manifestari artistice si religioase

in neolitic

Istoria civilizatiei, se poate spune ca de la inceputuri - mai exact din paleolitic - si pana in epoca bronzului, se confunda cu istoria credintelor si ideilor religioase. Astfel, fiecare descoperire este, se pare, dublata de o semnificatie si o valoare religioasa; de aceea unii cercetatori afirma ca inovatiile eneoliticului, in special, si paleoliticului superior sunt in stransa legatura cu viata religioasa.

Un exemplu il poate reprezenta descoperirea pesterii pictate de la Altamira, in 1878, intamplator de fiica lui Don Marcellino de Santuda, in varsta de 12 ani. In aceasta pestera erau reprezentari de bizoni, capre de munte, cerbi, elefanti, cai sau pasari, printre grupuri de fiinte omenesti in miscare. O astfel de descoperire a mai avut loc si in Franta, intr-o pestera din Dordogne, in 1906 de Henri Breuil. Aceste descoperiri au demonstrat existenta unei arte a erei glaciare, pusa in legatura cu practicile religioase (Angela Moretta, 1994, p. 14).

Totusi, despre viata materiala in lumea in lumea egeeana in epoca neolitica, se cunosc foarte putine lucruri, de aceea si informatiile referitoare la viata spirituala sunt foarte putine; de aceea, nu se stiu cu siguranta conceptiile religioase, admitand ca aceste conceptii au fost cat de cat organizate intr-un sistem care poate fi calificat drept religie. De aceea este poate incorect sa se vorbeasca de o zeita - mama - pamant sau de o zeita a fecunditatii careia i se inchina un cult deosebit. Dar numeroasele figurine cu caracterele fecunditatii accentuate, ca si diferitele mici animale din lut ars, din piatra sau din os, atesta simtul fecunditatii si al fortei capabile sa asigure conservarea vietii; oamenii credeau de asemenea, ca-si pot face favorabila aceasta zeita, prin metode magice, reprezentand-o si reprezentand ritul prin intermediul simbolurilor (Platon Nikolas, 1988, p. 161).

Din perioada cea mai arhaica a culturii Greciei, din paleolitic, s-au pastrat putine vestigii ale activitatii plastice, desi in alte parti ale Europei arta rupestra cunostea in acea perioada deplina inflorire. In perioada neolitica Elada nu a cunoscut realizari remarcabile in arta, existand doar doua domenii prin intermediul carora patrundem in lumea maiestriei artistice: figurinele si ornamentarea vaselor (Michalowski, Kasimierz, p. 112).

Plastica figurativa era relativ saracacioasa in Grecia, in comparatie cu teritoriul invecinat al Asiei. Interesul artistului era trezit de silueta femeii, mai rar de chipul barbatului si de animale, dar difera total de cele din Turcia, de la Hacilar si Catal Hüyük. Aici specificul artei se manifesta, in primul rand, in maiestria cu care era redat trupul omenesc in diferite pozitii. O femeie stand culcata, cu un copil alaturi, sau o fata si un tanar intr-o imbratisare tandra, simbolizand fecunditatea naturii. Spre deosebire de arta anatoliana, cea greaca din neolitic este traditionala, cele mai vechi figurine, fiind descoperite la Otsaki; acestea erau executate intr-un stil aproape naturist, artistul modeland cu placere in lut sezuturi puternice, straduindu-se sa marcheze foarte clar sexul statuetei, accentuand puternic pantecele. Unele statuete infatiseaza femei stand jos sau cu corpul contorsionat. Una dintre acestea atrage atentia, fiind executata in marmura. Este vorba de o femeie cu trunchiul bine delimitat, care strange la piept un copil. O alta categorie de figurine o reprezinta figurinele in care simplificarea merge foarte departe, astfel incat acestea amintesc de niste falsuri, decat de siluete romane. Acestea sunt puse in legatura cu destinatia acestora - in ritualurile de cult ele simbolizand fortele generatoare de viata ale naturii. Nu se stie sigur daca toate figurinele din epoca neolitica sunt puse in legatura cu credintele religioase. Dar, fara indoiala, figurinele de femei stand in picioare, cu fese voluminoase, aveau o legatura cu reprezentarile de cult. Pe capela neolitica de la Nea nikomedia astfel de idoli erau atarnati in locurile sacre, in apropiere de vatra. In alte case, destinate in exclusivitate locuitului, figurinele erau asezate, de asemenea, in apropierea focurilor sacre, adica langa vatra, unde urma sa simbolizeze protectia pe care divinitatea o acorda intregii gospodarii. In timpul marilor evenimente din viata tribului, figurinele aveau, de asemenea, un rol bine precizat, mai ales in ritualurile de initiere a tinerelor fete, care urmau sa devina in curand sotii sau mame, si carora le revenea grija intretinerii focului familial. Figurinele mici erau purtate atat de femei cat si de barbati printre margelele de la gat, cand aveau rol de amulete. Statuetele care reprezentau femei sezand pe vine, adesea cu un pantece foarte mare, simbolizau divinitatile care protejau lauzele, zeitele nasterii, care in perioadele urmatoare se vor contopi intr-o singura zeita, numita Eleuthia. Pe atunci era generalizata parerea dupa care pozitia pe vine sau sezand ar usura nasterea copilului. Figurinele de femei nascand aveau si o semnificatie de votum - obiecte investite cu puteri magice, menite sa usureze nasterea sau sa redea fecunditatea (R. Ginouves, 1966, p. 22).

Pe langa aceste figurine cu caracter religios,, un alt element al aparitiei religiei l-a reprezentat inca din paleoliticul mijlociu, grija pentru ingroparea mortilor. S-a generat o neutralizare a fenomenelor care insoteau moartea prin mijloace magice si-au luat masuri de eliberare, pe cat era posibil, de temerile pe care aceste fenomene le generau, prin practici funerare. Astazi nu se poate patrunde intelesul acestor rituri funerare decat intr-o foarte mica masura, cu atat mai mult cu cat cele mai importante locuri de inmormantare nu se cunosc inca. Vestigiile din epoca neolitica, din lumea egeeana, sunt mai putin numeroase decat cele din epoca bronzului, chiar daca neoliticul s-a intins pe o perioada lunga de timp (Platon, Nikolas, 1988, p. 162).

Cele mai vechi morminte din lumea egeeana, care datoreaza din mezolitic, au fost gasite in pestera Franchti din Argolida, scheletele se aflau in gropi putin adanci, sapate in solul pesterii si erau acoperite cu numeroase pietre. Nu s-au observat insa alte obiceiuri funerare. S-au descoperit multe morminte din faza preceramica din Thessalia, in Creta, in Cipru, cel mai adesea sub solul caselor; scheletele aveau genunchii indoiti la piept si pietre grele protejau pamantul. In acest fel erau ingropati copiii la Khirokitia (Cipru). Totodata, mormintele contineau ustensile din lut ars si, in cazul femeilor, bijuterii (Platon, Nikolas, 1988, p. 163).

In principalele faze ale neoliticului s-au creat pentru adulti cimitire separate, dar putine dintre ele au fost descoperite la Sotira (Cipru), Katsamba (Heraklion, Creta), Hargiorgitika (Arcadia), etc. Totusi, obiceiul de a se ingropa nou-nascutii sub solul caselor, intre zidurile caselor invecinate sau in pesterile locuite. In privinta detaliilor lor, obiceiurile funerare variau, oarecum, de la un loc la altul. In aceleasi cimitire se foloseau diferite forme de morminte: in gropi, in recipiente in forma de oala, in cavitati inconjurate cu piele, etc. Aceste grupuri de morminte nu ocupa mult loc si ramane de vazut daca merita numele de cimitire. Cel mai mare ca intindere, desi numai o parte din el a fost cercetata, este cel de la Soufli Maguda, din Tessalia. Este vorba de morminte in vase de lut ars, care erau asezate in gropi. Printre cele mai organizate inmormantari in pesteri trebuie amintite cele din pestera Diros, in regiunea Mani din Laconia, morminte in cavitati in forma de pestera de langa asezarea neolitica Katsamba din Heraklion si cele din mica pestera Prosymna din Argolida. Acolo, resturile de schelete arse trebuie asociate unui ritual funerar precis. Mormintele izolate erau mult mai frecvente. Unul dintre exemplele importante cele mai timpurii este un mormant ce contine 3 morti, o femeie si doi copii, gasit langa alezarea neolitica de la Nea Nikomedia, in Macedonia occidentala. Este foarte ciudat faptul ca, pana astazi, Tessalia a dat atat de putine exemple de morminte; acest lucru s-a datorat poate existentei unor obiceiuri funerare care duceau la imprastierea sau disimularea mormintelor. Exemplele cele mai interesante provin de la Kephalovrysso (Trikala) si de la Prodronoso (Karditsa); aceasta din urma continea 12 schelete, ce pare a fi un osuar din neoliticul timpuriu. La Cheroneia, un exemplu il constituie un mormant cu o acumulare de pamant deasupra, care era acoperit cu un strat de cenusa. Alaturi a fost gasit ingropat si un tanar, elaborandu-se astfel ipoteza ca ar fi vorba de un servitor care si-a urmat stapanul. A fost descoperit in pestera Alepotrypa, in regiunea Mani, un mormant neatins care avea in groapa un bothros tencuit cu lut, plin cu pietre, care prezenta urme de incineratie.

Descoperirile de mai sus nu dovedesc o atentie sistematica manifestata fata de morti, mormintele fiind foarte reduse, probabil din motive economice; mormintele cu groapa sunt doar sapate, mortul fiind asezat inauntru chircit, pentru a ocupa mai putin loc; ingroparea intr-un recipient, poate tot din motive economice, este un fenomen folosit pentru ingroparea copiilor. In ceea ce priveste riturile funerare elementare si practicarea unor obiceiuri stabile, suntem in faza de ipoteze. Fara indoiala, exista o oarecare grija pentru morti, dar rareori se puneau in mormant ustensile indispensabile, continand hrana. Adesea osemintele erau imprastiate pentru a permite inhumari ulterioare, si aceasta este, poate, cauza transferarii acestora in osuar (Platon, Nikolas, 1988, p. 165-166).

Din epoca pietrei dateaza si mormintele megalitice, intalnite in special in regiunile nordice, cu unele variante in Malta, Sardinia, in Insulele Canare, in Baleare si in Africa, Australia. Devenit in sfarsit homo sapiens, omul megalitic adora Soarele si Luna si ordinea sacra a naturii, gasindu-si oarecum stabilitate prin utilizarea pietrei, dupa cum dovedesc cele aproape 60 000 de morminte si centre sacre, cate au descoperit pana acum cercetatorii megaliticului. Aceste morminte, aceste centre sacre si acesti megaliti de diferite forme si marimi, traseaza in Europa, adica la Stonehange, in Malta, la Carnac, o frontiera a civilizatiilor "stravechi", a protoistoriei care devine tot mai mult istorie, purtand chiar urme de scriere. Stonehange detine suprematia asupra tuturor celorlalte reprezentari megalitice, nu numai datorita formei ei ci, mai ales, datorita dimensiunii si frumusetii sale. Si aceasta pentru ca presupune deja o arhitectura dezvoltata si regulata, subsumata tematicii evidente a unei ofrande catre zeul Soare (Angela Morretta, 1994, p. 36).

In 1649 a fost descoperit un alt "labirint de piatra", la Avebury, langa Stonehange, mai mare si mai vechi decat primul, in arcul caruia s-au intemeiat doua sate. Insa intreaga    zona din nordul Britaniei, dar Irlanda si insulele inconjuratoare abunda in dolmene, cromlechuri si henge, precum si cu stalpi falici sau comemorativi - cel de la Silbury Hill masoara 20 de metri. Prin intermediul acestui mit al pietrelor din megalitic se pot intelege astazi in maniera mai realista mitologiile mediteraneene.

Existenta unor orase noi sau orase cimitir, situate la granita neoliticului este un aspect foarte interesant, putand fi considerata in lumina "locurilor sacre" primordiale.

Credintele din neolitic nu au disparut odata cu dezvoltarea civilizatiei materiale si, dimpotriva, au capatat mai multa forta sub forma zigguratelor sau a piramidelor.

Simplitatea edificiilor religioase trebuia sa raspunda caracterului primitiv al imaginii cultului, definindu-se astfel elementele fundamentale a ceea ce va deveni sanctuarul clasic.

Incepand cu perioada neoliticului mijlociu, adica cu mileniul al V-lea, putem vorbi de acel tip de casa - megaronul - care face legatura spre marile temple. Megaronul este incapere principala, adesea unica, a celor mai vechi locuinte descoperite in bazinul egeean; ea are planul rectangular si este deschisa printr-o simpla poarta, pe una din laturile scurte, catre pridvor; in centru se gaseste vatra, servind atat cultului cat si uzajului domestic. La Visviki Maguda, in apropiere de Veleshina, megaronul atingea 30 m lungime, fiind la fel de mare ca si cel din Tirint.

Megaronul reprezenta in palatele aheilor incaperea stapanului. Acest megaron va fi transformat in templu: in locul domnului pamantean aici va locui zeul. Megaronul va deveni casa lui, resedinta lui. Forma megaronului va hotari viitoarea forma a templului grecesc. Cladirea va trebui sa fie adaptata noilor functiuni. Zeul nu avea nevoie sa se incalzeasca la foc; astfel s-a dovedit a fi inutila vatra care ocupa locul central. In acest fel au avut loc numeroase transformari.

Plasarea megaronului la intrare a fost hotaratoare. Camera stapanului era precedata de un vestibul format din doua ziduri, de coloane iesite in afara si de coloane din lemn amplasate la colturi. Coloanele sustineau grinda sprijinita, fiind asezati mici stalpi care trebuiau sa sprijine plafonul. Cu trecerea timpului, plafonul megaroanelor ajunge sa fie sprijinit cu ajutorul triglifilor. Cateodata, suportul de sustinere era format din patru stalpi, asa - numitul tetraglif. Avand la baza aceste elemente, s-a ajuns la crearea renumitelor temple grecesti. Desi pare incredibil, acest lucru s-a datorat faptului ca pana in timpurile noastre s-au pastrat din pacate de la megaroane numai fundatiile si niciodata incheietura de lemn a acoperisului. Totusi, conform teoriei doamnei Zancani-Montuoro, cele mai vechi temple grecesti provin din megaroane sau sunt construite dupa modelul acestora.

In concluzie, viata spirituala, ca si cea sociala si economica, a suferit din cele mai vechi timpuri, respectiv de la aparitia ei, numeroase schimbari, evoluand totodata de la formele elementare spre cele complexe. Toate aceste transformari s-au produs in special datorita firii omului, predispus spre noi orizonturi si dorintei lui de a controla din ce in ce mai mult natura.

bibliografie:

Ginouves, Rene, Arta greaca, Bucuresti, 1966.

Matz, Friedrich, Creta, Micene, Troia, Bucuresti, 1969.

Michalowski, Kasimierz, Cum si-au creat grecii arta,     Bucuresti, 1975.

Moretta, Angelo, Mituri antice si mitul progresului. Antropologia sacrului din paleolitic pana in epoca nucleara, Bucuresti, 1994.

Platon, Nikolas, Civilizatia egeeana, vol. I, Bucuresti, 1988.

Rutkowski, Bogdan, Arta egeeana, Bucuresti, 1985.