Scriitori si artisti "angajati"

Scriitori si artisti "angajati"

Literatura europeana dintre cele doua razboaie, mai ales cea din deceniul 2, care nu se intoarce pur si simplu la izvoarele clasicismului si ale traditiei, ca cea din Franta, reprezentata de exemplu de Anatole Francé care moare in 1924 la varsta de 80 de ani, trei ani dupa ce a primit premiul Nobel, se caracterizeaza asa cum am vazut prin incercarea de a evada sub orice forma. Gustul pentru introspectie la baza caruia regasim moda filosofiei freudiste si influentele bergsoniene, se trage din aceasta tendinta generala de privilegiere a individului si a cunoasterii acestuia fata de o lume care il striveste si in care el nu se mai recunoaste. De aceste idei sunt legate in mod direct opera lui André Gide, cea a lui François Mauriac al carui roman Thérese Desqueyroux, publicat in 1924 este departe de a fi o simpla analiza critica a societatii bordeleze, cea a lui Marcel Proust mai ales al carui roman de exceptie In cautarea timpului pierdut, inceput in 1913, incununat in 1919 cu premiul Goncourt, se termina cu ultimul volum Timpul regasit aparut postum in 1927. In aceeasi categorie pot fi introdusi scriitori ca irlandezul James Joyce, romanciera britanica Virginia Woolf, germanul Thomas Mann dupa desprinderea sa de nationalism si impacarea cu fratele sau Erich, romancier si el, austriacul Robert von Musil a1 carui Om fara calitati publicat partial in 1930 si 1933 (conta­minarea nu va aparea decat in 1934 dupa moartea sa) scoate in evidenta, dincolo de evocarea plina de dezamagire a societatii austro-ungare de la inceputul secolului, o profunda luciditate intelectuala.

Aceasta pasiune pentru introspectie nu impiedica marile nume ale literaturii si ale artei sa se intereseze de epoca lor si sa participe la dezbaterea daca nu chiar si la lupta politica. Asa se intampla cu André Gide al carui individualism dezinvolt se estompeaza temporar in fata aderarii chiar daca pana la urma doar sentimentala, la cauze care se bazeaza pe solidaritatea dintre oameni: anticolonialismul ilustrat in Calatorie in Congo publicata in 1927 in urma unei vizite in aceasta colonie franceza, apoi comunismul la care renunta repede dupa ce autorul intoarcerii din URSS a vazut cu ochii sai prapastia dintre realitatea stalinista si sperantele trezite de "lumina stralucitoare" venita din est. Aceeasi reactie si la Romain Rolland, cu toate ca acest anticonformist nu a asteptat anii douazeci pentru a-si face cunoscute pledoariile patetice in favoarea pacii, a dreptatii si fraternitatii umane (publicarea in 1915 a cartii Deasupra invalmaselii provocase in Franta un urias val de proteste nationaliste). Autorul lui Jean-Christophe nu saluta cu mai putin entuziasm inceputurile revolutiei ruse apoi, dupa ce aceasta se angajeaza pe calea sangeroasa a "glaciatiunii" birocratice, intelepciunea lui Gandhi. incercarea sa de a realiza o sinteza intre tatal revolutiei bolsevice si apostolul nonviolentei, 1-a adus intr-un impas care insa nu stirbeste cu nimic caracterul emblematic al cautarilor intreprinse si care coincid cu aspiratiile pacifiste si egalitariste ale multor oameni din generatia sa.

In anii 1930, extinderea crizei in intreaga Europa, avantul regimurilor totalitare si confruntarea dintre marile ideologii ale momentului - democratie liberala, socialism reformist, co­munism, fascism - zdruncina viata culturala a batranului continent si determina tot mai multi intelectuali sa se angajeze in batalie. in momentul in care, in Franta, extrema dreapta coalizata se pregateste sa ia cu asalt Republica, in Spania, raz­boiul civil face ravagii, Hitler atrage Europa intr-o serie de actiuni de forta care vor declansa al doilea razboi mondial, iar Stalin isi supune tara unui regim de teroare organizata, putini sunt scriitorii si artistii care, "deasupra invalmaselii" mai pot inca sa-si caute radacinile intr-un umanism fratern care sa treaca dincolo de frontierele statale si de opozitiile politice asa cum au facut-o Jules Romains in Oameni de buna-vointa sau Roger Martin du Gard in Familia Thibauh. Dificultatile momentului ca si acel air du temps ii impinge pe creatori spre angajarea politica, pe unii in domeniul exclusiv al culturii, pe altii in cel al actiunii militante.

Astfel, in Franta, dupa 6 februarie 1934, scriitori, artisti, savanti apartinand diferitelor grupari de stanga pun bazele Comi­tetului de vigilenta al intelectualilor antifascisti care a jucat un rol considerabil in crearea "Frontului Popular". in 1935, in timpul razboiului din Etiopia, scriitori si ziaristi de dreapta semneaza un "manifest pentru apararea civilizatiei crestine" si se declara impotriva sanctiunilor impotriva Italiei. Dar raz­boiul din Spania din 1936-1938 este cel care mobilizeaza cei mai multi intelectuali si artisti, unii dintre ci in calitate de com­batanti - André Malraux angajat in "Brigazile internationale" -, altii ca martori prezenti la fata locului (Georges Bernanos, la inceput de partea nationalistilor apoi impotriva acestora denuntandu-le crimele in Marile cimitire sub lumina lunii, ame­ricanul Ernest Hemingway, corespondent de razboi si autor al romanului-marturie Pentru cine bat clopotele?, publicat in 1940 si care va cunoaste un succes mondial, Robert Brasillach de partea franchistilor) sau pur si simplu prin operele lor cum sunt Guernica lui Picasso, Prevestirile razboiului civil de Salvador Dali, afisele care cereau ajutor pentru Spania republicana ale lui Juan Miro etc.

Atractia exercitata de regimurile totalitare asupra unei parti a intelectualitatii europene din anii treizeci este unul dintre aspectele majore ale acestei perioade. in ceea ce priveste comunismul, am vazut ca puterea de atractie a revolutiei din Octombrie a fost considerabila depasind cu mult cercul restrans al membrilor P. C. si exercitandu-si influenta asupra unui numar mare de "tovarasi de drum" carora le va trebui uneori mult timp pentru a se rupe de "realitatea socialista". Pactul germano-sovietic din 1939 va indeparta multi militanti si simpatizanti ai partidelor comuniste, dar odata cu crearea unei Europe hitleriste, acestia vor avea ocazia sa se reabiliteze in cadrul Rezisten­tei si sa-si atraga o noua generatie de prozeliti.

In ceea ce priveste fascismul si nazismul, fascinatia a fost la fel de puternica, cu aceleasi adeziuni ideologice si anga­jamente variind in functie de grupurile si de indivizii luati in discutie. in Franta, intelectualii cu adevarat "fascisti" nu for­meaza decat un grup restrans din care se desprind cateva persona­litati stralucite ca Drieu La Rochelle si Brasillach. Dar alaturi de fascisti declarati exista si o nebuloasa de intelectuali influen­tati de fascism, unii sustinatori ai unui nihilism violent antisemit ca Céline, altii sustinand pur si simplu o apropiere de dictaturi dintr-o pasiune pentru ordine si pentru anticomunism (acesta este cazul majoritatii reprezentantilor intelectualitatii traditio­nale), in sfarsit altii dornici sa introduca in Hexagon unele ele­mente de inspiratie fascista (corporatismul pentru extrema dreapta, clericala, un executiv forte si un patriotism trufas pen­tru majoritatea membrilor din Ligi etc.). in sfarsit, in jurul acestui nucleu inchegat pentru care Italia si Germania constituie pana la urma un model, exista o intreaga gama de atitudini indivi­duale, ale unor grupuri sau reviste care, fara sa-si exprime expli­cit dorinta de a inlocui Republica parlamentara cu un regim dictatorial, isi afirma ostilitatea fata de aceasta si vizeaza o revolutie spirituala care i-ar reda natiunii franceze vitalitatea si ar fi in masura sa se opuna celor doi Leviatani materialisti care ameninta Europa: comunismul rusesc si hipercapitalismul "made in USA". Reviste cum sunt Combat sau L'ordre nouveau (Lupta si Noua Ordine) la care colaboreaza numerosi intelec­tuali de dreapta (J.P. Maxence, Jean de Fabregues, Thierry Maulnier etc.) si in mai mica masura si intr-o alta perspectiva Esprit (Spiritul) a lui Emmanuel Mounier, isi au radacinile in acea cautare a unei "a treia cai" ce caracterizeaza spiritul "nonconformistilor din anii treizeci".

Evident, ca si fascismul insusi, admiratia mai mult sau mai putin discreta pentru regimurile autoritare si totalitare de dreapta nu se limiteaza doar la Franta, chiar daca in aceasta tara atractia exercitata de dictatura neagra si de cea bruna a fost cea mai puternica. in Anglia de exemplu, regimul lui Mussolini a avut inca de la inceput in lumea intelectuala lingusitori zelosi, iar regimul Führerului si-a avut si el adeptii sai. Daca pentru T.S. Eliot, Wyndham Lewis, Roy Campbell si W.B. Yeats "iluzia fascismului" s-a risipit in ajunul razboiului, aceasta 1-a determinat pe poetul Ezra Pound sa aleaga exilul in Italia unde va conduce in timpul razboiului emisiuni ale posturi­lor de radio fasciste. in 1945 el va fi arestat de aliati si va sfarsi pana la urma prin a innebuni.