MODELUL BRITANIC
A. Monarhia parlamentara, se baza pe suveranitatea nationala si
a fost completata prin unirea Scotiei si Angliei in Regatul Unit - 1707. Venirea la tron a Dinastiei de Hanovra - 1714, a consolidat sistemul in timpul lui George I(1714-1727) si George
al-II-lea(1727-1760), care germani fiind si necunoscand engleza nu s-au
ocupat de viata politica, lasand-o in mana Consiliului de stat. George al-III-lea(1760-1820), a fost
mult mai activ si a colaborat in special cu William Pitt junior.
B. Sistemul bipartid se dezvolta odata cu restauratia Stuartilor
si se desavarseste in secolul XVIII. Partidul
TORY(actual conservator) grupa pe adeptii Stuartilor, toleranti fata de
catolicism si de unele manifestari absolutiste, conservatori si sustinatori ai
bisericii anglicane. Partidul WHIG(actual
liberal) grupa pe adversarii Stuartilor, anticatolici, antiabsolutisti,
liberali economic si politic, sustinatori ai puritanismului si a suprematiei
parlamentului. Sistemul bazat pe votul cenzitar si uninominal s-a mentinut in
general pana astazi.
C. Modelul monarhiei parlamentare pornea de la sistemul definit prin Magna Charta Libertatum - 1215 si
completat prin Petitia dreptului - 1628,
Test act - 1673(rezerva functiile publice doar anglicanilor), Habeas Corpus Act - 1679(drepturile si
libertatile cetatenesti) si Declaratia
drepturilor - 1689. Separarea puterilor in stat era in judecatoreasca data instantelor si curtilor cu jurati, executiva revenind unui cabinet al
majoritatii parlamentare si legislativa detinuta
de rege(numea ministrii, generalii si sanctiona legile) si unui parlament
bicameral(Camera lorzilor si a comunelor), aleasa prin vot ce vota legile si
bugetul. Monarhia engleza era intemeiata pe dreptul comun si interesul general;
in secolul al XVIII-lea, notiunea de suveran lasa loc celei de "rege
al englezilor'. Regele avea prerogative limitate prin lege, dar si
prin uz: numeste ministrii si generalii, pastreaza dreptul de a sanctiona
legile, dar nu le poate abroga. Prezenta celor doua partide ii permitea sa
joace rolul de arbitru pe scena politica, insa orice act al regelui trebuia
contrasemnat de ministrul de resort.
