Prelegeri de filozofie a istoriei - georg wilhelm friedrich hegel

Universitatea din Bucuresti

Curs - Filosofia Istoriei

Georg Wilhelm Friedrich Hegel

"PRELEGERI DE FILOZOFIE A ISTORIEI"

1. Introducere

In expunerea acestui referat voi aborda rolul prelegerilor elaborate de Hegel cat si ceea ce el doreste sa transmita pin intermediul acestora. De asemenea voi mai avea in vedere diferite pareri ale altor filosofi precum si legatura pe care Hegel o are cu Marx. Voi mai avea in vedere si rolul altor prelegeri decat cele enuntate, mai exact "Prelegeri de istorie a filosofiei" care bineinteles au un alt rol important in viata lui Hegel.

Obiectivul acestui referat este introducerea unor notiuni elementare cu privire la felul in care e privita istoria in viziunea lui Hegel si anumite afirmatii care se fac cu referire la opera acestuia.

Pentru unii istoria reprezinta acele fapte din trecut si ceva care normal nu se va mai intampla in viitor. In "Prelegeri de filozofie a istoriei" Hegel afirma ca : "Raportul filosofiei in cunoastere - in genere si in analiza istoriei - in particular este ideea de ratiune; ratiunea guverneaza lumea, prin urmare istoria universala s-a derulat in mod rational" (https://ro.wikipedia.otg/wiki/Filosofia_istoriei - 15.ian.2008 / 15:05).

Obiectivul acestor prelegeri este acela de a elabora, mai pe intelesul tuturor, doctrina lui Hegel, care in viziunea mea si a multor altora este una destul de dificila si un pic mai dificila, in comparatie cu alti filosofi. Prin aceste prelegeri Hegel reuseste sa ii transmita celui care ii frecventa cursurile o cunoastere mai mult decat suficienta a domeniului despre care se trata, acoperind intreaga situatie a cercetarii la momentul respectiv. Datorita prelegerilor Hegel reuseste sa aiba parte de o faima pe care in momentul respectiv nu o mai intalnise.

In incipit as dori sa introduc cateva date biografice referitoare la G.W.F. Hegel cat si cateva din operele sale reprezentative, in special rolul pe care il au prelegerile in viata lui Hegel.

As incepe cu o prima opera a acestuia si anume "Prelegeri de istorie a filosofiei" care si azi, din punctul de vedere ale editarii ei este un santier.

Viata lui Hegel ( 1770 - 1831 ) nu a fost una aventuroasa, mai mult decat atat se pare ca a fost una extrem de agitata, daca ar fi sa o comparam cu vietile altor mari filosofi. A fost nascut la Stuttgart el trecand succesiv prin Tübingen, Berna, Frankfurt, Jena, Bamberg, Nümberg, Heidelberg, pentru a-si incheia cariera la Berlin. Asta intamplandu-se intr-o epoca de profunde schimbari sociale, politice, stiintifice, care debuteaza cu vestita Revolutie Franceza, traversand astfel deceniul nesfarsitelor razboaie napoleoniene, sfarsindu-se dintr-o data in anii descompunerii Sfintei Aliante, in care fermentau germenii unei noi revolutii.

El a fost mai intai considerat un discipol al lui Schelling , astfel construindu-si treptat o cariera de invidiat raspandindu-si ideile nu numai in Germania, ci si in tarile in care invatamantul filosofic si filosofia germana aveau un cuvant de spus (Danemarca, Rusia).

Pe la inceputul secolului trecut se pare ca Hegel parea definitiv uitat, drept urmare s-au pus in circulatie cateva manuscrise elaborate de Hegel inainte de primele sale aparitii la catedra, ele reusind de altfel sa improspateze imaginea acestuia, care in deceniile anterioare era una depravata.

As dori sa mai adaug cateva informatii referitoare la patrunderea lui Hegel in cultura filosofica romaneasca si cu privire la traducerea lui in limba romana, ele fiind doua lucruri destul de diferite.

Referitor la istoria patrunderii lui Hegel in cultura filosofica romaneasca as putea spune ca evenimentele incep sa se desfasoare de la Titu Maiorescu, mai precis chiar dinaintea lui, asa cum ne documenteaza Tudor Vianu in "Influenta lui Hegel in cultura romana", Imperia Nationala, Bucuresti, 1933.

Pe cealalta parte, cea a traducerii in limba romana, aceasta debuteaza abia la doua decenii dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Astfel apar si cativa traducatori ai lui Hegel si anume D.D. Rosca , la care se mai adauga Constantin Floru, Virgil Bogdan si Constantin Noica.

Constantin Floru si Virgil Bogdan sunt cei care au realizat in deceniul al saptelea traducerea operei lui Hegel in romaneste , iar Noica va comenta "Fenomenologia Spiritului" astfel el elaborandu-si propria ontologie pornind de la logica hegeliana.

2. Problema prelegerilor lui Hegel si a locului lor in gandirea filosofului

In cuprinsul prelegerilor se contureaza o sinteza a unor teze hegeliene fundamentale si anume :

a) teza progresului si a libertatii;

b) teza statului si a spiritului obiectiv ca incarnari ale spiritului si ratiunii.

In prima pagina, in Introducere, Hegel afirma : "Obiectul acestor prelegeri este istoria universala filosofica, adica nu reflectii asupra acesteia . , ci insasi istoria lumii." In ultima pagina a cartii, Hegel scrie : "Am considerat numai dezvoltarea conceptului si a trebuit sa renuntam la farmecul de a zugravi mai indeaproape fericirea perioadelor de inflorire a popoarelor . Filosofia n-are de-a face decat cu stralucirea ideii, care se oglindeste in istoria lumii."

Intre aceste doua pagini, am putea spune ca problema in aceea ce poate si trebuie sa dea filosofia in domeniul istoriei se pare ca este solutionata, desi ele sunt, dupa cum bine putem observa doua puncte de vedere total opuse.

Se vede foarte clar, ca dupa Hegel, intr-adevar filosofia istoriei sau teoria cu privire la istorie, nu se confunda cu istoria in sine, aceasta fiind o disciplina aparte, mai exact una filosofica, dar care se nutreste dintr-o exceptionala grija pentru amanuntul concret, istoric, politic si spiritual.

In aceasta Introducere se poate observa ca Hegel acorda intaietate problemei intelegerii teoretice a faptelor istorice, sociale si spirituale.

Hegel face urmatoarea afirmatie : "Singura idee pe care o aduce filosofia este simpla idee despre ratiune, despre domnia ratiunii in lume, despre faptul ca si istoria lumii se desfasoara rational."[6]

In cuprinsul prelegerilor Hegel abordeaza mai multe tipuri de istorie si anume :

a) Istorie nemijlocita;

b) Istorie reflectata;

c) Istorie filosofica.

In primul caz este vorba de o istorie referitoare la acele popoare care stiu ce sunt si stiu ce urmaresc. Aici Hegel descrie anumite evenimente in care el personal a fost implicat, mai mult sau mai putin, ori care s-au petrecut, cel putin in timpul vietii sale. M-ai exact este vorba de anumite perioade, foarte scurte de altfel, de imagini individuale ale unor oameni sau intamplari; autorul intarindu-si astfel un tablou din trasaturi izolate, nesupuse reflectiei, el urmarind sa ofere o imagine la fel de precisa ca si cand ar fi vazuta cu ochii proprii, ori narata deosebit de viu.

In aceasta prima categorie autorul ne expune in fiecare epoca cam cu stau lucrurile, incepand de la antichitate, unde istoricii de aceste fel erau fie mai capitani, ca sa spunem asa, fie barbati de stat.

In Evul Mediu se spune ca istoricii de acest fel au fost calugari, cronicari naivi, ei fiind la fel de izolati de evenimentele politice pe cat erau de prinsi in ele oamenii din antichitate.

Ajungand si la ceea ce se cheama modernitate, totul se schimba si nu mai e la fel si conditiile se schimba si ele.

Pe de alta parte referitor la cel de-al doilea tip de istorie se pare ca aceasta mai poate fi numita si o istorie care reflecteaza, in ceea ce priveste spiritul si prin simplul fapt ca se depaseste prezentul. Aici se pot deosebi diferite specii cum ar fi :

1) Istorie generala - aceasta istorie nu urmareste altceva decat a sublinia si evidentia istoria unei tari in intregul ei. Aceasta istorie trebuie sa renunte la a prezenta realitati individuale si la a se margini la abstractii.

2) Istorie pragmatica - in aceasta istorie se va anula caracterul trecutului si se va da mai multa importanta caracterului prezentului, facand referire la un anumit eveniment. Aici totul se reduce la starile actuale si prezente.

3) Istorie critica - mai este supranumita si o istorie a istoriei. De ce oare? Pentru ca in acest caz e vorba despre cealalta modalitate de actualizare a istoriei si anume aceea ca se substituie anumite idei subiective ale datelor istorice, acele idei considerate mai valoroase si cu cat contrazic mai fatis certitudinile istorice.

4) Istorie conceptuala - aceasta este o istorie care de la inceput are o natura, ca sa zic asa, partiala, ea reprezentand, in sine, o trecere catre istoria universala privita intr-un mod filosofic.

Si intr-un final cel de-al treilea tip de filozofie se refera la istoria in perspectiva gandirii ei. Un rol foarte important in acest tip de istorie il are gandirea, ratiunea. Prin intermediul gandirii, filosofiei i se atribuie idei proprii, carora speculatia le da nastere din sine, fara a tine seama de ceea ce se va intampla si ceea ce fiinteaza, mai exact spus.

Mai mult decat atat, aici apare acel gand ca ratiunea este cea care stapaneste lumea, de unde se desprinde ca si istoria universala are, de asemenea, o desfasurare rationala.

Hegel spre deosebire de alti filosofi se pare ca a fost unul extrem de dificil si greu de inteles. Spre deosebire de cele prezentate in prelegeri, urmatoarele scrieri ale lui Hegel, i-au creat acestuia acea reputatie de filosof dificil : "Fenomenologia spiritului" aparuta in anul 1807, intre 1812 si 1816 cele trei volume din "Stiinta logicii" , in 1817 "Enciclopedia stiintelor filosofice" si in 1821 "Principiile filosofiei dreptului". In aceste opere, autorul utilizeaza un aparat conceptual destul de greoi, impenetrabil, el evitand astfel sa-si ilustreze argumentele pe care le sustine prin intermediul unor exemple sau sa faca apel in mod direct la acele puncte pe care el le combate.

In conceptia lui Hegel el este un filosof original, care isi prezinta ideile si conceptiile in functie de exigentele lui proprii fara a se gandi ca poate unii nu reusesc sa inteleaga ceea ce el doreste sa transmita prin intermediul acestor opere.

In "Enciclopedie" Hegel dovedeste ca se poate exprima si clar, fapt ce i s-a reprosat de foarte multe ori.

Se pare ca Hegel a fost foarte criticat, mai mult decat atat, continutul teoretic si ideologic al "Prelegerilor", chiar si planurile fundamentale si structura acestora riscau foarte mult sa displaca autoritatilor, sa provoace cenzura si sa scandalizeze ortodoxia religioasa si pe cea politica.

3. Relatia dintre Hegel si Karl Marx

Marx a trait intr-o lume diferita fata de cea in care a trait Hegel. Marx ii atribuie acestuia rolul de filosof al burgheziei, pe cand el traieste intr-o lume economica si sociala, prin urmare atitudinea celor doi referitoare la aspectele vietii difera extraordinar de mult. Hegel se multumeste doar cu "a intelege ceea ce este" spune el, pe cand Marx vrea sa provoace o schimbare a ceea ce este si sa participe la aceasta schimbare a lumii.

Se pare ca pentru Marx exista o istorie a gandirii, chiar daca aceasta nu este autonoma si asa cum sustine el, Hegel este "primul care intelege istoria filosofiei in ansamblul ei".

Marx si Engels elaboreaza o filozofie foarte diferita de cea a lui Hegel, acestia neinchipuindu-si ca o edifica, per ansamblu, plecand practic de la nimic. Pentru ei, metoda dialectica se aplica atat pe o baza filosofica materialista, cat si pe una filosofica opusa idealista, iar Hegel era unul dintre cei mai mari filosofi idealisti ceea ce rezulta ca i se opune intru totul, din toate punctele de vedere.

Revenind la Hegel, evenimentul moral si principal, si in deosebi cel care a declansat scrierea prelegerilor este Revolutia Franceza. Se pare ca tocmai aceasta latura revolutionara a filosofiei a lui Hegel a fost preluata si dezvoltata de Marx. Dialectica in conceptia lui Marx, ca si in cea a lui Hegel, cuprinde atat teoria cunoasterii cat si gnoseologia, care trebuie si ea sa-si considere obiectul din punct de vedere istoric, prin studierea si sesizarea originii si a dezvoltarii cunoasterii, mai exact spus trecerea de la necunoastere la cunoastere. Astfel s-a ajuns la ideea de dezvoltare si evolutie.

In ceea ce priveste Revolutia, Hegel a respins de la inceput tot ceea ce considera a reprezenta excesele ei. Un bun exemplu ar fi acela din scrisoarea catre Schelling , din decembrie 1794, in care el ia atitudine impotriva lui Maximilien de Robespierre (1758 - 1794), acesta fiind arhitectul terorii iacobine din timpul Revolutiei. Observatiile din aceasta scrisoare anticipeaza diverse critice referitoare la Revolutie, care sunt dezvoltate ulterior in "Fenomenologie".

4. Concluzia

In consecinta, reiese ca este necesara cercetarea cunoasterii prin a construi un sistem care sa nu contina un fundament cartezian, prin intemeierea teoriei pe un sistem nefundamentat, drept urmare Hegel opteaza pentru o reconstructie a filosofiei critice ca sistem nefundamentat.

Parerea mea despre opera lui G.W.F. Hegel si anume despre "Prelegeri de filozofie a istoriei" este ca, desi este si aceasta una destul de greu de abordat si de inteles se deosebeste de celelalte opere ale acestuia pentru simplul fapt ca prin intermediul ei Hegel scoate in evidenta istoria si felurile in care ea poate fi perceputa, chiar da anumite exemple de istorii, pentru a o diferentia intr-un anumit fel. Dar avand in considerare ca Hegel nu este unul din preferatii nostri, avand in considerare ca multe din operele sale au fost criticate si gasindu-se in ele multe neadevaruri, el fiind de altfel considerat si un om las si cu vederi inguste.

Prin urmare, prelegerile lui Hegel reprezinta o adevarata capacitate de schimbare spre ceva mai bun, mai bine spus, o inclinatie spre perfectabilitate.

Bibliografie :

- Hegel - "Prelegeri de istorie a filosofiei", vol. I, Editura Academiei Romane, Trad. de D.D. Rosca, Bucuresti, 2005;

- G.W.F. Hegel - "Prelegeri de filozofie a istoriei", Trad. de Petru Draghici si Radu Stoichita, Editura Humanitas, Bucuresti;

- Hegel si hegelianismul, Jacques D'Hondt, Editura Polirom, Iasi, 1998 (VI - Hegel si Marx);

- https://www.marxists.org/romana/lenin/1914/marx/c02.htm#D / 17.ian.2008 / 22:15