Reformele Gracchilor (133-121a.Chr.)

Reformele Gracchilor (133-121a.Chr.)

Razboaiele victorioase au adus statului teritorii noi, dar au saracit infricosator categoriile taranesti care au reprezentat forta majora. Problema principala era disparitia progresiva a clasei micilor proprietari de terenuri, coloana vertebrala a armatei, decimata de razboaie continue si strivita de concurenta marilor latifundii cultivate cu ajutorul sclavilor.

Aceasta situatie il determina pe Tiberius Gracchus sa candideze, in 133a.Chr., ca tribun al plebei si o data ales sa propuna o lege incisiva de reforma agrara care prevedea distribuirea catre cetatenii mai saraci de loturi din ager publicus, adica din imensul patrimoniu latifundiar al statului pana in acel moment inchiriat la preturi de nimic marilor familii senatoriale. Legea a fost obstructionata in toate modurile de grupurile conservatoare, care in final au organizat uciderea lui Tiberius. Zece ani mai tarziu, fratele sau Caius, a reinceput lupta candidand si el la functia de tribun al plebei, reprezentand legile agrare si conducand lupta cu o duritate si o lipsa de prejudecati pe care Tiberius nu o avusese. Dar rezultatul a fost acelasi si a dus la moartea celui de-al doilea Gracchus, care a preferat sa se sinucida decat sa se predea adversarilor sai. Totusi problema ramanea si drumul deschis de Gracchi va fi urmat in viitor si de alti oameni politici precum Marius si Caesar.

Revolta aliatilor(90-88a.Chr.)

Aliatii italici ai Romei - asociatii - au contribuit la victoriile acesteia nu mai putin decat taranii. In schimb se asteptau la acordarea cetateniei romane cu cele mai mari drepturi pe care aceasta le prevedea: dar romanii nici nu voiau sa auda de asa ceva. Refuzandu-li-se recunoasterea meritelor, italicii au trecut la forta, declansand asa-zisul "razboi social" impotriva Romei. Au fost infranti, dar pentru a-i invinge Roma trebuia, in sfarsit, sa acorde cetatenia aliatilor ramasi fideli si apoi tuturor celor care au depus armele.

Luptele intre generali

La inceputul sec. I a.Chr utilizarea violentei era o practica obisnuita in lupta romana. Era doar o chestiune de timp pana cand, in acest scop, avea sa fie utilizat instrumentul mai devastant, armata.

Datorita reformei armatei, actualizata de Caius Marius in 107a.Chr., soldatii romani nu mai erau inrolati de censor, cum se intampla in timpul lui Servius Tullius, ci se prezentau voluntar, in schimbul unui salariu si al unui lot de pamant, in momentul incetarii serviciului militar. Astfel, armatele incepeau sa se identifice mai mult cu generalii lor decat cu statul si au ajuns sa fie folosite de acestia ca instrumente pentru a obtine sau pentru a conserva puterea. Primul pas a fost facut de Caius Marius, un abil general ce provenea din Arpino, in Lazio. Din momentul in care pentru a umple randurile legiunilor sale nu era suficient aflux de mici proprietari de teren, el deschide portile armatei cetatenilor capite censi, adica cetateni care nu posedau nimic, atrasi la arme de perspectivele de cariera si de prada de razboi. Aceasta noua armata reorganizata si ca structura si ca tactica, se dovedi o forta fidela nu republicii, ci generalului, de care depindea pentru asigurarea intretinerii in timpul serviciului si pentru atribuirea terenurilor in perioadele de permisie.

Marius a utilizat armata pentru a-si combate adversarii politici din patura aristocratica, conducand pentru prima data legiunile romane impotriva statului.

La randul sau, Lucius Cornelius Sylla, locotenentul lui Marius devenit cumplitul sau adversar si exponent al partidului aristocrat, a folosit trupele inrolate pentru campaniile din Orient ca instrument pentru a-i invinge pe partizanii lui Marius si a obtine dominatia asupra Romei, fiind ridicat la rangul de dictator. Democratia romana era deja pe sfarsite asa ca Iulius Caesar, nepotul lui Marius, a suportat consecintele.

Revolta sclavilor(73-71a.Chr.)

Adus ca prizonier de razboi in Italia, Spartacus evadeaza din scoala de gladiatori din Capua impreuna cu 70 de celti si traci , refugiindu-se pe muntele Vezuviu.

Condusi de Spartacus zeci de mii de sclavi dornici de a se elibera din lanturi, au profitat de luptele civile de la Roma pentru a se revolta si au trecut prin sabie si foc in Italia meridionala. Au fost exterminati de legiunile comandate de Marcus Licinius Crassus, dar ulterior au dat o grea lovitura societatii romane.

Conjuratia lui Catilina 63a.Chr.

Originar dintr-o veche familie patriciana saracita, imbogatit in vremea proscriptiilor lui Sylla, animat de o ambitie nestinsa, Catilina planuieste, dupa ce esueaza in 64 si 63 in campania pentru dobandirea consulatului (desi se bucura de sprijinul lui Caesar si Crassus), sa obtina puterea printr-o lovitura de stat . Semnalul pentru paturile sociale dezmostenite din Roma urma sa il constituie asasinarea consulului in functie M Tullius Cicero. Descoperirea conspiratiei in octombrie ii prilejuieste lui Cicero rostirea celebrelor Catilinare, soldate cu fuga lui Catilina, cu condamnarea si exacutarea unora din partizanii sai. Refugiat in Etruria, unde constituie in graba o mica armata, Catilina este invins si ucis, in ianuarie 62a.Chr. in batalia de la Pistoria, de catre fortele senatoriale.