-lea, printr-o serie de acte normative succesive, adoptate cu multa inertie, desi, asa cum am aratat mai sus, existasera si unele manifestari de generozitate in acest spirit.
Astfel, in Tara Romaneasca a fost adoptata intaia lege, promulgata de domnitorul Gheorghe Bibescu la data de 22 martie 1843, ce privea ' desfiintarea dajnicilor de sub administratia Vorniciei temnitelor si trecerea lor sub administratia ocarmuirilor de judete', prin care se stergea robia unei numar mic de romi.
In Moldova a fost adoptata, la data de 31 ianuarie 1844, la propunerea domnitorului Mihai Gr. Sturdza, legea privind 'regularisirea tiganilor mitropoliei, a episcopiilor si manastirilor in deobste' - ceea ce facea ca robii 'manastiresti' ('duhovnicesti') ce apartineau asezamintelor monastice si bisericii sa fie liberi - si, de asemenea, legea prin care robii ' domnesti', ai Statului - nomazi ori sedentari - deveneau si ei liberi.
Si in Tara Romaneasca se procedeaza, la data de 11 februarie 1847, tot in vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, la adoptarea legii de emancipare a robilor ce apartineau asezamintelor publice, bisericilor, manastirilor, episcopiilor, mitropoliei.
Aceste legi, cat si art. 14 din Proclamatia Revolutiei din Tara Romaneasca de la 11 iunie 1848 (ce prevedea dezrobirea prin despagubire a romilor), articol neaplicat, nu rezolvau insa pe de-a-ntregul problema emanciparii, deoarece multi robi, cei "boieresti" ("particulari") ramaneau in continuare in stare de sclavie, care avea sa fie eradicata abia dupa runda urmatoare de legi.
Prin urmare, in Moldova, domnitorul Grigore Alexandru Ghika se adresa, la data de 28 noiembrie (10 decembrie) 1855, Sfatului Administrativ pentru a sublinia necesitatea eradicarii robiei romilor, propunand elaborarea unui proiect de lege in acest scop. Legea - ce avea la baza proiectul conceput de Mihail Kogalniceanu si de Petre Mavrogheni - a fost votata la data de 10 (22) decembrie) 1855 de catre Divanul Obstesc ca 'legiuire pentru desfiintarea sclaviei, regularea despagubirei si trecerea emancipatilor la dare'.
In Tara Romaneasca, in mod similar, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei a promulgat, la 8 (20) februarie 1856, 'Legiuirea pentru emanciparea tuturor tiganilor din Principatul Tarii Romanesti ' (Achim 1998, 97).
Alte initiative: 19 iunie 1783 - in Bucovina este desfiintata robia; 1834 - poetul Costache Conachi isi slobozeste robii; 1836 - scriitorului Costache Negruzzi (in vremea aceea si deputat) i se remite o scrisoare de catre maiorul Voinescu - in vederea unei initiative legislative in Adunare. Scrisoarea, in legatura cu necesitatea stergerii robiei, fusese primita de maiorul Voinescu de la un anonim, care, in urma cu un an, incercase sa publice un studiu pe aceasta tema, dar ii fusese interzis de cenzura. Costache Negruzzi i-a raspuns anonimului in "Foaie pentru minte", felicitandu-l pentru ideile de emancipare si informandu-l ca a redactat un proiect de lege pe baza lor, care va fi supus Adunarii spre aprobare (Lecca 1908, 194); 1837 - in Tara Romaneasca domnitorul Alexandru D. Ghika are initiativa de a-i repartiza boierilor pe robii domnesti pentru a li se da pamant de muncit; 1839 - in Moldova se da dreptul robilor la rascumparare; 1842 - 1848 - in perioada de domnie a lui Gheorghe Bibescu, in Tara Romaneasca se incepe rascumpararea de catre stat a robilor de la boieri. In aceasta perioada, cel dintai care si-a dezrobit robii a fost revolutionarul Ion Campineanu; 1848 - in Moldova, "pana la caderea domnilor regulamentari in 1848" (Kogalniceanu 1891, 27), si in Tara Romaneasca, pana la 11 iunie 1848 (cand s-a dat citire art. 14 din Proclamatia Revolutiei) robii particulari (boieresti) "cu toata lovirea data sclaviei, au mai urmat a-si purta lanturile, desi mult usurate prin ideile noi si prin imblanzirea moravurilor / . / " (Kogalniceanu 1891, 27).
In Tara Romaneasca, desi declarati liberi prin aceasta Proclamatie, in fapt, pana la legea din 1856, robii particulari (boieresti) au ramas in aceeasi situatie (eventual salvandu-se prin rascumparare); 22 noiembrie 1850 - in Tara Romaneasca, domnitorul Barbu Stirbei (1849 - 1856) interzice vanzarile si donatiile de robi intre boieri (particulari), statul procedand la rascumpararea lor, daca boierii respectivi solicitau aceasta.
Bibliografie
Achim, Viorel 1998, Tiganii in istoria Romaniei, Bucuresti: Ed. Stiintifica.
Kogalniceanu, Mihail 1891, Desrobirea tiganilor. Stergerea privilegiilor boieresti. Emanciparea taranilor, Bucuresti: Litotipografia Göbl.
Lecca, Octav George 1908, Asupra originii si istoriei Tiganilor, "Viata Romaneasca", Iasi, An III, vol. X, 174 - 197.
Petcut, Petre, Grigore, Delia, Sandu, Mariana, 2005, Istoria si traditiile minoritatii rrmani.Manual pentru clasele a VI-a si a VII-a, Bucuresti: Editura Sigma, p. 52- 55.
Sarau, Gheorghe 1998, Rromii, India si limba rromani, Bucuresti: Ed. Kriterion, p. 118 - 119.
1852, Afis, Vanzare de sclavi tiganesti la manastirea Elias
ETERNA UMILIRE A ROB(M)ILOR LUI DUMNEZEU
'O fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama'[13]
Magda Matache
Pe 20 februarie s-au implinit 150 de ani de la dezrobirea romilor. Comemoram, sarbatorim, dar cred ca e un moment important de analiza, de reflectie si, mai ales, de lansare publica a unor dezbateri privind masurile reparatorii, pe care statul roman trebuie sa le ia in favoarea romilor.
Secole intregi, romii au constituit monede vii, « bunuri » in viata pentru mosieri, pentru biserici si pentru statul roman. Robii puteau fi oricand pedepsiti cu bataia sau inchisoarea, fara ca autoritatile de stat sa intervina. O inertie greu de inteles face ca nici autoritatile din Romania anului 2006 sa nu reactioneze la abuzurile comise de politie si jandarmi asupra romilor. In ianuarie 2006, locuintele a 7 familii de romi din Chitila, Bucuresti au fost demolate de Primaria sectorului 1, iar romii care locuiau acolo au fost batuti si amenintati de politie. O persoana a fost batuta de catre un politist cu patul pustii. Diferenta majora este ca, in Romania anului 2006, cadrul legal nu permite aceste abuzuri, dar practica ne demonstreaza contrariul.
Nu exista nici un dubiu ca statul roman are datorii, cel putin morale, fata de descendentii robilor romi. Unii vor argumenta, desigur, ca de fapt si de drept, persoanele indreptatite sa primeasca despagubiri sunt, de facto, robii insisi si ca urmasii acestora nu au nici o legatura cu robia. Un contra-argument real il constituie faptul ca multe dintre disparitatile legate de nivelul de educatie, de gradul de acces pe piata muncii si la serviciile de sanatate dintre romii si neromii din Romania sunt cauzate de cei 500 de ani de robie. La toate acestea se adauga si politica de exterminare a romilor prin deportare in anii '40 dusa de statul roman, asimilarea si, mai recent, segregarea si anti-tiganismul.
Holocaustul romilor din Romania este inca negat sau, in cel mai bun caz, ignorat de societatea romana. Desi identic cu prima faza a exterminarii evreilor[14] de catre Germania nazista, uciderea unui numar mare de romi in timpul celui de-al doilea razboi mondial este vazut de multi ca un episod nesemnificativ in istoria Romaniei. Manualele de « Istorie a Romanilor », dupa cum le spune si titlul, nu includ nici un fel de informatii despre rolul si locul romilor in Istoria Romaniei (cum, de altfel, nici alte minoritati nu-si gasesc locul in manualele de istorie romanesti). Istoria romanilor ascunde sclavia « tiganilor » de cinci secole (si implicit rolul statului, al Bisericii Ortodoxe Romane si al boierimii, adica al tuturor institutiilor sociale relevante in acest sens). In plus, Holocaustul evreilor si al romilor a fost cu greu recunoscut la inceputul anilor 2000.
Biserica Ortodoxa Romana refuza sa prezinte public scuze pentru faptul ca a achizitionat, exploatat si vandut robi tigani. In luna octombrie 2005, in cadrul emisiunii « De-a alba neagra » de la OTV , purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, a declarat ca aceasta nu isi va cere scuze pentru detinerea de robi, argumentand ca, la vremea aceea, contextul istoric, politic si economic permitea acest lucru.
Pornind de la acest argument, putem lansa ipoteza ca, din moment ce in anul 2006, articolul 200 nu mai exista in Constitutie si egalitatea dintre femei si barbati a fost legiferata, ATUNCI biserica va spune DA homosexualitatii si va accepta femei in altarele bisericesti. Ca doar contextul politic si economic si, mai ales, cadrul legal, ii permit!! Totusi, nu ma pot abtine sa nu ma intreb unde sunt contextul religios si invataturile biblice in politica BOR? Biblia propovaduieste toleranta si iubirea aproapelui "in adevar, nu este nici o deosebire intre Iudeu si Grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei care-L cheama."
La nivel international au existat dezbateri aprinse despre asumarea unor greseli din trecut de catre reprezentanti ai diferitelor guverne si biserici. Exista state, biserici care au inteles importanta si, mai ales, relevanta masurilor reparatorii si, implicit, a scuzelor publice.
In mai 1945, SUA a confiscat de la nazisti, in Austria, un tren incarcat cu bunuri de valoare apartinand evreilor din Ungaria. Unele bunuri au fost furate, in timp ce altele au fost folosite de ofiteri americani la decorarea birourilor si locuintelor lor. In octombrie anul trecut, guvernul american si-a cerut scuze pentru aceste actiuni. Dupa cel de al doilea razboi mondial, Germania si alte tari europene nu numai ca si-au cerut scuze pentru Holocaust, dar au introdus si o serie de masuri reparatorii. In 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat oficial scuze pentru faptele Inchizitiei, pentru 'excesele' acesteia.
Pentru mine este clar ca nici o suma de bani nu poate oferi compensatii adecvate pentru secole de exploatare si umilire. O solutie pentru atenuarea efectelor robiei romilor nu este data de compensatii banesti pentru descendenti. Insa, asa cum spunea declaratia dezrobirii de la 1856, 'o zi de solemnitate publica se va hotari in care sa se celebreze pe fiecare an in eternitate acest act al desfiintarii sclaviei"[16]. O astfel de zi declarata de catre stat si asumata si de catre biserici ar reprezenta o rascumparare mult mai valoroasa pentru romi.
Compensatiile banesti ar putea lua forma finantarii reale a politicilor, planurilor asumate deja de catre Guvernul Romaniei, in vederea imbunatatirii situatiei romilor.
Si, nu in ultimul rand, daca Bill Clinton, Presedinte al Statelor Unite ale Americii, si-a cerut scuze pentru sclavie, Papa Ioan Paul al II-lea pentru Inchizitie, ce opreste presedintele Romaniei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane sa isi ceara scuze pentru modul in care statul roman a inteles sa-si trateze o parte din proprii constituenti?
ROBIA DE DUPA ELIBERARE
Andrea Varga
"Robilor, ascultati de stapanii
vostri pamantesti cu frica si cutremur,
in curatie de inima, ca de Cristos."
Epistola Apostolului Pavel catre Efeseni, 6.5
Dar Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de eliberare la 8/20 februarie 1856. Acum 150 de ani s-a pus capat, cel putin legislativ, unei lungi si umilitoare forme de sclavagism feudal. Actul in sine suna frumos si lasa loc de lacrimi de bucurie si de momente festiviste in anii jubiliari. Din pacate, ca sa folosim un termen la moda, normele metodologice pentru aplicarea legii nu au fost facute spre bucuria tiganilor si in folosul lor.
Este incontestatabil ca in perioada premergatoare dezrobirii au existat si personaje care au crezut si au militat, strict din motiveumanitare, ca aceasta injositoare forma de robie trebuie sa inceteze, iar Mihail Kogalniceanu a fost exponentul acestui grup.
In Principate, decaderea feudalismului era iminenta. Formele incipiente de capitalism, importate de clasa burgeza in formare, au produs tipuri noi de relatii sociale si economice.
Alecu Russo consemna, dupa discutia avuta cu un prieten, ca tigani robi nu mai prezinta interes economic. Cheltuielile cu hrana si intretinerea nu acopera beneficiile rezultate din munca lor, iar de profit nici nu poate fi vorba. Lasati liberi, nu au unde pleca, sau cel putin o parte din ei, si pot fi exploatati mai rentabil. Asta n-a mai scris Russo, se subintelege.
Raportat la prezent si pastrand proportiile demografice, putem compara, intr-o forma blanda, cu o disponibilizare a unui milion de persoane fara salarii compensatorii, fara locuinte, aruncati efectiv in strada. Si dupa o perioada de gratie, de numai un an, sa plateasca darile catre stat.
In aceasta lege, cu exceptia dezorobiri in sine, ca act de dreptate si datorie morala, putem gasi cauzele problemelor acestei comunitati din urmatorii 150 de ani.
In prezent se discuta ca tranzitia post comunista treneaza de peste 15 ani. Tranzitia tiganilor de la robie la om liber a ajuns la un secol si jumatate si se pare ca va continua. Oare brucanii acelor vremuri la ce profetii s-au dedat? Doua secole? Cine a avut de castigat si cine a pierdut? Este evident ca nu s-a pus problema unor reparatii morale si financiare la redactarea legii. Pentru tiganii care au robit citeva secole.
Boierii au eliberat aproape 100.000 de robi in perioada 1847-1856. Chiar daca au existat numeroase cazuri in care stapanii au renuntat la cei 10 galbeni de fiecare suflet pentru rascumparare primiti de la stat, majoritate au acceptat acest ultim targ.
Nu se cunosc cazuri in care manastirile sa fi renuntat la despagubirea acordata de stat. Pentru biserica, prin pierderea fortei de munca gratuite, a fost un al doilea soc, survenit la putin timp de la legea secularizarii, prin politica de laicizare a Romaniei dupa 1859. Mai mult, cheltuielile cu hrana se limitau doar la perioadele dintre posturi la care se adauga zile de marti si vineri. Aici s-a suferit o grea pierdere pentru o parte din egumeni care detineu "pentru ingrijire" una sau mai multe roabe. Egumeni, acei bosorogi batrani si libidinosi, aciuiati pe langa manastiri, plateau mai mult (o pereche de boi) pentru o tigancusa de 15 ani decat pentru un tigan bun de munca. Scopul scuza interesele instinctuale si perverse. Iar staretia nu putea sau nu dorea sa obiecteze fata de pacatul lumesc din propria-i ograda atata timp cat impricinatul lasa danie lacasului intreaga sa avere, inclusiv robii.
Vistieria domneasca, cam saraca in acea perioada (ca si in toate 116 guvernari ce s-au succedat) a rascumparat mai mult pe datorie si in bilete (ca la fondul "proprietatea"). Efortul a fost compensat incepind din anul urmator cand tiganii, devenind liberi, trebuiau sa-si plateasca dajdia catre tara.
Nu a existat un program de protectie si itegrare a acestei minoritati etnice, iar in aceste conditii, s-a perpetuat marginalizarea, pauperizarea si etichetarea peiorativa.
Desigur ca, in timp, cei care stapaneau o meserie cautata, au reusit sa supravietuiasca in limite decente. Intr-o tara rurala, fierarii, rudari, caramidarii si altii au fost indispensabili. Cel putin pana la aparitia bunurilor de consum industriale. In aceeasi situatie s-au aflat muzicantii si florarii odata cu dezvoltarea urbana (targuri).
Din pacate au ramas la periferia societatii marea majoritate a tiganilor. Zeci de mii de proaspat dezrobiti au ramas, neavand unde pleca, in preajma mosiilor si manastirilor pentru a avea o marunta sansa de supravietuire. Au ramas suficiente date in care, pentru citeva banite(duble) de cereale luate cu imprumut pe timpul iernii, se obligau in foarte multe zile munca pentru anul urmator, atata timp cat termenii intelegerii erau dictati de boier. S-au consemnat indatorari (a se citi inrobiri) si de 100 de zile. La care se adaugau alte obligatii in bani si munca.
La nici un secol de la eliberare, a urmat robia foamei si tifosului de la Bug. Criminala odisee, exodul fortat a celor 25000 de romi, a dus la moartea a aproape jumatate din deportati, iar chinurile prin care au trecut i-au marcat pe viata.
Nu s-au instalat bine comunistii la putere, ca a venit robia Baraganului si periodic, confiscarea aurului.
Putem vorbi de o robie in prezent? Sau cel putin de o batjocura de protectie a statului pentru categoriile defavorizate, categorii unde sunt majoritari tiganii(romii)? O mare parte a solicitantilor de ajutor social, in temeiul legii, sunt romii. Cei mai multi au ajuns in aceasta situatie din cauza tranzitiilor istorice prin care au fost nevoiti sa treaca.
Constitutia de dupa 2003 spune:
Articolul 42.1 Munca fortata este interzisa
Articolul 47.1 Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
Lege 416/2001 publicata bla, bla, contrazice Constitutia:
Capitolul 1, sectiunea 1, art 3 Instituirea venitului minim garantat se intemeiaza pe principiul solidaritatii sociale.
Nu este nevoie de solidaritate sociala in conditiile in care functioneaza si se respecta articolul 47.1 din Constitutie. Dar, daca mergi din poarta-n poarta, la 400.000 de romi din cei peste jumatate de milion recenzati ca apartinatori ai acestei etnii, constati ca sunt departe de un trai decent si nu au sanse sa-si revina prea curand. (e adevarat ca mai sunt si 2-3 milioane de neromi in situatie similara, dar asta nu incalzeste cu nimic)
Solidaritatea sociala se atenueaza simtitor in Art 6.2 si este la latitudinea primarului: persoanele apte de munca din familiile pentru care se asigura venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, actiuni sau lucrari de interes local, fara a se putea depasi regimul normal de lucru si cu respectarea normelor de securitate si igiena a muncii. Si ce este rau? O familie de tineri romi casatoriti, intalnita intr-un orasel ialomitean, sunt apti de munca, dar n-au gasit serviciu de mai mult timp. (de mult nu se mai angajaza romi fara ca cineva sa sufere sanctiuni pentru discriminare) Spre norocul lor, inca n-au copii. Primesc de la primarie, lunar, 1.134.000 lei vechi si efectueaza impreuna 144 ore munca. Salariul minim pe economie este de 3.300.000 lei vechi pentru 176 ore. Adica 18.750 lei vechi/ora. Dar ei muncesc de mai bine de un an cu 7.875 lei vechi/ora obligati (fortati) de lege, desi 42.1 din Constitutie interzice acest lucru.
Trage tu, cititorule, concluzii de la Marea Dezrobire. Sau cere ca macar 1% din fondul de retrocedari manastiresti sau boieresti, fie paduri, fie terenuri, sa mearga catre cei ce le-au robit cu mare truda secole de-a randu'.
ROBII PROPRIILOR DESTINE!
Ciprian Necula
Asa cum multi oameni pun evenimente din viata cotidiana pe seama destinului, putem sa incercam si noi . asta e destinul tiganului! Sa fie inferior. O combinatie intre animalul de curte - dominat de stapanul iubitor; animalul salbatic - vanat cu iscusinta, in cazul in care se apropie prea mult de cetate si o specie aparte a omului - oricum, mai inchisa la culoare! Si atunci, cum sa nu justifici prin destin robia tiganilor? Totul are un rost in lumea asta asa cum un porc este crescut, il alintam cu numele de Ghita, dupa care, cand a implinit kilogramele preconizate, ii aplicam o lovitura de cutit si ne bucuram de grasimile lui, la fel si tiganu este folositor. Pai, cum sa justificam o rasa superioara, daca nu avem termen de comparatie? Iar, daca termenul de comparatie nu este in favoarea noastra, facem in asa fel incat sa fie. Chiar Cioran, membru al miscarii legionare, referindu-se la mandria nationala si ierarhiile europene, admitea, in lucrarea sa Schimbarea la Fata a Romaniei, ca romanii au noroc sa nu fie ultimii datorita tiganilor (pagina 93). Deci, a fost nevoie de tigan, in primul rand pentru a justifica maretia neamului, superioritatea si, bineinteles, la un moment dat, unitatea etnica.
In al doilea rand, foarte important, aceasta eticheta aplicata romilor a determinat mai marii timpurilor (domnitorul, boierimea si biserica ortodoxa) sa foloseasca romii si in scopuri economice. Si ce poate fi mai usor decat sa fie inlantuiti, vanduti in targuri special amenajate, sa fie emise preturi in functie de cerere si oferta, sa fie controlati la dinti, sa le fie vinduti copiii si violate femeile?
Detinerea de sclavi s-a dovedit eficienta, fiind transformata intr-o afacere in toata regula. Astfel, ca productia de sclavi sa creasca, doi sau mai multi afaceristi, si-au unit capitalul in scopul multiplicarii. Cum? Prin imperecherea fortata! In momentul in care numarul copiilor rezultati din aceste cupluri era semnificativ, profitul era impartit dupa un altgoritm prestabilit (copiii, repartizati in functie de sex: un baiat era mai valoros decat o fata). Nu a contat, in tot acest timp si proces, sentimentele parintilor care se desparteau de copiii lor sau ale copiilor pribegiti.
Si, pentru ca afacerea era vizibil una inspirata in randul boierimii si a statului, formatorul constintei nationale - biserica ortodoxa romana - a decis sa faca acelasi lucru, doar nu strica mana de lucru gratis pentru cinci secole. Morala crestina? Egalitate intre oameni, in fata lui Dumnezeu? Grija si iubire fata de cel sarac Doamne fereste! Nu s-au transpus in practica ortodoxa. Ce conteaza moralitatea unui rob? Ce conteaza sentimentele sale si perceptia sa despre sine? Ce conteaza textul biblic si povata trimisului divin?
Si totusi, o explicatie poate fi gasita; probabil celebra sintagma "robii lui Dumnezeu", timp de cinci secole s-a redus doar la romi. Cred ca poate fi o explicatie buna, dar o asteptam oficial.
Momentul dezrobirii romilor a venit odata cu gloria pasoptista si s-a datorat, in mare parte, conceptelor imprumutate din Europa de vest. O masura nepopulara, avand in vedere privilegiile la care trebuia sa renunte, de buna-voie, detinatorii de sclavi. Romi au devenit liberi. Atat de liberi, incat necunoscand alta cale de existenta, dezorientati, au ramas pe mosiile fostilor stapani in cea mai mare parte.
Eliberarea robilor in principate nu a insemnat si eliberarea romanilor de prejudecatile fata de romi, mai precis de eticheta speciei umane inferioare. Din momentul dezrobirii pana in prezent, romii/tiganii au fost considerati inferiori, persoane de mana a doua. Exemplele pot fi nenumarate, pornind chiar din momentul dezrobirii, cand nu a existat nici un fel de plan de integrare sociala pentru acesti oameni - eliberati si lasati in voia soartei. Proverbele negative in ceea ce priveste tiganul au aparut continuu, demonstrand "disponibilitatea" majoritarilor de a acepta comunitatea romilor. Spaimele copiilor majoritari au devenit tot romii, inlocuindu-l cu succes pe babau! Intr-adevar, sensul etichetei de inferior a fost usor deturnata in sensul de inferior si rau.
Poate acesta este unul dintre motivele pentru care romii, alaturi de alte grupuri etnice si sociale, au devenit victimele statului roman in perioada celui de-al doilea razboi mondial si apoi, in epoca comunista, tinta procesului de asimilare fortata.
Astazi, din pacate, lucrurile nu stau foarte diferit. In continuare simtim nevoia sa stratificam societatea si sa justificam raul social pe seama existentei tiganilor, robii mistoului de prost gust, tinta atacului mai marilor din politica mioritica si, in ultimul timp, mitocanilor - patroni de cluburi de fotbal.
Asa cum ziceam la inceput, suntem robii propiilor noastre destine. Numai ca nu cred in destinul colectiv. Destinul este individual. Iar robia, sub orice forma, va fi eliminata doar cand vom invata sa respectam o cultura diferita, sa respectam drepturile si libertatile fundamentale ale unui individ indiferent de etnie, rasa, sex, gen, religie, orientare sexuala, profesie, avere, muzica pe care o asculta si o promoveaza, vestimentatie, coafura sau alte criterii de diferentiere relative si nesemnificative.
P.S. Desi nu am imbratisat niciodata matematica, am decis sa ma joc putin cu cifrele, poate intelegem care a fost, timp de cinci secole, contributia robilor. Biserica Ortodoxa, boierimea si statul roman au beneficiat de: 100.000 robi x 500 ani (182.500 zile) x (sa zicem) 5 euro/zi = 91.250.000.000 EURO
Crede cineva ca e nevoie sa cerem despagubiri?!
CONSECINTELE ROBIEI ASUPRA STRUCTURARII IDENTITATII RROMILOR. AUTOIDENTIFICARE STIGMATIZATA SI HETEROIDENTIFICARE STEREOTIP-NEGATIVA
Delia Grigore
Identitatea actuala a rromilor din Romania s-a structurat pe baza unei istorii de excludere sociala si rasism institutionalizat. Prima atestare a rromilor in spatiul romanesc o reprezinta consacrarea statutului de robi in care s-au aflat vreme de aproape cinci secole: in 1385, Domnitorul Dan al Tarii Romanesti ii daruia manastirii Tismana, posesiuni care apartinusera initial manastirii Vodita, intre care si "40 de salase de atigani". Robi puteau detine nu numai boierii, manastirile si domnitorul, dar si taranii mai instariti.
Starea de Robie, numita de abolitionisti "lepra sociala", nu numai ca i-a plasat pe rromi in afara societatii, ci i-a exclus din conditia de fiinte umane, ei fiind considerati bunuri miscatoare, nicidecum persoane, servind totodata si ca unitate de schimb. Obiect al dispretului societatii, robii au fost supusi unei exploatari crunte, abuzurilor si violentelor care au mers pana la viol si tortura. Robia a fost total diferita de celelalte forme de servitute cunoscute in epoca, de pilda iobagia sau rumania, acestea din urma legand taranul de mosie, fara sa-l faca insa pe boier stapan absolut al taranului: pe iobag boierul nu-l putea vinde ca pe un obiect oarecare, pe rob, da; boierul nu avea drept de viata si de moarte asupra iobagilor sai, asupra robilor sai insa, da.
Robul nu era om, ci obiect, gata sa fie cantarit, pretuit, vandut sau cumparat, asadar nici familia de rromi nu era recunoscuta ca structura a comunitatii, ci ca metoda de inmultire a robilor, similara prasilei necuvantatoarelor domestice. Robia i-a afectat profund si pe copiii rromi, acestia fiind despartiti de familiile lor dupa bunul plac al stapanilor, schimbati, daruiti ori vanduti, deseori la preturi mai mici decat cele ale animalelor, pentru ca nu erau considerati suficient de buni pentru munca. Abuzul sexual al proprietarilor de robi asupra fetelor rrome si torturarea robilor, nesanctionate de lege, ca si multe alte abuzuri ale stapanilor asupra robilor, erau practici aproape generalizate.
In contextul eforturilor Tarilor Romane de a castiga simpatia Occidentului, al treptatei emancipari de sub dominatia otomana si al curentelor reformatoare vest-europene, intelectualii vremii, reveniti in tara de la studii urmate la Paris sau la Viena au provocat aparitia in societatea romaneasca a ideilor abolitioniste, asadar programele de reforma ale revolutiei pasoptiste au inclus Dezrobirea, aducand argumente ale dreptului natural, dar si de ordin economic, filozofic si religios. Rusinata de punctul de vedere al calatorilor straini care se arata de-a dreptul stupefiati de perpetuarea unei asemenea institutii barabare cum era robia, societatea romaneasca a introdus problematica abolitionista in discursul public.
Legislatia reflecta dilemele epocii osciland intre sedentarizarea fortata ("Reglement pentru statornicirea tiganilor", "Legea pentru indreptarea oranduielii tiganilor statului") si masurile reformatoare de tipul aceleia care, in 1839, aboleste interdictia casatoriilor mixte.
Realizata la presiunea Europei, Dezrobirea a fost un proces dificil si relativ indelungat, tergiversat de opozitia Bisericii si a majoritatii boierilor. Primul act legislativ care a desfiintat robia unei categorii de rromi a fost adoptat in Tara Romaneasca: legea "pentru desfiintarea dajnicilor de sub administratia Vorniciei temnitelor si trecerea lor sub administratia ocarmuirilor de judete", votata de Adunarea Obsteasca la 16 martie si promulgata de domn la 22 martie 1843. La 11 februarie 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, Adunarea a votat o lege prin care au fost eliberati robii Mitropoliei, ai episcopiilor, ai manastirilor si metocurilor, ai bisericilor si ai oricarui alt asezamant public, fara despagubire. Darile pe care urma sa le incaseze Vistieria de la emancipatii intrati in randurile platitorilor de dare avea sa serveasca la rascumpararea robilor particularilor.
In Moldova, la propunerea domnitorului Mihail Sturza, la 31 ianuarie 1844, au fost eliberati din robie rromii apartinand bisericii si manastirilor, prin adoptarea legii "pentru regularisirea tiganilor mitropoliei, a episcopiilor si manastirilor in deobste". Darile adunate de la ei au creat un fond destinat rascumpararii robilor particularilor. La 14 februarie 1844, a fost votata legea de eliberare a robilor statului, atat a celor sedentari, cat si a celor nomazi. In 1851, domnitorul Barbu Stirbei ia hotararea ca statul sa-i rascumpere si sa-i elibereze pe acei robi ai particularilor care erau maltratati. La 10/22 decembrie 1855, Divanul Obstesc din Moldova a votat "legiuirea pentru desfiintarea sclaviei, regularea despagubirei si trecerea emancipatilor la dare".
"Legiuirea pentru emanciparea tuturor tiganilor din Principatul Tarii Romanesti", promulgata la 8/20 februarie 1856, elibera ultima categorie de robi, cei ai particularilor, acordandu-se despagubiri fostilor proprietari. Asadar, in majoritatea cazurilor, Dezrobirea s-a desfasurat cu despagubire, in sensul in care robii au fost rascumparati de la proprietari, putine fiind familiile de boieri care i-au dezrobit pe rromi fara despagubire si unele chiar inainte de adoptarea legislatiei de abolire a Robiei: in marea lor majoritate, acestea au fost familiile boierilor revolutionari, promotori ai Dezrobirii.
In ceea ce priveste pozitia bisericii ortodoxe fata de Robie si Dezrobire, in ciuda faptului ca au existat, intre clericii epocii, minti luminate care s-au opus Robiei si s-au alaturat luptei pasoptistilor pentru abolirea acesteia, institutia care a manifestat cea mai mare rezistenta la Dezrobire si care a facut tot ce i-a stat in putinta sa anuleze sau macar sa amane procesul eliberarii robilor a fost Biserica Ortodoxa Romana, reprezentata de lacasele monahale. Exista numeroase scrisori din epoca adresate de catre manastiri voievodului, in care acestea il roaga insistent sa le mai lase posibilitatea de a lucra pamantul cu robi macar un an. Nici pana astazi nu avem un punct de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Romane asupra Robiei. Niciodata aceasta institutie a spiritului nu si-a asumat in vreun fel aceasta mare tragedie a istoriei sale, desi de la Biserica sunt de asteptat gesturi reparatorii mai profunde decat ar fi de sperat din partea oricarei alte autoritati publice, tocmai pentru ca este o institutie a spiritului.
Legiferarea Dezrobirii nu a condus la schimbarea fundamentala a statutului rromilor in societate. Programul reformist al pasoptistilor si politica guvernelor post-dezrobire au neglijat problematica economica - in special improprietarirea - si aspectele de ordin moral, limitandu-se la emanciparea juridica si la sedentarizarea, deseori fortata, a rromilor.
Nu au existat politici de includere a rromilor intre cetatenii Tarilor Romane. Consecinta imediata a fost ca foarte multi rromi, in special fostii robi boieresti si manastiresti, s-au vazut nevoiti sa se intoarca la fostii lor stapani si sa continue sa munceasa pentru acestia, numai pentru hrana si adapost, intr-o stare de semi-robie. Neincluderea problematicii rromilor in politicile publice a condus la recaderea acestora in statusul anterior si la stigmatizarea apartenentei etnice. Marginalizarea si excluderea sociala a rromilor au creat, in timp, un important decalaj socio-cultural intre populatia majoritara si comunitatea rromilor.
Consecintele Robiei se pot citi si astazi in modelul mental colectiv mostenit de majoritari, care apasa asupra constiintei individuale a acestora, blocandu-le uneori intreaga viata accesul la cunoasterea si intelegerea rromilor ca alteritate. Din punct de vedere cultural si social, rromii au continuat sa fie considerati o "subcultura" parazitara, un grup social exclus. Mentalul colectiv prejudiciat fata de romi a construit stereotipul negativ, care a condus la proliferarea manifestarilor rasiste, culminand cu Holocaustul din perioada celui de-al doilea razboi mondial - Deportarea rromilor in Transnistria.
Definitoriu pentru cultura dominanta in ceea ce priveste mentalitatea fata de rromi este stereotipul, in majoritatea cazurilor negativ, conducand la stigmatizarea identitatii rrome, la internalizarea acestui stigmat si la rejectia, de multe ori de catre rromii insisi, a apartenentei la etnia rromilor. Iata noua forma de Robie a rromilor: Robia spirituala, pe care nici o lege nu o poate aboli fara contributia ferma si concertata a tuturor actorilor societatii, de la autoritatile publice la formatorii de opinie.
Istoria stereotipurilor referitoare la rromi prezente in cultura romaneasca poate incepe cu falsul nume dat rromilor: tigan. In limba rromani, cuvantul 'tigan' nu exista. Termenul provine din limba greaca medie, din 'athinganos', sau 'athinganoi', unde insemna 'pagan', 'de neatins' si 'impur'. Cuvantul a fost folosit pentru prima data in 1068, la o manastire din Georgia, in Imperiul Bizantin, de catre un calugar, in explicatia sa despre erezia athinganoi-lor, despre care spunea ca sunt nomazi, cititori in stele si vrajitori si sfatuia crestinii ortodocsi sa se fereasca de acesti eretici. In spatiul tarilor romane, acest termen desemna stare sociala de rob, nicidecum etnia. Iata deja doua intelesuri ale cuvantului 'tigan': mai intai erezie si apoi stare din afara sistemului ierarhiei societatii. Robul / tiganul nu facea parte din structura sociala, era in afara acesteia, era un simplu obiect de schimb. Mai tarziu, cuvantul 'tigan' a ramas, in mentalul colectiv romanesc si in limba romana, cu un sens profund peiorativ.
Reprezentarile despre rromi, care se bazeaza pe prejudecatile si stereotipurile alteritatii, sunt de prima importanta, pentru ca determina atitudini si comportamente. De cele mai multe ori, in contextul unei mosteniri mentale negative si al absentei din programe si manuale scolare a informatiilor despre rromi, cliseele de gandire si de limbaj sunt singura sursa de cunoastere care ii leaga pe rromi de mediul social inconjurator. Rromii par a fi o realitate familiara tuturor: aproape orice majoritar intrebat are o opinie, deseori categorica si negativa, despre acestia. Cu cat realitatea pierde mai mult in fata imaginarului, cu atat rromii sunt receptati mai mult in paradigmele ignorantei care se percepe pe sine ca fiind cunoastere.
De-a lungul secolelor, un intreg set de imagini a fost construit si dezvoltat, cristalizand stereotipurile colective si formand un rezervor de reprezentari transferate din memoria colectiva in cea individuala. Fie ca promoveaza respingerea sau asimilarea, aceste reprezentari se constituie ca un fundal de argumente si justificari ale actiunilor discriminatorii. In fapt, rromii nu sunt niciodata definiti asa cum sunt, ci mai degraba sunt perceputi asa cum ar trebui sa fie pentru a justifica politicile si comportamentele celorlalti fata de ei. Procesul de heteroidentificare a rromilor trebuie sa corespunda orizontului de asteptare colectiv, eminamente negativ, de aceea orice deviere spre pozitiv este resimtita ca fiind o exceptie de la regula. Aici se poate cita faimosul mit al prietenului rrom din copilarie, prototip al binelui, exceptie de la norma "tiganului" rau, evocat de aceia care isi incep discursul cu stereotipul "Eu nu sunt rasist, dar tiganii astia" si il continua cu la fel de stereotipul "am avut un prieten tigan / un vecin in copilarie / in tinerete, un om deosebit, daca ar fi toti tiganii ca el, ce bine ar fi!" Marcat de toate regulile rasismului, intre care disculparea avant le lettre, evocarea unui trecut pozitiv nedeterminat si generalizarea atributelor negative la nivel de grup, acest tip de discurs se refera la copilarie ca varsta de aur, a tolerantei absolute, timp in care s-ar fi putut afla inclusiv "tiganul" cel bun, cu siguranta o exceptie de la norma raului.
Mai mult decat atat, in conditii de criza economica, asadar de lupta pentru resurse, de criza sociala, asadar a ierarhiilor si conceptelor, de criza morala, asadar a valorilor si credintelor, cine altcineva ar putea fi tras la raspundere pentru situatia in care se afla societatea daca nu fostii sclavi, rromii, vesnici tapi ispasitori ai tuturor frustarilor, nereusitelor si temerilor poporului majoritar.
Urmand acest sistem stereotip de gandire, atitudinea si politica dominanta a societatii fata de rromi au oscilat intre rasismul de excludere, care a condus la Genocid, si rasismul de dominatie, manifestat prin asimilare.
La acest ultim curent, asimilationist, au contribuit, din pacate, dar avand o explicatie istorico-psihologica bine argumentata, rromii insisi, printr-o perceptie de sine negativa, si ea consecinta a celor cinci secole de robie. Dezrobirea juridica nu a condus si la o reala dezrobire spirituala. In contextul in care conceptia de sine se construieste din suma perceptiilor celorlalti, la care se adauga ceea ce ai fost format sa crezi despre tine insuti, deci identitatea este un construct social, stima de sine scazuta a rromilor tine de stigmatul internalizat si conduce la rejectia sinelui etnic, ca unica forma de salvare individuala si de includere in ierarhia societatii.
Persista in memoria colectiva ancestrala rroma starea de rob, cu toate consecintele acesteia pe plan psihologic. Expresii de tipul "ce sa fac, de-aia nu stiu catre, ca sunt tigan" sau "doar suntem tigani, ce sa facem?" reflecta urmele profunde ale excluderii in paradigmele auto-stigmatizarii.
Datorita statusului social de exclus, grupul de referinta al rromilor nu este considerat un grup de prestigiu, nu detine un capital social pozitiv, nici un capital simbolic bine structurat, asadar nu ofera individului un statut ridicat in societate si o stare de siguranta, drept pentru care membrii grupului isi cauta canale de fuga spre realizarea de sine in alte grupuri, iar pentru a fi acceptati acolo, le copiaza cat mai fidel modelele.
Pentru a intelege modelul mental colectiv mostenit de rromi si care apasa asupra constiintei lor individuale, blocandu-le uneori intreaga viata accesul la sine si la cultura din care fac parte, este mai mult decat necesar un excurs imagistic in spatiul culturii vernaculare si al modului in care aceasta, aflata permanent intr-un proces de etnogeneza care exclude alteritatea, a inteles sa-si construiasca mentalitatea fata de rromi.
Studiul unei parti semnificative a folclorulului romanesc, in special a proverbelor, snoavelor si basmelor, demonstreaza o gandire stereotipa, plina de prejudecati, marcata de ironie si dispret la adresa rromilor. Rromii sunt vazuti, de cele mai multe ori, ca reprezentanti ai raului, perfizi, hoti, criminali, spurcati.
Iata cateva marturii despre rromi in folclorul romanesc, culese de Iulius Zanne:
Credinte
« Tiganul e ruda cu dracul, de aceea e asa tare de rabda la ger si focul nu-l parleste, nu are urat si frica, in miez de noapte dormind pe sub corturi; Pe ce pune mana tiganul, se spurca. Asa ca daca e lucru de mancare, sa-l lepezi, daca e vreun vas sau altceva, ori sa-l arzi in foc, ori sa-l speli in patruzeci de ape si sa-l aghezmuiesti cu apa de la Boboteaza; Cu tiganul nu e bine sa mananci dintr-o strachina, ori sa bei dintr-un pahar, ca te spurci; Daca va intra vreun tigan in vreo biserica, trebuie tarnosita de-al doilea; Daca ar ciupi vreun tigan vreo femeie romanca, sa taie si sa lepede carnea ciupita de tigan, caci carnea aia e spurcata; Daca ar fi apucat vreun tigan vreo femeie romanca numai de camasa, sa taie si sa lepede peticul acela, caci e spurcat; Cu tiganul nu e pomana, orice i-ai da, ceea ce ii dai, ii dai ca n-ai ce dracu te face, ca te scoate din minte afara cu cerutul; La tigan nu e bine sa dai ceva de pomana, ca-ti fura cioara puii de la closca; Cand moare tiganul, Dumnezeu ii ia mirul al mare si botezul, si-l baga de-a dreptul in iad ; Din tigan nu se poate face popa, caci si-a mancat biserica, manca-i-ar crapat, doar numai daca i-o lua noua piei dupa trupul lui si o mai trai se face popa la crestini. Biserica tiganilor a fost de zid si a romanilor de cas, usile de slanina de porc, lacatul un purcel fript. Tiganii au ravnit la biserica romanilor si au cerut sa schimbe. Romanul a vrut sa schimbe cu conditia ca sa le fie tiganii robi cat o fi lumea. Tiganii au vrut si de aia au fost robi la romani. Tiganii, lacomi ai dracului, s-au napustit pe biserica si in trei zile au si mancat-o, manca-i-ar pamantul; Cu tiganul nu e pacat: poti sa-i faci orice-i vrea, caci toti tiganii din lume nu fac cat un crestin al lui Dumnezeu ; La cimitir, tiganii trebuie ingropati de basca, ca sa nu se amestece oasele lor cu ale romanilor. »
Legende
"Mos Adam a avut mai multe fete cu una decat baieti. Baietii s-au insurat si au luat fiecare cate o fata si a mai ramas una stinghera. Ea a mers la tata-sau si l-a intrebat: Da` eu ce sa fac, tata? Mos Adam i-a raspuns: De, fata taicai, eu n-am nici o putere, daca a vrut Dumnezeu asa cu tine, umbla si tu, de colo pana colo, printre celelalte. Ea asa a facut si a inceput a umbla din barbat in barbat, ca fleoartele din ziua de azi. Si din ea se trag toate curvele din ziua de azi. Dupa cateva vreme, surorile ei n-au mai suferit-o si au luat-o la goana dintre ele. Ea atunci s-a dus la marginea marilor, si-a facut un bordei acolo, si se tinea cu un Faraon, care iesea din apa in toate noptile la ea. Ea a facut cu Faraonul mai multi copii, toti negri si urati, in chipul dracului. Din asti copii se trag tiganii din ziua de azi. De aia le si zice lumea "Faraoni".
Sunt trei feluri de blestemuri asupra tiganilor. Tiganii urati, buzati si intaciunati, ca curat dracul, sunt blestemati de calugari, dupa vremea pe cand erau robi pe la manastiri. Tiganii cei negri, carora le mai zice si "tigani de vatra", care stiu sa lucreze fierul, sunt blestemati de la Ham. Iar "tiganii de laie": ursarii, laietii, zavragiii, netotii si toate neamurile de tigani, care umbla din loc in loc pe cai si pe magari, care sed pe sub corturi si sant urati ca face-ti-ai cruce, sunt blestemati de un sfant. Si uite cum e povestea. Tiganii astia aveau si ei mai demult o cetate unde sedeau si erau bogati. Odata, ce-i vine lui Dumnezeu, trimite la ei un sfant, sa vada el cum o mai duc, cum mai traiesc. Tiganii, auzind ca vine la ei un sfant si socotind in mintea lor ca sfantul, daca i-o vedea parliti, caliciti si saraci, o sa le dea avere, i-au iesit inainte schimonositi ca toti dracii: manjiti cu carbuni pe ochi, zdrentarosi, calare pe magari care pe deselate, care cu seile fara oblanci si fara scari, care incalecati pe magari de-a indaratelea, cu fata spre coada magarilor, cu copiii bagati prin desagi si in feluri de feluri de chipuri cum nici dracului nu i-ar fi dat in gand. Bietul sfant, cand a vazut asa neam de oameni, opaciti si slutiti in chipul dracului si intelegand siretenia tiganilor, ca un sfant ce era, ii blestema: "Fiilor, sa fiti blestemati si de mine si de D-zeu sfantul din cer, sa ramaneti neam de neamul vostru cum sunteti acum, nici mai bine, bnici mai rau, cum adica ati tras singuri, nesiliti de cineva. Si asa au ramas si ramasi or fi, pana in panzele albe, batu-i-ar Dumnezeu de seci!
Cand au rastignit pe Domnul Hristos, jidovii au trimis la un tigan fierar sa faca patru cuie de fier, pe care sa le bata in palmele si picioarele Domnului Hristos. Tiganul, da-l-as dracului de pomana, in loc de patru, a facut cinci piroane de fier si jidovii p-al de-al cincilea l-au batut in inima Domnului Hristos. Atunci Domnul Hristos i-a blestemat: "Sa-i arda para focului si pe lumea asta si pe cealalta, si ei iertare sa nu aiba, ci cu Tartorul dracilor in iad sa locuiasca."
Proverbe
"Tiganul nu-i om; Tiganul cand a ajuns imparat, intai pe tatal sau l-a spanzurat; Daca ar face toate mustele miere, ar manca si tiganii cu lingura; Nici rachita pom de bute, / Nici tiganul om de frunte; Nici salcia nu-i ca pomul / Nici tiganul nu-i ca omul; Tiganul tot tigan si-n ziua de Paste; Stie tiganul / Ce e sofranul? / Il vede pe taraba / Si crede ca-i otrava; Tiganul pana nu fura nu se tine om; Tiganul cand a ajuns la mal, acolo s-a inecat; Dracul a mai vazut tigan popa si nunta miercurea; Noroc si bani si moartea in tigani; A cere ca un tigan; A cere ca la usa cortului; A se certa ca tiganii; A se certa ca la usa cortului."
Acest model de gandire prejudiciata este perpetuat in societatea romanesca, fie printr-o pozitie explicita de rejectie, fie printr-o distrugere sistematica a identitatii etnice, datorata unui model de existenta monocultural, etnocentrist, in cadrul caruia atitudinea majoritarilor fata de rromi este de "asimilare culturala", considerindu-se ca rromii pot fi "civilizati" numai "daca devin romani". Modelul unic de referinta se circumscrie autarhic si inflexibil valorilor majoritatii.
Individul rrom, oricum "obisnuit" sa fie perceput ca locuitor al unei lumi marginale si deviante, ca apartinand unui grup social "parazitar", unei "minoritati infractionale", "obisnuit" cu raziile si amprentarea intregii sale familii, cu evacuarile fortate, cu expulzarile si cu demolarea caselor, si asa aflate deseori intr-o stare de pauperitate absoluta, departe de a deveni imun la stigmatizare, isi proiecteaza viitorul ca ireversibil negativ, rezultat al unui destin implacabil, al unui blestem ancestral sau al 'pacatului originar' de a fi rrom. Clivajele atitudinale se agraveaza in timp, printr-un dureros, dar acceptat ca salvator proces de "purificare etnica", care, pe de o parte, "tanjeste dupa sufletul cutural si ligvistic" al individului, dupa cum ar spune Gellner, iar pe de alta parte stigmatizeaza definitiv, incarcerand eul intr-o predictie autorealizatoare fals negativa.
In conditiile acestei politici de colonizare culturala, bazate pe criteriul numarului si al inflexibilului "prototip" autarhic, majoritatea detine toate parghiile de putere si institutiile de reprezentare, iar modelul cultural rrom, supus stereotipurilor negative stigmatizante, este perceput ca deviant si se recomanda, implicit, aculturatia.
Marea trauma vine din faptul ca, pana si in conditiile in care individul rrom accepta respingerea propriului sistem de valori si norme si incearca sa-si uite identitatea si sa devina cat se poate de "roman", abandonarea etnicitatii nu-i este rasplatita cu o includere reala, el continuand sa fie "tiganul". Ca un paradox aparent al rasismului de dominare, desolidarizarea de sinele colectiv si convertirea la canonul educational majoritar nu ajuta prea mult la "integrarea sociala" a rromului, acesta ramanand un exclus.
Instrainati de propriile reprezentari despre lume si viata, rromii se simt, chiar daca de multe ori nu la nivel constient, ci in profunzimile subconstientului, prizonieri ai unei societati deformatoare, in care nu se recunosc si care, in loc sa-i protejeze, ii respinge si le inseala deja fragilizatul orizont de asteptare. Se produce astfel un ireversibil derapaj existential, o ruptura intre proiectia eului individual - rezultata din imaginea de sine originara, produsa de cultura de provenienta si receptarea ca devianta a acestei proiectii de catre alteritate - provenita din stereotipul stigmatizant cu care este perceput sistemul axiologic al spiritualitatii rrome.
Ruptura de eul colectiv rrom, datorata internalizarii stigmatului si, prin aceasta, inferiorizarii apartenentei etnice, conduce la traumatizarea eului individual, la o profunda stare de disociabilitate si la un inevitabil esec existential. Pierzindu-si idealul spiritual al personalitatii sale individuale si colective / etnice, rromii ajung sa se nege pe sine, sa-si eufemizeze etnicitatea pina la respingerea sa completa, unica alternativa de accedere la un status superior fiind naturalizarea sau mobilitatea sociala individuala, salvarea individuala prin aculturatie, asimilare culturala, abandonarea "Rromanipen"-ului (legea rromani), asadar disolutia propriei identitati.
Difuzarea reprezentarilor despre rromi deschide calea unui fenomen circular cauza - efect: formularea unor norme, definitiile de dictionar, referintele din tot felul de carti, dar mai ales din mass media, toate se conduc dupa opinia comuna si pun in lumina franturi de imagine, in concordanta cu starea momentului. Aceste imagini se consolideaza ca tot atatea adevaruri eterne, totdeauna privite ca elemente de confirmare pentru persecutiile prezentului. Acest sistem de imagini constituie un foarte puternic obstacol in aplicarea unor politici destinate rromilor. In masura in care aceste politici se pot baza pe o atitudine de respect pentru diversitate, este imperativ necesar ca aceste reprezentari prejudiciate, care blocheaza orice incercare de intelegere si comunicare dintre rromi si societate, sa fie supuse unui profund proces demitizant.
Stigmatizarea identitatii rrome, amplificata de utilizarea sistematica a unui limbaj prejudiciat rasial si stereotip, care cultiva si amplifica atitudinile si comportamentele rasiste ale publicului larg, se datoreaza nu numai mostenirii unei istorii de excludere, dar si absentei institutiilor de formare si reprezentare a modelului cultural rrom.
Solutiile la aceasta alienare de sine pot fi orientate in doua directii: pe de o parte recunoasterea si asumarea istoriei de catre societatea majoritara si de catre institutiie statului, iar pe de alta parte reconstructia institutionala a identitatii rrome pentru recastigarea demnitatii etnice. Acestea in speranta ca mai sunt sanse ca fiii rromilor sa nu se mai simta robi si fiii romanilor sa nu mai fie robii propriilor fantasme despre alteritate.
M.Kogalniceanu: Dezrobirea Tiganilor, in Propasirea , I ,1,1844, supliment extraordinar la nr. 5, pg.1-2
Institutiile cele mai des folosite au fost curtile judecatoresti. Pentru o istorie a luptei pentru drepturi prin folosirea legislatiei a se vedea Michael Klarman, From Jim Crow to Civil Rights: The Supreme Court and the Struggle for Racial Equality, Oxford University Press, New York, 2004.
Pentru detalii privind Martin Luther King a se vedea Carson Clayborne (ed.), Autobiography of Martin Luther King Jr., Warner Books and Time Warner Audiobooks, New York, 1998.
A se vedea James Washington (ed.), A Testament of Love: the Essential Writings and Speeches of Martin Luther King, Harper Collins Publishers, San Francisco, 1991, in special urmatoarele capitole: "Love, Law and Civil Diobedience"; "The Current Crisis in Race Relations" , si "The Case Against Tokenism".
A se vedea Malcolm X, The Authobiography of Malcolm X, as told to
Alex Haley, Ballantine Books,
Pentru o analiza comparativa a viziunilor lui Martin Luther King si Malcolm X, precum si reevaluarea unora dintre pozitiile lui Malcolm X, a se vedea James Cone, Martin and Malcolm and America: A Dream or A Nightmare, Orbis Books, Maryknoll, New York, 2004
Anul 1800, schimb facut de staretul manastirii Govora, conform https://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
