DEZINFORMAREA SI MANIPULAREA INFORMATIONALA IN CONTEXTUL CONFLICTELOR CONTEMPORANE

1.Consideratii teoretice introductive

Informatiile, exploatate si dirijate corespunzator, pot contribui decisiv la castigarea unui razboi;

Conflictele viitorului vor gravita in jurul manipularii informationale si modificarii comportamentului uman, chiar in ultima instanta, fara a se trage un foc de arma;

Pentru a satisface "setea" de informatii, omul modern foloseste "vectorii" de transmitere a acestora - ziare, reviste, radio-TV, INTERNET etc. - devenind in mod inconstient tot mai dependent de acestia si acordandu-le o mare doza de credibilitate. Aceasta dependenta reprezinta o extraordinara oportunitate pentru manipularea informatiilor;

Potrivit opiniei sotilor Toffler, razboiul din Golf "a reprezentat sfarsitul "Razboiului epocii industriale" si inceputul "Razboiului epocii informationale";

Vom defini razboiul informational ca orice actiune de a nega, exploata, distorsiona sau distruge informatia inamicului si mijloacele de procesare a acesteia, protejandu-le pe ale noastre impotriva actiunilor inamicului si exploatand functiile informatiei militare;

Roger Muchielli afirma in lucrarea sa "Subversiunea" ca "razboiul modern este, in primul rand, psihologic" si, in acelasi timp, se pare ca devenise constient de o transformare radicala in arta razboiului.

Despre informatie ca suport al actiunii psihologice:

presupune prezenta a trei variabile in care nu se poate avea absoluta incredere: informatorul, mijlocul de comunicare, informatul;

informatia nu contine niciodata adevarul suta la suta;

orice s-ar crede, nu numai ca in materie de informare nu exista obiectivitate, dar orice pretentie de obiectivitate trebuie tratata cu suspiciune (obiectivitatea exista numai in informatia cu caracter stiintific);

este firesc ca fiecare martor sa aiba propria sa impresie asupra evenimentului la care a asistat;

se observa ca informatia este in sine marfa denaturata; nu va lipsi tentatia de a o denatura si mai mult.

Si astfel, am ajuns la DEZINFORMARE.

Au fost realizate mai multe modalitati de definire:

"scurgere de informatii care induc in eroare" - CTC Dictionary;

"utilizare a tehnicilor de informare, in special de informare in masa, pentru a induce in eroare, a ascunde sau a travesti faptele" - Dictionar Grand Robert;

"dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate"- Vl. Volkoff," Tratat de dezinformare".

Dezinformarea este, in general, numita acea arta de a induce in eroare, ce este intotdeauna deliberata, iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, avand in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevand astfel slabiciune sau frica. Poate fi de asemenea o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu minim de forte, deoarece agresorul crede ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decat violenta fizica.    

Pentru prima data, notiunea de dezinformare a fost folosita in mediul sovietic inca din anii 1920 si desemna "un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, in special emigranti, suprimarii increderii intre aliatii ostili Uniunii Sovietice falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea.

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, a dezinforma inseamna "a informa gresit, in mod intentionat, tendentios; a induce in eroare". Dupa Vladimir Volkoff, dezinformarea este o "tehnica ce permite furnizarea de informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa comita acte colective sau sa difuzeze judecati dorite de dezinformatori".

Dezinformarea nu se rezuma doar la falsificarea constiintelor, ea se dovedeste a fi si o puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor, si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane.

Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cat pentru a conduce catre un tel, de obicei ascuns. Din aceasta cauza, in unele armate straine, si nu numai, dezinformarea este considerata "arma de razboi modern" si s-a constatat amploarea formidabila a fortelor acesteia, importanta tot mai mare pe care i-o acorda numeroase guverne. Este forma psihologica a subversiunii; ea poate viza destabilizarea unui stat sau a unei societati. Ea transpune in practica placerea pentru disimulare si secret, dorinta de a exercita o putere oculta asupra unui adversar pe care incerci sa-l inseli.

Dupa Bogdan Ficeac, originalitatea dezinformarii moderne consta din trei elemente:

aparitia unei metodologii imprumutate de la publicitate, insa fondata pe descoperirile psihosociologice;

influenta considerabila si marea diversitate a mijloacelor de informare in masa;

intrebuintarea dezinformarii ca pe un adevarat sistem de arme.

Este important a nu se confunda minciuna cu eroarea. Eroarea se opune realitatii. Minciuna se opune adevarului, care, in majoritatea cazurilor, nu este decat o notiune relativa. Dezinformatorul nu recurge la minciuna decat daca ii permite sa deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie telul sau principal.

Dezinformarea se prezinta sub mai multe forme: distorsiunea; filtrajul; scurtcircuitarea; redundanta; supraincarcarea canalelor de comunicare.

Daca informatia apare ca o necesitate vitala a existentei umane si organizationale, ea poate fi, in acelasi timp, sursa unor pericole in cazul manuirii incorecte si iresponsabile.

Trebuie analizate trucajele posibile, profitand de necunostinta de cauza a publicului1:

negarea faptelor - daca publicul nu are nici o cale de a-si confirma ce s-a intamplat in realitate, se pot, pur si simplu, nega faptele;

inversarea faptelor - sustinerea cu tarie a unui fapt care nu s-a petrecut, ireal;

amestecul intre adevar si minciuna - pornind de la ideea ca publicul este mai mult sau mai putin informat se incearca sa se minta in proportie de 100%;

modificarea motivului - schimbarea pozitiei "dupa cum bate vantul";

modificarea circumstantelor - se face prin modificarea proportiilor in fortele prezente;

estomparea - suprainformarea cu rol de a capta interesul publicului;

camuflajul - forma superioara a estomparii, se prezinta in detaliu cele afirmate;

interpretarea - fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta si comenta intr-un mod favorabil sau nefavorabil;

generalizarea;

ilustrarea - se pleaca de la particular la general, dar si invers.

Concluzionand, s-ar putea propune o definitie a dezinformarii, astfel: "Dezinformarea reprezinta ansamblul procedeelor puse in joc in mod intentionat pentru a reusi manipularea persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societati, in scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gandirea sau chiar de a le subjuga". Ea presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printr-o interpretare tendentioasa a realitatii. Este o forma de agresiune care cauta sa treaca neobservata, inscriindu-se in randul actiunilor psihologice subversive.

Deci, conform teoriei sale, ea presupune trei elemente:

o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi propaganda;

mijloace deturnate, altfel ar fi intoxicare;

scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.

Dezinformarea se poate intelege intr-un sens foarte larg sau foarte restrans; unii o echivaleaza cu minciuna sau cu orice informatie falsa, altii o limiteaza mai strict, dar este foarte clar ca se apropie de trei (serie) tehnici cum ar fi propaganda, publicitatea, intoxicarea de care trebuie sa o delimitam.

Principala deosebire intre propaganda si dezinformare este ca propaganda se prezinta cu fata descoperita (nu are intentii ascunse), iar cand foloseste neadevaruri, o face in slujba unui scop asupra caruia nu are nimic de ascuns.

Publicitatea are ca scop influentarea, de regula, in sfera comercialului. Propaganda simuleaza intentia de a convinge, publicitatea nu cauta decat sa seduca. Publicitatea, chiar si mincinoasa, nu este dezinformare.

Intoxicarea vizeaza adversarul si consta in a-i furniza informatii eronate, care il face sa ia decizii dezavantajoase pentru el si favorabile pentru noi. Intoxicarea vizeaza un grup restrans de decizie, pe cand dezinformarea se adreseaza opiniei publice.

Dar manipularea ce este? Cei mai multi specialisti sustin ca este obiectivul sau rezultatul unui proces care utilizeaza procedee specifice - semantice, tehnice, psihologice sau temperamentale - pentru a induce in eroare, a dezinforma, a influenta, a convinge sau a controla un obiect (sistem) fie concret, fie abstract, de regula, pentru a obtine un avantaj. Se realizeaza prin mijloace de ordin informational, psihologic, tehnic, semantic, retoric, atitudinal si comportamental, prin tehnici (procedee) de dezinformare, propagare, dezorientare si dezbinare, intoxicare si intimidare, izolare psihologica.

Dezinformarea, desi seamana izbitor cu zvonul*, este considerata ca fiind "o comunicare de tip special intre dezinformator si tinta sa, printr-un fel de mesaj, mai mult sau mai putin explicit". Ea presupune premeditare. Initial, dezinformarea a fost intrebuintata in domeniul militar cu scopul de a induce in eroare inamicul, de a ascunde unele actiuni planificate sau in curs de desfasurare, de cele mai multe ori pentru slabirea moralului acestuia. In prezent, actiunile de dezinformare s-au extins, avand tot mai mult un pronuntat continut politic, economic, stiintific si militar. Unde se termina dezinformarea si unde incepe adevarul; este o intrebare la care se poate raspunde cu mare dificultate.

Dezinformarea este nu numai un derivat vicios al informarii, ci si un substitut sistematic al acesteia.

Revenind la interferentele dintre zvon si dezinformare trebuie aratat ca, odata stapanita tehnica lansarii unui zvon pe piata neagra a informatiilor, a cunoasterii canalelor de transmitere si receptie a acestuia, specialistii dezinformatori mai au de ales una din cele 10 retete de realizare a informatiilor tendentioase.

Dozajul savant cu jumatati de adevar si jumatati de minciuna;

Minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale, poate seduce spiritele paradoxale (ex. zvonul nascut in timpul razboiului, potrivit caruia margarina ar fi fabricata din deseuri de seu si din oase colectate, continua sa circule si astazi in ciuda reglementarilor stricte in materie si a efortului fabricantilor de a combate aceasta deformare grosolana);

Contraadevarul neverificat datorita lipsei de martori (numar diminuat de astronauti decedati in timpul misiunilor in spatiul extraterestru);

Minciuna prin omisiune, in special aceea care neglijeaza de a prezenta informatia in contextul ei;

Valorificarea accesoriilor, a faptului intamplator, in detrimentul esentialului, estompat in mod savant;

Amestecarea faptelor, a opiniilor sau a persoanelor;

Reminiscente false sau comparatii nejustificate;

Minciuna inecata intr-un noian de informatii;

Citate aproximative sau trunchiate;

Aprecierile exprimate pe un ton angelic, dezinvolt sau inteligent.

Se mai pot adauga si alte cateva metode de dezinformare:

a)     Exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu, in numele unor principii morale;

b)     Slabirea adevarului prin persiflare sau prezentare sarcastica;

c)     Etichetarea adversarului, atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei care, ulterior, poate fi respins (nationalisti, fascisti, comunisti nostalgici, criptocomunisti).

Asadar, dezinformarea se bazeaza pe o profunda cunoastere a mecanismelor psihosociologice de functionare a comportamentului individual, a relatiilor sociale si a colectivitatilor umane. Dezinformarea nu se limiteaza doar la deturnarea constiintelor, ci actioneaza, folosind legitatile psihicului uman, pentru conducerea indivizilor, modificarea si dirijarea opiniilor si comportamentelor individuale si de grup. Ea vizeaza substituirea in constiinta si, mai ales, in subconstientul populatiei tinta a acelor idei considerate ca "bune" de catre dezinformator cu altele considerate rele.

Principalele procedee de dezinformare: zvonurile ; falsurile; minciuna; amplificarea sau diminuarea voita a semnificatiei unei fapte, a consecintelor unei actiuni.

Dezinformarea poate fi considerata o forma de agresiune mascata, care presupune disimularea surselor si scopurilor reale, oferind imagini deformate si interpretari tendentioase a realitatii pentru a ascunde actiuni, a discredita personalitati, a genera conflicte sau a castiga increderea unor factori de decizie. De regula, aceasta isi propune obiective cu caracter ofensiv, dar poate servi la fel de bine ca mijloc de aparare (contracarare) impotriva actiunilor adversarului.

Analiza procesului dezinformarii evidentiaza mai multe componente structurale:

1. Sursele actiunilor de dezinformare/COMANDITARII :

factorii de decizie (guvern, state majore, organisme specializate), care conduc operationale de dezinformare in cadrul unei strategii precise ;

grupurile de presiune, care cauta sa orienteze conform propriilor puncte de vedere fie o tendinta politica generala, sau sa formeze atitudini favorizante actiunilor ostile.

2. Specialistii de dezinformare - se afla in subordinea directa a "comanditarilor" si in functie de natura activitatii desfasurate au fost numiti:

planificatori - formuleaza obiectivele, studiaza tintele, elaboreaza mesajele si stabilesc canalele de difuzare;

controlori - constituie si verifica, in teren, reteaua de difuzare a mesajelor, apartinand, de regula, serviciilor secrete;

agenti de influenta - persoane recrutate de catre serviciile de dezinformare. Ei pot fi ziaristi, persoane publice in domeniul artei, stiintei, invatamantului, magistrati, oameni de afaceri, lideri sindicali sau ai tineretului si fac parte din reteaua agentilor de informare a populatiei-tinta, fiind identificati cu discretie de agresor inca din perioada de planificare a actiunii.

3. Strategia dezinformarii - un ansamblu de procedee validate ca eficace in aceste actiuni, precum si modul de utilizare a acestora in timp si spatiu pentru atingerea obiectivelor propuse. In cadrul general, chiar daca sunt reunite procedee diferite avand si obiective intermediare, conceptia si conducerea actiunilor de dezinformare trebuie sa ramana centralizate la nivelul unui organism specializat, subordonat conducerii superioare.

4. Mesajele sunt informatii brute, false sau deformate, care trebuie raspandite si sunt realizate pe baza unor teme propuse sau necesare. De regula, o tema preexista printre atitudinile si opiniile tintei, iar dezinformatorul face totul pentru ca informatia falsa sau stratagema sa se inscrie in mod logic in realitate.

5. Tintele reprezinta persoane sau grupuri asupra carora se propune exercitarea influentei sau asigurarea controlului, fie in mod direct, fie prin intermediari. Ca atare, dezinformatorul procedeaza la cunoasterea profunda si prealabila a tintei pentru a stabili vulnerabilitatea acesteia, respectiv: lipsa de informare, insatisfactii si stari conflictuale, labilitate psihica, moravuri s.a.

Exemple: Razboiul din Golf si din fosta Iugoslavie:

Golf: desfasurarea trupelor de avangarda americana in Arabia Saudita, in perioada premergatoare operatiunii "Desert Storm" s-a bucurat de o mediatizare imensa, menita sa ascunda inferioritatea numerica aliata din acele prime zile cand Arabia Saudita putea fi usor invadata de armata irakiana.

Fosta Iugoslavie:

compania privind dezertarile in masa din armata sarba, in mai 1999, cresterea nemultumirii populatiei fata de politica lui Milosevici;

stiri despre o asa-zisa rebeliune in randul soldatilor sarbi, incercari de a provoca divizari si nemultumiri in randul armatei iugoslave si ale politiei, lansari de manifeste prin care se anunta neplata soldelor numai la o parte dintre combatanti;

descrierea, de catre mass-media occidentala, bombardarii Palatului Bon din Zagreb, precum si a orasului istoric Dubrovnik - in fapt nu au existat, dar informatiile au fost urmate de recunoasterea diplomatica a Croatiei ca stat independent;

relatari largi privind masacrul din Piata Mareale (Sarajevo) cu victime in randul musulmanilor si cu acuzatii la adresa salbaticiei sarbilor. Ulterior s-a aflat ca masacrul este opera musulmanilor;

stirea ca au fost otraviti copii dintr-o scoala albaneza a facut, initial, multe valuri. Realitatea era ca scoala era mixta si nu se putea face o otravire selectiva;

acuzatii de omorare (sechestrare) de catre sarbi a liderului albanez Ibrahim Rugova, demontate ulterior de oamenii presedintelui Milosevici prin adunarea lui la Belgrad si prin declaratiile personale ale albanezului.

3. Delimitarea conceptelor de dezinformare si zvon

Dezinformarea poate fi inteleasa intr-un sens mai restrans sau mai larg. In sens restrans, se situeaza la jumatatea drumului intre intoxicare si influenta. Daca intoxicarea propriu-zisa este punctuala, tolereaza un anume amatorism, foloseste orice intermediar aflat la dispozitie, se straduieste sa faca anumite persoane sa creada anumite lucruri, dezinformarea este sistematica, profesionista, a recurs intotdeauna la mass-media, se adreseaza opiniei mondiale si nu statului major al natiunii - tinta.

In paralel, daca influenta exercita o actiune aparent dezordonata, oportunista, in mod esential cantitativa, dezinformarea creeaza un program urmarind sa substituie, in constiinta si mai ales in subconstientul populatiei vizate anumite imagini considerate pozitive pentru puterea care dezinformeaza, dar negative pentru celelalte. In sens mai larg, cuvantul dezinformare acopera si tehnicile de influenta, si aceasta din doua motive majore. Pe de o parte, cele doua metode sunt aplicate de catre aceeasi oameni, in cadrul aceluiasi organism, pe de alta parte ambele se bazeaza pe aceeasi caracteristica a tintei. Atat in dezinformare cat si in influenta, tinta este privita ca un complice. Este suficient sa se introduca in curentul de opinie un catalizator microscopic, dar adecvat, si reactia are loc, pastrand toate aparentele de spontaneitate. Aici, in realizarea dezinformarii/ influentei apar trei limitari.

Dezinformarea si influenta nu pot fi aplicate decat dincolo de un volum critic de dezinformati sau influentati. Individul, familia, un grup profesional pot fi intoxicati dar nu si dezinformati, deoarece secreta in mod natural anticorpii care lupta impotriva minciunii din atasament pentru adevar, impotriva nebuniei/anormalului din respect pentru bunul simt. Pornind de la o anumita cantitate, insa, indivizii devin multime. Proletarizati intelectual (oricare ar fi, de altfel, nivelul lor de educatie), isi pierd instinctul de conservare, si masa lor, debusolata, se clatina dintr-o parte in alta, antrenata de propria sa greutate, gata sa suporte plina de recunostinta, tehnicile de dezinformare ale expertilor linistitori.

Pe de alta parte, dezinformarea si influenta nu se pot exercita impotriva curentului. In stadiul actual al cunostintelor stiintifice asupra psihologiei multimilor, ar fi imposibil ca americanii sa fie facuti sa creada ca ar trebui sa renunte la independenta, negrii africani ca procesul de colonizare a fost un bine absolut, crestinii moderni ca au datoria de a evangheliza lumea intreaga trecand-o prin foc si sabie. Chiar daca influenta reuseste, in unele cazuri, sa incurajeze tendinte aberante pentru a atata neintelegerile care mocnesc in tabara adversa, ea nu-si va atinge randamentul optim decat exploatand mode, tendinte care se manifesta deja.

O alta limitare consta in faptul ca dezinformarea si influenta au nevoie de timp, intrucat nu se bazeaza pe greseala comisa de o autoritate, ci pe infiltrarea progresiva a unor imagini in constiinta unui popor intreg.

Aceste limitari sunt legate, toate trei, de o caracteristica a dezinformarii intelese in sens larg: aceasta nu consta in a "face sa se creada" ceea ce nu exista, ci in a modifica reactiile in pofida convingerilor. Nu are nici o importanta in ochii celui care dezinformeaza.

Tarile care practica dezinformarea ca arma de razboi incredinteaza executarea acesteia serviciilor speciale. De fapt, dezinformarea este o sinteza intre obtinerea de informatii asupra adversarului si penetrarea serviciilor de informatii adverse, intrucat permite teleghidarea tintei pornind de la o documentatie adunata in prealabil, si aceasta nu printr-o actiune obscura, aleatorie asupra unor organisme foarte specializate, ci la lumina zilei, incepand cu omul de pe strada si mergand pana la autoritati si experti, cei din urma fiind prizonierii celor dintai, iar autoritatile, la randul lor, fiind prizonierele opiniei publice.

Concomitent, cercetarea psiho-sociologica fundamentala mondiala a urmarit sa analizeze conceptul de "zvon", modul lui de producere, transmitere si receptare, natura generatoare a virulentei acestuia, puterea lui de influentare si multe alte aspecte.

In aceasta directie, cunoscutii cercetatori americani Gordon W. Allport si Leo Postman au intreprins o serie de importante studii privind procesul de germinatie si raspandire a zvonurilor.

Ei au definit zvonul ca "afirmatie prezentata drept adevarata, transmisa verbal de la persoana la persoana, fara sa i se verifice corectitudinea. Astfel chiar daca un individ isi incepe expozeul cu fraza: "este numai un zvon, dar . " informatia este prezentata, transmisa nerespectand standardele de siguranta".

Pentru clasicii teoretizarii fenomenului, Allport si Postman, zvonul este "un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat de la om la om, de obicei din gura in gura, in lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui". Pentru Knapp, zvonul este "declaratia destinata a fi crezuta, ce se raporteaza la actualitate, fiind raspandita in lipsa unei verificari oficiale". Peterson si Gist considerau zvonul "o realitate sau explicatie neverificata, care circula din om in om si este legata de un obiect, un eveniment sau o problema de interes public".

Tamotsu Shibutani definea zvonul ca "stire improvizata rezultata dintr-un proces de deliberare colectiva care a avut la origine lamurirea unui eveniment important si ambiguu".

E. Morin a aplicat numele de zvon numai povestilor neintemeiate, luand in calcul cele doua criterii de definire:

a)     zvonul comunica o informatie privitoare la un fapt inexistent - deci informatia nu are punct de plecare;

b)     informatia respectiva circula numai prin canale de comunicare informale sau paralele cu cele oficiale.

Jean-Noel Kapferer definea zvonul ca "aparitia si circulatia in cadrul societatii a unor informatii fie inca neconfirmate public de sursele oficiale, fie dezmintite de acestea".

Pentru Postman, Allport, Knapp, Peterson si Gist, zvonul este in primul rand o informatie care aduce date noi despre o problema de actualitate. Aceasta informatie este destinata a fi crezuta, a fi convingatoare. Toti cercetatorii amintiti si-au propus sa demonstreze ca o informatie neverificata duce automat la dezinformare. Notiunea de verificare nu poate fi disociata de persoana sau institutia care procedeaza la verificare, deci instrumentele de preluare critica a informatiei sunt dependente de credibilitatea acestora. Verificarea este cel mai adesea subiectiva, iar in acest caz definitiile mai sus amintite, nu pot fi folosite din cauza imposibilitatii de a deosebi un zvon de noianul de informatii care circula rapid.

Allport si Postman au pus in evidenta legea potrivit careia: "Intensitatea zvonului este produsa si in functie de importanta subiectului pentru individul receptor/difuzor si de ambiguitatea situatiei, a lipsei de certitudine bazata pe dovezi palpabile".

Conform cu legea formulata de ei, zvonul apare cu mare probabilitate cand oamenii sunt profund interesati de o anumita situatie despre care informatiile oficiale lipsesc, sunt sarace, sporadice sau "filtrate" sau chiar blocate sa ajunga la oameni.

Se pot stabili astfel urmatoarele caracteristici ale zvonului:

Zvonul este un important mijloc informal de comunicare in masa. Aceasta caracteristica, confera zvonului o complexitate deosebita si explica de ce acesta a fost considerat mult timp un fapt social misterios, aproape magic. Fiind un canal de comunicare intre oameni, zvonul are o existenta obiectiva, este prezent in toate sferele vietii sociale. Aparitia mijloacelor moderne de comunicare in masa (presa, radioul, televiziunea s.a.) nu a determinat suprimarea zvonurilor, ci o specializare a lor, publicul continuand sa vehiculeze o mare parte a informatiei, pe cale orala, de la om la om.

Zvonurile suplinesc informatiile oficiale, fiind generate de evenimente, fapte sau probleme reale ori imaginare, de mare interes public. Existenta zvonurilor se explica asadar, numai prin actiunea oamenilor care le transmit. Mecanismul de transmitere a zvonurilor se declanseaza atunci cand un individ ori un grup considera o informatie suficient de importanta ori utila pentru a o raspandi.

Zvonul este o "stire" distorsionata, neoficiala, rezultand dintr-un proces constructiv, de producere colectiva, in lant. Caracterul distorsionat se datoreaza faptului ca, pe timpul transmiterii in lant, de la o persoana la alta, continutul zvonului este supus unor importante modificari. Acestea au loc simultan in cadrul a trei procese: reducerea (simplificarea), accentuarea (amplificarea), asimilarea potrivit aspiratiilor si motivatiilor transmitatorului. Caracterul neoficial rezulta din faptul ca zvonul pune la indoiala credibilitatea autoritatilor, contrazice informatiile oficiale si cel mai adesea devanseaza sursa oficiala (in rau sau in bine).

Zvonul poseda o capacitate ridicata de influentare, deoarece mesajul sau incorporeaza elemente de esenta, psihologice si psihosociale, ce definesc insusi omul ca fiinta sociala. Participarea la procesul colectiv de profilare a zvonului raspunde unor cerinte de comunicare ale fiecarui individ: placerea de a vorbi, de a starui interesul si primi laude; consumarea legaturilor de rudenie, vecinatate si prietenie s. a. Zvonul este atragator pentru ca vine in intampinarea aspiratiilor si motivatiilor indivizilor.

Zvonul se bucura de o credibilitate deosebita. Circuland, zvonul devine cu atat mai seducator si mai credibil, cu cat el ajunge, prin implicarea subiectiva a fiecarui transmitator, sa exprime cu voce tare ceea ce si ceilalti oameni doreau sa cunoasca, ceea ce gandeau in sinea lor, dar nu era confirmat. Credibilitatea zvonului este strans legata de persoana care-l aduce la cunostinta. Pe masura ce este raspandit zvonul devine din ce in ce mai convingator.

Zvonul dispune de un important potential de manipulare a atitudinilor si comportamentelor umane. De asemenea, prezinta particularitatea potrivit careia o informatie falsa introdusa deliberat in mecanismul sau de functionare se raspandeste exact la fel ca si una veridica. Zvonul cu un continut fals este des utilizat in toate domeniile vietii sociale si mai ales in cel militar pentru a se obtine avantaje in detrimentul inamicilor si concurentilor.

Viteza de propagare a zvonurilor este determinata in principal de:

structura grupului in care se propaga, gradul lui de omogenitate si asezare spatiala;

coeziunea spirituala si comunitatea de interese;

importanta temei, concordanta dintre continutul mesajului si motivatiile individuale si de grup.

Zvonul "serveste" individului si colectivitatii pentru clarificarea anumitor situatii incerte, dar de mare interes despre care nu dispun de informatii satisfacatoare. In astfel de imprejurari pot aparea zvonuri generate de incercarile oamenilor de a-si explica evenimente, procese, fenomene, precum si deliberat concepute si lansate cu scopuri bine definite de catre organe specializate. Sub paravanul explicarii unor situatii, specialisti ai domeniului "construiesc" zvonuri ce ofera explicatii justificate, dar cu un grad mare de credibilitate pentru influentarea opiniei publice din tara proprie sau din alte tari. O alta functie a zvonului o constituie aceea de modificare a tensiunii emotionale a comportamentului, crearea de procese negative (climat si stari de spirit incordate) in randul unei parti a populatiei sau in cadrul unor institutii. Pe un fond psihologic tensionat, generat de evenimente sociale sau naturale deja produse, ca si iminenta altora, zvonurile lansate spontan sau dirijat, amplifica blocajele si inhibitiile emotionale, accentueaza asteptarile si temerile indivizilor. O data pus in circulatie zvonul genereaza si o intensificare a nevoii de noi informatii, de cautare, adesea fara discernamant, de noi argumente pentru clarificarea situatiei existente.

Tipologia zvonurilor

a)     din punct de vedere al sursei sunt de doua feluri: zvonuri spontane si zvonuri deliberate;

b)     dupa natura continutului mesajelor: zvonuri optimiste (roz) si zvonuri deliberate (negre);

c)     dupa mediile sociale in care circula: zvonuri politice, culturale, financiare, militare, comerciale, scolare etc.;

d)     dupa problematica de baza a continutului: zvonuri despre sanatate, despre comploturi, despre aliante etc. (aranjamente, potlogarii);

e)     dupa durata: zvonuri de lunga durata; de durata medie; de scurta durata si meteorice;

f)      dupa efectele de public: zvonuri de dezbinare, de descurajare, defetiste, panicarde, de infricosare, incurajatoare, de provocare, de denigrare, de condamnare etc.

3.1. Zvonul ca dezinformare

El reprezinta un mesaj (informatie) ce se vrea autentic si cu caracter de noutate despre o anume situatie, fenomen sau eveniment produs sau pe cale sa se produca si care circula in absenta, in paralel sau contra informatiilor (stirilor) transmise, ambiguu si neverificabil (greu verificabil) intr-un interval de timp scurt.

El apare, in majoritatea cazurilor, pe fondul absentei informatiei oficiale, al lipsei de credibilitate si pertinenta ale acestora. Cele mai periculoase zvonuri apar ca urmare a lansarii lor de catre cei interesati in atingerea unui scop, ce nu poate fi indeplinit in alt mod. De regula, aceste zvonuri nu sunt in totalitate false, ci cuprind un amestec de adevar si minciuna.

Cei care lanseaza zvonul mizeaza pe:

labilitatea psihica a celor carora le este adresat:

sperantele si temerile destinatarilor;

tendinta acestora de hiperbolizare, de amplificare a amanuntelor;

dorinta unora de a poza in fata colegilor in calitate de persoane bine informate si importante.

Zvonurile mai prezinta o serie de trasaturi, cum ar fi:

a)     zvonurile se nasc mai ales in situatii amenintatoare,de criza pentru populatie;

b)     zvonurile se raspandesc pentru ca, oriunde, redarea lor confera transmitatorului un anume prestigiu social;

c)     zvonul se afla permanent intr-un proces de transformare;

d)     zvonul care se difuzeaza pana departe suporta o prelucrare critica in privinta adevarului posibil, al intamplarilor cuprinse in el;

e)     zvonurile sunt procese de producere in lant, in care au loc, prin nivelare, pierderi ale detaliilor si la care se anexeaza, prin accentuare, noi conexiuni;

f)      relatarile declarate drept zvonuri sunt acceptate mai usor, adica mai putin critic;

g)     zvonul are o functie de completare a stirilor oficiale; cu cat o societate isi controleaza mai mult sistemul de stiri, cu atat activitatea zvonistica se intensifica mai mult.

Factori generali favorizanti ai aparitiei zvonurilor

a)     absenta unor informatii oficiale, complete, oportune si credibile despre evenimente si fapte de mare interes public;

b)     existenta unui interes sau a unei preocupari reale si imediate fata de o anumita situatie sau problema despre care informatiile oficiale sunt sarace sau tardive;

c)     situatii complexe in care comunicarea sociala poarta amprenta unor puternice trairi emotionale: crize economice, sociale, stare de tranzitie, catastrofe naturale, razboi etc.;

d)     pierderea increderii populatiei in autoritatile legale si in mijloacele de informare oficiale (aplicarea cenzurii asupra acestora).

3.2.. Legile transmiterii zvonurilor

Zvonurile nu deranjeaza pentru ca sunt "false" (daca ar fi asa, nimeni nu le-ar lua in seama). Ele sunt crezute tocmai pentru ca se intampla adesea sa fie "adevarate", ca in cazul scurgerii de informatii sau al secretelor politice dezvaluite. Zvonurile deranjeaza pentru ca alcatuiesc o sursa de informare necontrolata de putere. Fata de versiunea oficiala se nasc alte adevaruri: fiecare cu adevarul sau.

Shibutani intelege zvonul ca rezultat al unei actiuni colective ce are drept scop atribuirea unui sens unor fapte inexplicabile. Parerea acestui specialist poate fi rezumata la o formula simpla:

Z = Importanta x Ambiguitate

Din aceasta relatie rezulta ca daca importanta evenimentelor care fac obiectul informatiilor vehiculate este nula sau daca nu prezinta nici un fel de ambiguitate, nu vor exista zvonuri.

In 1947, americanii Gordon W. Allport si Leo J. Postman au elaborat cele trei legi de transmitere a zvonurilor: legea nivelarii, legea accentuarii si legea asimilarii.

Nivelarea - reducerea sau simplificarea informatiei, facilitarea intelegerii si relatarii ei. Pe masura ce un zvon circula, el tinde sa devina mai scurt, mai concis mai usor de inteles si de povestit. Versiunile succesive cuprind tot mai putine cuvinte si detalii. Numarul detaliilor retinute scad brusc, in special la inceputul seriei de reproduceri. Memoria sociala indeplineste in cateva minute o reducere echivalenta cu cea infaptuita de memoria individuala in cateva saptamani. Reducerea insa nu merge pana la disparitia totala. Stabilitatea curbei in partea finala dovedeste: cu cat o poveste este mai scurta si mai concisa, cu atat are sanse mai mari de a fi reprodusa fidel; cand subiectul are mai putine detalii intre care sa aleaga, riscul de distorsiune ulterioara scade; relatarea este atat de scurta incat pentru a o retine este suficienta memoria mecanica. Asa se si explica rapiditatea cu care circula din om in om si de la grup la grup.

Accentuarea - cantonarea pe anumite detalii, cuvinte, imagini sau simboluri frapante, multiplicarea numerica, actualizarea si localizarea evenimentului, exagerarea consecintelor posibile, incercarea de a conferi posibilului iminenta. Aceasta tendinta ce intervine in procesul distorsionarii informatiilor, se defineste ca perceperea, retinerea si reproducerea selectiva a unui numar limitat de detalii care provin dintr-un context mai larg. Se poate afirma ca accentuarea este complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate sa existe fara cealalta. In interiorul acestei tendinte se produc o serie de fenomene precum: zborul unui avion sau explozia unei bombe sunt intotdeauna subliniate; dimensiunea relativa a obiectelor este unul din factorii determinanti ai atentiei, acest tip de accentuare ar putea fi explicat prin dorinta subiectului de a localiza povestirea intr-un anume cadru spatio-temporal.

Asimilarea - capacitatea transmitatorului de ajustare a contextului, in functie de atitudinile, aspiratiile si motivatiile sale. Asimilarea reprezinta o conditie de baza care asigura ca zvonul sa circule intr-un mediu determinat si nu in oricare altul. S-a observat ca anumite zvonuri neformulate direct, dar pe care omul insusi considera ca le descopera datorita judecatii si capacitatii sale, sunt mult mai rapid asimilate si percepute drept credibile.

Reducerea si accentuarea sunt, in fond, fenomene de selectie. Ele nu explica procesul prin care anumite detalii sunt eliminate si altele marite, nici transpunerile, imprumuturile si alte deformari care caracterizeaza propagarea unui zvon. Toate acestea pot fi intelese prin procesul de asimilare care rezulta din forta de atractie exercitata asupra unui zvon, de obiceiurile, interesele si sentimentele celor carora el se adreseaza.

Se ajunge, in general ca unele detalii sa fie reduse sau accentuate in asa fel incat sa corespunda ideii dominante a povestirii in care ele se integreaza si astfel sa sporeasca credibilitatea, logica si atractivitatea. Incercarile acute pentru a completa imagini partiale sau a umple niste goluri in campul stimulilor provoaca si ele o deformare a zvonurilor. Asemenea incercari sunt acute in scopul de a obtine o povestire coerenta, semnificativa, cu putere de seductie. Asimilarea are loc prin condensare si prin anticipare. In primul caz, memoria pare uneori ca vrea sa faca mai putin efort, caci este mai lesne sa fuzioneze doua detalii decat sa le retina separat, iar in cazul asimilarii prin anticipare, in timp ce anumite detalii sunt transformate sau introduse pentru a face sa reiasa scheme simplificate asupra carora este centrat auditoriul, altele iau forma corespunzatoare structurii de gandire a celui ce-l transmite. Se percep si se retin lucrurile asa cum sunt ele "de obicei".

3.3. Rolul indivizilor in procesul emergentei zvonurilor

Zvonurile nu au nimic misterios, extraordinar sau patologic. Substanta lor, informatiile neoficiale, neverificate, se structureaza in baza unei logici specifice: despre un subiect valorizat pozitiv (S₊) se afirma ca a realizat o actiune negativa (A_--). Numai structura paradoxala: (S₊) (A_--) socheaza si face ca zvonul sa circule. Cine nu ar fi consternat sa afle ca X om politic si mare patriot este implicat in afaceri financiare dubioase? Desigur, importanta evenimentului, dar si ambiguitatea stirilor au facut ca informatiile neoficiale sa circule "in paralel" cu cele oficiale. Capacitatea critica a fiecaruia a filtrat informatia. Mai mult decat atat, anumite caracteristici de personalitate intr-un context social concret faciliteaza nasterea si viata zvonurilor.

J. N. Kapferer considera ca formula:

rezuma cel mai corect fenomenul complex al zvonurilor. Emergenta zvonurilor intr- un context social dat (S) este in functie (f) de importanta evenimentului (I) si de ambiguitate (A), factori care potenteaza zvonul, si de anumite trasaturi de personalitate (P), care actioneaza franator (capacitatea critica, externalismul etc.). Cercetarile efectuate de institutiile specializate au reliefat relatia dintre "locul controlului" si emergenta zvonurilor. Cei care plaseaza controlul comportamentului in exterior, care percep ca ceea ce se intampla cu ei se datoreaza norocului, sansei, sortii sau puterii altora, sunt mai vulnerabili la zvon decat cei care au credinta in controlul intern, care percep recompensele si pedepsele ca fiind contingente comportamentelor sau caracteristicilor proprii.

G. Allport si L. Postman considerau ca intensitatea unui zvon este determinata de importanta acordata de subiecti situatiei sau faptelor respective, cat si de ambiguitatea acesteia. Shibutani a reconsiderat aceasta lege opinand ca zvonurile este posibil sa apara cand "cererea de stiri depaseste volumul acestora, provenite prin canalele oficiale". Cu alte cuvinte, cand canalele formale nu mai reusesc sa acopere nevoia de informare a oamenilor, acestia incep sa caute informatii in afara retelei de comunicare institutionale. Cea mai evidenta situatie de acest gen se profileaza cand regimurile totalitare inchid, in timpul unor crize politice de mari proportii, canalele de informare institutionalizate.

O alta situatie in care oamenii se bazeaza pe zvonuri pentru comunicare este aceea in care mass-media isi pierde credibilitatea. Cenzura faciliteaza intotdeauna aparitia zvonurilor. De asemenea, indivizii in general se bazeaza pe zvonuri in cazurile subiectelor evitate sau abordate fragmentar de mass-media, cum este cazul amanuntelor despre crime, violuri, mutilari, viata intima a personalitatilor politice, culturale etc.

Chiar si in cazul folosirii canalelor auxiliare, informatiile cuprinse intr-o stire sunt supuse unui anumit control social. Daca cererea de stiri este moderata, iar starea de perceptie a publicului este scazuta, atunci zvonurile nu pot aparea decat deliberat. In acest caz, receptorii isi pastreaza abilitatea critica, iar stirea va fi controlata din punct de vedere al credibilitatii si al seriozitatii sursei. In asemenea situatii, zvonurile lansate, mai putine la numar, vor pastra structura axiomelor grupale specifice sursei care le-a produs si difuzat. Existenta zvonurilor si in situatii clare, obisnuite, este posibila datorita faptului ca in viata cotidiana oamenii se bazeaza intr-o larga masura pe ceea ce aud de la altii, considerand ca aceste tipuri de informatii sunt destul de sigure pentru rezolvarea problemelor curente.

Daca cererea de stiri nu este satisfacuta suficient de canalele oficiale, iar starea de agitatie este crescuta printre receptori, zvonurile apar spontan gratie relatiilor de comunicare interumane. Shibutani considera aceste zvonuri ca accidentale. In acest caz, atat canalele formale cat si cele auxiliare vor fi neglijate, informatiile fiind receptate de la orice fel de sursa - cunostinte intamplatoare, straini sau chiar franturi de conversatie auzite. In situatia in care sursa este cvasianonima, responsabilitatea pentru informatie devine minima. In conditiile aparitiei acestor zvonuri "salbatice" se inregistreaza cele mai serioase distorsionari ale informatiei.

Shibutani aprecia ca "zvonurile salbatice apar numai in circumstante extreme". Aceste zvonuri pastreaza si ele in mod inevitabil amprenta socio-culturala a grupului sursa.

Shibutani considera zvonul ca pe "o tranzactie colectiva ce implica o diviziune a muncii intre participanti, fiecare dintre acestia avand o contributie diferita". Deoarece oamenii angajati in transmiterea si dezvoltarea unui zvon nu au un vocabular asemanator, nu au interese si perceptii identice, "tranzactia" luata ca intreg nu poate fi explicata in termenii motivatiilor individuale. Cercetatorul american sugera ca aceste "tranzactii colective" implica o diviziune a muncii in care oamenii ocupa roluri identificabile. Rolul cel mai evident ocupat de un personaj in procesul de dezvoltare a zvonurilor este acela de manager, de persoana care aduce informatii in cadrul unei colectivitati. Alt rol distinct, din cadrul evolutiei zvonurilor, il constituie cel de interpret, adica individul care incearca sa integreze informatia primita intr-un anume context, evaluand aceasta informatie in functie de experienta si asteptarile sale si prognozand o viitoare dezvoltare a evenimentului. Aproape in orice grup social exista un sceptic. Ocupantii acestui rol isi exprima neincrederea in informatia primita de mesageri, cer dovezi si prudenta in acceptarea acesteia. Rolul protagonistului apare in situatia in care exista interpretari contradictorii ale stirii. In cadrul procesului de dezvoltare a zvonurilor, multi subiecti grupali ocupa rolul de auditori care recepteaza informatia fara sa participe la dezbateri. Procesul de emergenta a zvonurilor presupune si rolul de decident care implica hotararea de a lua o masura functie de informatia primita, decizie care poate fi acceptarea sau ignorarea informatiei. Autorul mentionat mai sus considera ca nu exista o corespondenta stransa intre tipurile de personalitate ale indivizilor si rolurile ocupate de acestia in procesul de raspandire a zvonurilor. O persoana poate schimba mai multe roluri in cadrul unui astfel de proces: initial rolul de auditor, de mesager si in final pe cel de protagonist. Rolul decidentului este esential in cadrul procesului de emergenta a zvonurilor, de el depinzand daca acesta este acceptat sau nu.

Exista pentru fiecare persoana, functie de atitudinile sale, de credintele sale, de experienta sa, o sensibilitate selectiva pentru continutul zvonurilor, cu alte cuvinte, nimeni nu este mai surd decat cel care nu vrea sa auda.

Manipularea - forma de baza a actiunilor psihologice

Manipularea, reprezentand un instrument mai puternic decat utilizarea fortei, este tot mai frecvent folosita, in rezolvarea unor situatii de criza si in razboi, prin eficacitatea ei la diferite niveluri si anume:

Nivelul definirii scopurilor;

Nivelul informarii;

Nivelul stabilirii planului de actiune;

Nivelul reuniunii participantilor;

Nivelul conducatorului actiunii;

Nivelul adoptarii deciziei.

Istoria este deosebit de bogata in actiuni de manipulare care au schimbat cursul unor evenimente politice si militare si au modificat numerosi parametrii economici.

Operatiile de manipulare au ca obiectiv inselarea adversarului - politic, economic sau militar cu privirea la intentiile reale si slabirea vointei sale.

Specialistii definesc manipularea ca fiind obiectivul sau rezultatul dorit al unui proces care utilizeaza procedee specifice - informationale, tehnice, psihologice - pentru a induce in eroare, a dezinforma, a influenta, a convinge sau a controla un obiect, fie concret (o persoana, un stat, o actiune), fie abstract (gandirea sau perceptiile), de regula pentru a obtine un avantaj.

Manipularea este, astfel, un rezultat final al unui proces care exploateaza oamenii, gandirea sau capacitatile lor, modificand prisma prin care sunt procesate valorile, stereotipurile sau interesele unui individ. Ea implica incercarile de a influenta atitudinile si opiniile, sau de a convinge populatia propriei tari, populatia si conducerea unei aliante careia ii apartine tara respectiva, sau populatia tarii inamice.

Deformarea realitatii, insinuarea in constiinta oamenilor a adevarurilor spuse pe jumatate, crearea unor stereotipuri deformate in gandire, inlocuirea convingerilor si pozitiilor reale prin altele false sunt modalitati concrete prin care se actioneaza. Pentru aceasta, manipularea foloseste procedee psihologice, tehnice si informationale.

a) Procedee psihologice

Acestea urmaresc sa foloseasca slabiciunile personalitatii receptorului in avantaj propriu, sau sa provoace individul sa isi piarda controlul. Aflat sub influenta acestor conditii, receptorul poate face greseli in beneficiul manipulatorului. Aceste metode includ:

Referirea la autoritatile, ale caror opinii privind subiectul, nu pot fi probate;

Prezentarea unor angajamente, promisiuni anticipate la care nu se poate rezista;

Crearea unei atmosfere de incredere, desi manipulatorul abia il cunoaste pe receptor;

Pretinderea faptului ca exista unitate de gandire si de apropiere in privinta valorilor spirituale si intereselor, discreditarea altor influente opuse asupra receptorului care se interfereaza cu scopurile manipulatorului;

Acordarea simpatiei si sprijinului fata de receptor in circumstante care, eventual, pot fi folosite in avantajul manipulatorului

b) Procedee tehnice

In plus fata de manipularea psihologica, statele moderne acorda atentie, in principal, manipularii tehnice. Procedeele tehnice au fost folosite la cele mai inalte niveluri si s-au concentrat pe computere - baza epocii informationale.

c) Procedee informationale

Aceste procedee sunt asociate cu schimbarea intentionata de catre manipulator a continutului mesajelor transmise receptorului. Printre ele se numara urmatoarele:

Prezentarea intentionata a unei minciuni sau a unei informatii neutre in care faptele sunt aranjate in asa fel incat sa conduca auditoriul spre o anumita concluzie;

Prezentarea numai a unei numite parti a temei aflate in discutie sau a unei explicatii subiective a acesteia;

Reducerea informatiilor, ascunzandu-le pe cele ce ar putea fi daunatoare pentru manipulator si evidentiindu-le pe cele care ii sunt de folos;

Fragmentarea informatiilor si prezentarea partilor ce sunt in avantajul manipulatorului;

Prezentarea zvonurilor ca fapte adevarate, in special daca sunt incontestabile;

Supraincarcarea receptorului cu informatii pentru a ii reduce capacitatea de analiza critica;

Includerea unei doze de autocritica in prezentarea unor probleme importante pentru crearea unei aparente de obiectivitate;

Propagarea unor informatii ce pot fi atribuite unei surse neutre in care receptorul are incredere;

Dezvaluirea unor informatii considerate confidentiale, dar care de fapt nu sunt confidentiale;

Atribuirea informatiilor prezentate unor surse "demne de incredere";

Folosirea ponegririi pentru a intoxica opinia receptorului despre altii.

Aceste procedee sunt folosite in cadrul actiunilor de dezinformare, propaganda, intoxicare si publicitate. Pentru realizarea manipularii, mai ales prin dezinformare, propaganda si intoxicare psihologica se ofera astfel de informatii care, prin prelucrare conduc la produse psihice pe care individul le considera ale lui, cand de fapt au fost comandate.

Propaganda

Termenul presupune transmiterea unei informatii catre un public, informatie care trebuie sa fie salutara pentru acesta si care nu este perceputa de informator ca mincinoasa ci dimpotriva ca expresie a singurului adevar existent.

Sub aspect psihosocial, propaganda este un ansamblu de mijloace de persuasiune, de influentare a atitudinilor, opiniilor, comportamentelor unor vaste ansambluri umane, un sistem de interpretare a faptelor, evenimentelor, ideilor din punct de vedere al unei anumite ideologii, al unei anumite politici, in scopul infaptuirii unor actiuni practice conform idealurilor sociale pe care propaganda respectiva le serveste.

In conceptia NATO propaganda este definita ca fiind un ansamblu de actiuni ce cuprind informatii, idei, conceptii sau apeluri difuzate in scopul de a influenta sentimentele, opiniile, atitudinile sau comportamentele unui auditoriu riguros circumscris in beneficiul celui care desfasoara asemenea activitati.

Datorita puternicei sale forte de penetratie si convingere in randul populatiei, in special prin efectele sale psihologice, propaganda a fost si este deseori folosita in scopuri de razboi. Ea se realizeaza oral (mesaje radio, casete, declaratii ale prizonierilor etc.), in scris (proclamatii, manifeste, pamflete, articole de presa etc.) sau combinat (T.V., mesaje filmate, efecte sonore si luminoase).

In cadrul conflictelor militare, dar si in perioada ce precede confruntarea propriu - zisa se folosesc toate tipurile de propaganda. Exista mai multe tipuri de propaganda, astfel:

a) in functie de scop:

Propaganda de coeziune care are scopul de a intari sau de a uni strans grupul obiectiv;

Propaganda de dezbinare care incurajeaza antagonismul dintre grupurile si indivizii din societatea obiectiv.

b) in functie de sursa aparenta

Propaganda alba - adevarata sursa se manifesta deschis; se cunoaste provenienta propagandei;

Propaganda gri - nu se ofera nici un indiciu despre sursa, deci provenienta propagandei este necunoscuta;

Propaganda neagra - materialul este atribuit unei surse false, adica sursa lasata sa se presupuna, nu e cea reala.

Intoxicarea

Intoxicarea, ca neologism reprezinta o actiune insidioasa asupra spiritelor, tinzand sa acrediteze anumite opinii, sa demoralizeze, sa deruteze. Analizand aceasta definitie este foarte usoara deturnarea sensului acestui cuvant pentru a-l transforma intr-un sinonim al viclesugului de razboi, tradarii, minciunii si altor trucuri.

Mai corecta este insa utilizarea termenului "intoxicare" pentru definirea procedeelor mai sus mentionate, dar rezervandu-l planurilor superioare si anume al tacticii generale, adica al folosirii combinate a armelor de catre militarii de pe teren, in lupta; al strategiei, al desfasurarii generale a razboiului; al politicii interne si in special externe.

Publicitatea

La fel ca si propaganda, publicitatea transmite catre un public pe cat de numeros posibil, un mesaj a carui realitate sau falsitate nu constituie interesul esential si al carui scop nu este acela de a informa, ci de a influenta.

Diferenta fata de propaganda, insa este aceea ca publicitatea face doar elogiul unui produs, abia indraznind sa faca vreo aluzie la concurenta. Publicitatea nici macar nu are intentia de a convinge; ea nu cauta decat sa seduca.

Prin volumul sau insa, publicitatea poate genera o actiune nefasta publicului. Individul, zilnic asaltat de publicitate se autoprotejeaza prin intermediul refuzului impotriva a ceea ce a devenit o agresiune obsesiva. Nu este o aparare in adevaratul sens al cuvantului, caci ramane un fel de perceptie automata inconstienta a mesajelor, conditionata de stimuli care il influenteaza fara sa stie. O asemenea pasivitate resemnata devine o obisnuinta si creeaza o adevarata vulnerabilitate de care ceilalti vor sti sa profite.

Spre deosebire de propaganda deschisa, dar in acord cu dezinformarea, publicitatea este preocupata mai mult de impactul asupra maselor decat de valoarea mesajului pe care il transmite si isi fixeaza ca obiectiv crearea unui comportament. Din acest punct de vedere se poate vorbi mai mult de o manipulare decat de o argumentare.

Dezinformarea

Astazi, originalitatea dezinformarii moderne consta in interferenta a trei elemente:

Aparitia unei metodologii imprumutata de la publicitate, insa fondata pe descoperirile psihosociologiei;

Influenta considerabila si marea diversitate a mijloacelor de informare in masa;

Intrebuintarea dezinformarii ca pe un adevarat sistem de arme, ivindu-se necesitatea crearii de organisme specializate care au cunoscut, cel putin in unele state, o extindere fantastica, dezinformarea ajungand sa fie considerata, cu deplina indreptatire, cea de-a 5-a dimensiune a oricarei batalii - alaturi de pamant, aer, mare si cosmos.

Cu riscul ca poate partial ne repetam, dezinformarea poate fi inteleasa intr-un sens foarte larg sau foarte restrans. Unii merg pana la a o echivala cu "minciuna" sau "orice informatie falsa", altii o limiteaza mai strict. In masura in care ideea de influentare a opiniei ii este inerenta, dezinformarea se aproprie de cele trei tehnici de manipulare (intoxicarea, propaganda si publicitatea) dar pastreaza fata de acestea diferente, avand un domeniu specific.

Astfel, principala deosebire intre dezinformare si propaganda este ca, aceasta din urma se prezinta cu fata descoperita, nu are intentii ascunse. Chiar si atunci cand foloseste ca mijloace neadevarurile, o face in slujba unui scop asupra caruia nu are nimic de ascuns, in timp ce dezinformarea este mult mai "discreta", scopul ei final fiind foarte greu perceptibil, cel putin in timpul desfasurarii campaniei de dezinformare.

Aceasta diferenta este relevanta atat in cazul propagandei deschise (albe) - aceea care se vrea fi explicita, neascunzandu-se nici obiectivele si nici originile, cat si in cazul propagandei negre care-si disimuleaza sursa (cu toate ca aceasta din urma aluneca imperceptibil spre dezinformare).

Ambele isi selectioneaza tintele: prima are in vedere subiecte pregatite sa o primeasca, dispuse sa inteleaga un mesaj a carui sursa este cunoscuta si de sub a carei influenta au posibilitatea cel putin teoretic sa se sustraga; cea de-a doua, dezinformarea, ataca indivizi neavizati si de la care se asteapta o anumita reactie. In timp ce prima cauta sa convinga, chiar daca uneori modul sau de exprimare este la limita licitului, cea de a doua isi propune destructurarea gruparilor de idei, dezorganizarea gandirii si manipularea indivizilor.

In ceea ce priveste intoxicarea, delimitarea este mult mai simpla: principala deosebire intre aceasta si dezinformare consta in faptul ca prima vizeaza un stat major, un grup restrans de factori de decizie, eventual un staff suprem, cata vreme dezinformarea se adreseaza opiniei publice. Pornind de la aceasta idee se poate spune ca intoxicarea nu este specifica domeniului militar; un partid politic, o banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicarii concurentilor, dar scopul va fi intotdeauna de a determina una sau mai multe persoane, nu o colectivitate, sa comita greseli.

In fine, publicitatea este unul din instrumentele competitiei comerciale, iar concurenta ii justifica intrebuintarea. Spre deosebire de publicitate, care incearca sa seduca opinia publica in vederea declansarii unei actiuni de achizitie, a unui schimb intre parti, dezinformarea ascunde sub o falsa aparenta de obiectivitate dorinta sa de a obtine un profit unilateral, obligand la o adeziune care este preludiul aservirii. In plus, exista un mijloc foarte simplu de a masura eficacitatea unei campanii publicitare: comparand pretul ei cu profiturile inregistrate din vanzarile pe care le provoaca. Dezinformarea, mult mai complexa, nu se preteaza la o masurare precisa.

Pornind de la aceasta analiza comparativa, putem afirma ca dezinformarea presupune trei elemente fundamentale:

a)     o manipulare a opiniei publice - altfel ar fi intoxicare;

b)     mijloace denaturate - altfel ar fi propaganda;

c)     scopuri politice, interne sau externe - altfel ar fi publicitate.

Coreland aceste trei elemente putem defini dezinformarea ca o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace denaturate.

Dezinformarea reprezinta, deci, ansamblul procedeelor de tratare a informatiilor, puse in joc in mod intentionat in vederea manipularii persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societati in scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gandirea sau chiar de a le subjuga.

Dezinformarea presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printr-o interpretare tendentioasa a realitatii. Este o forma de agresiune care cauta sa treaca neobservata si se inscrie in randul actiunilor psihologice subversive.

Informare versus dezinformare

Primele locuri in ceea ce priveste informarea publicului sunt detinute in prezent, in ansamblul mass - media, de televiziune, radio si presa scrisa, la care se adauga recentul/puternicul vector informational aflat in plina expansiune - Internetul.   

Aceste suporturi ale informatiei se diferentiaza intre ele prin mai multe elemente. Conditionarile tehnice nu sunt de asemenea diferite, dupa cum se poate observa si in tabelul urmator:

Cu toate acestea se constata o concurenta acerba intre ele deoarece toate isi asuma aceeasi sarcina in slujba servirii publicului. A informa, a cultiva si a distra. Din pacate, de multe ori, accentul cade pe a "distra" in dauna unei informari corecte; senzationalul primeaza asupra adevarului, iar diferite canale media pierd adesea din vedere importanta prezentarii corecte a informatiilor si obiectivitatea pentru a urca in topul preferintelor opiniei publice. Aceeasi competitie este intensificata si de dependenta comuna fata de resursele financiare furnizate de publicitate. Nici politica nu duce lipsa de mijloace de presiune asupra profesionistilor informarii. Pe de alta parte, acestia din urma se lasa antrenati de valorificarea prezentarii si comentarii in detrimentul fapticului.

Considerand ca presa (scrisa, vorbita, filmata) face parte din sistemele de dezinformare cele mai active ale opiniei publice pot fi analizate modalitatile prin care mesajele vehiculate sunt utilizate in mentinerea, consolidarea sau schimbarea unor imagini, opinii si atitudini fata de o situatie stimul:

1) influentarea prin sursa stirilor - are la baza ideea ca utilizarea editorialelor pentru distorsionarea faptelor este mijlocul ideal de a convinge auditoriul sa gandeasca sau sa simta in felul in care doresc reporterii;

2) influentarea prin selectarea stirilor apreciata ca una dintre cele mai eficiente si usoare cai de dezinformare;

3) influentarea prin orientarea stirilor, care este practicata dupa ce un editor a decis ce material sa publice;

4) influentarea prin plasarea stirilor - reprezinta o tehnica prin care editorii pot reduce la minimum atentia acordata unor evenimente (spatii mici de emisie, plasarea articolelor pe ultimele pagini ale ziarelor) sau, dimpotriva, pot spori interesul fata de aceste evenimente (spatii largi de emisie, aparitii pe prima pagina);

5) influentarea prin omiterea (eludarea) unor parti sau elemente din continutul stirilor;

6) influentarea prin "coincidenta" plasarii stirilor;

7) influentarea prin titluri, care are la baza ideea ca titlurile stabilesc dispozitia si sistemul de valori ale articolului;

8) influentarea prin alegerea cuvintelor cu ocazia diferitelor evenimente asigura discreditarea sau, dimpotriva, cresterea prestigiului si respectului fata de personalitate sau grup social;

9) influentarea prin selectia fotografiilor si /sau a imaginilor asigura distorsionarea, pozitiva sau negativa, a perceptiei asupra unui fenomen sau proces social;

10) influentarea prin explicatiile care insotesc fotografiile si/sau imaginile prezentate si care pot afecta in mod semnificativ atitudinea unei persoane fata de subiectul respectiv.

Pentru realizarea manipularii prin dezinformare se ofera astfel de informatii care, prin prelucrare, conduc la produse psihice pe care individul le considera ale lui, cand de fapt ele au fost comandate. Desi decide singur, hotararea luata nu-i apartine.

Presa scrisa, sau "e adevarat pentru ca am citit"

Presa scrisa, aflata in prezent intr-o perioada de criza, datorita ascensiunii puternice a mijloacelor audio si audio - vizuale, pare a fi pastrat totusi serioase avantaje.

Atuul principal al presei scrise il reprezinta diversitatea. Cotidienele, publicatiile saptamanale, lunare sau trimestriale, chiar si atunci cand trateaza subiecte asemanatoare o fac in modalitati diferite de prezentare: scurte informatii de actualitate, reportaje aprofundate, cronici mai mult sau putin specializate, editoriale, comentarii, articole de popularizare, care sunt oferite impreuna cititorului, lasandu-i posibilitatea de a alege ceea ce-l intereseaza si, mai mult, momentul cand vrea sa citeasca, avand oricand posibilitatea sa faca acest lucru insa prezentarea nu mai este o paleta de propuneri deoarece este in mod necesar diacronica: ascultatorul accepta sau refuza, insa nu are posibilitatea alegerii subiectului dupa gustul si dispozitia in care se afla. Chiar si in domeniul imaginii, presa scrisa pastreaza un anumit avantaj. O fotografie in mod inteligent selectionata se impune mai bine decat un film: adesea ea transmite fizionomii si atitudini, mai revelatoare decat o mimica completa.

Presa ramane, mai ales, un domeniu in care predomina scrisul si care este mult mai exigent decat imaginea, in special cand este vorba de o relatare sau de o analiza. Este mult mai usor de a vorbi si a convinge, decat de a scrie si a convinge. De aceea, rigoarea devine o conditie indispensabila in prezentarea scrisa, gandirea fiind mai mult de domeniul argumentatiei decat al seductiei prin timbrul vocii, gest sau imagine. Scrisul este mai intelectual presupunand mai multa ponderatie, audiovizualul este mai afectiv presupunand mai multa emotie.

Mediul ziaristic reprezinta pentru specialisti in dezinformare o tinta de o deosebita atractivitate. Aceasta vulnerabilitate a presei trebuie analizata cu prudenta pentru ca, inainte de a o combate, sa existe certitudinea ca, sub pretextul protectiei impotriva posibilelor actiuni de dezinformare, nu se atenteaza la unul din fundamentele democratiei, libera informare.

Cea dintai preocupare a ziaristului o constituie informatiile, considerate ca fiind o materie prima care trebuie prelucrata si vanduta; cautarea este, insa, de lunga durata, costisitoare si de multe ori deceptionanta. In majoritatea cazurilor informatia astfel obtinuta ramane partiala, necesitand noi investigatii, din ce in ce mai delicate. Informatia primita cere mai putine eforturi si atunci cand a fost deja difuzata in alta parte, pare sa garanteze ca merita sa fie adusa in discutie. Primirea informatiilor se face prin citirea telegramelor agentiilor de presa sau articolelor confratilor si prin ascultarea recunoscatoare a informatorilor "bine intentionati". Agentiile de informatii, presa in general, preiau fara complexe stirile de la unele la altele si in general, fara o verificare serioasa. In astfel de cazuri ziaristul nu mai este un descoperitor de fapte, ci un simplu ecou; mai mult sau mai putin deformant. Ar trebui, in acest caz, sa-si citeze sursele si sa propuna o evaluare critica a informatiei, ceea ce insa este departe de a fi devenit o regula.

In al doilea rand, un ziarist posesor al unei informatii trebuie intotdeauna sa-i verifice exactitatea. Acest lucru insa, nu este intotdeauna usor si ziaristul poate fi tentat sa-si bazeze autenticitatea informatiei pe buna reputatie a sursei. In ultima instanta, formule consacrate cum ar fi "aflam de la surse autorizate" sunt suficiente pentru a introduce in circuitul informational fapte a caror veridicitate poate fi pusa serios la indoiala. Verificarea cere timp ori ziaristul, impins de la spate de publicul insetat de informatii, prefera sa se ridice la nivelul concurentei, decat sa-si apare dreptul de a retine o informatie de la publicare, fie ea si trunchiata. Informatia astfel dobandita, a carei confirmare se limiteaza la faptul ca ea a fost repetata de altii, chiar daca nu a fost cu adevarat verificata nici de cei care au difuzat-o, este pusa intr-o anumita forma si oferita in scris publicului. Acesta este momentul in care intervine notiunea de obiectivitate.

In final, adevaratele scopuri ale dezinformatorului si ale ziaristului se intalnesc intr-un anume punct. Chiar daca, la un nivel fundamental, ziaristul este insarcinat sa informeze, iar dezinformatorul sa dezinformeze, in realitate amandoi sunt determinati sa creeze o emotie, pentru dezinformator emotia este aceea care antreneaza actiunile dorite de el; pentru ziarist, emotia se vinde mai bine decat informatia.

Radioul sau "e adevarat pentru ca am auzit"

Radioul, unul din primele suporturi de masa ale propagandei si dezinformarii, a inregistrat o crestere considerabila in importanta odata cu aparitia receptoarelor portabile, performante si usoare. In acest fel, publicul a putut fi influentat permanent, la orice ora si in orice loc.

Emisiunile radio se pot utiliza cu succes in toate tipurile de actiuni psihologice, datorita multiplelor avantaje pe care le prezenta:

viteza de transmitere ridicata, programele radio sunt mai usor de pregatit decat cele de T.V., informatia poate fi transmisa chiar in timpul desfasurarii evenimentelor;

raza de acoperire - mesajele sunt difuzate pe o raza foarte mare si unui auditoriu numeros;

receptie facila - mesajele transmise sunt usor de receptionat de catre grupul tinta; nivelul de instruire nu reprezinta o bariera pentru receptionarea mesajelor audio;

continutul emisiunilor - diversitatea programelor radio poate satisface cele mai variate preferinte ale auditoriului, captandu-i atentia;

incarcatura emotionala - prin timbrul, intensitatea si modulatia vocii, se poate induce o puternica incarcatura emotionala grupului tinta;

disponibilitatea receptoarelor radio - receptoarele radio au o mare raspandire, iar pentru multi oameni ascultarea de emisiuni radio, indiferent de activitatea desfasurata la un moment dat, a devenit un obicei, acest fapt crescand posibilitatea ajungerii mesajului transmis la tinta.

Ca mijloc de actiune psihologica, radioul se foloseste cu grija de a se anunta anterior orele de emisie; este necesar ca programele sa se repete de mai multe ori pe zi; programul trebuie planificat in mod logic in functie de interesele auditoriului, pentru a fi atractiv; programarea sa fie echilibrata si variata; selectionarea crainicilor este fundamentala, pentru ca pot deveni figuri populare si respectabile, provocand identificarea auditoriului obiectiv cu interesele lor. De multe ori tonul vocii influenteaza mai mult decat argumentele logice la care se face apel. Uneori crainicii radio au tendinta de a abuza de acest procedeu, excesele diminuand importanta mesajului, iar publicul, obisnuindu-se, nu mai reactioneaza normal.

In acest caz, ceea ce suscita cel mai mult atentia si ofera aparenta celei mai mari obiectivitati este linearitatea textului, cu conditia sa fie bine conceput si bine spus chiar daca va capta atentia unui numar mai mic de persoane, caci i se va reprosa seriozitatea, va avea avantajul de a misca mai puternic psihicul.

Pentru difuzarea emisiunilor radio se folosesc, in functie de situatie, statiile radio rechizitionate, cele ale trupelor proprii, echipamentele radio ale tarii gazda (in operatiunile de mentinere a pacii), precum si facilitatile radio capturate. Emisiunile radio se por realiza fie in direct, fie se pot inregistra ulterior. In majoritatea situatiilor se folosesc insa, emisiuni radio inregistrate, atat din considerente tehnice cat si din cauza necesitatii aprobarii in prealabil a emisiunilor ce urmeaza a fi difuzate.

Televiziunea sau "e adevarat pentru ca am vazut

Fara indoiala, cresterea continua a rolului televiziunii in mediatizarea conflictelor militare din cea de-a doua jumatate a sec. XX si inceputul sec.XXI constituie un adevar indubitabil. Iar aceasta, in conditiile in care radioul si presa, angajate intr-o competitie acerba pe piata producatorilor de informatii au incercat permanent, sa detina intaietatea pe campul de lupta al mijloacelor de informare. Daca pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial radioul si presa au constituit elemente de rezistenta in mediatizarea aspectelor legate de pregatirea si desfasurarea actiunilor de lupta, precum si mijloace eficace de ducere a actiunilor de razboi psihologic, pe masura trecerii timpului (incepand cu deceniului al VI-lea), televiziunea a inceput sa se afirme tot mai mult, ca o veritabila arma, capabila sa consfinteasca o noua ordine in cadrul mass-media.

Desfasurarea unui conflict militar (local sau pe o scara mai larga) fara ca televiziunea sa se implice intr-o forma sau alta este, in zilele noastre, de neconceput. Actualele sisteme de televiziune, legate interactiv de alte mijloace de informare printr-o retea in care imaginile si informatiile trec, in mod facil dint-o parte in alta, tind tot mai mult sa devina o parte insemnata din banca de date pe care se construiesc decizii de o mare insemnatate pentru statele aflate in conflict.

Avantajele televiziunii sunt rapiditatea cu care se poate reactiona la situatii noi sau schimbatoare, faptul ca nu este necesar ca cei care o urmaresc sa aiba un anumit nivel de cultura, si ca este universala, ca orice societate este capabila sa asimileze mesajul transmis printr-un program TV.

Dar, odata cu extinderea impactului televiziunii asupra opiniei publice si a cresterii rolului sa in societate, au luat proportii si posibilitatile de denaturare de trucare a imaginilor; de folosire a lor in alte scopuri decat cele de informare.

In ceea ce priveste avantajele imaginii in materie de dezinformare, acestea sunt multiple. In primul rand imaginea este incontestabila. Replica "am vazut cu ochii mei" este mai valabila decat oricand, dar, de multe ori este ignorata diferenta intre "a vedea" cu proprii ochi si de a vedea o fotografie, un film, la televizor.

In al doilea rand, informatia vizuala nu are nevoie sa treaca prin filtrul rationalului pentru a ne afecta. Rationalul este de multe ori suspicios, dar incarcatura emotionala a unei imagini, mai ales in culori, mai ales animata, este puternica decat expresia verbala corespondenta, iar imaginea se va adresa direct afectivului.

Imaginea, prin insasi natura ei, se preteaza la toate manipularile: selectia, incadrare, unghi de filmare, eventuala animatie, toate ii stau la dispozitie pentru a orienta atentia spectatorului intr-acolo unde se doreste si pentru a-i sopti interpretarea pe care acesta trebuie sa i-o atribuie.

Nu in ultimul rand, imaginea se adreseaza maselor intr-o mai mare masura decat cuvantul intrucat este usor de perceput, usor de reprodus si devine imediat subiect de conversatie. Articolul trebuie sa fie citit, ceea ce dureaza cel putin cateva minute; imaginea de televiziune are efect instantaneu; prin urmare un acelasi articol nu este intru-totul acelasi pentru 2 persoane diferite, in timp ce imaginea li se impune, aceeasi si simultan, unor spectatori nenumarati lipsiti de mijloacele de aparare contra iluziei.

Si posturile de televiziune sunt supuse, la fel ca toate celelalte canale media, necesitatii de a face fata concurentei. De aceea, selectia stirilor, timpul, momentul si modul de prezentare a lor se supun unor cerinte exigente, care ingradesc de cele mai multe ori exactitatea si adevarata lor valoare.

Stirile din lumea intreaga sosesc rapid, iar directorii de programe au impus regula de a plasa pe primul loc in jurnalul de actualitati ultima "informatie - bomba" si prin insasi aceasta prioritate, ii confera o importanta pe care nu o detine.

Deviza producatorilor din zilele noastre este "Trebuie sa schimbam subiectul inainte ca telespectatorul sa schimbe canalul".

In televiziune se creeaza un vartej de informatii care interzice orice dialectica. Jocurile sunt deja facute, opinia publica este incalzita si oricat de bun si cinstit ar fi reporterul, nu mai poate decat sa caute imagini care corespund informatiilor deja difuzate. Reporterii de televiziune sunt bine platiti si tin la situatia lor: deci, nu au nici un interes sa culeaga imagini care nu le vor placea autoritatilor pentru ca nu se inscriu in curentul general admis.

Piata imaginilor este o facilitate care se transforma in catastrofa. Agentiile vand imagini tuturor televiziunilor din lume. Daca ofera imagini realiste, obiective acestea par ferme: nu se cumpara decat senzationalul care este transmis imediat prin satelit. O echipa care se deplaseaza la fata locului si realizeaza un reportaj mai conform cu realitatea nu are nici o sansa de a difuza faptele care le-a vazut: este aproape imposibil sa se mai corecteze o informatie deformata, cu atat mai mult a unei imagini ancorate deja in subconstientul telespectatorului.

Exista si o bursa a imaginilor: de cateva ori pe zi marile retele de televiziune fac schimb de imagini. Efectul este cu atat mai zdrobitor asupra publicului cu cat, fie din lipsa de timp fie datorita nevoii de senzational, toate retelele ajung sa difuzeze aceeasi imagine care se regaseste pe toate ecranele si a carei impact creste dincolo de orice proportie, nu atat datorita interesului pe care-l prezinta cat ca efect al repetarii. Astfel, sub pretextul deschiderii spre lume, telespectatorul ramane singur si fara aparare in fata televizorului sau care se transforma intr-o palnie universala a dezinformarii.

In ceea ce priveste strategiile mediatice de sustinere a conflictelor militare, acestea vor situa si in viitor, in plan central, televiziunea, ca principala arma nonviolenta de influentare psihologica a grupurilor umane - militare sau civile.

Se manifesta de asemenea, in prezent, o tendinta de a se crea prin televiziune o senzatie de irealitate ca urmare a infirmarii, in anumite imprejurari, a unor informatii transmise pe cale video, de catre alte medii de informare. Datorita dezvoltarii accelerate a tehnologiilor de simulare, in viitor noile mijloace de informare, bazate in buna masura pe folosirea pe scara larga a supercomputerelor, vor da posibilitatea prezentarii pe micul ecran a unor aspecte neverosimile: batalii care nu au avut loc; esecul negocierilor de pace dintre doua state; intalnirea dintre doi lideri politici (militari), care practic nu s-au vazut niciodata etc.

Aceasta alunecare a televiziunii spre o zona a irealitatii va eroda increderea telespectatorului in informatia difuzata prin canalele televiziunii, facandu-l cu siguranta mult mai sceptic.

Cu toate aceste limite determinate de actiunea unor factori obiectivi dar si subiectivi, suprematia televiziunii in campul de lupta a mijloacelor de informare in conflictele militare ulterioare nu poate fi pusa la indoiala.

Internetul si retelele de calculatoare

Specialistii apreciaza ca sistemele moderne de comunicatie de date si telecomunicatii sunt punctul slab al infrastructurii economice si militare din tarile dezvoltate, in special dupa raspandirea masiva a Internetului.

Internetul a fost dezvoltat acum peste trei decenii, ca o descoperire a militarilor americani care la inceput nu avea alta intentie decat aceea de a descentraliza posturile de comanda informatice. Depasindu-si vocatia militara, Internetul a devenit prin excelenta terenul unde razboiul informational isi poate da frau liber. Construit ca un sistem de comunicatie sigur in cazul unui razboi nuclear ,el reprezinta, printr-o ironie a sotii, sursa principala de pericol pentru retelele de comunicatie. Numarul abonatilor sai se dubleaza la fiecare 18 luni, iar prin reteaua Internet, conceputa ca un mijloc de a difuza rapid cat mai multe si la zi informatii, se pot la fel de usor transmite informatii reale dar si mesaje false, pe web dezinformarea putand lua proportii nebanuite. Mai mult, se poate vorbi despre campanii sistematice duse de profesionisti experimentati si inzestrati cu echipament costisitor si care sunt capabili sa abordeze prin Internet simultan sute de calculatoare, pentru a copia, manipula si sterge date; retele de calculatoare insuficient protejate putand fi distruse, controlate sau infestate fara a se observa, cu programe "adormite", care la un moment dat pot fi activate.

Marile societati folosesc Internetul pentru a se informa si pentru a-si dezinforma concurentii. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic ii apartine cui il acapareaza. Stapanirea canalelor de circulatie a informatiilor, difuzarea cat mai amplu posibil a propriilor puncte de vedere pentru a le impune, adaptarea continua a metodelor si instrumentelor de tratare a informatiei sunt tot atatea posibilitati de prelucrare si manipulare a acestora.

Internetul este in curs de a deveni cel mai bun lucru din lume si totodata cel mai rau, caci utilizatorul care se informeaza cu ajutorul display-ului isi inchipuie ca informatiile pe care le primeste sunt obiective, ceea ce nu este neaparat adevarat.

Din punct de vedere tehnic posibilitatile de dezinformare prin metode cibernetice sunt nelimitate, mai ales in domeniul imaginii. Imaginile sintetice generate de calculator seamana azi din ce in ce mai mult cu realitatea pana acolo incat va deveni in curand imposibil sa se faca diferenta intre imaginea virtuala, fabricata de calculator, si imaginea unei scene reale a vietii zilnice. Astfel, imaginea considerata mult timp ca dovada adevarata a unei realitati existente sau care a existat, va putea fi pusa in discutie in mod sistematic din cauza potentialului sau de dezinformare. In plus, progresele tehnice permit chiar si in prezent retusarea imaginilor: si in acest caz devine imposibil sa se faca distinctia intre adevar si fals. Totul poate fi modificat (culorile, fizionomia personajelor, decorul care le inconjoara), iar utilizarea in viitor al acestui extraordinar mijloc, care va reusi foarte usor sa-l induca in eroare pe cel ce va avea incredere in el facandu-l sa creada orice manipulare audio-vizuala, poate trezi neliniste.

Specialistii prevad o dezvoltare exponentiala a Internetului considerandu-l abecedarul mileniului III. Insa, odata cu cresterea exponentiala a informatiilor, direct proportional cresc si posibilitatile si mijloacele de manipulare a ei si de dezinformare. Internetul, nu numai ca face posibila valorificarea resurselor tuturor celorlalte mijloace de difuzare a mesajelor de influentare psihologica, ci creeaza noi posibilitati, practic inepuizabila pentru specialistii din domeniul activitatilor psihologice. Acestia pot astfel actiona rapid si eficient, trimitand mesaje aproape instantaneu in orice parte a globului pamantesc.

Acest nou suport mediatic care este calculatorul, ne ofera posibilitati egale de a informa si dezinforma. El face posibila multiplicarea masiva a surselor de informare, permite indivizilor legati intr-o retea comuna, sa faca schimb de imagini, de text si sunet in mod simultan, dar in acelasi timp poate fi foarte nelinistitor din cauza pericolelor pe care le reprezinta.

Activarea subliminala psihodinamica in contextul manipularii grupurilor   

In termenii psihologiei sociale, putem vorbi de manipulare atunci cand o anume situatie sociala este creata premeditat pentru a influenta reactiile si comportamentul manipulatilor in sensul dorit de manipulator.

Activarea subliminala psihodinamica este o metoda tot mai mult folosita pentru influentarea multimilor, bazandu-se pe mecanismul fiziologic al procesarii informatiei intr-o zona de receptie activa, situata intre pragul fiziologic si pragul perceptiv al individului si care furnizeaza creierului mai multa informatie utila decat constientizam in mod real. Presiunea exercitata asupra subconstientului de actiunea repetata a unor stimuli externi, avand o semnificatie afectogena ridicata, determina procesari specifice care duc la relationari subterane si initieri de modele fiziologice cu o destinatie orientata, manifeste la suprafata prin schimbari vizibile de opinie si atitudine.

Influentarea psihologica prin perceptia subliminala se realizeaza prin activitati si actiuni desfasurate sistematic, organizate de sursa de influentare in scopul de a raspandi idei si informatii referitoare la unul sau mai multe domenii ale socialului, prin care initiatorul procesului isi promoveaza propriile valori si interese. Mesajul subliminal are in compunere cateva propozitii scurte si concise, repetate pana la saturatie.

Perceptia la nivelul subconstient elimina etapele de prelucrare si interpretare a mesajului - procesul de influentare psihologica in cauza avand, din acest punct de vedere, unele similitudini cu hipnoza - , ceea ce face ca tinta sa gaseasca informatiile deja stocate in sistemul sau de referinta, in mod asemanator cu cele provenite din experiente anterioare, acceptate ca fiind verificate si veridice, demne de incredere. Perceptia subliminala devine astfel responsabila de penetrarea stimulilor aflati sub pragul perceptiei constiente spre zona comportamentala, ocolind insa instantele strict rationale, critice si reflexive ale individului.

In vederea sustinerii existentei perceptiei subliminale au fost folosite mai multe modalitati experimentale. Una dintre ele consta in inregistrarea undelor electrice din creier in timpul prezentarii rapide, sub pragul absolut, a unor cuvinte. Desi cuvintele prezentate nu pot fi denumite, in zona proiectiei corticale a analizatorului excitat in experiment (vizual sau auditiv) se constata o activare a undelor electrice. Daca intr-o faza ulterioara cuvintele initiale sunt prezentate amestecate cu altele, ele sunt mai usor recunoscute. Se probeaza astfel ca informatia vizuala sau auditiva a fost procesata de creier chiar si atunci cand ea a actionat subliminal asupra subiectului. O alta modalitate prin intermediul careia se demonstreaza existenta acestei forme de perceptie o constituie sensibilizarea subliminala a subiectului prin anumiti excitanti, care, mai apoi, tocmai datorita acestei sensibilizari, sunt perceputi mult mai usor. Un experiment interesant in acest sens a fost imaginat de Corteen si Dunn. Ei au sensibilizat subiectii la unele cuvinte prin soc electric. Mai apoi, subiectului ii este prezentat un set de cuvinte la o ureche si un alt set la cealalta ureche, el trebuind sa fie atent numai la cele care i se prezinta la o singura ureche. In mod normal, cuvintele transmise "urechii neatente" n-ar trebui sa fie procesate. S-a descoperit insa ca informatia este procesata de creier, evident la un anumit nivel, chiar si atunci cand cuvintele sunt adresate "urechii neatente". In acest din urma caz, arousal-ul fiziologic era mai ridicat la cuvintele pentru care subiectul fusese sensibilizat prin soc electric decat la cele neutre.

In 1982, John Bargh si Paulo Pietromonaco au invitat doua grupuri de subiecti sa vizioneze un filmulet de desene animate "neutru", in care Donald Ratoiul era rugat sa doneze sange la Crucea Rosie, iar acesta refuza. In filmuletul proiectat primului grup au fost inserate flash-uri, imperceptibile in mod constient, ce reprezentau cuvinte neutre. In filmuletul destinat celui de-al doilea grup, mesajele subliminale erau reprezentate de cuvinte cu incarcatura ostila precum insulta sau rautate. La sfarsitul vizionarilor, ficare subiect a fost invitat sa aprecieze comportamentul ratoiului. Cei care au receptionat mesaje subliminale "neutre" s-au aratat indiferenti. Cei carora le-au fost proiectate flash-urile "ostile" au spus despre Donald Ratoiul ca este un egoist, un badaran indiferent la suferinta semenilor lui. Cei doi cercetatori au ajuns astfel la concluzia ca mesajele subliminale pot induce oanumita atitudine in comportamentul subiectilor.

Tot perceptia subliminala explica faptul ca ne vine in minte imaginea unui cunoscut cu care ne intalnim imediat. Imaginea lui ne-a fost evocata datorita unei perceptii subliminale provocate de vederea la mare distanta a siluetei sale.

Toate aceste experimente au dovedit existenta perceptiei subliminale. Una este insa sa constatam existenta unui fenomen, si cu totul alta sa sustinem si sa demonstram influenta fenomenului respectiv asupra comportamentului, asa incat cercetatorii sau orientat spre imaginarea unor experimente care sa evidentieze efectele perceptiei subliminale asupra diverselor tipuri de conduite ale omului. Zuckerman a proiectat 30 de tablouri, pornind de la care doua grupuri de subiecti (unul experimental si unul de control) trebuiau sa redacteze povestiri descriptive. La inceput, cele doua grupuri au fost tratate similar, lucrand dupa aceeasi procedura: mai intai avea loc prezentarea tabloului, apoi descrierea lui. S-a constatat ca lungimea povestilor redactate de subiectii celor doua grupuri nu era semnificativ diferentiata. Urmatoarele 10 tablouri sunt insotite la grupul experimental de mesajul subliminal "scrie mai mult". Tot la grupul experimental prezentarea a inca 10 tablouri a fost insotita de mesajul subliminal "scrie mai putin". S-a constatat, in final, variatia conduitei subiectilor din grupul experimental tocmai in functie de continutul mesajului subliminal. Se demonstreaza, in felul acesta, ca perceptia subliminala nu este un fenomen gratuit, fara efecte asupra comportamentului, dimpotriva ea este capabila de a "induce" anumite conduite subiectilor fara ca acestia sa fie constienti de un asemenea fapt.

Nu toti cercetatorii sunt insa de acord cu o asemenea concluzie. Dimpotriva, multi dintre ei considera ca mesajele subliminale sunt incapabile sa influenteze comportamentul. Unele investigatii au demonstrat chiar lipsa efectelor mesajelor subliminale asupra comportamentului. Este greu de crezut ca prin astfel de mesaje s-ar putea obtine o schimbare profunda, semnificativa a atitudinilor, motivatiilor si comportamentelor individului, sau ca ea ar produce actiuni si atitudini specifice. In schimb, este mai credibila ideea modificarii usoare, de suprafata a comportamentului.

Cum poate fi explicata perceptia subliminala ? In principal, prin procesarea subconstienta a informatiilor, care asigura activari si relationari neobisnuite si "invizibile". Apoi, prin insumarea energiei stimulului subliminal la aceea a stimulului perceptibil. Dupa opinia unor autori, perceptia subliminala poate fi constatata intotdeauna, in ciuda unor rezultate contradictorii. Situatiile in care eficienta subliminala nu apare s-ar datora "nedeterminarii cu precizie a alegerii acelei zone de viabilitate a informatiei fiziologice subliminale"(Ciofu, 1994). I.Ciofu considera ca satisfacerea a doua conditii este absolut necesara:

a) fixarea unuia dintre nivelurile de intensitate cu care se experimenteaza, si nu oricare, din zona subconstientului, aflat intre pragul fiziologic si cel al perceptiei;

b) luarea in considerare a factorilor care depind de starea subiectului de experimentare (oboseala, prezenta sau absenta interesului, a motivatiei, a anxietatii).

Fenomenul perceptiei subliminale, o data descoperit, a fost preluat si aplicat rapid, chiar extrem de precipitat in practica, in diferite sectoare ale vietii sociale. Perceptia subliminala a fost folosita mult in comert, ca mijloc de lupta impotriva hotilor sau ca mijloc de crestere a vanzarilor. Inregistrarea pe banda sonora cu melodiile transmise in cursul zilei in marile magazine a unor mesaje de tipul "nu voi fura, daca fur merg la inchisoare", "cumparati Popcorn", "beti Coca-Cola" s-au soldat cu efecte benefice. Se apreciaza chiar ca, in urma unei campanii de publicitate bazata pe stimuli subliminali, vanzarile la floricele de porumb au crescut cu 58%, iar la cafea cu 18%. Multe alte domenii, cum ar fi cel al lecturii rapide sau incetarea fumatului au intrat in atentia cercetatorilor si practicienilor. S-a pus chiar problema daca nu s-ar putea obtine scaderea in greutate(slabirea) pornind de la utilizarea stimulilor subliminali. De un real folos s-a dovedit a fi tehnica procesarii subliminale a actiunii stimulilor in vederea obtinerii unor influente terapeutice, mai ales in starile de depresie, anxietate, neincredere in sine, alcoolism. Aria de aplicabilitate poate fi extinsa si mai mult: mesajele subliminale pot directiona derularea unor fenomene cum ar fi visele si halucinatiile, ele pot creste performantele memoriei si invatarii. Prin anii '80-'90 in SUA a aparut o adevarata industrie a benzilor cu mesaje subliminale purificatoare sau menite a imbunatati aproape orice: stima de sine, memoria, relatiile cu semenii, excitabilitatea sexuala, scorul la bowling, diminuarea traumelor. Se apreciaza ca de pe urma "ajutorului subliminal" in 1984 americanii au obtinut un beneficiu de peste 55 milioane dolari. Uneori practica stimularii subliminale a fost folosita in scopuri nu tocmai corecte. De exemplu, in SUA, radioul a utilizat-o impotriva televiziunii inserand in transmisiile lui mesajul "Televiziunea este plictisitoare". Nu de putine ori aceasta tehnica a fost folosita si in scopuri politice, mai ales ca mijloc de propaganda electorala. S-au declansat chiar si o serie de "scandaluri", muzica rock fiind acuzata ca ar contine mesaje satanice sau ca i-ar impinge pe adolescenti sa se sinucida. In aceste conditii, atacurile publice si actiunile civile n-au intarziat sa apara in SUA, Comisia Federala a Comunicatiilor a interzis folosirea mesajelor subliminale de catre membrii ei. Aceeasi interdictie a fost impusa si in Australia si Anglia.

In ciuda acestei situatii confuze si contradictorii, atat in plan teoretico-metodologic, cat si in plan practic actional, perceptia subliminala, ca forma speciala de perceptie, atrage atentia asupra a trei idei:

a)omul este capabil de a inregistra si procesa mai multa informatie decat poate constientiza;

b)viata si comportamentul uman pot fi influentate intr-o maniera subtila chiar fara ca cel care suporta o asemenea influenta sa-si dea seama;

c)efectele influentarii subliminale sunt dependente de intentiile celui care o utilizeaza (influenta subliminala este poate exemplul cel mai tipic care arata cum o descoperire stiintifica cu valente deosebite in largirea campului cunoasterii stiintifice a fost preluata si aplicata uneori necritic in practica, fara respectarea principiilor acceptabile moral, etic, democratic, chiar fara respectarea principiilor deontologice).

Evident, respectiva tehnica poate fi utilizata si in campaniile electorale. Cu cat figura unui anume candidat apare mai des la televizor, indiferent de ocazie, cu atat ea devine mai familiara alegatorului. Strategia ii are in vedere mai ales pe potentialii alegatori inca nehotarati, al caror procent, uneori, este atat de mare, incat o asemenea manipulare poate rasturna spectaculos rezultatele preconizate ale scrutinului. Stimularea subliminala ramane un domeniu deschis cercetarilor cel putin in doua directii: elucidarea efectelor comportamentale ale stimularii subliminale; efectele in timp ale stimularii subliminale.

Drogurile - procedeu strategic de agresiune asupra psihicului uman

"Drogurile ilicite, oriunde ar fi produse si consumate, contamineaza, corup si slabesc chiar tesutul social . " - J.P. Cuellar

Existenta a peste 230 de milioane de consumatori de droguri in lume, conform unei statistici O.N.U., obtinerea a peste 500 miliarde dolari pe an (conform INTERPOL) de catre traficanti (cifra care ii plaseaza pe locul doi, ca beneficii, dupa piata armamentului si inaintea celor petroliere) reflecta dimensiunea uriasa a traficului de droguri in intreaga lume (de asemenea, 23 de milioane de americani, adica unul din zece, folosesc drogurile in mod ilegal, cel putin o data pe luna). Este o realitate pe cat de periculoasa, pe atat de dureroasa.

Drogurile - definitie si clasificare

Prin drog se intelege orice substanta utilizata in terapeutica, datorita unor proprietati curative, dar a carei administrare abuziva (consum) poate crea o dependenta fizica si/sau pozitiva, ori tulburari grave ale activitatii mentale, perceptiei, comportamentului, cunostintei. Dupa originea lor, drogurile se clarifica astfel:

a)     naturale - obtinute direct din plante si arbusti. Din aceasta categorie fac parte: opiul si opiaceele, canabisul si rasina, khatul, frunzele de coca si derivatii sai si alte plante cu proprietati halucinogene (droguri derivate din macul opiacen: morfina, narcotina, papaverina, tebaina, codeina, narceina);

b)     semisintetice - extrase dintr-un produs vegetal, prin procedee chimice specifice . Acestea sunt heroina si L.S.D.;

c)     sintetice - realizate integral prin sinteze chimice: hidroform, metadona, mescalina, psylocina, psycobilina, L.S.D.-25, harmalina, anfetamina si alte substante psihotrope.

Conditii favorizante ale consumului de droguri; drogurile in Romania

Conditii favorizante

curiozitatea adolescentina;

dorinta de a brava si spiritul de imitatie al tanarului;

somajul, frigul, lipsa de locuinte, violenta, discriminarile de orice tip;

absenta dialogului in familie;

greutatile intampinate de parinti in pregatirea copiilor pentru viata;

existenta unui teren familial "minat" (despartiri, divorturi, neintelegeri);

manifestarea fenomenului de imitatie in grupuri (scolare, universitare, altele);

comportamentul antisocial, violent ori delincvent;

activitatea de racolare a traficantilor prin distribuirea drogurilor, la inceputul gratuit;

existenta sindromului "Presley" de care sufera cei care au prea multi bani, care cauta sa-si alunge plictiseala, recurgand la droguri;

necunoasterea pericolelor datorate drogului.

Drogurile in Romania

Situatia conflictuala existenta in fosta Iugoslavie a deviat transportul de droguri pe variante ale rutei balcanice, care includ si Romania. De asemenea, s-au reintors in tara cetateni, intrati in retele de traficanti ce activau in strainatate si, care, in prezent, actioneaza pentru organizarea unor retele proprii.

Astfel ca, au aparut formele incipiente ale consumului de droguri, tinerii romani, preferand, in prezent, heroina si cocaina. Consumul de droguri in Romania creste de la an la an, iar 79 % dintre consumatorii de droguri au varsta intre 14 si 25 ani*.

Au inceput sa-si faca aparitia drogurile sintetice si se crede ca se va incerca producerea acestora. Se preconizeaza: ca numarul consumatorilor sa creasca, iar o parte dintre infractori se vor orienta spre traficul de droguri. Pentru spalarea banilor obtinuti din traficul de droguri se vor racola specialisti din domeniul economic; se vor inmulti faptele de corupere a functionarilor publici.

Etapele efectelor consumului de droguri asupra psihicului

a) etapa initiala de excitatie euforica, caracterizata prin: perceperea, de catre individ in organismul sau, a unei stari de beatitudine fizica si psihica, insotita, uneori, de o stare de veselie: euforie, sentiment de putere fizica deosebita; senzatiile de foame, oboseala, de somn sunt inlaturate;

b) in etapa profunda apar halucinatiile, corpul este perceput anormal, parca deformat. Obiectele din jur isi schimba formele, mainile si picioarele par grele, capul umflat, memoria este tot mai slabita, pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumina devine din ce in ce mai accentuata;

c) etapa finala de revenire a subiectului pe taramul real, pe masura ce efectele drogului dispar; caracterizata prin somnolenta, apatie; organismul manifesta o mare slabiciune, este agitat si insotit in somn de delir si cosmaruri; se instaleaza o stare de rau general, de dezorientare, ce poate persista zile sau chiar saptamani.

Manifestari induse de privarea de droguri a celor dependenti de consumul acestora (sunt in functie de tipul de drog de care este dependent):

stare de agitatie, insomnie, dureri de cap, tremuraturi ale membrelor;

deprimare, tremuraturi, dureri, slabiciune fizica, insomnie, agitatie, greata, crampe musculare si abdominale, cresterea tensiunii, accelerarea respiratiei, confuzie, apatie, slabire, tulburari cardiace la cei dependenti de opiacee.

Consecintele consumului de droguri

Pentru omul in viata caruia intervine drogul se poate spune ca acest lucru este sinonim cu decaderea fizica si morala si cu renuntarea la ambitii.

Produsele "planetei canabis"

au efecte negative asupra A.D.N.-ului;

creeaza mari perturbari la nivelul ovulelor, spermatozoizilor, neuronilor si tesuturilor;

consumul abuziv conduce la alterarea capacitatii psihice a persoanei: scade vointa, se diminueaza puterea de concentrare, judecata este afectata, memoria devine fragila, intervine uitarea;

fac consumatorul sa devina tot mai apatic, dezinteresat de tot ce-l inconjoara, isi va neglija obligatiile.

Frunzele de coca si derivatii sai

consumul lor provoaca dilatarea pupilelor, accelerarea respiratiei, a batailor inimii si pulsului, aparitia unei stari euforice, care da senzatia de plenitudine a fortelor;

consumul in exces provoaca intoxicarea treptata a organismului, manifestata prin slabiciune fizica, paloare, stare de apatie, scaderea capacitatilor intelectuale.

Crackul (o noua forma de cocaina) - produce, de indata, o stare euforica intensa care nu dureaza decat cateva minute. Abuzul de crack este foarte periculos pentru inima, plamani si sistemul nervos central.

Consumul de Khat confera o faza euforica, cu impresia unei mari puteri sexuale si intelectuale, urmata apoi de o faza depresiva, caracterizata prin oboseala, insomnie si lipsa poftei de mancare.

Ingerarea L.D.U.-ului provoaca alterarea perceptiilor de timp, vizuale si auditive, depersonalizare accentuata, halucinatii, panica, dar si o stimuare a creativitatii intelectuale.

Drogurile inhalate in doze mari pot sa duca la pierderea cunostintei sau chiar la deces prin stop cardiac.

Drogurile in domeniul militar

Drogurile sunt considerate, in toate armatele, ca fiind o "arma strategica inamica" (raportat la obiectivele si efectele sale pe termen lung) deosebit de periculoasa. Prin aplicarea efectelor negative provocate, indeosebi la nivelul psihicului luptatorilor, drogurile pot fi apreciate ca reprezentand un redutabil mijloc al razboiului psihologic.

Pentru prima data drogurile au fost folosite in razboiul din Coreea (1950-1953), chinezii si nord-coreenii furnizand, in mod clandestin, heroina, morfina si opiu trupelor americane. Specialistii nord-coreeni, facand autopsia cadavrelor soldatilor americani, au constatat ca 15-20 % dintre acestia murisera din cauze diverse (atac de cord, endocardita, tulburari circulatorii si respiratorii, boli de plamani) fara sa prezinte, insa, nici o rana sau leziune externa. Singura explicatie posibila a fost aceea referitoare la consumul excesiv de droguri. Acelasi lucru s-a intamplat si in Vietnam, cand soldatii americani au consumat masiv produse pe baza de opiu si derivate, halucinogene, obtinute usor si la preturi derizorii, pentru a-si face cat mai suportabila misiunea, atat de departe de tara. Intorsi in S.U.A. ei au continuat sa consume droguri in incercarea de a se integra in viata cotidiana, cu toate dificultatile sale. In acest fel, razboiul din Vietnam a avut urmari negative si asupra tineretului american, pe ansamblu. In razboiul din Afganistan, rusii au folosit halucinogenele (L.S.D., amfetamina), reusind astfel sa captureze forte (formatiuni) militare adverse fara sa recurga la arme.

In S.U.A., la un obiectiv militar, a fost realizat un experiment cu soldati americani, care au consumat L.S.D. Santinelele si-au abandonat armele si au permis accesul tuturor persoanelor prin locurile interzise, apoi au fost cuprinse de un somn profund, ajungand pana la pierderea cunostintei.

Din datele obtinute in urma unor investigatii de specialitate, pe linia consumului de droguri, in unele armate straine, au rezultat urmatoarele concluzii:

a)     efectele consumului drogurilor in armata, in timp de pace:

pericol pentru situatiile in care este nevoie de atentie (serviciu operativ, paza, control aerian);

sinucidere, crime, dezertari, incalcarea disciplinei militare prin absente de la program si delicte grave;

folosirea drogurilor are caracter contagios (se estimeaza ca, intr-un an, un toxicoman reuseste sa corupa aproximativ 14 camarazi).

b)     principalii factori determinanti ai consumului de droguri in armata: nelinistea, inadaptarea la modul de viata militar, atractia fata de ceea ce este interzis, influenta mass-mediei;

c)     masuri de prevenire a consumului de droguri:

obiectivul fundamental este lupta impotriva traficantului;

cunoasterea tehnicilor de racolare;

valorificarea, prin toate mijloacele, a tot ce stie despre raportul drog-viata;

combaterea si anihilarea infiltrarii traficantilor in sistemul militar;

evaluarea efectelor asupra apararii nationale, pornind de la numarul ingrijorator de mare de tineri ce devin victime ale consumului de droguri, intr-un ritm alarmant.

In armata noastra este de asteptat sa ne confruntam, in curand, cu acest fenomen deosebit de nociv. Pentru ca sistemul militar romanesc sa nu se confrunte cu tot ceea ce inseamna consumul de droguri este necesara luarea mai multor masuri de catre factorii de raspundere din viata civila si domeniul militar dintre care mentionam:

depistarea traficantilor de droguri si a retelelor de distribuire a acestora si luarea masurilor legale ce se impun;

adaptarea legislatiei in vigoare la cea a tarilor care se confrunta de mai mult timp cu traficul si consumul de droguri;

popularizarea prin mass-media, in mod deosebit, in scoli a efectelor negative produse de consumul de droguri si a modalitatilor prin care se produce racolarea tinerilor pentru a le consuma;

tinerea unei evidente stricte, de catre C.M.J., a tinerilor recruti care, in viata civila, au fost spitalizati pentru consumuri exagerate de alcool si droguri;

mediatizarea, in randul cadrelor militare si ostasilor, a tuturor problemelor legate de complexitatea consecintelor pe care le are consumul de droguri;

depistarea si izolarea cazurilor de consum de droguri in armata, cu luarea masurilor ce se impun;

vizite ale militarilor in spitalele in care se incearca recuperarea psihica si fizica a celor care au consumat droguri, concomitent cu prezentarea eforturilor materiale si financiare pe care le necesita aceasta activitate;

inserarea in tematica de pregatire socio-umana si psihometodica a cadrelor si in programele de instruire si educare s.g.v. a problemelor referitoare la droguri;

prezentarea periodica membrilor familiilor cadrelor militare, a unor documentare cu privire la problematica drogurilor si, implicit, la masurile ce trebuie luate pentru a preveni consumul lor*.

7. Terorismul - procedeu activ de agresiune psihologica

Generalitati

Se constata tendinta de intensificare a fenomenului extremist-terorist, indeosebi pe continentul european, fara a exista speranta stoparii sau eradicarii lui intr-un viitor apropiat, cu toate eforturile depuse de organismele internationale sau nationale abilitate in combaterea sa.

Cresterea amploarei acestor tipuri de actiuni a determinat ca, in majoritatea statelor, inclusiv in Romania, fenomenul sa fie supus unui control din ce in ce mai sever. Astfel, in urma analizei activitatii organizatiilor teroriste, administratia americana a anuntat la 9 octombrie 1997, ca 30 de grupuri straine au fost considerate drept "organizatii teroriste", membrii sau simpatizantii acestora urmand sa nu mai primeasca viza de intrare in Statele Unite.

Prin cauzele generatoare ale fenomenului extremist, cauze ce persista sau tind sa se agraveze, se pot mentiona:

instabilitatea politica;

crizele economice si sociale;

adancirea starii de saracie si de frustrare la nivelul indivizilor sau a unor paturi sociale;

intensificarea conflictelor regionale, interetnice si/sau religioase.

Pe acest fundal general-cauzal, nu este dificil de constatat, ca o cauza subsidiara a intensificarii fenomenului analizat, recrudescenta si proliferarea activitatii neonaziste, activizarea unor cercuri reactionare, fasciste, revansarde, national-iredentiste si sovine, indeosebi, in unele tari europene cum sunt Germania, Italia, Spania, Austria, Ungaria si chiar Romania, tari in care s-a intensificat propaganda de glorificare a unor personalitati fasciste si in care se practica sau se preconizeaza actiuni violente ce folosesc metode teroriste.

O alta cauza a intensificarii teroriste, de loc neglijabila, consta in sponsorizarea de catre state, guverne, opozitii ale celor din urma, ceea ce face posibil ca unele grupuri teroriste sa dispuna de resurse ()financiare, materiale, tehnice, informationale, manageriale greu de banuit si chiar de contracarat. Unii analisti ai fenomenului catalogheaza aceste actiuni ca fiind circumscrise terorismului de stat, recunoscand, totodata, dificultatea definirii general-acceptabile a acestuia datorita cosmetizarii operate de agresori si innobilarii actiunilor teroriste intreprinse, inclusiv cu deziderate nationale. Pornind de la ideea ca unele regiuni politice folosesc pentru mentinerea ordinii interne tehnici de genul:

epurari etnice, religioase, politice sau pe alte criterii;

procese politice "montate" pentru scoaterea din scena a unor personalitati incomode;

internari masive ale populatiei in lagare sau "tabere";

urmarirea disidentilor si chiar anihilarea lor, mentin ca ele se circumscriu terorismului autorizat, chiar daca legile razboiului (Conventia de la Geneva) interzic actiunile ucigatoare impotriva civililor (cele realizate in mod deliberat).

In analizarea fenomenului terorist-diversionist este dificil sa faci departajare intre cauzele generatoare de scopurile urmarite sau de factorii favorizanti manifestarii lui, ele, cel mai adesea, intersectandu-se, suprapunandu-se, chiar confundandu-se, indiferent ca este vorba de terorismul:

- patopolitic; - organizational; - simbolic;

- psihopatic; - pragmatic; - economic;

- criminal - functional; - religios;

- endemic; - manipulativ;

Aceasta din urma este o incercare de clasificare a terorismului, pe considerente cauzale, precum si pe alte criterii de specialitate. Iata, in continuare, si cateva cuvinte despre fiecare:

Terorismul patopolitic - reprezentativ pentru marginalizatii care urasc societatea si sistemul politic existent si care vad in organele de ordine reprezentarea acestora. Actiunile lor sunt lipsite de rationalitate, au ca dominanta violenta si sunt indreptate, cel mai adesea, impotriva organelor de ordine.

Terorismul psihotic - practicat de psihopati (indivizi ce au probleme de inadaptabilitate sociala, sunt marcati de neimpliniri afective si sexuale, au lungi perioade de inactivitate etc.) pentru care, a-l ucide pe cel mai puternic om al zilei, a deturna un avion, a schimba destinul unor oameni s.a. reprezinta o atractie deosebita si un imbold la actiuni teroriste. Multi dintre acestia atribuie ulterior o coloratura politica faptelor savarsite.

Terorismul criminal - sechestrarile de mare, confiscarea de bunuri, rapirea sau asasinarea unor persoane primesc, de multe ori, motivatii politice, determinante fiind insa interesele precuniare ale criminalilor ce le organizeaza.

Terorismul endemic - se manifesta in unele state, in anumite imprejurari, in care anarhia, ura intertribala, existenta feudala de putere, masacrele fac ca acestea sa devina autentice "oaze" ale terorismului, cu efect destabilizator asupra intregii zone.

Terorismul organizational - se practica la nivelul unor organizatii revolutionare sau cele criminale, de tip "Mafia", pentru mentinerea disciplinei interne, inhibarii oricaror tentative de infiltrare din afara si a pedepsirii membrilor felami.

Terorismul pragmatic - vizeaza folosirea violentei in scopul obtinerii unui sprijin de masa, materializat in estorcarea de fonduri sau participarea la greve, manifestati, sabotaje etc.;

Terorismul functional - isi alege victimele din randul persoanelor cu functii inalte (politicieni, magistrati, militari etc.) cu scopul de a dobandi u avantaj strategic prin mijloace specific teroriste.

Terorismul manipulativ - consta in crearea unei situatii in care se negociaza intre teroristii ce ameninta cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici, in cazul in care nu li se indeplinesc conditiile, si oficialitati. Prin intermediul mass-media, care mediatizeaza cazul, se incearca manipularea opiniei publice.

Terorismul simbolic - urmareste sa distruga persoana care vizeaza puterea si autoritatea sau care ii persecuta si deranjeaza, victima reprezentand simbolul dusmanului.

Terorismul economic - este determinat de starea economica precara a unor categorii sociale, de stratificarea sociala a populatiei pe criteriul veniturilor, situatii ce pot produce mutatii in optica oamenilor fata de conducatorii de stat, de personalitatile politice, presupune a fi raspunzatoare de starea respectiva.

Terorismul religios - se bazeaza pe fanatismul religios si foloseste ucigasi platiti pentru a-i asasina pe necredinciosi. De regula, acesti fanatici, in timpul sau dupa incheierea actiunii, se sinucid.

Creionand liniile de forta ale manifestarii din ultima vreme a fenomenului se poate totusi concluziona ca sunt cateva directii majore catre care se orienteaza strategii actiunilor teroriste.

Daca analizam telurile urmarite de actiunile violente intreprinse de kurzi, palestinieni, skiksi sau basci, - recunoasterea internationala si obtinerea unui sprijin politico-economic in vederea intemeierii unor state proprii, independente si suveran - ajungem la concluzia ca obiectivele sunt preponderent politice considerate ca o necesitate pentru supravietuirea si afirmarea identitatii unei etnii, nationalitati sau popor.

Tot in contextul mobilurilor cu caracter politici se inscriu si actiunile teroriste menite sa creeze o stare de incordare interna, nesiguranta, incertitudine, haos economic si social care urmaresc, in final, subminarea autoritatii regimurilor politice din unele tari si slabirea aparatului de stat.

Evenimentele consumate in Egipt, Algeria, alte state din Africa si Asia (chiar si Europa), unde valurile violentei declansate de fundamentalismul islamic au facut numeroase victime, releva ca promovarea doctrinelor religioase si a traditiilor seculare a unor popoare, pe motiv ca acestea ar fi fost profanate si batjocorite de invazia strainilor, indeosebi a occidentalilor in cooperare (colaborare) cu conducerile autohtone "vandute si corupte" constituie un alt mobil al actelor teroriste.

Actiuni intreprinse de unele organizatii ca Sendera Luminosa in Peru, IRA in Anglia, ETA in Spania sau de catre unii luptatori ceceni fideli liderului separatist Dudaev, actiuni in care elementele teroriste manifesta o hotarare si un devotament deosebite, capata, uneori, culori propagandistice prin incercarea lor de a atrage atentia opiniei publice internationale asupra unor stari de lucruri.

Pe langa aceste mobiluri cu caracter strategic se contureaza, cu si mai sporita relevanta, cele de ordin tactic:

eliberarea unor conationali aflati in detentie pe teritoriul altor state;

obtinerea unor sume de bani sau alte avantaje materiale necesare cumpararii de armament, munitii, dotarii si finantarii viitoarelor actiuni;

intimidarea si, implicit, influentarea unor personalitati politice, santajarea unor organisme sau guverne in vederea solutionarii unor probleme politice, sociale, economice, militare, religioase sau de alta natura;

razbunarea fata de unele personalitati sau guverne pentru masurile adoptate anterior, masuri care au lezat interesele organizatiilor teroriste s.a.

Factori favorizanti intensificarii activitatii teroriste

imbunatatirea si extinderea comunicatiilor, a sistemelor de informatii si interventia mass-media - in planul efectuarii negocierilor conditionarilor si mediatizarii actiunilor;

modernizarea retelelor de transport - in planul identificarii de noi tinte, al mobilitatii ce ofera sanse sporite de a se salva;

sistemele financiare moderne, care permit, datorita sanselor mici de supraveghere imediata, circulatia rapida a banilor intre teroristi si sponsorii lor;

accesul, prin intermediul pietei negre, cel mai adesea, la armament, munitie si explozibili si la alte mijloace tehnice sofisticate, de inalta performanta (comparative cu ale armatei, politiei sau organismelor abilitate cu combaterea terorismului);

mezalianta tot mai stransa dintre extremism si crima organizata, de tip mafiot (localizat preponderent in Rusia, in tarile fostei U.R.S.S., dar nu numai), realizandu-se astfel conexiunea intre organizatiile teroriste si cele de tip mafiot.

Principalele forme, metode si procedee utilizate de catre cei ce promoveaza terorismul

actiunea directa - atacul deschis armat sau amenintarea cu arma asupra obiectivului vizat, in scopul ocuparii acestuia si luarii de ostatici, distrugerii, capturarii, nimicirii, rapirii unor persoane ori crearii de panica, deruta, frica sau chiar groaza in randul populatiei; principala metoda = atac in forta, executat rapid si prin surprindere asupra obiectivului vizat;

actiunile acoperite - presupun asasinarea unor persoane, distrugerea sau incendierea obiectivelor cu ajutorul incarcaturilor explozive plasate in medii frecventate de cei vizati, cat si prin lovirea de la distanta a tintelor cu mijloace telecomandate ori a masinilor capcana;

tintele - traditionale, cum ar fi: ambasade, aerogari, aeronave, diferite personalitati, se mai evidentiaza a fi vizate locurile si mediile aglomerate: gari, piete, obiective culturale, turistice, de cult, cu scopul de a crea un climat de nesiguranta, de tensiunea in randul populatiei;

actiuni indirecte sau psihologice - climatul de insecuritate se creeaza, indeosebi, prin amenintarea cu (forta) violenta. Fac obiectul:

o      actele de intimidare, influentare si amenintare cu violenta savarsite de elementele specializate ale organismelor si gruparilor teroriste;

o      lansarea premeditata de zvonuri, alarme false si apeluri telefonice, santaj de natura sa creeze stari de nesiguranta, deruta si panica in randul unor personalitati politice, economice, sociale sau al unei mase de persoane.

In acest context demarcatia dintre terorismul practicat si agresiunea psihologica devine inoperanta; primul devine procedeul celei de-a doua - teroare psihica, provocata de violenta sau amenintarea cu violenta, reprezinta o arma a descurajarii cu efecte imprevizibile si de mare eficacitate (frica, panica, angoasa, defetism).

Ca atare, fara a minimaliza efectele constatabile "cu ochiul liber" ale actelor teroriste - pierderile umane (morti, raniti, rapiti, sechestrati) - notabile si la fel de daunatoare sunt efectele induse ale acestora, cele emotionale, care conduc catre anularea vointei de actiune si a rezistentei psihice.

Trebuie evidentiat ca, in prezent, se practica actiuni de tip terorist ce se incadreaza foarte bine in procedeul specific agresiunii psihologice, denumit presiune psihologica. Acestea vizeaza, in principal, personalitati de diferita natura si se manifesta sub forma unor actiuni acoperite (deghizate) - provocari, diversiuni, lansari de zvonuri, interpretari tendentioase, denigrari, amenintari prin mass-media - precum si prin actiuni directe, concretizate prin telefoane si sesizari de amenintare adresate personal sau familiei personajului-tinta, lansarea de alarme false, sechestrarea unor membrii ai familiei s.a.

Acestea sunt organismele care evidentiaza complexitatea problematicii terorismului, fenomen ce da mari dureri de cap autoritatilor statale si care afecteaza structurile de rezistenta ale unor popoare, natiuni, state, organisme nationale si internationale.

TERORISMUL TREBUIE "ACTUALIZAT"