CIVILIZATIA MICENIANA

CIVILIZATIA MICENIANA

Unitatea culturala a spatiului egeean s-a realizat in a doua jumatate a mileniului II i.Chr. in aria greaca continentala, in cadrul civilizatiei pe care azi o numim miceniana, dupa numele primului centru studiat sistematic din Pelopones (Argolida) - Micene.

Cercetarile arheologice de la Micene, inaugurate in 1876 de catre H. Schliemann, au dezvaluit o impunatoare si bogata civilizatie, deschizand cercetarii domeniul epocii bronzului din Grecia continentala. Descoperirile de la Micene, in special cele aparute in mormintele cele mai vechi, au aratat ca, incepand din sec. XVII i.Chr., aheii s-au constituit intr-o societate originala, peste care s-au grefat in timp influentele cretane, printr-o lenta fuziune intre cultura cuceritorilor si cea a spatiului cucerit.

Ceea ce stiam despre civilizatia miceniana o datoram, in parte, operei lui Homer, supuse unui riguros examen critic. Publicarea, in anul 1953, a rezultatelor descifrarii de catre Michael Ventris si John Chadwick a documentelor scrise (linearul B), apartinand acestei perioade, a deschis o noua etapa in studiile miceniene. Transcrierea acestor texte a permis corectarea ideii cunoscute despre societatea aheeana: o societate ale carei activitati economice si structuri erau mult mai complexe decat lasau sa se inteleaga poemele homerice.

Departe de a fi 'barbari', populatiile indo-europene (aheii au constituit primul val) care s-au stabilit incepand cu mileniul II in Grecia continentala, erau pastori-agricultori, cunoscand tehnicile metalurgice ale Europei centrale. Erau cu siguranta razboinici, grupati in 'fratrii' (fraternitati compuse din mai multe familii largite descinzand din acelasi stramos) si in triburi, fara o veritabila organizare sociala si politica. Instalarea lor in spatiul grecesc, chiar daca este insotita de unele distrugeri, nu o putem considera ca o simpla inlocuire, brutala, a unei societati primitive cu civilizatia veche a lumii egeene. Au fost necesare trei secole pentru ca sa se realizeze fuziunea dintre vechile structuri de civilizatie mediteraneana pre-helenica si cultura aheilor si cretanilor. Pe la 1600 i.Chr., din acest mixaj cultural s-a nascut o civilizatie originala, prima care poate fi calificata drept 'greaca' si care este desemnata prin termenul de civilizatie 'miceniana'.

Pentru evolutia civilizatiei epocii bronzului in spatiul Greciei continentale se utilizeaza un sistem cronologic tripartit, fiecare etapa avand subdiviziuni: a) Helladicul timpuriu (bronzul timpuriu) - 2600-1950; b) Helladicul mijlociu (bronzul mijlociu) -1950-1580; c) Helladicul recent (bronzul recent) sau perioada miceniana - 1580-1100 i.Chr.

Pe baza cercetarilor intreprinse se poate stabili ca inceputurile, modeste, ale civilizatiei miceniene se plaseaza la sfarsitul mileniului III i.Chr., atunci cand, pe la 2150 i.Chr., are loc patrunderea unor grupuri de pastori si razboinici indo-europeni, venind din nordul Peneninsulei Balcanice. Probabil ca ei au fost precedati de importante infiltratii din aceeasi directie, ca si de miscari constante din directia anatoliana, esalonate de-a lungul mil.III i.Chr.

Civilizatia Helladicului timpuriu II, dezvoltata pe o larga arie, a fost o epoca prospera, cu intense legaturi de schimb si cu fenomene de concentrare a puterii in formatiuni proto-urbane. Ea se incheie catre 2200-2100 i.Chr. violent in Argolida (cu centre proto-urbane la Tirint, Lema, faza III sau Chalandriani), poate mai treptat in restul Greciei, in conditii care sugereaza o patrundere numeroasa de populatie alogena.

In ultima etapa a bronzului timpuriu (Helladicul timpuriu III), ca si in primele secole ale mileniului II i.Chr. (Helladicul mijlociu I-III, cca. 1900-1600 i.Chr.), se inregistreaza un progres lent al formelor de civilizatie. Se considera ca grupurile de pastori si razboinici, patrunse in spatiul culturilor helladice, au asimilat si continuat, in buna parte, traditiilor acestora, determinand o polarizare socio-politica si o restructurare a raporturilor sociale, urmarea fiind afirmarea brusca, in sec. XVI i.Chr., a principatelor miceniene.

Cresterea masiva, la inceputul sec.XVI i.Chr., a importurilor meridionale si a productiei locale de lux, sub influenta est-mediteraneana, determina, pe plan social-politic, derularea procesului de cristalizare urbana, exemplificat prin aparitia unor palate si necropole regale. Aceste transformari de structura atesta atingerea unei etape superioare in dezvoltarea civilizatiei bronzului.

Analiza complexa a surselor de informatie releva existenta unei societati aristocratice. Formele pe care le imbraca aceasta civilizatie in Helladicul tarziu (cca.1600-1200 i.Chr.) nu au termen de comparatie in dezvoltarea anterioara a comunitatilor aheene, intrate acum intr-o epoca dinastica. Procesul de cristalizare a dinastiilor aheene este atestat la Micene, unde o prima arie funerara circulara (cercul de morminte B) arata rolul jucat de grupul razboinicilor bogati. Asemenea cercuri de morminte, prezente si la Marathon (Atica), Peristeria (vest Peloponez), Micene (cercul A) dovedesc existenta unor morminte dinastice, a caror amintire a ajuns pana in sec. II d.Chr., fiind consemnata de Pausanias. Inventarul deosebit de bogat al mormintelor, cuprinzand cateva mii de obiecte de o deosebita valoare (arme de parada, vase si bijuterii de aur si argint, precum si masti de aur), indica o bogatie si un statut aparte al defunctilor. In acelasi timp, inventarele funerare atesta cristalizarea unei forme de dominatie cunocute in jurul anilor 14oo i.Chr. in mai multe centre ale Greciei

Desele urme de distrugeri ale cetatilor, ca si traditiile legendare ale grecilor, par sa trimita la realitati, proprii unei societati in care razboiul, jaful, acumularea de bunuri si a puterii reprezinta o trasatura a existentei aristocratiei conducatoare, a dinastilor. Este dificil sa apreciem care era puterea reala a acestor printi care domneau peste unele domenii si nici sa stim daca intre acestia existau relatii de dependenta care ar fi permis aheilor sa intreprinda expeditii, precum razboiul Troiei. Sapaturile de la Tirint, Pylos, Eutresia (Beotia), Petra (Thessalia) si mai ales cele de la Micene indica faptul ca stapanii locurilor dispuneau de suficiente bogatii pentru a putea ridica impunatoare fortificatii, aparate de ziduri, calificate de grecii insisi drept 'ciclopice'. Fortaretele care adaposteau somptuoase palate, ridicate si decorate in buna parte dupa model cretan (exceptie face sculptura monumentala de la Micene, cea a 'portii cu lei', care apartine grecilor de pe continent), constituiau sediul puterii politice si administrative.

Nu cunoastem momentul in care dinastii din Grecia continentala au inceput sa-si exercite autoritatea cu sprijinul functionarilor-scribi care inregistrau miscarile de bunuri si oameni din teritoriul controlat de palat. Asemanarile dintre scrierea lineara B si prototipul ei cretan, linearul A, sugereaza rolul deosebit al componentei cretane in desfasurarea acestui proces.

Construirea palatelor miceniene in cursul sec.XIV dovedeste o noua organizare economica si o noua structura socio-politica. Atelierele palatelor miceniene produc obiecte de lux si de prestigiu. La Micene, Pylos, Theba au fost descoperite ateliere ale lucratorilor in fildes, ateliere de aurari, de pietrari. Ceramica, in care apar noi forme caracteristice (cupa cu picior inalt), prezinta serii cu decor figurat caracteristic, care se va raspandi pe scara larga in Mediterana orientala. Vesela din bronz, ca si armele, arata ca metalele sunt disponibile din belsug.

Capeteniile miceniene dispuneau de o ierarhie functionareasca si militara cu ajutorul careia isi asigurau controlul economic si politic asupra teritoriului. Din documente rezulta ca printul (wanaka, in limba tabletelor miceniene) este stapanul teritoriului si al oamenilor. Gradul de dependenta al supusilor varia in functie de categoriile sociale carora le apartineau (detinatorii de kitimena kotona, loturi relativ independente; cei ce lucreaza kekemena kotona, loturi date de colectivitate in schimbul unor obligatii; asa numitii onato, probabil un fel de arendasi). Aristocratia acestei societati (tereta in textele miceniene) primeste si ea loturi de pamant.

Activitatea militara este controlata de wanaka, administratia palatului consemnand numeroase inventare de arme (lanci, sabii, sageti). Apogeul civilizatiei miceniene coincide, partial, cu larga utilizare a carelor de lupta. Un numar de documente de la Pylos prezinta imaginea unei riguroase organizari militare, cu comandanti si liste ale trupelor pentru apararea coastei, liste de vaslasi si de arme etc.

In acest cadru, se dezvolta in Grecia centrala si meridionala o civilizatie remarcabila prin monumentalitatea si bogatia ei, al carui apogeu se situeaza in sec. XIII i.Chr. Incinte impunatoare (Micene cu monumentala 'poarta a leilor' si cu palatul ce o domina; Tirint cu tunele boltite; Gla, pe o insula a lacului Copais; Teba; Atena si Pylos), dovedesc atat capacitatea de dominare exercitata de dinasti, functia lor razboinica, cat si viziunea severa si simetrica a mesterilor constructori care, mostenind tehnici cretane, le-au reelaborat intr-o conceptie estetica proprie.

O integrare in ansamblul de reprezentari a traditiei cretane este evident si in domeniul religiei miceniene. Componenta de traditie indo-europeana a acesteia este evidentiata de numele pe care-l poarta multi dintre zeii mentionati in documente (Zeus, Hera, Poseidon, Hermes, Ares, Dionysos, Atena), cat si de structura de ansamblu a panteonului care integreaza traditiile egeene unor ierarhii tripartite. Sinteza religioasa cretano-miceniana, prin care sunt integrate traditiilor si cultelor aheene personaje si cupluri divine de origine cretana (zeul-copil de pe muntele Ida, Mama zeilor si fiica sa, zeite ale pamantului rodnic), determina caracterul particular al credintelor si miturilor grecesti in raport cu ansamblul traditiei indo-europene.

Civilizatia miceniana are o forta de iradiere deosebita, ea manifestandu-se pe o vasta arie geografica: de la Ugarit in Siria, pana in Italia de sud si Sicilia. Spre nord, obiecte miceniene apar in spatiul carpato-dunarean, iar spre sud, in Egipt (El-Amarna). De asemenea, in Asia Mica (Troia VI si VIIa) sau in insulele Cos, Samos, Rodos, Cipru si Creta produsele miceniene (ceramica, arme, podoabe) sunt abundente.

Cu toate acestea, ansamblul prezentat nu indreptateste sustinerea ipotezei, vehiculata candva de istoriografie (lansata de H. Schliemann), a existentei unei unitati politice miceniene care ar fi corespuns remarcabilei unitati culturale a spatiului egeo-mediteranean din helladicul tarziu. Principalul argument pentru sustinerea acestei ipoteze ar fi corespondenta intre civilizatia descoperita de arheologi la Micene si Troia si societatea pe care epopeea 'Iliada' o infatisaza. Aceasta presupunere a fost infirmata de descifrarea documentelor miceniene care atesta ierarhii si forme de autoritate, o structura sociala, institutionala si de mentalitate, fara corespondent in lumea eroilor lui Homer. Posibilitatea inchegarii unei mari coalitii aheene care sa poarte un indelungat razboi in Asia Mica este cu atat mai redusa cu cat cercetarea arheologica actuala, incadreaza nivelele de distrugere de la Troia la o data care nu mai corespunde datarilor traditionale (cca. 1240 i.Chr.)

Aceasta constatare nu exclude posibilitatea efectuarii unor expeditii militare la distante relativ mari si a caror amintire sa fi fost inclusa in traditia eroica ulterioara. In ansamblul ei insa, aceasta traditie este marturia unei alte civilizatii, a primei epoci a fierului, decat cea aheeana din epoca bronzului, care s-a constituit dupa ce palatele, atribuite de cercetatori lui Nestor sau lui Agamemnon, erau prabusite in ruina si uitare.

3.1. Criza si prabusirea civilizatiei miceniene

Cercetarile actuale lasa sa se intrevada ca spre mijlocul sec.XIII i.Chr. intervine o perioada de tulburari si distrugeri care perturba profund functionarea economica a sistemului palatial, fapt ce va determina in cele din urma prabusirea treptata a civilizatiei miceniene. Faza heladicului recent III c este un moment de criza in care palatele de la Micene, Tirint, Teba si Pylos sunt distruse, iar altele (Orchomenos si Gla in Beotia, Medelaion-ul de la Sparta) sunt parasite.

Multa vreme cercetarea moderna a incercat sa sprijine traditia antica, punand acest val de distrugere pe seama unei invazii doriene dinspre nord spre Pelopones. Daca legenda intoarcerii Heraclizilor, stramosii legendari ai dorienilor, in Peloponez, la doua generatii dupa razboiul troian, reflecta o anumita realitate istorica, aceasta nu poate fi situata in sec.XIII. Evidenta din spatiul micenian, studiul istoriei, limbii sau a civilizatiei secolelor XII-XI i.Chr. (submicenian - 1120-1050 i.Chr.), nu confirma o atare ipoteza. Sub aspect arheologic, pe de alta parte, distrugerile repetate nu sunt insotite de elemente noi de civilizatie materiala, ci de o evidenta continuitate, mult saracita insa. Aceste considerente impiedica explicarea crizei si sfarsitul civilizatiei miceniene prin invazia unor triburi din nordul ariei grecesti.

O cronologie mai precisa a acestor distrugeri si abandonari dovedeste o miscare mai degraba dezordonata, cu fluxuri si refluxuri diferentiate: Micene si Tirint sunt distruse mai intai pe la 1250, iar a doua oara, la distanta de 30 de ani, in timp ce citadela de la Asine, tot in Argolida, isi continua, in aparenta netulburata, existenta. Dupa o perioada de extrema agitatie si violenta, in care tabletele din arhiva consemneaza o mobilizare de forte militare, palatul din Pylos este distrus si abandonat.

Rezulta faptul ca dorienii, chiar daca se admite venirea lor la sfarsirul secolului al XIII-lea, nu au putut provoca prabusirea sistemului palatial micenian. Trebuie cautate probabil cauze interne de natura diferita care pot sa fi dus la distrugerea Thebei si, la sfarsitul perioadei, a palatelor de la Micene si Tirynt. Rigiditatea sistemului economic si politic extrem de centralizat, incapabil sa se adapteze crizelor si tensunilor interne, ramane ipoteza cea mai veridica.

Perturbarile pe care, inca de la sfarsitul sec. XIII i.Chr., le provoaca in aria est-mediteraneeana un conglomerat razboinic cunoscut sub numele de 'popoarele marii', sunt resimtite si de faraonii dinastiei XX ai Egiptului. In aceeasi vreme, regatul hitit isi inceteaza existenta. Troia este devastata, ca si asezarile de pe coasta siro-palestiniana. Documentele egiptene par a consemna si prezenta unor grupuri aheene in aceste expeditii devastatoare. Aceste argumente arata ca, in parte, evenimentele est-mediteraneene sunt un efect al perturbarilor din aria greaca. Cu siguranta ca nu le putem considera pe acestea drept cauza unica a prabusirii puterii miceniene.

Sistemul palatial nu reuseste sa supravietuiasca perioadei de criza acuta decat pe alocuri si doar pana cel tarziu catre anul 1.100 i.Chr.