Revenirea la sistemul pluripartidist

Revenirea la sistemul pluripartidist

Cercetari recente in domeniul democratiei au presupus existenta unei legaturi cauzale intre sistemele de partide institutionalizate si consolidarea democratica. Totusi, datele electorale si de sondaj indica faptul ca in prima jumatate a anilor '90 sistemele de partide din Europa Centrala si de Est au ramas instabile, chiar daca cele mai multe dintre tarile din regiune ar putea fi considerate ca fiind democratii consolidate din anul 1995. Intr-adevar, in aceste tari nu exista nici o dovada cu privire la mecanismul ce se prsupune ca ar crea legatura cauzala intre institutionalizarea sistemului de partide si consolidarea democratica. Astfel, prezenta unor partide politice institutionalizate in mod rezonabil nu este, de fapt, o cerinta a consolidarii democratice .

Saltul de la societatea totalitara cu partid unic la noul sistem democratic bazat pe un esicher politic divers a dus la una dintre marile schimari in istoria statelor din Europa. In 1989, institutionalizarea partidelor si miscarilor politice a reprezentat un proces firesc. Pe de o parte, s-a nascut un larg si diversificat camp politic iar pe de alta, opozitia s-a reunit, in principal animata de sentimentele anticomuniste[2].

Statul ceausist poseda mai multe atribute ale unei dictaturi totalitare decat oricare dintre celelalte partide-state est-europene. A o apuca pe drumul democratiei pornind de la dictatura totalitara, fara nici o faza de tranzitie sau fara supravegherea unor organisme externe, cum au fost cele care au supravegheat introducerea democratiei in Germania sau in Japonia de dupa razboi, a fost o sarcina temerara. Cu cat este mai intensa experienta totalitara, cu atat este mai masiva prezenta unei clase administrative prea putin inclinate sa cedeze instrumentele care constituia baza puterii si a privilegiilor sale. Asa au stat lucrurile in Romania[3].

Pe 27 decembrie 1989, se vorbea deja despre "abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamant ", avandu-se in vedere organizarea unor alegeri libere in aprilie 1990 (primele alegeri se vor tine insa pe 20 mai 1990)[4]. Revenirea la sistemul democratic, pluripartidist, dupa mai mult de patru decenii, a fost marcat prin legiferarea Decretului-Lege nr. 8/31 din 31 decembrie, care la articolul 1 prevedea: "In Romania este libera constituirea partidelor politice, cu exceptia partidelor fasciste sau a celor care propaga conceptii contrare ordinii de stat si de drept. Nici o alta ingradire pe motive de rasa, nationalitate, religie, grad de cultura, sex sau convingeri politice nu poate impiedica constituirea si functionarea partidelor politice". Activitatea partidelor politice trebuia sa se bazeze pe "respectul suveranitatii, independentei si integritatii nationale, al democratiei, in vederea asigurarii libertatilor si drepturilor cetatenilor si afirmarii demnitatii nationale romane" . Definirea partidului politic era deja legata de inregistrarea sa legala. Textul reglementarii evoca limba Vechiului Regim: "In vederea inregistrarii, fiecare partid si organizatie obsteasca trebuie sa-si prezinte statutele de organizare si functionare, programul politic, sa-si declare sediul si mijloacele financiare de care dispune si sa faca dovada ca are cel putin 251 de membrii" . Se mai preciza ca nu puteau fi membri de partid cadrele militare si personalul civil din Ministerul Apararii si personalul operativ al Radio-Televiziunii Romane .

In perioada imediat urmatoare s-a inregistrat o adevarata "inflatie" de partide politice, situatie datorata atat dorintei sincere a romanilor de a rupe definitiv cu monopartidismul comunist, cat si veleitarismului unor persoane care, profitand de numarul mic de membrii necesar pentru legalizarea unei formatiuni partizane, doreau sa se afirme pe scena politica[8].

Nu intamplator, poate primul partid care a reusit sa se formeze a fost unul istoric, Partidul National Taranesc Crestin si Democrat, caci acesta dispunea deja de un nucleu activ, resuscitat in clandestinitate in 1987, cand fusese agreat de Internationala Crestin-Democrata. Si, la fel de neintamplator, dupa un debut cu un suport electoral limitat, PNTCD a reusit sa recupereze un sprijin social considerabil. Ia urmat Miscarea Ecologista din Romania, o formatiune complet noua, care sesizase promt o miza politica reala, potential in masura sa coaguleze in jurul ei destui aderenti; esecul ulterior al acestei formatiuni tine de concurenta si disputa din zona doctrinala, ca si de, fireste, lipsa radacinilor in trecutul imediat care sa confere necesara legitimitate acestei intrupari a ecologismului[9].

Daca aceste doua partide, ca si alte cateva care le-au succedat, se caracterizau printro articulare politico-doctrinala, grosul partidelor care aveau sa fie inscrise in ritm galopant la Tribunalul Municipiului Bucuresti a fost de o calitate in general indoielnica . Conditia celor 251 de membrii era mult prea indulgenta pentru a nu se crea astfel terenul propice pentru diletantism si impostura politica. Pe de alta parte, explozia multipartidista intr-o societate care tocmai se eliberase de tirania partidului unic era un fenomen in sine inevitabil. La constituirea Consiliului Provizoriu de Unitate Nationala, care a avut loc dupa o luna de la adoptarea Decretului Lege nr. 8/ 1989, erau deja inregistrate 30 de partide, ceea ce inseamna ca in fiecare zi aparea cate un partid . Ritmul legalizarii partidelor continua sa se mentina si dupa aceea foarte ridicat, astfel ca in preajma alegerilor de la 20 mai 1990 erau deja inregistrate 80 de partide, din care 71 prezentau liste de candidati .

In prima jumatate a anilor '90, Romania a furnizat unul dintre cele mai clare exemple de manipulare a nationalismului cu scopul de a amana trecerea unei tari de la un sistem politic inchis la unul deschis. Implicarea celor mai multe partide est-europene in opera de salvare a natiunii si de promovare a intereselor de stat conduce la catalogarea lor drept "partide nationaliste". In unele dintre aceste tari insa, partidele se bucura de influenta si chiar de putere considerand ca solutiile nationaliste sunt cele mai potrivite pentru orice problema de mai mare sau mai mica importanta. Nationalistii extremisti au apreciat ca originea etnica ar trebui sa fie elementul determinant in stabilirea indatoririlor cetatenesti si ca populatia majoritara ar trebui sa fie cea care dicteaza in privinta identitatii si valorilor statului