Involutia economiei romanesti in cursul tranzitiei postsocialiste

Involutia economiei romanesti in cursul tranzitiei postsocialiste.

Din punct de vedere al stiintei economice nu este necesara o teorie a tranzitiei, deoarece tranzitia este un sistem de piata incipient. Economic, tranzitia este asadar un proces de trecere la piata si o teorie a pietei deja existenta. Cu cat mai repede se ajunge la piata, cu atat mai repede se termina tranzitia. Economisti precum Williamson si Haggard (1994), considera ca stabilitatea macroeconomica, economia de piata si orientarea spre pietele externe sunt singurele in masura sa garanteze, pe termen scurt, succesul reformei economice, iar pe termen lung, cresterea economica[1]. Felul in care s-a aplicat reforma economica in Romania postcomunista, lungimea si meandrele tranzitiei de dupa 1990 au marit toate decalajele existente, inclusiv in raport cu fostele tari comuniste din Centrul Europei .

Ca practica sociala, tranzitia este blocata intr-o contradictie fundamentala: pe de o parte, statul trebuie sa devina un stat de drept, adica unul neutru, impartial, care sa vegheze ca nici un cetatean ori grup de cetateni sau cu alte grupuri, iar, pe de alta parte, statul de tranzitie are misiunea de a incita aparitia si consolidarea economiei de piata, de a (re)suscita "capitalismul". Or, o componenta indispensabila a acestei misiuni este privatizarea[3].

Punand intre paranteze sporul de rationalitate economica pe care-l promite, procesul de privatizare prezinta o uriasa dificultate politico-juridica : statul trece in proprietatea exclusiva a anumitor cetateni bunuri publice, bunuri aflate in proprietatea comuna a tuturor cetatenilor . Privatizand, ststul avantajeaza imediat, explicit si direct un numar restrans de cetateni in raport cu marele numar al cetatenilor , carora li se fagaduiesc beneficii viitoare, implicite si indirecte. Daca este oarecum probabil ca acest transfer de proprietate se va dovedi candva profitabil din punct de vedere economic, este, in schim, de pe acum sigur ca privatizarea se manifesta ca o injustitie politica. Caci, cu titlul de proiect politic pus in opera de mana vazuta si nu de cea nevazuta a pietei, proiectia economica a capitalismului romanesc este inseparabila de o dimensiune etnica[4].

In momentul in care Guvernul Roman initia proiectul tranzitiei prin reforma economica si sociala, situatia Romaniei, ca stat si economie, era deosebit de grava: prabusirea institutiilor si autoritatii statului, blocarea activitatii economico-financiare, consumul excesiv al rezervelor si avalansa de impozituri, camp larg deschis acumularii capitaliste salbatice, contrabanda favorizata de stat, absenta cadrului legislativ si abandonarea principalelor principii ale Constitutiei, deruta sociala si a pietei muncii. Motivul pentru care nu s-a spus adevarul despre catastrofa lasata in urma de comunism era nu atat apartenenta liderilor, in frunte cu Ion Iliescu, la structurile de conducere ale PCR, cat convingerile comuniste care continuau sa-i anime. Pentru ei, Stalin si Ceausescu erau niste accidente, niste deviatii de la marxismul si socialismul neintinat[5].

Derularea tranzitiei potsocialiste in Romania a generat, pe parcursul a peste 8 ani, rezultate preponderent nefavorabile, sintetizate intr-o involutie accentuata a economiei nationale. Prin politicile economice promovate, tranzitia de la economia planificata la economia de piata a fost tratata ca un scop in sine si nu ca o cale care sa asigure imbunatatirea situatiei tarii in Europa si in lume. In loc de a genera efecte preponderent favorabile pentru tara si cetatenii sai, tranzitia postsocialista a fost insotita de efecte preponderent negative, perpetuand astfel un nivel scazut si chiar descrescand (vezi anexa 4). Involutia inregistrata in Romania sintetizeaza uriasele costuri generate de stratagiile inadecvate pentru parcurgerea tranzitiei[6].

Tranzitia de la sistemul socialist de tip sovietic spre un sistem economico-social se realizeaza prin restructurarea tuturor componentelor vietii economico-sociale, impunandu-se o stransa corelare intre diferite schimbari operate. In Romania s-a acordat o atentie deosebita relatiei dintre restructurare si privatizare, indeosebi in cadrul intreprinderilor industriale mari, urmarindu-seca aceste intreprinderi sa devina rentabile si deci atractive pntru investitorii particulari, inclusiv straini. Insa relatia dintre restructurare si privatizare este mult mai ampla si mai complexa. Privatizarea se impune a fi conceputa si infaptuita de o asemenea maniera, incat ea sa favorizeze realizarea celorlalte restructurari necesare in viata economico-sociala. Desigur ca, si unele dintre aceste restructurari- indeosebi restructurarea cadrului legislativ-institutional- pot inrautati favorabil desfasurarea privatizarii, daca este asigurata o corelatie adecvata in acest sens[7].

In stuctura economica ponderea majoritara apartine proprietatii statului, neluanduse masuri ferme, macar cele pe care cadrul legal le cere, pentru modificarea acestei situatii. Politica fiscala a fost permanent inasprita. Ea a fost condusa in spirit centralist, ignorandu-se bugetele locale. Interesele pe termen scurt ale statului au fost permanent preferate strategiei pe termen mediu, care ar fi putut transforma politica fiscala intr-o parghie a dezvoltarii economice. Unul din scopurile ei a fost acela de a transfera puterea de cumparare dinspre consumator catre producator si dinspre sectorul privat catre sectorul de stat.In aceasta actiune o buna perioada de timp politica fiscala a avut drept aliat politica monetara care a permis, in mod deliberat, sporirea inflatiei pentru atenuarea contradictiilor din triada capacitate de productie - oferta de produse - cerere de marfuri. Aceasta tactica a avut efecte perverse si adiacente extrem de pagubitoare care au atins niveluri care le fac de nestapanit[8].

Piata apartine in continuare producatorului si nu consumatorului. Concurenta nu se poate dezvolta, in accentuarea caracterului ei neloial reforma constienta avand un rol important. In aceste conditii legea echilibrarii cererii si ofertei nu poate functiona corespunzator si chiar si partial, nu poate actiona decat in segmente restranse ale pietei. Principiul egalitatii este dus pana la egalitarism, in dauna principiului eficientei[9].