ISTORIOGRAFIA IN SECOLUL AL XX-LEA

ISTORIOGRAFIA IN SECOLUL AL XX-LEA

I.        Scoala de la Annales

A.Nasterea Annales. Strategiile de impunere pentru noile principii metodologice.

B.Paradigmele Scolii de la Annales.

C.Fondatorii Scolii de la Annales: Lucien Febvre, Marc Bloch, Fernand Braudel.

D.Noua Istorie

E.Scoala de la Annales astazi. Noile domenii de cercetare

I. Scoala de la Annales

Probleme:

1.Conditiile in care se publica la Strasbourg, in 1929, revista Annales.

2. Stategiile de impunere in mediile de specialitate.

3. Principiile Scolii de la Annales.

4. "La Nouvelle Histoire" si noile principii metodologice

5. Scoala de la Annales astazi.

6. Noi domenii de cercetare in istorie.

7. Lucien Febvre, Marc Bloch, Fernand Braudel.

A. Nasterea Annales. Strategiile de impunere pentru noile principii metodologice

In secolul al XX-lea studiile de istorie intra intr-o perioada de schimbari rapide, de noi puneri de probleme si este firesc ca istoricul sa inceapa sa se intrebe asupra conditiilor, mijloacelor si limitelor propriei sale cunoasteri. Noile tendinte in istoriografie si in cercetarea istorica nu pot fi complet intelese si explicate daca nu le situam in contextul larg al teoriei si practicii istoriei de la finele secolului al XIX-lea. Aparitia revistei Annales d'histoire économique et sociale, in 1929, la Strasbourg, avandu-I drept coordonatori pe istoricii Lucien Febvre si Marc Bloch a fost gandita ca o reactie impotriva metodologiei Scolii Pozitiviste si istoriei nationaliste. La Strasbourg "vitrina si bastion avansat al culturii franceze in fata Germaniei" ( André Burgière) se va infaptui pe durata lunga o "revolutie epistemologica" si "stiinta istorica franceza isi va lua revansa asupra eruditiei germane" (K. Pomian). Reprosurile pe care noua miscare le aducea istoriei istorizante erau legate de faptul ca ea isi indrepta atentia numai asupra documentelor scris, ca accentul cadea numai pe studierea evenimentelor, pe faptul singular si ca erau privilegiate doar faptele politice, militare, diplomatice in detrimentul celor economice, sociale si culturale. O alta serie de contestari era legata de maniera in care era scrisa istoria, un cumul de evenimente, fara ca istoricul sa se angajeze in interpretari afirmandu-si astfel obiectivitatea absoluta. Obiectivitatea in istorie va fi mereu contestata de miscarea de la Annales remarcandu-se discordanta intre dorinta de neutralitate stiintifica si parti pris-ul politic.

Editorialul din primul numar al revistei Annales rezuma noile principii in scrierea istoriei:

1. inlaturarea spiritului de specialitate care ducea la ignorarea altor domenii si la cantonari in teritorii foarte limitate,
2. accentuarea interdisciplinaritatii, care urma sa se evidentieze nu numai la nivelul articolelor de metoda , ci si la nivelul discutiilor teoretice si lucrarilor practice,
3. deplasarea interesului de la studiile de viata politica spre activitatea economica, organizarea sociala si psihologia colectiva.

Componenta comitetul de redactie reflecta tendinta spre interdisciplinaritate afirmata in program; un sociolog, un economist, un politolog si patru istorici (reprezentand epocile istorice) urmau sa conduca revista.

Revista Annales va constitui in prima jumatate a secolului al XX-lea principalul punct de sprijin al noului curent istoriografic. Pana la al doilea razboi mondial revista nu a primit subventii si nu a avut un secretariat de redactie, Lucien Febvre si Marc Bloch faceau totul, de la conceptia numarului , la alegerea articolelor si corectura. In acesti ani revista nu s-a dorit a fi un ansamblu de studii erudite, ci doar o publicatie militanta prin care noile principii metodologice sa fie cunoscute. Cei ce publicau in paginile ei isi afirmau adeziunea la proiectul grupului si acceptau sa ii respecte principiile. Intre 1929 -1945 in revista au fost publicate 58% articole de istorie economica, 25% articole de istorie sociala, 10% de istorie culturala si numai 3% de istorie politica in conditiile in care Revue historique, fondata in 1878 de Gabriel Monod , privilegia articolele politice. Annales a avut in primul sau an de aparitie un tiraj de 1300 de exemplare, ca in 1933 tirajul sa scada la 1000 de exemplare si intre 1935-1938 sa mai apara doar 800 de exemplare. In 1941 Lucien Febvre ii cere lui Marc Bloch sa se retraga de la conducerea revistei, intre timp redactia se mutase la Paris, iar cei doi directori devenisera profesori la College de France si la Sorbona. Marc Bloch refuza, dar cu toate ca spera sa mai poata contribui la planul editorial se va vedea obligat sa paraseasca publicatia fiind marginalizat datorita originilor sale etnice. Intre 1942 -1944 Annales apare neregulat si isi schimba titlul in Mélanges d'histoire sociale. In 1945 apar doua volume de omagiu pentru Marc Bloch, omorat de nazisti in 1944, sub un nou titlu - Annales d'histoire sociale. Din 1946 revista va purta titlul de Annales. Economies, Sociétés, Civilisations pe care il va pastra pana in noiembrie 1989 cand devine Annales. Histoire et Sciences Sociales. Dupa moarte lui Bloch, conducerea revistei a revenit lui Febvre secondat de F.Braudel, G. Friedman, Ch. Morazé si P.Leuilliot. Dupa moartea lui Febvre, in 1956, revista isi schimba inca o data conducerea, pana in 1969 directorul ei a fost Fernand Braudel, iar dupa aceasta data si pana in 1989 va fi condusa de un " triumvirat" format din J.Le Goff, Emanuel Le Roy Ladurie si Marc Ferro.

Dupa 1947 Scoala de la Annales intra intr-o faza de consolidare "birocratica" prin constituirea sectiunii a VI-a de la Ecole Pratique des Hautes Etudes, care isi propunea tot o perspectiva interdisciplinara in demersul stiintific. Finantarea pentru constituirea acestei sectiuni, Lucien Febvre o obtinuse de la Fundatia Rockefeller. La inceput sectiunea va fi dotata cu un laborator de cartografie si cu o editura care pana in 1960 publica 169 de titluri. Din 1975 sectiunea a VI-a devine Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales si la conducerea ei se succed Braudel, Le Goff, Furet, Marc Auge, Revel, personalitati implicate si in viata revistei. E.H.E.S.S va constitui sprijinul institutional alaturi de revista pentru promovarea noilor metode de lucru in istorie. Din 1962 cand, datorita lui Fernand Braudel si cu sprijinul Fundatiei Ford, se infiinta Maison de Sciences de l'Homme, inca o institutie va promova principiile metodologice enuntate inca din 1929 de parintii fondatori Lucien Febvre si Marc Bloch.

Metodologia Scolii de la Annales va fi promovata si prin intermediul editurilor, emisiunilor de radio si televiziune si prin presa. Cei ce si-au legat numele de spiritul scolii au dirijat colectii de istorie la mari edituri din Franta; J. Le Goff la editura Flammarion si Pierre Nora la editura Gallimard, pentru a oferi numai doua exemple. J. Le Goff si F.Richet au animat multi ani la radio emisiunea Les lundis de l'histoire, Le Roy Ladurie a dat avizul sau pentru prezentarile de carte de istorie in ziarul Le Monde, iar F.Furet si Mona Ozouf pentru Nouvel Observateur.

Directiile si principiile metodologice nascute la Annales s-au raspandit repede dincolo de granitele Frantei. Istorici din Marea Britanie, din Italia, din centrul si estul Europei si din America s-au deschis in mod particular catre noul tip de istorie. Reviste din intreaga lume si-au afirmat optiunea pentru promovarea noilor metode, intre ele- Past and Present (1952) in Marea Britanie si Comparative Studies in Sociology and History ( 1957) in America. Istoricul american Jack Hexter vorbeste despre o "admiratie universala", un fel de consens "potrivit caruia modul de a scrie istorie in Franta este pe primul loc intr-o ierarhie valorica". Intr-un studiu intitulat "Fernand Braudel and the monde braudellien" publicat in Journal of modern history, nr. 4/1972 el a realizat doua harti in care incearca sa reproduca provenienta contributiilor la cele doua lucrari oferite in semn de omagiu pentru doi dintre cei mai de seama reprezentanti ai miscarii: Lucien Febvre ( Melanges offerts à Lucien Febvre, 1953) si Fernand Braudel (Melanges offerts à Fernand Braudel, 1973). In cazul primei lucrari, 70 din cele 85 de contributii veneau din spatiul francez, iar in al doilea doar 40 (43%) din studii erau semnate de cercetatori francezi, indiciu clar al unui triumf international.

Noua orientare metodologica creata in lumea franceza a ocupat un loc important in procesul de innoire din istoriografia secolului al XX-lea. Ea nu s-a limitat la sfera producerii de cunostinte, ci s-a infiltrat in retelele de comunicare capatand o hegemonie aproape totala. Hegemonie a insemnat dominarea mediului universitar (personalitatile marcante ale Scolii s-au instalat in posturile cheie din invatamantul universitar de prestigiu), dar si deschiderea catre publicul avizat. Cartile celor de la Annales s-au vandut foarte bine si s-au tradus in intreaga lume, spre exemplu cartea lui Le Roy Ladurie, Montaillou sat occitan a fost publicata intr-un tiraj de 150 000 exemplare, tiraj fabulos pentru o carte de acest tip. Succesul istoricilor de la Annales poate fi explicat printr-o nevoie a publicului de a citi istorie, dar si mai bine prin desavarsita lor competenta. Le Roy Ladurie explica in aceasta maniera "fenomenul": " am fost cei mai buni, iar succesul a venit in mod natural, este foarte simplu." Revista a fost considerata si ea in a doua jumatate a secolului ca cea mai buna revista de istorie din lume.

B. Paradigmele Scolii de la Annales.

Un statut stiintific pentru istorie a preocupat din totdeauna pe cei ce au scris-o. La inceputul secolului al XX-lea nu se mai punea problema aducerii istoriei la nivelul stiintelor exacte, ci alinierea ei cu sociologia si stiintele umane in general. Istoricii de la Annales au intuit ca stiinta fara teorie nu poate exista si dorinta lor constanta a fost de a da disciplinei o fundamentare teoretica. Cuvantul de ordine a devenit: istoria nu mai poate fi gandita fara teorie. Formula prin care Lucien Febvre raspundea a fost inlocuirea conceptului de istorie-naratiune cu cel de istorie-problema. Astazi conceptul este de uz curent, " noua istorie este istorie-problema, iar istoricii gandesc mai mult in termenii de problema decat in termeni de perioada de timp." (J.Le Goff). Istoria -naratiune avea la baza o organizare a materialului, o minima ordine structurala intre evenimentele selectate. In aceasta "structura" conceptualizarea era implicita, pe cand in cazul istoriei-problema ea este explicita si sistematica. Cea mai buna explicare a conceptului o ofera F.Furet intr-un articol teoretic remarcabil- " De l'histoire récit à l'histoire problème" publicat in lucrarea L'Atelier de l'Histoire, Flammarion 1982- subliniind mutatiile pe care le-a adus conceptul in meseria de istoric. Optand pentru o istorie-problema istoricul renunta la organizarea materialului pornind de la timp si nu mai are pretentia de a sti tot ce s-a intamplat in decursul istoriei umanitatii. El devine astfel constient ca trebuie sa aleaga intre faptele trecutului si ca trebuie sa ii puna acestui trecut intrebari selective. Obiectul de studiu este astfel construit delimitand, nu numai perioada, ansamblul evenimentelor, dar si problemele puse de aceasta perioada si nu poate scapa de o minima elaborare conceptuala. Rupand cu povestea istoricul rupe cu materialul traditional - evenimentul unic. Decat sa caute sa descrie un fapt unic, mai bine cauta sa explice o problema, sa isi conceptualizeze obiectele anchetei ale, sa le integreze intr-o retea de semnificatii si drept consecinta sa le redea identitatea. Definind propriul obiect de studiu istoricul are dreptul sa isi "inventeze" sursele, definindu-si problema, el trebuie sa isi gaseasca materialul care ii vine in sprijin. Istoricul poate in aceste conditii sa porneasca si de la un pachet de documente de arhiva care a mai fost utilizat si pe care il poate reinterpreta si conceptualiza de o alta maniera.

Definirea conceptului de istorie-problema implica si definirea unui alt concept forte elaborat la Annales- conceptul de fapt istoric. Faptul istoric nu este un eveniment, ci este un fenomen ales si construit a carui regularitate permite a fi reperat si studiat de-a lungul unei serii cronologice de date identice comparabile in intervale date. (Francois Furet) Aceasta definitie are o serie de implicatii: abandonarea evenimentului, trecerea la analize pe durata lunga, formarea de serii si privilegierea metodelor cantitative. Prin redefinire nu se produce o schimbare a obiectului istoriei, ci o schimbare a relatiei istoricului cu ceea ce studiaza. Alegand conceptualizarea, istoricul rupe cu naivitatea epistemologica a predecesorilor si trece si peste criza epistemologica manifesta in anii '30 pornita din credinta in imposibilitatea de a cunoaste trecutul pentru ca specialistul prin studiul documentelor nu are acces decat la cunoasterea ideologiei epocii. In aceasta conceptualizare a istoriei-problema se regaseste formula lui Max Weber din Essais sur la theorie de la science : istoricul construieste concepte ale caror continut este variabil, dar care trebuie definite precis de fiecare data si a caror validitate este limitata orientand munca pentru care sunt elaborate.

Intre conceptele cu care au lucrat istoricii de la Annales cel mai des invocat a fost cel de istorie totala, proba de nezdruncinat a diferentei intre ei si predecesori. Definitia cea mai completa o ofera Yves Renouard in articolul "La notion de génération en histoire" publicat in Etudes d'histoire médievale, volum I, 1966, p.19:

"Istoricii secolelor XVI-XVII sunt mai ales interesati de faptele militare si diplomatice, cei din secolul al XIX-lea au adaugat in sfera de interes faptele politice si constitutionale, cei din secolul al XX-lea faptele economice si sociale; istoricii incep acum sa considere ca faptelor intelectuale si artistice, structurale si mentale trebuie sa li se acorde atentie: asa au ajuns la a face istorie totala, adica sa cuprinda o civilizatie in toate aspectele sale, sa studieze oamenii in toate manifestarile vietii si activitatii."

Un alt concept cheie pentru noua metodologie de lucru initiata la Annales este conceptul de timpi istorici. El a fost definit de Braudel in lucrarea Mediterana si lumea mediteraneana in epoca lui Filip al II-lea. In lucrare se opereaza cu notiunile de:

1.timp geografic sau geo-istoria (aproape imobil),

2. timp social (lent ritmat),

3. timp individual (rapid si spectaculos)

"Aceasta carte se imparte in trei parti, fiecare reprezentand in sine o incercare de explicare a intregului. Prima parte supune discutiei o istorie cvasi-imobila, aceea a omului in raporturile sale cu mediul inconjurator; o istorie care se scurge, care se transforma lent, alcatuit adesea din reveniri insistente ale ciclurilor mereu reincepute. N-am vrut sa neglijez aceasta istorie, aflata aproape in afara timpului, in contact cu lucrurile neinsufletite, si nici sa ma rezum, in ceea ce o priveste, la acele traditionale introduceri geografice, inutil plasate la inceputul atator carti de istorie, cu peisajele lor minerale, cu ogoarele si florile lor descrise in graba si despre care apoi nu se mai vorbeste niciodata, ca si cum florile nu ar reveni in fiecare primavara, turmele s-ar opri din drumul lor, iar navele n-ar pluti pe o mare reala care se schimba cu fiecare anotimp.

Deasupra acestei istorii impietrite se distinge o istorie lent ritmata pe care as numi-o bucuros, daca expresia nu ar fi fost abatuta de la sensul sau adevarat, o istorie sociala, o istorie a grupurilor si a colectivitatilor. Modul in care aceste valuri de adancime pun in miscare totalitatea vietii mediteraneene reprezinta ceea ce m-a preocupat in a doua parte a cartii, unde am studiat succesiv, structurile economice, statele, societatile, civilizatiile, incercand, in cele din urma, pentru a face mai vizibila conceptia mea despre istorie, sa demonstrez cum toate aceste forte din adancuri au fost folosite in domeniul complex al razboiului, caci razboiul dupa cum stim, nu este un domeniu de responsabilitati pur individuale.

A treia parte , in sfarsit, cea a istoriei traditionale, sau, eventual a istoriei pe masura nu a umanitatii, ci a individului, istoria evenimentiala a lui Paul Lacombe si Francois Simiand: o agitatie de suprafata- talazurile pe care mareele le ridica prin framantarea lor intensa- o istorie cu oscilatii scurte, rapide, nervoase. Ultrasensibila prin definitie, cel mai mic pas pune in alarma toate instrumentele sale de masura. Dar fiind astfel, ea este cea mai pasionata dintre toate, cea mai bogata in adevar omenesc si totodata cea mai primejdioasa."

Mai tarziu Braudel se va intreba si asupra implicatiilor epistemologice ale acestei conjugari temporale. In ce masura preeminenta acordata timpului lung nu are si exceptii? Cum se justifica accelerarea istoriei? Cum se explica aparitia evenimentelor care bulverseaza structurile? Istoricii din generatiile urmatoare vor porni in analizele lor de la aceste delimitari temporale, nimeni nu mai lucreaza astazi cu notiunea de timp istoric omogen, iar interesul se focalizeaza cel mai recent pe rafinarea conceptului de timpi istorici.

C. Fondatorii Scolii de la Annales: Lucien Febvre, Marc Bloch, Fernand Braudel.

Aceasta Noua Istorie este un curent nascut in jurul unei reviste Annales publicata la Strasbourg, in 1929, initiatorii ei fiind Lucien Febvre si Marc Bloch. Programul initial al acestei scoli poate fi urmarit pornind de la lucrarile lor .

Marc Bloch (1886-1944), fiul lui Gustav Bloch, profesor de istorie romana la Sorbona, a absolvit Scoala Normala Superioara la Paris dupa care si-a continuat studiile la Dresda si Berlin unde se initiaza in metodologia de lucru germana. A fost profesor de istorie la Montpellier si Amiens, apoi din 1919 conferentiar la Strasbourg, universitate considerata vitrina inteligentei franceze la inceputul secolului. In 1920 isi sustine teza de doctorat cu lucrarea Rois et serfs, un chapitre d'histoire capétienne. Ramane la Strasbourg pana in 1936, data la care este ales profesor la Sorbona, la catedra de istorie economica. Cartea lui Marc Bloch, Regii taumaturgi publicata in 1924 incearca a analiza un aspect mai putin cunoscut al mentalitatilor medievale- credinta in puterea vindecatoare a monarhilor. Sinteza finala a autorului a fost Societatea feudala in doua volume publicate intre 1939 si 1940. Aceasta este lucrarea in care eruditia, viziunea de ansamblu si ingeniozitatea demonstratiilor se imbina armonios. Al doilea razboi mondial va pune punct carierei sale, este exclus din functiile publice de catre regimul de la Vichy din cauza originii evreiesti, dar este "reabilitat" profesional si detasat la Universitatea din Clermont-Ferrand si apoi la cea din Montpellier. In 1943 intra in rezistenta, este arestat, torturat si ucis de nemti in iunie 1944. Ultimul sau manuscris, Apologie pour l'Histoire ou Métier d'historien a fost redactat rapid si cu putine note, intre 1941-1942, si editat prin grija lui Lucien Febvre. Aceasta carte a cunoscut un succes international enorm considerata a fi testamentul istoricului sintetizat printr-un singur cuvant- " a intelege".

Lucien Febvre (1878-1956) studiaza la Scoala Normala Superioara din Paris, la sectiunea de Litere. In 1911 isi sustine teza de doctorat cu titlul Philippe II et la Franche-Comté, un studiu de istorie regionala prin care incearca sa defineasca formulele politice si institutionale din provincia franceza in timpul celei de a doua jumatati a secolului al XVI-lea. In 1922 publica lucrarea La Terre et l'évolution humaine in care abordeaza o problema epistemologica draga: care sunt influentele ("subtile", " multiple" si "complexe") ale geografiei asupra omului in general si asupra omului istoric in particular. Raspunsurile sunt nuantate si subtile trecand sistematic in revista datele geografice ce interfereaza cu istoria: climatul, peisajele geografice, frontierele, axele de comunicatii, timpurile de viata. Lucrarea pledeaza impotriva determinismului, dar pentru un "predeterminism", pentru "posibilitati" care lasa omului relativa autonomie. In 1928 prin lucrarea "Martin Luther" pune problema "raporturilor dintre individ si colectivitate" considerata a fi o problema "capitala a istoriei". In acelasi spirit al istoriei mentalitatilor este gandita si cartea publicata in 1942 Le Problème de l'incroyance au XVIe siècle. La religion de Rabelais. Lucrarea este o analiza asupra problemei posibilei lipse de credinta in secolul al XVI-lea pornind de la o analiza asupra perceptiilor, limbajelor, conceptelor timpului. Studiul este aplicat pe cazul lui Rabelais. Explicandu-si alegerea autorul spunea: "Am ales cazul lui Rabelais nu numai pentru ca era celebru, ci pentru ca documentele permiteau reconstituirea modelului sau de a gandi. Inainte de a examina documentele concluzia pare sa se impuna de la sine: in secolul al XVI-lea ateismul stiintific nu era posibil si Rabelais nu putea sa fie ceea ce numim la inceputul secolului al XX.lea un liber cugetator. Prin demersul sau, Febvre nu a facut decat sa transforme intrebarea "este adevarat ca?" in "este posibil ca?"; aparent nimic spectaculos, in realitate insa maniera de lucru a reprezentat o mica revolutie epistemologica. Tot in domeniul mentalitatilor se incadreaza si cartea publicata in 1944, Amour sacré, amour profane: autour de l'Heptaméron prin care pune problema decalajului mental intre secolul al XX-lea (secolul caruia ii apartine cel ce investigheaza) si secolul al XVI-lea (secolul obiectului investigatiei) care impiedica sesizarea complexitatii mentalitatilor pentru epocile indepartate. Ca punct de plecare al lucrarii: o enigma. Margarete, regina Navarei si sora lui Francis I, este autoarea a doua texte aparent incompatibile. Ele demonstreaza ca o persoana de la curte poate foarte bine sa concilieze un comportament religios si o atitudine morala emancipata.

Opera lui Febvre este de o extraordinara varietate cuprinzand probleme teoretice ale istoriei, studii de istorie a civilizatiilor, a institutiilor, a mentalitatilor, istoria religiilor si probleme de istorie economica si sociala. Adversar al istoriei politice traditionale a promovat o istorie impotriva evenimentului, axata pe marile probleme ale civilizatiei si avand permanent in centrul ei omul. Formula lui Febvre "omul masura istoriei, singura sa masura, mai mult, ratiunea sa de a fi" a schimbat metodologic abordarile in istorie. Spre sfarsitul vietii, Lucien Febvre a reeditat o parte din cele 500 de articole publicate in diferite reviste de-a lungul carierei sale in trei culegeri tematice: Au coeur religieux au XVI-siècle, Pour une histoire à part entière si Combats pour l'histoire. Ele sunt in cea mai mare parte reflexii metodologice prin care Lucien Febvre poate fi considerat un istoric care pune probleme si nu un istoric ce epuizeaza a inventaria.

Fernand Braudel (1902-1985) este unul dintre istoricii straluciti care au marcat Scoala de la Annales. Mostenitorul lui Lucien Febvre, Braudel a stiut cel mai bine sa fructifice patrimoniul intelectual si institutional al Annales dandu-le o dimensiune internationala. Fiul unui invatator din Lorena, celebrul istoric de mai tarziu invoca de cate ori avea posibilitatea anii de formare in satul sau natal unde invatatorii sai povesteau "istoria Frantei ca si cand ar celebra o slujba religioasa". Perioada sa de formare intelectuala a fost tumultoasa: renunta la studiile de medicina, reuseste sa isi dea licenta in istorie la varsta de 20 de ani, in buna parte datorita unei memorii excelente, este profesor in Algeria, 8 ani, timp in care isi gandeste teza de doctorat ca o lucrare evenimentiala despre politica mediteraneana a lui Filip al II-lea. In 1932 se reintoarce in Franta unde preda in diferite licee, iar in 1935 accepta sa plece sa predea pentru trei ani la Universitatea Sao Paulo din Brazilia, un sejur ce se va dovedi decisiv pentru conceptia sa asupra istoriei. In 1938 este numit profesor la Ecole Pratique des Hautes Etudes, la Paris, dar cariera ce se prefigura ii este intrerupta de razboi. Inrolat fiind, el este repede luat prizonier si dus in lagarul de la Lübeck unde incepe sa isi redacteze teza de doctorat pe caiete de scoala. Teza despre Mediterana si lumea ei, in vremea lui Filip al II-lea va fi sustinuta in 1947. In acelasi an devine co-director alaturi de Febvre la revista Annales, in 1949 profesor la cea mai prestigioasa institutie a Frantei, Collège de France, intre 1956-1972 director la Ecole Pratique des Hautes Etudes, director la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales si in 1984 membru al Academiei franceze. Fernand Braudel a creat un "imperiu" prin temperamentul sau, prin spiritul de organizare, prin gustul pentru putere. A avut un fler extraordinar in a alege colaboratorii, de cele mai multe ori cercetatori talentati din cele patru colturi ale lumii. Astazi functioneaza in intreaga lume centre de cercetare ce ii poarta numele ca omagiu adus stralucitului istoric si metodelor de lucru propuse la scoala pe care a reprezentat-o.

Fernand Braudel este prin lucrarea Mediterana si lumea mediteraneana in timpul lui Filip al II-lea artizanul conceptului de timpi istorici. In timpii istorici, durata lunga- timpul cvasi-imobil pe care il analizeaza a deschis perspective metodologice pentru multi cercetatori. De la cartea lui Braudel conceptul de durata lunga a devenit un topos in studiile de istorie. In 1979 este publicata a doua sa sinteza, Civilisation matérielle, économie et capitalisme (XV-XVIII siècles), in care autorul abordeaza problema progresului civilizatiilor descriind la scara europeana si apoi mondiala lenta ascensiune a capitalismului incepand cu "structurile cotidianului" apoi cu "jocurile schimbului" si in fine cu "timpul lumii". Toate studiile metodologice ale lui F.Braudel sunt cuprinse in lucrarea Ecrits sur l'Histoire.

D. Noua Istorie

Scoala de la Annales a aplicat propriei istorii propriile metode, este o scoala de lunga durata care se revendica de la continuitate, de la permanente care unesc intr-o singura miscare toate transformarile de la Lucien Febvre, Marc Bloch si Fernand Braudel pana la Pierre Nora. Scoala s-a vrut insesizabila si improprie oricaror definitii plutind intr-o aparenta nebuloasa, lipsa definitiilor s-a dovedit a fi un imperativ strategic prin care a reusit sa isi pastreze puterea pe durata lunga. Dupa ce principalele principii metodologice impuse de generatia parintilor de la Annales fusesera experimentate, dupa ce a doua generatie a scolii reprezentata cu stralucire de Braudel rafinase conceptele si inventase altele noi, se parea ca cea de-a treia generatie isi impunea si ea directiile si metodele privilegiate

In lucrarea Faire de l'histoire coordonata de J.Le Goff si Pierre Nora publicata in 1978 in formula unui dictionar se prezentau noile probleme, metode si transformari din scrierea istoriei.. J. Le Goff vorbea in aceasta carte despre trei directii de care istoricii ar trebui sa tina seama.

Promovarea unei noi eruditii ceea ce insemna innoirea in tehnicile si metodele de lucru. O noua eruditie trebuia sustinuta printr-o noua conceptie asupra documentului. Analiza documentului insemna un nou tip de critica in care sa nu se omita contextul in care a fost produs si tipul producatorului. Maniera de analiza era cea pe care M.Foucault o definise in lucrarea Archéologie du savoire publicata in 1969. Noua eruditie insemna si o redefinire a conceptului de timpi istorici, concept opus celui de timp unic si liniar. Modelul era cel al timpilor sociali propus de Georges Gurvith in lucrarea La Multiplicité des temps sociaux publicata in 1958. Noua cronologie stiintifica urma sa dateze fenomenele istorice in sensul duratei si eficacitatii in istorie si mai putin in functie de data stricta a producerii. Noua eruditie mai insemna si o rafinare a metodelor comparatiste care sa permita sa se compare numai ceea ce este comparabil si sa se evite definitiile mult prea vaste care sa puna sub acelasi semn realitati mult prea largi.

Evolutia catre o istorie totala. Aceasta tendinta urma sa conduca spre privilegierea domeniului mentalitatilor, imaginarului si istoriei culturii considerate a fi capabile de a realiza visul Scolii Annales de a dezvolta o istorie globala.

Multiplicarea analizelor viza privilegierea interdisciplinaritatii, deschiderea istoriei catre metodele din alte stiinte umane si sociale fara insa a pierde statutul de stiinta coordonatoare. In relatia cu celelalte stiinte trei directii pareau a fi privilegiate: interesul pentru psihanaliza, intalnirea cu matematica si incercarea de a construi o istorie a omului total, cu corpul sau, cu fiziologia sa, prin accentuarea legaturilor cu stiintele vietii.

Daca in prima jumatate a secolului al XX-lea istoricii au fost interesati mai ales de probleme economice si sociale, Noua Istorie va promova un domeniu nou, cel al istoriei mentalitatilor, o alta incercare de a scrie istorie totala, in care accentul cade pe modurile in care oamenii vad, percep, imagineaza cosmosul, lumea, in care se vad pe ei, unii pe altii, sistemele de valori in functie de care isi modeleaza atitudinile. Istoria mentalitatilor a uzat de metodele de lucru din psihologia sociala, geografia umana, demografie, lexicologie, semantica. Nu generatia a treia a Scolii de la Annales a inventat ca subiect de cercetare mentalitatile, Febvre si Bloch atrasesera atentia prin unele dintre lucrarile lor asupra acestui tip de analiza. Cei doi vor dezvolta doua intinerarii diferite in istoria mentalitatilor. Lucien Febvre a fost mai sensibil la problematica psihologica, a descris universul mental in care s-au format si evoluat personalitatile (cazul lui Rabelais sau al Margaretei de Navara) a pledat pentru scrierea unei istorii a sentimentelor, a dragostei, a milei, a bucuriei, a mortii si a fricii care sa se integreze intr-un studiu global de istorie a civilizatiei. March Bloch a ales o alta cale pentru a se apropia de studiul mentalitatilor, fara a neglija aportul psihologiei, aceea a sociologiei. In cartea despre puterea vindecatoare a regilor este preocupat de practicile colective, de simboluri, de reprezentarile mentale non- constiente ale diferitelor grupuri sociale. Daca Febvre atragea atentia asupra unui tip de surse, operelor literare, ca fiind importante pentru o istorie a mentalitatilor, Bloch este preocupat de maniera in care se face lectura surselor atragand atentia si asupra importantei tacerii surselor. Abordarea pe care o propune, in durata lunga si pe un spatiu vast ( Anglia si Franta ) il apropie mai mult de antropologia istorica. Generatia lui Fernand Braudel nu a mai parut interesata in mod particular de studiul reprezentarilor, spaimelor si imaginarilor diferitelor generatii. Problemele economice, sociale si demografice pareau mult mai importante intr-o lume bulversata de al doilea razboi mondial.

Reaparitia mentalitatilor in sfera de interes a istoricilor in anii '70 a transformat istoriografia franceza. Sumarele marilor reviste, chiar si cele mai conservatoare, se schimba, la fel si subiectele tezelor de licenta si de doctorat. Teme inca neabordate, moartea, nasterea, sexualitatea, sarbatoarea, frica devin privilegiate si numerele speciale ale revistelor din diferite domenii o demonstreaza. Sursele pentru noua istorie a mentalitatilor devin nelimitate, orice putea fi folosit drept sursa, arta, literatura, muzica, statisticile si chiar documentele politice emise in cancelarii. Spre exemplu, Michel Vovelle sau Pierre Chaunu decid sa analizeze testamentele pentru a descifra istoria mentalitatilor religioase. Noua istorie franceza a mentalitatilor cucereste repede lumea istoriografica. Limba engleza si cea germana acorda onoarea conceptului de a-l accepta ca neologism, centrele de studiu asupra mentalitatilor vor lua fiinta in toate marile universitati si institute de cercetari din lume. Viata domeniului s-a dovedit a nu fi atat de lunga si fericita pe cat parea, istoria mentalitatilor a fost trecuta in anii '90 cumva in rezerva de catre specialisti ramanand un domeniu de studiu respectabil, dar lejer demodat. Ceea s-a reprosat istoriei mentalitatilor fusese punctat de J.Le Goff in studiul "Les mentalités. Une histoire ambigüe" publicat in volumul Faire de l'histoire, Paris, 1974 , inca in perioada de definire a domeniului. Se punea intrebarea daca mentalitatile acopera in adevar o realitate stiintifica, daca domeniul are coerenta conceptuala, daca epistemologic este operational. Dar tocmai aceste imprecizii erau considerate de autorul studiului elementele de atractie ale domeniului.

Noua Istorie a reusit sa reuneasca in jurul sau celelalte stiinte umane si chiar s-a afirmat ca va plati pretul acestei deschideri catre interdisciplinaritate printr-o disolutie a propriilor metode. Ea a promovat o istorie totala intr-o lume in care specializarea se accentua, a incercat sa prezinte istoria ca dialectica intre o structura logica abstracta si realul (o miscare de la structura la conjunctura si invers) si o deschidere spre domenii inca neabordate. Toate aceste fortari ale granitelor unei discipline cu reguli metodologice considerate stabilite in secole de practica a dus la postularea unei crize a istoriei incepand de la finele anilor '80 ai secolului al XX-lea.

E. Scoala de la Annales astazi. Noile domenii de cercetare

Bernard Lepetit vorbea intr-un studiu publicat in 1993, L'Etat des lieux en sciences sociales, despre o criza prin care trece Scoala de la Annales sub mai multe aspecte: o criza de identitate, o criza a practicilor si formulelor propuse si o criza a paradigmelor. Faptul ca noi schimbari se impuneau in momentul unei alte schimbari de generatii o demonstreaza si articolul publicat in Annales, in noiembrie 1989, sub titlul Un tournant critique.si chiar schimbarea numelui revistei, dupa mai bine de 40 de ani timp in care se impusese in intreaga lume. Annales. Economies, Sociétés, Civilisations devine din 1989 Annales. Histoire et Sciences Sociales. O explicatie pentru pretinsa criza de identitate este explicata de Lepetit prin diversitatea traiectoriilor intelectuale individuale. Spre exemplu: Francois Furet a lucrat la inceputul carierei sale in domeniul istoriei economice alaturi de J.Bouvier, apoi I se va alatura lui Labrousse pentru a se consacra analizei structurilor sociale pariziene in Vechiul Regim, nici aceasta orientare nu il satisface si o abandoneaza pentru a se apropia de istoria culturala prin studiile asupra procesului de alfabetizare alaturandu-se lui J. Ozouf. Dupa 1970 Furet publica cele mai bune studii despre revolutia franceza si conceptele politice, iar istoria pe care pare sa o agreeze este cea intelectualista. Exemplele ar mai putea sa fie multiplicate.

Criza paradigmelor porneste de la chiar conceptul de istorie totala considerat de Scoala de la Annales ca singura formula viabila de a scrie istorie. Dupa 1990 istoria totala a fost aproape abandonata considerata a fi o operatie intelectuala mult prea dificila si astfel greu de realizat. Istoricii optasera in ideea de a-i da viabilitate pentru o decompozitie prealabila, pentru o faramitare in parti accesibile ca apoi sa se poata realiza recompunerea. Monografia fusese considerata mai bine de 20 de ani forma perfecta de a face istorie totala in cadru restrans. Accesul la istoria totala prin descompunerea geografica a universului istoriei are dificultati metodologice majore. Spre exemplu: o analiza asupra revolutiei industriale in spatiul francez pornind de la o decupare geografica prealabila nu este neaparat relevanta pentru intregul sistem social-economic al Vechiului Regim pentru ca zona Lyon, Paris sau Strasbourg, spre exemplu, nu sunt absolut reprezentative pentru a putea facilita generalizarile. Categoriile de timpi istorici in arhitectura lui Braudel necesitau noi redefiniri. In istoria istorizanta denuntata de fondatorii miscarii de la Annales, evenimentul era unitatea temporala fundamentala formand totalizarea intr-o constructie descriptiva. Noua Istorie adoptase un nou tip de demers chiar opus, fiecare moment combina o pluralitate de timpi care se deruleaza in ritmuri si evolutii proprii. Pentru istoricii ultimilor 10 ani grila cronologica este esentiala in lectura unui fenomen, ei au mers chiar mai departe incercand sa demonstreze ca decupajul spatial nu gaseste neaparat corespondent in cel temporar. Care este echivalentul temporar pentru un oras, un regim, un spatiu national? Nu cumva o cronologie separata pentru fiecare fenomen istoric este mai eficienta decat una liniara? In noul demers tehnicile statistice sunt esentiale revenindu-le misiunea de a reduce complexitatea totalitatii, descompunerea in serii cronologice devenind bagajul esential al fiecarui istoric.

Demersul actual propune, in fapt, o noua reprezentare a raporturilor dintre particular si general, intre individ si colectivitate, colectivul apare ca rezultatul unui acord, ca o constructie provizorie, temporala, instabila. Varietatea principiilor de coordonare posibile creeaza un univers complex in care se respinge tendinta de a gandi totalitatea prin reducerea la un principiu unic de explicare evitandu-se orice determinism intre economic si social., intre cultural si economic sau social si cultural.

Deschiderea cercetarilor istorice spre memorie, noua istorie politica, spre istoria femeii, a exclusilor, marginalilor, noua istorie culturala si sociala marcheaza sfarsitul dominatiei modelului istoriografic Annales. Dincolo de dezvoltarea noilor domenii se poate vorbi despre o noua privire asupra functiilor sociale ale istoriei. Problema responsabilitatii sociale a istoricului a devenit o problema majora in anii '90. Istoricul are menirea de a feri demersul sau de falsificari negationiste, de derive memorialistice, de instrumentalizari sociale si politice. Este "strigatul" spre adevar in istorie al actualei generatii, care vorbeste din ce in ce mai des despre consensuri epistemologice care sa vizeze adevarul in demersul lor. Anii '90 aduc un fel de impacare intre certitudinile inceputului de secol XX si relativismul care a cuprins ultimele decenii: istoria spune adevarul, dar adevarurile sale nu mai sunt absolute.

Istoricii francezi grupati in Scoala de la Annales si-au propus sa raspunda imperativelor timpurilor lor. Intr-o lume in care economicul invada campul politicului, in care constructia socialismului trecea prin electrificare, etatizare, planificare, iar masele erau chemate sa faca istoria (revolutii sociale, manifestari sociale, organizatii sociale, politica sociala), Scoala de la Annales nu putea sa raspunda decat propunand o istorie economica si sociala. Cand Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial a cunoscut declinul demografic si politic Noua Istorie a raspuns prin studiile de demografie istorica si etno-istorie si prin aducerea in atentie a unor, de fapt, foarte vechi probleme, dar propunand noi articulari: mituri fondatoare, radacini identitare, mandrie nationala. "Bulversarilor" din planul inteligentei (fizicienii vorbeau despre relativitate, ciberneticienii despre cauzalitate circulara si despre retroactiuni) le-au raspuns prin deschiderea catre alte domenii ce atinsesera la inceputul secolului al XX -lea maturitatea (sociologia, etnografia, antropologia, psihanaliza).

Scoala de la Annales a oferit prin cele patru sau cinci generatii pe care le-a cuprins (in monografiile dedicate miscarii stabilirea apartenentei istoricilor la generatii nu este intotdeauna la fel) raspunsuri la problemele pe care politicul, socialul sau economicul le ridicau. Scoala s-a dorit o miscare de lunga durata si membrii ei au vorbit des despre continuitate despre inexistenta unor inflexiuni si rupturi in discursul istoric intre generatii in anii '30, '70, '80, '90 ai secolului al XX-lea. Cum discursurile istoriografice propuse s-au dorit a fi de raspuns la problemele timpului in care au fost promovate intre ele pot fi gasite atat elemente de continuitate cat si elemente de ruptura. Putem vorbi despre continuitate daca invocam aceiasi atitudine de negare a evenimentului, aceiasi incercare de deschidere catre toate stiintele sociale, permanenta invocare a conceptului de istorie - problema si de istorie totala. Incercarea de adaptare la discursul dominant in societate include si elementele de discontinuitate. Trecerea de la istoria economica si sociala, la istoria mentalitatilor, de la teoretizarea istoriei ca stiinta a schimbarilor ( definita astfel de Marc Bloch si Lucien Febvre), la istoria aproape imobila (Braudel, Le Roy Ladurie), apoi la negarea imobilismului si la optiunea pentru o istorie foarte rapida (istoria imediata), aplicarea deconstructiei cunoasterii in istorie ajungandu-se la incheierea capitolului istoriei totalizante si punerea accentului pe istorii, a facut ca miscarea de la Annales sa para foarte diferita prin etapele ei ajungandu-se la sfarsitul anilor '80 sa se vorbeasca despre moartea scolii.

Asistam la un apus al Scolii de la Annales? Cei mai multi analisti ai fenomenului vorbesc despre o noua schimbare, schimbare ce pare a se concretiza in reinvierea unui element care a fost multa vreme respins: evenimentul. Istoricul este invitat sa sesizeze dialectica intre sistem si eveniment, intre lunga si scurta durata, intre structura si conjunctura. Intoarcerea la eveniment nu inseamna intoarcerea la istoria dupa formula pe care o propusesera la sfarsitul secolului al XIX-lea Langlois si Seignobos, la un cult al eroilor nationali sau al bataliilor marcante. Reintoarcerea la istoria evenimentiala este vazuta ca o cuprindere a evenimentului politic in structuri. In istoriografia franceza, spre exemplu, noua istorie politica si-a multiplicat terenul de investigare ceea ce inseamna o mutare de la politica -obiect de studiu (puterea si viata politica) la politic in sens larg al termenului (diversele aspecte ale culturii politice, determinantele politice prin care se pot explica actiunile indivizilor sau ale grupurilor). In acest sens, cercetarea in istoria politica se poate orienta catre o analiza a fundamentelor teoretice si cadrelor institutionale ale puterii, catre biografia politica, catre reprezentarile unui model politic exterior, mituri politice, catre o analiza in care accentul sa fie pus pe instrumentele lexicologice sau catre analiza memoriei colective in legatura cu un anumit eveniment politic.

Documente:

Marc Bloch, Regii taumaturgi, Polirom : Iasi, 1997, pp. 13-14

Lucien Febvre, Religia lui Rabelais. Problema necredintei in secolul al XVI-lea, Ed.Dacia : Cluj-Napoca, 1998, volumul al II-lea, pp.99-100

Bibliografie :

Surse:

►Marc Bloch, Regii taumaturgi, Polirom : Iasi, 1997

►Lucien Febvre, Religia lui Rabelais. Problema necredintei in secolul al XVI-lea, Ed.Dacia : Cluj-Napoca, 1998, p.95-102.

Lucrari generale:

Lucian Boia, Mari istorici ai lumii, Ed. Universitatii din Bucuresti, 1978

J. Le Goff « L'Histoire Nouvelle », in J. Le Goff (dir.), La Nouvelle Histoire, Editions Complexe : Paris, 1978