Demonstratie nuvela - popa tanda

DEMONSTRATIE NUVELA

- Popa Tanda -

"Cei ce-mi vor fi citit scrisa au sa fie deci deopotriva cu omul     care trece pe langa un lac cu apa limpede si vede cele dimprejur oglindite in fata lui, deci nu cum in aievea sunt, ci cum par in oglinda nestatornica" (Ioan Slavici).

Apartenenta operei literare Popa Tanda la genul epic este dovedita de existenta naratorului de tip omniscient si omnipresent, a personajelor si a actiunii. Se pot identifica momentele subiectului, caracteristice operelor epice.

Nuvela este specia literara culta, in proza, apartinand genului epic si situata ca amploare, intre schita si roman. Actiunea este lineara, se petrece in medii diferite si intr-un interval de timp mai indelungat decat in schita. Intriga declanseaza conflicte puternice, tensiunea initiala amplificandu-se gradat spre punctual culminant. Personajele sunt bine individualizate.

Modul de expunere aduce in prim plan naratiunea ca mod de comunicare intre narator si cititor. Arta lui Slavici se dovedeste si in imbinarea naratiunii cu descrierea (aspectul satului Saraceni) si dialogul. Stilul direct se impleteste cu cel    indirect si cu cel indirect liber, intregul fiind presarat cu interventia moralizatoare a autorului, care sanctioneaza ganduri si atitudini: "Si oare credea el ca acest gand, curpins cu atata infocare in desperarea lui, ii va putea da ajutor?".

Opera se poate structura pe momentele subiectului.

Expozitiunea ii face cititorului cunostinta cu personajele si locul actiunii. Aflam, astfel ca parintele Trandafir este fiul dascalului Pintilie din Butucani, ajuns preot in acelasi sat. Autorul face o sumara prezentare a personajului evidentiidu-i calitatile din care reiese ca era un om inteligent, bun gospodar, priceput si strangator ("Este om bun; a invatat multa carte si canta mai frumos . .vorbeste drept si cumpanit ca sic and ar citi din carte. Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir. Aduna din multe si face din nimica ceva. Strange, drege si culege, ca sa aiba pentru sine si pentru altii."). Singurul defect al preotului este felul prea direct si prea deschis de a le spune oamenilor parerea despre ei, lucru care ii    supara pe multi sateni ("Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-adreptul, prea verde - fatis. El nu mai suceste vorba, ci spune drept in fata, daca i s-a pus ceva pe inima.").

Nemultumiti de aceasta comportare a preotului, satenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani. Asa se face ca acesta a ajuns    preot in satul Saraceni, asezat pe Valea Seaca. Aceasta reprezinta intriga.

Stabilit aici, preotul a constatat saracia dezolanta a asezarii, dar si lenea grozava a oamenilor, care nu se osteneau sa schimbe situatia. Parintele Trandafir era si el afectat de saracia oamenilor, de aceea isi propune sa schimbe aceasta stare de lucruri si le predica oamenilor in Biserica despre binefacerile muncii. Oamenii nu il asculta, iar cu timpul el ajunge la disperare nemaiavand alta sursa de trai, caci zestrea preotesei se terminase, iar familia trebuia hranita si ingrijita. Impins de nevoi, parintele se apuca de treaba, iar satenii il califica drept fiind om al dracului. Acestea reprezinta desfasurarea actiunii.

Punctul culminant este reprezentat de faptul ca munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, iar gradina plina de legume.

Prosperitatea preotului ii pune pe ganduri pe sateni, care ii urmeaza exemplul si se apuca de lucru. Dupa cativa ani, satul    devine de nerecunoscut, iar preotul si familia lui sunt tinuti la mare cinste de sateni.

Personajul principal al nuvelei este preotul Trandafir, care, pe parcursul povestirii primeste porecla de Popa Tanda, de unde si titlul nuvelei. Porecla este un derivat regresiv de la verbul "a tandali" care semnifica "a pierde vremea", cu referire la incercarile sale de a lamuri satenii sa munceasca, incercari pe care acestia le considerau tandalitura, pierdere de vreme.

De la inceputul naratiunii aflam ca personajul principal este la prima tinerete.

Dintr-un portret schitat sumar, se desprinde chipul unui om cu invatatura buna de carte, voce frumoasa, care vorbeste "drept si cumpanit", fiind "harnic si grijitor". Este deci un om echilibrat, drept, indemanatic si priceput, caci "face din nimica ceva", gospodar si strangator: "Strange, drege si culege". Toate aceste calitati sunt umbrite insa de o meteahna: "este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fatis", adica spune omului direct ce impresie are despre el, fara ocolisuri si menajamente. Acest fel deschis si sincer de a fi ii va schimba intreaga existenta, determinand transferul sau in satul Saraceni. El incearca sa-i scuture pe sateni din nepasarea lor, sa-i aduca, prin munca, la o situatie materiala buna, de pe urma careia ar fi profitat si el. Disperarea care il cuprinde are si cause de natura materiala, caci zestrea preotesei se sfarsise, iar familia trebuia intretinuta. Impins de nevoi se apuca de lucru, experimentand personal toate sfaturile date satenilor, punand in practica tot ceea ce, teoretic, ii invatase pe altii. Aducand satul la prosperitate materiala, el a redat aomenilor ceva si mai de pręt: respectful de sine al fiecaruia, demnitatea de a tine capul sus si dreptul de a fi respectati de urmasi. Sugestia scriitorului este ca bunastarea materiala o atrage pe cea spirituala, ca nu poate exista multumire sufleteasca, daca nu ai o viata destulata.

In afara personajului principal, nuvela mai cuprinde personaje secundare: preoteasa, asupra careia scriitorul nu insista si care apare doar ca tipul nevestei care sta alaturi de sotul ei in toate imprejurarile; vecinul - Marcu Florii Cucului - care il ajuta pe preot la lucru, iar in finalul operei devine cuscrul parintelui Trandafir.

Celelalte personaje sunt fie episodice - Mariuca, Costel, copiii lor, fie de figuratie - satenii.

Adresarea catre cititor se face de multe ori intr-un stil retoric, marca a oralitatii populare: "Cine stie ce vrea sa zica popa-n Saraceni?", "Ce fac insa oamenii lenesi, oamenii care nu-si dau nici o silinta, care nici mana nu si-o intind ca sa ia darul? Sunt pacatosi!"

De altfel, textul este presarat cu proverbe sau maxime populare introduce prin verbul impersonal "se zice", prin adverbe sau prin expresia " Vorba cu . ." ("Se zice ca nu este sat fara de popa"). Slavici alege si regionalisme ("parleaz, barabule, leasa, curechi"), termeni populari dar prefera cuvantul general, care nu individualizeaza repetandu-l de cate ori este nevoie. Slavici abordeaza cu succes toponimia sugestiva: Butucani este derivat de la "butuc" si sugereaza un sat de oameni foarte putin maleabili, greoi in principii, care nu pot iesi din anumite tipare. Saraceni este derivat de la adjectivul "sarac" si este satul unor oameni saraci lipiti pamantului. Valea Seaca este un loc fara apa, tot semn al saraciei.

Mijloacele stilistice sunt bine alese si bine distribuite in economia naratiunii.

Comparatiile sunt putine, dar sugestive ("Parintele Trandafir e ca si capra in gradina cu curechi"). Epitetele sunt foarte rare si comune "lumina somnoroasa", "frica neinteleasa". Tot rare sunt si metaforele utilizate in sprijinul descrierii: " . . casa . .era harb, peretii ciur si acoperisul mreaja".

Dupa cum afirma Ion Breazu, "in Popa Tanda [Slavici] a vrut sa dea si el "copia", chipul preotului ardelean, nu numai asa cum este, ci si cum ar trebui sa fie. Si a facut-o cu atata arta, incat a introdus in literatura noastra un tip. Adeseori unele personaje literare sau din realitate sunt comparate cu Popa Tanda.